Tag: virus

  • Am coronavirus sau gripă? Care sunt principalele diferenţe şi ce e de făcut dacă bănuiţi că aveţi coronavirus

    Noul coronavirus (Covid-19) se răspândeşte rapid. Până în prezent, la nivel mondial, mai mult de 106.000 de persoane au fost infectate şi mai mult de 3.500 de oameni au murit. Majoritatea cazurilor înregistrate acum sunt în afara Chinei, iar virusul se răspândeşte rapid şi în Europa.
    În România, numărul celor infectaţi cu coronavirus a ajuns la 15.
    Potrivit telegraph.co.uk, noul coronavirus, cunoscut în mod oficial cu denumirea de „Covid-19” este mai periculos decât o răceală banală, iar până acum, între 15%  şi 20% din cazurile de pacienţi spitalizaţi au fost încadrate la un grad ridicat de severitate. Rata mortalităţii variază în prezent între 0,7 % şi 3,4%, depinzând de localizarea pacienţilor şi de accesul la îngrijire medicală bună.
    Este mult mai puţin decât Mers (30%) şi Sars (10%), coronavirusurile care s-au răspândit anterior în China şi Orientul Mijlociu, dar sunt totuşi procente îngrijorătoare.

    Oamenii de ştiinţă din China cred că acest nou coronavirus a suferit două mutaţii, una mai agresivă decât cealaltă, iar asta face şi mai greu de dezvoltat un vaccin împotriva lui.

    Care sunt însă simptomele acestui nou coronavirus?
    Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), principalele simptome ale coronavirusului ar fi:
    – tusea uscată;
    – temperatura;
    – oboseala;
    – dificultăţile de respirare (în cazurile mai severe).


    Câţiva pacienţi ar putea experimenta şi „dureri, congestie nazală, durere de gât sau diaree”, adaugă reprezentanţi ai OMS, potrivit The Telegraph. „Aceste simptome sunt la început blânde şi se dezvoltă treptat. Unii oameni sunt infectaţi, dar nu dezvoltă simptome şi nu se simt rău”.
    Aceste simptome sunt similare cu ale altor boli respiratorii, inclusiv gripa sau răceala. Dacă aveţi astfel de simptome, trebuie să vă întrebaţi:


    – Aţi călătorit în zone de risc precum China, Coreea de Sud sau nordul Italiei în ultimele două săptămâni?
    – Aţi fost în contact apropiat cu cineva cu coronavirus?

    Cât de rapid izbucnesc simptomele de coronavirus?
    Se crede că primele simptome ar apărea între două şi 10 zile după infectarea cu virusul, dar perioada ar putea să fie extinsă până la 24 de zile.
    Majoritatea oamenilor (circa 80%) îşi revin după boală fără un tratament special. Totuşi, unu din şase oameni (16%) se îmbolnăvesc mai grav şi dezvoltă dificultăţi de respirare.
    Oamenii în vârstă, în special cei cu probleme medicale precum tensiunea arterială ridicată, problemele de inimă, de plămâni sau diabet – sunt predispuşi să se îmbolnăvească mai grav.

    Care este diferenţa între coronavirus şi un virus gripal?
    Coronavirusurile şi virusurile gripale ar putea cauza simptome similare, dar genetic sunt foarte diferite.
    „Virusurile gripale incubează foarte rapid – veţi observa simptomele la două-trei zile după ce aţi fost infectaţi, dar coronavirusurile au o perioadă de incubaţie mult mai mare”, spune profesorul Neil Ferguson, un cercetător de la Colegiul Imperial din Londra, citat de The Telegraph.
    „Cu virusul gripal poţi deveni imun, dar există multe virusuri diferite care circulă. Coronavirusurile nu evoluează în acelaşi fel ca şi gripa, cu multiple tulpini diferite, dar în aceeaşi măsură corpul nostru nu va genera o imunitate foarte bună împotriva acestora”, a mai spus el.

    Când ar trebui să cerem ajutor medical?
    Persoanele cu febră, tuse şi dificultăţi de respirare ar trebuie să solicite asistenţă medicală rapid – dar nu ar trebui să iasă din casă pentru a face acest lucru.

