BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Cele mai frumoase sate din România pe care trebuie să le vizitezi

     Nu trebuie să ieşi din România ca să găseşti peisajele rustice superbe din Elveţia sau Franţa, le avem şi noi. Şi nu numai că le avem, dar sunt cam de o sută de ori mai pitoreşti.

    Găseşti în galeria foto o listă cu 9 dintre cele mai frumoase sate din România, strânse nu de pe internet, ci din poveştile de vacanţă ale prietenilor şi ale colegilor de redacţie. Aşa că, în cazul în care plănuieşti o escapadă de weekend şi nu ştii ce destinaţie să alegi, inspiră-te din lista de mai jos. Orice ai alege, nu poţi greşi, sunt toate superbe!

    Cititi mai multe pe www.one.ro

    Imagini uluitoare din “oraşul cu o singură casă” – GALERIE FOTO

    Imperiul pe care lumea l-a uitat: cum arăta “oraşul celor 1.001 biserici” – GALERIE FOTO

    Povestea incredibilă a unui oraş-fantomă. A costat zeci de miliarde de dolari, dar nimeni nu locuieşte acolo – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

     

     

  • Vrei să iţi deschizi un salon de coafură, cosmetică sau un studio de tatuare şi piercing? Vezi aici un ghid cu tot ce trebuie să faci

    Rolul acestui ghid este de a veni în întâmpinarea tuturor persoanelor care doresc să iniţieze o afacere în domeniul înfrumusetării corporale, fie că vor desfăşura aceasta activitate în nume propriu sau vor apela la personal angajat, fie că vor înfiinţa în acest scop o societate comercială, în baza Legii nr.31/1990 sau vor apela la o formă de organizare prevăzută deO.U.G. 44/2008 ca şi persoană fizică autorizată, intreprindere individuală sau familială.

    Ghidul îşi poate dovedii utilitatea şi în cazul operatorilor economici, persoane fizice sau juridice, care activează deja în această branşă,prin faptul că oferă o sferă largă de informaţii şi există posibilitatea ca unele din aspectele dezbătute să nu fie cunoscute sau să fie cunoscute doar parţial de către aceştia.În vedere cunoaşterii în detaliu a cadrului legislativ, recomand tuturor persoanelor interesate să lectureze toate actele normative,cu modificările şi competările lor ulterioare, menţionate în ghid, formându-şi astfel o imagine cât mai completă asupra  acestui domeniu de activitate.

    Acest ghid conţine informaţii cu caracter public şi nu substituie sub nicio formă prerogativele altor instituţii cu competenţe în domeniu şi totodată specific în mod expres faptul că informaţia cuprinsă în acesta nu reprezintă activitate de consultaţă juridică. Datorită deselor schimbări legislative, este posibil ca în decursul unei perioade de timp de la redactarea acestuia, unele informaţii să nu mai fie de actualitate, astfel încât este recomandat oricărei persoane care se informează din această lucrare, să verifice ulterior în ce măsură informaţiile respective şi-au păstrat autenticitatea în timp.

    Ghidul a fost întocmit de către Szfarli Zoltan, consilier Primăria Mun. Mediaş

    Vezi şi normele care trebuie respecte de toate cluburile şi restaurantele din ţară

  • Încă o lovitură pentru fumători

    De luna viitoare, ţigările se scumpesc ca urmare a majorării accizei specifice datorate pentru mia de ţigarete. De la întâi aprilie, acciza va creşte cu 4,7%, de la 314 lei cât este în prezent, la 329 de lei, potrivit ordinului ministrului de Finanţe, scrie Vocea Transilvaniei.

    Majorarea nu ar trebui să ducă automat la scumpirea pachetelor de ţigări din moment ce acciza totală rămâne neschimbată. Măsura luată de executiv este una compensatorie pentru a nu se ajunge la scăderea veniturilor din comercializarea tutunului ca urmare a micşorării taxei pe valoare adăugată de la 24% la 20%.

    Preţul ţigărilor va creşte din nou la începutul anului viitor, când acciza totală se va majora la 435,58 lei. În 2016, fumătorii achită o acciză minimă de 8,35 de lei pe pachetul de ţigări, indiferent de tipul de ţigarete achizţionate.

  • Reacţii la nenorocire

    Mă gândesc că Hillary Clinton o fi ştiind ce vorbeşte atunci când recomandă bancherilor europeni să nu mai finanţeze terorismul – a făcut-o într-un speech ţinut la Stanford zilele trecute. De la un anume punct încolo mă despart de logica doamnei candidat la preşedinţia Statelor Unite, care susţine un soi de echilibru între libertăţile civile şi limitările din zona internetului şi a comunicaţiilor promovate de autorităţi sau servicii de securitate. Libertatea este ceva ce poţi avea sau nu poţi avea, nu există o abordare de genul „libertate, da!, dar…“, nu există libertate cu „dar“. Şi nu cred că Hillary Clinton s-a referit la singura măsură, devenită publică din zona financiar bancară, menită să limiteze terorismul, şi mă refer aici la scoaterea de pe piaţă a bancnotei de 500 de euro.

    Mă mai gândesc că şi preşedintele turc, altfel nu un campion al democraţiei, are un cât de dreptate când spune că unul din teroriştii din Bruxelles a fost arestat în Turcia în 2015, apoi extrădat în Belgia şi că Turcia a avertizat autorităţile locale de apucăturile individului, dar acestea nu au luat măsuri; sau, dacă au luat măsuri, acestea nu au avut efect.
    Mă gândesc că la fel de multă dreptate are şi Jamie Smith, fost agent al CIA, autor al cărţii  „Gray Work: Confessions of an American Paramilitary Spy“, care scrie într-un articol cât de simplu este pentru orice terorist să ajungă din nordul Africii în Europa, fără să fie în pericol să se înece cu supraaglomeratele bărci ale refugiaţilor ce se îndreaptă spre Grecia sau Italia şi fără să se bălăcească în noroaiele din Macedonia sau să se rupă în garduri de sârmă ghimpată.

