Tag: mediu

  • De ce căţeilor nu le îngheaţă picioarele?

    Cercetătorii din cadrul Universităţii Yamazaki Gakuen din Tokyo au descoperit că tălpile şi degetele câinilor sunt prevăzute cu o reţea de glande care elimină o secreţie foarte bogată în grăsimi, care împiedică degerarea.

    Acest tip de adaptare extremă a fost identificat la vulpile polare, precum şi în picioarele pingunilor şi înotătoarele delfinilor. Descoperirea sugerează că specia câinilor ar fi originară din regiunile reci, unde o astfel de adaptare ar fi fost esenţială pentru supravieţuire.

    Mai mult pe www.descopera.ro.

  • Oraşul din China unde se fac papuci din instalaţiile pentru pomul de Crăciun (VIDEO)

    La Shijao, oraş situat la circa o oră de mers de Guangzhou, funcţionează pe puţin nouă fabrici care importă şi procesează fiecare în jur de o mie de tone de instalaţii de pom stricate, relatează publicaţia The Atlantic.

    La fel ca majoritatea zonelor industriale din China unde se reciclează materiale, Shijao a început să prospere în urmă cu două decenii, graţie costului mic al forţei de muncă şi standardelor scăzute de protecţie a mediului. Chiar şi în urmă cu doi ani, cei care ajungeau aici vedeau din depărtare nori de fum negru ridicându-se deasupra unor munţi de cabluri cărora li se dăduse foc: acesta e cel mai rapid (şi mai poluant) mod de a extrage cuprul din sârmă, prin arderea materialului plastic sau a cauciucului izolator. Mai nou însă, izolaţia respectivă a ajuns interesantă pentru întreprinzătorii chinezi, care au dezvoltat linii de produse bazate pe folosirea acesteia.

    Raymond Li, directorul general al fabricii de procesare a deşeurilor de metal Yong Chang Processing, i-a spus reporterului de la The Atlantic că fabrica lui a avut nevoie de un an pentru a pune la punct o metodă de prelucrare a instalaţiilor de pom. Acestea sunt tocate extrem de mărunt, elementele de plastic, cauciuc şi sticlă sunt separate de cele din metal şi folosite la fabricarea tălpilor de papuci, în timp ce metalul şi alama merg mai departe la reciclare şi rafinare în uzinele specializate din zona Shijao.

    În SUA, acest gen de reciclare nu se practică decât pe scară foarte mică, din cauza problemelor de mediu legate de procesarea deşeurilor de cupru. Ca atare, instalaţiile de pom stricate iau în majoritate calea exportului spre China, care asigură astfel ecologizarea unei Americi unde consumatorii cumpără în fiecare an instalaţii de pom cu nemiluita, pentru a le arunca apoi la coşul de gunoi când se strică un beculeţ. Pentru afacerile lui Raymond Li şi ale celorlalţi întreprinzători de la Shijao, ceea ce aruncă americanii e însă mană cerească.

  • Rânjiţi, vă rog! Animale rare surprinse cu camera ascunsă (GALERIE FOTO)

    Astfel de camere instalate au reuşit să înregistreze, de pildă, în partea din Afganistan a lanţului muntos Hindukuş un animal considerat dispărut de prin părţile locului, leopardul persan (Panthera pardus saxicolor). Leopardul a fost surprins dezvelindu-şi colţii într-un rânjet ameninţător la adresa camerei, iar imaginile dovedesc faptul că membrii speciei sale dispun de suficientă hrană pentru a continua să trăiască acolo, lucru îmbucurător pentru autorităţi, care se temeau de impactul conflictelor armate asupra faunei ţării.

    S-au mai înregistrat, tot graţie camerelor ascunse instalate în zone muntoase greu accesibile din America de Sud sau Africa, şi vulpi, lupi, râşi, tapiri sau furnicari, scrie OurAmazingPlanet – dar, din păcate, şi braconieri veniţi să vâneze animalele respective.

