Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a spus astazi in debutul conferintei “10 ani de la denominarea leului greu” desfasurata la sediul BNR ca este din ce mai probabil ca peste 10 ani Romania sa aiba ca moneda tot leul, dat fiind ce se intampla in zona euro cu Grecia.
Alte declaratii ale guvernatorului:
Actiunea de atunci – denominarea leului- a fost bine pregatita si un eveniment de succes. Multumesc celor care s au implicat pentru buna desfasurare a denominarii. Au fost cativa ani buni in care populatia s a obisnuit. Operatiunea a fost complexa.
Mottoul nostru a fost “Nimeni nu pierde, nimeni nu castiga. Totul se simplifica”
Tag: refuz
-
Când va trece România la euro? Isarescu: Devine din ce în ce mai probabil ca peste 10 ani Romania să aibă ca monedă tot leul
-
Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Importul şarlatanilor „Tsipras” trebuie blocat. Dăunează grav României
Guvernul Alexis Tsipras trebuie să plătească pensii şi salarii, spitalele de stat trebuie să cumpere medicamente şi, deocamdată, toate aceste obligaţii sunt achitate pentru că Banca Central Europeană pompează zilnic bani către Grecia. Ce se va întâmpla dacă guvernatorul BCE, Mario Draghi, închide robinetul? Guvernul Tsipras va emite probabil nişte hârtii cu o valoare incertă – aşa-numitele I.O.U („I owe you”) sau drahme – dar grecii tot de euro se vor folosi.
Referendumul nu face nici un bine Greciei, întrucât datoriile nu pot fi şterse sau restructurate pur şi simplu pentru că aşa au decis debitorii, unilateral. Sunt mulţi cei care compară situaţia din Grecia cu cea din Puerto Rico, o insulă din Caraibe care este oficial parte a Statelor Unite. Şi Puerto Rico este înglodată în datorii (care depăşesc de 4,5 ori veniturile guvernamentale), dar urmează programul de ajustare fiscală şi reforme structurale stabilit de un expert al Băncii Mondiale, pentru că altfel riscă să intre în insolvenţă şi ar urma să accepte pur şi simplu tutela unui judecător sindic (bankruptcy court).
Grecia (unde datoria depăşeşte de 3,8 veniturile la bugetul statului) încearcă, în schimb, să creeze o presiune politică pe guvernele din zona euro, pentru a ocoli din nou necesarele reforme. Nici măcar promisele măsuri anti-corupţie nu au evoluat prea mult în guvernarea Tsipras.
Nu ştiu, şi cred că în acest moment nu ştie nimeni, ce se va întâmpla cu Grecia, dar este evident că, din păcate, referendumul va avea consecinţe negative pentru România şi pentru regiunea înconjurătoare. În primul rând, domnul Putin capătă un important respiro şi îşi poate relua manevrele din Ucraina, în timp ce liderii UE îşi bat capul cu Grecia. Cum va folosi Rusia această oportunitate, rămâne de văzut, ceea ce vedem este că Rusia Today jubila la momentul anunţării rezultatului referendumului. Luni, Putin l-a sunat pe Tsipras şi i-a oferit sprijinul său.
În al doilea rând, vor fi afectate investiţiile greceşti în zona extinsă a Balcanilor, inclusiv din România. Balcanii erau principalul teren al investiţiilor din această ţară, fiind o regiune familiară grecilor. Acum, companiile cu capital grecesc vor începe probabil să trimită lichidităţi către patrie, pentru a-şi sprijini firmele-mamă, şi vor investi mai puţin.
Cele şapte bănci cu capital grecesc din România detin aproximativ 30% din capitalul sistemului bancar, deci au o influenţă semnificativă. În paranteză, anunţul lui Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului Ponta, că el şi prietenii săi şi-au retras banii din băncile cu capital grecesc dovedeşte o iresponsabilitate crasă. Un astfel de semnal din partea unui oficial guvernamental poate declanşa oricând panica între deponenţi, consecinţele la nivelul întregului sistem bancar fiind greu de anticipat. Mă întreb dacă Frunda nu a făcut intenţionat o astfel de declaraţie, pentru că nu îl suspectez de lipsă de inteligenţă.
