Simona Gherghe a postat o imagine de la intrarea în Capitală, unde pe un panou apar doar literele ”…cureşti”, primele două litere din numele oraşului lipsind. în scurt timp, a primit un mesaj surpriză:
Tag: scrisoare
-
Pe patul de spital din Turcia, Victor Ponta a primit o scrisoare surpriză: „Este un şantaj”
Aflat în Turcia, unde s-a operat la genunchi, premirul Victor Ponta nu este scutit de surprize. De această dată nu e vorba de una plăcută. Deocamdată, nici premierul, nici PSD nu au avut o reacţie oficială, dar este de aşteptat ca aceasta să vină cât mai curând, având în vedere conţinutul documentului.
Scrisoarea surpriză pe care a primit-o premierul: „Este un şantaj”
-
Cea mai simplă şi eficientă scrisoare de recomandare din lume. Cuvântul de aur care i-a deschis porţile uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din lume
Matematicianul John Nash, laureat al premiului Nobel în 1994, care şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină pe 23 mai, a fost admis la Princeton la vârsta de 19 ani, după ce profesorul său a trimis o scrisoare de recomandare foarte scurtă. Practic, Richard J. Duffin de la Carnegie Institute of Technology i-a convins pe profesorii de la universitate să-l accepte pe elevul său printr-o propoziţie de cinci cuvinte, unul dintre ele fiind „de aur”:
-
O fetiţă a trimis o scrisoare către Google în care cerea o zi liberă pentru tatăl său. Răspunsul a fost de milioane
Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.
Textul scrisorii este următorul:
“Dragă angajator Google,
Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
De la Katie.
P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
P.P.S. E totuşi vara.”
Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară.

-
O fetiţă a trimis o scrisoare către Google în care cerea o zi liberă pentru tatăl său. Răspunsul a fost de milioane
Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.
Textul scrisorii este următorul:
“Dragă angajator Google,
Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
De la Katie.
P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
P.P.S. E totuşi vara.”
Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară.

-
Holzindustrie Schweighofer ameninţă că s-ar putea retrage din România, din cauza Codului Silvic
“Impactul legii nu poate fi prevăzut. Unele centre de producţie ar putea fi închise”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al companiei.
Holzindustrie Schweighofer are în prezent 2.670 de angajaţi în România, iar numărul acesta ar fi urmat să ajungă în acest an la peste 3.000.
În toamna anului 2014, compania a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care ameninţa că ar putea avea loc concedieri în masă.
Purtătorul de cuvânt al Schweighofer a subliniat că scrisoarea a fost făcută publică din cauza naturii competitive a Codului Silvic.
Un articol din proiectul de lege prevede că o companie poate procesa doar 30% dintr-un tip de lemn. Schweighofer prelucrează în prezent 27%, dar intenţionează să deschidă un nou centru de producţie.
Potrivit Schweighofer, discuţiile din România sunt exagerate, fiind declanşate de un film realizat pe ascuns, care ar trebui să dovedească faptul că ar fi cumpărat lemn tăiat ilegal. Holzindustrie Schweighofer respinge acuzaţiile.
În data de 10 mai, directorul companiei, Gerald Schweighofer, a trimis o scrisoare deschisă CSAT-ului în care avertizează că “o implementare a acestui articol ne-ar putea obliga să concediem angajaţi”. În scrisoarea către premierul Ponta, grupul austriac avertiza că ar putea concedia toţi angajaţii.
Într-un comunicat de presă de joi, Holzindustrie Schweighofer a susţinut că nu a ameninţat niciodată Guvernul României cu iniţierea de litigii internaţionale şi a salutat decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a discuta în CSAT problema exploatărilor de lemn, precizând că va pune la dispoziţia acestuia informaţiile necesare.
Compania austriacă afirmă că susţine orice măsură eficientă împotriva tăierilor ilegale de lemn şi care asigură un sistem de exploatare sustenabilă a resursei forestiere în România.
