BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Povestea lui Ted Turner, omul care a creat CNN

    Din cauza unor probleme disciplinare, lui Turner nu i s-a permis să termine studiile, însă i-a fost acordată o diplomă onorifică în 1989, când a ţinut un discurs în faţa studenţilor.

    În 1960, Ted Turner a preluat conducerea filialei din Georgia a companiei pe care tatăl său o fondase. Trei ani mai târziu, după ce tatăl său s-a sinucis, Turner a devenit preşedinte al Turner Advertising Company. Avea doar 24 de ani când a preluat controlul companiei, reuşind să o transforme într-una din primele firme de publicitate outdoor din Statele Unite. La sfârşitul anilor ‘80, Turner a folosit profitul companiei pentru a cumpăra mai multe posturi de radio. În 1969, el a realizat prima investiţie majoră, cumpărând un post de televiziune din Atlanta.

    A fost începutul imperiului media al lui Ted Turner, care a continuat să cumpere televiziuni şi staţii radio. În 1980, la inaugurarea CNN, Turner a declarat: „Nu vom întrerupe emisia nici la sfârşitul lumii. Vom fi acolo, vom transmite în direct sfârşitul lumii şi aceea va fi ultima noastră emisie„. După doar cinci ani, televiziunea de ştiri crescuse atât de mult încât a fost nevoie ca Turner să o mute într-un alt sediu, mult mai spaţios. Birourile au fost mutate într-o clădire din Atlanta care a ajuns să îi poarte numele: CNN Center.

    Ted Turner este cunoscut şi pentru rivalitatea cu un alt mogul media, Rupert Murdoch. Neînţelegerile dintre cei doi au început în 1983, în cadrul cursei Sydney-Hobart, atunci când iahtul lui Murdoch l-a acroşat pe cel al lui Turner, iar cel din urmă s-a scufundat cu doar 10 km înainte de linia de finiş.

    În 1998, Turner a promis să doneze un miliard de dolari Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a creat Fundaţia Naţiunilor Unite pentru a administra banii. Pe lângă alte acte de caritate, omul de afaceri a creat şi „Jocurile bunăvoinţei„, o serie de evenimente sportive desfăşurate anual până în 2001 cu un format similar Olimpiadelor, care aveau menirea de a îmbunătăţi relaţiile dintre state.

    Turner a fost numit „omul anului 1991„ de către revista Time, fiind prima persoană din media care a primit această distincţie.

  • Povestea fraţilor Cernătescu, tinerii care au înţeles încă din 2007 că se pot îmbogăţi din Facebook

    Cifra de afaceri de 1,25 milioane de euro şi clienţii precum Honda, Rompetrol, Romaqua, Praktiker se numără printre realizările de anul trecut ale celor doi fraţi. Birourile aranjate după gusturile proprii – cu un perete tapiţat cu fulare şi tricouri ale cluburilor de fotbal din întreaga lume, o chitară electrică, dar şi canapeaua din sufrageria unde Alexandru Cernătescu şi fratele lui, Andrei au început afacerea – fac parte din noul sediu Infinit Tower, prezentat cu entuziasm de CEO-ul acestuia.

    Infinit Solutions este o agenţie tradigitală – construieşte digital şi comunică integrat. „Este singura cale în care poţi să funcţionezi în prezent: te trezeşti dimineaţa, te uiţi pe Facebook – digital, îţi citeşti mailurile – digital, porneşti televizorul – tradiţional, asculţi radio în timp ce conduci sau vezi un anunţ outdoor – tradiţional„, explică el.

    O viziune avangardistă asupra Internetului, în 2007, când site-uri precum Facebook şi Twitter nu făceau încă legea în piaţa de advertising, i-a oferit lui Alexandru Cernătescu ideea începerii unei afaceri în domeniu axată pe construirea imaginii companiilor în mediul online – aspect neglijat de multe ori în acea perioadă de cei care activau în piaţa de publicitate. În şapte ani, filosofia de concepere şi de întreţinere a ecosistemelor digitale de brand – web & mobile, inclusiv social media, dar şi rularea de campanii de comunicare integrate – a fost un pariu de succes pentru cei doi antreprenori.