Dar cel mai tare mă îngrijorează riscul contaminării României de populismul anti-capitalist şi etnocentric din Grecia. Am avut deja câteva experimente şi am scăpat uşor. PRM a obţinut, în 2000, aproape 2,3 milioane de voturi, adică peste 21%, iar Corneliu Vadim Tudor a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale. În 2012, partidul lui Dan Diaconescu a fost votat de peste un milion de alegători, adică aproape 15%. Acum, unul din ei este la pensie, iar altul la puşcărie, dar şarlatani care să ofere soluţii miraculoase, amestecate cu lozinci patriotarde, se vor găsi mereu. Nu putem exclude – deşi pare o teorie un pic conspiraţionistă – ca Rusia să finanţeze pe viitor mişcări tip Syriza, care să distrugă unitatea Uniunii Europene.
Deja există un nucleu de stângişti romantici şi naivi, susţinuţi de fosile ale regimului comunist, inclusiv câţiva foşti turnători ai securităţii, care bat toba revoluţiei anticapitaliste şi cheamă la luptă împotriva oligarhiei financiar-bancare. Mai rău, am văzut câteva semnale în această direcţie venind din partea unui premier Ponta disperat. Celor care li se pare că asta este soluţia pentru România – separare de valorile şi politicile economice ale Uniunii Europene – le fac o invitaţie: să viziteze Chişinăul. Sau, mai bine, Kievul. Sau cel mai bine să facă o vizită la Minsk, să vadă cum se trăieşte în republica „independentă” condusă de Alexandru Lukaşenko. Eu personal sunt convins că între „independenţa” girată de Moscova şi integrarea în Uniunea Europeană, românii vor alege calea spre Vest.
Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.
-
Isărescu despre leul greu: Motto-ul din 2005 a fost “nimeni nu pierde, nimeni nu câştigă, totul se simplică”. Am trecut mult mai uşor prin criză cu leul greu
Alte declaraţii ale lui Mugur Isărescu:
“În 2005, economia se despărţea de o lungă perioadă inflaţionistă. Aveam o premisă bună pentru denominare. La un deceniu distanţă, constatăm că per total, inflaţia a scăzut, leul a dobândit valori normale. Trebuie să mărturisesc că după zece ani, conducerea BNR a trecut mult mai uşor prin criză cu leul greul”, a afirmat Isărescu.
“Trecerea la noul leu, chiar dacă a avut anumite costuri, a fost amortizată. După zece ani, putem facem un bilanţ. Acţiunea de atunci a fost bine pregătită şi în final a fost o acţiune de succes.”
“Anxietăţile din 2005 au însemnat un risc. Trebuie să le luăm în considerare.”
“Simbolul leului nou înseamnă în prezent o monedă de încredere. Leul rezistă, aceasta încredere trece dincolo de raţional.”
“Avem economisiri dominante în lei, iar în ultimă vreme avem şi împrumuturi care tind să devină dominante în moneda naţională.”
-
Am câştigat o economie, dar am pierdut o populaţie, iar preţul libertăţii este pe credit
Tăierea a patru zerouri din coada leului a însemnat practic întoarcerea unei pagini inflaţioniste din istoria României, care a mâncat economia şi a pus chiar în discuţie despărţirea de comunism şi tot ce a reprezentat el din punct de vedere economic.
Din 1990 până în 2005, România a trăit pe inflaţie şi pe deprecierea monedei naţionale, supape care au permis supravieţuirea ţării în condiţiile prăbuşirii economice de după 1990.
După 2005, când inflaţia a trecut la un nivel de o singură cifră pe an, economia şi-a revenit mai consistent, iar PIB-ul s-a dublat în condiţiile în care salariul mediu a crescut de trei ori. Din păcate, evoluţia economiei nu a fost uniformă la nivel de ramuri industriale sau la nivel de zone din ţară. Bucureştiul, Clujul, Timişoara, Braşovul, Sibiul, Iaşiul, Ploieşti sunt marii câştigători ai ultimului deceniu, rezistând cel mai bine în criza care a lovit România din 2009 încoace.
Consumul a crescut spectaculos, fiind susţinut de salarii mai mari şi de posibilitatea de a lua credite de la bancă doar cu buletinul. Dacă numărul de angajaţi a rămas constant într-un deceniu, la 4,5 milioane, numărul de supermarketuri şi hipermarketuri a crescut de la 181 la 1.500. La polul opus, numărul elevilor care au intrat la
examenul de bacalaureat a scăzut cu 40%, iar numărul celor care l-au promovat a scăzut cu încă 40%.În zece ani de leu greu, România a câştigat enorm în productivitate, dar a pierdut din populaţie 1,5 milioane de locuitori. În timp ce consumul de lactate şi carne a stagnat, numărul de farmacii aproape că s-a dublat, iar numărul de spitale private a crescut de la 11 la 161.