    Mă gândesc că forţa (Hillary Clinton spune că ISIS trebuie înfrântă şi că nu se poate negocia cu ei) s-ar putea dovedi neputincioasă. Spun asta privind la: unu, rezultatele luptelor pe care varii armate le poartă cu Statul Islamic de o bună bucată de vreme, doi, rezultatele unui deceniu de conflict în Afganistan, şi trei, la un grafic al deceselor survenite din cauza terorismului în vestul Europei, grafic care ilustrează acest text. Campionii deceselor sunt Marea Britanie, între 1970 şi 1998, în urma atentatelor IRA. Urmează Spania, unde au acţionat în anii ’80 şi ’90 organizaţiile separatiste basce. Forţa nu a însemnat nimic în rezolvarea acestor conflicte; la reducerea lor a contribuit mai degrabă un amestec de politică, economie şi diplomaţie. Poate că o astfel de reţetă ar funcţiona, sau poate nu, şi în cazul ISIS.

    În cele din urmă mă văd nevoit să spun că atentatele au fost şi sunt imputabile 100% serviciilor secrete, de oriunde ar fi acestea. Nu detaliez, au fost o sumedenie de analişti care au spus asta în ultima vreme şi poate că serviciile ar trebui să îşi mute focusul de la pescuitul cu năvodul la pescuitul cu undiţa, al peştilor mari. Altfel vom avea abordări a la Liviu Dragnea: „Avem obligaţia să asigurăm pentru statul român capacitate investigativă, să nu fie ştirbită deloc, instituţiile abilitate ale statului să aibă capacitatea să protejeze cetăţenii români împotriva riscurilor teroriste….şamd“. În două decenii şi jumătate de presă am învăţat că orice „instituţie abilitată“ se va preocupa în România întâi de propriile interese şi jocuri, de culise, de putere sau de influenţă şi abia pe urmă îşi va folosi „capacitatea investigativă“, dacă mai rămâne, pentru „cetăţenii români“. Iar la nivel de lider european s-a manifestat un soi de nepăsare pe care au grefat elemente de marketing – vă amintiţi falsa manifestaţie a liderilor europeni după Paris? Şi dacă nu se rezolvă de la sine, dăm nişte bani şi poate scăpăm aşa (cazul aşa-zisei înţelegeri cu Turcia în problema refugiaţilor).

    Am întâlnit la profesorul de ştiinţe politice Marvin Folkertsma ideea de neo-leninism, un concept care cred că ni se potriveşte acum. Concret, leninismul s-a dezvoltat într-o perioadă în care legitimitatea politică era asociată cu un soi de expertiză care venea dintr-o iluzorie posesie de cunoştinţe superioare, expertiză asumată de liderii politici şi susţinută orbeşte de trepăduşii acestora. Puritatea ideologiei şi menţinerea dominaţiei politice a aşa-zisei elite erau ţeluri în faţa cărora alegerile, opinia publică, constituţia, legile, principiile democratice sau opoziţia politică nu reprezentau nimic. Dacă grefăm peste asta un conflict pe fundamente religioase, obţinem doar nenorocire.

  • Revoluţia în servicii

    Colecţie de artă, bazine cu peşti exotici, o grădină cu sute de specii de fluturi vii, o piscină în aer liber, un tobogan cu patru niveluri, dormitoare, cinematografe, săli pentru jocuri video – sunt câteva dintre dotările care fac din aeroportul Changi al statului Singapore cel mai premiat aeroport din lume la capitolul servicii. Aeroportul se află de asemenea în topul aeroporturilor cu cel mai mare trafic la nivel mondial, fiind vizitat de peste 55 de milioane de călători anual, adică de peste zece ori mai mult decât populaţia oraşului Singapore, şi este un exemplu reprezentativ pentru serviciile din întreaga lume.

    Păstrând analogia şi gândindu-ne la propriile aeroporturi, am putea spune că acestea sunt relevante pentru calitatea serviciilor, per total, de pe piaţa locală. Potrivit unei cercetări realizate de EY în parteneriat cu compania de consultanţă Customer Focus la finalul anului 2014, 10% dintre locuitorii Capitalei spuneau că au avut parte de un serviciu excepţional în ultimele şase luni şi chiar mai puţini, doar 7%, în Iaşi. Stau mai bine la capitolul servicii locuitorii Timişului (27%) şi ai Braşovului (23%), însă niciun judeţ nu depăşeşte pragul de 30%. În ceea ce priveşte industriile care stau cel mai prost la capitolul servicii, printre acestea se află industria telecom (105 din cei 567 de respondenţi), turismul (93 de respondenţi) şi comerţul (48 de respondenţi). Ce caracterizează un serviciu excepţional? Potrivit respondenţilor studiului, rapiditatea, politeţea, beneficii adiţionale serviciului principal, adaptarea la nevoile clienţilor, calitatea.

    Elena Călin, consultant şi fondator al companiei Customer Focus, axată pe îmbunătăţirea calităţii serviciilor din companii, lucrează de circa 15 ani în direcţia atingerii acestor deziderate în firmele din România. „De când eram elevă mi-am dorit să fiu profesoară şi pentru că viaţa m-a dus în direcţia lucrului cu clienţii, am ales mai târziu să devin trainer. Când am fondat firma, am ştiut doar trei lucruri: că vreau să fac training, că vreau să contribui la îmbunătăţirea serviciilor companiilor din România şi că vreau să fiu recomandată de clienţi“, îşi aminteşte Elena Călin ideile ce au ghidat-o la înfiinţarea firmei de consultanţă axată pe îmbunătăţirea serviciilor, în 2002.