    Animale rare surprinse cu camera ascunsă (GALERIE FOTO)

    Foto: Discovery, Livescience.com

  • Cum explica ministrul Mediului noua taxa auto. Cand vor recupera banii cei care au platit mai mult (VIDEO)

    Potrivit lui Borbely, suma disponibila pe care Ministerul Mediului o are la dispozitie spre returnarea banilor celor care au achitat incepand cu 2008 o taxa mai mare de mediu se apropie de 100 milioane de lei. “Noi avem banii la Fondul de Mediu, nu va dura. Cat de curand. Am discutat deja cu ANAF. Cand oamenii vor veni cu cererea, trebuie sa o verificam si sa calculam cat trebuie sa primeasca. Imediat apoi vor primi banii”, a declarat ministrul, la emisiunea “Dupa 20 de ani” de la PRO TV.

    Noua taxa de poluare auto, redusa cu un sfert, a fost aprobata in aceasta saptamana in Parlament. Cei care vor sa cumpere o masina inmatriculata in Romania inainte de 1 ianuarie 2007 trebuie sa plateasca o taxa calculata in functie de capacitatea cilindrica, vechimea masinii si coeficientul de poluare. Proprietarul unei masini de 10 ani care o vinde cu 3.000 de euro va mai ramane doar cu 1.800 de euro. Restul de 1.200 de euro se duce la plata taxei auto. Ministrul mediului se ofera sa ii dea 880 de euro prin Programul Rabla. In schimb, cei care au platit taxa de poluare incepand cu 2010 vor avea dreptul sa primeasca o diferenta de bani. In cazul masinilor de 1.400 centimetri cubi, suma este intre 140 si 741 de euro, in functie de vechime si norma de poluare.

    Vezi aici inregistrarea integrala a emisiunii:

    Mai mult pe stirileprotv.ro.

  • Laszlo Borbely ar bea şi el apă cu cianuri din lacul de la Roşia Montană

    Întrebat despre stadiul actual al procesului de avizare, ministrul Borbely a spus că au mai rămas de clarificat “anumite probleme tehnice”. “Am aşteptat şi mi se pare că a venit un aviz de la Institutul Geologic, de la Ministerul Culturii am primit o hârtie… Probabil că vor mai fi una sau două comisii tehnice şi colegii vor finaliza. Este într-o fază finală, s-ar putea ca până la sfârşitul lunii ianuarie să clarificăm aceste aspecte”, a spus Borbely.

    Întrebat despre riscul poluării cu cianuri, principala controversă în legătură cu proiectul minier, ministrul a spus că, dacă în Statele Unite ale Americii gradul de cianură permis în lacul de acumulare este de 50 de unităţi, în Uniunea Europeană este de zece unităţi, iar la Roşia Montană va fi de cel mult trei unităţi. “Dacă aceste prevederi vor fi respectate, dacă respectă această procedură care înseamnă, vă repet, cea mai modernă instalaţie din Europa, atunci da”, a răspuns ministrul Mediului, întrebat dacă va bea apă din acel lac de acumulare, aşa cum declara în trecut preşedintele României, Traian Băsescu.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Captură de proporţii: poliţia a confiscat aproape 8.000 de brazi de Crăciun, coroniţe şi cetină

    La 15 noiembrie a fost pusă în aplicare Dispoziţia privind prevenirea şi combaterea faptelor ilegale asociate din tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun, aprobată de conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, a Ministerului Mediului şi Pădurilor şi a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

    Poliţiştii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Ordine Publică şi poliţiştii cu atribuţiuni în acest domeniu din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva au acţionat în zonele şi pe traseele vulnerabile, pe drumurile forestiere şi drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din acest domeniu.

    În urma acţiunilor întreprinse, echipele de control au depistat 521 infracţiuni la Legea nr.46/2008 – Codul Silvic, au aplicat 1.799 sancţiuni contravenţionale la legislaţia din domeniul silvic, în valoare totală de 2.346.530 lei şi au confiscat 8.835 mc material lemnos, în valoare totală de 729.808 lei. Au fost confiscaţi 7.891 pomi de Crăciun, în valoare totală de 223.719 lei, 8.080 coroniţe de brad şi 1.500 kg cetină.

    Judeţele care în care au fost confiscaţi cei mai mulţi pomi de Crăciun sunt Cluj – 1.518, Neamţ – 1.053, Sibiu – 843, 1.080 coroniţe de brad şi 500 kg. cetină de brad şi Braşov – 212, 1.000 kg. cetină şi 7.000 de coroniţe de brad.

    Acţiunile vor continua şi în perioada următoare, sub directa coordonare a Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol.

