BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Cei mai mulţi dintre directorii generali ai companiilor de asigurări nu se tem de riscuri

    Peste 70 procente din randul directorilor executivi sunt multumiti de brandul si reputatia companiilor, in ciuda faptului ca acestea reprezinta riscuri majore, reiese din raportul Aon Underrated Threats (riscuri subestimate) ce prezinta opiniile directorilor executivi ai societatilor captive de asigurare din 60 tari.

    Potrivit cercetării, doar 44 la suta din directori executivi si non-executivi intervievati consideră că deteriorarea reputaţiei reprezintă un risc semnificativ de afaceri. Incluzand riscul de deteriorare a reputatiei si a brandului, raportul se concentreaza asupra cinci teme adiacente:

    • Interconectivitatea riscurilor – viteza cu care tehnologiile mobile se dezvolta determina o extindere a mijloacelor de interconectivitatate dintre indivizi, grupuri de indivizi si companii. Cu toate acestea, peste 80% dintre respondenţi considera ca interconectivitatea riscurilor inca nu este pe constientizata la nivel larg
    • Riscul cibernetic – noua din zece respondenţi arată că riscul cibernetic nu este inca inteles pe deplin. 78% au indicat ca nivelul de producere al riscurilor cibernetice a fost, sau ar putea fi, mult supraestimat.
    • Riscul politic a fost, de asemenea, considerat o amenintare importanta. 63% dintre respondenti au considerat ca riscul politic a fost considerabil subestimat. Nesiguranta continua din Zona Euro si diversele conflicte geopolitice au constituit un motiv serios de ingrijorare, in special pentru respondentii EMEA.
    • Aportul consiliului de directori: 70% dintre directorii executivi ai filialelor care au luat parte la studiu au fost de acord cu rezultatele evaluării noastre – este imperativ ca directorii executivi şi consiliile de administraţie să comunice cu managerii de risc şi să îşi asume un rol activ în evaluarea şi acoperirea riscurilor de expunere ale societăţii. 
    • Deteriorarea reputatiei si a brandului:  In ciuda crizelor semnificative care au afectat brandul si reputatia, doar 54% dintre participantii din EMEA au afirmat ca deterioararea si reputatia brandului ar trebui sa se afle in centrul atentiei. Dintre respondentii americani, doar 35% au fost de acord cu acest lucru.

    “In vremurile de azi riscurile sunt previzibil de imprevizibile.  Datorita interconectivitatii dintre riscurile traditionale si cele noi aparute urmare dezvoltarii tehnologice, organizatiile nu mai pot evalua riscurile individuale in mod izolat, ci trebuie sa abordeze toate riscurile importante ce privesc afarcerea si oamenii intr-o maniera holistica. Rolul Aon, in calitatea sa de consultant de risc, este de a explora, evalua si exprima un punct de vedere permanent asupra impactului acestor forte si asupra a ceea ce se poate ascunde dincolo de orizonturile zilei de maine”, potrivit lui Stephen Cross, Chief Innovation Officer al Aon Risk Solutions.

    Raportul Underrated Threats 2015  a rezultat dintr-un studiu desfasurat in mediul online, inaintat directorilor executivi si non-executivi ai societatilor de asigurare captive, in vederea obtinerii parerii acestora cu privire la riscurile cheie identificate si corelarare acestora cu rezultatele publicate in Studiul Aon privind managementul riscului la nivel mondial lansat anul acesta (Aon Global Risk Management Survey 2015).

     

  • Incredibil! Care este jobul plătit cu 53.000 de euro, pe care nimeni nu îl vrea

     Una dintre cel mai bine plătite slujbe din Marea Britanie s-a dovedit a fi şi cea mai puţin căutată. Chiar dacă salariul este unul extrem de mare: 40.000 de lire sterline, echivalentul a 53.000 de euro!

