Tag: tariceanu

  • Atac dur de la Cotroceni: “Tăriceanu pare rupt de realitate”

    ”Persoanele cu probleme penale nu trebuie să se afle în conducerea statului. Preşedintele respectă pe deplin rezultatul votului care a dus la constituirea actualei majorităţi şi doreşte ca Guvernul să aibă rezultate bune pentru România. O legiferare transparentă este fundamentală pentru întărirea statului de drept”, a precizat Dobrovolschi.

    Referitor la declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu, care spunea că nu s-a modificat preţul benzinei şi al motorinei în urma reintroducerii supraaccizei, purtătorul de cuvânt al preşedintelui spune că şeful Senatului ”pare pur şi simplu rupt de realitate, chiar de cea economică, straniu pentru un fost premier. Ne spune senin că preţul a rămas neschimbat după majorarea supraaccizezi. Adevărul îl puteţi afla întrebând orice cetăţean care a cumpărat benzină şi care a trebuit să scoată mai mulţi bani”, scrie realitatea.net

  • O nouă decizie a coaliţiei de guvernare care va afecta sute de joburi

    Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, luni, că în coaliţia de guvernare s-a decis să se modifice legislaţia în vigoare astfel încât nimeni să nu mai cumuleze pensia cu salariul, el menţionând că măsura va viza întreaga administraţie centrală şi locală şi nu va acţiona doar pentru viitor.

    „Ceea ce am discutat cu primul-ministru şi cu ministrul muncii şi cu ceilalţi miniştri este următorul lucru: ca odată cu trecerea la pensionare şi pensionarea efectiv făcută, să nu mai poată exista şi posibilitatea reangajării pe acelaşi loc, pe aceeaşi funcţie sau în alt minister. Oamenii trebuie să se hotărască: ori vor să fie pensionari, ori, dacă sunt apţi de muncă, rămân la muncă”, a spus Tăriceanu.

    El a spus că ce va modifica legea în aşa fel încât să nu poată să funcţioneze acest sistem „dual” de cumulare a pensiei cu salariul.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veşti grozave pentru români. Scade impozitul pe venit. Vedeţi cu cât şi de când

    Măsura reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%, cuprinsă în programul de guvernare, va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018. Asta au decis liderii coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, în cadrul şedinţei săptămânale, anunţul fiind făcut de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Totodată, Guvernul urmează să vină cu un proiect de lege prin care să interzică cumularea pensiei cu angajarea la stat, în condiţiile în care “nu poti să fii şi salariat, să ai şi pensie”, a mai anunţat Tăriceanu.

    Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% de la 1 ianuarie 2018, precum şi trecerea sarcinii fiscale de la angajator la angajat sunt măsuri care ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2018, conform anunţului făcut de Călin Popescu Tăriceanu, în urma şedinţei coaliţiei de guvernare, desfăşurată la Parlament.

    “Nu se măresc cotele de impozitare, dar schimbăm modalitatea de aplicare, lucru care va duce la două rezultate pozitive: crescând valoarea salariului brut, fiecare angajat va profita pentru că punctul de pensie care se calculează la salariul brut va creşte. Şi netul, pe care îl obţine salariatul păstrând aceeaşi cheltuială a angajatorului va creşte nu foarte mult, dar important e că va creşte. Cheltuiala angajatorului nu creşte sub nicio formă”, a declarat Tăriceanu.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • O nouă decizie a coaliţiei de guvernare care va afecta sute de joburi

    Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, luni, că în coaliţia de guvernare s-a decis să se modifice legislaţia în vigoare astfel încât nimeni să nu mai cumuleze pensia cu salariul, el menţionând că măsura va viza întreaga administraţie centrală şi locală şi nu va acţiona doar pentru viitor.

    „Ceea ce am discutat cu primul-ministru şi cu ministrul muncii şi cu ceilalţi miniştri este următorul lucru: ca odată cu trecerea la pensionare şi pensionarea efectiv făcută, să nu mai poată exista şi posibilitatea reangajării pe acelaşi loc, pe aceeaşi funcţie sau în alt minister. Oamenii trebuie să se hotărască: ori vor să fie pensionari, ori, dacă sunt apţi de muncă, rămân la muncă”, a spus Tăriceanu.

