BusinessMagazin

Tag: tata

  • România, o ţară în care mulţi români fac bani, dar din care vor să fugă

    Titlul opiniei era ”Atâta timp cât Iulian Dascălu va prefera să-şi petreacă weekendul la Viena în loc să fie în stradă în fruntea tuturor oamenilor de afaceri şi a câtorva sute de mii de oameni din Iaşi, Bacău, Botoşani, Piatra-Neamţ, Vaslui, Suceava, nu se va construi nicio autostradă care să lege Moldova de Bucureşti sau de vestul ţării, iar diferenţele economice se vor accentua“.

    Iulian Dascălu este milionar, în euro (dacă nu chiar a trecut de 100 de milioane de euro), iar toţi aceşti bani i-a făcut prin muncă, în România.

    Bancherul meu, corporatist de când se ştie, sigur nu a avut un salariu mediu pe economie şi nici un salariu mediu pe sistemul bancar, care este dublu sau chiar triplu faţă de medie, ci chiar mai mult.

    Nu a dus-o rău în România; deloc.

    Şi totuşi este foarte nervos pe România, pe sistem, pe autorităţi, pe politicieni, pe toată lumea.

    Ce am observat este că aceia care au avut o şansă în România, cei care au fructificat-o fie printr-un business propriu, fie printr-o poziţie bună într-o companie, sunt foarte supăraţi pe această ţară, care într-un fel sau altul le-a dat totul, bineînţeles pe munca lor.

    Cei care au câştigat mai puţin, cei care s-au adaptat mai greu vremurilor, cei pentru care capitalismul din România nu a fost aşa bun, nu sunt chiar aşa supăraţi, cel puţin din punctul de vedere al limbajului.

    De asemenea, cei care au plecat din România având în spate studii superioare au o privire extrem de nemulţumită legată de evoluţia României, în ultimii 10-15 ani, faţă de cei care au plecat să fie căpşunari, cameriste, spălători de vase, ospătari, barmani, lucrători în construcţii cu mâna şi cârca.

    Şi mă întreb: de ce? De ce aceia care au făcut, au câştigat mai mulţi bani în România sau au poziţii superioare în Occident, pe salarii mai mari sunt atât de critici faţă de România?

    La polul opus, o bună parte din străinii care au avut şansa să vină în România, într-o mulţinaţională, sau să facă business, sau să găsească parteneri de business, fie au rămas aici, fie vorbesc extrem de bine de România.

    România? O ţară extraordinară, oameni fabuloşi, numai cine nu a vrut nu a făcut bani aici! O ţară în care trăieşti mai bine decât în Franţa, Germania, Italia, America, spun expaţii.

    O întreagă generaţie de expaţi şi-au găsit de lucru la companiile româneşti după ce li s-a terminat mandatul la multinaţionale. Pentru că nu au vrut să plece din România, pentru că au considerat că sunt mai relevanţi aici, că pot face mult mai multe lucruri aici, decât în ţara lor.

    Ce spunem noi? ”O ţară de kkt!“ Iar asta o spun românii care au câştigat mai mult aici, decât media sau decât ar fi putut să câştige în afară, dacă ar fi mers să lucreze în altă ţară sau dacă ar fi făcut business acolo.

    Dacă stai de vorbă cu ei, în cafenelele şi restaurantele din Bucureşti, care pot să rivalizeze cu cele de afară, aşteptându-i un BMW X5 sau un Q7 afară, toată lumea este nemulţumită pe România.

    Bineînţeles că sunt şi excepţii.

    Mulţi români au sperat că lucrurile se vor desfăşura mult mai repede, că autostrăzile se vor construi peste noapte, că drumurile vor fi libere, nu aşa aglomerate ca acum, că parcările vor fi peste tot, că politicienii vor lucra pentru cei care i-au trimis în Parlament, nu pentru ei personal, că taxele şi impozitele vor fi mici, că birocraţia administrativă va dispărea, la fel şi corupţia, doar prin ieşirea în stradă sau prin protestele verbale din conversaţii din clădirile de birouri sau de pe Facebook.