    Ce să fac dacă mă simt bine, dar m-am întors recent dintr-o zonă de risc?
    În anumite cazuri, vi s-ar putea solicita să staţi în carantină pentru a-i proteja pe ceilalţi chiar dacă nu aveţi simptome, dar aţi călătorit într-o zonă cu grad ridicat de risc.

    Cum se răspândeşte coronavirusul şi cum ne putem proteja?
    Virusul se răspândeşte într-un mod similar gripei sau unei banale răceli, în picături mari produse de tuse şi strănuturi. Germenii pot trăi pe suprafeţe timp de mai multe ore. Organizaţia Sănătăţii din Anglia defineşte „contactul apropiat” cu un purtător de virus referindu-se la o distanţă de doi metri faţă de o persoană şi de o expunere de 15 minute.

    Pentru a ne proteja, igiena mâinilor este principala linie de apărare. Oamenii pot lua virusul mai ales când îşi ating gura, nasul sau ochii cu mâinile infectate. Astfel, cel mai important lucru pe care puteţi să îl faceţi este să vă spălaţi mâinile frecvent cu săpun sau cu un gel dezinfectant.  

    De asemenea, încercaţi să nu vă atingeţi gura, nasul sau ochii cu mâinile nespălate – facem asta în mod inconştient de circa 15 ori pe oră.

    Funcţionează măştile de protecţie?
    Măştile de protecţie din hârtie nu sunt recomandate de autorităţile din domeniul sănătăţii de la nivel internaţional. Nu se pot fixa corespunzător, iar protecţia lor iniţială poate dispărea în scurt timp de la utilizare. Mai rău, se umezesc la interior şi oferă mediul perfect în care germenii să se dezvolte. Devin un hazard pentru alţii dacă nu sunt aruncate unde trebuie. Excepţie fac situaţiile în care aveţi simptome precum strănuturile sau tusa şi o mască ar putea ajuta răspândirea virusului de către dvs.. înspre alte persoane.

    Acesta nu este un articol scris de un medic. În situaţia în care bănuiţi că aţi fost infectat cu coronavirus, vă sfătuim să vă adresaţi specialiştilor.

    Cetăţenii care doresc informaţii despre situaţiile legate de COVID – 19 pot apela gratuit numărul 0800800358.

    Oamenii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar pentru situaţii de urgenţă, iar pentru solicitarea de informaţii să apeleze linia TELVERDE.

    Programul de funcţionare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 şi 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

     

  • Cazul „Pacientului 17”: Cum a răspândit inconştienţa virusul în Bucureşti

    10 pacienţi sunt confirmaţi cu COVID în Bucureşti, după ce au intrat în contact cu Pacientul Nr 17, fost ofiţer MAI. Cazul lui arată de fapt cât de importantă este informarea corectă atunci când te întorci din alte zone. Bărbatul şi-a îmbolnăvit toată familia, apoi virusul s-a răspândit.

    26 februarie- Pacientul 17 (60 de ani) se întoarce în ţară din Israel

    2 martie- bărbatul împarte mărţişoare la ADP, sector 4. În clădire se aflau 120 de oameni

    3 martie- bărbatul merge la spital, dar nu rămâne internat

    4 martie- Pacientul 17 merge la muncă, Administraţia Domeniului Public Sector 4

    5 martie- se internează la Spitalul Dimitrie Gerota cu simptome de enterocolită. Întrebat dacă a fost în străinătate, bărbatul neagă

    9 martie- medicii îi fac teste suplimentare şi se stabileşte că pacientul 17 are coronavirus

    10 martie- Fiul pacientului 17, ofiţer din cadrul Serviciului Român de Informaţii a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus (COVID-19).

    11 martie- O femeie de 43 de ani, medic gastroenterolog, este primul cadru medical infectat cu COVID-19. Femeia a intrat în contact cu Pacientul 17

    11 martie- Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, anunţă că Pacientul 17 şi-a infectat nora însărcinată, care munceşte la Primăria Capitalei şi nepotul. Alţi patru oameni au fost infectaţi de acesta

     

  • Numărul de cazuri de infecţii cu noul virus creşte de la oră la oră. Cum se pregăteşte sistemul sanitar pentru infecţia cu noul coronavirus?