    „Am început în sufrageria unui prieten care şi-a dat restanţele şi plecase acasă„, îşi aminteşte Cernătescu primul birou al companiei. După ce a absolvit cursurile Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnice şi a avut mai multe joburi în IT, Internet, telecom, a simţit nevoia de a crea ceva nou. „Oricât ar promova multinaţionalele conceptul de intraprenor, oricâtă libertate ţi s-ar da, nu se poate compara cu a fi antreprenor.„

    A avut revelaţia că există potenţial de a începe o afacere în această piaţă în momentul în care a observat, lucrând
    într-o agenţie americană pentru diferite agenţii de comunicare clasică, că discuţia legată de digital nu se afla printre priorităţi: „da, lasă că o să refacem şi site-ul la un moment dat„. Din punctul lui de vedere, pagina web a unei companii poate fi asemănată cu un magazin nonstop şi, într-o campanie de advertising, ar trebui plasată pe primul loc, urmând ca restul să fie construit ulterior.

    L-a cooptat în afacere pe fratele lui, Andrei, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, şi au început să construiască afacerea Infinit Solutions Agency. Cu o investiţie iniţială zero şi cu calculatoarele de acasă, din  sufragerie, au început primele proiecte: „Amestecam deja digitalul cu BTL-ul, amestecam comunităţi online pe care le continuam cu evenimente fizice, transpuse apoi din nou în digital„.

    Clienţi precum Coca-Cola şi Cosmote s-au arătat printre primii încântaţi de această abordare. Iar dacă la început lucrau prin intermediul celorlalte agenţii de comunicare, după doi ani au început să preia clienţi în mod direct, aspect care s-a reflectat în evoluţia companiei: de la o cifră de afaceri de 50.000 de euro în 2007, au ajuns la 100.000 în 2008, 300.000 în 2009, iar în 2010 au depăşit milionul de euro. Creşterea a fost asigurată mai ales de angajaţi, aleşi în funcţie de „atitudine„.

    Alături de el şi de Andrei Cernătescu, CFO-ul companiei, se află încă 45 de angajaţi, dintre care 60% au pregătire tehnică. În prezent, derulează o campanie de recrutare în mediul online, prin intermediul promovării de către angajaţi a mediului de lucru: „Materiale video făcute de angajaţi într-un team building au devenit virale, spre exemplu unul are peste 800 de like-uri„. În ce priveşte modul în care va continua afacerea, Alexandru Cernătescu nu exclude un exit, dar preţuieşte deocamdată independenţa, după cum reiese şi din steagul arborat peste tot în companie.

    „Când am intrat în piaţă, identificasem mai mult de 20 de firme web româneşti, iar acum poţi să le numeri pe degetele de la o mână„, observă el, referindu-se la fuziunile şi preluările de pe piaţă. „De cele mai multe ori, un exit duce la distrugerea companiilor, la schimbarea culturii organizaţioanele prin impunerea canoanelor organizaţionale.„

  • Povestea lui Louis Renault, unul dintre pionierii industriei auto

    Petrecea ore în şir lucrând cu motoare vechi Panhard în garajul casei şi a construit prima maşină în 1898, după ce a angajat doi muncitori pentru a-l ajuta să facă modificările necesare la motoare mai vechi. A numit maşina Voiturette şi a primit 13 oferte ferme de cumpărare. Văzând potenţialul comercial al invenţiei sale, i-a cooptat în afacere pe fraţii săi Marcel şi Fernand, şi au pus bazele companiei Renault Frères în 1899.

    Fraţii lui administrau afacerea, iar Louis Renault se ocupa de design şi de manufactura maşinilor, însă la scurt timp a rămas fără sprijin, pentru că Marcel a murit într-un accident de maşină, iar Fernand s-a retras din motive de sănătate. La începutul Primului Război Mondial, Renault a propus ca fabricile de maşini să producă arme de 75 mm, folosind presa hidraulică, moda-litate mai ieftină decât operaţiunile cu strungul. Carcasele erau însă predispuse la explozii. Peste 600 de arme de 75 mm au fost distruse în explozii premature în 1915, iar cei care le foloseau au fost ucişi sau răniţi. Dar Louis Renault a fost decorat cu Marea Cruce a Legiungii de Onoare datorită contribuţiilor aduse cu fabricile sale în perioada războiului.

