Tag: vicepresedinte

  • Internetul ”se va închide” pentru 24 de ore în 2017

     

    În decembrie – o serie de experţi în diferite industrii se întrec în profeţii, însă una dintre acestea a atras atenţia presei internaţionale: tot internetul va fi închis timp de 24 de ore. 

    Previziunea a fost făcută de un specialist al companie americane de soluţii de securitate LogRhytm – potrivit lui James Carder, şeful de securitate şi vicepreşedintele acestei companii, va exista o problemă care nu va ţine doar de aspectele tehnice şi care îi va împiedica pe oameni să îşi încarce selfie-urile pe Instagram, de pildă.

    ”În 2017, vom avea o lovitură mare la un moment dat, undeva. Dacă internetul se va prăbuşi, pieţele financiare vor cădea”, spune el.

    Expertul de securitate a declarat jurnaliştilor de la Business Insider că au existat o serie de semne în acest sens pe parcursul anului 2016. ”Am văzut atacuri de securitate care au oprit funcţionalitatea Twitter şi Spotify pentru câteva ore. Acestea erau doar teste”, a spus el.

    Carter a prezis şi că problema ştirilor false se va înrăutăţi, iar hackerii vor ţinti instituţii media importante precum CNN şi Fox News.”Cred că hackerii se vor concentra pe două-trei instituţii media importante în vederea promovării libertăţii de exprimare.”

    Specialistul australian Simon Howe a prezis că atacurile tip ransomware pe dispozitivele mobile vor prevala în anul care urmează, în scopul furtului de bani de la utilizatorii acestora. 

    ”Spre exemplu, atacatorii vor ameninţa trimiterea sau ştergerea fotografiilor utilizatorilor, în cazul în care răscumpărarea solicitată nu va fi plătită. Gândiţi-vă – cam cât aţi plăti ca să vă recuperaţi fotografiile?”

     

    http://www.businessinsider.com/the-internet-will-shut-down-for-24-hours-next-year-2016-12

  • Tineri Manageri de top 2016: Alina Drăgan, vicepreşedinte executiv resurse umane Unicredit

    37 DE ANI   /   VICEPREŞEDINTE EXECUTIV RESURSE UMANE, MEMBRU ÎN BOARD   /   UNICREDIT

    Alina Drăgan s-a născut în Constanţa şi este licenţiată a Facultăţii de Psihologie din Bucureşti. Deţine o diplomă de master în psihologie cognitiv-comportamentală obţinută în cadrul acestei instituţii. Este totodată membru al asociaţiei Române de Psihologie şi al HR Club România. „Divizia condusă de mine este parte din business, împreună cu colegii noştri încercăm să construim mediul potrivit pentru a reuşi ceea ce ne propunem, personal şi profesional. Consider că rezultatele se văd undeva pe termen lung, şi aici mă refer la echilibrul care există în organizaţie şi focusul nostru continuu asupra oamenilor, clienţi şi colegi“, spune Alina Drăgan.

    Cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul resurselor umane, a coordonat înainte depratamentul de resurse umane al UniCredit Bank în calitate de director executiv, după ce anterior ocupase diferite poziţii manageriale în această arie de activitate. Din august 2010 este vicepreşedinte executiv responsabil de divizia resurse umane. „Cred că cel mai dificil este să schimbi lucuri şi să construieşti ceva nou schimbând obişnuinţele şi rutina oamenilor, în sensul că nu ştii cum va fi percepută schimbarea, care sunt reacţiile şi dacă vei reuşi să ai rezultate. Încerc mereu să îmbunătăţesc felul în care lucrez cu oamenii din echipa mea şi din organizaţie, să ofer cât mai mult din ceea ce ştiu, să împing limitele. Îi stimulez să facă lucruri la care nu s-ar fi gândit şi să iasă din zona de confort.“

  • Vicepreşedinte PSD: Dacă Iohannis refuză nominalizarea lui Dragnea, mergem până la capăt

    Paul Stănescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Slatina, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să respecte Constituţia şi votul din 11 decembrie, restul reprezentând “amănunte”.

    “Nu sunt jurist, dar eu cred că preşedintele ţării, indiferent care ar fi el, trebuie să respecte Constituţia şi voinţa votului popular. În rest, sunt amănunte şi nu cred că preşedintele va trece la amănunte. Va fi foarte responsabil să respecte constituţia şi votul românilor”, a declarat Paul Stănescu.

    Întrebat ce se poate întâmpla dacă Iohannis refuză nominalizarea lui Dragnea pe funcţia de premier, Stănescu a răspuns: “Mergem până la capăt. Dumneavoastră înţelegeţi ce vreţi. Mergem până la capăt pentru că preşedintele României trebuie să respecte Constituţia şi legile ţării. Preşedintele României nu face criterii el, ca persoană. România nu e moşia cuiva ca să facă criterii după cum ar vrea dumnealui să arate primul ministru”.

    De asemenea, proaspătul senator de Olt a mai spus, cu privire la consultările cu partidele politice anunţate de Klaus Iohannis că reprezintă mai mult o întâlnire informală, din moment ce încă nu s-a constituit Parlamentul şi nici majoritatea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul MOL mizează pe petrochimie în strategia pe următorii 15 ani

    Grupul MOL estimează o creştere a consumului de carburanţi în următorii ani, în timp ce pe termen lung anticipează o dezvoltare a segmentului de produse petrochimice, a declarat joi Petho Zsolt, senior vicepreşedinte al grupului petrolier MOL.

    Potrivit oficialului, consumul de carburanţi va creşte în următorii ani, impulsionat de mai mulţi factori, cum ar fi mărirea numărului de automobile şi dorinţa tinerilor de a avea mai multă mobilitate.

    „Numărul de autoturisme raportat la suta de locuitori este încă foarte mic în România şi în toată Europa de Est (prin comparaţie cu Vestul Europei), astfel că ne aşteptăm la creşterea numărului de maşini, implicit şi a consumului de carburanţi. Un alt factor important vine din comportamentul tinerilor de astăzi. Ei îşi doresc să aibă mobilitate crescută, iar noi ne pregătim pentru a susţine aceste tendinţe”, a spus Petho Zsolt în cadrul unui briefing de presă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viaţa ciudată a moştenitorului imperiului Coca-Cola: colecţiona animale exotice şi avea o cameră specială pentru trucuri de magie

    Asa Griggs Candler Jr. a fost fiul excentric al fondatorului Coca-Cola, Asa Griggs Candler.

    Candler Jr. a urmat studiile Universităţii Oxford, din Georgia, avându-l coleg pe viitorul vicepreşedinte al Statelor Unite Alben W. Barkley. După absolvire, Candler Jr. a ajutat la deschiderea mai multor fabrici Coca-Cola şi a supervizat construcţia unor clădiri de birouri în Atlanta.

    În 1916, la vârsta de 36 de ani, Asa Griggs Candler Jr. a început construcţia Briarcliff, o proprietate impresionantă care includea un teren de golf, două piscine şi o grădină zoologică. Într-un spaţiu impresionant, Asa Griggs Candler Jr. a instalat orga deţinută de tatăl său, care la acea vreme era cea mai mare din statul Georgia.

    Candler Jr. era pasionat de vânătoare şi aviaţie, participând la numeroase competiţii aeriene. Îi plăcea de asemenea magia, învăţând numeroase trucuri în timpul unor călătorii în China şi India. Petrecerile sale din anii ’30 erau faimoase: se spune că Asa Griggs Candler Jr. avea o cameră specială, plină cu diverse echipamente pentru numerele sale de magie

    El a colecţionat diverse animale exotice, pe care le aducea din Europa sau Orientul Mijlociu. Printre acestea se numărau un tigru bengalez, patru lei, un leopard negru şi 6 elefanţi. Unul dintre vecini l-a dat în judecată pentru că “un babuin a sărit gardul şi i-a mâncat 60 de dolari din poşetă”; Asa Griggs Candler Jr. a fost obligat de tribunal să plătească despăgubiri în valoare de 10.000 de dolari.

    Pe măsură ce a înaintat în vârstă, moştenitorul imperiului Coca-Cola a devenit alcoolic şi depresiv.

  • Dacian Cioloş a discutat cu vicepreşedintele Comisiei Europene despre viitorul UE după Brexit

    ”Discuţiile au vizat teme de actualitate de pe agenda Uniunii Europene şi de interes pentru România: viitorul Uniunii Europene în contextul Brexit, dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă, fondurile europene, Summit-ul de la Bratislava, E-guvernare”, informează Executivul, referitor la întânirea cu vicepreşedintele CE Jyrky Katainen, responsabil pentru locurile de muncă şi investiţii.

    ”România rămâne puternic ataşată proiectului european, cu atât mai mult în contextul actual, în care considerăm că este deosebit de importantă promovarea unor proiecte şi politici europene, care iau în considerare nevoile cetăţenilor, în special în ceea ce priveşte investiţiile, sănătatea, locurile de muncă”, a subliniat premierul Dacian Cioloş.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, reţinut pentru dare de mită

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut pe vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Lazăr Iordache, acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl acuză pe vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Lazăr Iordache, că i-a promis unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii un procentaj de 5% din sumele alocate de minister pentru două spitale, iar în 28 aprilie 2016 i-a şi dat 126.000 lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alexandru Lăpuşan, CEO al ZITEC, este unul dintre cei 8 vicepreşedinti al ANIS

    CEO-ul Zitec a fost ales, prin vot, în această funcţie în cadrul celei mai recente Adunări Generale a ANIS, devenind astfel unul dintre cei 8 membri ai Consiliului Director ANIS şi având un mandat de 2 ani. Obiectivele noii conduceri, din care face parte şi Alexandru Lăpuşan, sunt orientate către susţinerea creşterii industriei de tehnologie din România într-un cadru legislativ şi fiscal care să sprijine performanţa şi antreprenoriatul.

    “Obţinerea funcţiei de vicepreşedinte în cadrul ANIS reprezintă pentru mine o recunoaştere a eforturilor şi rezultatelor Zitec. Îmi propun ca din această poziţie să îmi aduc aportul la dezvoltarea industriei IT pe piaţa locală, să ajut firmele locale să se prezinte mai bine în afara ţării cu efect direct asupra portofoliului de clienţi externi şi evident să ajut la dezvoltarea asociaţiei. Mulţumesc membrilor ANIS care m-au susţinut”, a declarat Alexandru Lăpuşan.

    Dincolo de numirea în funcţia de vicepreşedinte ANIS, Alexandru Lăpuşan a câştigat şi premiul “Most Admired Romanian Entrepreneur of the Year” în cadrul competiţiei “Romanian Outsourcing Awards for Excellence 2016”, dedicată recunoaşterii performanţei în industria locală de externalizare.

    Zitec este una dintre companiile lider în industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe, precum şi servicii de online marketing.  Cu un ritm de creştere anual susţinut, afaceri de 4,5 milioane euro în 2015 şi circa 40% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate pentru parteneri din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elveţia, Italia sau Olanda, succesul Zitec este confirmat şi pe plan local prin referinţele primite din partea unor clienţi de top, precum PayU, Flanco, Amadeus, Paravion, Depanero, Vector Watch sau Network One Distribution.

    Zitec este singurul partener Amazon AWS Advanced Technology Partner din România şi una dintre puţinele firme locale certificate Microsoft ISV Gold. Compania are, totodată, cel mai mare număr de specialişti certificaţi Zend (The PHP Company) din România.

  • Cercetat penal, Ludovic Orban se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Primele reacţii

    Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, la ieşirea de la DNA, că se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Audiat luni de procurorii DNA, acesta este cercetat sub control judiciar, scrie Mediafax

    Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, la ieşirea de la DNA, că se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei.

    ”Nu pot să mă prezint în faţa cetăţenilor să le cer votul cât timp sunt într-o anchetă penală. Îmi retrag candidatura pentru că nu pot să periclitez şansele PNL de a câştiga Primăria Capitalei”, a argumentat el.

    Totodată, Orban a anunţat că îşi dă demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL şi din cea de vicepreşedinte a Camerei Deputaţilor.