    ♦ Ministerul Sănătăţii a suspendat exportul de medicamente şi materiale sanitare folosite pentru combaterea noului coronavirus timp de şase luni

    ♦ Se fac stocuri de medicamente, iar bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat cu 350 mil. lei pentru achiziţia de materiale sanitare

    Creşterea bruscă a numărului de pacienţi care s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus în România, de la unul, patru cazuri noi pe zi la 12 cazuri noi marţi, i-a determinat pe reprezentanţii autorităţilor să ia măsuri pentru a atenua presiunea pusă pe sistemul sanitar.

    Bugetul Sănătăţii a fost suplimentat cu 350 mIl. lei pentru achiziţii de materii sanitare, iar inspectorii sanitari dau amenzi persoanelor care nu declară zonele în care au călătorit. De asemenea, în spitale se organizează secţii suport pentru a prelua cazurile de pacienţi care nu sunt infectaţi cu noul coronavirus, astfel încât secţiile de ATI sau de cardiologie să rămână disponibile pentru a primi pacienţii confirmaţi.

    „Ne-am axat pe prevenţie, acum ne extindem la tot ce e contacţi. La Bucureşti am suplimentat epidemiologii. Ne pregătim pentru un aflux al cetăţenilor care vin din alte zone. Încă menţinem prevenţia ca punct principal înaintea altor schimbări majore din spitale. Se pregătesc spitalele de suport care vor prelua non coronavirus”, a spus Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

    În ţară sunt 2.500 de paturi în secţiile de boli infecţioase şi peste 4.000 de paturi în secţiile de terapie intensivă. Dintre paturile de la terapie intensivă, 10%, adică 400, urmează să fie păstrate şi pregătite pentru pacienţii cu coronavirus, potrivit declaraţiilor lui Nelu Tătaru.

    România este polarizată în ceea ce priveşte numărul de paturi în spitalele publice, oraşele mari, centrele universitare având cel mai ridicat număr de paturi. Oraşele cu cele mai multe locuri în spitale sunt Bu­cu­reşti, cu peste 21.000 de paturi în total în unităţile publice şi private, urmat de Timiş, Cluj şi Iaşi, cu peste 5.000 de paturi fiecare. La polul opus, judeţele Giurgiu şi Ialomiţa nu au reuşit să treacă de 1.000 de paturi, arată datele de la Statistică. În România sunt 368 de spitale de stat.

    „Cazurile critice sunt cele care cedează pe insuficienţa respiratorie. Avem stocuri pentru echipamente de protecţie, medicamente. Agenţia Naţională a Medicamentului a transmis că s-a reluat producţia de materie primă din India şi China. Spitalele pot accesa programul de boli transmisibile şi testele sunt susţinute financiar”, a mai spus Nelu Tătaru.

    Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a anunţat ieri că firmelor care au mai mult de 99 de angajaţi le este recomandat să decaleze programul de lucru al angajaţilor, iar programul de lucru ar putea începe în trei intervale de lucru diferite. Măsura este obligatorie pentru sectorul de stat.

    Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, o structură din care fac parte specialişti din mai multe ministere, de la Sănătate la Ministerul de Interne, a stabilit ca distribuirea de medicamente şi materiale sanitare care sunt folosite pentru combaterea noului coronavirus să nu mai fie exportate timp de şase luni.

    Lista va fi stabilită de experţii Ministerului Sănătăţii, avându-se în vedere în mod special medicamente precum antivirale, antiinflamatorii, antibiotice, antitermicele, atifungice, anestezice, sedative.

    Principalele simptome ale noului Covid-19 sunt tusea, febra şi dificultăţile de respiraţie, iar vindecarea depinde cel mai mult de sistemul imunitar al persoanei afectate.

     

    Val de îmbolnăviri

    Numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus a crescut constant în ultimele două zile, ajungând în total la 37 de pacienţi confirmaţi la ora închiderii ediţiei. Dacă în primele zile în care a apărut virusul şi pe teritoriul României numărul de pacienţi confirmaţi varia între unu şi patru, explozia de cazuri a fost marţi, când au fost confirmaţi 12 pacienţi infectaţi, după ce un fost ofiţer al MAI nu ar fi anunţat medicii din Spitalul Gerota din Bucureşti, unde a mers să se trateze, că vine din Israel, o zonă cu un număr mare de cazuri.