    Acestea au produs în masă în 1919 tancul Renault FT-17. În perioada dintre răz-boaie, Renaul s-a ocupat de extinderea rapidă a companiei în timp ce făcea designul pentru noi invenţii, din care mare parte sunt folosite şi astăzi: amortizoarele de şocuri hidraulice, frâna cu tambur, aprinderea cu gaz comprimat, aparatul de taxare. În 1938, Renault l-a vizitat pe Adolf Hitler, iar până în 1939 a devenit un furnizor important pentru armata franceză.

    La întoarcerea sa din SUA, unde fusese trimis pentru a solicita tancuri, a găsit în ţară armistiţiul germano-francez în urma căruia a fost forţat să colaboreze cu germanii, pentru care a produs peste 34.000 de vehicule în patru ani. În perioada nazistă de ocupare a Franţei compania se afla sub controlul germanilor, iar Renault a devenit nepopular printre membrii rezistenţei franceze.

    Fabricile sale au fost  bombardate de britanici în martie 1942. Trei săptămâni după eliberarea Franţei din 1944, Renault s-a predat şi a fost acuzat de colaborare industrială cu armata germană. Industriaşul a negat că firma lui ar fi primit 12 milioane de dolari de la germani pentru materiale de război declarând că a menţinut uzina deschisă pentru a-i împiedica pe nazişti să-i ia materialele şi echipamentele şi să păstreze locurile de muncă ale muncitorilor.

    A fost închis în închisoarea Fresenes, fiind grav bolnav în acea perioadă, iar mai târziu a fost mutat la un spital de psihiatrie, iar apoi la un azil. A murit la patru săptămâni după încarcerare, aşteptând încă procesul. La patru luni după moartea lui, în 1945, un ordin al generalului Charles de Gaulle a decretat dizol-varea Société Anonyme des Usines Renault şi naţionalizarea acesteia sub noul nume Régie Nationale des Usines Renault (RNUR).

    În testamentul lui, Renault spunea că vrea să lase compania celor 40.000 de angajaţi. Soţia lui, deşi deţinea împreună cu fiul 95% din acţiuni, nu a primit nimic după naţionalizare, în timp ce ceilalţi acţionari au primit compen-saţii. Până în 1956, Renault a fost cea mai mare companie naţionalizată a Franţei, cu 51.000 de angajaţi, 200.000 de automobile produse şi un profit de 11 milioane de dolari anual.

  • Cum se pot transforma contractele de închiriere în bombe cu ceas

    DOMNITORUL ALEXANDRU IOAN CUZA ESTE CEL CĂRUIA I SE DATOREAZĂ CODUL CIVIL DUPĂ CARE A FUNCŢIONAT ŢARA ÎN ULTIMA SUTĂ ŞI MAI BINE DE ANI. Deşi inovator pentru vremea sa, trecerea timpului a impus modificări. Iar în noua formă, recent adoptată, se pot regăsi capcane, spune Daniel Moreanu, director juridic al grupului Genesis Development. Grupul este cel mai important proprietar român de birouri din România, care deţine West Gate Park şi Novo Park; Moreanu coordonează departamentul juridic, care cuprinde şase oameni. El spune că noul Cod civil introduce o nouă instituţie, impreviziunea. Acesta se referă la faptul că toate contractele afectate de situaţii neprevăzute vor produce alte efecte decât cele stabilite iniţial de părţi. 

    Oficial, art. 1.241 din cod spune că „părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei. (2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună: a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor; b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte. (3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă: a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului; b) schimbarea împre-jurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului; c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc; d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului”. Ce ascund aceste formulări?


    În cazul în care un contract de închiriere nu este tratat corespunzător, chiriaşul sau proprietarul pot ajunge în instanţă pentru a cere reducerea sau, după caz, mărirea chiriei. Or, evoluţia pieţei imobiliare, în sens pozitiv sau negativ, este aproape imposibil de estimat, punctează avocatul.

    Alţi specialişti mai spun că unele din problemele care se pot ivi în practică vor fi cauzate de interpretarea unor termeni de genul „caracter injust„, „împrejurări” sau „rezonabil”. Faptul că instanţele capătă libertatea de a dispune modificarea contractelor poate duce la lipsă de predictabilitate şi la crearea unei jurisprudenţe diferite.

