Tag: soft

  • Cine sunt oamenii care conduc cele mai mari companii din România. Toate au depăşit 1 MILIARD DE DOLARI

    La 100 de ani de la Marea Unire, primul unicorn românesc şi-a făcut apariţia pe tărâmurile mioritice: UiPath a fost prima companie din domeniul Tehnologiei care a trecut pragul psihologic de 1 miliard de dolari. Nu a fost însă singura, iar în paginile ce urmează veţi regăsi poveştile celorlalţi doi unicorni ai anului – eMAG şi Dedeman. Era firesc, prin urmare, ca personalitatea acestui an să fie creatura mitică după care start-up-urile aleargă încă din primele zile ale afacerii.

    Termenul de unicorn este apărut relativ recent; în anul 2013 o analiză din TechCrunch semnată de Aileen Lee, fondatoare a Cowboy Ventures, un fond de investiţii care finanţează antreprenori din zona software, a folosit, se pare, pentru prima dată termenul. Este adevărat că până atunci ritmul de apariţie a unicornilor era destul de redus, cam patru pe an în perioada 2003 – 2013. Ciudat, după ce au primit un nume, unicornii au apărut ca ciupercile după ploaie, 2014 şi 2015 marcând o explozie de companii de un miliard de dolari.

    În fond, de ce un miliard? Cu cât este mai bună o companie de un miliard în comparaţie cu una de 990 de milioane de dolari? Cu mult mai bună, să spunem, în măsura în care, aplicând o logică asemănătoare, dar inversă, un preţ de 14,99 lei este mult mai bun decât unul de 15 lei. Stewart Butterfield, membru fondator al companiei de software Slack care a ajuns unicorn în octombrie 2014, spune că miliardul de dolari marchează un prag psihologic, iar miliardul are, în comparaţie cu o evaluare de 800 de milioane de dolari, un impact uriaş asupra consumatorilor, angajaţilor şi media.

    Citiţi materialul integral aici

  • Personalitatea anului: Unicornul

    La 100 de ani de la Marea Unire, primul unicorn românesc şi-a făcut apariţia pe tărâmurile mioritice: UiPath a fost prima companie din domeniul Tehnologiei care a trecut pragul psihologic de 1 miliard de dolari. Nu a fost însă singura, iar în paginile ce urmează veţi regăsi poveştile celorlalţi doi unicorni ai anului – eMAG şi Dedeman. Era firesc, prin urmare, ca personalitatea acestui an să fie creatura mitică după care start-up-urile aleargă încă din primele zile ale afacerii.

    Termenul de unicorn este apărut relativ recent; în anul 2013 o analiză din TechCrunch semnată de Aileen Lee, fondatoare a Cowboy Ventures, un fond de investiţii care finanţează antreprenori din zona software, a folosit, se pare, pentru prima dată termenul. Este adevărat că până atunci ritmul de apariţie a unicornilor era destul de redus, cam patru pe an în perioada 2003 – 2013. Ciudat, după ce au primit un nume, unicornii au apărut ca ciupercile după ploaie, 2014 şi 2015 marcând o explozie de companii de un miliard de dolari.

    În fond, de ce un miliard? Cu cât este mai bună o companie de un miliard în comparaţie cu una de 990 de milioane de dolari? Cu mult mai bună, să spunem, în măsura în care, aplicând o logică asemănătoare, dar inversă, un preţ de 14,99 lei este mult mai bun decât unul de 15 lei. Stewart Butterfield, membru fondator al companiei de software Slack care a ajuns unicorn în octombrie 2014, spune că miliardul de dolari marchează un prag psihologic, iar miliardul are, în comparaţie cu o evaluare de 800 de milioane de dolari, un impact uriaş asupra consumatorilor, angajaţilor şi media.

    POVEŞTI DE UNICORNI ROMÂNEŞTI

    „România se mândeşte cu un pachet de antreprenori şi de softişti care au creat companii de succes şi produse folosite de milioane de oameni din lumea întreagă. Când ar putea apărea primul unicorn românesc? Rândurile de mai sus apăreau în paginile Business MAGAZIN în 2016, atunci când ne propuneam să descoperim care va fi prima companie care trece pragul de 1 miliard de dolari. Nu ne închipuiam atunci, desigur, că doi ani mai târziu România va avea deja mai multe astfel de companii, una dintre ele fiind deja pe un drumul către statutul de decacorn (companie evaluată la 10 miliarde de dolari).

    „UiPath a devenit un unicorn care este evaluat astăzi la 1,1 miliarde de dolari şi cel mai interesant lucru este că am făcut asta în doi ani şi jumătate pornind de la o echipă de 10 oameni, într-un apartament pe Delea Veche, în frumosul nostru Bucureşti”, spunea Daniel Dines, bucureşteanul de 46 de ani care este cofondator al UiPath, în cadrul unei conferinţe de presă din luna martie. Era doar începutul unui an care avea să transforme UiPath într-una dintre cele mai căutate companii din tehnologie la nivel global, cu o valoare de piaţă care depăşeşte, astăzi, 3 miliarde de dolari.

    Au trecut doar câteva luni până ce valoarea companiei s-a triplat: „UiPath a promit luni o finanţare care o evaluează la 3 miliarde de dolari, la şase luni după o altă rundă de finanţare, care o evaluase la 1,1 miliarde dolari”, scriau cei de la Wall Street Journal în luna septembrie. Sequoia Capital şi CapitalG au condus împreună cea mai recentă finanţare a UiPath, o rundă de 225 milioane dolari care aduce finanţările totale primite de firmă la 400 milioane dolari, după investiţii de la Earlybird Ventures şi Accel Partners. CapitalG este una dintre diviziile de investiţii ale Alphabet (Google). „După ani de zile în care au funcţionat în obscuritate, trei start-up-uri au dat brusc lovitura pe un segment al pieţei de software pentru companii în care este utilizată inteligenţa artificială, iar acum fiecare dintre cele trei se află într-o cursă pentru poziţia de lider de piaţă. Cele trei firme sunt UiPath, Blue Prism Group şi Automation Anywhere. Firmele au fost fondate în 2005 sau anterior, dar au «decolat» numai în urmă cu câţiva ani”, nota WSJ. Daniel Dines a declarat pentru WSJ că UiPath estimează afaceri de 200 milioane dolari faţă de doar 43 milioane dolari în 2017 şi 3 milioane dolari cu un an înainte. Printre clienţii firmei se numără General Electric, Walmart şi Chevron.

    Cine sunt însă românii care au clădit primul unicorn românesc? Daniel Dines a terminat Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1997, iar cu un an înainte a început să lucreze în cadrul companiei Crinsoft. După aproape cinci ani, s-a angajat ca inginer de dezvoltare de software în cadrul gigantului american Microsoft. A petrecut o perioadă în SUA, apoi s-a gândit să se întoarcă în ţara natală şi să înfiinţeze o firmă; a pus astfel bazele unei companii de dezvoltare de software specializate în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing. La un interviu, în 2005, când voia să recruteze angajaţi, Daniel Dines l-a cunoscut pe Marius Tîrcă, care s-a angajat la companie pe vremea când era student la Politehnică. Precum şi alţi mari antreprenori americani, Dines a lucrat alături de alţi câţiva oameni într-un apartament din Bucureşti, echivalentul legendarului garaj din Silicon Valley, la tehnologia care avea să definească start-up-ul UiPath. „Noi doi am avut o discuţie prin 2012, când ni se părea că ne ratăm cariera, şi ne-am zis să mai dedicăm doi ani ca să construim o tehnologie foarte bună; doar că în 2013 nu aveam niciun client. Ne gândeam să tragem cortina”, mărturiseşte Dines.

    Au lucrat opt ani la primul produs şi în 2013 au încheiat primul mare contract, un client din India, o companie de BPO (Business Processes Outsourcing). „A fost un moment astral când am descoperit primul client, o companie de BPO din India. Am trimis trei oameni acolo şi au înţeles că e piaţa enormă, fiind extrem de mulţi oameni care fac doar procese repetitive ce ar putea fi înlocuite de un program”, continuă antreprenorul.

    Ce a urmat apoi este o creştere accelerată, explozivă, am putea spune. În 2014, compania avea o cifră de afaceri de 500.000 de dolari şi avea în jur de 10 angajaţi, potrivit declaraţiilor pentru Ziarul Financiar ale lui Vlad Ionescu, director de marketing în cadrul UiPath, pentru Ziarul Financiar. În 2018, UiPath are 590 de angajaţi în 14 ţări, peste 700 de clienţi, printre care şi cinci companii din Top 10 Fortune (adică cinci dintre următoarele companii: Walmart, Berkshire Hathaway, Apple, Exxon Mobil, McKesson, UnitedHeath Group, CVS Health, General Motors, AT&T şi Ford Motor), şi o cifră de afaceri situată „între 50 şi 100 de milioane de dolari” şi o valoare care a ajuns la circa 3 miliarde de dolari. „Ce s-a întâmplat în cazul nostru este oarecum unic. În enterprise software este foarte rar să vezi o asemenea creştere. Majoritatea companiilor care ajung la o asemenea evaluare vin din spaţiul destinat consumatorilor”, spune antreprenorul.

    Daniel Dines este CEO-ul şi „faţa” UiPath. El este speaker la evenimente şi conferinţe, iar Marius Tîrcă, CTO-ul companiei, este tăcut şi se fereşte de lumina reflectoarelor.