    Până în prezent, şase persoane sunt vindecate, iar 487 se află în carantină. Sunt peste 11.000 de persoane monitorizate la domiciliu, potrivit informaţiilor transmise de Grupul de Comunicare Strategică.

  • 13 mituri despre coronavirus: Organizaţia Mondială a Sănătăţii explică de ce nu sunt adevărate

    În timp ce ce noul coronavirus continuă să se răspândească şi să prindă oamenii cu garda lăsată, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) demontează câteva din miturile create în jurul COVID-19, potrivit Straits Times.

    1. Sunt în stare uscătoarele de mâini să omoare coronavirusul?

    Nu. Pentru a te proteja împotriva virusului, trebuie să te speli frecvent pe mâini cu săpun, alcool şi apă. Odată ce ţi-ai curăţat mâinile, trebuie să ţi le usuci cu un prosop de hârtie sau cu uscător cu aer cald.

    1. Pot omorî lămpile cu ultraviolete virusul?

    Lămpile cu ultraviolete nu ar trebui folosite pentru a ne steriliza mâinile sau alte părţi ale corpului, de vreme ce radiaţiile de acest gen pot cauza iritarea pielii.

    1. Cât de bune sunt scannerele termice în ceea ce priveşte detectarea oamenilor infectaţi?

    Scannerele termice sunt bune pentru detectarea oamenilor cu temperaturi ale corpului peste cele normale, însă pot trece şi 10 zile până cel infectat va prezenta semne de febră.  

    1. Poţi omorî virusul dacă îţi faci baie cu alcool sau clor?

    Nu. Alcoolul şi clorul nu vor omorî coronavirusul care deja ţi-a intrat în corp şi îţi pot afecta hainele sau membranele mucoase (ochii sau gura). Fii conştient că alcoolul şi clorul pot fi folosite pentru a curăţa anumite suprafeţe, dar trebuie folosite cu grijă.

    1. Ar trebui să mă simt în siguranţă dacă primesc un pachet din China?

    Da. Oamenii care primesc pachete din China nu riscă să fie infectaţi. Din analizele anterioare, ştim că virusul nu supravieţuieşte pentru multe timp pe obiecte, cum ar fi scrisorile sau pachetele.

    1. Pot răspândi animalele de companie virusul?

    În prezent, nu există nicio dovadă conform căreia animalele de companie, cum ar fi câinii sau pisicile, ar putea transmite noul coronavirus. Totuşi, este mereu indicat să îţi speli mâinile după ce ai atins un animal, de vreme ce te poţi proteja de bacterii comune precum E. coli şi salmonella.

    1. Te protejează vaccinurile pentru pneumonie împotriva coronavirusului?

    Nu. Virusul chinez este nou şi diferit, având nevoie de propriul remediu. Cercetătorii, ajutaţi de OMS, încearcă să dezvolte un vaccin  pentru COVID-19. Cu toate că nu te pot ajuta împotriva coronavirusului, este total recomandat să te vaccinezi împotriva afecţiunilor respiratorii.

    1. Te poţi proteja de coronavirus dacă îşi clăteşti nasul cu substanţe sărate?

    Nu există nicio dovadă că sarea te-ar putea ajuta să ţii la distanţă gripa chineză şi nicio altă infecţie respiratorie.

    1. Vei preveni infecţia dacă mănânci usturoi?

    Usturoiul este o mâncare cât se poate de sănătoasă care are unele proprietăţi antibacteriene. Totuşi, nu există niciun studiu conform căruia actuala epidemie poate fi combătută cu usturoi.

    1. Te poate ajuta cu ceva uleiul de susan?

    Nu. Există câţiva dezinfectanţi chimici ce poate omorî virusul de pe suprafeţe, printre care se numără dezinfectanţii pe bază de înălbitor sau clor, etanolul de 75%, acidul paracetic sau cloroformul.

    1. În funcţie de vârstă, ce oameni sunt cei mai vulnerabili la virus?

    Oamenii de toate vârstele pot fi infectaţi cu COVID-19. Însă persoanele trecute de 65 de ani şi/sau cu alte afecţiuni ale sistemului imunitar sunt mai vulnerabili. OMS recomandă tuturor oamenilor, indiferent de vârstă, să ia măsuri de prevenire împotriva virusului.