  • Proiectul Roşia Montană, aproape de a primi o decizie finală de la Mediu

    Întrebat în ce stadiu se află examinarea proiectului de la Roşia Montană, ministrul Borbely a răspuns: “Un stadiu avansat. Mai trebuie una, maximum două şedinţe ale Comitetului de Analiză Tehnică, după care vine decizia”. Borbely a declarat că prima şedinţă a CAT pe tema proiectului minier va avea loc “undeva în luna ianuarie”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • După 35 de ani, Grădina Botanică redeschide sera veche

    Sera a fost construită în anii 1889-1891, după modelul serelor din Liège (Belgia). În 1976 a fost închisă pentru public, continuând să adăpostească doar plante de cultură. Pavilionul reabilitat anul acesta a fost gândit ca un colţ de pădure tropicală şi va fi extrem de util studenţilor biologi care pot cunoaşte aici reprezentanţi ai multor familii de plante exotice, pot observa diversitatea formelor biologice, diversitatea tipurilor de organe vegetative, de flori, fructe, seminţe. De asemenea, pavilionul reprezintă un loc ideal pentru activităţi de educaţie ecologică cu preşcolari şi şcolari.

    Proiectul de reabilitare a fost sprijinit de Alpha Bank România. În 2010, Alpha Bank a lansat platforma de responsabilitate socială Alpha Green, care a organizat la Grădina Botanică “Dimitrie Brândză” mai multe evenimente: aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Grădinii, plantări de copaci cu participarea angajaţilor băncii, concursuri foto, campanii educative, expoziţii de plante.

    “Alpha Bank România a restaurat un monument istoric de mare valoare, care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Să ne gândim că Arghezi, Caragiale, Barbilian s-au putut plimba prin această seră cu palmieri şi alte plante tropicale, dar generaţiile următoare n-au mai putut-o vizita. Acum se redeschide această parte din sera veche, care a necesitat reparaţii extinse, în respectul arhitecturii originale. Bătrâna Doamnă care este Grădina Botanică începe să nu mai arate aşa de bătrână, ci să fie pur si simplu o doamnă frumoasă”, a susţinut rectorul Universităţii din Bucureşti, prof.univ.dr. Ioan Pânzaru.

    “Suntem încântaţi că Alpha Bank România a susţinut proiectul de reabilitare a Pavilionului din cadrul serelor vechi, un monument de patrimoniu care merita să fie redat oraşului şi locuitorilor săi, cu atât mai mult cu cât serele vechi împlinesc în acest an 120 de ani de la înfiinţare. ” a declarat dl. Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al băncii.

    Vizitarea Pavilionului “Pădurea Tropicală” este gratuită. Programul de vizitare este în zilele de marţi, joi, sâmbătă şi duminică, între orele 9-13. Preţul unui bilet de intrare la Grădina Botanică este de 5 lei, iar al unui bilet cu preţ redus este de 2 lei. Beneficiază de reducere elevii, studenţii şi pensionarii.

  • Finlandezii de la Ruukki, în topul indicelui Dow Jones Sustainability

    Corporaţia Rautaruukki a câştigat poziţia de lider în domeniul industrial în ambele clase în care este listată: Indicele Mondial de Sustenabilitate DJSI World şi Indicele European de Sustenabilitate DJSI Europe. În aceste clase sunt incluse companiile de top preocupate de asigurarea unei dezvoltări sustenabile.

    Ruukki este inclusă în indicele DJSI World pentru al patrulea an consecutiv, iar în indexul european pentru al cincilea an la rând. În indicele DJSI World sunt cuprinse 342 de componente din 30 de ţări, iar în indicele DJSI Europe sunt 172 de componente din 15 ţări europene. “În ultimii ani a putut fi observat un interes crescut în ceea ce priveşte responsabilitatea din partea investitorilor”, a comentat Toni Hemminki, senior vicepreşedinte pentru tehnologie, energie şi mediu al Ruukki.

    Indicele Dow Jones Sustainability evaluează din 1999 eforturile depuse de marile corporaţii în îmbunătăţirea sustenabilităţii la nivel financiar, social şi al respectului faţă de mediu, performanţele lor fiind analizate independent de compania SAM Research.