Totodată, compania susţine că, în scopul derulării unei dialog transparent, Holzindustrie Schweighofer a trimis o scrisoare deschisă adresată fiecăruia dintre membrii CSAT, pentru a le aduce la cunoştinţă obiecţiile firmei privind proiectul de lege de modificare a Codului Silvic.
“În forma sa iniţială, aprobată de Parlamentul României, proiectul de lege de modificare a Codului Silvic ar putea duce la încălcarea mai multor acorduri comerciale şi de investiţii internaţionale, precum şi a legislaţiei europene în domeniul concurenţei, se mai arată în comunicat.
Totodată, se precizează că în scrisoarea deschisă se explică faptul că o abordare a problemei tăierilor ilegale care nu include toate părţile implicate, o limitare unilaterală a pieţei forestiere susţinută de un grup de interese, ar putea avea ca efect dispariţia a mii de locuri de muncă din România şi ar putea pune în pericol investiţii viitoare ale Holzindustrie Schweighofer, dar şi ale altor investitori potenţiali şi că, mai mult, o legislaţie care încalcă legi şi acorduri internaţionale ar putea decredibiliza România ca mediu competitiv pentru investitori din lumea întreagă.
“Holzindustrie Schweighofer nu a ameninţat niciodată Guvernul României cu iniţierea de litigii internaţionale. În acelaşi timp însă, compania Holzindustrie Schweighofer este gata să-şi apere dreptul său de participant la viaţa economică a ţării şi pe acela al partenerilor, angajaţilor săi şi al familiilor acestora”, mai susţine compania.
În cazul în care Guvernul României şi, în special, Consiliul Suprem de Apărare al Ţării nu vor considera oportun să convingă sau nu vor convinge Parlamentul de necesitatea excluderii din noua legislaţie a prevederilor care încalcă tratate internaţionale şi legea europeană în domeniul concurenţei, orice investitor străin din domeniul forestier nu va avea altă soluţie decât aceea de a se adresa justiţiei, precizează Holzindustrie Schweighofer.
“Dacă este solicitată, compania Holzindustrie Schweighofer este gata să pună la dispoziţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării informaţii suplimentare în scopul sprijinirii acestuia în procesul de luare a unor decizii, se mai arată în finalul comunicatului.
La sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe localităţi au fost organizate proteste pe tema defrişărilor, iar preşedintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea şedinţă a CSAT.
Proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat marţi în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeaşi formă.
Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic.
Joi dimineaţă, Klaus Iohannis a cerut directorului SRI să verifice de ce informaţii beneficia Victor Ponta despre o posibilă întâlnire a unor oameni din anturajul său cu procesatori de lemn, după ce premierul a spus, într-o emisiune televizată, că “lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis”.
Premierul a mai afirmat că “are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa CSAT în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie.
Referitor la scrisoarea primită din partea acestei companii, în care, conform presei, este solicitată scoaterea pragului de 30% din Codul Silvic şi este invocată posibilitatea acţionării în instanţă a statului român, premierul Victor Ponta a spus că ameninţări din partea firmelor a mai primit în mandatul de prim-ministru, dar nu l-au impresionat.
El a susţinut totodată că reprezentanţii companiei austriece i-au cerut o întrevedere, dar nu a acceptat.
La remarca moderatorilor că Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei, din care rezultă că această instituţie a propus eliminarea pragului de 30% la comercializarea masei lemnoase, Ponta a răspuns: “Nu aţi văzut că oameni din conducerea Consiliului acum lucrează la Schweighofer?”.
El a adăugat însă imediat că a lucrat foarte bine cu membrii Consiliului Concurenţei, care este o instituţie certificată de Uniunea Europeană, şi că nu vrea să lanseze acuzaţii fără probe concrete, precizând însă că în cazul liderilor liberali care au avut întâlniri cu firma austriacă se bazează pe lucruri concrete.
Şeful statului a arătat că declaraţiile sunt foarte grave şi că, dacă se dovedesc a nu fi adevărate, Victor Ponta trebuie să răspundă.