    Întrebaţi care este dinamica dintre cei doi fondatori, dacă avem de-a face cu un cuplu asemănător cu Steve Jobs – Steve Wozniak, Marius Tîrcă spune că „pentru mine ăsta este primul job. Ne-am cunoscut la interviul de angajare şi am lucrat mult timp împreună, în acelaşi birou”, spune Marius Tîrcă. Tot el adaugă că „noi suntem amândoi ingineri software la origini, dar în ultima vreme ne-am mai despărţit. Eu mă ocup mai mult de partea de tehnologie, de echipa tehnică, iar Daniel de partea de product management, ce «features» să adăugăm, cum să facem”. UiPath s-a dezvoltat la început din fonduri proprii, pe baza veniturilor obţinute din proiectele derulate de compania anterioară, iar în 2015 a reuşit să obţină o finanţare de 1,6 milioane de dolari de la trei fonduri de investiţii americane – Credo, Earlybird şi Seedcamp. Investiţia a fost folosită pentru dezvoltarea companiei – creşterea echipei (specialişti IT şi oameni de vânzări), extinderea în străinătate şi activităţi de marketing.

    UiPath a atins statutul de primul unicorn românesc după ce recent a atras o finanţare de 153 de milioane de dolari condusă de Accel Growth Fund din SUA, fondul care a investit în Facebook şi Atlasia, şi sprijinită de Kleiner Perkins Caufield Byers, cei care au fost printre primii investitori ai Google, şi de CapitalG, fondul de investiţii al Alphabet, firma-mamă a Google. „Nu aveam neapărat nevoie de această finanţare, dar ea ne va accelera ritmul de creştere. Vrem să fim cei mai rapizi, cei mai agili din piaţă”, spunea Dines în martie.

    În cadrul ZF Live, Dines declara că un antreprenor care lansează un start-up trebuie să fie pregătit să eşueze de 52 de ori înainte de a avea succes, aşa cum s-a întâmplat cu cei de la Angry Birds, să aibă capacitatea de a crea un produs cu aplicabilitate globală şi să facă totul din pasiune, nu în speranţa că se va îmbogăţi. „Să nu încerce să se facă antre­pre­nori decât dacă au o chemare pe zona asta. Alt­fel, poţi avea o viaţă excepţio­na­lă şi ca an­gajat. Noi am fost foarte aproape de a eşua, de a deveni de neangajat la un moment dat. Ne povesteau cei de la fondul Accel, unul din­tre investitorii noştri, că firma care a dez­vol­tat jocul Angry Birds a făcut înainte alte 52 de jocuri care au eşuat. Un antre­prenor trebuie să aibă inima şi stomacul de a eşua de 52 de ori. Eu nu am ştiut asta când am pornit. Dacă ştiam, nu mă apucam”, a povestit el.

    RPA, un acronim de ţinut minte

    UiPath dezvoltă roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii, demers cunoscut în industrie drept robotic process automation (RPA). Astfel, software-ul dezvoltat de echipa UiPath este folosit astăzi de milioane de maşini din întreaga lume, instalat în diferite produse şi utilizat de companii pentru automatizarea activităţilor precum gestiunea documentelor, call center, industria sănătăţii, industria financiară, analiza de date, automatizarea proceselor sau instalarea de API-uri.

    Start-up-ul este specializat în dezvoltarea de soluţii de robotică, în principal pentru piaţa de automatizare a proceselor interne ale unei companii, produsele şi soluţiile dezvoltate de UiPath adresându-se companiilor mari şi foarte mari care externalizează anumite procese către firme specializate – BPO (business process outsourcing) şi IT outsourcing.  Cuvântul „robot” te poate duce cu gândul la Terminator sau la un film SF văzut recent, dar în acest caz un robot este un software care automatizează procesele de bază, urmând anumite reguli, astfel încât să nu mai fie nevoie de un om pentru asta sau de supravegherea unui angajat. Un robot software utilizează un software pentru a gestiona aplicaţii software precum ERP-uri, aplicaţii de help desk şi aşa mai departe, în acelaşi mod în care l-ar utiliza o persoană. Un robot imită acţiunile unei persoane: poate apăsa butoane, poate face copy şi paste, poate lua date dintr-un document, căuta anumite informaţii într-un formular. Astfel, un robot poate grăbi acest proces cu până la 50%, potrivit Institute for Robotic Process Automation. Se estimează că un singur robot ar putea înlocui până la cinci angajaţi full time. De asemenea, un robot poate face o muncă repetitivă fără să greşească, spre deosebire de un om, care face în medie 10 erori într-un proces cu 100 de paşi.

    Piaţa roboţilor software ar urma să ajungă, conform estimărilor, la valoarea de 8,75 mld. de dolari pe an în 2024, conform Grand View Research. În prezent, piaţa de licenţe software RPA are o valoare de 250 mil. dolari, dar va ajunge la 3 mld. dolari în patru ani; în acelaşi timp, serviciile asociate vor genera o sumă de zece ori mai mare, conform estimărilor EY.

    „Noi nu înlocuim oamenii. Noi nu reducem joburile. Dacă ne gândim la ce face un om în fiecare zi, o să vedem că foarte multe activităţi sunt repetitive. Esenţa tehnologiei noastre este ca oamenii să colaboreze cu roboţii”, explică Daniel Dines.

    Un unicorn pe piaţa globală a comerţului

    La începutul lunii decembrie, grupul Naspers – cel care a preluat 70% din acţiunile eMAG în 2011 – a confirmat că magazinul online eMAG, fondat în 2001, a atins valoarea de 1 miliard de dolari (în prezent Iulian Stanciu deţine 20% din acţiunile companiei, restul fiind deţinute de MIH B2C Holdings – firmă prin care operează Naspers).

    Iulian Stanciu, desemnat în octombrie – pentru a doua oară – cel mai admirat CEO din România, îşi aminteşte modul în care a intrat în acţionariatul eMAG şi paşii pe care compania i-a urmat către statutul de unicorn. „Am făcut ceva tranzacţii până acum şi fiecare a avut ceva specific. La eMAG a fost o nebunie“, povesteşte Stanciu. În 2009 eMAG avea vânzări lunare de puţin peste 2 milioane de dolari, dar compania pierdea 500.000 de dolari pe lună, iar Stanciu a ales să plece de la conducerea Network One Distribution, afacere care făcea profit. A chemat oamenii şi le-a spus: „Astăzi este ultima mea zi, de mâine Răzvan Ziemba este noul CEO“. „Am venit la eMAG cu gentuţa şi am spus: «De azi eu sunt noul director al companiei»“. Îşi aminteşte că multă lume i-a spus că face o greşeală; „de fapt am investit într-un vis, al meu şi al lui Radu Apostolescu, şi m-am uitat pe cifre doar în mare, nu am făcut due diligence, doar am întrebat care sunt pierderile şi cam care sunt problemele. Unele le-am mai găsit pe parcurs, dar nu am stat să le fac contabilitatea. Am spus că oportunitatea este aşa de mare încât trebuie să iau părţile bune şi să le valorific pe acestea. Dar a fost, clar, şi mult suflet pus aici, mult curaj şi aş spune chiar nebunie“.

    „Mi-e greu să cred că eMAG s-ar fi închis, probabil că l-ar fi preluat altcineva.“ În momentul în care a preluat compania, fondată în 2001 de Radu Apostolescu, Dan Teodorescu şi Bogdan Vlad, era în discuţii foarte avansate cu fondul de investiţii Balkan Accession Fund, iar Stanciu spune că îi este greu să-şi imagineze care ar fi fost drumul eMAG, dacă ar fi fost mai bun, mai rău sau similar; „cert este că pentru mine a fost o oportunitate şi m-am mişcat mai repede decât americanii“. Antreprenorul a reuşit, în urma unor tranzacţii inspirate, să deţină acum acţiuni la eMAG, să controleze retailerul electro-IT Flanco şi Network One Distribution.

    Despre deal-ul cu fondul de investiţii Naspers, care a preluat 70% din eMAG, spune că a fost tranzacţia care i-a adus „mult mai multă independenţă şi soluţia de a nu fi absolut deloc asociat cu vreo zonă politică sau de media“. Când Naspers a fost cooptat ca partener la eMAG, „a fost şi un moment puţin dureros, pentru că a trebuit să-mi vând o parte din acţiunile la eMAG pentru a-l scoate pe Sebi Ghiţă din celelalte companii, să nu mai am nicio legătură cu el“. Concret, a trebuit să vândă cam jumătate din acţiunile la eMAG la vremea respectivă, iar din punctul de vedere al managerului a fost o mare uşurare, spune el, „pentru că dacă până atunci am fost asociat cu cineva care nu avea habar de afacere şi tot ce putea să facă era să mă tragă în jos, prin lumea diferită în care acţiona, de la momentul respectiv am avut lângă mine nişte oameni care mă susţin şi ştiu despre ce e vorba în businessul nostru şi vor să construim ceva solid“.

    Pentru a creşte afacerea de distribuţie, a cumpărat divizia de profil a Flamingo „şi a fost o altă negociere dură“. Acţionarii Flamingo i-au prezentat ce înseamnă compania, care fusese o afacere mare şi un pionier în România, şi i-au cerut 6 milioane de euro, dar la acel moment afacerea de distribuţie înregistra minusuri din ce în ce mai mari. „N-am preluat compania, ci a fost un asset deal, am luat doar contractele, oamenii, stocuri şi tot ce aveau asseturi în companie.“ Stanciu a făcut un calcul şi le-a oferit, la începutul lui 2009, profitul pe care îl putea face vreme de doi ani adăugând afacerea la businessul său. „S-au ridicat de la masă, refuzând, dar s-au întors în circa două luni şi am închis tranzacţia în jurul valorii de 1 milion de euro. A fost un deal bun.“ A făcut însă o greşeală în momentul respectiv, povesteşte, pentru că nu a declarat tranzacţia la Consiliul Concurenţei („Dacă am fi declarat-o, n-am mai fi avut ce să cumpărăm, pentru că ar fi trebuit să aşteptăm câteva luni avizul“). A integrat afacerea şi abia apoi a declarat tranzacţia, „după care cei de la Consiliul Concurenţei şi-au făcut datoria, au venit peste noi şi am luat un milion de dolari amendă, aşa că de fapt m-a mai costat un milion“, spune râzând Stanciu.

