Tag: premier

  • Premierul Japoniei, despre crearea unei zone de apărare aeriană chineză: “Sunt foarte îngrijorat, este un lucru foarte periculos”

     “Sunt foarte îngrijorat pentru că este un lucru foarte periculos, care poate conduce la un accident imprevizibil”, a declarat Abe în cadrul unei şedinţe pe această temă în Senat, potrivit declaraţiilor sale citate de presă.

    Beijingul a anunţat sâmbătă crearea unei “zone de identificare şi apărare aeriene” în Marea Chinei de Est, care include insulele aflate sub controlul Japoniei dar care sunt revendicate de China.

    Crearea acestei noi zone de apărare aeriană este însoţită de reguli pe care este necesar să le respecte toate avioanele care o tranzitează, sub ameninţarea unei intervenţii a forţelor armate, a anunţat Ministerul chinez al Apărării într-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Convorbire telefonică între Obama şi Netanyahu: Preşedintele SUA a vorbit cu premierul israelian despre acordul privind programul nuclear iranian

     “Preşedintele i-a transmis premierului că vrea ca Statele Unite şi Israel să pornească imediat consultări cu privire la eforturile noastre pentru negocierea unei soluţii globale” la problema programului nuclear iranian, a declarat pentru presă Josh Earnest, purtător de cuvânt al preşedinţiei americane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Menţinem acciza de 7 cenţi la carburant. Băsescu putea să nu semneze acordul FMI, dar a semnat

     “Este negociat cu partenerii noştri internaţionali tot ceea ce este prevăzut în buget şi, da, tot ceea ce am negociat cu partenerii noştri internaţionali ţinem. Dacă preşedintele Băsescu este împotriva acordurilor noastre cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, avrea dreptul să nu semneze acordul. A semnat. Acum, dacă din motive strict populiste se opune…dar, sincer, eu nu cred că se va opune, că nu l-am văzut să mai spună lucruri serioase în ultimul timp”, a spus Ponta.

    Premierul a arătat că preşedintele nu are dreptul de a lucra la proiectul de buget pe anul viitor, domeniu în care propunerea aparţine Guvernului, iar decizia finală revine Parlamentului, şi a explicat că în buget sunt asigurate sumele aferente cofinanţării proiectelor cu finanţare comunitară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta spune că Florin Georgescu i-a explicat semnificaţia unor termeni economici, ca PIB sau ESA

     “Sunt astăzi aici şi vorbesc în calitate de unul dintre elevii domnului Florin Georgescu. În 2010, în martie dacă nu mă înşel, domnul Georgescu m-a luat să mă înveţe câteva lucruri absolut necesare pentru orice eventuală poziţie pe care urma să o ocup. Ulterior, domnul profesor Dãianu s-a alăturat acestui efort, încă nu fructuos, de a creşte o nouă generaţie, s-a alăturat şi Liviu Voinea. Aşa încât lucrurile bune făcute într-un an şi jumătate de guvern sunt datorate domnului Georgescu, iar cele rele sunt contribuţia mea personală şi a lui Liviu Voinea”, a spus Ponta.

    Premierul a mai arătat că prim-viceguvernatorul BNR a fost persoana care i-a explicat semnificaţia unor termeni economici, cum ar fi “PIB” sau “ESA”, şi totodată l-a învăţat “consecvenţa”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România vrea să exporte carne de porc şi bovine pentru reproducţie în China. Guvernul a pregătit actele

     Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, două memorandumuri privind încheierea unor astfel de protocoale între ANSVSA şi autoritatea chineză de resort (AQSIQ).

    Cu prilejul vizitei premierului chinez, va fi semnată şi o ‘Declaraţie comună a Guvernului României şi Guvernului Republicii Populare Chineze privind “aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanţe”.

    De asemenea, Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie, şi Administraţia Naţională pentru Energie din China vor încheia un memorandum cu privire la cooperarea în proiecte de energie nucleară.

