Tag: american

  • CRIZA NORD-COREEANĂ: Statele Unite vor relua săptămâna viitoare calea diplomaţiei

     Robert King, Emisarul Special american pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord va efectua succesiv vizite la Beijing, Seul şi Tokyo în perioada 19-29 august, a anunţat miercuri, într-un comunicat, Departamentul de Stat.

    În aceste trei capitale, King va discuta cu oficiali guvernamentali şi din cadrul organizaţiilor societăţii civile. La Beijing, el se va întâlni, de asemenea, cu cadre chineze de la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Programul Alimentar Mondial (PAM). La Seul, diplomatul american se va întâlni cu nord-coreeni instalaţi în Coreea de Sud.

    După o criză internaţională, spre sfârşitul iernii, când Phanianul a efectuat, în februarie, al treilea test nuclear şi a ameninţat că va lovi Statele Unite, tensiunile s-au diminuat între cele două ţări, care nu întreţin relaţii diplomatice, dar care comunică via Suedia şi un canal diplomatic la ONU.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR anunţă un curs de 4,4250 lei/euro, similar cu cel de luni

     În raport cu dolarul american, cursul de referinţă a coborât cu 0,49 bani, de la 3,3292 lei/dolar la 3,3243 lei/dolar.

    Leul s-a apreciat uşor, marţi, şi în raport cu francul elveţian, iar rata de schimb a scăzut de la 3,5908 lei/franc la 3,5843 lei/franc.

    Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,41 lei/euro, faţă de nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4130 – 4,4160 lei/euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă formă de transport: “Hyperloop”, un concept revoluţionar care promite efectuarea de călătorii aproape supersonice

     Miliardarul Elon Musk, fondator al constructorului de maşini electrice Tesla Motors şi al companiei private de explorare spaţială SpaceX, a publicat un document de 57 de pagini despre acest proiect, care, dacă va fi implementat, ar putea face legătura între Los Angeles şi San Francisco în doar 35 de minute.

    “Hyperloop constă într-un tub cu presiune joasă de capsule, transportate cu viteze mici şi mari pe lungimea tubului”, se afirmă în acel document.

    “Capsulele sunt aşezate pe perne de aer presurizat”, adaugă documentul.

    După părerea lui Elon Musk, acest sistem de transport ar putea atinge o viteză de 1.220 kilometri pe oră şi va fi economic viabil pentru orice distanţă mai mică de 1.500 de kilometri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Descoperire făcută de SUA: Al-Qaida a inventat o substanţă lichidă care transformă hainele în materiale explozive

     Doi oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington au oferit detalii despre complotul Al-Qaida care a condus la închiderea a zeci de misiuni diplomatice americane şi la emiterea unei avertizări de călătorie, citaţi de site-ul postului american ABC News.

    Cei doi oficiali au explicat că organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA) a inventat o substanţă lichidă care, aplicată pe haine, le transformă în materiale explozive.

    “Este vorba de un produs ingenios”, a declarat unul dintre oficialii citaţi, în timp ce al doilea a atras atenţia că substanţa nu poate fi depistată prin actualele măsuri de securitate.

    Practic, o substanţă lichidă este aplicată pe haine, iar, după uscare, acestea devin explozive, confirmă experţi din cadrul serviciilor de spionaj americane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AQPA, aripa cea mai activă a Al-Qaida. Reţeaua se află la originea alertei mondiale de securitate

     Creată în ianuarie 2009 din fuziunea aripilor saudite şi yemenite ale Al-Qaida, AQPA a revendicat o serie de atacuri importante, atât în Yemen, unde s-a regrupat, cât şi în exterior, inclusiv o tentativă de a produce o explozie într-un avion de linie american în ziua de Crăciun a anului 2009.

    Cinci luni mai devreme, un kamikaze al grupării nu a reuşit să-l ucidă pe actualul ministru saudit de Interne, prinţul Muhammad bin Nayef, detonându-şi bomba pe care o avea asupra sa în prezenţa acestuia.

    Acest kamikaze a reuşit să se infiltreze în anturajul prinţului, care a jucat în ţara sa un rol esenţial în lupta împotriva Al-Qaida.

    În noiembrie 2010, AQPA a revendicat responsabilitatea trimiterii unor colete-capcană în Statele Unite şi explozia unui avion cargo american, la Dubai, două luni mai târziu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul secretar de Stat american Colin Powell neagă o relaţie cu Corina Creţu, după ce un hacker a publicat e-mailuri personale – presă

     Potrivit mai multor publicaţii, între care The Daily Mail, Huffington Post, New York Daily News şi postului american de televiziune Fox News, fostul general a răspuns joi unor întrebări din partea site-ului The Smoking Gun.com, afirmând că nu şi-a înşelat soţia – cu care este căsătorit de aproximativ 50 de ani – cu Creţu, în prezent europarlamentar PSD, după ce e-mailuri “de natură foarte personală” au fost făcute publice.