    O altă decizie importantă este înfiinţarea Depanero, prin desprinderea din departamentul de service al eMAG, despre care spune că „e un proiect curajos, pentru că segmentul de service de produse electronice şi electrocasnice pare mai bătrânicios, prăfuit şi am venit cu un aer nou şi cool“. Antreprenorul spune că această firmă se poziţionează într-o zonă fără competiţie. Peste un milion de euro este doar investiţia în soft, astfel încât dacă un client sună, agentul de la call center poate vedea unde sunt toate maşinile de service din oraş, care este agenda depanatorului şi poate face pe loc programarea, direct în agenda acestuia. Depanatorul vede programarea pe tabletă şi poate suna clientul înainte, pentru a lua de pildă piese de schimb. Pentru Depanero lucrează acum 150 de oameni, în toată ţara.

    Dincolo de zona albă

    Managementul eMAG face parte din echipele Naspers care stabilesc strategia globală pe e-commerce şi „când investesc în alte companii mari din lume mergem şi noi şi ne spunem părerea, participăm la analiză, eu sau oameni din cadrul eMAG“, spune Stanciu, care a fost în multe ţări din lume, de la Rusia până în Vietnam, Indonezia, Iran sau alte ţări considerate exotice, dar unde potenţialul este uriaş. Toate experienţele internaţionale şi contactul cu alte culturi şi alte afaceri „ne-au arătat că există oportunităţi foarte mari şi că noi, ca români, chiar avem valoare şi ar trebui să renunţăm la prejudecata că ar trebui să vină cineva din vest să ne salveze pentru că suntem vai de capul nostru“. Un alt lucru pe care l-a înţeles este că în ciuda faptului că volumul de afaceri este mare pentru România, „pe harta lumii suntem foarte departe. Până de curând ratingul de ţară era junk, adică pe harta lumii nu existam, era o zonă albă“. Pentru a fi vizibili („nu este un obiectiv în sine“), afacerile eMAG trebuie să evolueze „şi avem nevoie să mergem în zone din ce în ce mai mari şi în teritorii din ce în ce mai mari. Şi nu trebuie să ne oprim niciodată, pentru că în momentul în care ne-am oprit, în afacerea asta înseamnă că am luat-o în jos. Nu există zonă de confort“.

    Cum a început afacerile? „Mi-a plăcut programarea, am fost atras de calculatorare“, răspunde succint Stanciu. Povesteşte apoi că până în clasa a VII-a a fost pasionat de matematică şi a fost la olimpiada pe ţară; pe urmă în clasa a VIII-a fost la olimpiada la fizică pe ţară, iar în clasa a IX-a a fost la olimpiadă la informatică. Descoperise calculatorul înaintea multora, la o cunoştinţă care avea un Spectrum Sinclaire cu 64 K memorie.

    A făcut şi diverse softuri pentru companii, iar un an de zile i-a învăţat pe profesorii din liceu cum să lucreze şi ce trebuie să facă cu calculatoarele liceului. „Eu aveam cheia de la laboratoare.“ Un antreprenor din Ploieşti, cu o companie de telecomunicaţii, i-a propus să o slujbă în zona de soft, dar a ales să meargă la facultate, chiar dacă nu era foarte tentat. În anul III s-a angajat ca agent comercial, iar înainte de a termina facultatea a întemeiat o firmă împreună cu fratele său, un prieten şi Sebastian Ghiţă, pe care îl cunoştea din liceu. „Era cu trei ani mai mic, l-am învăţat o grămadă de chestii, ne-am împrietenit.“ Au plecat la drum cu doar 1-2.000 de dolari, vânzând calculatoare. „La un moment dat am realizat că trebuie fie să deschid magazine, fie să merg la nivelul următor, să intru în businessul de distribuţie şi să vând celor care vând direct către clienţi.“ A început să cumpere de la distribuitori mari, câştigând 1-2%, iar apoi a început să producă mărci proprii în China, de la mausuri până la monitoare şi boxe. „Cam din 2002 am început să câştig cam un milion de dolari pe an. Şi în continuare businessul de trading, făcut bine, cu o cunoaştere bună a produsului, poate fi senzaţional. Vedem nişte businessuri româneşti foarte frumoase, cel mai bun exemplu este Dedeman“, arată Stanciu.

    Compania ajunsese la vânzări de 50 – 60 de milioane de euro şi circa 50 de angajaţi, iar Stanciu a înţeles că are limitări: „Eram şi departament de HR şi achiziţii, şi marketing, şi zona de legal. Am mers pe ideea: «dacă pun riscul în faţă şi încerc să văd şi să rezolv toate problemele înainte de a face un pas, s-ar putea să nu mai fac pasul acela, aşa că fac paşi şi tot ce am greşit am plătit»“.

    Nu este adeptul reţetelor de management, crede că oricine trebuie să fie pasionat de ceea ce face, că din greşeli se învaţă, că munca este esenţială, educaţia are un rol important, „dar în antreprenoriat trebuie să te bazezi şi pe feeling. Antreprenoriatul este riscant, te poţi lovi, stai în noroi, nu înseamnă birouri frumoase, luxoase, iar banii în antreprenoriat sunt o consecinţă, nu un obiectiv. Nu poţi să îţi setezi «fac atâţia bani», poţi seta în schimb «am pasiunea asta şi vreau să o fac». Dacă vor ieşi bani sau nu, cine ştie?“.

    Antreprenoriat în familie

    ​​Chiar dacă în definiţia tradiţională a unui unicorn intră o activitate în domeniul tehnologiei, am ales să îl introducem în categoria dedicată personalităţii anului şi pe Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, ca urmare a anunţului făcut în decembrie 2018 referitor la înfiinţarea Pavăl Holding, o companie cu un capital social de un miliard de euro, cea mai mare deţinere directă a unor antreprenori români. Pavăl Holding este cea mai mare companie înfiinţată în 2018 după valoarea capitalului social şi este deţinută de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%.

    „Tot ce am construit am făcut împreună“, spune Dragoş Pavăl referindu-se la fratele său, Adrian Pavăl, care s-a implicat în 1993 în afacere. „Suntem firi complementare şi ne potrivim ca o mănuşă unul cu celălalt. Ne înţelegem bine, avem reguli clare pe care le-am stabilit, nu au existat situaţii în care să avem certuri, să ne ameninţăm, chiar dacă am avut şi discuţii aprinse“, spune antreprenorul băcăuan care a primit în 2015 cel mai mare număr de voturi din partea mediului de afaceri din România, fiind desemnat cel mai admirat CEO în cadrul galei CEO Awards.

    Pavăl spune că foarte multe firme antreprenoriale din România s-au stins din cauza problemelor dintre asociaţi. „Am observat la mulţi dintre cei cu care am interacţionat că în momentele în care le mergea foarte bine, în loc să fie concentraţi să-şi consume energiile pentru a dezvolta mai departe firma, porneau discuţii de la lucruri banale şi ajungeau să se certe şi să împartă tot ce construiseră până atunci, fără să bănuiască faptul că individual nu vor mai reuşi. Sunt excepţii, dar cei mai mulţi nu au mai reuşit. Fiecare credea că e pionul principal şi că singur poate avea cel puţin acelaşi succes şi de multe ori s-a dovedit că nu e aşa. În cazul nostru, eu cred că fratele meu este pionul principal. Nu ştiu ce crede el, dar ne înţelegem“, spune Dragoş Pavăl, vorbind la interviul acordat după semnarea parteneriatului cu Comitetul Olimpic Român. Întrebat cum îşi împart responsabilităţile, Pavăl spune râzând că lucrurile sunt clare: „El câştigă banii şi eu îi cheltui. El se ocupă de partea operaţională a afacerii, eu mă axez de dezvoltare, investiţii, marketing şi sunt «interfaţa» cu exteriorul“.

    La 26 de ani de la momentul în care a ales să încerce aventura antreprenoriatului, Pavăl controlează Dedeman, o afacere cu 49 de magazine, peste 10.000 de angajaţi şi vânzări care au depăşit anul trecut valoarea de 6,4 miliarde de lei.

    La începutul lunii decembrie, fraţii Pavăl au făcut o nouă mişcare importantă în afaceri, punând bazele Pavăl Holding – cea mai mare companie înfiinţată în 2018 după valoarea capitalului social, deţinută de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%.

    Capitalul companiei de tip holding a fost stabilit după evaluarea participaţiilor deţinute de cei doi antreprenori la compania Dedeman. Evaluarea a fost realizată de către un evaluator autorizat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România în noiembrie 2017, potrivit datelor din Monitorul Oficial.

    Fraţii Pavăl au realizat în ultimii doi ani mai multe achiziţii, de la pachete de acţiuni în companii energetice la clădiri de birouri. Dedeman a parafat în vara acestui an achiziţia proiectului The Bridge, în cea mai mare tranzacţie de office de pe piaţa locală, deal evaluat la 200 de milioane de euro.