    Potrivit dailymail.co.uk, cel mai bine plătit job din Marea Britanie este ocolit de mai toţi şomerii, chiar şi de imigranţi. Ce presupune această slujbă, recompensată cu 40.000 de lire sterline pe an? Angajatul trebuie să examineze până la 1200 de păsări pe oră într-o crescătorie. Mai precis, timp de 12 ore respectivul analizează faţa şi spatele păsărilor, pentru a determina sexul.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Sincronizare

    În seara zilei în care ruşii au început operaţiunile militare în Siria a fost cât pe ce să stric butoanele telecomenzii pentru că toate televiziunile repetau întruna că „Rusia bombardează Siria“, iar eu încercam să aflu ce bombardează ruşii, despre ce obiectiv este vorba. Avusesem de scris toată ziua şi eram cam rupt de realitate; prinşi în delirul „breaking news-ului“, redactorii televiziunilor de ştiri uitau unu, să răspundă la cele câteva întrebări de bază în jurnalism – cine, ce, unde, cum, de ce -, şi doi, să remarce că ursul a ieşit din bârlog spre orientul mijlociu după o bună bucată de vreme.

    Iniţial s-a spus că ruşii atacă Statul Islamic, apoi pe insurgenţii sirieni şi nu pe ISIS; la zece seara cei de la Casa Albă însăşi anunţau că nici la ei nu ştiu ce au bombardat ruşii (era în schimb anunţat un număr exact de morţi, 36 de civili, desigur). Peste noapte ţinta ruşilor, tot neprecizată, era uitată, pentru că intraseră pe rol negocieri ruso-americane urgente. În cele din urmă ruşii au anunţat că au bombardat obiective ISIS şi că nu au avut de-a face cu civili (mai ţineţi minte loviturile chirurgicale dintr-un alt conflict?!). La ora când scriu acest material, BBC anunţa al doilea val de bombardamente, iar Washington Post citează un oficial american care este convins că atacurile ţintesc nu statul islamic, ci grupările care se opun regimului Assad, grupări finanţare de CIA.

    Interesat este şi modul în care ruşii au procedat pe plan diplomatic: a început cu un telefon pe care un diplomat rus l-a dat omologului său american din Bagdad, pentru a-i spune că „avem ceva interesat să vă spunem“. După discuţia telefonică, un general rus cu trei stele a ajuns la ambasada SUA şi a cerut să se întâlnească cu ataşatul militar. Generalul l-a înştiinţat pe american că peste exact 60 de minute vor începe bombardamentele şi că ar fi bine ca Statele Unite să retragă şi avioanele şi orice alte efective au la sol; iar peste exact 60 de minute atacul a început. 

    O sincronizare ceva mai bună decât a japonezilor în 1941: în timp ce avioanele atacau deja Pearl Harbour, diplomaţii niponi se chinuiau încă să bată la maşină textul declaraţiei de război. Dar până la urmă ce caută ruşii, Vladimir Putin de fapt, în Siria? Pai, prima la mână, anulează o parte din efortul diplomaţiei vestice, întins pe un secol şi mai bine, de a ţine Orientul Mijlociu şi sudul Asiei departe de influenţa rusească. În timp, de la războiul Crimeei, trecând prin primul război mondial şi nu numai, limitarea influenţei ruseşti în zonă a fost o preocupare pentru anglo-saxoni. 

    Astăzi o Europă slăbită nu numai de mersul economiei, ci chiar de liderii săi şi o Americă care şi-a adandonat/uitat rostul nu mai au forţa să riposteze; mi-ar fi plăcut să am un ochi şi o ureche în interiorul Kremlinului după anunţul lui Obama privind acordul cu Iranul, doar pentru a-mi da seama care a fost intensitatea hohotelor de râs. Acum ruşii îl provoacă pe Obama, după ce acesta şi-a trădat aliaţii tradiţionali şi a adoptat o atitudine cât se poate de defensivă. Şi joacă la două capete, o carte cu Iranul, ajutând la construcţia centralelor nucleare, dar şi sporindu-şi influenţa în Arabia Saudită şi Israel, aici din raţiuni economice. Adică pentru a construi un OPEC cu Rusia la cârmă. În final, Rusia ar trebui să iasă din jocul lui Vladimir Putin cu o imagine nouă de superputere, cu aripi protectoare peste bucăţi bune din lume. 

