Tag: sustinere

  • Barna, mesaj de susţinere pentru Kovesi: Laura Codruţa Kovesi este un om cu o misiune – dreptatea

    “În urmă cu un an şi după hărţuieli necontenite, Liviu Dragnea îşi impunea voinţa şi reuşea să o îndepărteze pe Laura Codruţa Kovesi de la DNA. Atunci când preşedintele Iohannis a semnat decretul de revocare eram în timpul campaniei de strângere de semnături pentru iniţiativa #farapenali. A fost unul dintre momentele care ne-au întârit hotârârea să nu dăm înapoi niciun milimetru. “Corupţia poate fi înfrântă”, a spus atunci doamna Kovesi. Ea a spus-o de la DNA, noi am spus-o din stradă. Aşa am ajuns un milion semnături pentru #farapenali”, a transmis Dan Barna, joi, într-o postare publicată pe Facebook.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dezvaluire recentă despre Michael Jackson! Ce l-a ucis, de fapt, pe megastar

    Matt Fiddes (38 de ani), care s-a ocupat de securitatea personală a lui Michael Jackson în perioada 1999-2009, face o serie de dezvăluiri din viaţa megastarului. Fostul bodyguard al artistului susţine că Michael nu a murit din cauza unei vieţi agitate de star, ci cuprins de paranoia că toţi cei din jur îi vor răul.

    Fiddes, antrenor de arte marţiale şi antreprenor, susţine că Michael Jackson îşi pierduse încrederea în toţi oamenii din cauza acuzaţiilor de pedofilie lansate de unii dintre foştii săi protejaţi.

    Fostul bodyguard a dezvăluit pentru Daily Star că Michael Jackson nu a mai fost acelaşi om după cel de-al doilea proces de pedofilie, intentat Gavin Arvizo, care avea 13 ani în momentul în care susţine că a fost molestat.

    După 6 luni de proces, Michael a fost găsit nevinovat, însă megastarul a fost devastat de publicitatea negativă din jurul cazului.

    „După verdict a fost foarte clar că el nu va mai fi capabil să pocnească din degete şi să fie din nou Michael Jackson”, spune fostul lui bodyguard pentru sursa citată.

    Matt Fiddes susţine că Michael nu a mai fost om după acel proces. Nu mânca, nu se odihnea şi avea mereu nevoie de medicamente şi tot soiul de substanţe pentru a se putea detaşa de oprobriul public, scrie protv.ro

  • Un alt lider din ţară îi susţine pe membrii ALDE nominalizaţi pentru portofoliile vacante. Ce se întâmplă în fililalele ALDE

    Preşedintele ALDE Gorj, Ion Iordache, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, de principiu, nu este de acord ca membrii ALDE nominalizaţi pentru portofoliile vacante să fie excluşi din partid, „pentru că au fost deciziile pe care le-au luat ei, în concordanţă cu ce stabiliseră şi ce promiseseră electoratului lor”.

    Potrivit liderului ALDE din Gorj, deciziile luate, în ultima perioadă, de către partid, au fost luate de către un grup destul de restrâns: „Nu mă refer neapărat la retragere, că nu asta este marea problemă a oamenilor din ALDE, marea problemă este ce au făcut cu Pro România fără să consulte liderii locali, preşedinţii de organizaţii. Pe mine nu m-au întrebat şi eu oricum am fost cred că primul care a vorbit public că trebuie să ieşim de la guvernare, dar nu se face aşa. Adică şi-au bătut joc de cariera lor, de ce vorbiseră cu oamenii. La nivelul conducerii nu mai există o echipă care să ţină legătura cu teritoriul. Sunt ei şi atât. Atunci ar trebui şi ceilalţi lideri locali să-şi facă fiecare pentru el, să-şi asigure viitorul în politică, sunt unii dintre ei care doar asta fac şi asta au făcut dintotdeauna, oamenii nu au altceva şi poate pentru orgoliile sau nu ştiu ce fel de înţelegeri între nişte lideri să arunce pe ceilalţi la coşul de gunoi”.

