Tag: sanctiuni

  • Raiul oligarhilor. Insula care adăposteşte averile super-bogaţilor ruşi de tirul sancţiunilor europene

    La doar o zi după ce magnatul rus al cărbunelui, Andrey Melnichenko a fost pus pe lista neagră a oligarhilor, acesta şi-a mutat super-iachtul în Maldive pentru a-şi salva comoara de tirul sancţiunilor europene, scrie Reuters.

    Pe 13 martie, autorităţile italiene au confiscat o altă ambarcaţiune de lux aflată pe numele miliardarului, fiind vorba de cel mai mare iacht din lume cu o valoare estimate la 578 milioane dolari.

    De când comunitatea europeană a început vânătoarea de oligarhi, tot mai mulţi proprietari ai  navelor de lux au oprit sistemele de localizare ale acestora, pentru a ţine la distanţă autorităţile.

    Tot mai mulţi mega-bogaţi ruşi se îndreaptă cu toată viteza spre Maldive, un paradis pentru averile acestora. Acolo oligarhii pot scăpa de sub presiunea sancţiunilor, pentru că conducerea insulei nu se grăbeşte să atace elita rusă şi să se alinieze la poziţia Occidentului faţă de Rusia

    Tocmai această abordare prudentă a autorităţilor privind sancţiunile lansate după invazia Ucrainei, atrage ca un magnet şi devine o destinaţie de vis pentru marii deţinători de iachturi.

    Iachtul lui Andrei Melnichenko este doar unul dintre cele şase nave de lux care au tras spre ţărmurile din sud-vestul Indiei, de când oligarhii ruşi au intrat în vizorul Vestului.

    Cei care nu aruncă ancora în Maldive recurg la alte metode pentru a fugi de sancţiuni. Printre acestea se numără oprirea sistemelor de localizare, schimbarea destinaţiilor de navigare pe care le-au anunţat înainte sau navigarea în apele internaţionale, unde sancţiunile se lovesc de legislaţia zonei.

    Încercarea Comunităţii Internaţionale de a pune mâna pe navele de lux care au fugit în Maldive este aproape imposibilă.

    Sistemul juridic din Maldive nu este destul de solid pentru acest obiectiv, iar singurul motiv pentru care s-ar putea dispune confiscarea ambarcaţiunilor ar fi săvârşirea unei crime, conform legislaţiei locale.

    Iachtul oligarhului rus, care a scăpat de sancţiuni în Maldive, este dotat cu trei piscine şi mobilier confecţionat din cristale, ambarcaţiunea fiind evaluată la 300 de milioane de dolari.

    Problema sistemului juridic din Maldive evidenţiază dificultăţile pe care le întâmpină Occidentul în încercarea sa de a îngeunuchea elita miliardarilor ruşi. În ciuda sancţiunilor şi a codamnării la nivel international a invaziei din Ucraina, încă există ţări care sunt dispuse să ofere protecţie oligarhilor şi să îngreuneze misiunea occidentală.

    De la invazie, SUA, Marea Britanie şi UE au introdus sancţiuni economice fără precedent împotriva Rusiei,  liderului acestei ţări, precum şi împotriva parlamentarilor şi oamenilor de afaceri ruşi.

    Europa a confiscate numeroase proprietăţi de lux, dar şi şase iachturi despre care autorităţile spun că se află pe numele oligarhilor vizaţi de sancţiuni.

    Maldive a votat pentru condamnarea invaziei ruse în cadrul ONU şi a anunţat că se va alinia poziţiei Occidentului în raport cu Rusia. Realitatea este alta, pentru că mai mulţi oficiali se tem de impactul economic negativ pe care gonirea oligarhilor îl poate avea asupra insulei.

  • Italia anunţă că se va ralia eventualelor noi sancţiuni ale Uniunii Europene contra Rusiei

    “Dacă Uniunea Europeană propune un embargou asupra gazelor, noi suntem bucuroşi să urmăm decizia. Dar noi vrem un instrument eficient pentru pace. Ne întrebăm dacă preţul gazului poate fi în schimbul păcii”, a declarat Mario Draghi, miercuri seară, citat de agenţia ANSA.