    În acest timp Europa va primi nu putere, influenţă şi bani, ci populaţii de refugiaţi. Şi, poate, ceva gaze la iarnă.
    De fapt nici nu contează aşa de mult pe cine bombardează Putin. Ăştia de la televiziunile de ştiri îs nişte genii!
    Ilustrez cu Cei patru cavaleri ai apocalipsei, de Victor Vasneţov (1848 – 1926).

  • A doua ofensivă irlandeză


    Pe holurile hotelului în care a avut loc conferinţa Ryanair defilau câteva tinere în uniformă bleumarin. Aflu că aplicau pentru postul de însoţitor de zbor organizat de agenţia de recrutare Crewlink, care oferă companiei aeriene Ryanair personal pregătit. Concursul a fost organizat în aceeaşi zi cu evenimentul de presă în care operatorul irlandez şi-a prezentat strategia pentru perioada următoare; numărul mare de participanţi la interviul Crewlink, precum şi tonul cu care David O’Brien, directorul comercial al Ryanair, şi-a început prezentarea de la Bucureşti, indică planurile ambiţioase de creştere a prezenţei pe piaţa locală. „Avem deja o prezenţă puternică în Europa Centrală şi de Est, vom creşte până în 2024 până la 160 de milioane de pasageri transportaţi, iar un mare procentaj din această creştere va fi în această regiune. În România vom creşte la peste un milion de pasageri anul viitor“, descrie O’Brien planurile operatorului irlandez pentru piaţa locală.

    Compania aeriană low-cost înfiinţată în urmă cu aproximativ 30 de ani şi-a câştigat renumele pentru agresivitatea cu care face concurenţă celorlalţi operatori aerieni prin cele mai mici preţuri, dar şi prin inflexibilitate în serviciile oferite pasagerilor. Anul trecut, de pildă, Ryanair a operat cu un tarif mediu la biletele de avion de 47 de euro, în timp ce tariful mediu practicat de competitori a fost de 156 de euro. Compania, care are peste 190 de destinaţii în 31 de ţări, a transportat astfel anul trecut 87 de milioane de pasageri şi a ajuns la un profit net de 523 de milioane de dolari. 25% din acesta a fost realizat prin intermediul taxelor adiţionale şi al serviciilor achiziţionate de pasageri la bordul aeronavelor. Cifrele înregistrează o îmbunătăţire semnificativă în 2015: cea mai recentă prognoză oferită de companie estimează că Ryanair va transporta până la finalul anului 104 milioane de pasageri, iar profitul va depăşi pragul de un miliard de euro şi va fi cuprins între 1,18 miliarde de dolari şi 1,23 miliarde de dolari în anul fiscal ce se va încheia în martie 2016, în creştere cu 25% faţă de previziunile iniţiale. Pe termen lung însă, ambiţiile Ryanair sunt şi mai mari: un studiu citat de companie arată că, până în 2024, unu din trei europeni ar putea călători cu ei, Ryanair devenind astfel responsabil de 39% din traficul total de pasageri din Europa.

    Ryanair nu este la prima experienţă pe piaţa locală: compania a operat începând cu 2009 din România de pe aeroporturile din Constanţa şi Târgu-Mureş, activitate care a încetat doi ani mai târziu din motive comerciale, potrivit reprezentanţilor companiei. Irlandezii şi-au reînceput activităţile de pe piaţa locală anul trecut, oferind cele mai scăzute tarife pentru Londra şi Dublin. Acestea s-au dovedit populare în rândul pasagerilor români, prin urmare compania a decis să crească numărul de rute de pe aeroportul Henri Coandă pentru anul următor la 8 şi să transporte de aici peste 1 milion de pasageri. Irlandezii vorbesc şi despre deschiderea unui centru de operaţiuni în România în iarna lui 2016, odată cu livrarea a 50 din noile aeronave, dintre care o parte vor fi disponibile şi din România. Ca parte a strategiei de extindere, Ryanair şi-a propus ca până în 2019 să ajungă la peste 3 milioane de pasageri transportaţi de pe aeroportul din Bucureşti.