    Totodată, cele două guverne vor semna un acord cu privire la înfiinţarea reciprocă de institute sau centre culturale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Iranului: Ţara îşi va apăra drepturile nucleare. Nu vom accepta nicio discriminare în acest domeniu

     Această declaraţie apare în contextul în care negocierile cu privire la programul nuclear iranian controversat între Iran şi membrii Grupului 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania) urmează să fie reluate miercuri la Geneva.

    “Tot aşa cum Iranul este hotărât ca activităţile sale nucleare să fie paşnice, el îşi va apăra cu fermitate drepturile nucleare. Nu vom accepta nicio discriminare în acest domeniu”, i-a spus marţi Rohani lui Cameron.

    “Limbajul respectului este necesar să îl înlocuiască pe cel al ameninţării şi sancţiunilor”, a adăugat el, în contextul în care sancţiuni internaţionale împotriva Teheranului asfixiază economia ţării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul francez anunţă o regândire a sistemului fiscal, în faţa nemulţumirii sociale tot mai mari

     Ayrault a spus, într-un interviu acordat publicaţiei Les Echos, că se va întâlni în zilele următoare cu partenerii sociali, pentru a începe o dezbatere pe această temă, în condiţiile în care demonstraţiile împotriva diverselor măsuri fiscale, cum ar fi majorarea TVA şi introducerea unei ecotaxe, se multiplică, iar guvernul este tot mai jos în sondaje.

    “Sistemul fiscal francez a devenit prea complex, aproape de neînţeles, iar francezii deseori nu îi înţeleg logica sau nu sunt convinşi că ceea ce plătesc este corect, că sistemul este eficient”, a recunoscut premierul.

    De fapt, 81% dintre francezi consideră că sistemul fiscal actual este injust, potrivit unui sondaj efectuat de YouGov pentru publicaţia Huffington Post.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Victor Ponta: O ţintă realistă pentru intrarea României în zona euro este 2018 – 2020

     “Vrem să fim pregătiţi şi competitivi atunci când ne alăturăm zonei euro. Cred că 2018-2020 este o ţintă realistă. Urmărim, în mod prudent, Polonia, care este mult mai avansată decât România în ceea ce priveşte reformele structurale”, a afirmat Ponta într-un interviu acordat CNBC, întrebat dacă va mai aştepta pentru a vedea “cum va arăta zona euro în câţiva ani”, înainte de a adopta moneda unică europeană.

    Şeful Guvernului a adăugat că aşteaptă ca planul anticriză adoptat de liderii din zona euro să îşi facă efectul până la sfârşitul acestui deceniu.

    Ponta a subliniat că România trebuie să fie pregătită pentru intrarea în zona euro în ceea ce priveşte indicatorii economici, inflaţia şi forţa de muncă, potrivit CNBC.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conservatorii îi cer lui Cameron prelungirea restricţiilor impuse românilor până în 2018

     Potrivit publicaţiei, zeci de parlamentari conservatori ar urma să susţină măsura şi să exercite o uriaşă presiune asupra premierului ca acesta să sfideze Uniunea Europeană (UE) pe tema reglementărilor cu privire la libertatea de mişcare. Propunerea urmează să fie prezentată unei comisii de parlamentari marţi şi poate fi supusă unui vot în Camera Comunelor în decurs de câteva săptămâni, relatează dailymail.co.uk.

    Nigel Mills, un deputat din Amber Valley, în Derbyshire, este conducătorul acestei campanii. În cazul în care propunerile sale de modificare a legii migrării (Immigration Bill) vor fi adoptate în Camera Comunelor, restricţiile pe piaţa muncii impuse românilor şi bulgarilor, care vor fi anulate la 1 ianuarie 2014, ar urma să fie prelungite până la sfârşitul lui decembrie 2018, precizează Daily Mail. Acest lucru va provoca furie şi eventual măsuri judiciare din partea Bruxelles-ului, adaugă publicaţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Austeritatea, pe jilţuri aurite

    Nimic neobişnuit, repet, omul este european, iar europenii au luat în braţe povestea asta cu austeritatea şi o flutură pe oriunde şi oricum, cu încăpăţânare. Şi, în pofida oricăror critici, rezultate sau contraatrgumente, Cameron a mai adăugat nişte vorbe despre un stat mai flexibil şi mai eficient, dar bănuiesc că asta este numai diplomaţie şi, poate, un picuţ de umor englezesc subtil.