    Povesteşte cum a făcut atunci un plan de afaceri, pe care îl avea şi ca temă la finalizarea studiilor masterale, şi că a intrat în antreprenoriat fără foarte multe cunoştinţe în administrarea unei afaceri. Prima experienţă în domeniul în care avea mai târziu să îşi construiască o carieră a avut-o însă în 1988, înainte de începerea facultăţii. „Prima mea experienţă în relaţiile cu clienţii nu a fost într-o mare corporaţie, ci când aveam 18 ani, în 1988, şi a trebuit să mă angajez vânzătoare la Alimentară pentru că nu am avut norocul să ocup un loc din prima încercare la facultate.“ Acolo a pus în aplicare primele lecţii de customer service pe care le ştia de la profesorul de merceologie din liceul economic: „Atunci când ai clientul în faţă, nu contează nimic altceva, trebuie să fii acolo doar pentru el. Nu interesează pe nimeni că ai avut o zi proastă sau că te doare ceva. Eşti acolo doar pentru el şi trebuie să zâmbeşti.“ Acesta nu era un sfat uşor de urmat, în condiţiile în care clientul din acea vreme nu era deloc prietenos şi binevoitor; mai mult decât atât, pentru că nu găsea niciodată ce căuta, era suspicios şi agresiv. A rezistat totuşi doi ani în această slujbă, apoi şi-a continut studiile la Facultatea de Ştiinţe Economice. A început să lucreze încă din facultate, în marketing, exporturi, vânzări, relaţiile cu clienţii şi trainingul, iar majoritatea experienţelor de carieră au condus-o spre serviciile pentru clienţi şi educaţie. Fire autodidactă, Elena Călin a urmat cursuri de formare şi certificare de lungă durată în consultanţă, leadership, project management, cultura serviciilor, coaching systemic, inovarea serviciilor, resurse umane, iar prima formare ca antreprenor a realizat-o prin intermediul unui master în consultanţă organizat de ASE şi Washington University. A calculat că investiţia totală în pregătirea de consultant orientat pe servicii a ajuns, în cei 15 ani de formare, la aproximativ 200.000 de euro.

    A fondat firma Customer Focus în mai 2002, în baza unei investiţii iniţiale de 3.000 de euro, bani obţinuţi printr-un microcredit şi necesari pentru achiziţionarea unui retroproiector şi a unui computer. De atunci, Călin a evoluat trecând prin toate stadiile unei afaceri: freelancer (2002-2004), firmă de training şi consultanţă (2005-2009), freelancer din nou (2009-2011), firmă de consultanţă (începând cu 2011). Primul său client, în 2002, a fost IMC Consulting, o firmă de consultanţă din Marea Britanie care lucra la vremea respectivă la un proiect de eficientizare pentru Ministerul Industriilor. „Acesta a reprezentat şi o oportunitate foarte mare de învăţare pentru că am lucrat în echipă cu consultanţi internaţionali, care m-au recomandat şi în alte proiecte similare.“

    În consecinţă, doi ani mai târziu a lucrat cu o companie din Irlanda, într-un proiect care pregătea mai multe ţări pentru aderarea la Uniunea Europeană, printre care se afla la vremea respectivă şi România. Proiectul a durat 11 luni, iar activitatea principală a Elenei Călin consta în intervievarea a 60 de angajaţi ai Ministerului Integrării Europene şi elaborarea unui plan de dezvoltare care să îi pregătească pentru schimbările ce vor urma. Chiar dacă şi-a propus de la început să lucreze cu clienţi din mediul privat care aveau nevoie de îmbunătăţirea serviciilor, abia în 2005 a avut un astfel de client – hotelul de cinci stele Howard Johnson, care tocmai se deschisese şi care avea nevoie de pregătirea întregii companii. În acelaşi an a început primele proiecte de transformare şi a fost primul consultant acreditat de Human Synergistics în România care a reuşit o transformare cu rezultate pentru o companie privată, într-un proiect ce s-a derulat pe parcursul a 18 luni.

  • Cum au devenit căştile un accesoriu important de fashion

    Până nu demult un simplu instrument folosit pentru ascultatul muzicii fără a-i deranja pe alţii, căştile au devenit astăzi un accesoriu important de fashion. Diverse companii, printre care şi case de modă, par să-şi fi zis că dacă oamenii tot poartă căşti, atunci de ce să nu se afişeze cu unele care arată elegant şi s-au pus pe treabă adoptând modelul aplicat în domeniul telefoanelor mobile, înfrumuseţate cu ajutorul unor designeri ori îmbrăcate în huse create de case de modă.

    Compania Beats, fondată de celebrul rapper Dr. Dre şi deţinută în prezent de Apple, a făcut echipă cu casa Fendi, pentru a crea o gamă de căşti de diverse culori îmbrăcate în piele cusută manual din gama Sellaria şi însoţite fiecare de propria gentuţă asortată confecţionată din acelaşi material, în care se pot păstra. O pereche de căşti din această gamă costă peste 1.200 de euro, scrie The Independent. Dolce & Gabbana a lansat la rândul său diverse modele de căşti, unele cu aspect clasic, iar altele care seamănă cu nişte cununi împodobite, acestea din urmă costând aproape 5.000 de euro.

    Master & Dynamic, o companie producătoare de căşti, încearcă să ofere o combinaţie de calitate a sunetului şi aspect, poziţionându-şi produsele drept accesorii care merg numai bine alături de un palton de la Prada sau o geantă Givenchy, fiind şi ele un simbol al statutului social al persoanei care le poartă.

  • Cea mai ciudată tendinţă de la Hollywood: Actorii încep să dispară din industria filmului

    Creşterea aproape meteorică a genului cu supereroi, datorată în mare parte celor de la Marvel, a schimbat modul în care oamenii percep industria cinematografică. Bugetele de sute de milioane de dolari nu fac decât să mascheze incapacitatea studiourilor de a găsi scenarii realiste, cu actori fără măşti, care să aducă oamenii în sălile de cinematograf.

    Şi totuşi industria cinematografică pare a fi într-o stare excelentă: veniturile pe continentul nord-american au crescut cu 6,3% în 2015, atingând pragul istoric de 11 miliarde. Dacă punem la socoteală şi China, unde creşterea anuală a fost de aproape 50%, rezultă o creştere la nivel global de 4%, până la 38 de miliarde dolari.

    Dar această creştere generală nu se datorează unor nume mari, precum Tom Cruise sau Leonardo DiCaprio, ci mai degrabă efectelor speciale din ce în ce mai reuşite. Francize precum Fast and Furious, Avengers, The Hunger Games, James Bond sau Star Wars conduc un grup de 14 filme care au generat fiecare, anul trecut, venituri de peste 500 de milioane de dolari; în 2006, doar 5 filme reuşeau o asemenea performanţă. Astfel de producţii reprezintă mai degrabă şansa de a crea o vedetă decât de a fi transformate în succes de un nume mare. „Nu vrei să ai un nume mare într-o astfel de franciză“, explică un producător. „Filmele vor avea oricum succes, aşa că nu ai niciun motiv să-i plăteşti mai mult pentru actori. Jennifer Lawrence nu era Jennifer Lawrence înainte să joace în Hunger Games.“
    Dar producătorii de la Hollywood iubesc vedetele, aşa că vor mai oferi, ocazional, roluri importante unor actori care poate nu se află în cea mai bună perioadă a carierei. Este şi un fel de plasă de siguranţă: dacă filmul nu va avea succes, ei pot spune că au făcut tot ce a ţinut de ei, iar asta include aducerea unui nume mare în proiect.

    Înaintea bărbaţilor, femeile au simţit efectele unei astfel de politici. Conservatorismul (exprimat de nenumărate ori la Hollywood) se traduce, mai simplu, într-o listă lungă de roluri pentru bărbaţii care s-au bucurat deja de un anumit grad de succes şi o listă scurtă de roluri pentru restul actorilor.

    Imaginaţi-vă, pentru o clipă, că Bradley Cooper (41 de ani) ar primi numai roluri de partener mai în vârstă al unui tânăr actor; că Leonardo DiCaprio (tot 41 de ani ) ar figura pe lista unui blockbuster de vară, alături de Scarlett Johansson, în rolul tatălui; sau că James Franco, la 38 de ani, ar recunoaşte în timpul unui interviu că a pierdut un rol pentru că a fost considerat „prea bătrân“ pentru o poveste de dragoste. Toate aceste scenarii par aberante, dar ele reflectă perfect ceea ce se întâmplă în cazul actriţelor trecute de o anumită vârstă, în general cea de 35 de ani.

    La începutul anului trecut, Maggie Gylenhaal (37 de ani la momentul respectiv) a povestit că un regizor i-a spus că e prea bătrână pentru a juca iubita unui bărbat de 55 de ani. Până şi Meryl Streep, cu ilustra sa carieră, se confruntă ocazional cu astfel de probleme. În cadrul unui interviu acordat celor de la People, ea a recunoscut că la vârsta de 40 de ani i s-au oferit trei roluri de vrăjitoare: „Nu mi s-a oferit niciun rol într-un film de dragoste sau într-un film de aventuri; mi s-au oferit roluri de vrăjitoare pentru că eram deja bătrână la 40 de ani“.
    Poate cel mai relevant studiu în această direcţie este cel realizat în 2013 de Vulture, care a ajuns la o concluzie aproape hilară: personajele principale masculine nu îmbătrânesc, în vreme ce partenerele lor sunt lovite din plin de trecerea timpului. Autorii au analizat cei mai importanţi 10 actori şi cele mai cunoscute filme ale lor, comparând diferenţa de vârstă dintre aceştia şi partenerele lor de pe marele ecran. Concluzia a fost următoarea: chiar dacă interpreţii ajungeau la 40, 50 sau 60 de ani, actriţele aveau întodeauna vârste cuprinse între 35 şi 40 de ani.

    Nici măcar media nu mai pare a fi atrasă de puterea vedetelor feminine, după cum remarcă Jess Cagle, editor-şef al Entertainment Weekly: „Era o vreme când starurile de cinema reprezentau standardul de aur pentru o copertă. Acum lucrurile s-au schimbat“.
    Adăugând aceste probleme la ideea de la care am plecat, şi anume dispariţia subită a actorilor din filmele de succes, rezultă că Hollywood s-ar putea transforma în curând într-un soi de oraş fantomă, animat poate de tinere actriţe şi de Spidermani care umblă în libertate pe străzile din Los Angeles.

    Un gen care nu se poate baza, cel puţin deocamdată, pe puterea eroilor cu măşti este comedia: studiile arată că aceste filme sunt singurele în care producătorii preferă actori precum Kevin Hart sau Melissa McCarthy, pentru că aceştia au o relaţie specială cu publicul.
    Toate aceste lucruri nu mai sunt atât de vizibile în afara Hollywoodului; filme care au avut performanţe de box-office dezastruoase pe continentul nord-american au avut rezultate excelente în restul lumii. Ultimul film al lui Arnold Schwarzenegger, Terminator: Genisys, a obţinut în America 90 de milioane de dolari, la un buget de 155 de milioane. În străinătate, lucrurile au stat complet diferit: povestea apocaliptică a adus 351 de milioane, dintre care 113 milioane de dolari numai din China.

    Chiar dacă aceşti actori nu mai au aceeaşi putere la Hollywood, ei reprezintă încă o atracţie pentru restul lumii. Şi acesta este singurul lucru care ar mai putea salva industria cinematografică, aşa cum o cunoaştem.
     

  • Opinie Lavinia Raşca: Planul afacerii şi succesul în antreprenoriat (2)

    Am invitat doi absolvenţi ai programului EMBA la cursul meu de antreprenoriat din weekendul trecut. I-am rugat să le împărtăşească studenţilor din experienţa lor antreprenorială. Ei se numără printre cei peste 40% de absolvenţi care, după ce finalizează programele noastre, îşi înfiinţează propria afacere.