    Deşi direcţia Ryanair este de creştere pe piaţa din România, aceasta va fi influenţată de taxele aplicate de aeroport operatorului, potrivit lui O‘Brien. „Nu căutăm o înţelegere exclusivă pentru Ryanair, nu ştim dacă celelalte linii aeriene au parte de astfel de înţelegeri, dar suntem totuşi surprinşi de dezinteresul aeroportului în ce priveşte planul nostru“, descrie O‘Brien lipsa de reacţie a reprezentanţilor aeroportului, la patru luni după ce i-a informat în ce constau planurile lor. Potrivit directorului comercial al Ryanair, selecţia destinaţiilor viitoare ale companiei se va face în funcţie de mediul de taxare de pe aeroportul Henri Coandă. Astfel, de anul viitor vor începe să opereze pe opt rute „sigure“ (Bologna, Bruxelles Charleroi, Dublin, Londra, Madrid, Milano Bergamo, Milano Malpensa, Roma Ciampino), urmând să stabilească următoarele destinaţii din cele 194 unde compania este deja prezentă în funcţie de modul cum decurg negocierile cu aeroportul. „România are o populaţie mare, prin urmare este importantă, piaţa trebuie privită în termeni de oportunităţi, iar faptul că atât de puţini oameni zboară din Bucureşti înseamnă că există oportunităţi, or, unde există oportunităţi, există interes, dar nu la orice preţ. Vom opera pe rutele simple, dacă asta ne forţează preţurile să facem, vom deveni mai îndrăzneţi în materie de rute şi în selecţia acestora în creşterea noastră dacă preţurile ne permit acest lucru“, explică O’Brien punctul de vedere al companiei, cunoscută pentru faptul că preferă aeroporturile mai puţin costisitoare.

     

  • Vinul o ia pe urmele berii şi se mută în cutii metalice

    După tradiţionala sticlă şi mai noul sistem bag-in-box, vinul o ia pe urmele berii şi se mută în cutii metalice.

    Cu toate că primele încercări de a vinde vin la doză au fost făcute prin 1996 în Australia, conform LA Times, acestă formă de îmbuteliere a început abia recent să câştige teren, mai ales în Statele Unite.

    Dozele sunt percepute de producătorii de vinuri ca o metodă mai ecologică de îmbuteliere, care nu strică gustul băuturii, aceasta nefiind suficient de acidă cât să corodeze metalul.

    Totodată, ele sunt o cale de a-i atrage pe cei care nu consumă vin prea des, percepându-l ca pe o băutură de ocazii speciale, sau pe cei care doresc să-l bea la picnicuri sau ieşiri în natură, unde o sticlă e incomod de transportat.

  • Povestea multinaţionalei cu vânzări de 83 de miliarde de dolari şi activităţi pe toate continentele

    Procter & Gamble este una dintre cele mai mari multinaţionale, având vânzări nete de peste 83 de miliarde de dolari în 2014, mai mult de 70 de mărci în portofoliu şi activităţi pe toate continentele. Miliarde de produse fabricate de P&G, sub mărci ca Pampers, Ariel, Lenor sau Head & Shoulders, trec zilnic pe la casele de marcat.

    Procter & Gamble nu ar fi existat niciodată, dacă surorile Olivia şi Elizabeth Norris nu s-ar fi căsătorit cu William Procter şi James Gamble. Ambii erau emigranţi; William Procter, producător de lumânări, a plecat din Marea Britanie şi s-a stabilit în SUA, iar irlandezul James Gamble, producător de săpun, a ales aceeaşi destinaţie.