    Colegii de la Business Insider au remarcat decorul în care premierul britanic şi-a rostit cuvântarea – la Lord Mayor’s Banquet în City-ul londonez, înconjurat de jilţuri aurite, alături de personaje ultra-elegante, la o masă plină de cristaluri şi argintărie fină.

    Nu sunt ipocrit preluând povestea, omul trebuie să îşi ţină rangul, iar societatea britanică este mult mai formală decât sunt obişnuiţi americanii sau românii. Dar, pe de altă parte, poate că este momentul, într-o lume a comunicării instant, pe mii de canale mai mult sau mai puţin convenţionale, ca oamenii politici să fie din ce în ce mai atenţi cu imaginea şi cu vorbele lor.

    În aceeaşi zi în care David Cameron vorbea despre austeritate, preşedintele şi prim-ministrul din România aveau dispute serioase, dar nu pe teme de austeritate, de infrastructură, de sănătate, de educaţie sau de dezvoltare economică, ci pe tema nu ştiu cărui teren cumpărat. Morga românească, departe de cea britanică, includea tot soiul de apelative dintre care plagiator este cel mai benign. În acest timp lucrătorii din sănătate ameninţă cu greva generală pe termen nelimitat, studenţii şi elevii sunt în stradă, 111.000 de firme, cu afaceri de zece miliarde de euro, îşi întrerup activitatea şi peste 18.000 de companii au intrat în insolvenţă în primele nouă luni ale anului.

    Şi mai adaug: conform angajamentelor Executivului faţă de FMI, falimentul personal, o lege pe care, pur şi simplu privind în jur, o socot esenţială, nu va fi legiferat; proiectele de infrastructură nu-şi vor primi finanţarea nici anul viitor; taxele locale pentru persoane fizice pot creşte după bunul plac al primarilor; sectorul public va fi în continuare ajustat (cine vede aici doar economii, greşeşte profund, sectorul public înseamnă şi consum, şi putere de cumpărare, şi, finalmente, PIB); CFR Marfă va fi nu restructurat, ci pur şi simplu vândut la fier vechi; veţi găsi mai multe detalii în presă.

    A rămas sărmana agricultură să ne pună coroniţa celei mai puternice creşteri economice din UE în T3. Inutil de comentat, când pleci de jos un dâmb pare un munte.Austeritatea lui David Cameron, a Angelei Merkel sau a FMI a devenit o afacere, un panaceu care pară că reglează, repară şi vindecă. Vor fi apărând specialişti în austeritate, care să lămurească cum să trăieşti făcând fotosinteză şi cum pot trăi companiile cu o singură tastatură la trei computere şi cu producţia în China. Noile manuale de afaceri vor fi „Cum să scapi din capcana bogăţiei: fii auster!„ şi „Zece mituri despre austeritate: cu burta goală ai mintea mai limpede„.

    Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, ne-ar lămuri deja că securitatea socială este o schemă Ponzi.Greşit. Climatul de austeritate cu care bat câmpii liderii politici, fie ei din Europa sau de pe malurile Dâmboviţei, este doar o altă prostie, de pus lângă „too big to fail„.

    Cultura sărăciei înseamnă pentru mine ideea de a împărţi oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Mulţumirea de a supravieţui, şi nu vorbesc aici despre satul românesc, ci chiar despre companii.

    Şi, pentru că lumea tocmai a aflat că au existat nişte inşi pe nume Lucian Freud şi Francis Bacon, vă prezint un tablou al primului, intitulat „Benefits Supervisor Sleeping„. Pictat în 1995, tabloul îmi evocă, nu ştiu de ce, austeritatea odihnindu-se; cu puţin efort ne putem închipui şi că jilţul este aurit.



    Articolul despre David Cameron