Tag: ucraina

  • Votul ONU asupra proiectului rus de aprobare a înţelegrii de la Minsk privind Ucraina, amânat

    Potrivit surselor citate, votul a fost amânat din cauza amendării textului.

    Reprezentantul britanic în Consiliu Lyall Grant a declarat că diplomaţii nu au putut să voteze proiectul de rezoluţie, în noaptea de duminică spre luni, din cauza unor modificări în curs ale documentului.

    Reprezentantul Malaysiei în Consiliu Hussein Haniff a precizat că membrii organismului aşteaptă ca Moscova să analizeze amendamente, înainte să se treacă la vot.

    Un diplomat a declarat în weekend pentru Tass că Rusia a iniţiat un proiect de rezoluţie cu privire la soluţionarea paşnică a crizei din Ucraina. “Documentul salută rezultatele negocierilor de la Minsk şi îndeamnă părţile să se angajeze să le implementeze”, a spus această sursă.

    – Ban Ki-moon, “îngrijorat puternic” de încălcarea armistiţiului la Debalţeve

    Pe de altă parte, secretarul general al ONU Ban Ki-moon a salutat armistiţiul din estul Ucrainei, exprimându-şi însă “îngrijorarea profundă” faţă de informaţii referitoare la încălcarea lui în zona oraşului Debalţeve.

    “Secretarul general salută aplicarea armistiţiului în estul Ucrainei, aşa cum s-a convenit pe 12 februarie în cadrul pachetului de măsuri referitoare la implementarea Acordurilor de la Minsk”, a declarat un purtător de cuvânt al acestuia, citat într-un comunicat.

    Ban Ki-moon a apreciat că “armistiţiul pare să fie respectat per ansamblu, oferind un răgaz de care aveau nevoie disperată civilii blocaţi în zona” de conflict, şia îndemnat părţile la o “soluţionare paşnică a conflictului”.

    Însă secretarul general al ONU şi-a exprimat “îngrijorarea puternică în legătură cu informaţii despre cazuri de continuare a ostilităţilor, mai ales la Debalţeve” şi şi-a reiterat îndemnul ca “părţile să respecte armistiţiul fără excepţie”, se mai arată în comunicat.

    Armistiţiul a intrat în vigoare cu peste 24 de ore în urmă, la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică. El este doar un prim pas către încetarea conflictului armat care devastează estul Ucrainei de zece luni, soldat cu peste 5.400 de morţi, potrivit ONU.

    Comunitatea internaţională se întreabă cum va fi implementat şi dacă va dura, având în vedere acuzaţiile reciproce pe care şi le aduc Kievul şi separatiştii cu privire la încălcarea armistiţiului.

    Neîncrederea este puternică de ambele părţi, după ce armistiţiul precedent, încheiat în septembrie, tot la Minsk, a fost încălcat, iar violenţele în Donbas au reizbucnit la începutul anului şi s-au intensificat.

  • Cinci militari ucişi şi 22 răniţi în estul Ucrainei după intrarea în vigoare a armistiţiului

    Tiruri cu mortar au vizat zona oraşului Mariupol, a declarat Dmitro Cialov, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene în regiune.

    Armistiţiul a intrat în vigoare cu peste 24 de ore în urmă, la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică.

  • Fitch a scăzut ratingul Ucrainei pentru datoriile în monedă străină, aflat deja în categoria “junk”

    Ratingurile Ucrainei erau deja plasate în categoria nerecomandată pentru investiţii, iar scăderea până la gradul CC a obligaţiunilor în monedă străină înseamnă că acestea sunt considerate vulnerabile şi speculative.

    În ceea ce priveşte datoria în moneda naţională, Fitch a confirmat ratingul acesteia la CCC, tot în categoria “junk”.

    Ratingul atribuit Ucrainei de către Moody’s este Caa3, în timp ce Standard & Poor’s plasează datoria ţării la nivelul CCC-, potrivit Bloomberg.

