Tag: targ

  • Coldwell Banker are oferte promoţionale pentru 150 de locuinţe din şapte ansambluri rezidenţiale

    Ofertele promoţionale se vor desfăşura pentru un număr de peste 150 de locuinţe în şapte ansambluri. ”Piaţa rezidenţială este acum într-un moment mai bun comparativ cu acum un an, creşterea fiind sesizabilă.

    în plus, este pentru prima oara când ne poziţionăm ca un magazin de locuinţe, tinând cont de oferta noastră variată, atât din punct de vedere al preţurilor, amplasamentelor sau segmentului de piaţă vizat. Un târg imobiliar reprezintă un moment în care cumpărători pot identifica oferte bune şi estimăm că vom vinde aproximativ 40 de locuinţe în urma participării la acest eveniment”, a declarat Gabriel Voicu, director divizia New Homes din cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania.

    Ofertele promoţionale desfăşurate de Coldwell Banker se adresează tuturor celor care vor achiziţiona locuinţe în perioada următoare, potenţialii cumpărători prezenţi la târgul imobiliar urmând să fie înscrişi într-o bază de date.

    În cazul Cosmopolis, amplasat în zona de nord a Bucureştiului, preţurile au fost reduse cu un procent de cel puţin 10%. Astfel, un studio dublu (44 metri pătraţi utili) va avea un preţ de 41.000 de euro ⁄ 5%* TVA faţă de 47.000 de euro ⁄ 5%* TVA, un apartament cu două camere (55 de metri pătraţi utili) va avea un preţ de 54.400 de euro ⁄ 5%* TVA faţă de 62.000 de euro ⁄ 5%* TVA iar un apartament cu trei camere (80 de metri pătraţi utili) va avea un preţ de 75.400 de euro ⁄ 5%* TVA faţă de un preţ de lista de 85.000 de euro ⁄ TVA.

    în plus, cei care vor achiziţiona o vilă, ale cărei preţuri de listă pornesc de 90.000 de euro ⁄ TVA (90 de metri pătraţi utili) vor beneficia de o reducere de 5.000 de euro.

    În cadrul Felicity, amplasat în zona Baneasa, un apartament cu două camere (83 de metri pătraţi utili) şi un loc de parcare subteran este oferit la un preţ de vânzare de 60.900 de euro (TVA inclusă), faţă de un preţ de listă de 74.200 de euro (TVA inclusă).

    Un apartament cu două camere (65 de metri pătraţi utili), cu un loc de parcare subteran şi boxă incluse. în cadrul Rose Garden, proiect amplasat în Colentina, va avea un preţ de vânzare redus la 76.900 (TVA inclusă) faţă de un preţ de listă de 84.500 de euro (TVA inclusă).

    În cadrul Metropolis Residence, proiect amplasat în zona Griviţei, un apartament de trei camere cu o suprafaţă utilă de 110 metri pătraţi utili şi un loc de parcare subteran inclus,  va avea un preţ de vânzare redus de la 90.000 de euro ⁄ TVA la 78.900 de euro ⁄ 5% TVA.

    Alia Apartments, proiect de lux amplasat în apropierea Arcului de Triumf, vine la tiMOn cu o ofertă care include apartamente cu două camere (119 metri pătraţi suprafaţă totală) de la 154.000 de euro ⁄ TVA şi apartamente cu trei camere (127 metri pătraţi construiţi) de la 165.000 de euro ⁄ TVA.

    Proiectul Nordia Residence, amplasat în zona de nord a Capitalei, va oferi apartamente cu trei camere şi două locuri de parcare în subteran la un preţ de 140.000 de euro ⁄ TVA faţă de 149.000 de euro ⁄ TVA.

    în cadrul Amfiteatru Residence, proiect amplasat în imediata apropiere a Parcului Tineretului, preţul unui apartament cu două camere (76 metri pătraţi utili) a fost redus la 85.500 de euro ⁄ TVA de la 96.000 de euro ⁄ TVA, în timp ce preţul unui apartament cu trei camere (96 metri pătraţi utili) a fost redus de la 115.000 de euro ⁄ TVA la 100.000 de euro ⁄ TVA.

    Coldwell Banker Affiliates of Romania este liderul pieţei de consultanţă imobiliară din România după ultimele rezultate financiare oficiale şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidenţial. Compania este agent exclusiv al proiectelor rezidenţiale Alia Apartments, Amfiteatru Residence, Cosmopolis, FeliCity, Metropolis Residence, Nordia Residence şi Rose Garden.

    Targul Imobiliar National (tiMOn) se va desfăşura în perioada 24-27 octombrie în Piaţa Constituţiei.