    Socrul celor doi, Alexander Norris, i-a convins să se asocieze, iar firma Procter & Gamble a fost înfiinţată la 31 octombrie 1837. A fost un veritabil act de curaj la acea vreme, dat fiind că doar în Cincinnati, oraşul în care locuiau, erau alţi 14 concurenţi, care produceau săpun sau lumânări. Cei doi au investit 3.596,47 dolari şi nu şi-au imaginat probabil, niciodată, că firma lor avea să devină peste secole una dintre cele mai mari companii la nivel mondial. Sediul central se află, în prezent, la mică distanţă de locul în care a fost deschis primul birou al celor doi fondatori. În 1838 firma apela deja la reclame în ziare, iar în 1841 înregistra primul patent, pentru un aparat folosit la producţia lumânărilor.

    În numai 20 de ani, vânzările companiei ajunseseră la 1 milion de dolari şi 80 de angajaţi lucrau pentru cei doi cumnaţi. În timpul Războiului Civil dintre statele americane, compania a devenit furnizor de săpun şi lumânări pentru unionişti. Acest contract s-a dovedit o veritabilă trambulină pentru afacerile celor doi asociaţi, nu numai din prisma creşterii profiturilor, în calitate de furnizor pentru armată, ci şi pentru că produsele lor au devenit cunoscute unui număr mare de oameni din statele americane.

    Un pas important în evoluţia companiei a fost momentul în care Procter & Gamble a pus pe piaţă, în 1879, primul produs vândut ca brand, săpunul Ivory, iar vânzările au crescut spectaculos. În 1890 compania a înfiinţat un laborator de cercetare şi dezvoltare, unul dintre primele din întreaga lume.

    William Arnett Procter, nepotul lui William Procter, a pus în aplicare încă din 1887 un program de motivare a angajaţilor, printr-un program de recompensare a acestora în funcţie de profitul companiei. El intuise, în mod corect, că în aceste condiţii riscul ca angajaţii să intre în grevă era mult mai mic. În scurt timp, compania a început să construiască alte fabrici în SUA, pentru că unitatea de producţie din Cincinnati era insuficientă pentru a acoperi cererea.

    În 1930 compania a făcut pasul în afara graniţelor SUA, prin achiziţia unei companii din Anglia. Cu această ocazie, a crescut portofoliul de produse şi de mărci al companiei, care a pus pe piaţă detergentul Tide în 1947. În 1955 compania începe să vândă pasta de dinţi cu fluor Crest. Unul dintre cele mai revoluţionare produse a fost Pampers, scos pe piaţă în 1961, în acelaşi an în care a fost lansat şi şamponul Head & Shoulders. Deceniu după deceniu compania a continuat să crească, prin achiziţia de noi mărci, companii, prin intrarea pe noi pieţe, prin creşterea consumului în diferite regiuni ale lumii. Cu titlul de exemplu, P&G înregistra, în urmă cu zece ani, o cifră de afaceri de peste 50 de miliarde de dolari; vânzările nete au depăşit în 2014 83 de miliarde de dolari. În ultimii ani însă, conglomeratul a ales o altă tactică. Preferă să se concentreze pe mărcile cele mai profitabile şi să le vândă pe cele care nu constituie miezul afacerii. În vara acestui an, Procter & Gamble a acceptat o ofertă de 12,5 miliarde de dolari din partea companiei Coty pentru preluarea a 43 dintre brandurile de îngrijire a frumuseţii ale grupului, între care assoon Professional, Hugo Boss, Dolce & Gabbana, Max Factor şi Covergirl.

  • Cum a devenit un băieţel de 12 ani erou medaliat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

    Calvin Graham făcea parte dintr-o familie mare, el fiind cel mai mic dintre cei 7 fraţi. Din cauza tatălui abuziv, el împreună cu unul dintre fraţii mai mari au fugit de acasă. Cei doi s-au întreţinut vânzând ziare şi livrând telegrame în weekend, potrivit Business Insider.