Pentru că economia nu a crescut uniform, discrepanţele salariale s-au accentuat, atât din punctul de vedere al zonelor din ţară, cât şi din punctul de vedere al domeniilor de activitate. Dacă la începutul anilor 2000 industria minieră şi cea siderurgică erau în top ca salarii, acum IT-ul este marele câştigător.
Libertatea câştigată prin apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană s-a văzut cel mai bine în ultimul deceniu, când numărul românilor care au plecat în vacanţă în străinătate a crescut de la 7 milioane la 13 milioane pe an. Numărul de decolări şi aterizări (mişcări de aeronave) pe aeroportul Otopeni a crescut de la 53.000 în 2005 la 97.000 în prezent.
În zece ani de leu greu România a bifat mai multe lucruri pozitive decât negative, spre deosebire de cei 15 ani imediat după Revoluţie. Am câştigat o economie mai bună şi mai performantă, dar am pierdut o populaţie. Am câştigat o piaţă de consum, dar fiecare are un coş diferit. Am câştigat o industrie auto şi de IT, însă am pierdut capacităţi siderurgice şi metalurgice.
Am câştigat mai mulţi bani, dar preţul apartamentelor şi al uilităţilor a crescut mult mai mult. Mulţi români trăiesc mai bine, au o casă, au o maşină, pot călători când vor, dar sunt mai îndatoraţi. Până la urmă totul se plăteşte.Întrebarea este dacă ar fi putut să fie altfel, dacă România ar fi putut să crească mult mai bine şi mai susţinut fără ca extremele să se accentueze, iar contrastele economice să fie atât de evidente. După zece ani de leu greu, senzaţia este că am fi putut să facem mai mult din punct de vedere economic la resursele financiare de care am avut parte.
-
Reportaj: Adevărul despre criza grecească
„Vrem informaţii despre turism, bugete, fabrici de ulei de măsline sau despre fabricile de marmură de pe insulă” – am spus noi, reprezentanţii mai multor publicaţii economice din România, veniţi să ia pulsul crizei de pe insulă.
De profesie dentist, dar scriitor din pasiune, cu mai multe cărţi publicate, primarul ne-a întâmpinat cu recomandări de vizitare a zonelor încărcate cu istorie şi, pentru că auzise că ne interesa economia, ne-a recomandat să mergem la muzeu, unde găseam una dintre cele mai vechi legi ale comerţului cu vin. Am apreciat ospitalitatea grecească, dar cine scrie legile economice actuale? Întrebare fără răspuns.
VORBIM ÎN SCHIMB DESPRE TURISM. „DEPINDE… DE ŢĂRILE DIN CARE VIN TURIŞTII, TURISMUL CARE SE FACE AICI ESTE PENTRU TOATE NIVELURILE SOCIALE, PENTRU TOATE GUSTURILE”, ne-a răspuns primarul la încercarea de a afla cât câştigă insula din turism. L-am întrebat apoi cât câştigă din industria cu marmură, prin cele 13 fabrici de pe insulă. Faţa i s-a luminat şi ne spune că intrarea de la Mecca este făcută cu marmură din Thassos. Dar producţia, evident, depinde de comenzi. Care depind de exporturi.
Pentru care nu avea o valoare exactă. Să trecem la lucruri mai simple, ne-am spus. Care este producţia anuală de ulei de măsline? „Depinde de soare, de vânt…„, replică primarul, iar când l‑am întrebat numărul exact al fabricilor, a început să le numere pe degete. A ajuns la opt, dar a fost totuşi contrazis de consilierul Dimitris, prezent şi el la discuţie şi care părea să fie mai la curent cu ce se întâmplă pe insulă, poate datorită tavernei pe care o deţine, în paralel cu munca de funcţionar public. Dimitris cultivă legume, creşte măslini şi cunoaşte numărul exact al copacilor de pe insulă, 1.300.000, dar şi situaţia afacerilor din zonă.
La taverna lui, spre exemplu, nu se vând sucuri naturale, o altă terasă din zonă având ca obiectiv această afacere. Ce taxe plătesc el şi ceilalţi proprietari de afaceri de pe insulă? „Depinde de zonele în care sunt amplasate.„ Nu există date concrete nici despre numărul de români care lucrează pe insulă, pentru că majoritatea nu au declarat oficial acest lucru. În schimb, primarul ştia exemplul unui grec care a cunoscut o româncă la Constanţa şi a adus-o aici. O decizie bună, dacă ţinem cont că rata şomajului pe insulă, potrivit lui, este zero: „Toată lumea lucrează aici. Ei bine, nu chiar tot anul…”.