    Unul dintre momentele cheie în dezvoltarea afacerii, spune băcăuanul, a fost în 1992. Terminase facultatea de informatică în 1990 şi primise repartiţie – deşi avusese loc revoluţia, până la finalul lui 1990 a mai funcţionat sistemul de repartiţie a absolvenţilor – la o fabrică de confecţii, la centrul de calcul. A stat la fabrică doar câteva luni, pentru că, argumentează Pavăl, „nu puteam face mare lucru acolo. Era un centru de calcul preistoric şi când am venit cu o propunere să schimbăm calculatorul străvechi cu PC-urile care apăruseră deja, le folosisem în facultate şi învăţasem să lucrez cu ele, a existat o reticenţă absolută“. A făcut o propunere şefului său, care nu a reacţionat, iar apoi s-a adresat superiorului acestuia, directorul economic. Începând din a doua zi, atitudinea şefului său direct s-a schimbat radical, îl trimitea după ziare şi îl încuraja să plece să-şi viziteze soţia, care era încă studentă, numai să nu mai stea pe la birou. „Am decis să plec, nu aveam nicio perspectivă să fac ceva concret acolo, eram plătit degeaba.“ Ca angajat, Dragoş Pavăl nu a avut şefi care să ştie să-l aprecieze. Acum, la mai bine de 25 de ani după ce a fondat propria firmă, de numele său se leagă o întreagă serie de superlative.

    Într-o perioadă în care calculatoarele erau rare şi extrem de puţin folosite, Dragoş Pavăl era unul dintre puţinii absolvenţi de informatică, o specializare la care a ajuns dintr-un complex de factori. Pasionat de matematică din copilărie, graţie profesoarei, antreprenorul este încredinţat că „fiecare dintre noi descoperim că avem anumite afinităţi şi funcţie de calitatea de dascăl a profesorului. Profesoara de matematică a ştiut să-mi incite interesul, era un pedagog desăvârşit“.
    Aventura antreprenorială a băcăuanului a început în aceeaşi perioadă în care începuse fenomenul de privatizare în masă, o metodă prin care magazinele fabricilor erau date în locaţie de gestiune. S-a înscris la o licitaţie şi a câştigat, pentru că era încă angajat la respectiva fabrică, şi a primit un punctaj care l-a ajutat să câştige în dauna celor care ofereau un preţ mai mare dar nu erau angajaţi. Locaţia de gestiune era o metodă prin care magazinul putea fi oarecum închiriat, cu preluarea stocurilor de marfă (care trebuia plătite fabricii la final de an) şi a angajaţilor.

    Începuse însă să încerce marea cu degetul încă dinainte de a câştiga licitaţia pentru magazinul de mobilă, pentru că trecuseră deja două luni de când înfiinţase o firmă şi de o lună deschisese un mic magazin. Anunţase deja conducerea firmei că va pleca, iar lor „nu le venise să creadă. M-au rugat să mai rămân şase luni şi am acceptat, dar cu jumătate de normă, pentru ca firma să nu îşi blocheze activitatea; erau dependenţi de mine“.

    Aşa că tânărul de 26 de ani lucra cu jumătate de normă şi se ocupa şi de propriul magazin, pentru care avea un angajat; a inventat un sistem de gestiune şi avea încă de la început un calculator pe care ţinea evidenţa. Experienţa s-a dovedit folositoare, a învăţat o sumedenie de noi lucruri, de antreprenoriat de această dată, iar cel mai puternic antreprenor român al acestui moment îşi aminteşte că la acea vreme vindea tot felul de accesorii, băuturi răcoritoare, dulciuri, pe care le lua dintr-un centru comercial aflat pe centura Capitalei. „Se vindea orice şi cu adaosuri foarte mari, la acea vreme nu era limitată marja la 30%, putea să fie oricât. Aveam margini mari pentru că era o lipsă incredibilă de produse, acum dacă nu eşti atent rămâi cu produsul şi trebuie să-l distrugi. Atunci cererea era imensă şi erau foarte mulţi bani pe care oamenii nu aveau unde să-i cheltuie. Toţi aveau economii, pentru că nu aveau ce să cumpere, erau foarte mulţi bani în piaţă şi am avut o valoare adăugată destul de consistentă de la început“, spune Pavăl, care adaugă că şi-a dorit permanent să se extindă şi în scurt timp a ajuns de la un magazin de mobilă la trei.

    Un alt moment important în evoluţia Dedeman a fost 1993, când fratele său a terminat facultatea şi i s-a alăturat. Spirit antreprenorial a dovedit şi Adrian Pavăl, care în vremea facultăţii cumpăra produse dintr-un bazar de la Iaşi, de la ruşii care aduceau produse în ţară, le încărca în genţi şi apoi pleca cu trenul la Craiova. „Fiind student, a strâns 10.000 de mărci germane făcând genul acesta de afacere care acum nu mai e legală, dar atunci nu era interzisă.“
    În 1993 şi-au unit forţele şi, apreciază Pavăl, „ne-am dublat capacitatea de a munci, a fost foarte bine pentru noi. E un moment important“.

    Inspiraţie din Vest

    În 1995, cei doi fraţi Pavăl au văzut primul magazin de bricolaj de mari dimensiuni peste hotare şi şi-au propus să facă acelaşi lucru în România, însă a durat mai bine de zece ani până au ajuns la formatul actual de magazin. În urmă cu zece ani, Dedeman era un jucător regional important, dar nimic nu dădea de bănuit că avea să se detaşeze clar de competitorii săi locali – ca Ambient sau Arabesque – sau de reţelele străine, prezente deja pe piaţă sau care urma să apară, Bricostore, Praktiker, Hornbach sau BauMax.

    În momentul căderii Lehman Brothers, retailerul băcăuan avea o reţea de 12 magazine. De-atunci, numărul acestora a crescut până la 49. „Criza, pentru noi, a fost un noroc cum numai divinitatea ne putea aşeza în cale. Dacă nu ar fi venit, nu am fi fost aici. Nu aveam altă opţiune decât să mergem înainte, să ne extindem, pentru că suntem născuţi aici şi tot aici trăim, în timp ce o companie venită din afara ţării are o perspectivă mai conservatoare şi ia decizia cea mai sigură pentru ea.“

    Or la momentul în care străinii au oprit expansiunea au creat un spaţiu favorabil pentru ca reţeaua băcăuană să continue creşterea. „Am avut astfel acces la terenurile la care mă uitam înainte de criză şi mă gândeam că erau bune, dar nu era posibil să le pot cumpăra vreodată, având preţuri foarte mari. Dar în viaţă se pot întâmpla miracole, terenurile au devenit accesibile şi le-am putut cumpăra fără a avea o competiţie“, explică antreprenorul.

    Un reper în activitatea Dedeman este 2010, anul în care afacerea a devenit cel mai mare retailer român, ajungând la afaceri de 300 de milioane de euro.

    Astfel, rulajele retailerului de bricolaj le-au depăşit pe cele dezvoltate de alţi antreprenori, ca Dan Şucu (care a dezvoltat Mobexpert) sau Dan Ostahie (care a construit Altex). În acel an, retailerul băcăuan a deschis la fel de multe magazine ca principalii trei competitori la un loc – Praktiker, Bricostore şi BauMax, care au finalizat cinci unităţi.

    Iar dacă acum compania se află în poziţia în care bugetele de investiţii sunt din fonduri proprii, Pavăl spune că „am crescut luând cu împrumut sume imense. Am luat credit dintotdeauna, de la început. Am plătit dobânzi şi de 170%, atunci a fost o perioadă grea, complicată pentru a supravieţui, dar suntem aici“. În mod aşteptat, toată afacerea celor doi fraţi este acum complet conectată la tot felul de softuri, indiferent că este vorba de magazine, stocuri, clădiri. „Dacă nu accesezi permanent cea mai nouă tehnologie şi îţi imaginezi că nu mai ai nimic de făcut, e reţeta perfectă pentru sfârşit. Perversitatea capitalismului este că fie creşti, fie cazi. Nu există situaţia în care poţi să rămâi o perioadă de timp pe domeniu plat. Cine alege să moară?“ Cu toate acestea, Dragoş Pavăl spune că nu a perceput anumite momente ca fiind grele, fiind foarte angrenat în ce avea de făcut, şi n-a existat nici măcar un singur moment în care să creadă că nu poate răzbi.

    Tot din sfera unicornilor „mai puţin tradiţionali”, pe plan local pragul unei evaluări de 1 miliard a fost depăşit în anii trecuţi de Banca Transilvania (care a ajuns în 2018  la o evaluare de 2,4 miliarde de euro potrivit celei mai recente ediţii ale anuarului ZF Cele mai valoroase companii din România). Producătorul românesc de soluţii de securitate cibernetică Bitdefender a ajuns la o evaluare de 747 de milioane de dolari, premisele pentru următorul unicorn românesc fiind astfel create.

    Vremea unicornilor, pe cale să apună?

    Statisticile par să indice că vremea unicornilor a trecut: în 2014 şi 2015 au apărut peste 40 de noi unicorni în Statele Unite, dar acel prag nu a mai fost atins. În primele şase luni ale acestui an, doar 11 companii americane atingeau o evaluare de 1 miliard de dolari.

    Pe de altă parte, un studiu lansat la începutul acestui an de National Bureau of Economic Research arată că unicornii sunt, în medie, supraevaluaţi cu 50%.

    Mai exact, din cele 135 de companii analizate de cercetătorii din Statele Unite, 65 au o valoare reală de mai puţin de 1 miliard de dolari.

    În 1999, durata medie pe care o companie din zona de tehnologie o aştepta până să se listeze era de 4 ani; astăzi, acea perioadă a ajuns la 11 ani. Această creştere poate fi explicată prin disponibiliatea mai mare a fondurilor de investiţii de a susţine financiar companiile, chiar şi în condiţiile în care acestea nu generează profit. Investitorii se concentrează pe creşterea bazei de clienţi şi nu pe break-even sau obţinerea de profit, iar asta a dus inevitabil la supraevaluarea unor start-up-uri.

    Cifrele denotă un peisaj dezolant: 76% din companiile listate anul trecut nu generaseră profit până la oferta publică iniţială (IPO) – este cel mai important semnal de la alarmă venit după criza dot-com, din anii 2000, atunci când 81% din companiile listate erau neprofitabile.

    Cei de la CB Insights, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piaţă din zona tehnologiei, scriu că ritmul de apariţie a unicornilor va scădea considerabil în perioada următoare, luând ca prim indicator scăderea numărului de „megarunde de finanţare – rundele în care investitorii pun la bătaie peste 100 de milioane de dolari.

    În 2013, termenul de unicorn se referea la apariţia rară a unei companii evaluate la peste 1 miliard de dolari; termenul şi-a pierdut din sclipire în anii ce au urmat, tot mai multe companii atingând pragul respectiv. S-ar putea însă ca următoarea perioadă – să spunem 3-5 ani – să aducă o puternică corecţie pe piaţa de investiţii şi să readucă unicornul la statutul potrivit: unul mitic.
     

     

     

     

  • Enterprise Robotic Process Automation (RPA)

    Elementul de  noutate:
    Până acum mai puţin de trei ani, la nivel global existau foarte puţine soluţii de automatizare. Prin atributele sale de computer vision, platforma UiPath este un răspuns complet la nevoile de automatizare a proceselor de business pe care le au organizaţiile, inclusiv companiile de tip enterprise. Practic, roboţii software orchestraţi de platforma UiPath se comportă exact ca un angajat la biroul său şi pot să „vadă” şi să acceseze aplicaţii, operând modificări în acestea şi stabilind cursuri de acţiune şi consecinţe.

    Descrierea inovaţiei:
    RPA este o tehnologie folosită în aproape toate funcţiunile unei afaceri – de la resurse umane la departamentul financiar sau la cel de marketing. Platforma oferă organizaţiilor o tehnologie capabilă să automatizeze procesele operaţionale repetitive, bazate pe reguli, delegând roboţi virtuali să preia din sarcinile angajaţilor. În schimb, aceştia vor putea fi implicaţi în activităţi cu impact strategic mai mare pentru destinul organizaţiei, în sarcini creative sau în care implicarea umană este definitorie.  Datorită misiunii asumate de UiPath de a facilita accesul organizaţiilor la soluţii concrete de artificial intelligence (AI), platforma trece printr-un upgrade permanent, înglobând din ce în ce mai mulţi algoritmi de AI şi machine learning (ML), dezvoltaţi de partenerii tehnologici ai companiei. Activităţile platformei software UiPath se pot derula atât în reţelele organizaţiilor cliente, cât şi în cloud. Unul dintre avantajele tehnologiei RPA este că e system agnostic, adică poate interveni pe structurile IT ale clienţilor fără a cere ca aceasta să suporte modificări sau upgrade-uri. Printre activităţile suportate de tehnologia dezvoltată de UiPath se numără alocarea facturilor pe conturi, citirea şi procesarea datelor structurate şi nestructurate, extragerea de conţinut din multiple formate de date (Word, PDF, Excel etc.) şi procesarea lui ulterioară, sortarea şi procesarea e-mailurilor şi managementul datelor de autentificare.

    Efectele inovaţiei:
    Implementarea platformei UiPath aduce mai multe beneficii: îmbunătăţirea productivităţii unei companii (roboţii software lucrează 24 h / 7 zile pe săptămână), reducerea erorilor (în procesele repetitive, vulnerabile la elementul de eroare umană, roboţii dau aceeaşi atenţie primului proces, precum şi celui de-al 500-lea, de exemplu), îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor (odată eliberaţi de sarcinile repetitive şi consumatoare de timp, angajaţii se pot dedica unui serviciu faţă de clienţi mult mai calitativ; în plus, diverse operaţiuni, preluate de roboţi, vor fi derulate într-un interval mult mai mic de timp, deci clienţii sunt serviţi mai repede şi fără erori) sau ridicarea nivelului de satisfacţie a angajaţilor, care se vor implica în sarcini cu valoare adăugată.

  • De ce refuzul de a angaja un inginer l-a costat pe Mark Zuckerberg 19 miliarde de dolari

    În mijlocul anului 2009, Brian Acton era un inginer software care nu-şi găsea de muncă. Deşi avea ani de experienţă la companii precum Yahoo sau Apple, tânărul Acton a fost refuzat şi de Twitter şi de Facebook. O greşeală care a costat-o pe Facebook 19 miliarde de dolari. De ce?

    Pentru că nicio companie nu l-a angajat, Acton s-a alăturat lui Jan Koum, fost angajat Yahoo, şi au pornit în 2009 un startup care avea să devină regele mesageriei, WhatsApp. Cinci ani mai târziu, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a decis să achiziţioneze Whatsapp pentru 19 miliarde de dolari. Facebook a plătit patru miliarde de dolari în numerar şi 12 miliarde în acţiuni. Pe lângă cele 16 miliarde dolari, fondatorii şi angajaţii WhatsApp au primit acţiuni în valoare de 3 miliarde dolari.

    Cum a apărut ideea pentru WhatsApp?

    În ianuarie 2009, Koum şi-a cumpărat un iPhone şi a înţeles că App Store-ul, care pe atunci avea şapte luni, urma să evolueze spre o nouă industrie de aplicaţii. L-a vizitat pe Alex Fishman, un prieten rus care obişnuia să invite oameni din comunitatea rusească la el acasă, şi a discutat cu el ore întregi despre dezvoltarea unei noi aplicaţii. Le-a venit astfel ideea dezvoltării unei agende telefonice care să prezinte statusul persoanelor din listă. Acton a convins cinci prieteni de la Yahoo să investească 250.000 de euro în afacere, iar ca răsplată a primit statutul de cofondator şi acţiuni în companie.

    Povestea lui Acton este una a norocului, persistenţei şi este foarte probabil să le creeze anxietate recrutorilor şi managerilor deoarece angajarea persoanelor potrivite este un exerciţiu al şansei.

    În septembrie 2017, Acton a anunţat că părăseşte Yahoo pentru a înfiinţa o fundaţie. 

  • Au creat, au dezvoltat, au crescut. Trei afaceri antreprenoriale româneşti sunt evaluate la 2 mld. euro

    “România merge mai departe cu 400.000 – 500.000 de antreprenori. Foarte puternică, foarte dinamică”, a fost mesajul transmis la Gala ZF 20 de ani de Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, cel mai puternic brand antreprenorial din sectorul financiar din România.

    Alături de Banca Transilvania, alte două companii create de antreprenori – UiPath şi Dedeman Bacău – au fost evaluate la cel puţin 2 mld. euro fiecare în 2018, arată datele din Anuarul Top 100 cele mai valoroase companii din România, ajuns la ediţia a treisprezecea şi realizat de ZF în colaborare cu casa de investiţii Capital Partners.

    Este pentru prima dată când trei afaceri antreprenoriale sunt evaluate în jurul pragului de 2 mld. euro, un record pentru businessul privat românesc. Mai mult, alte patru companii locale sunt evaluate la peste 500 mil. euro fiecare: Bitdefender, Altex, Digi şi grupul Fildas-Catena. Până în 2012 iniţiativele private cu capital românesc sperau la pragul de evaluare de 1 mld. euro fără să îl atingă, iar creşterea valorii companiilor antreprenoriale s-a văzut cu adevărat abia în perioada 2014-2018, când achiziţiile, extinderea şi ambiţia fondatorilor au ridicat brandurile locale.

    Cea mai valoroasă companie antreprenorială este în 2018, pentru prima dată, UiPath, primul unicorn românesc din IT, companie specializată în dezvoltarea de roboţi software. Compania, fondată în Bucureşti de românii Daniel Dines şi Marius Tîrcă, a fost evaluată la 2,55 mld. euro, potrivit datelor din Anuarul Top 100 cele mai valoroase companii din România.

    „Cel mai interesant aspect din această ediţie este saltul spectaculos înregistrat de o companie antreprenorială românească relativ necunoscută publicului larg în urmă cu câţiva ani. Fondată în 2005, cu sediul pentru o lungă perioadă de timp într-un apartament din zona Pieţei Unirii din Bucureşti, aproape să tragă cortina în 2013 şi fără să prindă vreodată topul celor mai valoroase 100 de companii, UiPath este evaluată anul acesta la 2,6 miliarde de euro, intrând direct în top 10 (pe locul 4) şi ocupând prima poziţie în topul celor mai valoroase 25 de companii antreprenoriale româneşti”, spune Alexandru-Ştefan Vlaicu, analist investment banking la BT Capital Partners.

    UiPath este o companie care s-a specializat în ultimii ani în cea mai în vogă tehnologie la nivel global, dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii. Start-up-ul s-a desprins în 2015 dintr-o companie specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005. Treptat, aceasta s-a specializat în soluţii de automatizare, iar din 2012 şi-a îndreptat atenţia către piaţa de automatizare robotizată a proceselor.

    Odată cu această specializare şi mai ales din 2015 UiPath a crescut puternic, de la venituri de doar 1,2 milioane de dolari în 2016 la 43 de milioane de dolari anul trecut. Mai mult, pentru acest an sunt estimate venituri de peste 200 de milioane de dolari, conform datelor transmise de companie. Printre clienţii firmei fondate în România se numără General Electric, Walmart şi Chevron.
    „Dacă ar fi să rămânem cu ceva în urma topului din 2018, dincolo de cifre, evaluări şi creşteri, propun să rămânem cu această poveste de succes. Iată că, la o sută de ani de la Marea Unire, într-un climat macro încă bun, dar care indică clar un final de ciclu şi o decelerare pe termen scurt, într-un mediu de business presărat cu incertitudini şi capcane, mişcarea antreprenorială din România este capabilă să ofere un jucător de top la nivel global, într-o industrie nouă şi foarte inovativă. Mulţi vor afirma că aceasta este doar excepţia de la regulă, însă un lucru este cert – mai sunt şi altele şi voi enumera doar câteva din acelaşi spectru: Avangate, Bitdefender, RAV, Vector Watch”, arată analistul de la BT Capital Partners.