    Fondul Monetar Internaţional (FMI) a ajuns joi la o înţelegere cu Ucraina pentru acordarea unui împrumut în valoare de 17 miliarde de dolari, pachetul de ajutor financiar urmând să ajungă la 40 de miliarde de dolari, prin contribuţia altor parteneri internaţionali, precum Uniunea Europeană.

    Deşi analiştii Fitch consideră că acest program de sprijin va conduce la rezolvarea problemei finanţării, restructurarea datoriei externe, care este “din ce în ce în ce mai probabilă”, reprezintă un risc important asupra situaţiei economice a Ucrainei.

    De altfel, ministrul ucrainean de Finanţe, Natalia Yaresko, a declarat că guvernul de la Kiev vrea să anjungă la un acord cu deţinătorii obligaţiunilor suverane ale Ucrainei în ceea ce priveşte restructurarea datoriei înaine de luna iunie, atunci când FMI va reevalua acordul de bailout.

    Escaladarea conflictului din estul ţării a afectat serios economia Ucrainei, care s-a contractat cu 7,5% în 2014, notează Fitch. În aceste condiţii, deficitul fiscal al Ucrainei a ajuns la 13% din produsul intern brut anul trecut, în timp ce datoria directă şi garantată a reprezentat 72% din PIB.

    De asemenea, sistemul bancar a avut de suferit din cauza situaţiei economice şi a deprecierii monedei naţionale. Guvernul a bugetat aproximativ 2% din PIB pentru recapitalizarea băncilor, însă analiştii de la Fitch apreciază că aceste costuri vor fi mai mari, punând presiune pe datoria publică.

    Factorii care pot duce la o nouă retrogradare a ratingurilor Ucrainei sunt restructurarea datoriei deţinute de creditori externi privaţi, eşecul în implementarea unor reforme structurale şi, implicit, suspendarea programului de sprijin încheiat cu FMI, precum şi continuarea conflictului dintre armata ucraineană şi rebelii proruşi.

    Programul convenit cu FMI include reformarea sistemul energetic şi creşterea producţiei de energie la nivel naţional, precum şi asigurarea stabilităţii sectorului bancar.

    Bugetul aprobat de parlamentul ucrainean pentru 2015 vizează reducerea cheltuielilor sociale şi îngheţarea salariilor şi pensiilor la nivelul actual, pentru a menţine deficitul bugetar la un nivel acceptabil.

    Fitch estimează că economia Ucrainei se va contracta cu 5% în acest an.

     

  • Poroşenko l-a avertizat pe Orban la Kiev că va conta pe Ungaria în cazul neaplicării armistiţiului

    Poroşenko a declarat că preşedintele francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au fost autorizaţi să vorbească în numele Uniunii Europene (UE) la summitul de joi de la Minsk, precizează preşedinţia ucraineană într-un comunicat postat pe site, în contextul relaţiilor bune promovate de către liderul populist ungur cu Moscova, care-i susţine pe separatiştii proruşi în conflictul din estul ţării

    Orban i-a răspuns preşedintelui că este conştient de importanţa armistiţiului şi implementării Acordurilor de la Minsk, se arată în comunicat.

    Preşedintele ucrainean şi premierul ungur au discutat despre cooperarea bilaterală şi probleme de securitate energetică, inclusiv despre stadiul diversificării livrării de gaze naturale către Ucraina.

    Situaţia minorităţii maghiare din Ucraina a fost de asemenea abordată. Preşedintele Federaţiei Culturale Maghiare din Transcarpatia (KMKSZ) Laszlo Brenzovics, parlamentar ucrainean, a declarat în cadrul întâlnirii că maghiarii ucraineni susţin eforturile de pace ale preşedintelui ucrainean şi că minoritatea maghiară nu se simte discriminată în Ucraina, potrivit preşedinţiei ucrainene.

    Orban a declarat că apreciază faptul că drepturile maghiarilor din Ucraina sunt respectate. Însă cele două părţi au discutat şi despre oportunităţil de îmbunătăţire a dezvoltării sociale şi culturale a comunităţii maghiare ucrainene.

    De asemenea, Poroşenko i-a mulţumit lui Orban atât pentru susţinerea independenţei, integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei, cât şi pentru ajutorul umanitar acordat, inclusiv tratarea în Ungaria a unor militari ucraineni răniţi în conflictul din estul ţării, a mai precizat preşedinţia.