    Premierul Italiei a dat asigurări că există stocuri naţionale de gaz până în toamnă. “Suntem acoperiţi până la sfârşitul lunii octombrie, nu se vor vedea consecinţe până în toamnă”, a subliniat Mario Draghi.

    Statele Uniunii Europene au disensiuni privind noile sancţiuni care ar urma să fie impuse Rusiei. Comisia Europeană propune intensificarea restricţiilor, prin oprirea achiziţiilor de cărbuni şi interzicerea accesului navelor ruse în porturile europene. De asemenea, Comisia Europeană ar vrea interzicerea totală a tranzacţiilor unor bănci ruse în spaţiul comunitar. Măsurile trebuie aprobate de Consiliul Uniunii Europene. Deocamdată, nu se pune problema opririi importurilor de gaz din Rusia, întrucât multe state europene sunt dependente de această resursă. Germania a semnalat că vrea reducerea treptată a dependenţei energetice de Rusia.

  • Liderii occidentali vor anunţa miercuri un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei

    Liderii occidentali vor anunţa miercuri un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei, informează BBC News.

    Apelurile pentru noi sancţiuni s-au înmulţit în ultimele zile, pe fondul acuzaţiilor privind atrocităţile comise de Rusia la Bucea.

    Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că măsurile vor viza organismele financiare şi de stat ruseşti, precum şi unii oficiali şi oligarhi.

    Psaki a adăugat că această măsură va trage la răspundere pe cei care „finanţează şi susţin războiul lui Putin”.

    Sancţiunile, care se preconizează că vor include o interdicţie a tuturor investiţiilor noi în Rusia, vor produce Rusiei „un prejudiciu economic acut şi imediat”, a mai spus Jen Psaki.

  • Liderii occidentali vor anunţa miercuri un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei

    Liderii occidentali vor anunţa miercuri un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei, informează BBC News.

    Apelurile pentru noi sancţiuni s-au înmulţit în ultimele zile, pe fondul acuzaţiilor privind atrocităţile comise de Rusia la Bucea.

    Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că măsurile vor viza organismele financiare şi de stat ruseşti, precum şi unii oficiali şi oligarhi.

    Psaki a adăugat că această măsură va trage la răspundere pe cei care „finanţează şi susţin războiul lui Putin”.

    Sancţiunile, care se preconizează că vor include o interdicţie a tuturor investiţiilor noi în Rusia, vor produce Rusiei „un prejudiciu economic acut şi imediat”, a mai spus Jen Psaki.

  • În război cu oamenii lui Putin: Cine este Alexei Mordashov, magnatul rus al oţelului, care se zbate să scape din capcana sancţiunilor

    După ce Rusia a invadat Ucraina, oligarhul rus Alexei Mordashov s-a grăbit să transfere miliarde de dolari în acţiuni de pe numele său, iar superiachtul pe care-l deţine şi care valorează nu mai puţin de 500 de miliarde de dolari, a primit ordin să se intoarcă în Rusia, scrie Finacial Times.

    Mordashov este printre cei mai bogaţi oligarhi ruşi, care şi-a construit un imperiu din exploatarea oţelului. De asemenea, el şi-a manifestat interesul pentru industria cărbunelui, aur şi mass-media. Cu toate că se află la vârful celei mai mari companii ruseşti care operează în industria oţelului, iar businessurile sale se extind în mai multe domenii, valul sancţiunilor europene i-au dat serioase bătăi de cap.

    La fel ca majoritatea oligarhilor ruşi, Mordashov se află faţă în faţă cu o reţea de mecanisme internaţionale al căror scop este îngenuncherea super-bogaţilor ruşi. Totuşi, sistemul este imperfect, iar legislaţia complicată, motiv pentru care eludarea sancţiunilor nu este total imposibilă. Astfel, odată cu venirea sancţiunilor Alexei Mordashov a început o cursă contra-cronometru pentru a scăpa de acestea.

    „Este foarte clar că există probleme în sistem, iar oligarhii se pot folosi de acestea pentru a evada”, a declarat Maira Martini, de la Transparency Internaţional, organizaţie care studiază şi urmăreşte transformările fluxurilor de bani.