    Avea 11 ani când a decis să se înroleze în Marină, dar avea o problemă. Era minor. Ca să pară mai învârstă, Graham a început să se bărbierească şi şi-a modificat vocea, să pară mai adâncă, iar la înrolare a îmbrăcat hainele fratelelui său. “Aveam aproape 1,60cm şi 56 de kg”, a povestit el. Un prieten i-a falsificat semnătura mamei lui Graham, semnătură prin care-şi dădea acordul ca el să fie înrolat. I-a spus mamei lui că se duce în vizită la rude, în schimb el s-a dus la biroul de înrolare. A trecut de inspecţia iniţială, dar dentistul avea să-şi dea seama că nu are 17 ani. “Dentistul îmi tot zicea că am 12 ani, dar eu o ţineam pe a mea şi îi ziceam că am 17 ani. Într-un final, a spus că nu are timp de mine şi m-a lăsat în pace”, a spus Calvin Graham.

    Pe 15 august 1942 a fost înrolat în marina Statelor Unite. Avea 12 ani, 4 luni şi 12 zile, astfel devenind cel mai tânăr membru al armatei Statelor Unite din timpul celui De-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, Calvin Graham a fost şi cel mai tânăr erou decorat.

    A fost repartizat navei USS South Dakota şi a fost desemnat să se ocupe de încărcarea tunului de 40mm. Nava a participat la bătălia de la Guadalcanal, unde a fost lovită de 47 de ori de tunurile japonezilor. Una dintre explozii l-a aruncat pe Calvin pe scări, cazătură în urma căreia a fost rănit şrapnel şi şi-a pierdut dinţii din faţă. În ciuda rănilor şi arsurilor suferite, băiatul de 12 ani nu s-a ascuns, ci a ajutat răniţii. “Le-am dat ţigări şi am vorbit cu ei toată noaptea. Am îmbătrânit mult în noaptea aia”, a mărturist el.

    Pentru curajul dovedit a primit “Bronze Star”, medalie acordată membrilor forţelor armate ale Statelor Unite pentru serviciul meritoriu într-o zonă de luptă dar şi “Purple Heart”, medalie acordată membrilor forţelor armate ale Statelor Unite care au fost răniţi în timpul războiului.

    Un an mai târziu, mama sa a aflat unde era şi a informat marina în legătura cu vârsta lui reală. În loc să fie eliberat din servicul militar, Graham a fost închis timp de aproape trei luni. A fost eliberat după ce sora lui a ameninţat că o să povestească presei ce s-a întâmplat.  Calvin Graham a fost eliberat însă medaliile i-au fost retras

    La 13 ani Calvin Graham era un “baby vet”, un băiat care nu-şi găsea locul la şcoală şi a ales viaţa de adult, din nou. S-a angajat ca sudor pe un şantier naval, s-a căsătorit şi un an mai târziu avea şi un copil. La 17 ani a divorţat apoi s-a înrolat în armată. Trei ani mai târziu a căzut de pe un dig şi şi-a rupt spatele. Din pricina accidentului a fost nevoit să vândă reviste tot restul vieţii.

    În 1978, preşedintele Jimmy Carter i-a înapoiat medaliile câştigate, cu excepţia Purple Heart, şi a primit şi o sumă de bani din partea guvernului american.


    Zece ani mai târziu, povestea lui a fost subiectul unui film “Too Young the Hero”.

    Calvin Graham a murit în 1992 din cauza unei boli de inimă.

  • Ce o să inveţe copiii in şcoli in viitor, este bine sau rău ?

    Gândirea antreprenorială presupune o minimă pregătire financiară, capacitate de analiză a resurselor, a riscurilor, luarea de decizii, lucrul în echipă, abilităţi de prezentare şi de vânzare, lucruri care nu se învaţă la şcoală“, spune Laura Sgârcitu, CSR manager în cadrul Junior Achievement Romania.