Joi, înaintea plecării la Milano, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu a vorbit cu premierul, dar că dimineaţă a avut o discuţie cu directorul SRI, şi l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficienţă şi seriozitate aceste afirmaţii ale premierului.
Miercuri seară, Preşedinţia a postat pe site opinia primită, în luna martie, din partea Consiliului Concurenţei referitor la proiectul Codului Silvic, în care instituţia apreciază că limitarea achiziţiei/procesării de masă lemnoasă la 30% este o barieră pe piaţa comercializării şi propune eliminarea acestui plafon.
Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei după ce, vineri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că asupra preşedintelui Klaus Iohannis “planează o suspiciune” că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.
Tot vineri, purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că vrea să creadă că respingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului.
Marţi, Consiliul Concurenţei a anunţat că a cerut opinia Comisiei Europene privind introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie care poate fi achiziţionat de o companie.
-
ANCMMR: Susţinem combaterea evaziunii fiscale, dar modul în care se desfăşoară campania ANAF are efecte inverse
”Scopul unei campanii anti-fraudă este combaterea evaziunii fiscale, crearea unui mediu sănătos de afaceri şi creşterea încasărilor la bugetul de stat, nu lichidarea unui numar cât mai mare de firme (…) Deşi susţinem combaterea evaziunii fiscale, considerăm că modul în care s-a desfăşurat campania ANAF până în prezent, prin suspendarea activităţii unor societăţi comerciale pentru nereguli în gestiunea internă sau lipsa unor elemente de birocraţie, va avea consecinţe dezastruoase asupra economiei şi asupra încasărilor la bugetul de stat, obţinându-se efectul invers celui dorit”, se spune ân comunicatul semnat de preşedintele ANCMMR, Cora Muntean.
Asociaţia consideră că legislaţia actuală – OUG nr. 91/2014, care modifică şi completează OUG nr.OUG nr. 28/1999- are ”prevederi abuzive şi necesită modificări majore”, după cum abuzive sunt şi ”sancţiunile aplicate de ANAF pentru nereguli găsite în gestiunea internă a unei societăţi, cum ar fi plusuri sau minusuri în gestiune sau lipsa unor elemente de documentaţie internă”, întrucât aceste nereguli ”nu constituie neaparat dovezi ale evaziunii fiscale”.
”Diferenţele de bani în plus sau în minus în casa de marcat, pot proveni din diverse alte surse, sau din greşeli de calcul. Desigur că aceste diferenţe pot proveni şi din evaziunea fiscală, însă acest lucru trebuie probat(… )Atâta timp cât nu influenţează baza de impozitare, neregularităţile sub forma de plusuri sau minusuri în gestiune nu reprezintă o dovadă a evaziunii, ci chestiuni legate de gestiunea şi disciplina economică a fiecărui agent economic în parte”, remarcă ANCMMR.
Asociaţia arată că ANAF ar trebui să ”sancţioneze nereguli legate de fiscalitate, nu de disciplină financiară”,o instituţie cu atribuţii de sancţionare a disciplinei financiare fiind ”similară cu cea a miliţiei economice, din perioada comunistă, cu deosebirea că sancţionează firme private, nu de stat”.
”Atragem atenţia asupra faptului că suspendarea activităţii unui agent economic pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni are consecinţe deosebit de grave, şi nu în puţine cazuri duce la închiderea definitivă a unităţii, rezultând în încasări reduse pentru buget şi pierderea de locuri de muncă, precum şi la descurajarea persoanelor care şi-ar dori să deschidă o afacere nouă”, remarcă asociaţia.
ANCMMR propune ca ”suspendarea activităţii agentilor economici să se facă numai în cazuri grave, cum ar fi unităţile care pun în pericol sănătatea publică” şi ca ”amenzile date pentru evaziune fiscală să fie proporţionale cu fapta şi stabilite la un nivel optim, astfel încât să descurajeze evaziunea, dar să nu ducă la falimentul firmelor”.
