Lira sterlină a scăzut la cel mai jos nivel din ultimii 31 de ani în raport cu dolaru, depăşind scăderea de după votul pentru Brexit.
În raport cu euro, lira s-a depreciat la cel mai jos nivel din 2013 înaintea conferinţei de presă a guvernatorului Băncii Angliei, în care ar putea anunţa mai multe mecanisme de atenuare a efectelor negative ale Brexitului.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Guvernul şi Banca Naţională urmează să prezinte astăzi un plan economic pentru următorii ani, în condiţiile în care nimic din ce s-a întâmplat – bun sau rău – în România în ultimele decenii nu a fost planificat anterior în cadrul unui proiect de ţară.
Nici cei 2-3 milioane de români din Italia şi Spania care trimit şi azi mai mulţi bani în ţară anual decât investiţiile străine directe, nici salvarea economiei din anii ’90 datorată lohnului în textile, nici investiţiile în auto din vestul ţării. Şi nici efervescenţa actuală a sectorului de IT&C, care dintr-o dată are valoare adăugată mai mare decât agricultura şi construcţiile.
Nimeni nu a scris nici în 1992, nici în 1996, nici în 2000 şi nici în 2004, când s-au schimbat guverne şi s-au făcut programe şi strategii, că acestea sunt posibile traiectorii pentru economia românească.
Singură ţintă care a întrunit la un moment dat consensul şi a fost un document de parcurs a fost strategia de aderare la UE şi NATO din 2000. Dar pasul următor, cum utilizăm aceste alianţe externe şi pentru ce, ce obiective vrem din punct de vedere economic, nu a mai fost făcut. Aderarea la zona euro a rămas o Fata Morgana, iar în noile condiţii de la vest nici nu se mai pune problema. România este o ţară care înaintează bâjbâind, nesigură ca în toată istoria sa, să nu supere la stânga sau la dreapta şi se adaptează 10-20 de ani mai târziu la orice trend global.
Reformele poloneze din anii ’80, mişcarea Solidarităţii, Perestroika şi Glasnostul de la est care s-au sfârşit până la urmă în destrămarea URSS, au fost abia cu un deceniu mai târziu şi în mod brutal preluate.
Privatizările şi restructurarea şoc a întreprinderilor din Polonia, Ungaria şi Cehia din anii ’90 au fost amânate cât mai mult aici, pentru ca tensiunile acumulate să răbufnească în 1997 şi 1998.
Iar acum, când Ungaria şi Polonia dau tonul la un cântec nou – „nu mai putem creşte doar pe resurse externe şi trebuie să ne ocupăm cu adevărat de creşterea nivelului de trai al oamenilor” – iarăşi suntem în contra timp cu cel puţin 10 ani şi ne uităm la ei ca la soldaţi care au ieşit din front.
Când colo, atitudinea lor individualistă este împărţită mai la vest, iar ieşirea Marii Britanii din UE este un mare semnal pentru noua politică prin care ţările se uită întâi la cum să-şi protejeze propriile resurse şi propriii cetăţeni şi abia apoi să se conformeze nu ştiu căror cerinţe de la Bruxelles.
În context, agresivitatea cu care Bruxelles-ul şi-a trimis oamenii să ceară intempestiv României şi companiilor sale de gaz să faciliteze exportul nu e de bun augur. Orice legi, directive şi regulamente s-ar invoca, parcă nu poţi să te duci cu bocancii în birouri, să confişti documente şi să faci interogatorii pe un subiect atât de sensibil – energia, gazul metan – pentru care se fac războaie şi planuri geostrategice pe decenii.
Parcă era în discuţie Uniunea Energetică din cadrul UE, erau planuri mai largi, noua conductă BRUA, care ar urma să ducă gazul din Marea Neagră direct în Austria, este acum pe mesele proiectanţilor, deci oricum era dat. Dar iată că şi ce există trebuie pus la dispoziţie neîntârziat: vă lăsăm oamenii să circule liber la muncă oriunde la noi, puneţi gazul la bătaie.
În lipsa unui pod nou, a unei autostrăzi finalizate sau a unei noi fabrici de automobile care să creeze 10.000 de locuri de muncă la Craiova, la Galaţi sau la Iaşi, mai facem un plan de 50 de pagini sau 100 în care vorbim despre nevoia de competitivitate.