    Powell, în vârstă de 76 de ani, a fost nevoit să ofere clarificări despre realaţia sa cu Creţu, în vârstă de 46 de ani, după ce un hacker cunoscut ca “Guccifer” a postat pe pagina sa de Facebook un link către o corespondenţă prin e-mail între cei doi.

    “Un trădător al patriei”, a scris hackerul pe wall-ul lui Powell pe Facebook, ataşând un link spre un drive Google cu e-mailuri primite de Powell de la Creţu în perioada 2010-2011, prin contul său pe AOL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UPC a avut venituri de aproape 70 milioane de dolari în România în primul semestru, în urcare uşoară

     Astfel, veniturile UPC în România au crescut de la 66 milioane de dolari la 68,9 milioane de dolari în primul semestru, la care se adaugă încasările generate de serviciile de televiziune DTH (prin satelit), reiese dintr-un raport publicat vineri de gigantul american Liberty Global, controlat de miliardarul John Malone.

    Veniturile obţinute din servicii DTH în România, Ungaria, Cehia şi Slovacia au avansat în perioada analizată de la 57,1 milioane de dolari la 63,3 milioane de dolari.

    În trimestrul al doilea, UPC România a înregistrat venituri de 34,3 milioane de dolari, în urcare cu 5,1% de la 32,6 milioane de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antreprenorul sechestrat în corporaţie

    CELE MAI MARI GREŞELI? ÎN PRIMUL RÂND DE MANAGEMENT. Este de notorietate că am făcut pierdere aproape trei ani la rând. Este vina mea. Ca antrenorul de fotbal, care este de vină pentru eşecul echipei„. Răzvan Gheorghe, unul dintre cei mai vechi cunoscători ai pieţei imobiliare din România, anunţa la mijlocul lunii iulie preluarea operaţiunilor Cushman&Wakefield România, pe care le-a condus din funcţia de director timp de şase ani.

    Cumulat, pierderile se ridică la peste jumătate de milion de euro, acesta fiind argumentul principal al plecării americanilor din România. Apoi, renunţarea la costurile corporate (de circa 20% din costurile totale, însemnând cheltuielile legate de infrastructură impuse de birocraţia corporatistă) va determina o creştere a eficienţei şi, deci, diminuarea pierderilor. Doar în sectorul IT sumele cheltuite acum sunt de zece ori mai mici faţă de cele din urmă cu o lună.

    Apoi, managerul nu exclude varianta ca în următorii ani Cushman&Wakefield să ia în calcul o posibilă listare la bursă, iar renunţarea la birourile din ţările neperformante ar putea face parte din strategia gândită de proprietari. „România nu mai este interesantă pentru investitori, iar terenurile vor rămâne mult timp fără să se construiască ceva pe ele„, spune Gheorghe. În situaţia României sunt şi Grecia, Ucraina, unde s-au implementat decizii similare privind restructurarea activităţii.

    IMPREUNĂ CU ECHIPA DE COLEGI DE LA LONDRA AM LUAT HOTĂRÂREA SĂ REALIZĂM ACEASTĂ TRANZIŢIE CÂT MAI SOFT CU PUTINŢĂ ŞI SĂ ÎNCERCĂM SĂ-I FACEM PE CLIENŢI SĂ NU SIMTĂ VREO SCHIMBARE„, spune managerul, care a cumpărat acţiunile pentru a controla în continuare firma: „Eu n-am putut să-mi permit să dau pe acţiuni cât am primit. Deal-ul a fost aşa: iei afacerea înapoi, trebuie să fii prezent şi să stai acolo în piaţă„.

    Prietenia de 18 ani cu filiala de la Londra a americanilor a fost decisivă pentru transferul de putere înapoi la fondator, iar contractul de licenţiere a fost acordat pe termen nelimitat. Costul pentru contractul de licenţă este de ordinul câtorva zeci de mii de euro pe an, la care se adaugă un procent din încasări livrat către compania-mamă.

    „Suntem mai competitivi acum. Într-o bătaie pe evaluări cu Coldwell Banker, pot să stau şi eu lângă ei. Altfel nu aveam nicio şansă„, explică managerul, care subliniază că banii plătiţi pe franciză înseamnă jumătate din cheltuielile din vremea funcţionării sub conducerea Cushman&Wakefield.

    NU MAI FACEM CINCI MILIOANE DE EURO (CIFRĂ DE AFACERI – N.RED.) NICIODATĂ. Niciodată pentru că lumea agenţilor imobiliari s-a schimbat„, spune astăzi Gheorghe. Potrivit estimărilor managementului, cifra de afaceri a Activ Property Services va ajunge anul acesta la circa un milion de euro, faţă de 5,4 milioane în 2008 şi 1,4 milioane în 2012. Numărul de angajaţi a ajuns la 30, de la 106 în perioada de boom imobiliar.