    În cazul lor, este vorba despre o activitate de comerţ electronic, a cărei idee s-a conturat ca temă a lucrării de disertaţie, apoi s-a materializat în câteva luni prin înfiinţarea unei companii care s-a dezvoltat cu paşi siguri. Invitatul a vorbit, printre altele, despre importanţa elaborării şi urmăririi business plan-ului, chiar şi atunci când realitatea aduce modificări substanţiale la gândirea iniţială. Invitatul şi-a terminat expunerea cu un citat al lui Eisenhower: „Planurile nu înseamnă nimic, dar planificarea este totul“.

    Într-adevăr, elaborarea business plan-ului suscită opinii pro şi contra. Am dezbătut chestiunea asta acum două săptămâni, la conferinţa de educaţie antreprenorială organizată de European Foundation for Management Development.
    Eu sunt de partea celor care consideră ca elaborarea planului afacerii este utilă, în special în faza de start-up. Iar experienţa prezentată de absolventul EMBA a adus un nou argument. De aceea, am luat decizia să duc mai departe articolul anterior despre planul de afaceri, considerând că acest lucru este util pentru unii dintre cititori.

    Planul afacerii este un document care precizează în ce constă afacerea, ce resurse şi strategii se vor folosi şi ce rezultate sunt aşteptate într-un anumit orizont de timp.

    Procesul de redactare a planului afacerii este o experienţă utilă pentru antreprenor, obligându-l să se gândească într-o manieră sistematică la conceptul căruia intenţionează să-i dea viaţă. Schema pe care trebuie să o respecte în procesul de redactare a documentului îl ajută să ia în considerare toate detaliile afacerii. Astfel, poate descoperi aspecte pe care le-a trecut cu vederea în fazele anterioare şi care pot determina eşecul afacerii sau, dimpotrivă, pot fi exploatate pentru creşterea competitivităţii viitoarei companii.
    Planul scris le permite cititorilor (finanţatori, potenţiali parteneri, furnizori sau angajaţi importanţi) să-şi formeze rapid o impresie despre ideea de afacere a antreprenorului.

    CONŢINUTUL ŞI MODUL DE REDACTARE A BUSINESS PLAN-ULUI

    Este necesar ca planul să conţină informaţiile care îi interesează pe cei cărora le este adresat (antreprenorul însuşi sau finanţatori şi potenţiali colaboratori). Să prezinte atât argumentele pentru succesul afacerii (piaţa favorabilă, preţul avantajos cu care se pot vinde produsele/serviciile, existenţa forţei de muncă cu calificarea necesară etc.), cât şi riscurile anticipate. Să detalieze cum se vor exploata oportunităţile pentru creşterea avantajului competitiv şi cum vor fi contracarate efectele riscurilor identificate. Cititorii vor fi cu atât mai precauţi cu cât antreprenorul are mai puţină experienţă, neputând lua ca referinţă performanţe anterioare. De aceea, în acest caz, rigurozitatea în elaborare este esenţială.

    Este important ca planul să fie concis, clar, logic şi atractiv, ţinând seama de faptul că se adresează unor persoane ocupate, dar şi că nu toţi cititorii cunosc domeniul de activitate prezentat.
    Este bine ca, în vederea definitivării, antreprenorul să roage o persoană avizată apropiată şi de încredere (un alt antreprenor, un consultant, un investitor) să citească forma aproape finală a documentului, verificând astfel dacă răspunde cerinţelor de mai sus.

    CAPITOLELE MARI ale planului de afaceri sunt scrisoarea de introducere, rezumatul, planul propriu-zis şi anexele.

    INTRODUCEREA este adaptată pentru fiecare cititor în parte şi explică într-un mod atractiv despre ce afacere este vorba şi ce tranzacţie reciproc avantajoasă îi propune antreprenorul cititorului, lăsând loc pentru negocieri ulterioare.

    REZUMATUL. Cei interesaţi citesc în primul rând rezumatul, pentru a-şi forma o impresie generală asupra afacerii. De aceea este bine ca antreprenorul să acorde multă atenţie redactării lui, pentru a prezenta, în două – trei pagini, cele mai importante aspecte, care să capteze interesul pentru lectura întregului material. Cititorii caută aici informaţii despre etapa de dezvoltare în care se află afacerea, produsele/serviciile oferite şi beneficiile distincte şi valoroase pe care le aduc utilizatorilor, piaţa şi concurenţa înregistrată pe piaţa respectivă, detalii despre antreprenor şi angajaţii săi importanţi, care să demonstreze competenţa, credibilitatea şi implicarea lor, dar şi încrederea şi hotărârea de a reuşi.

    Deşi este plasat la începutul materialului, rezumatul va fi elaborat după finalizarea planului propriu-zis.

    PLANUL PROPRIU–ZIS. Este cea mai importantă parte a documentului. Conţinutul său este prezentat în Tabelul I.
    Pentru a putea lua decizia de a finanţa sau colabora cu antreprenorul sau de a nu o face, cititorii – investitori, sau potenţiali parteneri – cântăresc cu atenţie următoarele aspecte: competenţa şi credibilitatea antreprenorului şi a echipei sale, rentabilitatea investiţiei, avantajele anticipate în schimbul riscului de finanţare sau de colaborare asumat. De aceea, este indicat ca acestea să reiasă clar din conţinutul planului.

    ANEXELE. Această parte permite prezentarea unor documente de interes dar care, incluse în corpul propriu-zis al planului, ar îngreuna lectura lui. Ele trebuie bine structurate, numerotate, astfel încât să se poată face trimitere către ele în conţinutul planului. Este vorba despre: planuri, schiţe sau fotografii ale produselor, organigrame, documente financiare, documente legale, scrisori de apreciere de la clienţi sau de la furnizori, curriculum vitae ale membrilor cei mai importanţi ai echipei manageriale şi personalului-cheie etc. Este la latitudinea antreprenorului să decidă ce documente să anexeze planului.