În acest timp, mai la sud, turcii au terminat un nou pod, Ozman Gazi, de 3 km, peste Marea Marmara, al doilea ca lungime din Europa şi al patrulea la nivel mondial. Şi noroc că ArcelorMittal, fostul combinat Sidex, a avut şi el partea sa de 34.000 de tone de laminate furnizate pentru construcţia sa.
De la podul de la Giurgeni – Vadu Oii, de 1,5 km, făcut în 1970, Sidexul nu a mai furnizat laminate pentru vreun mare pod din România. Galaţiul se uită lacom la orice proiect mare de infrastructură local, dar nu are cui vinde. Combinatul de Călăraşi, care trebuia să producă cale ferată pe care să circule cu 160 km pe oră, a fost terminat sub diversele acorduri cu Banca Mondială şi FMI, iar astăzi calea ferată este în derivă.
Sau, dacă acceptăm că nu producem local şi că asta este şansa noastră, să ne exportăm forţa de muncă brută, măcar să le facem viaţa mai uşoară şi să mai facem un aeroport sau nou terminal. Mergeţi dimineaţa la 7-8 la Otopeni să vedeţi cozile de sute de persoane de la check-in sau poliţia de frontieră, mai rău ca în trenurile de navetişti de dinainte de ’89.
Într-o ţară ca România, care plânge după investiţii, să ai producţie de ciment şi de oţel în scădere (3,2 milioane tone de oţel brut produse în 2014, faţă de 6,3 milioane de tone în 2006 şi 7,6 milioane tone de ciment produse în 2014 faţă de 8,2 mil. tone produse în 2012 şi 10,6 mil. tone în 2008) nu înseamnă macrostabilitate, ci macroderivă. Pariem că graficele cu producţia de oţel şi ciment nu sunt în strategia prezentată astăzi.
Aşa se măsoară măreţia unei ţări – cu poduri, cu fabrici, cu gări civilizate, cu linii de cale ferată de mare viteză – nu cu hârtii, cu planuri şi strategii de competitivitate, cu macrostabilitate şi ţinte de inflaţie atinse.
Şi, dacă vreţi, până la urmă o ţară unde gloria este la Banca Naţională pentru macro-stabilitate şi nu la Ministerul Industriei pentru o fabrică de
Mai mult de jumătate din rezerva de aur a BNR (respectiv 60%) a rămas depozitată în afara graniţelor ţării, în principal la Londra, în fiecare an din perioada 2010-2016,
La sfârşitul lunii mai 2016, rezerva de aur era de 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat în jurul a 16 mld. lei (3,62 mld. euro). Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) erau la 31 mai 2016 de 36,3 mld. euro.
BNR are cele mai mari rezerve de aur din Europa Centrală şi de Est, de 104 tone, deşi nu a mai cumpărat aur din anul 2000, anunţă zf.ro.
“Ce importanţă are Brexitul? Piaţa financiar bancară din UK este cea mai importantă din lume. Decizia asta am luat-o acum 15 ani când România nu era încă în Uniunea Europeană”, a spus Adrian Vasilescu de la BNR.
Dan Suciu, reîntors recent în funcţia de purtător de cuvânt al BNR, spune că între Banca Naţională a României şi Banca Angliei este o relaţie bilaterală care nu este afectată de ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Întrebat ce se va întâmpla cu rezerva de aur a BNR de la Londra, Suciu nu a dorit să comenteze.
“Anglia putea să iasă şi din NATO, relaţiile între băncile centrale rămâneau la fel”, a spus Suciu, care a ocupat şi funcţia de purtător de cuvând al Guvernului Cioloş.
Mai mult de jumătate din rezerva de aur a BNR (respectiv 60%) a rămas depozitată în afara graniţelor ţării, în principal la Londra, în fiecare an din perioada 2010-2016.
La sfârşitul lunii mai 2016, rezerva de aur era de 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat în jurul a 16 mld. lei (3,62 mld. euro). Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) erau la 31 mai 2016 de 36,3 mld. euro.
BNR are cele mai mari rezerve de aur din Europa Centrală şi de Est, de 104 tone, deşi nu a mai cumpărat aur din anul 2000, anunţă zf.ro.
“Ce importanţă are Brexitul? Piaţa financiar bancară din UK este cea mai importantă din lume. Decizia asta am luat-o acum 15 ani când România nu era încă în Uniunea Europeană”, a spus Adrian Vasilescu de la BNR, potrivit StiripeSurse.ro.