    Deşi datele după prima jumătate a anului arată un nivel similar celui din anul precedent, schimbarea numelui companiei ar putea determina renegocierea unor contracte, iar problemele cu încasările nu încetează în piaţă. Compania se judecă în prezent pentru 100.000 de euro cu unii clienţi intraţi în insovenţă, jumătate din bani fiind imposibil de recuperat. Ca urmare a schimbării de strategie, Răzvan Gheorghe se aşteaptă ca 2013 să redevină un an profitabil.

  • Falimentul visului american

    ACUM, DETROIT ESTE DOAR CEL MAI MARE ORAŞ DIN SUA CARE A INTRAT ÎN FALIMENT. Partea bună a poveştii a început cu Henry Ford, care a decis să-şi plătească suficient de bine angajaţii de pe liniile de asamblare încât aceştia să-şi permită automobilele pe care le fabricau. Înainte de Ford, revoluţia industrială era ţinută în spate de muncitori cu salarii de mizerie, trăind în cartiere sărăcăcioase. După Ford, angajatul american din fabrică a intrat în clasa de mijloc. Muncitorii şi-au putut cumpăra propriile case în suburbiile oraşelor, datorită mobilităţii oferite de automobil, şi şi-au putut trimite copiii la universităţi, în multe cazuri departe de casă.

    Aşa a devenit Detroit epicentrul unuia dintre cele mai mari cutremure sociale din istorie: formarea unei clase de mijloc care cuprindea majoritatea populaţiei, chiar şi muncitorii. Locurile de muncă bine plătite, cu beneficii printre care şi pensie, precum şi posibilitatea de a asigura un viitor familiei şi de a accede în clasa de mijloc, au crescut vertiginos popularitatea şi populaţia Detroitului, scrie Philadelphia Tribune. După peste patru decenii de declin însă, General Motors şi Ford mai produc încă maşini în Motor City, însă departe de scara la care o făceau în trecut. Odată cu închiderea fabricilor şi dispariţia locurilor de muncă, mulţi locuitori au părăsit oraşul – unii pentru a găsi slujbe şi şcoli mai bune, iar alţii pentru a scăpa de  infracţionalitatea în creştere din oraşul săracit.

    DATORII MARI LA CREDITORI. Casele şi fabricile părăsite par a fi rupte dintr-un film cu temă postapocaliptică făcut la Hollywood. Cu o populaţie de aproape 2 milioane de locuitori în zilele de glorie, Detroit era odată un simbol american. Acum, oraşul pare pur şi simplu rămas fără combustibil. „Este un pas dificil, dar singura opţiune viabilă de a încerca rezolvarea unei probleme care s-a agravat pe parcursul a şase decenii. (…) Să fiu direct: Detroit este falit. Există doar o singură cale de ieşire„, spune guvernatorul statului Michigan, Rick Snyder, care a autorizat Detroit să ceară protecţia legii falimentului, la recomandarea administratorului special numit pentru a rezolva situaţia oraşului.

    Nu toată lumea este de acord asupra valorii totale a datoriilor oraşului, dar administratorul, Kevyn Orr, a declarat că acestea se situează la 18-20 de miliarde de dolari, scrie cotidianul New York Times. Aproximativ 100.000 de creditori au de încasat bani de la autorităţile din Detroit. Printre aceştia se află toţi angajaţii actuali ai oraşului şi cei care s-au pensionat, precum şi mii de firme locale.

    CASE LA MAI PUŢIN DE 500 DE DOLARI. Cartierele oraşului – odată bine întreţinute de clasa de mijloc a Americii – oferă acum adăpost dependenţilor de droguri şi dealerilor acestora. Aproape 80.000 de locuinţe au fost abandonate, iar 40% din iluminatul stradal nu funcţionează. Taxe pe clădiri au plătit în ultimii doi ani uşor peste jumătate din cei care deţin proprietăţi în oraş, iar multe case sunt scoase la vânzare la mai puţin de 500 de dolari.

    Casa Albă a dat un comunicat în care a afirmat că preşedintele Barack Obama urmăreşte situaţia şi „rămâne angajat să continue parteneriatul puternic„ cu Detroit.În pofida asigurărilor preşedintelui, oraşul se află pe un drum dificil, care înseamnă concedieri, vânzarea de proprietăţi, creşterea tarifelor şi taxelor, precum şi reducerea unor servicii de bază, precum colectarea gunoiului. Doar o treime dintre ambulanţele din oraş sunt încă funcţionale. În prezent, populaţia Detroitului se menţine cu dificultate peste 700.000 de persoane. Cei rămaşi se confruntă cu o rată a şomajului de 18% – de peste două ori mai ridicată decât la nivelul SUA.