    1. Sunt bune antibioticele pentru tratarea gripei chineze?

    Nu, antibioticele funcţionează doar împotriva bacteriilor.  COVID-19 este un virus, iar antibioticele nu ar trebui folosite ca mijloc de prevenire, ci de tratare.

    1. Există vreun medicament pe care l-aş putea folosi pentru a preveni sau trata virusul?

    Până în prezent, nu există niciun medicament de acest gen, însă cei infectaţi trebuie să primească tratament constant în spaţii special amenajate. Câteva tratamente se află sub investigaţie şi vor fi testate în lunile următoare.

     

  • În epicentrul epidemiei de coronavirus din Italia, viaţa este pusă în aşteptare: Cum arată unul dintre oraşele puse sub carantină

    În oraşele în carantină din Lombardia, paranoia se răspândeşte mai repede decât orice alt virus. Duminică, 10 municipalităţi din provincia Lodi şi alt oraş din provincia vecină Veneto erau puse sub carantină, după ce numărul infectaţilor a crescut de la câteva zeci săptămâna trecută la 325 şi 11 persoane decedate, potrivit POLITICO.

    Cele 11 localităţi găzduiesc 50.000 de persoane şi sunt închise complet mediului exterior. Ofiţerii de poliţie şi cadrele militare păzesc punctele de acces. Nimeni nu poate ieşi sau intra.

    În aşa-numita „zonă roşie”, viaţa se află în aşteptare. Însă până şi în „zona galbenă” – zona din afara oraşelor închise unde oamenii se pot mişca liber – străzile sunt pustii şi tăcute. Toate şcolile, restaurantele, barurile şi majoritatea magazinelor sunt închise; paradele s-au anulat, iar bisericile au suspendat slujba de duminică.

    În Lodi, un oraş de 45.000 de locuitori care se află în „zona galbenă”, anxietatea a atins cote maxime. Oamenii nu sunt obligaţi să stea în casă, cu toate că aproape toată lumea o face. Nu li se cere să poarte măşti chirurgicale, însă toată lumea le poartă. Nu li se cere să păstreze distanţa unii de ceilalţi, dar toată lumea o face.

    Oamenii îşi ocupă timpul muncind, cel puţin cei care pot lucra de acasă, sunt atenţi la cel mai mic simptom şi continuă să aştepte. Fumătorii îşi numără ţigările până vor putea găsi un magazin deschis. Oamenilor li s-a spus că proviziile nu reprezintă o problemă, însă nimeni nu poate şti cât va mai dura situaţia actuală. Weekend-ul trecut, locuitorii oraşului au mers la cumpărături; acum toată lumea are casa plină de paste, orez, făină şi produse neperisabile.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • În epicentrul epidemiei de coronavirus din Italia, viaţa este pusă în aşteptare: Cum arată unul dintre oraşele puse sub carantină

    În oraşele în carantină din Lombardia, paranoia se răspândeşte mai repede decât orice alt virus. Duminică, 10 municipalităţi din provincia Lodi şi alt oraş din provincia vecină Veneto erau puse sub carantină, după ce numărul infectaţilor a crescut de la câteva zeci săptămâna trecută la 325 şi 11 persoane decedate, potrivit POLITICO.

    Cele 11 localităţi găzduiesc 50.000 de persoane şi sunt închise complet mediului exterior. Ofiţerii de poliţie şi cadrele militare păzesc punctele de acces. Nimeni nu poate ieşi sau intra.

    În aşa-numita „zonă roşie”, viaţa se află în aşteptare. Însă până şi în „zona galbenă” – zona din afara oraşelor închise unde oamenii se pot mişca liber – străzile sunt pustii şi tăcute. Toate şcolile, restaurantele, barurile şi majoritatea magazinelor sunt închise; paradele s-au anulat, iar bisericile au suspendat slujba de duminică.

    În Lodi, un oraş de 45.000 de locuitori care se află în „zona galbenă”, anxietatea a atins cote maxime. Oamenii nu sunt obligaţi să stea în casă, cu toate că aproape toată lumea o face. Nu li se cere să poarte măşti chirurgicale, însă toată lumea le poartă. Nu li se cere să păstreze distanţa unii de ceilalţi, dar toată lumea o face.