Discuţia a culminat cu întrebarea: „Cât de mare este evaziunea fiscală în Thassos şi ce faceţi pentru a o reduce?” – întrebare ignorată cu desăvârşire. „Depinde„ este cuvântul care s-a tot repetat în discursul primarului, care părea să nu i se mai fi pus astfel de întrebări vreodată, deşi, potrivit lui, doar în Thassos există patru publicaţii locale.
După aproape o oră, aveam o singură informaţie demnă de newsworthiness, o investiţie prin fonduri europene de 50 de milioane de euro, pentru alimentarea cu apă a oraşului şi pentru probleme de protejare a mediului. Aflasem şi că la festivalul de teatru din luna octombrie se va pune în scenă piesa de teatru scrisă chiar de primar, cu un titlu mai mult decât sugestiv pentru starea actuală a ţării: „Colecţionarul de somn”.
-
Din Turcia, Victor Ponta face un ANUNŢ SURPRINZĂTOR. Reacţia: „Este un blestem naţional”
Absent din ţară de aproape o lună, Victor Ponta a făcut un anunţ surprizător pe reţelele de socializare. Totul a început ca o simplă reacţie la votul de la referendumul din Grecia, pentru ca imediat tonul să se schimbe şi premierul să transmită un mesaj tranşant, pe care puţini l-ar fi anticipat.
„O să vedem în curând dacă şi de data asta vom strica tot când este bine sau putem să rupem acest blestem naţional”, fost reacţia imediată.
-
Tânăra de 28 de ani care a ajuns în domeniul imobiliar din întâmplare,iar acum vinde cele mai scumpe apartamente din Bucureşti
La 28 de ani, Andreea Comşa conduce propria agenţie imobiliară, are 12 angajaţi, şapte proiecte pentru care firma sa este vânzător exclusiv şi este în negocieri cu doi dezvoltatori pentru alte două proiecte.
Dacă bate palma pentru noile proiecte, alţi patru oameni vor intra anul acesta în echipă. Faţă de liderii pieţei imobiliare, Premium Estate are o cifră de afaceri de zece ori mai mică, dar şi ratele de creştere sunt mai mari. În 2014, firma a ajuns la 300.000 de euro, cu o marjă de profit de 20%, în creştere faţă de 2013, când cifra de afaceri a companiei a fost de 250.000 de euro.
Povesteşte că a ajuns în domeniul imobiliar din întâmplare, dar că apoi i-a fost imposibil să renunţe la domeniu. „Cine a «făcut» imobiliare şi a prins gustul, foarte greu renunţă la domeniu, rămâne nostalgic“, spune Andreea Comşa, care, fără să fie războinică, este tenace. În ultimul an de liceu venea aproape în fiecare sfârşit de săptămână cu autocarul de la Sibiu la Bucureşti, pentru meditaţii, iar în al doilea an de facultate s-a angajat.
Când şi-a luat licenţa la SNSPA avea deja câţiva ani buni de muncă şi câştigase deja un comision de peste 50.000 de euro la o tranzacţie pentru care lucrase şapte luni; un an mai târziu, înfiinţa Premier Estate. A urmat cursurile SNSPA şi spune că ar fi vrut să intre în comunicare, iar în anul II de facultate s-a angajat la o firmă de producţie publicitară, ca asistent manager. A fost o experienţă, povesteşte ea, „pentru că le explicam că trebuie să facem şi PR, fiind foarte pasionată şi îndoctrinată de ce făceam la facultate“, dar la scurt timp a înţeles că nu avea nici de la cine să înveţe şi nici cum să crească. Se gândea să plece, iar o prietenă a convins-o să încerce domeniul imobiliar. Aşa a început aventura în domeniul imobiliar şi nici nu se vede acum făcând altceva.