    Într-o seară de duminică, am avut şansa să iau un taxi, la 1,39 lei/km, pe o distanţă scurtă, cu un şofer israelian, căsătorit cu o româncă şi pe care l-am întrebat cum e în România, de fapt cum e viaţa în Bucureşti, ca taximetrist. A răspuns clar: ”În România? O superţară, sunt mulţi bani, numai voi, românii, nu-i vedeţi!“.

  • Cum a reuşit un om de afaceri din Romania să cumpere tot satul în care a copilărit şi să plătească mai puţini bani decât dau alţii pe o maşină de lux

    Maximilian Gânju

    S-a trezit proprietar peste un sat întreg din munţii moţilor şi n-a cheltuit o avere, după cum s-ar putea crede. A dat chiar mai puţin decât plătesc cei înstăriţi pe o maşină de lux. Vrea să-l facă o oază în care oaspeţii să se rupă de tumultuoasa lume modernă şi să se întoarcă la origini. Emil Părău (foto), omul de afaceri din Valea Jiului care a cumpărat satul copilăriei sale, nu vrea profit şi are mulţumirea sufletească dacă-l va convinge pe turistul care-i trece pragul să fie mai bun.

    A mai rămas doar un om în sat

    Satul Roşia se află la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Alba, în Munţii Metaliferi, iar pentru a ajunge la el, trebuie să străbaţi un drum lung şi extrem de greu prin sălbăticie. Aproape tot satul a fost părăsit în anii 80, când la Orăştie apăreau fabricile, iar viaţa la oraş era mai uşoară, cu lumină ori apă în casă. În ciuda tuturor vitregiilor, un singur locuitor a rămas până astăzi în cătun, un bătrân de 77 de ani, care n-ar vrea să-şi părăsească glia strămoşească pentru nimic în lume. Restul s-au dus la consăteanul lor care a ajuns mare afacerist, pentru a-l îmbia să le cumpere pământurile din satul uitat de lume, scrie mesagerulhunedorean.ro.

    Case pustii, dărăpănate, drumuri împădurite

    Aşa începe povestea lui Emil Părău, afaceristul din Valea Jiului, care în decurs de 10 ani de zile s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi case, toate cumpărate mai mult de ruşine decât de nevoie. „Am mers într-o zi la Deva şi de acolo am zis hai să văd ce mai este în sat. Când am ajuns acolo, totul era plin de vegetaţie, drumul se împădurise, casa părintească se lăsase, era totul praf. Am zis că dacă ar veni tata, ar muri când ar vedea ce s-a ales de munca lui. Şi m-am dus cu echipă de zidari, muncitori, eram 30 de persoane şi ne-am apucat de muncă. Două săptămâni a durat renovarea casei şi curăţarea câtorva terenuri. Am aranjat mormintele bunicilor, am venit acasă şi i-am zis lui tata să mergem să vedem ce mai e pe acolo. Când a văzut-o tata, se citea pe chipul lui bucuria”, povesteşte Emil Părău.

     

  • Cum este să te duci cu mama de mână să te angajezi la 23 de ani

    Mai mult decât atât, mama punea întrebările în locul copiilor în cadrul discuţiilor cu cei de la HR, iar când era întrebat copilul, atât fete cât şi băieţi, ei răspundeau ”mama ştie mai bine“.

    Probabil că aceste situaţii sunt excepţii, dar în spate sunt lucruri mult mai profunde legate de vocaţia tinerilor.
    Tinerii millennials nu ştiu ce vor, încearcă să experimenteze cât mai multe lucruri, privesc joburile ca pe o joacă, sunt nervoşi atunci când văd că un serviciu are un program fix, pontaj, norme, proceduri, şefi de care trebuie să ţină cont.

    Mihaela Feodorof de la Yourway Life & Career Counseling spune că tinerii de astăzi îşi doresc să facă altceva decât ceea ce găsesc pe piaţa muncii sau au făcut o facultate ori o şcoală care nu are nicio legătură cu ceea ce ar fi vrut să facă.
    Părinţii i-au împins spre o anumită zonă de educaţie pe ideea că acolo au un viitor, acolo se câştigă mai bine, deşi ei ar fi vrut să facă altceva şi poate nu au avut curajul să spună acest lucru la timpul potrivit.

    Fiecare dintre noi a fost împins spre o anumită facultate de către familie, de tradiţia familiei, de prietenii mamei sau ai tatălui sau de societate, care la un moment dat miza pe drept, jurnalism sau ASE.