  • Ce nu s-a văzut la summitul de la Minsk: Schimburile de priviri dintre Putin, Poroşenko, Merkel şi Hollande la negocierile pentru acordul de pace – GALERIE FOTO

    Germania a fost destul de rezervată în comentariile privind rezultatele negocierilor de la Minsk. Toate părţile au lucrat pentru a se înregistra progrese, negocierile au fost “foarte dificile”, dar rezultatele lor “nu sunt o realizare”, a declarat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier. “Acordurile de astăzi nu sunt nici o soluţie universală, nici o realizare”, a declarat el.

    GALERIE FOTO – Imagini din timpul negocierilor de la Minsk pentru acordul de pace

    GALERIE FOTO

    Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a calificat acordul drept unul încurajator, dar a precizat că doar speranţa nu este suficientă. “Acordul de astăzi de la Minsk este o veste binevenită şi ne dă speranţă. Speranţa este bună, chiar esenţială, dar nu suficientă. Testul real este respectarea armistiţiului pe teren. Primul acord de la Minsk nu a fost respectat, aşa cum vă amintiţi. După discuţia mea cu cancelarul Angela Merkel am sentimentul că ar trebui să rămânem extrem de precauţi”, a declarat el.

    Un set de măsuri pentru implementarea Acordurilor de la Minsk, adoptat joi, prevede retragerea artileriei grele atât de către forţele guvernamentale ucrainene, cât şi de către rebelii proruşi, cu scopul de a crea o zonă demilitarizată de 40 până la 150 de kilometri lăţime pe linia frontului din regiunea Donbas (est).

    Textul prevede şi o retragere a “trupelor străine, a armamentului greu şi mercenarilor” din Ucraina, sub monitorizarea OSCE, iar “grupările armate ilegale” urmează să fie dezarmate.

    Hollande a declarat că membrii “formatului Normandia” – el însuşi, cancelarul german Angela Merkel şi preşedinţii ucrainean Petro Poroşenko şi rus Vladimir Putin – vor păstra permanent contactul, pe telefon, şi că s-ar putea întâlni din nou, săptămâna viitoare, în cazul în care implementarea armistiţiului de joi de la Minsk va impune acest lucru.

  • Şeful OSCE: Nu există militari ruşi în estul Ucrainei

    “Avem informaţii despre prezenţa unor cetăţeni ruşi, dar nu şi despre prezenţa unor unităţi militare ruse în estul Ucrainei”, a spus Lamberto Zannier, citat de Sputnik.

    “Activităţile de monitorizare din estul Ucrainei sunt obstrucţionate din cauza situaţiei fragile de securitate”, a subliniat Zannier.

    “Sperăm ca ostilităţile să se încheie până la termenul-limită stabilit la Minsk”, a subliniat Zannier, citat de Euronews.

    Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat joi că s-a ajuns la un acord, la Minsk, pentru încetarea ostilităţilor în Ucraina începând din 15 februarie. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat până acum cu peste 5.350 de morţi.

  • Donald Tusk avertizează: UE va reacţiona prompt în cazul încălcării armistiţiului de la Minsk

    UE va fi pregătită atât pentru evoluţii pozitive, cât şi negative, dar dacă armistiţiul de joi nu va fi respectat Bruxellesul va lua “toate măsurile necesare”, a declarat Tusk într-o conferinţă de presă, citat de agenţia rusă de stat Tass.

    Preşedinţii rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroşenko şi francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au negociat la Minsk, începând de miercuri, de la ora 17.15 GMT (19.15, ora României), timp de aproximativ 16 ore, armistiţiul care urmează să intre în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică (duminică, 0.00 ora Ucrainei şi a României).

    Tusk a declarat că liderii UE le-au mulţumit lui Merkel şi Hollande pentru eforturile depuse în vederea soluţionării conflictului ucrainean, dar că au primit cu precauţie rezultatul întâlnirii de la Minsk.