    Coldwell Banker Affiliates of Romania este liderul pietei de consultanta imobiliara din Romania dupa ultimele rezultate financiare oficiale si compania cu cea mai extinsa activitate pe segmentul rezidential, fiind reprezentantul local a uneia dintre cele mai cunoscute companii imobiliare la nivel mondial.

    Coldwell Banker Affiliates of Romania are servicii de consultanta, brokeraj si management al proprietatilor imobiliare pe toate segmentele pietei: rezidential, birouri, industrial, terenuri si investitii. Compania are in prezent 45 de sucursale – cincisprezece in Bucureşti si cate una in Alba Iulia, Arad, Bacau, Baia Mare, Bistrita, Botosani, Braila, Bran, Brasov, Campulung, Cluj-Napoca, Constanta, Drobeta-Turnu Severin, Galati, Iasi, Miercurea Ciuc, Onesti, Oradea, Piatra Neamt, Pitesti, Ploiesti, Rasnov, Satu Mare, Sfantul Gheorghe, Suceava, Targu Mures, Turda, Vaslui, Zalau si Zarnesti.

    Cu o istorie de peste 100 de ani, compania de origine americana este detinuta in prezent de Realogy Corporation, unul din cei mai mari francizori din domeniul imobiliar la nivel mondial. Prin reteaua sa, Coldwell Banker acopera 50 de tari cu 3.800 de birouri si are peste 80.000 de consultanti si brokeri.

     

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 14-20 octombrie

    14.10
    Reuniunea Eurogroup (Luxemburg)

    15.10
    Reuniunea Ecofin

    15.10
    INSSE anunţă datele definitive privind valoarea producţiei agricole în 2012

    15.10
    Concert Orphaned Land (Silver Church, Bucureşti)

    16-19.10
    Târgurile internaţionale tehnice TIB, Inventika şi 3E (Romexpo Bucureşti)

    16-20.10
    Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri (Romexpo Bucureşti)

    16.10
    Comisia Europeană adoptă strategia de extindere a UE pe 2013 şi cele opt rapoarte de ţară privind ţările candidate

    17.10
    Concert de jazz: Tigran şi Vijay Iyer (Sala Radio, Bucureşti)

    17.10
    Reuniunea Consiliului BCE (Frankfurt)

    17-18.10
    Forumul European pentru Turism (Vilnius)

    20.10
    Concert Queensryche (Turbohalle, Bucureşti)

    până la 20.10
    Expoziţia “Destine întrerupte. Pogromul din Iaşi, iunie 1941” (Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti)

    până la 27.10
    Expoziţia “130 de ani de la naşterea lui Dimitrie Leonida” (Muzeul Naţional Tehnic, Bucureşti)
     

  • Ioana Pârvulescu a primit, joi, la Târgul de la Göteborg, Premiul European pentru Literatură

     Scriitoarea a fost recompensată pentru romanul “Viaţa începe vineri” (2009), apărut în 2011 şi în traducere suedeză, la editura Bonnierforlagen, în traducerea Jeanei Jarlsbo, cu sprijinul ICR – prin programul TPS derulat de Centrul Naţional al Cărţii.

    Premiul European pentru Literatură recompensează cei mai buni autori debutanţi şi în curs de afirmare din toată Europa. Organizat de Comisia Europeană în cooperare cu Federaţia Europeană a librăriilor, Consiliul Scriitorilor europeni şi Federaţia Editorilor europeni, concursul este deschis pentru autori din 37 de state implicate în Programul UE Cultura.

    Premiul European pentru Literatură are rolul de a atrage atenţia asupra creativităţii, diversităţii şi bogăţiei literaturii europene contemporane, de a promova circulaţia literaturii în Europa şi de a spori interesul cetăţenilor europeni pentru operele literare din alte ţări europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 23-29 septembrie

    25.09
    Comisia Europeană prezintă o iniţiativă de promovare a educaţiei prin tehnologii digitale (Bruxelles)

    25.09
    Concert Gheorghe Zamfir In Memoriam Maria Tănase (Restaurant Elisabeta, Bucureşti)

    26-29.09
    Târgurile internaţionale Expomil, Modexpo, Cosmetics Beauty Hair (Romexpo Bucureşti)

    26-27.09
    Consiliul UE pentru Competitivitate (Bruxelles)

    26.09
    DG-ECFIN prezintă sondajul în rândul companiilor şi al consumatorilor din UE – septembrie

    26-27.09
    Conferinţa europeană asupra cercetării şi inovaţiei în mediul corporatist (Sevilla)