    Grupul Rautaruukki, cunoscut în România prin denumirea de marketing Ruukki, furnizează componente metalice, sisteme şi sisteme integrate pentru industria construcţiilor şi pentru domeniul industrial. Compania este activă în 27 de ţări şi are 11.700 de angajaţi. Veniturile nete din 2010 au fost de 2,4 miliarde euro.

    În România, compania este cel mai important furnizor de oţeluri speciale, acoperind mai mult de o treime din această piaţă. Compania este şi unul din cei mai importanţi producători de învelitori şi sisteme metalice şi una dintre puţinele active la nivel local care a reuşit în această perioadă să aibă creşteri constante ale veniturilor, mai mari de 10%. Fabrica de la Bolintin Deal este cea mai mare unitate de producţie deţinută în afara Finlandei de divizia Ruukki Construction, furnizând produse pentru toate ţările din regiune.

    Compania a oferit soluţii de acoperiş şi de faţadă pentru realizarea “Casei pasive” (foto), eficiente energetic, adecvate condiţiilor climatice din România – un proiect dezvoltat în incinta Universităţii Politehnice din Bucureşti de Institutul de Studii si Proiectari Energetice, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucuresti, AGECOM Baia Mare şi Institutul de Cercetări Electrotehnice Bucureşti.

    Ruukki este în acest proiect unul dintre cei mai mari furnizori de materiale de construcţii, oferind tabla cutată pentru acoperiş şi placând faţada nordică cu tablă ondulată. Acest proiect va fi finalizat în luna noiembrie. Oţelurile realizate de companie sunt 100% reciclabile, iar învelitorile metalice au o garanţie de 50 de ani.

  • Ce prevede noul proiect de lege privind taxa de poluare auto

    Dacă taxa de poluare plătită după 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii pot depune o cerere prin care să solicite restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită. “Cei care după 1 iulie 2008, de când a intrat prima lege în vigoare, au plătit mai mult vor primi înapoi banii care au fost plătiţi suplimentar”, a explicat ministrul Laszlo Borbely.

    Potrivit proiectului de lege, care are la bază principiul “poluatorul plăteşte”, taxa de poluare va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă.

    Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, în cazul înstrăinării acestora, după ce intră în vigoare această lege.

    Taxa va fi calculată pe baza unor criterii precum tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisiile de CO2 şi deprecierea autoturismului.

    Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului spre aprobare în procedură de urgenţă.

    MAI PUŢINE PROCESE

    Prin aceste modificări se are în vedere şi eliminarea sau reducerea numărului de procese aflate pe rolul instanţelor. “Pentru a putea să dăm un răspuns clar Curţii Europene de Justiţie, care a spus că a fost o discriminare indirectă, adică o perioadă s-au plătit taxe numai pentru o categorie de maşini, nu pentru toate maşinile, am introdus această obligaţie, ca de la data intrării în vigoare a acestei legi, pentru maşinile care au fost înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007, la prima vânzare, cumpărătorul să plătească taxa de primă înmatriculare”, a precizat ministrul.

    Potrivit ministrului Laszlo Borbely, în anul 2010 şi-au schimbat proprietarul un număr de circa 110.000 de autoturisme, care au fost înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007 şi care nu au achitat taxa de poluare. Ministrul estimează venituri suplimentare de cca. 331 de milioane de lei pe an, luând în calcul o valoare medie a taxei.

    Valoarea cheltuielilor estimate cu restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită va fi de aproximativ 240 de milioane de lei pentru anul 2011, pentru un număr estimat de 56 de mii de autovehicule. Ministrul a mai precizat că în anul 2010, valoarea încasată din taxa de poluare a fost de circa 700 de milioane de lei.

    Taxa de poluare constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu, din care sunt finanţate mai multe programe de mediu, printre care şi Programul Rabla. În 2010, au fost scoase din circulaţie 190.000 de autovehicule, iar în 2011 se estimează a fi scoase din circulaţie circa 110.0000-120.000 de autovehicule. “Vor fi peste 300 de mii de maşini care nu mai poluează, mai vechi de 10 ani”, a declarat ministrul Borbely.

    Alte programe finanţate de la bugetul Fondului pentru Mediu sunt: Programul Casa Verde; Programul de împădurire a terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor; Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi; Programul de reducere a impactului asupra atmosferei, apei şi solului, inclusiv monitorizarea calităţii aerului; Programul pentru creşterea producţiei de energie din surse regenerabile; Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare; Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti.