Tag: urgenta

  • Şcolile din Prahova rămân închise şi joi, din cauza condiţiilor meteo

    Prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că s-a luat decizia, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, ca joi să fie suspendate cursurile în toate unităţile de învăţământ, şi pentru elevii care învaţă dimineaţa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bolnavi în fază terminală, fără tratament de la CASMB în timp ce banii se duceau pe pacienţi fictivi

    Alina Ion, denunţător în dosarul mafiei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), a pus la dispoziţia agenţiei de presă MEDIAFAX mai multe fotografii care arată starea critică a unor pacienţi aflaţi în fază terminală, imobilizaţi, care aveau nevoie urgentă de îngrijire la domiciliu şi care nu au putut beneficia de tratament.

    Este vorba de pacienţi aflaţi în evidenţa unei firme de servicii medicale, al cărei director este Alina Ion, dosarul lor fiind apoi depus la CASMB pentru decontare. Oamenii sufereau de afecţiuni oncologice si neurologice şi au ajuns în stare foarte gravă, imobilizaţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU, după testul balistic efectuat de Coreea de Nord

    Reuniunea extraordinară pe tema crizei nord-coreene a fost solicitată de ambasadorii Statelor Unite, Japoniei şi Coreei de Sud, urmând să se desfăşoare cu uşile închise.

    Regimul Kim Jong-Un a lansat marţi dimineaţă o rachetă care a survolat Japonia la altitudinea de 550 de kilometri, înainte de a cădea în Oceanul Pacific.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alte zeci de români abuzaţi, din nou, pe plantaţiile din sudul Italiei

    În Italia erau, la sfârşitul anului 2016, 1.151.395 de români, conform datelor oficiale ISAT. De fapt, în Italia sunt peste 3 milioane de români, dintre care peste jumătate nu sunt înregistraţi cu forme legale. Creşterea numărului de români care pleacă anual în Italia este în medie cu circa 4% mai mare faţă de anul trecut, dintre care circa 70% sunt femei. Cei peste 1,5 milioane de români care merg să muncească în Italia fără contracte de muncă, dintre care peste 700.000 sunt femei, reprezintă un grup vulnerabil fără niciun fel de sprijin.

    Presa din România a fost informată în aceste zile în legătură cu o nouă descoperire a Poliţiei din Italia: alte zeci de români abuzaţi, din nou, pe plantaţiile din sudul Italiei. „În fiecare săptămână, în ultimele luni, au fost violate, sechestrate şi ucise românce, o femeie de 60 de ani s-a sinucis, după ce a lucrat ca badantă timp de 15 ani, iar alta şi-a ucis concubinul italian care o abuza. Au fost perioade în care trei femei pe zi au fost ucise în Italia. În aceste zile, şi în Spania au fost găsiţi români trataţi ca sclavi, plătiţi cu sume foarte mici pentru munca la câmp şi cazaţi în corturi, fără apă curentă şi fără minime condiţii de igienă. Ultimele trei guverne nu au luat în considerare informările din partea C.A.P.I.M.E.D. România şi nici proiectul strategic – „Vreau să lucrez legal în Europa mea! – depus de C.A.P.I.M.E.D. România, pentru a sprijini în mod real românii plecaţi la muncă în Italia. Autorităţile din România nu ştiu nici câţi români sunt plecaţi la muncă în străinătate, fără forme legale, nici câţi român mor anual şi nici măcar nu pot fi repatriaţi, pentru a fi înmormântaţi”, se arată în comunicatul de presă C.A.P.I.M.E.D.

    Datele statistice arată că peste 4,5 milioane de români muncesc în ţările europene, mulţi nefiind înregistraţi, iar în fiecare zi sunt sute de români abuzaţi de angajatorii care îi forţează să lucreze in condiţii mizere, de violatori, de funcţionari, dar şi de legislaţia discriminatorie. Cu toate acestea, cifrele oficiale arată că românii au trimis acasă peste 55 de miliarde de Euro, mai mult decât investitorii străini şi mai mult decât a primit România de la Uniunea Europeană.

    „Ministerul Pentru Românii de Pretudindeni ar trebui să renunţe la finanţarea proiectelor aşa-zis culturale şi să finanţeze proiecte integrate, parte dintr-o strategie care ar putea salva atât românii abuzaţi astăzi în străinătate, cât şi România de mâine, care va trebui să se ocupe de o populaţie bolnavă, cu nevoi speciale şi fără drept la asistenţă socială şi medicală, după zeci de ani de muncă la negru. O Românie care îşi va primi actualii copii care nu au acces la educaţie şi sunt abuzaţi în străinătate, iar peste 10-20 de ani vor fi adulţi fără pregătire profesională”, se mai arată în comunicat.