    Demersul realizat de ZF în colaborare cu casa de investiţii BT Capital Partners este unul strict jurnalistic, care îşi propune o ierarhizare a companiilor din prisma valorii de piaţă, un indicator care trece dincolo de cifre de afaceri sau marje de profit. În lipsa unei pieţe de capital puternice, care validează parcursul şi rezultatele companiilor ţinând cont şi de contextul pieţelor, doar zona de fuziuni şi achiziţii oferă imaginea reală a valorii companiilor în momentul în care ele devin ţinte de achiziţii. Top 100 cele mai valoroase companii din România rămâne de la prima ediţie un exerciţiu jurnalistic. Dincolo de el, datele din piaţa de fuziuni şi achiziţii arată că niciun antreprenor nu a bătut palma pentru vânzarea companiei pe care a creat-o la sume de peste 1 mld. euro până acum. Mai mult, sunt doar trei tranzacţii parafate din 1990 încoace la valori de peste 1 mld. euro (sectorul bancar, energie şi telecom), dar niciuna în ultimul deceniu.

    Cele mai puternice 50 de exituri făcute de antreprenori în businessul românesc le-au adus acestora în total în conturi peste 3 mld. euro, potrivit calculelor ZF. Încasările au variat însă puternic, de la circa 10 milioane de euro, cât a primit fondatorul napolitanelor Joe, la aproximativ 400 de milioane de euro, cât au încasat cei care au pus bazele platformei de publicitate video online LiveRail sau fondatorii grupului farma A & D Pharma.

    România are în continuare businessuri antreprenoriale puternice în industria alimentară, în zona de sănătate şi farma, în retailul electro-IT, în real estate şi construcţii, are antreprenori care au creat, au dezvoltat şi nu au ieşit din business şi nici nu-şi propun să facă acest pas. Romaqua (Octavian Creţu şi Nicolae Palfi), companie evaluată la 413 mil. euro, este cel mai valoros business românesc cu activităţi de producţie, grupul Fildas-Catena este cel mai valoros din zona de sănătate şi farma, iar Altex, cel mai scump brand cu capital românesc din retailul electro-IT. Toate aceste companii sunt în prima ligă a businessului şi raportat la cifra de afaceri, iar dezvoltarea brandurilor este cea mai importantă misiune a antreprenorilor care le-au creat.

    În 2018, cele mai valoroase 25 de companii antreprenoriale româneşti sunt evaluate la 12,5 mld. euro într-un clasament cu peste 3 mld. euro mai „scump” faţă de cel din 2017. Ce urmează?
    „România următorilor 100 de ani trebuie să fie o Românie digitală, ale cărei interese se îmbină cu cele globale”, afirmă Marius Istrate, chief people officer al UiPath, cea mai valoroasă companie antreprenorială în 2018. 

  • Un antreprenor din Iaşi vrea să facă un milion de euro din exportul de software

    „Când a venit vremea să plec pentru a urma o carieră în industria IT, mi-am dat seama repede că cel mai bine este să îmbin cunoştinţele tehnice pe care le-am dobândit în timpul studiilor cu experienţa trăită în companie pentru a lucra pe cont propriu. Startul a fost o companie de servicii web pe care am început-o cu un coleg de facultate”, povesteşte antreprenorul.

    Costi Teleman este fondatorul şi CEO-ul IntelligentBee, o companie din Iaşi specializată în furnizarea de servicii de dezvoltare software şi suport tehnic. A petrecut cinci ani ca angajat în timpul facultăţii, perioadă în care spune că a făcut de toate, iar printre aspectele care au condus la dezvoltarea sa se numără observarea şi participarea activă la evoluţia unei companii de la cinci la 50 de oameni. Ideea de a porni IntelligentBee i-a venit după ce a plecat din compania la fondarea căreia a participat şi despre care spune că se îndrepta mai mult în zona de vânzări. „Fiind programator şi simţind o creştere a pieţei de produse online, am decis că pot creşte o companie de servicii de dezvoltare în această direcţie. Aşa a luat naştere IntelligentBee, o companie care livrează soft la comandă şi suport tehnic către clienţii corporate din toată lumea.”
    Spune că la început compania era formată cu precădere din oameni extrem de bine pregătiţi tehnic, însă cu abilităţi de promovare şi vânzări reduse – prin urmare, primele obstacole au apărut atunci când au început să caute contracte.

    „Am dat apoi peste o altă problemă, pentru că a trebuit să dimensionăm corect numărul de oameni care pot livra serviciile către clienţi. Ne-a luat ceva timp să găsim o metodă sustenabilă de a creşte compania şi credem că am găsit-o”, spune Costi Teleman. Din punctul lui de vedere, succesul se leagă de managementul mai bun al capitalului uman şi introducerea de produse proprii în ecuaţie. „Acest lucru ne permite să creştem cifra de afaceri într-un ritm mai alert decât creşterea numărului de angajaţi.”

    Echipa s-a dezvoltat constant, an de an, pe măsură ce numărul de proiecte a crescut; numărul angajaţilor a ajuns în prezent la 35.
    „Dacă până în 2014 aveam cu precădere oameni de execuţie − programatori şi suport tehnic − de atunci am început să aducem lângă noi oameni cu experienţă pe departamente care sunt critice pentru creşterea oricărei companii, cum ar fi resurse umane, vânzări, marketing şi aşa mai departe.” Dintre proiectele dezvoltate de IntelligentBee, el aminteşte de Eventway.io, o platformă de ticketing destinată organizatorilor de evenimente din toată lumea.

    „Prin această platformă i-am putut ajuta pe cei de la Afterhills, cel mai mare festival de muzică şi artă din Moldova, să-şi administreze mai eficient vânzările de bilete pentru ediţia din acest an. Mai mult, ne-am îmbunătăţit platforma, iar noua versiune a atras mai mulţi clienţi decât ne-am aşteptat.”
    Printre aceştia se numără Salvaţi Copiii, TEDx sau FabLab. Platforma Eventway.io se bazează pe modelul business-to-business şi se adresează organizaţiilor şi companiilor naţionale şi internaţionale. Până acum, investiţia în proiect s-a ridicat la 60.000 de euro, urmând ca până la finalizare, în 2019, să mai fie investiţi încă 140.000 euro.

    Din punctul de vedere al antreprenorului, piaţa locală de servicii software şi suport tehnic este cel puţin la fel de competitivă, din punctul de vedere al calităţii serviciilor comparativ cu preţul, ca orice altă ţară din Europa de Vest.
    „Pentru noi a fost totuşi o piaţă în schimbare, însă raportul a rămas la fel de bun. Dacă acum 10 ani preţul pentru serviciile furnizate de companii româneşti era mai mic decât acum, iar experienţa era şi ea limitată din cauza lipsei de expunere la proiecte cu adevărat complexe, acum au crescut experienţa, nivelul calităţii de execuţie a serviciilor, precum şi preţul. Acum ne putem bate cu cei mai buni jucători de pe piaţă.”
    El oferă ca exemplu creşterea unui produs online pentru un client din Statele Unite, încă de la înfiinţarea companiei respective, în urmă cu opt ani. „Dacă atunci când am început să lucrăm cu ei erau foarte mici, nu aveau nici măcar un sediu, am continuat să-i ajutăm atât pe partea de dezvoltare de software, cât şi de suport tehnic până când, acum un an, au fost listaţi la Bursa din New York, iar acum două săptămâni au fuzionat cu Twilio, o tranzacţie care  s-a ridicat la 2 miliarde de dolari. Suntem mândri că am avut şansa să fim acolo şi să ajutăm la creşterea lor şi că încă le suntem parteneri.”

    Potrivit presei internaţionale, Twilio, o companie de cloud computing cu sediul central în San Francisco, a anunţat cumpărarea SendGrid (o platformă de comunicare pentru clienţi) într-o tranzacţie estimată la 2 miliarde de dolari.
    Potrivit ZF, piaţa locală de software şi de servicii de IT va depăşi în 2019 două praguri istorice: numărul de IT-işti va trece de 100.000, iar valoarea totală a industriei va trece de 5,1 miliarde de euro, conform unui studiu realizat de compania de cercetare şi consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC) şi Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii IT (ANIS).

    Pentru anul în curs însă, Costi Teleman şi-a propus atingerea unei cifre de afaceri de 1 milion de dolari. „Asta ar însemna să marcăm o nouă creştere, cum de altfel s-a întâmplat cam în toţi aceşti ani, de la înfiinţare şi până în prezent.“
    Costi Teleman vede o trecere din ce în ce mai accelerată a sectorului IT de la dezvoltarea de servicii la crearea de produse proprii, care să se folosească de cele mai noi tehnologii disponibile la nivel mondial. Capacitatea de execuţie există deja, spune el, stimulată de foarte multe proiecte pentru pieţele din vest sau de peste ocean.
    „Acum suntem în procesul de formare a capacităţii de promovare, de management al performanţei şi de finanţare. În maximum doi ani vom lucra la produse pe care le vor folosi oamenii din întreaga lume, însă ele vor fi româneşti.”

  • Asasinii lui Jamal Khashoggi, ajutaţi de o companie israeliană de software/ Dezvăluirile lui Edward Snowden în cazul jurnalistului saudit

    Aflat într-o locaţie secretă din Moscova, Snowden a spus că mai multe companii israeliene se află în spatele liderilor de state şi de guverne care achiziţionează programe de supraveghere care permite acestora să-şi spioneze adversarii politici.