Dan Suciu, reîntors recent în funcţia de purtător de cuvânt al BNR, spune că între Banca Naţională a României şi Banca Angliei este o relaţie bilaterală care nu este afectată de ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Întrebat ce se va întâmpla cu rezerva de aur a BNR de la Londra, Suciu nu a dorit să comenteze.
“Anglia putea să iasă şi din NATO, relaţiile între băncile centrale rămâneau la fel”, a spus Suciu, care a ocupat şi funcţia de purtător de cuvând al Guvernului Cioloş.
Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul finanţărilor dintre care mai bine de jumătate în poziţii executive, Adrian Chindriş şi-a construit o carieră solidă pe piaţa românească. Din 2001 până în 2009, când a plecat în Afghanistan, a fost CEO şi membru în bord al CAPA Finance (anterior Patria Credit), cea mai mare instituţie de microfinanţare din România.
De-a lungul carierei sale a fost implicat direct şi indirect în activitatea companiilor World Vision International şi MEDA Canada. La nivel internaţional, Adrian Chindriş a fost implicat în diferite proiecte în ţări ca Georgia (2012), Nicaragua (2000), Kenya şi Tanzania (2011).
„Sunt singurul director de bancă din Madagascar care nu are gardă de corp, colegii mei se distrează spunând că majoritatea gărzilor de corp ar trebui să fie protejate de mine pentru că îmi ajung până la umăr. Ne distrăm pe tema asta, dar am încercat, la fel cum am procedat pe vremuri şi în Afganistan, o variantă de <camuflaj>”, declară Adrian Chindriş, românul care povesteşte experienţa sa de bancher în Madagascar pentru Business Magazin într-o zi călduroasă de vară.
E venit în ţară în concediu, „în fiecare an am trei-patru săptămâni de concediu, dar pentru asta trebuie să renunţ la multe week-enduri libere din timpul anului,” explică el calm, relaxat, vorbind cumpănit, poate o reminiscenţă a originii sale de clujean sau poate apanajul de bancher. Chindriş este unul din cele câteva zeci sau poate sute de români care au mandate în ţări în care conaţionalii noştri sunt mai puţin întâlniţi prin comparaţie cu destinaţiile preferate de regulă, ca SUA, Canada, vestul Europei sau zona apropiată.
În Madagascar, de pildă, nu numai că nu există o comunitate de români, dar nici nu „există vreunul, de care să ştiu eu,” spune Chindriş, care completează însă că a fost un român care a avut un mandat de câteva luni în cadrul Orange în Madagascar. Ţara are rezonanţă la nivel mondial mai degrabă mulţumită seriei de filme „Pinguinii din Madagascar”, dar acolo nu există nici zebre, nici lei şi cu atât mai puţin pinguini. De fapt, singurul personaj care îşi găseşte în insula africană ţara de baştină este lemurianul King Julien. „Este o ţară extraordinar de săracă, de coruptă, o fostă colonie franceză. Un loc în care un român se adaptează repede pentru că dreptul francez este prezent şi acolo, ca şi la noi. Forma sistemelor economice şi sociale seamănă cu cele de la noi. Au un trecut socialist căruia nu vor să-i spună comunism, dar recunosc clădirile, construcţii ministeriale de tip sovietic”, spune Adrian Chindriş, care de doi ani deţine funcţia de CEO al CEO of Accés Banque Madagascar.
Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, a anunţat vineri că instituţia pe care o conduce are pregătite 250 miliarde de lire sterline (310 miliarde de euro), suplimentar, pentru a spriji pieţele financiare după Brexit, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Eurobank Ergasias S.A. îşi va modifica infrastructura IT şi va începe o transformare digitală prin folosirea unei noi platforme de tip infrastructure-as-a-service (IaaS) oferită de Accenture. Contractul, încheiat pe o perioadă de zece ani, vizează subsidiarele băncii din România, Bulgaria, Serbia şi Ucraina.
Accenture va furniza astfel servicii de transformare tehnologică pentru o „infrastructură inteligentă” bazată pe o platformă IaaS avansată, care va susţine operaţiunile principale ale băncii, inclusiv activitatea de economisire şi creditare, online banking, procesarea tranzacţiilor şi serviciile pentru carduri de debit şi de credit.
Iniţiativa este menită să vină în întâmpinarea programului de transformare digitală a grupului şi să susţină creşterea Eurobank în Europa de Sud şi de Est prin creşterea calităţii serviciilor şi reducerea costurilor aferente infrastructurii IT. Încheierea acestui contract continuă relaţia de colaborare de lungă durată dintre Eurobank şi Accenture în domeniul serviciilor de infrastructură IT.
„Această modernizare şi transformare a infrastructurii IT a Grupului Eurobank face parte din strategia noastră de a ne îmbunătăţi eficienţa şi eficacitatea operaţională în vederea susţinerii tuturor pieţelor europene pe care le deservim. În cadrul acestui proiect inovativ, ne-am unit forţele cu un lider mondial – Accenture”, a spus Stavros Ioannou, Deputy CEO, Group COO & International Activities în cadrul Eurobank Ergasias S.A.
“Prin implementarea acestui proiect, Eurobank face un pas important în adaptarea la noua eră digitală. IaaS poate ajuta băncile să îşi reducă costurile aferente spaţiului ocupat de hardware, să mărească gradul de automatizare şi să susţină inovaţiile digitale, în prezent sau în viitor”, a declarat Răzvan Pătrunoiu, Country Managing Director al Accenture România.
O persoană a intrat într-o agenţie agenţie BRD din Sectorul 3 al Capitalei, înarmată cu un pistol cu bile, reuşind să fugă după ce angajaţii băncii au acţionat butonul de panică, anunţă Poliţia Capitalei.
Poliţiştii caută o persoană care a intrat înarmată cu un pistol cu bile într-o agenţie BRD din Sectorul 3 al Capitalei. Autorul, rămas necunoscut până la momentul transmiterii ştirii, a fugit după ce angajaţii băncii au acţionat butonul de panică, anunţă Poliţia Capitalei.
Potrivit sursei citate, nu s-au sustras bunuri şi nu există victime, la faţa locului deplasându-se poliţişti pentru a face cercetări.
Ovidiu Palea vorbeşte repede şi sunt avertizată că foloseşte un limbaj colorat, altminteri folositor jurnaliştilor care scriu poveşti. Colorat, aveam să constat, în sensul metaforelor folosite. Iar debitul mare de cuvinte este rezultatul ritmului de viaţă foarte alert; medicul, specializat în anestezie şi terapia durerii, obişnuieşte nu numai să consulte, să facă intervenţii (la coloană, umăr sau genunchi), dar se ocupă şi de management, de dezvoltarea afacerii şi răspunde, personal, tuturor întrebărilor de pe forumul afacerii. Obişnuieşte să comunice mai degrabă prin SMS-uri, nu-i răspunde nici soţiei la telefon, pentru că îşi petrece cea mai mare parte din zi în consultaţii şi intervenţii.
ProVita, care reuneşte acum două clinici şi un spital care aşteaptă o singură autorizaţie pentru a începe să funcţioneze, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, iar în 2016, în funcţie de momentul în care spitalul va începe să funcţioneze, încasările s-ar putea ridica la 3-4 milioane de euro. Pe piaţa serviciilor medicale private, estimată la 600 de milioane de euro anual, 25 de spitale private au fost deschise cu investiţii de peste 300 de milioane de euro; 11 dintre ele sunt în Bucureşti.
Această piaţă este unul dintre puţinele domenii care au înregistrat plusuri chiar şi în perioada de criză, iar acum cele 3.000 de paturi din domeniul privat reprezintă 2% din totalul numărului de paturi de spital din ţară. La 45 de ani, medicul Ovidiu Palea intră pe o nişă nouă, deschizând, spune el, un spital butic: „Nu din punctul de vedere al costurilor, ci din punctul de vedere al actului medical. Adică în loc să mănânci o şaorma la colţul străzii, poţi să o comanzi la un restaurant în cu totul alte condiţii“. Una din practicile pe care medicul şi le-a însuşit în anii în care s-a specializat şi a profesat în SUA este de a-i da pacientului dreptul şi responsabilitatea de a alege şi de a-şi asuma riscurile. „Pacientul îşi asumă alegerea unui tratament, iar dacă ceva iese prost, îl ducem până la capăt, pentru că pot exista complicaţii – infecţii, hemoragii, pareze.
Pacienţii întreabă:
– Păi pot paraliza?
– Da, poţi.
– Ai avut cazuri?