”Recomandăm ca la redactarea noilor reglementări, să fie consultaţi oameni din mediul privat, reprezentanţi atât ai IMM-urilor cât şi ai companiilor mari, care cunosc cu exactitate problemele practice cu care se confruntă o companie din domeniul privat, şi care, prin experienţa lor practică, sunt în măsură să ajute la redactarea unei legislaţii rezonabile”, se mai spune în comunicat.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) i-a prezentat premierului Victor Ponta o situaţie în care este arătat că pentru 232 de firme a fost suspendată activitatea, din aproximativ un milion de societăţi, Ponta afirmând că 150 dintre acestea meritau, probabil, sancţiunea.
“Am primit informarea de la ANAF: sunt 232 de firme care au primit măsura suspendării dintr-un milion de contribuabili, deci 232 în toată ţara. Dacă, din cei 232, 150 probabil că meritau, la ceilalţi vreau să nu existe abuzuri şi vă rog, marţi, să veniţi cu modificarea aşa cum am discutat-o şi cu şeful ANAF, şi cu Justiţia, ca până la suma de 300 de lei să avem amendă foarte mare, adică să nu luăm din prima măsura cea mai dură şi să fie o măsură care să-l ardă la buzunar pe cel care nu respectă legea”, a spus Ponta, joi, în şedinţa de guvern.
El a precizat că va susţine în continuare acţiunile ANAF, deoarece este necesară combaterea evaziunii fiscale.
Ponta a anunţat, marţi, că activitatea unei firme va fi suspendată de ANAF doar dacă diferenţa de bani găsită în plus sau minus va fi de 300 lei sau 500 lei, iar decizia de suspendare va putea fi revocată în aceeaşi zi dacă este achitată o amendă reprezentând de 10 ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate.
Anunţul a fost făcut după ce, în ultimele zile, în presă au fost relatate cazuri în care inspectorii Direcţiei Antifraudă a ANAF au închis numeroase magazine şi localuri inclusiv pentru sume derizorii provenite din “bacşiş” sau sume nefacturate de 1-5 lei, patronii unităţilor acuzând inspectorii ANAF de exces de zel.
Preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a fost invitat la următoarea şedinţă a Comisiei de Buget-Finanţe a Senatului pentru a explica de ce nu pune în aplicare titluri executorii de 315 milioane de euro şi “închide cofetării pentru 5 lei”.
La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Fiscul lucrează ca pendulul, întrucât uneori nu se ocupă de probleme, iar alteori se ocupă de detalii care nu merită atenţia, şi i-a sfătuit pe jurnalişti să întrebe la ANAF dacă o ţară fără firme poate să funcţioneze.
În replică, şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a declarat agenţiei MEDIAFAX că o ţară nu poate funcţiona fără firme, la fel însă cum nu poate funcţiona nici dacă evaziunea fiscală este tratată ca până în prezent.
-
Scrisoarea trimisă de Gandhi lui Hitler, cu o lună înainte de invadarea Poloniei: “Drag prieten, …pentru binele omenirii”
Gandhi a scris un text clar şi concis în care îl ruga pe Hitler să evite războiul, dar scrisoarea nu a ajuns niciodată la destinatar din cauza intervenţiei Guvernului britanic. La puţin peste o lună după ce liderul indian i-a scris lui Hitler, acesta a invadat Polonia, iar al Doilea Război Mondial avea să înceapă.Iată mai jos traducerea scrisorii pe care Mahatma Gandhi a vrut să i-o trimită lui Hitler, textul original fiind în limba engleză.“Drag prieten,Prietenii m-au îndemnat să îţi scriu de dragul umanităţii. Dar am rezistat cererilor lor din cauza sentimentului că orice scrisoare din partea mea ar fi o impertinenţă. Ceva îmi spune că trebuie să încetez a fi calculat şi să fac acest apel, oricât de puţin ar putea valora.Este foarte clar că eşti astăzi singurul om din lume care poate preveni un război ce poate reduce omenirea la sălbăticie. Chiar trebuie să plăteşti preţul pentru un obiect oricât de valoros ţi se pare ţie că este? Vei asculta oare cererea unuia care a respins în mod deliberat războiul, nu fără un un succes considerabil? Oricum ar fi, anticipez că mă vei ierta dacă am greşit în a-ţi scrie.Al tău sincer prieten,M.K.Gandhi”
-
Miliardarul care ştie ce va face compania sa peste 50 de ani. Warren Buffett şi-a găsit înlocuitorul
Berkshire Hathaway este o companie multinaţională americană care coordonează, administrează sau deţine peste 80 de companii, precum asigurătorul Geico şi producătorul de îngheţată Dairy Queen, dar şi investiţii în acţiuni ale unor companii ca Wells Fargo, Coca-Cola, American Express şi IBM Corp.