    Ion Iordache spune că susţine cele trei nominalizări, chiar dacă nu îi cunoaşte personal pe cei trei: „Nu am vorbit niciodată cu dumnealor, pe domnul Cupă îl cunosc destul de bine şi cu siguranţă, mai ales că este apropiat de zona noastră, a fost şi parlamentar de Gorj, este acum preşedinte la Dolj, ne-am înţeles dintotdeauna destul de bine, ar fi potrivit. Are şi o experienţă, un CV în spate, a fost ani de zile director la Finanţe la Gorj. Nu ai ce să spui. Îi susţin”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PREMIERĂ ISTORICĂ: Cercetătorii au descoperit apă pe o planetă ce ar putea susţine viaţa | VIDEO

    Aceasta a fost denumită K2-18b şi este luată în considerare ca fiind o planetă ce ar putea susţine viaţă extraterestră.

    În următorii zece ani, cercetătorii consideră că telescoapele ar putea determina dacă atmosfera K2-18b ar putea conţine gaze produse de organisme vii.

    Detaliile au fost publicate în jurnalul ştiinţific Nature Astronomy.

    Omul de ştiinţă care a condus echipa de cercetare, profesorul Giovanna Tinetti din cadrul University College London (UCL) a declarat că descoperirea este una “extraordinară”.

    “Aceasta este pentru prima oară când am descoperit apă pe o planetă în zonă locuibilă circumstelară şi care orbitează în jurul unei stele unde temperaturile sunt compatibile cu prezenţa vieţii”, a afirmat aceasta.

    Zonă locuibilă circumstelară reprezintă o regiune în jurul unei stele unde temperaturile sunt potrivite pentru a permite existenţa apei în formă lichidă pe suprafaţa unei planete.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Înca o bancă de renume din Europa a fost prinsă într-un scandal uriaş. Aceasta este acuzată de o fraudă de peste 5 miliarde de euro

    Procurorii germani au efectuat marţi un raid în birourile gigantului german Commerzbank, ca parte a unei investigaţii mai ample cu privire la o schemă frauduloasă de tranzacţionare de acţiuni, potrivit informaţiilor furnizate de biroul procurorului din Cologne, citate de Reuters.

    Un purtător de cuvânt al Commerzbank susţine că banca nu poate comenta cu privire la anchetele aflate în derulare.

    „Cooperăm în totalitate cu autorităţile şi sperăm ca problema să se rezove cât mai repede cu putinţă”, transmite Commerzbank.

    Investigaţia urmăreşte o anumită practică, cunoscută drept cum-ex, care implică tranzacţionare transfrontalieră cu acţiunile unei companii în rândul unui sindicat de bănci, investitori şi fonduri de investiţii, pentru a crea impresia mai multor proprietari – fiecare dintre ei cu propriile reduceri de taxe.

    Ancheta cu privire la această schemă a început încă din 2013. Procurorii susţin că această practică a „păcălit” guvernul german să returneze taxe suplimentare, ceea ce a generat pierderi de 5 miliarde de euro pentru Germania.

    Primul proces în urma investigaţiei a început în septembrie 2019, ca parte a eforturilor procurorilor de a câştiga înapoi miliarde de euro de la băncile care au profitat de această schemă.

     

     

  • Boris Johnson îndeamnă parlamentarii să nu susţină o amânare a Brexit

    Boris Johnson a sugerat că ar putea cere alegeri generale, care ar urma să fie organizate în data de 14 octombrie, dacă parlamentarii blochează opţiunea unui Brexit fără acord săptămâna aceasta în Parlament.

    Premierul britanic a transmis că o asemenea decizie ar face discuţiile ulterioare cu Uniunea Europeană sau obţinerea unui nou acord „absolut imposibile”.

    „Dacă fac acest lucru, vor tăia picioarele de sub poziţia Marii Britanii şi vor face orice negocieri viitoare absolut imposibile”, a declarat prim-ministrul britanic.

    De asemenea, Boris Johnson a transmis că este determinat să finalizeze Brexit până în data de 31 octombrie – fără doar şi poate – şi nu va cere Bruxellesului o altă amânare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderul Executivului din Hong Kong susţine că nu s-a oferit niciodată să demisioneze

    Lam poate fi auzită într-o înregistrare audio, realizată în cadrul unei reuniuni private cu afacerişti locali, spunând că ar demisiona dacă ar avea de ales pentru că a cauzat “un haos de neiertat” încercând să introducă o controversată lege privind extrădarea, care a provocat ample proteste de stradă, relatează postul BBC News.