    Dacă după 2000 şi până în criză visul celor care se duceau la ASE era de a lucra într-o bancă, unde erau cele mai mari salarii din România (3.500 – 4.000 de lei net), în acest moment, adică peste zece ani, cel mai bine plătiţi sunt angajaţii din IT, programatorii, softiştii, cu salarii între 7.000 şi 8.000 de lei net, plus beneficii greu de imaginat în alte sectoare economice. Dar matematica, programarea nu sunt pentru toată lumea.

    Pentru că nu ştiu ce vor, pentru că nu au fost învăţaţi să încerce să afle ce vor să facă, ce le place, copiii de astăzi ajung să se bazeze pe mama sau tata pentru viitorul lor.

    La interviurile de angajare le este frică să vorbească liber. Facebookul îţi aduce multe like-uri şi share-uri, dar nu ştiu dacă te învaţă să vorbeşti în public, dincolo de ecranul protejat al smartphone-ului. Iar la un moment dat trebuie să te confrunţi cu faţa unui angajator, care îţi poate decide viitorul într-o fracţiune de secundă. îi place sau nu de tine, are încredere sau nu în ceea ce arăţi, în ceea ce spui, în atitudinea pe care o ai.

    Mama poate răspunde la întrebări în locul tău, poate să spună ce îţi place sau nu, ce ai vrea să faci în viitor, dar nu poate înlocui atitudinea, energia, determinarea sau curiozitatea.

    O problemă care va deveni din ce în ce mai acută va fi legată de copiii corporatiştilor: ce vor face ei când vor fi mari? Pentru că au avut bani, părinţii lor au avut şansa să le ofere mai multe lucruri, poate o şcoală sau o pregătire mai bună (trăiască meditaţiile în particular, în special la limbile străine), dar nu au avut şi nu au timpul să stea cu ei, să vorbească cu copiii lor şi să vadă încotro să-i îndrepte.

    Corporatiştii speră că banii reuşesc să înlocuiască multe lucruri, inclusiv cele legate de viitorul copiilor lor. Dar câteodată nu este aşa, iar căderea copiilor după ce dau nas în nas cu realitatea este destul de dură.

    Şcoala românească, dar şi societatea nu încurajază vocaţia, nu-i încurajează pe copii să-şi descopere ceea ce vor să facă în viaţă şi din acest motiv când intră în companii, la 18-23 de ani, sunt destul de dezamăgiţi.

    Nu este ceea ce se aşteptau, şefi nu sunt aşa cum sperau, jobul nu este o joacă. Iar pentru angajatori, tinerii millennials sunt un coşmar: sunt inteligenţi, dar nehotărâţi, se mişcă extrem de repede în lumea de astăzi, dar pleacă la fel de repede, sperând că următorul job va fi mai bun.

    Dar cum spune o colegă de-a mea, dacă vine cu mama la interviu şi nu e în stare să vorbească singur ”nu l-aş angaja deloc“!

  • Cum este să te duci cu mama de mână să te angajezi la 23 de ani

    Mai mult decât atât, mama punea întrebările în locul copiilor în cadrul discuţiilor cu cei de la HR, iar când era întrebat copilul, atât fete cât şi băieţi, ei răspundeau ”mama ştie mai bine“.

    Probabil că aceste situaţii sunt excepţii, dar în spate sunt lucruri mult mai profunde legate de vocaţia tinerilor.
    Tinerii millennials nu ştiu ce vor, încearcă să experimenteze cât mai multe lucruri, privesc joburile ca pe o joacă, sunt nervoşi atunci când văd că un serviciu are un program fix, pontaj, norme, proceduri, şefi de care trebuie să ţină cont.

    Mihaela Feodorof de la Yourway Life & Career Counseling spune că tinerii de astăzi îşi doresc să facă altceva decât ceea ce găsesc pe piaţa muncii sau au făcut o facultate ori o şcoală care nu are nicio legătură cu ceea ce ar fi vrut să facă.
    Părinţii i-au împins spre o anumită zonă de educaţie pe ideea că acolo au un viitor, acolo se câştigă mai bine, deşi ei ar fi vrut să facă altceva şi poate nu au avut curajul să spună acest lucru la timpul potrivit.