    Pe 28 februarie, la patru zile de la lansarea invaziei, UE şi-a îndreptat armele economice împotriva oligarhului rus. În replică, Mordashov n-a stat pe gânduri şi a încercat să transfere 30% din participaţia deţinută în cadrul companiei germane Tui, prin mai multe firme şi entităţi, către cea de a treia sa soţie, Marina Mordashova.

    Mai târziu, la mijlocul lunii martie, apăreau zvonuri care susţineau că iachtul de 500 mil. dolari al oligarhului a plecat din insulele Seychelles. Ultima dată acesta a fost localizat în portul rus Vladivostok.

    Alexei Mordashov deţinea înainte de război o avere estimată la 28 de miliarde dolari. În ciuda tuturor manevrelor pe care le-a încercat, sacţiunile au reuşit să „muşte” cinci miliarde din această sumă.

    Mai mult, guvernul german a blocat transferul participaţiei sale şi l-a declarat „invalid”, până la derularea unei investigaţii oficiale.

    În plus, Severstal, gigantul producător de oţel pe care Mordashov îl controlează riscă să se prăbuşească, ca urmare a deciziei Citigroup de a îngheţa plata dobânzilor pentru împrumuturile contractate.

    În final, pe lista problemelor lui Mordashov se adaugă confiscarea unui complex rezidenţial evaluat la 105 milioane de euro şi a unui iacht de 65 de milioane de către autorităţile italiene.

    Oligarhul rus şi-a construit imperiul în haosul ce a urmat erei post-sovietice, după ce a preluat controlul Severstal, pe atunci, o fabrică de oţel creată de Stalin în oraşul Cherepovets. După mişcarea Severstal, Mordashov a continuat să construiască un grup care a avut ca ţintă achiziţionarea a tot mai multe fabrici de oţel din SUA şi nu numai. În 2014, oligarhul renunţă la businessul din SUA şi investeşte în aur, media şi sectorul cărbunelui.

  • Macron cere mai multe sancţiuni împotriva Rusiei

    Este nevoie de mai multe sancţiuni împotriva Rusiei după ce au fost raportate informaţii potrivit cărora forţele ruseşti au ucis civili în oraşul Bucha, în apropiere de Kiev, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit BBC News.

    Ucraina a acuzat Rusia de un „masacru deliberat” în Bucha, după ce au fost găsite mai multe cadavre pe străzi, dar Rusia a numit aceste afirmaţii „propagandă de război”.

    Macron a declarat pentru postul de radio France Inter că există „indicii foarte clare” care arată că forţele ruseşti sunt responsabile de crime de război în Ucraina.

    Procurorii ucraineni care investighează posibile crime de război comise de Rusia au găsit 410 cadavre în oraşele din apropierea Kievului, a declarat procurorul general Irina Venediktova.

    Rusia a negat acuzaţiile potrivit cărora forţele sale ar fi ucis civili în oraşul Bucha de lângă Kiev.

  • De ce reduc Statele Unite sancţiunile împotriva unuia dintre „oligarhii preferaţi” ai lui Vladimir Putin

    Statele Unite au redus sancţiunile împotriva lui Alisher Usmanov, om de afaceri rus descris de Uniunea Europeană drept unul dintre „oligarhii preferaţi” ai preşedintelui Vladimir Putin, a cărei avere netă este estimată la aproximativ 19,6 miliarde de dolari, potrivit Business Insider.

    Oficialii americani se temeau că blocarea afacerilor lui Usmanov ar putea face ravagii în economia globală şi în lanţurile de aprovizionare, au declarat angajaţii Departamentului de Trezorerie pentru The Wall Street Journal.

    Pentru a atenua repercusiunile, Statele Unite au concentrat sancţiunile asupra activelor legate personal de Usmanov – cum ar fi superyacht-ul şi jetul său privat – în locul afacerilor sale. 

    Pe 3 martie, Trezoreria a emis o licenţă specială care „autorizează toate tranzacţiile şi deblochează toate proprietăţile oricărei entităţi deţinute în proporţie de 50 la sută sau mai mult de Usmanov”. 

    Într-un schimb de e-mailuri din 1 martie, revizuit de WSJ, cu subiectul „Atenuarea Usmanov”, Lisa Palluconi, un oficial al Trezoreriei, a detaliat planul de atenuare a sancţiunilor împotriva lui Usmanov, spunând că „Trezoreria va continua să îl urmărească îndeaproape pe oligarh”.

    WSJ, citând oficialii Trezoreriei, a mai raportat că decizia de a limita sancţiunile împotriva lui Usmanov a fost parţial influenţată de dorinţa de a evita procesele din partea oligarhului, care ar putea consuma resursele limitate ale departamentului.

    „Sancţiunile financiare asupra elitelor ruse le-au tăiat imediat averea, capacitatea de a efectua sau primi plăţi, de a săvărşi călătorii şi de a extrage venituri din companiile lor”, potrivit declaraţiilor Trezoreriei. „Statele Unite vor continua să îngheţe bunurile acestor elite şi ale împuterniciţilor lor care sprijină invazia neprovocată a Ucrainei de către preşedintele Putin”.

    Usmanov controlează 49% din OOO USM Holding Co., un grup de investiţii care deţine furnizorul de minereu de fier Metalloinvest şi Udokan Copper – care susţine că deţine cele mai mari zăcăminte de cupru nedezvoltate din Rusia. Compania rusă de telecomunicaţii MegaFon este, de asemenea, o subsidiară a USM. Totodată, Usmanov a achiziţionat ziarul de afaceri rus Kommersant în 2006 şi deţine Khimki Group, un dezvoltator imobiliar, potrivit PitchBook.

    Un purtător de cuvânt al USM a declarat pentru WSJ că oligarhul a calificat anterior sancţiunile impuse împotriva lui de SUA, Marea Britanie şi UE drept „nefondate şi nedrepte”. El a spus că afacerile sale au primit zero sprijin din partea guvernului rus.

  • Jumătate dintre cei mai bogaţi 20 de oligarhi ruşi nu sunt sancţionaţi

    Astfel, un grup consistent de supermiliardari şi ruşi puternici pot acţiona liber, fără restricţii legale, în întreaga lume.

    Oligarhi ruşi cu averi cumulate de cel puţin 200 de miliarde de dolari înainte de izbucnirea războiului au fost loviţi de sancţiuni.

    Cu toate acestea, lista celor care sunt blocaţi şi a celor care nu dezvăluie un model mozaicat de sancţiuni transfrontaliere care i-a cruţat pe mulţi ruşi cu interese comerciale pe pieţele globale cheie.

    Încercarea de a izola Rusia de lumea finanţelor internaţionale şi de a face presiuni asupra preşedintelui Vladimir Putin a făcut ca Regatul Unit să sancţioneze 10 dintre cei mai mari miliardari din Rusia, iar Uniunea Europeană nouă.

    În schimb, SUA au sancţionat doar patru.

  • Sancţiuni, raţionalizare, distrugerea cererii: companiile suferă şoc după şoc

    Russell Hardy, CEO-ul traderului de petrol Vitol, avertiza recent că Europa este pe cale să sufere de pe urma unei crize de benzină generate de dependenţa sa de Rusia, iar deşi acesta nu a menţionat cuvântul „raţionalizare“, participanţii la un summit recent organizat de Financial Times au admis această posibilitate.

    Unele guverne europene îşi pregătesc cetăţenii pentru sacrificii.

    După unii, suntem în anii ‘40, când raţionalizarea era instituită aproape la nivel mondial, sau după alţii în anii ‘70, era şocului petrolier mondial, scrie Andrew Hill, editorialist la Financial Times.

    Cum ar putea fi afectate com­paniile de acest şoc? În pan­de­mie, unii lideri de companii au făcut faţă provocărilor, în timp ce alţii au fost depăşiţi. Şocurile neanticipate zguduie companiile de la lideri în jos.