  • Demis Hassabis, omul care a învăţat un calculator cum să învingă un mare maestru Go

    Emoţia este ceva ce-l deosebeşte pe maestrul Lee Sedol de adversarul său, AlphaGo, un program dezvoltat de Google, care prin cele patru victorii contra coreeanului a intrat în istoria omenirii aşa cum a făcut-o şi Deep Blue, al IBM, cu meciurile contra marelui şahist Garri Kasparov. AlphaGo probabil nu realizează, deocamdată, ce a făcut, însă creatorul său, Demis Hassabis, este copleşit de emoţie.

    Go este un joc mult mai complex decât şahul şi cere mai multă intuiţie şi strategie, cel puţin de la oameni. Lee Sedol este considerat cel mai bun jucător de Go din ultimul deceniu. Un singur jucător a câştigat mai multe titluri internaţionale decât el, iar Hassabis îl plasează pe locul cinci la nivel mondial. El şi echipa sa l-au ales pe coreean pentru că au vrut ca meciurile să rămână în istorie, scrie revista Wired. Intuiţia sa i-a adus succes. Victoriile lui AlphaGo arată cât de departe a ajuns inteligenţa artificială. Sedol a câştigat un singur meci din cinci.

    „Este ceva ce ţine de predare şi învăţare. Un joc nu oferă, pentru o maşină, suficiente date pentru a învăţa, iar pregătirea cere foarte mult timp“, a explicat Hassabis după unul dintre meciuri. După prima etapă, Sedol a recunoscut că a fost „şocat“ de cât de bine a jucat AlphaGo.

    „Nu credeam că va juca atât de perfect“, a spus el.

    Una din tehnicile de învăţare ale lui AlphaGo a reinventat deja unele  servicii online ale Google şi altor companii mari de internet, ajutând printre altele la identificarea imaginilor, la recunoaşterea comenzilor vocale, la îmbunătăţirea rezultatelor căutărilor. O altă tehnică de învăţare este folosită la roboţii experimentali ai Google şi în cercetările universităţilor de renume.

    AlphaGo este ghidat de o tehnologie care-i permite să înveţe şi să acţioneze singur şi să se perfecţioneze pe măsură ce acţionează. Hassabis şi echipa sa au dezvoltat programul utilizând ceea ce ei numesc reţele neuronale profunde, reţele vaste de hardware şi software care imită reţelele de neuroni din creierul uman. AlphaGo a fost învăţat să joace prin scrierea a mii şi mii de mutări umane din jocul de Go în aceste reţele. Apoi, folosind o tehnică numită „reinforcement learning“ – modul în care animalele învaţă, prin intermediul sistemului de recompensă pentru creier pe bază de dopamină –, echipa lui Hassabis l-a pus pe AlphaGo să joace singur, din nou şi din nou. Astfel, programul a învăţat să urmărească mutările care aduc nu cele mai multe puncte, ci probabilitatea cea mai mare de victorie. Aceasta înseamnă anticipare şi strategie.

    AlphaGo învaţă singur, fără ajutorul vreunei baze de date, şi cu fiecare joc poate învăţa să fie mai bun. Astfel ajunge să facă mutări surprinzătoare, şi perfecte, cum a fost a 19-a mutare din cea de-a doua confruntare cu maestrul Lee Sedol.

    Mutări perfecte în cariera sa a făcut până acum şi Hassabis, un tânăr de 39 de ani cu mamă chinezoaică şi tată cipriot. El visează de mult la aceste victorii, dar nu se va opri aici. Ambiţia sa depăşeşte tabla de Go: vrea să găsească soluţia inteligenţei artificiale şi apoi „să rezolve cu ea orice problemă“.

    „Mulţi oameni prognozau că va lua cel puţin un deceniu, aşa că suntem încântaţi că am depăşit acest punct“, spune el pentru Financial Times.

    Hassabis este de mic un as al şahului, un programator desăvârşit, designer de jocuri video şi, desigur, expert în neurologie.

    La vârsta de patru ani a început să joace şah, la cinci ani concura la nivel naţional şi nu după mult timp la nivel internaţional. La 13 ani era deja recunoscut ca maestru şahist şi jucător la Olimpiada Sporturilor Minţii, unde juca mai multe meciuri în acelaşi timp. Hassabis a câştigat de cinci ori întrecerile pentru elită din aeastă competiţie, un record mondial. Organizatorii l-au descris ca fiind „probabil cel mai bun jucător din istorie“. Legendarul Tim Berners-Lee, inventatorul internetului, l-a descris şi el ca fiind „una dintre cele mai deştepte fiinţe de pe planetă“.

    „Una dintre cele mai deştepte fiinţe de pe planetă“ este fan înfocat al lui Liverpool şi nu se fereşte să recunoască faptul că îi plac toate sporturile. Ca spectator.

    „Mă plictisesc repede, iar lumea este atât de interesantă. Sunt atât de multe lucruri frumoase de făcut. Dacă aş fi fost un sportiv, aş fi vrut să fiu decatlet“, spune Hassabis.

    Tânărul mai are o soră, pianistă şi compozitoare, şi un frate, care studiază literatura creativă. Tehnologia nu a avut o prezenţă remarcabilă în familia lor. Unul din părinţi a deţinut ceva timp un magazin de jucării.

    „Sunt cu siguranţă oaia neagră extraterestră a familiei“, glumeşte el, amintindu-şi cum şi-a cheltuit banii câştigaţi în competiţii pe computerele copilăriei lui, deloc ieftine. Pe unul din acestea l-a desfăcut şi astfel şi-a dat seama cum este programat.

    „Părinţii mei sunt tehnofobi chiar. Nu le plac computerele, sunt chiar boemi. Fraţii mei au luat-o şi ei pe calea artei. La niciunul dintre ei n-a prins matematica sau fizica. Este ciudat, da. Nu-mi dau seama cum am ajuns aşa.“

    Cu acest bagaj informaţional Hassabis a creat compania britanică DeepMind în 2010 alături de prietenul său din copilărie Mustafa Suleyman şi de Shane Legg, cu care a fost coleg de facultate. Dezvoltatorul de inteligenţă artificială a fost cumpărat de Google în 2014 pentru 400 de milioane de lire sterline.

    „Ceea ce este şi mai neobişnuit la Denis este că oameni atât de înzestraţi ca el pot fi dificil de abordat. Însă el este deschis, generos şi modest. Nu este deloc arogant“, povesteşte Hermann Hauser, informatician şi antreprenor.

    Hassabis a făcut cunoştinţă cu inteligenţa artificială la facultate, la Cambridge, unde profesorii săi insistau cu promovarea unei inteligenţe „înguste“, în care programatorii ataşau „etichete“ informaţiilor pentru ca un computer să le poată folosi. Modelul nu l-a mulţumit pe Hassabis, care a vrut să creeze un sistem „general“ de inteligenţă artificială care utilizează informaţii luate din mediul înconjurător pentru a lua decizii şi face predicţii independent.

    Sistemele neuronale ale lui DeepMind fac greşeli, dar în timp învaţă şi devin mai bune. Programele pot juca diferite jocuri şi pot rezolva diferite sarcini. Inteligenţa este generală, aşa cum este cea a omului, nu specifică.

    Lui Hassabis îi plac jocurile în care triumfă spontaneitatea umană. A câştigat turnee de poker şi spune că îl încântă astfel de provocări deoarece jucătorii pot pierde chiar dacă au jucat perfect.

    Îi place Diplomacy, un joc dificil cu reguli laxe, în care jucătorii trebuie să negocieze înţelegeri, să construiască alianţe şi să şi trădeze pentru a ajunge să domine lumea.

    Go este „Sfântul Graal“ pentru inteligenţa artificială. „Ştiu să joc suficient de bine pentru a-i aprecia frumuseţea, însă aici nu sunt puternic. Nu am jucat cu AlphaGo deoarece programul mi-a dovedit încă de la început că este mai bun decât mine“, a explicat Hassabis.

    Inteligenţa artificială a mai fost testată în jocuri. În 1997 supercomputerul Deep Blue l-a înfrânt pe Kasparov, campionul mondial la şah de atunci. Într-unul dintre meciuri maestrul chiar s-a simţit agasat de agresivitatea cu care juca computerul. Prin Deep Blue, programatorii au construit un sistem care încerca să analizeze fiecare deznodământ posibil al fiecărei mutări posibile. Însă Go este un joc cu mult, mult mai complex decât şahul. Toate configuraţiile posibile, o bază imensă de date, ar copleşi orice supercomputer, oricât de puternic ar fi el. De aceea pentru o victorie cu un jucător uman era nevoie de tehnologii revoluţionare. Iar AlphaGo le are. Deep Blue poate să bată un maestru şahist, dar n-ar face faţă unui copil de trei ani la aranjatul unor figuri geometrice.

    Se poate face o ironie pe seama succesului programului. „Una din curiozităţile progresului fenomenal pe care-l facem cu inteligenţa artificială este că avem un nou campion mondial la Go, dar nu avem un computer care poate muta, fizic, piesele pe tabla de joc“, remarcă Hauser.

    Hassabis dă mai multă importanţă creierului electronic decât mâinii. El încearcă să construiască „o maşină universală care poate învăţa“, un singur set de algoritmi flexibili, adaptabili, care pot învăţa aşa cum fac sistemele biologice: să înveţe de la zero să facă ceva folosind nimic altceva decât informaţie brută, după cum observă The Guardian.

    În viziunea lui Hassabis despre viitor, maşinării superinteligente vor lucra în tandem cu experţi umani pentru a rezolva toate problemele lumii. „Cancerul, schimbările climatice, genomul, macroeconomia, sistemele financiare, fizica: multe dintre sistemele pe care am vrea să le putem controla devin prea complexe“, spune Hassabis.

    „Există un aşa exces de informaţie că devine dificil chiar şi pentru cel mai deştept om să se descurce în timpul vieţii sale. Cum putem cerne acest potop informaţional pentru a găsi ce este cu adevărat relevant? O perspectivă din care poate fi privită inteligenţa artificială generală este ca proces care va transforma automat informaţia nestructurată în cunoştinţe care pot fi folosite. Ceea ce facem poate fi soluţia supremă pentru orice problemă.“

    S-ar prea putea ca această soluţie supremă să fie la o depărtare de decenii de noi, însă se apropie. În februarie 2015, revista de ştiinţă Nature prezenta pe copertă „invadatori spaţiali“ alături de dezvăluirea că „un program care învaţă singur“ a atins „în jocurile video performanţe demne de un om“. În revistă, un material al DeepMind descrie primul program funcţional de învăţare generală în care agentul artificial, un algoritm denumit Deep-Q Network, implementat într-un procesor grafic, a învăţat să proceseze informaţiile primite de pe un ecran, să înţeleagă ce sunt acestea şi să acţioneze astfel încât rezultatul să fie cel dorit – în acest caz să devină supraom în jocuri clasice Atari precum Invadatorii Spaţiali, Box şi Pong. A fost ceva monumental pentru lumea ştiinţifică. Câteva luni mai târziu, inteligenţa artificială creată de DeepMind avea să-l înfrângă pe maestrul Lee Sedol, învăţând totul despre un joc vechi de două milenii şi jumătate, în care victoria este adusă mai degrabă de intuiţia jucătorilor decât de forţa brută de calcul a posibilităţilor.

    Următorul nivel ar fi, de exemplu, integrarea unei funcţii de memorie şi apoi progres până vor fi puse toate bazele inteligenţei artificiale. „Este esenţial să combinăm toate aceste domenii diferite deoarece suntem interesaţi de algoritmi care pot folosi ce au învăţat dintr-un domeniu într‑un domeniu cu totul nou“, spune Hassabis.

  • Promovez România. Despre ţară, gastronomie, oameni şi poveştile lor

    „Povestea proiectului a început în vara lui 2014, când eram pe teren, în zona Păltiniş, făceam cercetări pentru lucrarea de licenţă”, spune Dan Posea, care este licenţiat al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti. Vorbeşte răspicat şi are un fel de a fi care dă de înţeles că are încredere că poate să izbutească orice îşi propune. „Când ne-am înscris în concursul Samsung le-am spus prietenilor că o să ne plasăm între primii cinci”; concursul nu a stabilit un clasament, dar Promovez România se numără printre cei zece premianţi.

    În vara lui 2014, când a făcut lucrarea de licenţă, s-a conturat ideea proiectului, iar iniţial Dan Posea s-a gândit să facă un blog, pe care l-a creat pe platforma WordPress, dar nu a avansat; crede că nu are talent la scris. În toamna anului trecut i-a venit ideea de a da o altă formă proiectului; a vorbit cu Costin Fetic, un prieten din Buzău natal, pasionat de fotografie, să colaboreze pentru a pornit Promovez România. „Am pus pe hârtie ideile, am făcut un logo şi în două zile am făcut pagina de Facebook.” Au postat poze, cu puţin text şi în  trei zile au primit 3.000 de like-uri; „acum avem aproape 8.000 de like-uri”, spune tânărul antreprenor, care adaugă că îşi doreşte ca sub umbrela Promovez România să reunească imagini şi cât mai multe informaţii „deoarece mulţi se axează pe concediile în străinătate şi chiar avem o ţară frumoasă”. Pentru a se diferenţia de alte proiecte similare, Dan Posea mizează pe calitatea pozelor care vor fi postate pe Facebook şi pe site, iar pentru asta tânărul vrea să închege colaborări cu fotografi din întreaga ţară; o colegă din echipă, Denisa Stanciu, se ocupă de conţinutul editorial. Echipa Promovez România reuneşte acum cinci tineri, cu vârste între 17 şi 23 de ani, voluntari, cel puţin până în momentul în care ideea va putea fi monetizată.

    În ianuarie a fost lansat site-ul, care nu este însă finalizat; între secţiunile pe care le reuneşte se numără Străin în ţara mea, Călător în România, Promovăm Românii, Bucureşti şi Crame Româneşti. La una din rubrici, Promovăm românii, Dan Posea şi cei patru prieteni cu care dezvoltă proiectul şi-au propus să prezinte „oameni care fac lucruri frumoase”; o poveste apare deja şi este despre două tinere antreprenoare care au o mică afacere cu scrisori scrise caligrafic şi livrate chiar de ele, în Bucureşti. În cadrul acestei rubrici, tânărul antreprenor spune că vrea să prezinte atât start-up-uri cât şi oameni din mediul rural care au poveşti frumoase.  „E mult de lucru la site şi mai adăugăm pe parcurs informaţii şi poze. Vrem să facem un TripAdvisor de România, pe secţiunea de Călător în România.“ Pentru a posta imagini şi conţinut deopotrivă pe site şi Facebook, tinerii şi-au propus ca anul acesta să călătorească în întreaga ţară şi, spun ei, „să transpunem din experienţele noastre în online”. Pentru susţinerea călătoriilor prin ţară, Dan Posea spune că se află în discuţii cu sponsori pentru a obţine o maşină şi carburant; în plus, plănuieşte să facă bartere cu unităţile de cazare din România, cărora le oferă expunere în mediul online. „Companiile au reacţionat foarte bine, am primit feedback foarte bun. Am intrat pe site-urile companiilor, am căutat contacte şi am trimis 3-400 de mailuri către companii. Au răspuns patru, între care reprezentanţi ai Ţiriac Auto, Carrefour, Crama de vinuri Oprişor.“ Cu niciuna dintre aceste companii nu au finalizat discuţiile, dar Dan Posea nu are nicio undă de îndoială că va reuşi să atragă sprijin în proiectul său, pentru funcţionarea căruia până acum este singurul finanţator. „Eu suport toate cheltuielile, până acum de circa 1.500 de euro, din ce câştig din firma de evenimente“, pentru că tânărul buzoian a înfiinţat anul trecut şi Posea Events. Deşi e greu de ghicit, între organizarea de evenimente şi studiile sale la Facultatea de Geografie există legătură. A fost pus în situaţia de a organiza festivitatea de absolvire la facultate, pentru mai mult de 400 de oameni, povesteşte el; a creat o echipă şi şi-a propus ca dacă totul iese bine, să-şi facă o firmă pentru organizarea de evenimente. „În momentul de faţă nu mă pot susţine 100%, am sprijinul părinţilor mei. Mi‑am propus ca anul acesta să reuşesc să mă separ financiar de ei.”

    Apetitul antreprenorial al lui Dan Posea se vede şi în ideile legate de activitatea părinţilor săi, care au o firmă de construcţii la Buzău; tânărul vrea să depună un dosar pentru finanţare europeană. „Am găsit un proiect cu finanţare 100% cu bani europeni, în valoare de 200.000 de euro, şi le-am spus că vreau să îi ajut. Vrem să facem o hală, pentru producţie de termopane Rehau; la nivel naţional sunt 10-15 firme care fac acelaşi tip de profil. Am vrea să şi exportăm, pentru că avem cereri din vest, am avut nişte comenzi din Belgia.“

    Are mai multe idei şi mai multe fronturi de acţiune, iar ţelul personal pentru anul în curs este să se stabilizeze financiar, după cum spune chiar el. Una dintre idei, legată tot de Promovez România, este lansarea unui magazin online în care să vândă produse 100% româneşti, cum ar fi ii sau obiecte vestimentare făcute în ţară. Optimist şi energic, Dan Posea este încredinţat că „primii doi ani sunt mai grei în online, până te obişnuieşti cu mecanismul. Cred că într-un an proiectul va ajunge la 30.000 de like-uri pe Facebook, lumea o să înceapă să ne contacteze; le oferim firmelor care vor să colaboreze cu noi spaţiu pe site”.