    AMUZANT DIN PRIMA ZI. Dincolo de detaliile juridice, tânărul avocat, 31 de ani, se dovedeşte un vorbitor degajat şi glumeţ. Daniel Moreanu a urmat Facultatea de drept din cadrul Universităţii Bucureşti, iar aventura în domeniu a început încă din anul 4 de facultate. „Ţinteam să ajung magistrat, judecător, şi am avut un examen la drept comercial, care a fost foarte greu, şi am fost invitat în practică la David şi Baias, care este afiliată la PwC.”

    Sediul era aproape de facultate, în Piaţa Operei din Capitală, şi a acceptat. „A fost foarte amuzant în prima zi”, povesteşte el. A ajuns la sediul firmei la opt, era primul. „Nu era nimeni, în afară de o femeie de serviciu, care mi-a spus că oamenii vin abia pe la 9.30-10.„ Stagiul de practică a durat cam şase luni şi i-au plăcut atmosfera şi modul de lucru, dar şi colaborarea din cadrul echipei: oamenii întrebau, dezbăteau, „totul era foarte interesant din perspectivă juridică”.

    Or, în magistratură un astfel de mod de lucru nu prea există, fiecare judecător se preocupă de dosarele sale, iar asta i-a dat de gândit, spune Moreanu. La finalul facultăţii, în 2006, a primit mai multe oferte de muncă („cred că cinci”), dar a ales-o pe cea a casei de avocatură NNDKP. „A fost alegerea bună”, evaluează el.

  • Cel mai aşteptat SF al anului a lansat primul trailer – GALERIE FOTO + VIDEO

    Avându-i în distribuţie pe Bradley Cooper, Vin Diesel, Chris Pratt şi Zoey Saldana, filmul spune povestea unui american pilot pe nume Peter Quill care devine obiectul unei urmăriri interstelare.

    “Guardians of the Galaxy” este regizat de James Gunn şi va avea premiera pe 1 august.

  • Filmele “12 years a slave” şi “Gravity” au împărţit premiile BAFTA

    “12 years a slave”, film care spune povestea lui Solomon Northup, a mai câştigat la categoria Cel mai bun actor în rol principal (Chiwetel Ejiofor). “Gravity” a mai fost recompensat cu premii la categoriile Cel mai bun regizor (Alfonso Cuaron), Cea mai bună cinematografie, Cea mai bună coloană sonoră, Cel mai bun sunet şi Cele mai bune efecte vizuale.

    Printre câştigători s-au mai numărat Jennifer Lawrence (cea mai bună actriţă în rol secundar pentru “American Hustle”), Cate Blanchett (cea mai bună actriţă în rol principal pentru “Blue Jasmine”) şi Barkhad Abdi (cel mai bun actor în rol secundar pentru “Captain Phillips”).

    Premiile BAFTA reprezintă echivalentul britanic al premiilor Oscar şi sunt considerate, alături de Globurile de Aur, cele mai relevante premii acordate înainte premiilor Academiei Americane.

  • REPORTAJ: Povestea Danei, singurul român din delegaţia SUA care trăieşte la Soci un alt “vis american”

    Se lasă cu greu înduplecată să răspundă la nişte întrebări. “Eu nu fac nimic special, sunt angajată la federaţia de schi şi atât. Nu vreau să mă dau mare”. Îi spun că nu e vorba de laudă, ci de o modalitate de a spune o poveste. Una care se dovedeşte mai târziu a fi cu happy-end, un “story” în care eroina îşi vede împlinit “visul american”, dar total diferit de conceptul lui clasic. Acceptă.

    Dana, singurul român care face parte din numeroasa delegaţie a Statelor Unite ale Americii deplasată la Jocurile Olimpice de la Soci, a plecat la 17 ani, în 1993, din România împreună cu familia în SUA. A studiat informatică la Universitatea din Denver, pe care a absolvit-o în 2007. În urmă cu 12 ani a obţinut şi cetăţenia americană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Înţelepciunea unui ardei iute, uscat şi afumat

    Chipotle este un soi de ardei iute, uscat şi afumat, dar şi un lanţ de restaurante cu specific mexican răspândit în Occident, cu venituri de aproape 3 miliarde de dolari anual. Fundamental, este un lanţ de fast-food care a decis să se „vândă” cu o doză bună de anticonsumerism. O să înţelegeţi ce spun dacă o să căutaţi pe YouTube „Scarecrow Chipotle”.