    “Dacă aş avea de ales, primul lucru ar fi să demisionez, după scuze profunde”, poate fi auzită Lam.

    Însă, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc marţi, şefa Executivului din Hong Kong a negat că s-ar fi oferit vreodată să-şi prezinte demisia Administraţiei chineze.

    “Nici măcar nu am avut în vedere să discut despre o demisie cu Guvernul Popular Central”, a adăugat şefa Executivului din Hong Kong.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jack Ma rotaţie la 180 de grade: Cunoscutul fondator al gingantului din e-commerceul chinezesc Alibaba susţine că oamenii ar putea lucra doar 12 ore pe săptămână

    Fondatorul Alibaba a fost un susţinător al programului de muncă 996, în care acesta vede o sursă de fericire, deşi de de zeci de ani este dezbătut în mediul online eficienţa modelului de muncă chinezesc, în raport cu modul în care angajaţii sunt afectaţi de practicarea acestuia.

    „Oamenii ar putea lucra trei zile pe săptămână, cu ajutorul tehnologiei şi a unor reforme ale sistemului educaţional”, a declarat joi fondatorul Alibaba în cadrul Conferinţei despre Inteligenţa Artificială, care a a avut loc la Shanghai.

    Atunci când a fost vorba despre evoluţiile tehnologice care au permis oamenilor să câştige ceva mai mult timp liber, miliardarul a venit cu un exemplu simplu, electricitatea.

    „Energia electrică este cea care oferă oamenilor mai mult timp pentru a putea merge la karaoke sau a se putea distra la petreceri. Cred că datorită inteligenţei artificiale oamenii vor avea mai mult timp să se bucure de timpul lor”, a mai spus Jack Ma la conferinţa organizată la Shanghai.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce este biohackingul şi de ce susţin adepţii că prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja

    Chiar dacă nu aţi mai auzit termenul de „biohacking” înainte, probabil aţi întâlnit o versiune a acestuia. Poate aţi citit despre fostul angajat al NASA, Josiah Zayner, care s-a injectat cu ADN folosind tehnologia CRISPR de editare a genelor, potrivit unui articol publicat pe vox.com.
     
    Biohacking – cunoscut şi sub denumirea de biologie DIY – este un termen extrem de larg şi amorf care poate acoperi o gamă uriaşă de activităţi, de la efectuarea de experimente ştiinţifice pe drojdie sau alte organisme, până la urmărirea propriului somn şi dietă, la schimbarea propriei biologii prin pomparea în vene a sângelui unei persoane mai tinere, în speranţa că va lupta împotriva îmbătrânirii.
     
    Unele biohackuri sunt susţinute de dovezi ştiinţifice puternice şi este probabil să fie benefice. Adesea, acestea sunt cele încercate de-a lungul mai multor secole de experimentare. De exemplu, studiile clinice au arătat că meditaţia poate ajuta la reducerea anxietăţii şi a durerii cronice.
     
    Unii biohackeri cred că, folosind tehnologia, vor putea trăi mai mult, dar vor rămâne mai tineri. Gerontologul Aubrey de Gray susţine că oamenii vor putea trăi până la 1.000 de ani. De fapt, el spune că prima persoană care va trăi până la 1.000 s-a născut deja.
     
    De Gray se concentrează pe dezvoltarea strategiilor pentru repararea a şapte tipuri de daune celulare şi moleculare asociate cu îmbătrânirea. ONG-ul său, Fundaţia Methuselah, a atras investiţii substanţiale, inclusiv una de peste 6 milioane de dolari de la investitorul Peter Thiel. Scopul său declarat este ca vârsta de 90 să devină echivalentul uneia de 50 până la finalul lui 2030.
  • ALDE şi Pro România îl susţin pe Mircea Diaconu la preşedinţie

    “Susţinerea la preşedinţia României a lui Mircea Diaconu. Cred că e nevoie de un candidat independent care să se adreseze tuturor românilor. Rămâne cu statutul de independent. Am discutat acest lucru şi cu Pro România care şi el s-a declarat de acord să dea această susţinere pentru Mircea Diaconu şi în acest scop colegii şi-au dat acordul să facă o alianţă cu Pro România pentru susţinerea lui Mircea Diaconu”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

    Mircea Diaconu va rămâne candidat independent pentru prezidenţiale, urmând să aibă susţinerea ALDE şi Pro România.