    Oamenii îşi ocupă timpul muncind, cel puţin cei care pot lucra de acasă, sunt atenţi la cel mai mic simptom şi continuă să aştepte. Fumătorii îşi numără ţigările până vor putea găsi un magazin deschis. Oamenilor li s-a spus că proviziile nu reprezintă o problemă, însă nimeni nu poate şti cât va mai dura situaţia actuală. Weekend-ul trecut, locuitorii oraşului au mers la cumpărături; acum toată lumea are casa plină de paste, orez, făină şi produse neperisabile.

    De altfel, până şi în „zona roşie”, unele supermarket-uri sunt deschise în continuare, chiar dacă nimeni cu ştie pentru cât timp. Oamenii pot intra în magazine numai în grupuri mici – 40 dacă este un magazin mare şi 3 dacă este unul mic – ca măsură de precauţie. Mişcarea este criticată în condiţiile în care oamenii aşteaptă ore întregi până să intre în supermarket. Farmaciile sunt deschise în continuare în „zona roşie”, însă unii vânzători îşi servesc clienţii printr-o vitrină.

    Frica nu s-a instaurat de la început. Însă, cu timpul, cazurile s-au înmulţit rapid, iar panica a luat amploare aproape instantaneu. Conform POLITICO, toată lumea din zonele puse sub observaţie cunoaşte pe cineva care a fost izolat sau spitalizat, sau pe cineva care a fost testat şi aşteaptă rezultatele – dar nimeni nu ştie ce să facă.

    „Ne-au lăsat singuri. Autorităţile nu ne lasă să ştim nimic. Nu ne oferă niciun răspuns. Sincer, nu ştim ce să facem… Au murit câţiva oameni, dar nu am primit nicio instrucţiune”, a declarat primarul uneia dintre municipalităţile din „zona roşie”.

  • Cum să te fereşti de Coronavirus.10 lucruri esenţiale despre virus, măşti şi transmitere

    Ministerul Sănătăţii anunţă 10 puncte esenţiale despre cum te poţi proteja de Coronavirus. Printre acestea se află faptul că nu trebuie să luaţi antibiotice, că animalele de companie nu transmit virusul şi că nu trebuie să vă atingeţi ochii şi gura cu mâinile care pot fi murdare.

    Ce trebuie să ştiţi despre noul coronavirus (Covid-19):

    -Spălaţi-vă mâinile de multe ori;
    – Evitaţi contactul cu persoane care sunt suspecte de infecţii respiratorii acute;
    -Nu vă atingeţi ochii, nasul si gura cu mâinile;
    -Acoperiţi-vă gura şi nasul daca strănutaţi sau tuşiţi;
    -Nu luaţi medicamente antivirale si nici antibiotice decât în cazul în care va prescrie medicul;
    -Curăţaţi toate suprafeţele cu dezinfectanţi pe bază de clor sau alcool;
    -Utilizaţi masca de protecţie doar în cazul in care suspectaţi că sunteţi bolnav sau în cazul în care acordaţi asistenţă persoanelor bolnave;
    -Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase;
    -Sunaţi la 112 dacă aveţi febră, tuşiţi sau v-aţi întors din China sau zonele in carantina din Europa de cel puţin 14 zile;
    -Animalele de companie nu transmit coronavirus.

    Spălaţi-vă mâinile de multe ori

    Spălarea şi dezinfectarea mâinilor sunt acţiuni decisive pentru a preveni infecţia. Mâinile se spală cu apă şi săpun cel putin 20 de secunde. Dacă nu exista apă şi săpun, puteţi folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%. Spălarea mâinilor elimina virusul.

     

    Evitaţi contactul cu persoane care sunt suspecte de infecţii respiratorii acute

    Menţineţi distanţa de cel puţin 1 metru între dumneavoastră şi alte persoane, în special când acestea tuşesc, strănută sau au febră, deoarece picăturile de salivă pot transmite virusul de la o distanţă apropiată.

     

    Nu vă atingeţi ochii , nasul şi gura cu mâinile

    Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar poate intra în corp prin ochi, nas şi gură, astfel eviaţi atingerea dacă nu v-aţi spălat bine mâinile. Mâinile intră in contact cu suprafeţele contaminate de virus răspândidu-se in tot corpul .