    26-29.09
    CibinFest – Oktoberfest pe româneschte (Piaţa Mare, Sibiu)

    până la 29.09
    Târgul Gaudeamus Carte şcolară (Piaţa Universităţii, Bucureşti)

    până la 29.09
    Expoziţia internaţională “Good Girls” – artă contemporană produsă de femei (MNAC, Bucureşti)

    până la 1.10
    Expoziţia “Croaţii din România, ieri şi azi” (MŢR, Bucureşti)

    până la 23.10
    Luna Pieţei Unice Europene – dezbateri online în 24 de limbi pe patru teme (piaţa muncii, bănci, drepturi sociale, comerţ electronic)

  • Sezonul lansărilor: ceasul, telefoanele, sistemul de operare (FOTO)

    Ceasul le permite clienţilor să realizeze poze şi scurte clipuri video, dar poate fi utilizat şi pentru a realiza apeluri, a citi mesaje şi poate fi controlat şi prin voce. Ceasul inteligent de la Samsung are un ecran tactil de 1,63 inchi Super AMOLED, procesor de 800 MHz, memorie internă de 4GB, 512 MB RAM şi o cameră foto de 1,9 MP. Gear va ajunge luna viitoare în România, potrivit oficialilor companiei Samsung.

    A treia notă. În ceea ce priveşte noul smartphone din gama Samsung Note, Galaxy Note 3, acesta este mai uşor (168 g) şi mai subţire (8,3 mm) decât modelul anterior şi are un ecran puţin mai mare, de 5,7 inchi. Samsung Galaxy Note II are un display de 5,5 inchi, cântăreşte 183 g şi are o grosime de 9,4 mm. De asemenea, Galaxy Note 3 vine echipat cu o cameră foto de 13 MP, faţă de camera foto de 8 MP instalată pe modelul Galaxy Note II, iar bateria (3.200 mAh) oferă o durată mai lungă de utilizare. Samsung Galaxy Note 3 oferă utilizatorilor o experienţă îmbunătăţită în ceea ce priveşte funcţiile multitasking.

    Prin intermediul noului Multi Window, utilizatorii pot comuta între aplicaţii fără a închide fereastra sau a deschide o nouă pagină, ceea ce înseamnă că pot folosi simultan mai multe programe. Spre exemplu, se poate scrie un mesaj sau un mail simultan cu navigarea pe internet. Noul terminal de la Samsung va fi disponibil în două variante, de 32 GB şi de 64 GB.

    Nestlé face un pas în tehnologie. Noua versiune a sistemului de operare Android al Google va purta numele ciocolatei KitKat, decizie care în opinia analiştilor este o lovitură de imagine dată de compania Nestlé. Informaţia a venit ca o surpriză, din moment ce Google anunţase iniţial că noul sistem de operare va fi numit Key Lime Pie. Acordul de marketing dintre cele două companii nu implică vreun schimb de bani.

    “Google este un brand global uriaş, milioane de oameni îl folosesc în fiecare zi. Faptul că numesc noul sistem de operare KitKat va face brandul de ciocolată extrem de vizibil”, a declarat Stephen Cheliotis, director general al Centrului pentru Analiza Brandurilor. Cheliotis a arătat că “în ceea ce priveşte KitKat, este o lovitură pentru că Nestlé nu plăteşte nimic şi primeşte în schimb o expunere uriaşă pentru nimic, ceea ce este o raritate în zilele noastre”.

    Apple pregăteşte ecrane mai mari. Apple vrea să dezvolte modele iPhone mai mari, luând în calcul ecrane cu diagonala de până la 6 inchi, ceea ce ar marca o schimbare semnificativă de strategie şi intrarea companiei americane pe un segment de piaţă rezervat în prezent telefoanelor Android. Modelul actual iPhone 5, lansat la sfârşitul anului trecut, are un ecran cu diagonala de 4 inchi. Apple prezintă săptămâna aceasta, la sediul din Cupertino, California, atât un nou model premium, denumit probabil iPhone 5S, cât şi o variantă mai puţin scumpă, premieră pentru companie.

    Informaţiile arată cum Apple se îndepărtează tot mai mult de strategia impusă de fostul CEO Steve Jobs şi caută noi zone de creştere pe o piaţă care se apropie rapid de maturitate, contestată la toate nivelurile de grupul sud-coreean Samsung.

    Planurile Apple nu reprezintă o certitudine că grupul american va adopta o strategie de diversificare în ceea ce priveşte mărimea telefoanelor, compania fiind cunoscută pentru experimentele intense care precedă orice decizie semnificativă. Discuţiile interne sugerează însă că ideea a câştigat teren în conducerea Apple faţă de ultimii ani, potrivit unor surse apropiate companiei.

    HTC în gama de mijloc şi entry-level. HTC a lansat pe pieţele din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa două noi smartphone-uri, unul din gama de mijloc, HTC Desire 601, şi unul din categoria entry-level, HTC Desire 300. Modelul HTC Desire 601 are un ecran de 4,5 inchi, procesor dual-core de 1,4 GHz, memorie RAM de 1 GB, capacitate totală de stocare de 8 GB şi cameră foto de 8 MP.

    Spre deosebire de noul smartphone HTC din gama de mijloc, HTC Desire 300 dispune de un ecran de 4,3 inchi, procesor dual-core de 1 GHz, memorie RAM de 512 MB, spaţiu de stocare de 4 GB şi cameră foto de 5 MP. Ambele terminale rulează cu sistemul de operare Android de la Google. HTC Desire 601 va fi disponibil pe cele trei pieţe menţionate anterior încă de luna aceasta, iar HTC Desire 300 va putea fi achiziţionat începând cu luna octombrie.

  • Traian Băsescu a spus, la Târgul de Fete, că acolo a fost “târguită” soţia lui Falcă, cei doi fiind finii săi

     Preşedintele Traian Băsescu a făcut, duminică, o baie de mulţime la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, el plimbându-se printre participanţii la eveniment, discutând cu oamenii şi fotografiindu-se cu mai multe persoane.

    Oprit de jurnalişti pentru declaraţii, preşedintele Traian Băsescu a spus că îşi aminteşte că a mai fost la Târgul de Fete, iar în 2002 acolo a fost “târguită” Ela Falcă, soţia primarului din Arad.

    Întrebat cât ar fi “plătit” Falcă pentru viitoarea soţie, Băsescu a răspuns, râzând: “Cât a dat el pentru fată? Păi numai nervii lui socru-său cât au fost, când a aflat ce s-a întâmplat pe Găina…”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Târg imobiliar la Bucureşti: garsonieră cu 18.000 de euro şi o vilă cu 23 de camere la munte cu 1,38 milioane de euro

    Românii care se află în prezent în căutarea unei locuinţe, dar şi cei interesaţi de spaţii comerciale şi industriale sau de terenuri în Bucureşti, în judeţul Ilfov sau pe Valea Prahovei, pot vizita în perioada 10- 12 mai Târgul Naţional Imobiliar. Evenimentul va fi organizat la Palatul Parlamentului, aici urmând să participe 87 de expozanţi, printre care se vor număra dezvoltatori, agenţii imobiliare şi instituţii financiare.

    Printre locuinţele care vor fi prezentate la târgul imobiliar se vor număra o garsonieră de 24 de metri pătraţi din zona Olteniţei, scoasă la vânzare pentru suma de 18.000 de euro, şi două apartamente aflate în Berceni, unul de două camere pe care persoanele interesate îl pot cumpăra cu 29.000 de euro, iar cel de-al doilea cu trei camere, al cărui preţ va fi de 50.000 de euro, potrivit unui comunicat de presă remis gândul de către organizatori.

    Şi vizitatorii care vor să îşi cumpere o vilă la munte, la Sinaia sau la Buşteni, vor găsi în cadrul târgului oferte atractive. O vilă cu 10 camere din Sinaia va putea fi cumpărată, spre exemplu, pentru suma de 98.000 de euro, iar una cu 23 de camere cu 1,38 milioane de euro.

    Cel mai mare preţ îl va avea la evenimentul organizat la Palatul Parlamentului un spaţiu industrial aflat pe Valea Prahovei, acesta fiind scos la vânzare pentru suma de 6 milioane de euro.

    Toate stirile sunt pe gandul.info

     

     

     

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 6-12 mai

    7.05
    Conferinţa europeană “Proiectul unei Uniuni Monetare Europene profunde şi autentice” (Bruxelles)

    7-8.05
    Conferinţa europeană privind planul strategic pentru tehnologii energetice (Dublin)

    8.05
    INSSE anunţă cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul în luna martie

    9.05
    Concert Zdob şi Zdub şi Andra de Ziua Europei (Parcul Plumbuita, Bucureşti)

    9-12.05
    Exporom Auto&Moto Show (Centrul expoziţional Exporom, Pantelimon)

    10.05
    INSSE publică statistica înmatriculărilor noi de vehicule rutiere

    10-12.05
    Târgul Naţional Imobiliar – TNI (Palatul Parlamentului, Bucureşti)

    25.04-12.05
    Expoziţie de ouă încondeiate (MŢR, Bucureşti)