    În cadrul programului de orientare profesională tinerii învaţă, de pildă, ce este un portofoliu pentru angajare sau cum pot identifica abilităţile şi competenţele pe care le au. „În plus, au ocazia să stea în umbra unor profesionişti din companii şi să petreacă timp în diverse departamente ale acestora, luând contact nemijlocit cu viaţa dintr-o companie, ceea ce îi ajută apoi să ia decizii despre ce vor să facă în viitor.“ Laura Sgârcitu adaugă că un studiu realizat de asociaţie la nivel european arată că absolvenţii programelor Junior Achievement au de două ori mai multe şanse să dezvolte o afacere, comparativ cu cei care nu au beneficiat de această instruire, iar beneficiarii programelor au cu 25% mai multe şanse de angajare pe poziţii stabile.

    Peste un sfert de milion de copii din şcoli, adică zece procente din populaţia şcolară activă, au participat pe parcursul anului şcolar trecut la programele derulate de Junior Achievement România, ONG fondat în 1993, care derulează programe de dezvoltare a abilităţilor de viaţă, a unui stil de viaţă sănătos, de educaţie financiară, antreprenorială şi de orientare profesională a tinerilor. Programele se desfăşoară gratuit în 500 de localităţi din întreaga ţară, prin circa 70 de proiecte, programe şi competiţii, iar elevii de toate vârstele au ocazia de a învăţa, în mod practic.

    JAR este finanţată în propoţiie de 95% de mediul de afaceri românesc, iar anul trecut asociaţia a investit peste 2 milioane de euro în programe şi proiecte; sumele investite de companii au crescut cu 25-30% în ultimii doi ani. În acelaşi interval, a crescut cu aproape o treime (30%) şi numărul elevilor implicaţi în programele asociaţiei, la fel şi numărul de manuale şi aplicaţii folosite în activitatea organizaţiei.Iar anul acesta a crescut, cu 80%, valoarea fondurilor europene atrase de organizaţie. Companiile sunt interesate de viitori angajaţi cu atitudine antreprenorială şi cu educaţie financiară primară, tineri care să gestioneze resursele companiei ca pe propria afacere, responsabil, etic, în cunoştinţă de cauză, declară Laura Sgârcitu.

    Ea spune că elevii şi studenţii implicaţi în programele organizaţiei dobândesc gratuit în mediul formal al şcolii cunoştinţe şi competenţe complementare celor academice, iar consultanţii voluntari din mediul de afaceri le prezintă studii de caz, exemple din viaţa reală. „Metodele aplicate la clasă, de tip «learning by doing» transformă cunoştinţele dobândite în competenţe prin experienţe de viaţă. La acesta se adaugă competiţii naţionale şi internaţionale, precum şi bursele sau finanţările unor start-up-uri“, adaugă Laura Sgârcitu. În România există, conform statisticilor, circa 20.000 de unităţi de învăţământ, reunind toate grupele de vârstă, iar programele JAR se desfăşoară aproape integral (98%) în instituţii de stat, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei; 40% dintre programe se desfăşoară în mediul rural şi oraşe mici, unde şansele de adaptare la mediul economic sunt mai reduse prin comparaţie cu marile oraşe.

    În ce priveşte categoriile de vârstă, procentele sunt similare între numărul de participanţi la programe dedicate ciclului primar, gimnaziului şi liceului. „În Romania, cele mai solicitate parteneriate sunt pentru tinerii cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani, datorită interesului ridicat de angajabilitate. În SUA şi ţările vestice, interesul majoritar este pentru programele preuniversitare“, completează Sgârcitu.
    Junior Achievement Worldwide a fost fondată în 1919 în SUA şi este cea mai mare organizaţie internaţională de educaţie economică şi antreprenorială, fiind prezentă în 123 de ţări. Anual, programele de tip „learning by doing“ sunt urmate de peste 10 milioane de elevi şi studenţi din întreaga lume, cu sprijinul a peste 400.000 de consultanţi voluntari din mediul de afaceri.

    În condiţiile în care metodele actuale din şcolile de stat se axează pe învăţarea după tipare şi şabloane, educaţia practică, cu exemple şi cazuri reale, stârneşte nu numai interesul copiilor prezenţi la astfel de lecţii, ci şi al celor care se oferă aproape 10.000 de ore de voluntariat în aceste programe în cursul acestui an şcolar. Aşa se pot descoperi şi forma talente, iar unii tineri îşi pot descoperi un drum potrivit în viaţa profesională.

  • Povestea incredibilă a orfanilor de pe Titanic a captivat o lume întreagă

    Pe 15 aprilie 1912 RMS Titanic s-a ciocnit de un iceberg, iar în urma accidentului peste 1.500 de oameni au murit. Printre cei 710 supravieţuitori s-au aflat şi doi fraţi, unul de 2 ani, celalalt de 4 ani. 

    Nimeni nu ştia cine erau. Lista de pasageri era vraişte, iar băieţeii răspundeau “oui” la fiecare întrebare. Pe fotografie este înscris “Louis şi Lola?”, semn că nici nu le ştiau adevăratul nume.

    Într-o zi, o femeie din Nice a dat peste fotografia celor doi într-un ziar franţuzesc. Femeia se numea Marcelle Caretto şi s-a dovedit că era mama celor doi. Marcelle Caretto nici nu ştia că fii ei fuseseră pe Titanic. Cei doi copii, Michel şi Edmond, au fost răpiţi de tatăl lor, potrivit Naţional Public Radio, iar planul său era să fugă în Statele Unite şi să înceapă o viaţă nouă.

    Acesta s-a îmbarcat pe Titanic sub un pseudonim, Louis B. Hoffman, iar copii au primit denumirile de Lolo şi Momon. Curios, tatăl celor doi, a fost singura victima asupra căreia s-a găsit o armă de foc.

    Edmond a murit la vârsta de 43 de ani, luptând în Al Doilea Război Mondial pentru armata franceză, iar Michel a devenit profesor de filozofie şi a murit în 2001 la vârsta de 92 de ani.  

  • Povestea incredibilă a orfanilor de pe Titanic a captivat o lume întreagă

    Pe 15 aprilie 1912 RMS Titanic s-a ciocnit de un iceberg, iar în urma accidentului peste 1.500 de oameni au murit. Printre cei 710 supravieţuitori s-au aflat şi doi fraţi, unul de 2 ani, celalalt de 4 ani. 

    Nimeni nu ştia cine erau. Lista de pasageri era vraişte, iar băieţeii răspundeau “oui” la fiecare întrebare. Pe fotografie este înscris “Louis şi Lola?”, semn că nici nu le ştiau adevăratul nume.

    Într-o zi, o femeie din Nice a dat peste fotografia celor doi într-un ziar franţuzesc. Femeia se numea Marcelle Caretto şi s-a dovedit că era mama celor doi. Marcelle Caretto nici nu ştia că fii ei fuseseră pe Titanic. Cei doi copii, Michel şi Edmond, au fost răpiţi de tatăl lor, potrivit Naţional Public Radio, iar planul său era să fugă în Statele Unite şi să înceapă o viaţă nouă.

    Acesta s-a îmbarcat pe Titanic sub un pseudonim, Louis B. Hoffman, iar copii au primit denumirile de Lolo şi Momon. Curios, tatăl celor doi, a fost singura victima asupra căreia s-a găsit o armă de foc.

    Edmond a murit la vârsta de 43 de ani, luptând în Al Doilea Război Mondial pentru armata franceză, iar Michel a devenit profesor de filozofie şi a murit în 2001 la vârsta de 92 de ani.