     

    Acoperiţi-vă gura şi nasul dacă strănutaţi sau tuşiţi

    Dacă aveţi infecţie respiratoare acută, evitaţi apropierea de alte persoane, tuşiţi cu gura acoperită sau într-un şerveţel de preferat de unică folosinţă, purtaţi mască de protecţie si spălaţi măinile. Dacă in momentul în care tuşiţi vă acoperiţi gura cu mâinile, puteţi contamina obiecte sau persoane cu care veniţi în contact.

     

    Nu luaţi medicamente antivirale şi nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul

    Momentan, nu există cercetări ştiinţifice care evidentiază ca folosirea medicamentelor antivirale, pot preveni infectarea cu noul coronavirus (Covid-19). Antibioticele funcţioneaza doar impotriva bacteriilor nu împotriva virusului. Covid-19 este un virus, deci nu se utilizează antibiotic ca şi metodă de prevenire sau tratament, decât în cazul în care se constată şi o infecţie bacteriană.

     

    Curăţaţi toate suprafeţele cu dezinfectanţi pe bază de clor sau alcool

    Dezinfectanţii chimici ce pot ucide noul coronavirus (Covid-19), sunt dezinfectanţi ce conţin, clor, înnălbitori, solvent, etanol de 75%, acid paracetic si cloroform. Medicul şi farmacistul dumneavoastră vor şti ce să recomande.

    Utilizaţi mască de protecţie doar în cazul în care suspectaţi că sunteţi bolnav sau în cazul în care acordaţi asistenţă persoanelor bolnave

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii, recomandă folosirea măştii de protecţie doar în cazul în care suspectaţi că aţi fost contaminat cu noul coronavirus, şi prezentaţi simptome de tuse, strănut, sau în cazul in care acordaţi asistenţă unei persoane care este suspectă de a fi infectată cu noul coronavirus. (O calatorie recenta în China sau zonele in carantina din Europa, cu simptome respiratorii).

    Utilizarea măştii de protecţie – ajută şi limitează răspândirea virusului dar trebuie să fie folosită împreună cu celelalte măsuri de igienă printre care spălarea mâinilor pentru cel puţin 20 de secunde. Nu este necesar a se folosi măşti de protecţie suprapuse una peste alta.

     

    Produsele MADE in CHINA sau pachetele primite din China nu sunt periculoase

    Organizaţia Mondial a Sănătăţii a declarat că persoanele care primesc pachete din China nu se supun nici unui risc de a se contamina cu noul coronavirus, deoarece acesta nu trăieste mult timp pe suprafeţe . Până în prezent nu există nici o dovadă că produsele/obiectele produse în China pot transmite noul coronavirus (Covid-19).

     

    Sunaţi la 112 dacă aveţi febră, tuşiţi sau v-aţi întors din China sau zonele in carantina din Europa de cel puţin 14 zile

    Perioada de incubaţie a noului coronavirus, este cuprins intre 1 şi 14 zile. Daca v-aţi întors dintr-o călătorie din China sau zonele in carantina din Europa de mai puţin de 14 zile sau aţi intrat în contact cu persoane care s-au întors din China sau zonele in carantina din Europa de mai puţin 14 zile şi aveţi febră, tuşiţi, prezentaţi dificultate respiratorie, dureri musculare şi stări de oboseală, sunaţi la 112 pentru a primi informaţii necesare. Purtaţi mască de protecţie dacă intraţi în contact cu alte persoane, folosiţi serveţele de unică folosinţă şi spală bine mâinile.

    Animalele de companie nu transmit coronavirus

    În acest moment nu există dovezi că animalele de companie, câini şi pisici pot fi infectate de virus. În orice caz, trebuie să ne spălăm tot timpul mâinile cu apă şi săpun după ce intrăm în contact cu animalele de companie.

  • Cercetătorii noului coronavirus cred că acesta rezistă pe anumite suprafeţe. Cât de mult poate sta virusul pe obiecte şi cum pot fi acestea dezinfectate


    Îngrijorările referitoare la cât de mult poate să reziste coronavirsul pe anumite suprafeţe sunt ridicate, potrivit CNN – de fapt, îi îngrijorează atât de mult pe chinezi încât au luat măsuri pentru a curăţa şi chiar a distruge banii cash, care trec prin mai multe mâini în decursul unei zile.