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 22-28 aprilie

    22.04
    Eurostat anunţă prima estimare privind deficitul şi datoria publică în UE şi zona euro în 2012

    22.04 – cu poza
    Conferinţa UE-SUA privind dimensiunea transatlantică a reformei financiare (Bank of New York, NY)

    22-23.04 – cu poza
    Consiliul pentru Afaceri Externe al UE pe tema situaţiei din Siria (Bruxelles)

    24.04
    Concert Fanfare Ciocârlia (Silver Church, Bucureşti)

    26.04
    Concert Anathema (Hard Rock Cafe, Bucureşti)

    28.04
    Concert Horia Mihail în cadrul turneului Pianul Călător (Cercul Militar, Braşov)

    20.03-27.04
    Expoziţia “Martine à la plage” (MNAC Anexa, Bucureşti)

    26-28.04
    Festival “Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii” (Muzeul Satului, Bucureşti)

    26-28.04
    Târgul de covoare “Vintage vs Modern” (Home and Design Mall, Bucureşti)

  • Târg de bijuterie contemporană cu număr record de expozanţi

    Expozanţii sunt: Ana Wagner, Andra Lupu, Anamaria Dobraş,  Alexandru Lupu, Anca Pandrea,  Alina Carp, Andreea Bololoi, Alis Lalu, Andreia G Popescu, Alliage, BashoU, Romana Ţopescu, Carla Szabo, Raluca Buzura,  Ovidiu Sbancu, FashionMachine, Alina Simion, Ioana Enache, Moogu, MyPrecious Buzztard, Cornelia Brustureanu, Atelier Pezzidisogni, Prochaine, Ostra Berdo, Odette Lupu, Noha Nicolescu, Mihaela Zvîncă, Maria, Maria Filipescu, Mihaela Ivana, Mădălina Stoica, LivingenBermudas, Lidia Puică, Liana Sălăgean, Lady Magpie, Karakter, Iuliana Asoltanei, Isabela Groza, Irina Raichici, Sergiu Alin Ioana, Horaţiu Weiker, Grigore Mitrea, Doru Dumitrescu, Cristina Barsony, Expression by Alexandra Ungurelu. În premieră la această ediţie AUTOR vor participa şi trei designeri din străinătate: Clarisse Bruynbroeck (Belgia), Neva Balnikova (Bulgaria), Kalina Chankova (Bulgaria).

    Târgul Autor dedică şi la această ediţie o secţiune specială tinerilor designeri români de produs, care propune publicului vizitator unele dintre cele mai proaspete şi spectaculoase obiecte destinate decoraţiunilor şi amenajărilor interioare (obiecte de iluminat cu personalitate, corpuri de mobilier, instalaţii cu plante suspendate, obiecte de veselă, ceasuri de perete) şi obiecte cu funcţii diferite (de la portofele până la căşti audio realizate din lemn).  Designerii si studiourile de design participante în acest an la AUTOR – Târg de Bijuterie Contemporană sunt Agnes Keszeg, The Awesome Project, Constantin Alupoaiei, Anca Fetcu, TheCraft Lab, Alexe Popescu, Dragoş Dogaru, Ramona Bejan, Silva Artis, Alina Turdean, Ioana Ciurea şPrototip Studioţ, arhiDOT design, Irina Alexandru şi 11am architects.

    Tot la această ediţie de AUTOR, Assamblage Şcoala de Bijuterie Contemporană va prezenta un nou curs în colaborare cu Ioana Avram: “Concept şi protopipare în bijuteria contemporană – de la obiect la set şi de la set la colecţie”. Cursul reprezintă un pas important în evoluţia de la partea tehnică la cea conceptuală şi o oportunitate de dezvoltare a designerilor români de bijuterie contemporană. Cursurile vor pune accent pe teme precum mind mapping, brainstorming, mood boarding şi creative thinking. Tehnici creative aplicate în designul de bijuterie, teme de studiu individuale şi colective, machetare în hârtie, lut şi lucrul cu materiale neconvenţionale vizează zona formării conceptelor şi exprimării creativităţii.

    Evenimentul va avea loc săptămâna viitoare, între 20 şi 21 aprilie, la Sala Dalles din centrul Capitalei. Organizat de platforma AUTOR Bijuterie Contemporană, târgul va fi deschis publicului între orele 11 şi 20.
    Târgul AUTOR este un eveniment bianual cu o ediţie de primăvară şi o ediţie de toamnă. Ediţia trecută a avut loc pe 3 şi 4 noiembrie şi a înregistrat un număr record de peste 3000 de vizitatori.
    Preţul unui bilet de intrare va fi de 10 lei.