    Fiecare dintre noi a fost împins spre o anumită facultate de către familie, de tradiţia familiei, de prietenii mamei sau ai tatălui sau de societate, care la un moment dat miza pe drept, jurnalism sau ASE.

    Dacă după 2000 şi până în criză visul celor care se duceau la ASE era de a lucra într-o bancă, unde erau cele mai mari salarii din România (3.500 – 4.000 de lei net), în acest moment, adică peste zece ani, cel mai bine plătiţi sunt angajaţii din IT, programatorii, softiştii, cu salarii între 7.000 şi 8.000 de lei net, plus beneficii greu de imaginat în alte sectoare economice. Dar matematica, programarea nu sunt pentru toată lumea.

    Pentru că nu ştiu ce vor, pentru că nu au fost învăţaţi să încerce să afle ce vor să facă, ce le place, copiii de astăzi ajung să se bazeze pe mama sau tata pentru viitorul lor.

    La interviurile de angajare le este frică să vorbească liber. Facebookul îţi aduce multe like-uri şi share-uri, dar nu ştiu dacă te învaţă să vorbeşti în public, dincolo de ecranul protejat al smartphone-ului. Iar la un moment dat trebuie să te confrunţi cu faţa unui angajator, care îţi poate decide viitorul într-o fracţiune de secundă. îi place sau nu de tine, are încredere sau nu în ceea ce arăţi, în ceea ce spui, în atitudinea pe care o ai.

    Mama poate răspunde la întrebări în locul tău, poate să spună ce îţi place sau nu, ce ai vrea să faci în viitor, dar nu poate înlocui atitudinea, energia, determinarea sau curiozitatea.

    O problemă care va deveni din ce în ce mai acută va fi legată de copiii corporatiştilor: ce vor face ei când vor fi mari? Pentru că au avut bani, părinţii lor au avut şansa să le ofere mai multe lucruri, poate o şcoală sau o pregătire mai bună (trăiască meditaţiile în particular, în special la limbile străine), dar nu au avut şi nu au timpul să stea cu ei, să vorbească cu copiii lor şi să vadă încotro să-i îndrepte.

    Corporatiştii speră că banii reuşesc să înlocuiască multe lucruri, inclusiv cele legate de viitorul copiilor lor. Dar câteodată nu este aşa, iar căderea copiilor după ce dau nas în nas cu realitatea este destul de dură.

    Şcoala românească, dar şi societatea nu încurajază vocaţia, nu-i încurajează pe copii să-şi descopere ceea ce vor să facă în viaţă şi din acest motiv când intră în companii, la 18-23 de ani, sunt destul de dezamăgiţi.

    Nu este ceea ce se aşteptau, şefi nu sunt aşa cum sperau, jobul nu este o joacă. Iar pentru angajatori, tinerii millennials sunt un coşmar: sunt inteligenţi, dar nehotărâţi, se mişcă extrem de repede în lumea de astăzi, dar pleacă la fel de repede, sperând că următorul job va fi mai bun.

    Dar cum spune o colegă de-a mea, dacă vine cu mama la interviu şi nu e în stare să vorbească singur ”nu l-aş angaja deloc“!

  • O fetiţă DE 5 ANI a trimis o scrisoare către Google în care cerea o zi liberă pentru tatăl său. Răspunsul primit A FĂCUT ÎNCONJURUL LUMII

    Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.

    Textul scrisorii este următorul:

    “Dragă angajator Google,
    Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
    De la Katie.
    P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
    P.P.S. E totuşi vara.”

    Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară.

  • O fetiţă DE 5 ANI a trimis o scrisoare către Google în care cerea o zi liberă pentru tatăl său. Răspunsul primit A FĂCUT ÎNCONJURUL LUMII

    Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.

    Textul scrisorii este următorul:

    “Dragă angajator Google,
    Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
    De la Katie.
    P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
    P.P.S. E totuşi vara.”

    Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară.