Unde se vede peste zece ani? „Şi cinci e mult. Gândesc lucrurile, dar cred că viaţa este surprinzătoare şi schimbătoare. Îmi place să fiu antreprenor, peste un an aş vrea să am încă patru proiecte în portofoliu. Tot ce fac acum îmi ia cam 90% din timp şi mă bucur, mă motivează, dar pe termen lung aş vrea să deleg mai mult şi să acord mai multă atenţie vieţii personale. Nu aş mai face o altă afacere, pentru că eu mă pricep la imobiliare, îmi doresc să dezvolt afacerea, şi, la un moment dat, să ne extindem peste hotare.“
-
Dana Sintejudean, Edenred România: “Am plecat din presă atunci când am înţeles că nu-mi mai ajungeau banii pentru standardul de viaţă pe care îl doream“
Şi-a început cariera în media în urmă cu 15 ani, lucrând ca jurnalist la TVR Cluj în primii ani, „până când am înţeles că nu-mi mai ajungeau banii pentru viaţa pe care mi-o doream “. A decis atunci să facă o schimbare, pentru că în media devenise dificil să aibă o carieră şi un trai decent în acelaşi timp. „Am intrat apoi în domeniul tichetelor şi m-am îndrăgostit de dinamica lui. Erau ani de dezvoltare foarte puternică în general, dar în paralel am reuşit să menţin un echilibru bun între carieră şi familie.“ Spune că de-a lungul anilor au fost multe momente care i-au influenţat cariera, dar cele mai semnificative au fost cele referitoare la partea de dezvoltare de business şi gestionare de portofoliu, dat fiind că businessul tichetelor e complex, precum şi coordonarea echipei de key account manageri la nivel naţional.
Provocatoare a fost şi este coordonarea departamentului comercial, care implică vânzare directă şi telesales, apoi postvânzare (customer service). „Un moment important a fost în 2013, când a preluat proiectele de public affairs, din dorinţa de a se dezvolta şi a înţelege şi alte resorturi ale businessului. S-a întors apoi la prima dragoste, vânzarea şi managementul echipei comerciale.
„Cel mai dificil din carieră cred că a fost momentul deciziei de a prelua poziţia de director comercial, care presupunea mutarea mea şi a familiei în Bucureşti, după mai mult de un an de navetă între Cluj şi Bucureşti, în fiecare săptămână, timp în care am fost mai mult mamă de weekend.“ Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Sociale (2001), cu specializarea în Antropologie, a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Dana Sintejudean a urmat şi cursurile masterului de Management Strategic şi Business Communication, David Ogilvy, Bucureşti, iar în 2009 a absolvit Masterul de Business Administration, CODECS.
Despre tentaţia antreprenoriatului, Dana Sintejudean spune că a fost în trecut la un pas de a încerca această experienţă, dar consideră că trebuie să acumuleze mai multă experienţă. „Acum în România mediul de afaceri antreprenorial nu e foarte încurajator, dar nu exclud în viitor.“ Pe termen lung, peste zece ani, se vede tot în domeniul afacerilor, preocupată mai mult de management şi strategie
-
Un tânăr de 37 de ani câştigă 700.000 de euro din amenajări interioare
Din 2013 până în prezent, compania a fost aleasă să livreze proiecte de amenajări interioare pentru Nepi, Monsson Pay Point, United Bank Libia, Honda Trading, Generali, Piperea şi Asociaţii, Floreasca Tower, Tenaris, Marsh, Ubi France, Ferrero Rocher, Levi’s, Huawei etc. Cezar Gămulescu are în subordine, în momentul de faţă, în jur de 20 de angajaţi, iar compania sa a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de peste 700.000 de euro.
A absolvit ASE în 2001 şi Romanian-Canadian MBA în 2007. Înainte de a-şi porni propria afacere a lucrat pentru Cascade Group şi pentru Corporate Office Solutions, în domeniul amenajărilor interioare, arhitecturale şi de construcţii.
Spune că se ghidează după câteva principii, printre care cel că că nu există probleme, există numai rezolvări, că este bine să fii consecvent şi că este bine ca atunci când toată lumea aleargă într-o direcţie tu să te întorci şi să alergi în sensul opus.Nu se poate detaşa de problemele de la birou: „Nu poţi face chestia asta în momentul în care ai businessul tău. Am fost şi angajat şi acum sunt şi manager. Nu te vei putea detaşa niciodată, nici când ieşi din businessul tău. Este crucea pe care o porţi în permanenţă cu tine“.
Şi îi sfătuieşte pe ceilalţi să renunţe la lucrurile şi activităţile care nu aduc beneficii: „Personal am îndepărtat din viaţa mea tutunul, dulciurile, mâncarea chinezească, junkfood-ul, bicicleta, baschetul, litoralul românesc, televizorul. Faptul că le-am îndepărtat nu înseamnă că nu le mai accesez, dar asta se întâmplă din ce în ce mai rar. Nu aş putea să renunţ niciodată la familie, care te propulsează enorm, şi la pescuit. Pescuitul este ceva ce reuşeşte să mă detaşeze, pentru o scurtă vreme, de probleme şi de toată presiunea din jur“.