    Primul clip este cel care trebuie, este un film de animaţie ce are aproape 12 milioane de vizualizări şi care prezintă istoria unui personaj trist care vine în contact cu lumea dură şi ascunsă a hranei industriale – pui umflaţi cu seringa de către roboţi, văcuţe prizoniere ale unor instalaţii ce amintesc de caznele inchiziţiei, reclame false ce propovăduiesc prospeţimea şi naturaleţea, automatism nemilos, totul pe fundalul unui cântec trist-copilăresc care vă va muia şi mai tare inima. În cele din urmă mesajul este optimist, iar Chipotle se fereşte să se bage în ochii privitorului, un logo apărând doar câteva secunde în trei minute de film.

    Filmul promovează şi un joc de mobil cu aceeaşi tematică şi este, de fapt, parte a unui campanii inspirate ce promovează valorile pe care mizează compania – hrană sănătoasă, responsabilitate, echitate. Toate acestea ar fi vorbe goale dacă Chipotle nu s-ar ca defini ca opunându-se sistemului şi nu ar încerca să se muleze pe valorile tinerei generaţii (veţi putea citi un text extrem de interesant despre preferinţele generaţiei Y, şi nu numai, în acest număr al revistei). Iar dacă adaugi emoţie, treaba e gata: Los Angeles Times descrie Scarecrow drept suprarealist şi magnetic, iar un jurnalist de la Slate crede că scena cu văcuţele prizoniere în maşinării este cel mai dureros moment văzut vreodată în marketingul fast-food.

    Dincolo de efuziunile lacrimogeno-marketingo-jurnalistice, cred că trebuie evidenţiată înţelepciunea celor care se ocupă de marketingul companiei americane; mi se pare că sunt un bun exemplu pentru cultura orală spre care cred că ne îndreptăm. Îi spun cultură orală pentru că mi se pare că revin în prim plan elementele culturii orale de dinainte de apariţia alfabetului. Un citat lămuritor, pe care l-am mai folosit, via Marshall McLuhan: „Lucrul pe care l-ai descoperit este un ajutor nu pentru memorie, ci pentru amintire, iar discipolilor tăi le împărtăşeşti nu adevărul, ci doar o formă care seamănă cu adevărul; vor auzi multe lucruri, dar nu vor învăţa nimic; vor părea că sunt atotştiutori, dar de fapt nu vor şti nimic; vor fi o companie plictisitoare, părând înţelepţi fără să fie„. Nu este un contemporan criticând internetul şi nici un erudit făcând praf Wikipedia.

    Este Platon, filosoful, exprimându-se în privinţa scrisului, a alfabetului, a comunicării prin cuvânt scris; considera toate acestea drept revoluţii distructive şi pleda pentru singurul mod de transmitere a cunoştinţelor, singurul mod de învăţătură pe care îl cunoştea, pe cale orală. Iar în prezent spre acolo ne îndreptăm, martore sunt rezumatele, impresiile, notele care ajung să cântărească mai mult decât enciclopediile, postările emoţionale la care reacţionăm pe Facebook sau enervarea cu care îi receptăm pe hateri.

    Veţi regăsi această fascinaţie a cuvântului povestit în discursurile acelea vestite ţinute de Bill Gates, Steve Jobs sau Richard Branson, la conferinţele TED şi, mai nou, la evenimentul nostru „Storytellers”: nimic nu-i mai minunat decât o sală care reacţionează, care receptează, care primeşte şi care se bucură.

    Un tablou – îl veţi recunoaşte cu uşurinţă – cu o poveste uluitoare apărută în presa vremii: într-o seară de decembrie a anului 1889 un individ numit Vincent a sunat la uşa unei case rău-famate din Arles. Portarul i-a deschis, iar numitul Vincent i-a înmânat urechea sa proaspăt tăiată, învelită într-o bucată de hârtie, spunându-i: „Luaţi-o, o să vă folosească„. Da, multe zeci de ani după, ne foloseşte încă.