Warren Buffett, care pe parcursul a 50 de ani a transformat Berkshire Hathaway dintr-o companie de textile nerentabilă într-un conglomerat cu performanţe superioare majorităţii corporaţiilor americane, se pregăteşte să predea conducerea grupului. Buffett, în vârstă de 84 de ani, este preşedinte şi director general al Berkshire Hathaway din 1970, iar anunţul său că intenţionează să se retragă a declanşat un val de speculaţii privind persoana care îl va înlocui pe cel al cărui nume a devenit sinonim cu compania pe care a construit-o.
Buffett crede că, împreună cu boardul directorilor, a găsit persoana potrivită pentru a-i succeda în poziţia de CEO al grupului, posibil pentru un deceniu.
”Considerăm că avem acum persoana potrivită pentru a-mi succeda ca CEO, probabil pentru un deceniu sau mai mult, şi care, în unele privinţe, să facă o treabă mai bună decât mine„, a scris miliardarul în vârstă de 84 de ani în scrisoarea adresată acţionarilor.
Buffett nu a menţionat numele persoanei, dar vicepreşedintele Berkshire, Charlie Munger, în vârstă de 91 de ani, a spus că principalii candidaţi ar fi Greg Abel şi Ajit Jain, cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Buffett.
Abel, de 51 de ani, conduce Berkshire Hathaway Energy, în timp ce Jain, de 63 de ani, a condus în ultimele trei decenii operaţiunile din domeniul asigurărilor.
Buffett se pregăteşte să sărbătorească în luna mai 50 de ani la conducerea Berkshire, a cărei capitalizare de piaţă este în prezent de 363 de miliarde de dolari.
În topul celor mai bogaţi oameni ai lumii publicat în acest an de revista Forbes, Warren Buffett a urcat pe poziţia a treia, cu o avere netă de 72,7 miliarde de dolari, devansându-l pe Armancio Ortega, fondatorul lanţului Zara. Primele două locuri sunt ocupate de Bill Gates, fondatorul Microsoft, cu 79,2 miliarde de dolari, urmat de mexicanul Carlos Slim Helu, cu 77,1 miliarde de dolari.
Buffett a depăşit creşterea pieţei de capital într-o asemenea măsură încât la analiza evoluţiei acţiunilor Berkshire Hathaway nu poate fi utilizat un grafic normal, notează Business Insider.
În scrisoarea adresată acţionarilor, Buffett a inclus un tabel care prezintă evoluţia preţului acţiunilor Berkshire de la venirea la conducere a miliardarului, în 1964. Business Insider a comparat datele respective cu performanţele indicelui S&P 500 în ultima jumătate de secol.
Acţiunile Berkshire Hathaway au crescut cu 1.800.000% în perioada 1964-2014, în timp ce S&P 500 cu ”numai„ 2.300%. Performanţele acţiunilor Berkshire le-au depăşit atât de mult pe cele ale S&P 500 încât pentru a realiza o reprezentare grafică a fost nevoie de utilizarea unei scale logaritmice!
O altă modalitate de a ilustra superputerile investiţionale ale lui Buffett este de a compara creşterile anuale ale acţiunilor Berkshire Hathaway cu creşterile pieţei de capital.
Până la sfârşitul secolului XX, creşterile înregistrate de titlurile Berkshire au fost peste cele ale pieţei în ansamblul ei. După 1990, acţiunile Berkshire încă tind să aibă performanţe superioare pieţei, dar diferenţa este mai modestă.