-
Radicalizare
Statuia lui Gavrilo Princip, studentul sârb care l-a asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand în urmă cu 101 ani, declanşând astfel primul război mondial, a fost dezvelită la Belgrad. Princip este socotit un simbol al patriotismului sârbesc, a spus-o chiar preşedintele sârb Tomislav Nikolici, care a participat la eveniment.
Nu cred că am căderea să mă pronunţ în privinţa patriotismului lui Princip, pentru simplul motiv că nu am trăit în acea lume, ca să-i înţeleg rosturile, dincolo de ceea ce spun cărţile de istorie. Ştiu mai degrabă partea anecdotică a evenimentului care a dus la izbucnirea războiului, faptul că Franz Ferdinand a scăpat în acea zi din mai multe încercări de asasinat şi că o schimbare de traseu şi un şofer care nu cunoştea oraşul l-au scos în calea lui Princip; acesta îşi părăsise postul încredinţat de camarazii de complot şi s-a îndreptat spre un magazin de delicatese, pentru a-şi lua ceva de mâncare.
Şi există o întreagă teorie a sandvişului lui Princip, astăzi cumva mai importantă decât semnificaţia gestului său. Dacă ar fi să povestesc pe scurt istoria, aş spune că un radical a găsit o reprezentare fizică a nemulţumirilor sale şi a acţionat în baza convingerilor sale. Diplomatic, ha? Reţineţi „radicalul“.
Ceva mai puţin diplomatic au ales să acţioneze ruşii care confirmă opiniile specialiştilor care indicau ţările baltice drept următoarea ţină, după Crimeea. În prezent biroul procurorului-şef al Rusiei examinează dacă fosta Uniune Sovietică a acţionat legal atunci când a recunoscut independenţa ţărilor baltice, în 1991. Acelaşi procuror-şef a declara cu o săptămână înainte că transferarea Crimeei de la Rusia la Ucraina în 1954 a fost ilegală. Investigaţia cu privire la independenţa ţărilor baltice a fost deschisă în urma cererii a doi deputaţi, membri ai Partidului Rusia Unită al preşedintelui rus Vladimir Putin, care afirmă într-o scrisoare că decizia din 1991 de recunoaştere a independenţei ţărilor baltice a fost luată „de către un organism neconstituţional“. Diplomatic, cât de diplomaţi pot fi oficialii ruşi, se spune că nu vor exista „consecinţe legale“ în cazul în care se va stabili că recunoaşterea, în 1991, a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei a fost ilegală. Reţineţi „consecinţe“.
Cele două aspecte sunt doar două incidente în climatul de radicalizare a discursului pe care îl trăieşte lumea, de la nivelul simplilor cetăţeni la diplomaţi sau varii oficiali de stat. Încercaţi să măsuraţi doar, fără resentimente şi cu mintea limpede, tonul discursurilor legate de Grecia, de la vorbele doamnei Merkel la cetăţeanul grec isterizat de ce i se întâmplă şi veţi înţelege. În 2011, Georgios Papandreou a renunţat la ideea unui referendum, iar discursul european a fost la fel de radical ca şi acum (scriu acest text joi, 2 iulie, înaintea referendumului lui Tsipras).
„Ce spune propriul popor” este un exerciţiu care lipseşte în mod cronic din spaţiul european. De amintit, în context, modul în care au reacţionat liderii europeni la referendumurile pentru adoptarea Tratatului de la Lisabona sau la referendumurile islandeze. Ideea că naţia nu pricepe cum e cu finanţele şi cu planurile de salvare sau cu stabilitatea zonei euro e o ipoteza discutabilă şi din când în când, atunci când atingi nişte limite, consultarea populară este ultima soluţie. Iar demersurile liderilor europeni nu sunt de salvare a Greciei, ci de ajutorare a creditorilor, trebuie spus clar, dar pe un ton liniştit.
Pentru că orice alt ton şi orice altă abordare nu fac bine unei Europe în ansamblul ei înnebunită de criză, austeritate şi pericole reale sau inventate. Aceeaşi fierbere se înregistra în urmă cu un secol, şi în 1939, într-o lume stârnită de criza din anii ‘30. Pe continent se mişcă arme şi armate, iar tratatele sunt supuse îndoielii. Austeritatea creează nemulţumire, iar austeritatea intelectuală creează monştri cu privirile goale.
Ilustrez cu al 24-lea capriciu al lui Goya, „Fără niciun ajutor“.