    Încă nu este cunoscut cât de mult poate supravieţui pe o suprafaţă contaminată şi pe obiectele care ar putea să îi infecteze pe oameni noul coronavirus, dar cercetătorii studiază comportamentele altor coronavirusuri pentru a afla acest lucru.

    Anterior, coronavirusurile SARS (în China) şi MERS (în Orientul Mijlociu) se pare că rezistau pe suprafeţe ale obiectelor – inclusiv pe metal, sticlă sau suprafeţe din sticlă – chiar şi timp de nouă zile dacă suprafaţa nu era dezinfectată, potrivit unei cercetări publicate luna aceasta în The Journal of Hospital Inspection (Jurnalul Infecţiilor Spitalelor), citat de CNN.

    Curăţarea cu produse clasice de curăţat poate face diferenţa, potrivit cercetătorilor, care au descoperit de asemenea că anumite coronavirusuri umane „pot fi eficient dezactivate prin proceduri de dezinfectare a suprafeţelor, printr-un amestec de etanol,. peroxid de hidrogen şi hipoclorit de sodiu”.

    Cercetarea a implicat analizarea a peste 22 de studii referitoare la coronavirusuri anterioare, despre care cercetătorii speră că vor oferi detalii care să îi ajute în combaterea noului coronavirus.
    „M-aş baza pe datele referitoare la coronavirusul SARS, care este cel mai apropiat de noul coronavirus – cu o similaritate a secvenţelor de 80%. SARS rezista pe suprafeţe între 5 minut şi până la nouă zile”, a spus Dr. Charles Chiu, un profesor de boli infecţioase la Universitatea din California, San Francisco. „Totuşi, este dificil să extrapolezi aceste descoperiri pentru noul coronavirus. (…) Este nevoie de derularea mai multor cercetări pentru a vedea cât rezistă, mai exact, noul coronovirus, pe suprafaţa obiectelor.”

     

  • Un virus transmis prin SMS-uri false încurajează utilizatorii să-şi dezvăluie datele personale

    Cercetătorii Kaspersky au descoperit o nouă versiune a troianului bancar Ginp, detectat pentru prima dată în 2019, care poate insera mesaje text false în inbox-ul unei aplicaţii SMS obişnuite şi poate determina utilizatorii să-şi dezvăluie datele personale, anunţă compania de securitate cibernetică.

    Virusul prezintă şi funcţiile standard ale troienilor bancari centraţi pe Android, de a intercepta şi trimite SMS-uri şi de a efectua suprapuneri de ferestre.

    Mesajele apar ca venind din partea unor furnizori credibili, care îşi informează utilizatorii cu privire la un incident (blocarea accesului la cont, de exemplu). Pentru a împiedica acest lucru, utilizatorului i se cere să deschidă aplicaţia, moment în care troianul se suprapune peste fereastra iniţială şi îi cere victimei să introducă datele unui card de credit sau ale unui cont bancar. Astfel, detaliile de plată sunt predate, mai departe, atacatorilor cibernetici.

    „Ginp este simplu, dar eficient – viteza cu care evoluează şi dobândeşte noi capabilităţi este îngrijorătoare. Deşi până acum acest atac a fost remarcat doar în Spania, pe baza experienţei noastre anterioare, el ar putea începe să apară şi în alte ţări. Utilizatorii de Android trebuie să fie în alertă”, spune Alexander Eremin, security expert la Kaspersky.

    Compania recomandă descărcarea doar a unor aplicaţii oficiale de pe Google Play Store, instalarea unei soluţii antivirus, precum şi acordarea atenţiei cuvenite la cererile de permisiune ale aplicaţiilor.

  • Mobilizare în stil chinezesc: spitalul construit în Wuhan pentru pacienţii cu coronavirus, livrat în 10 zile

    Spitalul, cu o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi, a fost construit de 7.000 de muncitori în doar zece zile. Clădirea are un sistem de ventilaţie specializat, numeroase saloane pentru izolare şi 30 de saloane de terapie intensivă, potrivit cotidianului guvernamental Yangtze Daily. Doctorii de la noua unitate medicală din Wuhan pot comunica prin intermediul unui sistem video cu experţi de la spitalul central al armatei chineze, cu sediul la Beijing. Armata chineză a trimis acolo 1.400 de doctori.