  • Care este motivul ce a determinat-o pe Simona Halep să se apuce de tenis

     
    ”Datorită fratelui meu am ajuns la tenis şi îi mulţumesc pentru asta. El nu s-a ţinut de sport pentru că era un pic mai greu, mai dificil cu trezitul. Trebuie să ai un pic acea dorinţă să te dedici în totalitate, dacă nu te dedici în totalitate, nu prea poţi să faci performanţă de cel mai înalt nivel”, a declarat Simona Halep.
     
    “Am început să merg la tenis datorită familiei. Mă duceam cu mama să-l luăm pe fratele meu de la antrenamente, şi într-o zi am pus şi eu mână pe rachetă, îmi plăcea cum sare mingea, iar antrenorul Ioan Stan a zis ca ar trebui sa fac si eu tenis, pentru că lovesc bine. Aveam 4 ani şi jumatate”, a dezvăluit Simona Halep.

     

     

  • 13 ani de Business Magazin: Cel mai vândut produs al crizei: nu duce lipsă de clienţi şi aduce marje de profit de 25%

    Debutul problemelor economice din urmă cu cinci ani a marcat şi saltul spectaculos al vânzarilor de covrigi. O afacere mică, de cash, rar fiscalizată, a convins mii de mici întreprinzători şi milioane de clienţi. Economia îşi revine însă. Ce vor face covrigul şi piaţa de 160 de milioane de euro care a crescut în jurul lui?

    „Tatăl meu mi-a dat utilajele şi mi-a spus: Încearcă tu mai departe, că eu m-am săturat.” Stelian Iuruc este un tânăr de 28 de ani care vinde covrigi încă din perioada adolescenţei. Businessul l-a pornit tatăl său în urmă cu 24 de ani, atunci când românii abia începeau să înveţe conceptul de capitalism.

    „Businessul a început în anul 1991. A mers foarte bine o lungă perioadă de timp, magazinul era în aceeaşi zonă ca astăzi, dar câteva case mai încolo. Acolo am fost primii 20 de ani.“ În urmă cu câţiva ani, Stelian Iuruc a preluat afacerea de la tatăl său, iar una dintre primele decizii a fost să schimbe amplasamentul covrigăriei. Investiţia în noua locaţie a fost în jur de 8.000 de euro, pentru că multe utilaje existau deja. Criza nu a simţit-o, însă tânărul simigiu pare îngrijorat de numărul tot mai mare de covrigării care se deschid. Concurenţa, spune Iuruc, este mult mai periculoasă în această afacere decât condiţia economică: „Sincer, în domeniul acesta nu s-a simţit în niciun fel criza, pentru că omul a dat întotdeauna un leu pentru covrig. Românul mereu o să-şi cumpere un covrig sau o merdenea. Fluctuaţiile mari în vânzări nu au fost din cauza crizei, ci din cauza concurenţei”. Cifra de afaceri este de 130.000 de euro pe an, iar profitul lunar, după ce se achită chiria, salariile şi marfa, ajunge la 1.500 de euro pe lună.

    Marja de profit a Simigeriei Iuruc este de 20-25%: „Îmi ajung banii pentru a mă susţine şi pentru a achita tot ce am de plătit: rate la casă, cheltuieli, benzină şi altele. Nu este un profit extraordinar, dar banii ajung cât să poţi trăi fără să fii angajat la alţii“.

    Mica afacere pe care o coordonează Stelian Iuruc are sute de corespondenţe pe tot teritoriul României. Ultimii ani, marcaţi de criza economică şi de reducerea semnificativă a veniturilor, au trimis în faliment multe afaceri din varii domenii, dar au adus o perioadă de aur pentru vânzătorii de covrigi. Comerţul cu covrigi este una dintre puţinele afacerile care prosperă, după cum susţin sursele din piaţă, chiar şi atunci când celelalte merg în pierdere.

    Deschiderile agresive de covrigării din ultimii ani au saturat însă piaţa: dacă în urmă cu patru-cinci ani erau la tot pasul anunţuri precum „Deschide-ţi o covrigărie“ sau „Află cum să faci mii de euro lunar“, astăzi ele sunt mult mai rare; covrigii însă par să se vândă la fel de bine. Cristi Zlota, manager al Mr. Forno, consideră că piaţa covrigilor este una saturată, însă anumiţi jucători au reuşit să îşi consolideze poziţia: „În proporţie de 85% piaţa este ocupată de afaceri mici. Însă e destul de dificil de concurat cu brandurile puternice“.

    În plus, piaţa covrigilor nu a fost afectată de problemele economice şi înregistrează, de ani buni, creşteri: „Piaţa a crescut foarte mult în ultimii cinci ani şi consider că va mai creşte puţin în următorii doi ani. Cei care sunt deja în domeniu îşi vor consolida poziţia în piaţă, iar pentru cei noi va fi mai dificil să intre în piaţă deoarece spaţiile cu vad sunt deja ocupate“, estimează Cristi Zlota.

    Un studiu efectuat de Daedalus Consulting arăta că peste 50% din românii care locuiau în mediul urban consumaseră cel puţin o dată în ultimele patru săptămâni covrigi. La categoria de vârstă de sub 45 de ani, procentajul creştea la 62%.

    La nivel naţional, sunt înregistrate 4.000 de covrigării. La o vânzare medie de 500 de covrigi pe zi, piaţa covrigilor din România ajunge la o valoare anuală de 160 de milioane de euro, conform calculelor realizate de Business Magazin. Din total, Bucureştiul aduce peste 20 de milioane de euro, deoarece în capitală covrigul se vinde mai scump decât în provincie, iar spaţiile cu vad bun se găsesc destul de uşor.

    În anii ’90, într-unul dintre cele mai cunoscute spaţii comerciale din Bucureşti, de la parterul blocului de lângă Intercontinental, s-a deschis primul magazin Lacoste din România, iar în anii 2000 spaţiul a fost ocupat de al doilea magazin stradal al reţelei de magazine cu bijuterii de lux Cellini. Anul acesta, spaţiul a fost închiriat de o covrigărie, Gigi, una dintre reţelele de profil care au împânzit România în ultimii ani. Ocuparea unui spaţiu premium (aşa cum îl poziţionează agenţii imobiliari) de către o covrigărie vorbeşte de la sine despre amploarea unui fenomen pe care l-am gustat cu toţii în ultimii ani. Amploarea fenomenului poate fi măsurată începând din orice loc din România: pe bulevardul Magheru sunt 12 covrigării, iar în Capitală sunt înregistrate 480, adică 10% din totalul la nivel naţional.

    Încălcarea Legii Concurenţei poate duce la amenzi de milioane de euro

  • Mesaj foarte emoţionant postat de Kira Hagi pentru tatăl ei, Gică Hagi

    Kira Hagi postează foarte rar pe Facebook, dar iese în evidenţă când o face. Până astăzi, ultima postare era din momentul în care Gică Hagi reuşea să ia titlul cu Viitorul, adică la mijlocul lunii mai: ”Pentru mine Regele a devenit Zeu”, scria atunci Kira pe contul său de Facebook.

    Şi de această dată, postarea Kirei este despre tatăl său. A postat o imagine cu ea când era mică, iar tatăl său îi ţinea mâna părinteşte pe cap. La poză a ataşat un citat din ”The Princess Bride”, de William Goldman: ”Soarele strălucea în spatele ei acum; putea simţi căldura pe spatele ei şi asta i-a dat curaj”.

  • Neruşinarea unui sistem cu pensii speciale de sute de mii de lei. Vezi ce pensie de urmaş are un copil din Zalău

    Maria Rus a fost implicata in accident, dar a scapat cu bine, însă a ramas vaduva.A rămas să aibă grijă de doi copii, de 8 şi 10 ani şi face eforturi pentru a-i putea întreţine, având în vedere că lucreaza la bucatarie la Silcotub, pe un salariul minim pe economie.
     
    Dupa accident, in urma caruia Maria a fost internata in spitalul din Arad, a facut demersuri si a depus o cerere la Casa Judeteana de Pensii Salaj pentru ca cei doi copii minori sa beneficieze de pensie de urmas. 
     
    Decizia pentru stabilirea pensiei de urmas pentru cei doi copii emisa de CAS Salaj arata ca celor doi copii le revine nici mai mult nici mai putin de 24 de lei, adica 12 lei pentru fiecare copil. Cuantumul pensiei a fost stabilit conform Legii 263 din 2010. Drepturile au fost stabilite incepand cu 3 iulie, in procent de 75 la suta din punctajul mediu anual realizat de sustinator.