Miliardarul a avertizat de altfel, în scrisoarea din acest an, că Berkshire nu va obţine în următoarele decenii performanţe similare cu cele din trecut. ”Nu vă aşteptaţi la o repetare a acestor performanţe în următorii 50 de ani. Berkshire a devenit atât de mare, cu un profit net pe acţiune de 751.000 de ori mai mare faţă de nivelul iniţial, încât ritmul viitor de dezvoltare nici măcar nu se va apropia de cel din trecut„, a scris miliardarul.
În următorii 10-20 de ani, cel care va conduce compania cu sediul în Omaha, Nebraska, va trebui să ia măsuri la care Buffett s-a opus până acum, precum plata de dividende sau programe masive de răscumpărări de acţiuni, consideră acesta.
”Cifrele au devenit prea mari. Cred că Berkshire va avea performanţe peste medie, comparativ cu cele ale companiilor americane, dar media noastră nu va fi grozavă„, consideră Buffett.
Berkshire a raportat în această lună o scădere de 17% a profitului în trimestrul IV, la 4,16 miliarde de dolari, din cauza declinului profitului din investiţii şi a celui din asigurări.
Pe ansamblul anului 2014, profitul net a urcat cu 2%, la 19,87 miliarde de dolari, în timp ce veniturile au avansat cu 7%, la 194,67 miliarde de dolari.
În spatele succesului lui Warren Buffett stă o combinaţie de trei elemente, şi anume investiţiile în valoare, disciplină şi un orizont de timp extrem de lung, a scris Barry Ritholtz, editorialist la Bloomberg News.
-
FMI, către Guvern: Suntem profund îngrijoraţi de legea falimentului personal
Scrisoarea este semnată de Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI în România şi de Elisabetta Capannelli, Country Manger al Băncii Mondiale.
“O lege a falimentului personal eficientă reprezintă o componentă importantă a sistemului modern de insolvenţă şi sprijinim eforturile autorităţilor de a realiza o legislaţie în acest domeniu. Suntem, totuşi, profund îngrijoraţi de faptul că adoptarea unei legi a falimentului personal fără un studiu de impact adecvat, fără consultarea părţilor interesate şi fără un sprijin instituţional adecvat nu-şi va atinge obiectivele”, se arată într-o scrisoare a FMI transmisă duminică ministrului Finanţelor, Darius Vâlvov.
În document se precizează că o astfel de lege va avea “un impact negativ” asupra pieţei financiare, dacă nu este bine pregătită.
“Sfătuim autorităţile să adopte legea falimentului personal doar după efectuarea studiilor de impact necesare şi după consultarea părţilor (…) Încurajăm autorităţile să se inspire din experienţa altor ţări, în special a ţărilor din UE care au adoptat recent legi similare”, se mai arată în scrisoare.
Scrisoarea a mai fost transmisă preşedintelui Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc şi guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.
PSD doreşte ca Parlamentul să instituie, prin lege, un sistem de protecţie a persoanelor în faţa crizelor financiare şi a stabilit, în BPN, ca deputaţii să aibă o poziţie conformă acestei linii în ceea ce priveşte Legea insolvenţei personale, a declarat, luni, preşedintele PSD, Victor Ponta.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a reunit, săptămâna trecută, pentru a discuta pe tema insolvenţei persoanei fizice. La discuţii au fost prezenţi şi reprezentanţi ai instituţiilor implicate.
Comisia a decis să constituie o subcomisie care să lucreze până luni la forma unui proiect de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor interesate, CSM, MJ, ARB, BNR, ANPC, iar apoi membrii comisiei să înceapă dezbaterea pe această formă.
Membrii comisiei nu au ajuns la un acord pe care proiect de lege, din cele patru aflate la comisie, să lucreze şi să adauge amendamente din celelalte, reprezentanţii PNL susţinând că trebuie să se înceapă cu proiectul PNL din 2010, în timp ce PSD susţine proiectul din 2014 al deputatului PSD Ana Birchall.