    Însă, pe lângă provocări, şocurile aduc oportunităţi, scrie Andrew Hill. S-a demonstrat că lecţiile învăţate din propria experienţă sau din a altora îmbunătăţesc reacţia mana­gerilor faţă de următorul dezastru.

    Un alt şoc pe care-l resimt companiile în momentul de faţă are legătură cu distrugerea cererii.

    Preţurile unora dintre cele mai importante produse la nivel mondial, alimente, carburanţi, materiale plas­tice, metale, cresc atât de mult, încât acestea devin inaccesibile pentru mulţi consumatori, ducând la o distrugere a cererii, scrie Bloomberg.

    Multe economii deja afectate de pandemie şi război ar putea reintra în recesiune.

    În China, creşterea dramatică a preţurilor gazelor forţează fabricile de ceramică să-şi înjumătăţească operaţiunile. O companie de transport din Missouri se gândeşte să-şi suspende operaţiunile pentru că nu-şi poate recupera costurile legate de benzină de la consumatori.

    Oţelăriile europene îşi restrâng producţia din cauza scumpirii energiei.

    În lumea dezvoltată, scumpirea dramatică a energiei şi alimentelor ar putea obliga gospodăriile să-şi reducă cheltuielile. Decizia Chinei de a-şi pune în lockdown cel mai mare centru de producţie de oţel ar putea limita oferta şi împinge în sus preţurile unor produse ca electrocasnicele şi automobilele.

    Pericolul este mai pronunţat în Europa, unde facturile la energie cresc puternic din cauza dependenţei de Rusia. Aceste preţuri, dublate de războiul din Ucraina ar putea face ca firmele şi gospodăriile să evite orice fel de cheltuieli.

    Consumatorii şi companiile din America sunt mai protejaţi din cauza dependenţei mai reduse de energia rusească, dar nu sunt imuni.

  • Oligarhul rus zdrobit de sancţiunile europene a declarat că oficialii companiei pe care a fondat-o se tem să îl întâlnească după ce a demisionat de la conducere: Le este frică să mă întâlnească personal

    Un oligarh rus sancţionat de Regatul Unit şi UE a declarat că oficialii firmei de investiţii pe care a fondat-o se tem să-l întâlnească după ce a demisionat, potrivit Business Insider

    “Le este frică chiar să mă întâlnească personal. Le este deosebit de frică de măsurile autorităţilor”, a spus Petr Aven într-un interviu pentru Financial Times publicat vineri.

    Aven, în vârstă de 67 de ani, a demisionat la începutul lunii martie din firma de investiţii în valoare de 22 de miliarde de dolari, LetterOne, cu sediul la Londra, pe care a fondat-o împreună cu Mikhail Fridman, un alt oligarh rus sancţionat după ce Rusia a invadat Ucraina.

    Preşedintele Mervyn Davies, care de atunci a preluat LetterOne, a declarat anterior pentru Financial Times că celorlalţi colegi nu li se permite să vorbească cu Aven şi Fridman.

    „Din punct de vedere legal, nu putem atinge sub nicio formă afacerea”, a declarat Aven pentru FT vineri.

    Aven a declarat, de asemenea, că avocaţilor şi altor consilieri le este „frică” să lucreze cu afaceriştii ruşi: „Avocaţii britanici nu vor să lucreze cu ruşii”, a spus el în interviu.

    Miliardarul rus, care are o avere estimată la 5,6 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, a fost sancţionat de UE pe 28 februarie şi de Regatul Unit pe 15 martie. UE l-a descris drept „unul dintre cei mai apropiaţi oligarhi ai lui Vladimir Putin”.

    Miliardarul ar fi demisionat din consiliul de administraţie al companiei bancare ruse Alfa-Bank (fără legătură cu Alpha Bank, care are acţionariat grecesc – n. red.) la câteva zile după ce UE l-a sancţionat.

    “Mi se pare foarte ciudat să fii sancţionat pentru că te-ai întâlnit cu preşedintele. Încercăm să ne păstrăm total în afara politicii”, a spus Aven pentru FT.

    În interviu, Aven a declarat că se luptă să plătească facturile şi nu este sigur dacă îşi va mai putea permite o menajeră sau un şofer.