  • Dan C. Mihăilescu, la BM Storytellers: “De vreo şase-şapte ani, nu le mai spun afacerişti în sensul peiorativ de altădată” VIDEO

  • Prima ediţie BM Storytellers: patru poveşti pentru zece ani – GALERIE FOTO

    Criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu, Bogdan Enoiu, directorul general al grupului McCann Erickson România, proprietarul City Grill, Dragoş Petrescu şi partenerul fondator al casei de avocatură Biriş Goran, Gabriel Biriş au fost vorbitorii primei ediţii, dedicată primului an de aparţie a revistei. Startul discuţiilor a fost dat de criticul literar Dan C. Mihăilescu, care a povestit despre transformarea societăţii româneaşti în ultimii zece ani şi despre impactul transformării asupra propriei persoane, şi a percepţiei sale asupra lumii de afaceri. “Eu fiind născut în anul în care a murit Stalin, în 1953, în decembrie, am fost educat în dictatură, iar totul era foarte simplu: stăteam ca o găină sub capac în timp ce Partidul decidea pentru noi.

    Prin urmare, din ‘90 şi până prin 2004, am avut şi eu, ca toată generaţia mea, prejudecata că omul de afaceri, supranumit în mod peiorativ “afaceristul”, cunoscut pe vremuri drept “chiaburul” era rău.”, a mărturisit Dan C. Mihăilescu  prejudecată pe care a avut-o până prin anii despre mediul de afaceri. “De vreo şase-şapte ani, nu le mai spun <afacerişti> în sensul peiorativ de altădată şi observ nişarea extrardinară a acestui mediu”. Sfatul lui Dan C. Mihăilescu a fost, ca în pofida diverselor domenilor de activitate, oamenii de afaceri să îşi găsească un teren comun, at`t la propriu, c`t şi la figurat: pasiunile. Astfel, s-ar realiza un transfer între lumea de afaceri, cultură şi spiritualitate.

    Dealtfel, pentru următorul invitat, Bogdan Enoiu, pionierul publicităţii în România,  “Tenisul este mult mai frumos decât cu publicitatea cu siguranţă”. Cei zece ani au fost pentru compania pe care o conduce ghidaţi de încercerea de a fi cei mai buni:  “Din punct de vedere al creaţiei, cred că am reuşit”. Exemplifică prin campania pentru cicolata cu rom, inspirată de gusturile copilăriei: “dacă a fost bine pentru noi atunci, cu surprindere am constatat că sunt valorizate şi acum”. Principala problemă identificată de Enoiu este lipsa educaţiei corespunzătoare din şcoli: “Pentru un PIB mai mare, e nevoie de oameni mai educaţi”.

    Educaţia a fost unul dintre argumentele care i-au adus succes lui Gabriel Biriş: după ce a absolvit Facultea de Electronică din cadrul Universităţii Polithenice din Bucureşti, a fost  inginer, consultant, iar apoi avocat. Totuşi, a mărturisit în cadrul galei BM Storytellers că nu şi-a făcut un CV p`nă în anul 2008. 2004, anul lansării revistei, a fost un punct de cotitură pentru el: “Până prin 2004, când citeam vreo lege, aveam în minte un singur scop, cum să o evit, o golănie tipic românească, în condiţiile în care mi-am început cariera când impozitul profit era de 38%. |n ce priveşte Business Magazin, Biriş îşi aduce aminte de un material de opinie pe care l-a scris în publicaţie. Intitulat “Puţină matematică nu strică”, acesta a determinat o modificare a unei taxe care pirvea acciza pentru leasing. 2004 l-a găsit pe Dragoş Petrescu lucr`nd într-un restaurant McDonald’s din Milano, pentru a-şi îndeplini visul de deschide un magazin în franciză în Italia.

    Deşi obţinuse contractul, Ambasada Italiei în România nu i-a permis începerea unei afaceri în peninsulă, astfel, a deschis primul City Grill din România. În cariera lui, a ajuns  a ajuns la concluzia că “Există două specii de oameni: antreprenorii şi angajaţii, iar pentru a fi antreprenor trebuie să fii puternic, determinat şi să nu îţi imaginezi că vei avea piscină şi elicopter, la fel ca Lupul de pe Wall-Street. Ingredientele sunt cele 10.000 de ore de muncă pentru un lucru făcut cu adevărat bine, după cum spunea şi Malcolm Gladwell în <Excepţionalii>”