    Preşedintele Consiliului European a apreciat că implementarea noului armistiţiu între trupele guvernamentale ucrainene şi rebelii proruşi din estul Ucrainei este cea mai importantă dintre prevederile înţelegerii în acest moment.

    Armistiţiul anterior de la Minsk, din 5 septembrie, a fost încălcat de ambele părţi, iar situaţia din estul Ucrainei s-a deteriorat de la începutul acestui an, confruntări armate pe teren provocând pierderi în ambele tabere.

    Cei 28 de şefi de stat şi de guverne UE s-au întâlnit joi la Bruxelles după anunţarea armistiţiului de la Minsk.

    Summitul urma să se concentreze asupra luptei împotriva terorismului, după atacurile din Franţa, de la începutul lui ianuarie. Însă liderii UE s-au concentrat asupra crizei din Ucraina şi planului de salvare a Greciei. Summitul nu a fost formal şi nu s-a încheiat cu adoptarea vreunei decizii concrete.

    Reuniunea a avut loc în contextul eşecului miniştrilor de Finanţe din zona euro, miercuri, de a ajunge la un acord cu privire la Grecia.

    Premierul grec Alexis Tsipras a declarat, citat de Euronews că speră ca Europa să “găsească o soluţie reciproc viabilă prin care să vindece ănile austerităţii, să abordeze criza umanitară din UE şi să aducă Europa înapoi pe drumul către creşterea economică”.

    Nu doar Germania s-a opus relaxării prevederilor planului pentru Atena. Ţări nordice, ca Finlanda, şi-au exprimat, de asemenea, pesimismul. Premierul finlandez Alex Stubb a declarat că Grecia “s-a întors de unde a plecat”, după ani de eforturi menite să menţină ţara în zona euro.

    Un expert european a apreciat că miniştrii Finanţelor probabil vor ajunge la un acord săptămâna viitoare. “Într-un final vor junge la un compromis, dar chiar dacă luni se va ajunge la un compromis, nu va fi ultimul şi nici ultima înţelegere”, a declarat pentru Euronews Janis Emmanouilidis de la Centrul pentru Politici Europene

    Grecia vrea o restructurare “masivă” a uriaşei sale datoriişi revizuirea reformelor adoptate în ultimii ani.

  • REPORTAJ: Europenii întâmpină cu un optimism rezervat rezultatul negocierilor de la Minsk

    Germania a fost destul de rezervată în comentariile privind rezultatele negocierilor de la Minsk. Toate părţile au lucrat pentru a se înregistra progrese, negocierile au fost “foarte dificile”, dar rezultatele lor “nu sunt o realizare”, a declarat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier. “Acordurile de astăzi nu sunt nici o soluţie universală, nici o realizare”, a declarat el.

    Steinmeier a spus clar că se aşteaptă la mai mult de la aceste negocieri. “Pentru unele persoane, (rezultatul) va părea insuficient. Şi noi voiam să ajungem la un rezultat mai bun”, a declarat el. “Totuşi, aceasta este ceea ce preşedinţii Rusiei şi Ucrainei au convenit”, a conchis el.

    “Acordul de la Minsk nu garantează un succes durabil în Ucraina”, dar “următoarele ore vor fi decisive”, a afirmat joi preşedintele francez Francois Hollande la Bruxelles, adăugând că europenii trebuie să fie “vigilenţi, să exercite presiuni şi să continue mişcarea începută”.

    Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a salutat acordul de la Minsk, afirmând că acesta “oferă o bază pentru o încetare a focului efectivă”, dar s-a declarat convins că mai sunt multe lucruri de făcut. “Sper ca acordul să paveze calea pentru o soluţie politică printr-un proces de reformă constituţională care va permite o descentralizare necesară prin respectarea deplină a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei, şi pe baza unor standarde europene”, a declarat el.

    Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a salutat, de asemenea, acordul într-un mesaj postat pe Twitter, adăugând că “toate părţile trebuie să se supună acum acordului şi să transforme vorbele în fapte”.

    Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a calificat acordul drept unul încurajator, dar a precizat că doar speranţa nu este suficientă. “Acordul de astăzi de la Minsk este o veste binevenită şi ne dă speranţă. Speranţa este bună, chiar esenţială, dar nu suficientă. Testul real este respectarea armistiţiului pe teren. Primul acord de la Minsk nu a fost respectat, aşa cum vă amintiţi. După discuţia mea cu cancelarul Angela Merkel am sentimentul că ar trebui să rămânem extrem de precauţi”, a declarat el.

    Secretarul general al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Lamberto Zannier, a declarat că rezultatul întâlnirii de la Minsk este “important şi necesar”, adăugând că acesta ar trebui să contribuie la “stabilizare şi pace în Ucraina”.

    Vorbind din oraşul ucrainean Dnepropetrovsk, el a declarat că rezultatul summitului ar putea avea impact asupra actualului mandat al misiunii de monitorizare a OSCE în această ţară.

    Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a salutat, de asemenea, acordul pe Twitter. “Acordul de la Minsk este un pas pozitiv dacă va fi implementat cu stricteţe şi dacă ostilităţile vor înceta duminică. Urmărim în continuare rezultate tangibile”, afirmă mesajul publicat pe contul oficial de Twitter al ministerului.

    Premierul finlandez, Alexander Stubb, a salutat cu precauţie acest acord. “Armistiţiul este o veste grozavă; totuşi ar trebui să vedem cum va fi implementat. Nu mai trebuie ucişi oameni; armamentul greu trebuie retras”, a declarat el.

    El şi-a exprimat speranţa că, dacă Merkel şi Hollande sunt mulţumiţi cu rezultatul negocierilor de la Minsk, la summitul UE care are loc joi la Bruxelles nu vor fi discutate noi sancţiuni împotriva Moscovei.

    Vicepreşedintele Comisiei Europene Federica Mogherini a declarat, de asemenea, că este puţin probabil ca sancţiunile împotriva Rusiei să fie discutate la reuniunea de joi, care a fost amânată cu câteva ore din cauza negocierilor de la Minsk. “Nu cred că astăzi vom discuta despre sancţiuni”, a declarat Mogherini, adăugând că discuţiile se vor concentra pe modul în care pot fi activate “toate mijloacele UE posibile” pentru susţinerea acordului de încetare a focului odată ce acesta va intra în vigoare.

    Premierul britanic David Cameron a menţinut o linie mai dură, afirmând că “Putin trebuie să ştie că sancţiunile vor rămâne în vigoare dacă nu vor fi înregistrate progrese concrete pe teren”.

    Preşedintele lituanian, Dalia Grybauskaite, a afirmat la rândul său că problema schimbării actualelor sancţiuni împotriva Rusiei nu va fi discutată până în martie.

    O problemă mult mai delicată, dacă să fie sau nu trimise arme letale Kievului este mai probabil să ajungă pe agenda Bruxelles-ului, a precizat premierul luxemburghez, Xavier Bettel.

    Premierul italian Matteo Renzi a calificat acordul de la Minsk drept un “mare rezultat”, la sosirea la Bruxelles, unde va participa la summitul UE.

    Ministrul danez de Externe, Martin Lidegaard, şi-a exprimat speranţa că această “veste bună” se va putea materializa şi că părţile implicate în conflict vor respecta armistiţiul. “Prefer să fiu optimist”, a declarat el.

    La rândul său, şreşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, gazda negocierilor, s-a declarat mulţumit că Belarusul şi-a îndeplinit rolul. “Sunt foarte mulţumit că Belarusul şi-a îndeplinit rolul. Dar figurile centrale ale acestor negocieri au fost, bineînţeles, şefii de stat. Au făcut o treabă bună. Au supravieţuit acestui maraton”, a declarat el.

    El le-a cerut reporterilor să nu dramatizeze faptul că negocierile au durat atât de mult timp. “Durează luni sau chiar ani pentru a rezolva probleme de război şi pace. Aici şefii de stat au reuşit să ajungă la un acord de încetare a focului în 15 ore”, a declarat Lulaşenko. El a subliniat însă că cel mai important este ca acordurile să fie implementate pe teren.