– Da, am avut.
Nu pot spune că nu am avut complicaţii la operaţii, pentru că ar fi o minciună. Dar atunci când avem complicaţii nu lăsăm pacienţii în drum. Am avut pacient cu pareză dar a urmat un proces de recuperare şi acum este foarte bine. N-a rămas nimeni de la noi netratat până la capăt şi să-l trimitem în altă parte.“ Medicul este încredinţat că pacienţii trebuie informaţi de riscuri, dar ei nici nu vor să audă de ele; „pacienţii ciupesc informaţii şi apoi spun că nu au aflat despre riscuri, iar noi le arătăm raportul medical, de pe hârtie, pe care îl aveau deja. Mulţi nici nu se uită pe el.
– Cum, pot să mor?
– Da, poţi să mori.
– De la o infiltraţie?
– Da, de la o infiltraţie. Este puţin probabil, dar este posibil. Este diferenţa dintre posibil şi probabil.
Pacienţii trebuie să înţeleagă şi să-şi asume riscurile“. Aceasta este doar una dintre filosofiile medicului, care are o abordare total diferită de sistemul cu care sunt obişnuiţi pacienţii români, pentru că în sistemul de stat majoritatea doctorilor stau prea puţin de vorbă cu pacienţii. Palea are consultaţii programate pentru câte o oră şi de multe ori întârzie, pentru că într-o oră pacientul nu a priceput totul şi trebuie să o ia de la capăt cu explicaţiile; iar dacă pacientul următor este supărat că a întârziat, îi spune că stă cu el şi două ore, dacă e nevoie. „La doctor nu se pot respecta programările ca la masaj.“
SPRE SUA ŞI ÎNAPOI
„Nu-mi place să mă prepar, pentru că toată viaţa am urât când mă scoteau în faţa clasei să spun o poezie şi mă pierdeam în faţa clasei“, începe discuţia directorul general al ProVita, cu referire la pregătirea prealabilă pentru interviu. Iar apoi povesteşte cum a ajuns să clădească un spital. A terminat în 1995 facultatea de medicină şi spune că face parte din generaţia care a plecat masiv peste hotare „pentru că nu aveam nimic în faţă, nici în ce priveşte profesia, nici ca finanţe“. A mers la examene la Budapesta, apoi a mers la interviu în SUA, intrând în acelaşi sistem de evaluare cu absolvenţi americani; a urmat apoi un program de matching naţional – spitalele caută medici cu specializările care îi interesează, iar medicii aleg oferte.
La început era interesat de chirurgie şi a acceptat oferta unui spital afiliat cu Johns Hopkins (spital care vreme de 21 de ani consecutivi a fost desemnat cel mai bun din SUA); a făcut trei ani de rezidenţiat cu specializarea anestezie, după care a ales să se specializeze în terapie intensivă şi cu o supraspecializare, „anticipând că vreau să mă întorc în România, pentru că românii cer cinci ani de specializare, americanii nu“. Avea să se întoarcă în 2003. „Eu nu m-am întors pentru asta“, spune el făcând semn către pereţii spitalului nou-nouţ. „Nu m-am întors ca să fac o afacere în medicină; am plecat gândindu-mă că o să mă întorc“. Au apărut, în viaţa sa şi a soţiei sale, trei copii, născuţi în SUA, şi când s-au apropiat de vârsta de şcolari a trebuit să ia o decizie, pentru că dacă începeau şcoala acolo ar fi fost mult mai greu să se întoarcă.
Povesteşte că doar un an şi jumătate îi despărţeau de momentul în care ar fi primit cetăţenia americană, dar în acelaşi interval doi dintre copii ar fi început şcoala şi şi-au dat seama că nu s-ar mai fi întors niciodată în ţară. „Multă vreme m-am gândit la motivele pentru care ne-am întors, pentru că nu mi-a fost clar, şi mi-am dat seama că mi-am dorit ca şi copiii noştri să aibă copilăria noastră, cu viaţă emoţională; am zis că este important pentru ei să aibă ceva mai normal decât acolo. Din punct de vedere profesional America este extraordinară, ca pregătire în orice domeniu, dar la capitolul emoţional nu e pe lungimea mea de undă. Sună stupid pentru că mulţi pleacă pentru copii.“ Crede că sunt şcoli foarte bune şi aici – un procent mic raportat la numărul populaţiei.