    Un software dezvoltat de o altă companie de profil, care poate infecta un dispozitiv inteligent şi care astfel se poate transforma într-un instrument de supraveghere, a fost instalat în telefonul mobil al unui alt disident saudit care se afla în contact cu Khashoggi, a declarat Snowden, care a citat un gruop de experţi ai unei companii canadiene de securitate online.

    Acest individ ar fi fost cel care ar fi ajutat la prinderea şi uciderea jurnalistului în interiorul consulatului, este de părere Snowden, fără a oferi vreo dovadă în acest sens.

    Această companie este ”cea mai periculoasă dintre cele mai periculoase organizaţii care comercializează astfel de dispozitive care sunt folosite în mod activ pentru a încălca drepturile dizidenţilor, activiştilor dau a unor minunaţi răi jucători. Dar nu este singura”, a adăugat Snowden.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De la agendă la Excel

    “Studiind piaţa, am vrut să vin în întâmpinarea hotelierilor cu un produs software complet, o experienţă la un alt nivel”, descrie Amalia Ştefan, fondatoarea platformei Juvo Hospitality, motivul pentru care a pus bazele businessului.

    A lansat software-ul Juvo Hospitality în luna noiembrie a anului trecut cu o investiţie iniţială de 500.000 de euro din fonduri proprii, sumă care a fost direcţionată spre tehnologie şi resursa umană. „Vânzarea softului a început în luna aprilie. Până în luna iunie am semnat contracte în valoare de 6.110 de euro. Pentru România, Juvo Hospitality este un business nou, ne aşteptăm la o creştere de 15% în urma târgului de turism WTM de la Londra, la care vom participa în noiembrie”, preconizează antreprenoarea.

    Echipa care a lucrat la crearea softului a fost alcătuită din 21 de persoane cu tot cu colaborări, acţionari fiind Amalia Ştefan şi Oxford Investment Alliance SRL. Softul internaţional dezvoltat şi în România prin Juvo Hospitality a fost lansat însă pentru prima dată în UK. Biroul din Londra, care în prezent deţine 310 unităţi hoteliere în portofoliu, a fost înfiinţat în urmă cu patru ani, iar în 2017 a generat venituri de 1,7 milioane de euro, cu o creştere de 35% în primele şase luni ale anului acestuia faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.

    „Printr-un sistem automatizat, softul Juvo Hospitality îi ajută pe hotelierii locali să se conecteze şi să îşi dezvolte reţeaua de distribuţie la nivel internaţional, să gestioneze eficient rezervările, să îmbunătăţească sistemul operaţional, administrarea eficientă a hotelului şi managementul hotelier”, explică Amalia Ştefan rolul software-ului. Cum funcţionează însă acesta?

    „Juvo Hospitality este un CRS (Central Reservation System – sistem central de rezervare) creat pentru a conecta o proprietate sau un lanţ de proprietăţi la GDS (Global Distribution System – sistem global de distribuţie), care conectează peste 600.000 de agenţii de turism şi clienţi corporativi din întreaga lume, IDSuri (Internet Distribution Systems) compuse din portaluri de călătorie online, wholesaleri online şi operatori de turism de top şi orice centre de relaţii cu clienţii conectate la hotel. Toate acestea, într-un sistem unic, care include şi un BE (Booking Engine – motor de rezervări) online pentru site-ul oficial al hotelului.”

    Anul acesta, platforma a înregistrat o rată de creştere a numărului de clienţi de 38%, comparativ cu 2017. Clienţii Juvo Hospitality sunt reprezentaţi exclusiv de companii, software-ul fiind dedicat hotelurilor. La momentul actual, în portofoliul businessului se regăsesc peste 250 de unităţi de cazare, unul dintre cei mai mari clienţi de pe piaţa locală fiind Phoenicia Hotels.

    Businessul se monetizează prin pachete cu plată lunară, cu preţuri cuprinse între 99 euro şi 250 euro/lună, tarif care include servicii cum ar fi sistemul de management al proprietăţii, CRS, site, management reputaţional, comparaţii de preţuri etc.

    Amalia Ştefan a terminat Geografie la Universitatea Bucureşti şi şi-a început cariera în 2002, într-o mică agenţie de turism din Capitală. Cu tehnologia a luat contact pentru prima dată în 2009, în Praga, Cehia – în cadrul companiei Invia.cz, „un loc de suflet de unde am învăţat foarte mult”, unde a început pe o poziţie de team leader, iar după numai cinci luni a fost avansată ca sales manager pe România.

    În octombrie 2011, a plecat să lucreze într-o altă agenţie de turism din Bucureşti, unde a rămas până în 2015, când a ales Booking.com, unde a intrat „din dorinţa de a vedea cum se întâmplă lucrurile, cum se dezvoltă activitatea într-un OTA (Online Travel Agency)”. A fost timp de peste un an account manager şi spune că i-a plăcut foarte mult partea de partnership.

    A urmat eMAG, o companie „unde te poţi dezvolta, unde chiar poţi spune ce îţi doreşti să realizezi şi cu siguranţă eşti ajutat de întreaga echipă”, unde a lucrat timp de un an tot pe poziţia de account manager. „Consider că fiecare job, fiecare KPI (Key Performance Indicator – n. red.) atins m-a ajutat să construiesc o temelie solidă şi să mă dezvolt”, spune ea.

    Acum are 35 de ani, îşi împarte poziţia de CEO al Juvo Hospitality cu cea de mamă şi spune că pasiunile sale sunt cărţile şi timpul petrecut cu fetiţa ei, dar, bineînţeles, şi călătoriile, printre destinaţiile sale preferate numărându-se Tropea, Barcelona şi Havana: „Atunci când faci parte din industrie, călătoriile devin un viciu”.

    Antreprenoarea vede provocările ca pe o modalitate de a-şi depăşi limitele şi spune că o provocare majoră este să îi facă pe oameni „să înţeleagă că tehnologia îi ajută şi nu îi înlocuieşte”. În toate discuţiile cu diverşi oameni de afaceri, povesteşte că încearcă să îi facă pe aceştia să înţeleagă că tehnologia „le îmbunătăţeşte vieţile” şi le uşurează munca: „Cu ajutorul tehnologiei, din ce în ce mai multe companii îşi pot lăsa personalul să aleagă dacă vrea să lucreze din birou, de acasă sau dintr-o cafenea. Sunt companii care au făcut economii uriaşe alegând ca angajaţii lor să lucreze remote”, descrie ea unul dintre avantajele tehnologiei.

    Un alt proiect al Amaliei Ştefan este Academia Juvo, care „s-a născut din dorinţa de a oferi acces hotelierilor la ultimele noutăţi din domeniul turismului. A început prin a fi un proiect online, dar la solicitarea hotelierilor am susţinut workshopuri şi traininguri în mai multe locaţii din ţara. Am susţinut şi clase online prin webinarii, unde am discutat despre revenue management, operaţional şi marketing. Investiţia nu a fost financiară, am investit timp şi suflet”. Ea spune că, din punctul său de vedere, piaţa din sud-estul Europei „încă nu a atins apogeul pe partea tehnologiei. Acum studiază, încearcă să ajungă la un nivel atins de mai mulţi ani de piaţa din vest. Acesta a fost şi motivul pentru care am lansat Juvo Academy.“

    În ceea ce priveşte planurile de extindere pentru anul următor, antreprenoarea spune că „pentru 2019 ne dorim să ne consolidăm poziţia pe piaţa românească şi să lansăm Juvo Hospitality în Grecia şi Egipt”, proiecte pentru care are pregătită o investiţie de 100.000 de euro. „Tehnologia este o piaţă în continuă dezvoltare. Investiţiile sunt continue, tocmai pentru a oferi cele mai bune servicii clienţilor noştri.”
    Cât despre influenţa pe care o are digitalizarea în industria hotelieră, în opinia Amaliei Ştefan, există „în mod evident o tendinţă a unităţilor de cazare de a trece de la modelul clasic de lucru la modelul online”, completând că, totuşi, încă există „în acest moment multe unităţi de cazare care îşi ţin evidenţa pe agende sau care au un sistem de gestionare hotelieră clasic”.

    Povesteşte că a întâlnit oameni de afaceri şi investitori care încă mai consideră că a avea un sistem cloud este un lucru foarte rău, ba chiar periculos. „Percepţia acestora se schimbă când realizează că pot vedea situaţia hotelului cu un singur clic, când pot avea toate sistemele de rezervări într-un singur loc, având astfel acces la rapoarte detaliate rapid. Tehnologia poate uşura munca de zi cu zi, dar, în acelaşi timp, cu o strategie bună poţi creşte numărul rezervărilor online, ca şi prin canalele de distribuţie.”

    Antreprenoarea crede că platformele de tip Airbnb „nu afectează industria hotelieră. Un client obişnuit cu toate condiţiile unui hotel va fi mai reticent să închirieze un apartament sau o casă pe platforma Airbnb. Fiecare business are propria piaţă. Însă competiţia ne face mai buni şi ne ajută să ne creştem calitatea serviciilor oferite”, încheie ea.

    În prezent, Juvo Hospitality are cinci angajaţi în biroul din România şi 12 în cel din Marea Britanie. Amalia Ştefan spune că „piaţa din UK este mult mai axată pe revenue management şi tehnologie. Angajaţii nu sunt diferiţi, totul depinde de tine ca şi CEO, să creezi un cadru frumos de muncă, şi cu siguranţă vei fi răsplătit cu performanţă“. 

  • Cifrele nu spun întotdeauna totul

    “Aşteptările pe care le-a avut compania în 2014 au fost destul de mici şi au fost depăşite cu mult. Iniţial, centrul acesta a fost construit pentru 500 de persoane, iar în momentul de faţă numărul s-a dublat; din acest punct de vedere, parcursul pe care l-a avut centrul în aceşti cinci ani a fost mult peste aşteptări”, spune Marian Popa, directorul centrului global de cercetare al Deutsche Bank în România.