    ”Nu am dezamăgit deocamdată pe nimeni. În 25 de ani nu am fost niciodată bănuit de fapte de corupţie. Când am venit la DNA nu ştiam toate aceste detalii. PNL va decide pe cine va susţine de acum”, a afirmat liberalul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacia poate deveni un brand global

    Gama entry, modelele ce au la bază platforma Logan, au ajuns la o treime din vânzările totale ale grupului Renault. Mai mult, Duster este produs acum inclusiv de Nissan, dar sub numele de Terrano, în Rusia, fiind singurul model produs sub toate cele trei mărci.

    Dacia este acum, pentru Renault, un brand regional, care se rezumă la pieţele europene, unele din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu, dar nu este exclus să vedem brandul românesc în America de Sud sau pe alte pieţe. Pe măsură ce Renault creşte, poate face loc mărcii româneşti şi, implicit, creşte producţia de componente pentru Dacia. „Dacia poate deveni un brand global, este loc pentru această marcă în lume. Am introdus Dacia ca o completare a Renault, este o strategie dual brand. Avem Renault cu maşini mai scumpe, modele de nişă şi componente hi-tech şi Dacia care vine cu spaţiu, încăpătoare, de încredere şi cu un cost mic“, spune Arnaud Deboeuf.

    El adaugă că alegerea între a avea două mărci sau doar una într-o anumită zonă a lumii, cum este cazul în America de Sud, unde sunt vândute inclusiv modele Dacia sub emblema franceză, ţine de cota de piaţă. „Cota de piaţă a Renault în Brazilia nu este suficient de mare pentru a duce Dacia acolo. Când introduci un nou brand ai nevoie de strategie şi bani pentru marketing şi scazi în vizibilitate. Atunci când mergi pe o piaţă nouă trebuie să delimitezi exact cele două branduri, Dacia şi Renault. Cel puţin una trebuie să fie matură şi să aibă cel puţin 10% cotă de piaţă. Apoi, după ce am atins acest nivel putem introduce un al doilea brand. Dacă Renault este la 3-4%, vii cu un al doilea brand şi confuzezi. În următorii ani este un instrument bun de a adăuga noi pieţe şi noi competiţii“, a subliniat vicepreşedintele Alianţei.

    Pentru ca o marcă să aibă vizibilitate pe o piaţă, el spune că aceasta trebuie să aibă o cotă de cel puţin cinci procente, astfel încât maşinile sale să fie văzute pe stradă. Spre exemplu în Europa Dacia are acum la 2,9%, în creştere faţă de anul trecut. În Franţa cota este peste 5%, în contextul în care piaţa din Hexagon este şi cea mai mare pentru brandul românesc.

    Dacă în trecut Dacia era comparată cu Skoda ca volume, brandul ceh profită de gama de modele mult mai largă şi de cele care pot concura inclusiv cu Volkswagen, pe când segmentul în care marca românească se intersectează cu Renault este unul redus. „Skoda beneficiază de piaţa auto din China şi India pentru a atinge volumele pe care le are acum. Astăzi nu avem Dacia pe aceste două pieţe. Trebuie să le comparăm pe aceleaşi pieţe“, a subliniat Arnaud Deboeuf.

    Pe de altă parte, în primele două luni ale anului Skoda deja se apropie în Europa de 100.000 de maşini livrate, în timp ce Dacia abia a trecut de 60.000. Pe de altă parte, dacă la nivel mondial Skoda trece de un milion de unităţi, şi Dacia se poate apropia de pragul cu şase zerouri, în contextul în care cele trei uzine lucrează la capacitate maximă. „Mioveni este la capacitate maximă, Tanger se apropie de capacitate maximă, Casablanca la fel. Când există o cerere, vom creşte şi putem duce marca Dacia la vânzări de 600.000 de unităţi în lume uşor“, a spus vicepreşedintele Alianţei.

    Anul trecut vânzările Dacia la nivel mondial au crescut cu 7,7%, la un nivel record de 550.920 de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, de la 511.379 în urmă cu un an, potrivit datelor grupului francez. Dacia a înregistrat o creştere de 7,8% a vânzărilor de autoturisme, de la 474.623 de unităţi în 2014 la 511.510 unităţi. Vânzările de vehicule ale grupului Renault au crescut cu 3,3% în 2015, la un nivel record de 2.800.242 de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, pe o piaţă care a avansat cu 1,6%.