  • PERICOL MAJOR pentru România. RAPORTUL ŞOC care a ajuns pe masa premierului. Situaţia va fi discutată de urgenţă în şedinţa de azi a Guvernului. „Este o ameninţare”

    Constatările sunt cuprinse în raportul înainte de ministrul Florian Bodog premierului Tudose. În plus, potrivit documentului, o “ameninţare” o reprezintă faptul că unii medici de familie refuză să vaccineze copiii, dar şi “goana după audienţe/senzaţional a unor canale de presă, care pot afecta educaţia pro-vaccinare, prin difuzarea de informaţii false, părtinitoare”.

    În raportul de 13 pagini înaintat premierului Tudose, ministrul Sănătăţii enumeră următoarele cauze pentru izbucnirea epidemiei de rujeolă: scăderea continuă a acoperirii vaccinale în ultimii zece ani, declin accentuat în ultimii doi ani din cauza neprezentării părinţilor la medicul de familie, refuzului vaccinării şi lipsei periodice a vaccinului. De asemenea, Ministerul Sănătăţii notează că “prezenţa unor categorii de populaţie vulnerabile, fără acces la servicii medicale, neînscrise la medicul de familie, migratorie la nivel naţional şi internaţional” a avut “o pondere importantă în răspândirea bolii”.

    Cu toate că a trecut mai bine de un an de la izbucnirea epidemiei de rujeolă, fiind înregistrate 8.246 de cazuri confirmate în ţară, din care 32 de decese, Ministerul Sănătăţii admite, la capitolul “puncte slabe”, că nici acum România nu are stocuri de vaccinuri pentru intervenţie în situaţii de epidemie. Mai mult, “nu există un buget dedicat intervenţiei în situaţii de urgenţă”, “nu există personal antrenat pentru intervenţie (cu puţine excepţii)” şi nici “o procedură operaţională standard pentru situaţii de urgenţă”, şi “nu există o evidenţă clară a copiilor eligibili la vaccinare”.

    În ceea ce priveşte capitolul “puncte tari”, Ministerul Sănătăţii se laudă cu faptul că există un Program Naţional de Vaccinare şi că sunt asigurate resursele financiare derulării sale.

    În schimb, în rândul ameninţărilor care pândesc populaţia, precum refuzul unor medici de familie de a imuniza copiii sau “deficitul de informare, la nivelul unor segmente din societate”, Ministerul Sănătăţii invocă şi “goana după audienţe/senzaţional a unor canale de presă, care pot afecta educaţia pro-vaccinare, prin difuzarea de informaţii false, părtinitoare”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

     

  • Aplicaţia care ajută medici români să fie mai eficienţi

    Tinerii medici, la finalul rezidenţiatului, trebuie să facă dovada realizării procedurilor medicale aferente specialităţii pe care şi-au ales-o. Recurgând la sistemul existent, un medic rezident petrece aproape două minute pentru a raporta cinci proceduri standard impuse, de pildă, de un caz precum este un stop cardio-respirator. Aplicaţia îi va permite medicului rezident să efectueze aceeaşi raportare în 40 de secunde, prin simplificarea procesului şi a experienţei pentru utilizator.

    Luând în calcul că un medic rezident de la Unităţile de Primiri Urgenţe (U.P.U.) se confruntă zilnic, în medie, cu 20 de urgenţe, aplicaţia mobilă de raportare şi validare îi pune la dispoziţie în jur de 25 de minute în plus pentru a trata pacienţii în fiecare zi, ceea ce înseamnă aproximativ 15.000 de minute zilnic pentru toate U.P.U.-urile la nivel naţional. Aplicaţia eficientizează procesul de raportare şi optimizează acţiunile utilizatorilor, având, în total, sute de mii de beneficiari – medici şi pacienţi.

    În viitor, aplicaţia va putea fi extinsă pentru a fi utilizată şi de către ceilalţi medici rezidenţi, indiferent de specializarea lor.

    “Noua aplicaţie mobilă vine în sprijinul a 1000 de medici, simplificându-le activitatea şi eficientizând-o, dar acţionează şi pentru beneficiul pacienţilor, deopotrivă, căci doctorii au la dispoziţie mai mult timp pentru a-i trata. În consecinţă, aplicaţia mobilă de raportare şi validare se aliniază cu angajamentul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă de a veni mai aproape de nevoile medicilor şi ale pacienţilor, iar parteneriatul cu QUALITANCE a fost un pas în această direcţie”, declară dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

    Aplicaţia creată de QUALITANCE pentru D.S.U. vine în sprijinul medicilor rezidenţi şi prin creşterea gradului de mobilitate (pot raporta direct de pe telefon, nu mai sunt dependenţi de laptop sau desktop), înlăturarea riscului de a nu raporta toate procedurile, oferind, în acelaşi timp, notificări pentru validarea procedurilor de către medicul responsabil. Astfel, rezidenţii le pot raporta rapid, de oriunde, imediat după execuţie, pot vizualiza istoricul fiecărei proceduri şi pot raporta direct grupuri de proceduri. Totodată, doctorul responsabil pentru validare primeşte o notificare şi poate confirma execuţia imediat.

    Prototipul aplicaţiei mobile a fost demarat în septembrie 2016 în cadrul unui hackathon organizat de Google Developer Group Bucureşti. În cadrul evenimentului, echipa QUALITANCE, formată din Adriana Avram, Şerban Chiricescu şi Andrei Păduraru, a iniţiat crearea acestei aplicaţii, sub îndrumarea unor medici de urgenţă care le-au fost mentori. Prototipul funcţional a fost implementat şi testat în doar 17 ore, în timpul hackathon-ului, şi finalizat ulterior, într-un efort susţinut, de 5 luni, de către QUALITANCE.

    În cadrul parteneriatului cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, QUALITANCE a dezvoltat pro bono aplicaţia mobilă de raportare a procedurilor, destinată medicilor rezidenţi care lucrează în Unităţile de Primiri Urgenţe (U.P.U.). Aceasta se găseşte pe Google Play Store şi pe App Store, fiindu-le disponibilă doar destinatarilor ei.
     

  • Dan Voiculescu, ELIBERAT condiţionat după trei ani de închisoare. Decizia este definitivă. Omul de afaceri este în prezent internat la Spitalul Universitar de Urgenţă

    În prezent, fostul senator este internat la Spitalul Universitar de Urgenţă, după ce, vineri, a fost transportat, cu pază, de la Penitenciarul Rahova, pentru că ar fi suferit o ocluzie intestinală. Surse medicale afirmau, pentru MEDIAFAX, că fostul senator trebuie operat, însă, până la acest moment, el nu a fost supus vreunei intervenţii chirurgicale.

    Tribunalul Bucureşti a discutat în 11 iulie cererea lui Dan Voiculescu de liberare condiţionată. Aceasta este cea de-a doua instanţă unde ajunge această solicitare. În primă fază, cererea de liberare condiţionată s-a aflat pe masa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 5, care au stabilit că Voiculescu poate fi pus în libertate. Decizia aceasta a fost, însă, contestată de procurori, iar Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, în mod definitiv, că fostul senator poate merge acasă.

    Comisia de specialitate de la nivelul penitenciarului Rahova a dat aviz negativ solicitării lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, însă, chiar şi în aceste condiţii, fostul senator s-a adresat judecătorilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Britanicii au inventat casa pliabilă care se instalează în 10 minute. Vezi cum arată şi cât costă – GALERIE FOTO

    Nu este o glumă: casa poate fi împachetată, împreună cu mobila de rigoare, şi urcată într-un camion.

    Creatorii Ten Fold speră să revoluţioneze astfel piaţa imobiliară din Marea Britanie; unitatea poate fi folosită ca locuinţă, spaţiu de birouri şi spaţii de urgenţă pentru refugiaţi.

    Inventatorul David Martyn, de 58 de ani, spune că a lucrat alături de echipa sa timp de 7 ani la proiect, cheltuind aproape 4 milioane de lire sterline pe dezvoltarea şi patentarea proiectului.

  • Britanicii au inventat casa pliabilă care se instalează în 10 minute. Vezi cum arată şi cât costă – GALERIE FOTO

    Nu este o glumă: casa poate fi împachetată, împreună cu mobila de rigoare, şi urcată într-un camion.

    Creatorii Ten Fold speră să revoluţioneze astfel piaţa imobiliară din Marea Britanie; unitatea poate fi folosită ca locuinţă, spaţiu de birouri şi spaţii de urgenţă pentru refugiaţi.

    Inventatorul David Martyn, de 58 de ani, spune că a lucrat alături de echipa sa timp de 7 ani la proiect, cheltuind aproape 4 milioane de lire sterline pe dezvoltarea şi patentarea proiectului.

  • Un avion Blue Air cu 135 de pasageri la bord s-a întors de urgenţă pe Aeroportul Otopeni

    “Cursa 0B 9247 Bucureşti – Palma de Mallorca, aparţinând companiei aeriene Blue Air, a decolat de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti la ora 09.00. După decolare, la ora 09.09, comandantul aeronavei a declarat urgenţă, din motive tehnice. Imediat, pe Aeroportul Henri Coandă s-a format dispozitivul de urgenţă, conform procedurilor standard”, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

    Aeronava a aterizat în siguranţă, la ora 09.41. La bord se aflau 135 de pasageri şi echipajul.

    Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfăşoară în condiţii normale.