    Popa este unul dintre cei mai puternici manageri români din industria IT&C, el ocupând în perioada 2004-2012 funcţia de CEO al diviziei grupului britanic Endava în Europa Centrală şi de Est, poziţie din care a coordonat expansiunea Endava în România. El a venit la conducerea centrului Deutsche Bank încă din 2014, de la începerea activităţii pe plan local.

    La momentul deschiderii DB Global Technology în Bucureşti, o parte dintre costurile cu personalul au fost susţinute de statul român printr-o schemă de ajutor de stat la care au mai aplicat şi alte nume mari din industria de înaltă tehnologie, printre care Dell, IBM, Microsoft sau Orange. Compania a primit în 2013 aprobarea pentru un ajutor de stat de 15,69 mili­oane de euro aferent unui proiect de investiţii care presupune înfiinţarea a 500 de locuri de muncă. Costurile totale cu personalul aferente acestui proiect de investiţii se ridică la 39,24 milioane de euro, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.

    Cifrele nu spun întotdeauna totul, subliniază Marian Popa, referindu-se la faptul că au fost, şi sunt şi în momentul de faţă, o serie întreagă de companii în România unde vorbim de un număr redus de oameni, dar cu o calitate extrem de ridicată a produselor dezvoltate. „Ceea ce vreau să spun este că cifra nu este neapărat cea care e edificatoare şi nu ar trebui pus accent numai pe câţi sunt, ci şi pe ceea ce fac. Ar trebui pus accent pe creşterea contribuţiei pe care aceste centre le au în România.”

    Problemele de pe piaţa muncii nu au legătură doar cu sectorul IT, remarcă Marian Popa, amintind că în momentul de faţă deficitul de muncă la nivel naţional este de aproximativ un milion de persoane. „Problema găsirii oamenilor este problema noastră, nu problema pieţei; e ca şi cum te-ai duce într-o pădure şi ai fi dezamăgit că nu găseşti struguri şi mere. Jobul nostru este să găsim oameni – credem foarte mult într-o activitate participativă, unde nu stai pur şi simplu şi aştepţi să ţi se dea o sarcină, trebuie să creezi şi tu lucruri.”

    Din acest motiv, spune el, au luat decizia să pună şi bazele unei şcoli unde, în funcţie de necesitatea pe care compania o are, pot şcolariza între 40 şi 100 de oameni pe an. „Avem colaborări strânse atât cu Politehnica, cât şi cu ASE-ul”, completează el. 
    În această direcţie, compania a lansat şi primul program de informatică financiară, un master care se face la Politehnica Bucureşti. „În general, contribuim la această găsire suplimentară de forţe – necesită puţin efort, dar nu aş spune că e un efort extraordinar. Repet, toate întreprinderile ar trebui să se ocupe şi de crearea forţei de muncă, nu doar de consumarea ei.

    Programatorul 2.0
    „Programatorul a încetat de mult să mai fie un simplu coder; programatorul este astăzi un foarte bun specialist pe domeniul în care programează”, spune Popa. Din punctul lui de vedere e foarte greu, dacă nu imposibil, să programezi dacă nu înţelegi cum funcţionează industria respectivă.

    „Ca exemplu simplu, dacă trebuie scris un cod care ne permite să apăsăm trei butoane şi să luăm bani din bancomat, trebuie să înţelegi care este fluxul respectiv. În momentul în care faci o activitate complexă de trading sau de Forex, trebuie să înţelegi cum funcţionează bursa, pentru că altfel nu ai cum să structurezi informaţiile. Din această cauză, cea mai mare parte a investiţiilor noastre – din punctul de vedere al trainingului – merg către zone din afara tehnologiei.”

    Piaţa financiară din România, din punctul de vedere al produselor oferite, este încă la început, opinează şeful DB Global Technology. „Piaţa locală nu are «sofisticarea» pieţelor londoneză, germană sau americană, pentru care noi lucrăm. Vorbim de produsele financiare oferite de bănci, care sunt destul de simple. În afara de asta, în România nu există încă bănci de investiţii, iar partea grea a programării financiare este în zona de investiţii.

    Oamenii de aici au provocarea de a lucra dintr-o piaţă mai puţin dezvoltată financiar pentru cele mai dezvoltate pieţe ale lumii. Iar atunci când discuţi cu cineva de acolo, persoana în cauză se aşteaptă să ştii banca aşa cum ştie şi el Wall Streetul.”
    Majoritatea celor care pleacă de la DB Global Technology Center pleacă pe poziţii superioare: „Dacă de exemplu aici are un job de analist, e foarte posibil să i se ofere un post de coordonare sau un rol de şef de departament”.

    Marian Popa crede că sectorul IT va reprezenta 12% din PIB până în 2025, iar anul acesta industria va genera peste 5 miliarde de euro şi va angaja 100.000 de oameni.
    „Problema sectorului e că de fiecare dată când vrei să dezvolţi o anumită capacitate trebuie să ai şi o piaţă locală, ceea ce noi, din păcate, nu avem. Piaţa locală în ceea ce priveşte absorbţia unor astfel de servicii, în special piaţa de stat, este foarte limitată, nu se întâmplă nimic ca sisteme informatice care să se instaleze. Practic, toată activitatea aceasta de IT care se desfăşoară la noi în ţară este remote (la distanţă – n.red.).”
    El aminteşte însă şi de o serie de „ingrediente” care ar putea înlesni drumul României spre poziţia de hub regional: „În primul rând, există o capacitate peste medie de a gândi cu elemente matematice. În al doilea rând, avem o capacitate foarte mare de a căuta şi de a scormoni, e un mod cultural pe care îl avem. În al treilea rând, avem o uşurinţă şi o capacitate relativ mare de a învăţa limbi străine – iar una dintre caracteristicile care ne ajută foarte mult e că reuşim să vorbim limbi străine relativ fără accent.”

    După spusele sale, în mod ideal, România ar putea produce, ca ţară, 600.000 de programatori. „Varianta ideală nu se întâmplă însă niciodată, aşa că am ales ca obiectiv numărul de 400.000 de programatori, de patru ori mai mult decât există în momentul de faţă. IT-iştii, tocmai datorită faptului că sunt extrem de căutaţi, nu au aceste angoase existenţiale pe care le au alţii, iar asta generează o relaxare foarte mare a cheltuielilor – vorbim de oameni cheltuitori, oameni care îşi cumpără case, maşini, motociclete, pentru că nu îşi fac griji legate de job. Asta generează un consum foarte mare, fiind motivul pentru care IT-ul e considerat industria cu cel mai mare factor de multiplicare pe orizontală.”

    Popa previzionează că dacă numărul de angajaţi din IT creşte de la 100.000 la 400.000, nu trebuie luată în considerare doar cifra propriu-zisă, pentru că şi celelalte industrii din care aceştia consumă vor creşte foarte mult.
    „Este greu de crezut că IT-ul va deveni un sector de care nu e nevoie, tocmai datorită faptului că omenirea o să aibă în continuare nevoie de mai mult IT, şi nu de mai puţin”, explică Popa. Se va transforma însă această industrie? „Categoric. Se vorbeşte foarte mult de apariţia roboţilor, dar în opinia mea roboţii nu reprezintă un pericol, ci un ajutor, pentru că numai cu ajutorul lor vom putea micşora, într-o oarecare măsură, distanţa dintre necesitatea existentă acum şi posibilitatea de a face acele lucruri.”

    În ceea ce priveşte perioada următoare, calculele companiei sunt destul de clare: „Vrem să ne consacrăm ca un hub regional pentru bancă şi să creştem calitatea şi contribuţia la programele pe care le dezvoltăm pentru ei, lucru care a început deja cu vreo doi ani în urmă şi se află pe o pantă ascendentă“.
    Din punctul de vedere al recrutărilor, şeful DB Global Technology Center se aşteaptă să adauge, în 2019, aproximativ 200 de persoane echipei existente.
     

  • PitechPlus finalizează prima achiziţie pe piaţa din România

    Prima etapă a achiziţiei a avut loc în decembrie 2016, când PitechPlus a intrat în acţionariatul MindMagnet preluând participaţia majoritară, de 51%. Prin includerea MindMagnet în portofoliu, compania adaugă o nouă funcţie de consultanţă şi management de proiect cu expertiza complementară a platformei pentru ecommerce Magento. În acelaşi timp, PitechPlus a crescut complexitatea proiectelor software livrate şi a soluţiilor de transformare digitală oferite. „Achiziţia MindMagnet este prima de acest gen pe care o realizăm, într-un context propice achiziţiilor şi fuziunilor din piaţa de IT, al cărei trend este de a se concentra şi a avea jucători mai mari, cu portofolii de soluţii tot mai complexe”, spune Bogdan Herea, director general şi fondator al PitechPlus.

    PitechPlus a înregistrat o creştere cu 20% faţă de anul precedent, menţinând trendul din ultimii ani. În 2017, vânzările PitechPlus au crescut cu 18%. Pentru perioada următoare, compania are în vedere consolidarea şi creşterea echipelor din România şi analizează oportunităţi de extindere la nivel local şi internaţional, prin parteneriate strategice.

    În prezent, compania are o echipă de 270 de persoane, dintre care 20 au fost cooptaţi în urma achiziţiei MindMagnet. PitechPlus va continua să păstreze brandul MindMagnet, sub care va furniza soluţii Magento, cea mai populară platformă de ecommerce la nivel global. Pentru anul următor, PitechPlus îşi propune o creştere a activităţii cu circa 20%.