  • Angela Merkel: Putin a făcut presiuni asupra rebelilor pentru a accepta armistiţiul

    Merkel a precizat că mai sunt multe de făcut pentru a obţine pacea în Ucraina, dar acum există “o rază de speranţă” pentru progrese, relatează Russia Today în pagina electronică.

    Minsk-2 nu este chiar o relizare majoră, dar ar trebui să oprească escaladarea situaţiei în Donbas, a declarat la rândul său ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier.

    Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a salutat acordul de încetare a focului semnat la Minsk.

    Uniunea Europeană nu va discuta joi noi sancţiuni împotriva Rusiei, dacă Angela Merkel şi preşedintele francez, Francois Hollande, sunt mulţumiţi de progresele obţinute în timpul negocierilor, a subliniat ministrul finlandez de Externe, Alexander Stubb.

    Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat joi că un acord pentru încetarea ostilităţilor în Ucraina începând de duminică, 15 februarie, a fost încheiat la Minsk, în urma negocierilor maraton între liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei şi Franţei.

    Termenii acordului sunt explicaţi în documentul semnat de membrii grupului de contact, care include reprezentanţi ai forţelor rebele, ai Kievului, Rusiei şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a declarat Putin.

    Liderul Republicii Populare Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, ce a semnat documentul de la Minsk, a declarat că este necesară o consultare suplimentară şi a avertizat că “dacă aceşti termeni sunt încălcaţi, nu va mai fi nicio întâlnire şi niciun memorandm”.

    Zaharcenko a adăugat că el şi Igor Plotniţki, liderul Republicii Populare Lugansk, au fost de acord să semneze documentul “datorită garanţiilor oferite de preşedintele Rusiei, cancelarul Germaniei şi preşedintele Franţei”, în speranţa că acesta va permite populaţiei din teritoriile lor “să ajungă la o dezvoltare paşnică”.

     

  • Confruntări intense în Ucraina, în pofida negocierilor de la Minsk: Situaţia devine tot mai tensionată. Inamicul a mobilizat tot ce are

    Confruntările au loc în apropiere de Şirokine şi Sahanka, la nord-est de Mariupol, a informat serviciul de presă al regimentului special Azov din cadrul poliţiei ucrainene.

    “Situaţia devine tot mai tensionată. Inamicul a încercat să lanseze un contraatac cu sprijinul artileriei şi tancurilor. A mobilizat tot ce are, inclusiv tancuri, arme cu autopropulsare, mortiere şi artilerie cu rachete. Infanteria inamicului a fost distrusă în timp ce se apropia de Şirokine. Atacul a fost respins. Inamicul a suferit pierderi uriaşe”, a precizat serviciul de presă pe contul său de pe reţeaua de socializare VKontakte. Militanţii continuă focurile de artilerie la Şirokine, potrivit aceleiaşi surse.

    Serviciul de presă al regimentului Azov a adăugat că rebelii au încercat de asemenea să tragă focuri de artilerie la periferia oraşului Mariupol. “Datorită faptului că am reuşit să împingem linia frontului, obuzele inamicului nu au atins oraşul”, precizează sursa citată.

    Dmitro Cealîi, ofiţer de presă al Sectorului M (numele de cod al armatei ucrainene pentru Mariupol şi suburbiile sale), a confirmat informaţiile privind încercarea rebelilor de a bombarda oraşul. Zona “Mariupol a fost bombardată de două ori în această dimineaţă, la ora 6.15 şi la 6.20, prima dată cu (lansatoare de rachete multiple) Grad, la 1,5 kilometri est de Mariupol, şi a doua oară cu artilerie convenţională, în aceeaşi zonă. Primele informaţii arată că nu s-au înregistrat victime”, a precizat Cealîi.

    Aceste confruntări s-au desfăşurat în pofida negocierilor purtate la Minsk, pe parcursul întregii nopţi, de preşedintele rus, Vladimir Putin, cel ucrainean, Petro Poroşenko, cel francez, Francois Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, în vederea soluţionării conflictului ucrainean.

    Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat cu puţin timp în urmă că un acord a fost încheiat la Minsk pentru încetarea ostilităţilor în Ucraina începând de duminică, 15 februarie.