    El a spus că ce va modifica legea în aşa fel încât să nu poată să funcţioneze acest sistem „dual” de cumulare a pensiei cu salariul.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tăriceanu, despre pensiile militarilor: E o anomalie. Pensiile ajung să fie mai mari decât salariile

    ”Este o anomalie. Pensiile speciale ajung să fie mai mari decât salariul net pe care îl are salariatul respectiv. Nu există nicărieri un astfel de sistem care să fie sustenabil. Premierul ne-a prezentat un pricipiu ca pensia să nu poată depăşi salariu. Nu se micşorează nicio pensie, dar rezolvarea e urgentă pentru că altfel impactul pe buget va fi unul care nu va putea fi susţinut şi nu e normal să continuăm cu această anomalie. Sunt pensii mai mari decât salariile”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

    Acesta a precizat că ministrul Muncii a prezentat câteva principii.

    ”Am discutat despre aceste principii, ne-au prezentat mai multe variante, pensiile aflate în plată nu scad. Pensiile care ar avea prin calculul actual o valoare mai mare decât salariul şi să fie indexate cu indicele de inflaţie. Altfel, în 4-5 ani impactul va fi la sume foarte mari”, a declarat şi Liviu Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât câştigă liderii politici din România. Milionul lui Dragnea, apartamentele mamei lui Tăriceanu şi indemnizaţia de preşedinte a lui Băsescu

    Preşedintele PSD Liviu Dragnea a realizat în 2016 venituri de 850.000 de lei doar din închirieri şi vânzări de imobile, însă declaraţia sa de avere nu pomeneşte nimic despre afacerile în care este implicat fiul său în Teleorman. Senatorul PMP Traian Băsescu nu are modificări semnificative în declaraţia de avere publicată recent, remarcându-se doar indemnizaţia sa de fost preşedinte al României, care s-a ridicat la peste 11.000 de lei pe lună, în 2016. Liderul UDMR Kelemen Hunor are o mică avuţie imobiliară, cu 6 terenuri şi 4 case, în timp ce liderul liberalilor din Camera Deputaţilor, fosta preşedintă a PNL Raluca Turcan, şi-a vândut un apartament în Bucureşti pe 70.000 de euro. Cea mai „subţire” declaraţie de avere este cea a fostului lider USR Nicuşor Dan, a cărui cea mai importantă posesie este un teren în zona Cioplea din Predeal.

    Preşedintele PSD Liviu Dragnea a câştigat în 2016, conform declaraţiei de avere depuse în luna iunie la Parlament, 850.000 de lei (aproximativ 185.000 de euro) făcuţi dintr-un contract de închiriere pe 2016 (încheiat în 2015), plus o promisiune de vânzare-cumpărare pe un teren şi un imobil din Turnu Măgurele, semnată în octombrie 2016.

    În urma divorţului de Bombonica, Liviu Dragnea a rămas în urma partajului cu 3.000 de metri pătraţi de teren intravilan în Turnu Măgurele, un apartament şi spaţii de producţie tot în Măgurele.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Ce păţeşte Remus Borza, membru ALDE, pentru că a votat împotriva moţiunii de cenzură

    Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat miercuri că va propune structurii statutare a formaţiunii excluderea lui Remus Borza, după ce acesta a votat împotriva moţiunii de cenzură iniţiată de PSD şi ALDE.

    ”Remus Borza, cu o candoare greu de imaginat, le-a spus unor colegi că a fost ieri la discuţii cu Grindeanu şi i s-a propus funcţia de ministru al Energiei şi că el s-a simţit obligat să-şi respecte angajamentul şi eu l-am întrebat: dar cine te-a pus pe lista parlamentară de ai ajuns deputat? Te-a pus domnul Grindeanu cumva, sau altcineva”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

    Tăriceanu a mai spus că, dacă ar fi fost posibil, ar fi semnat personal demiterea lui Remus Borza din partidul pe care îl conduce.

    “N-am altă soluţie, am şi spus, dacă aş putea eu să semnez, dar nu pot statutar să fac acest lucru, să semnez demiterea lui, aş fi făcut-o. Voi propune structurii statutare demiterea domnului Borza din ALDE”.

  • Ce păţeşte Remus Borza pentru că a votat împotriva moţiunii de cenzură

  • Legea graţierii ar putea trece tacit de Senat, prima Cameră sesizată

    “Nu ştiu dacã o lăsăm aşa dar pânã în momentul de faţã de la Comsia Juridicã nu am primit raportul. Fãrã raport nu poate sã intre pe ordinea de zi a plenului”, a declarat preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu.

    Grupul parlamentar al USR a cerut Biroului Permanent al Senatului introducerea proiectului pe ordinea de zi de marţi, pentru a se evita adoptarea tacită.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro