BusinessMagazin

Tag: rezerva federala

  • Discursul lui Ben Bernanke înviorează pieţele financiare

    După o scădere iniţială, indicii bursieri au crescut – DJIA cu 1,27%, S&P 500 cu 1,44, Nasdaq Composite cu 2,19%, a transmis Reuters.

    Admiţând că perspectiva economiei pe termen scurt a devenit mai puţin favorabilă, Bernanke s-a declarat optimist pe termen lung în privinţa redresării economiei şi a evitării unei noi recesiuni, a apreciat că evoluţia inflaţiei nu este îngrijorătoare şi a anunţat că în septembrie, Comitetul de Politică Monetară al Rezervei Federale se va reuni pentru două zile (în loc de o zi, cum se ştia iniţial) spre a discuta dacă este nevoie de măsuri suplimentare pentru stimularea economiei.

    În traducere, aceasta înseamnă că, aşa cum sperau pieţele, Fed ar putea recurge la un nou program de relaxare cantitativă (cantitative easing – QE), respectiv de cumpărare de obligaţiuni americane, după ce programul precedent, al doilea de la declanşarea crizei financiare din 2008 (QE2), în valoare de 600 de miliarde de dolari, s-a încheiat în luna iunie.

    Vezi aici discursul integral al preşedintelui Rezervei Federale.

    “N-a dat undă verde pieţelor pentru QE3, dar n-a indicat nici opoziţia faţă de aceasta. Sugerând că inflaţia nu e de natură să îngrijoreze, a lăsat deschisă posibilitatea pentru QE3”, a comentat Kevin Caron, analist de strategie la Stifel, Nicolaus & Co. din New Jersey.

    Aurul a crescut, de asemenea, cu 2%, depăşind 1.800 de dolari pe uncie în cursul tranzacţiilor de vineri, iar cuprul a atind maximul ultimelor trei săptămâni, reflectând incertitudinea ulterioară discursului lui Bernanke. Euro a crescut de la 1,4368 dolari joi la 1,4486, dolarul pierzând din valoare şi faţă de alte monede, ca yenul, dolarul canadian sau dolarul australian.

    ŞOMAJUL, PRIORITATEA NR.1

    La sfârşitul lui iunie, Bernanke a promis că nu va mai exista şi un al treilea program de cumpărare de obligaţiuni din iulie încolo, întrucât economia americană s-a redresat suficient, însă a adăugat că ar putea fi iniţiat un program QE3 “dacă se deteriorează condiţiile economice”.

    Între timp, certurile din Congres pe marginea viitoarelor reduceri de cheltuieli de la buget au determinat Standard & Poor’s să reducă ratingul SUA, iar perspectivele economiei s-au înrăutăţit. În trimestrul al doilea, economia a crescut sub estimări, cu numai 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor transmise vineri de Departamentul Comerţului, iar estimările de creştere a PIB au fost reduse de către instituţii ca Goldman Sachs (de la 1,7% la 1,5% pentru tot anul) şi de JP Morgan (de la 2,5% la 1% pentru trimestrul al patrulea).

    La începutul lui august, Congresul a aprobat creşterea plafonului de îndatorare pentru SUA, în schimbul unor reduceri de cheltuieli cu cel puţin 2.100 de miliarde de dolari, care urmează să fie decise în detaliu până în luna noiembrie de un comitet legislativ format din 12 membri ai Congresului, democraţi şi republicani.

    Ben Bernanke i-a criticat pe politicieni în discursul său susţinut la Jackson Hole, Wyoming, afirmând că bătălia politică din vară în jurul plafonului de îndatorare şi al bugetului federal a perturbat pieţele financiare “şi probabil şi economia”. “Acestei ţări i-ar trebui un proces mai bun de luare a deciziilor fiscale”, a spus el. Cu o asprime fără precedent în discursurile de până acum, notează The New York Times, preşedintele Rezervei Federale a apreciat că guvernul a devenit poate cea mai mare ameninţare a redresării economice.

    “Calitatea politicilor economice din SUA va influenţa puternic perspectivele naţiunii pe termen lung”, a afirmat Bernanke. El a apreciat nivelul actual al şomajului pe termen lung drept “extraordinar de mare”, notând că aproape jumătate dintre şomeri au rămas fără slujbă timp de mai bine de şase luni, ceea ce erodează potenţialul şi capacităţile oamenilor şi îngreunează relansarea economiei. Rata şomajului a fost de 9,1% în iulie, aproape jumătate dintre şomeri nereuşind să-şi găsească de lucru de mai bine de 27 de săptămâni.

  • Preţul aurului scade spectaculos

    Conform Reuters, preţul aurului cu livrare în decembrie a căzut cu 104 dolari, închizând şedinţa la 1,757,59 de dolari pe uncie – cea mai mare scădere înregistrată din 22 ianuarie 1980 până în prezent.

    Recordul anului a fost stabilit marţi, când aurul a ajuns la peste 1.911,46 de dolari pe uncie, comparativ cu doar puţin peste 1.400 de dolari la începutul lui 2011.

    Comenzile de bunuri de folosinţă îndelungată (pentru companii şi consumatori) au crescut în iulie cu 4%, mult peste aşteptări (estimările vizau o creştere de 1,9%), raportat la o scădere cu 1,3% în iunie, a anunţat Departamentul Comerţului, citat de CNN. Media a fost ridicată puternic de o creştere cu 43,4% a comenzilor de avioane civile şi cu 11,5% a comenzilor de vehicule. Au scăzut însă în continuare comenzile de computere şi produse electronice, echipamente de comunicaţii, maşini şi utilaje.

    Potrivit analiştilor, publicarea unor noi veşti proaste despre mersul economiei ar fi sporit şansele ca Rezerva Federală să fie silită să recurgă la un nou program de stimulare a economiei prin cumpărarea de obligaţiuni americane, ceea ce ar fi deteriorat valoarea dolarului şi ar fi făcut aurul şi mai atractiv ca plasament. Datele de la Departamentul Comerţului slăbesc însă, măcar pentru moment, temerea de o nouă recesiune.

    Pieţele aşteaptă în continuare discursul de vineri al lui Ben Bernanke, şeful Rezervei Federale, care va semnala direcţiile de politică monetară în perioada următoare.

  • Bursele din Asia au recuperat miercuri o parte din pierderile din ultima perioada

    Investitorii au ramas insa prudenti in privinta implicatiilor
    comentariilor Fed, care anticipeaza ca economia SUA va ramane
    intr-o situatie slaba pentru o perioada mai indelungata decat se
    anticipa. Cererea pentru active sigure, precum aurul si francul
    elvetian, a ramas astfel solida. Bursele din intreaga lume au
    scazut puternic de la inceputul lunii august, din cauza temerilor
    privind reintrarea Statelor Unite si a economiei globale in
    recesiune, perspectiva intarita vineri seara de decizia Standard
    & Poor’s de a reduce pentru prima data in istorie ratingul SUA
    de la triplu-A. Criza datoriilor de stat din zona euro a ramas in
    prim plan, fiind in continuare un factor de incertitudine si
    instabilitate pentru piete. Indicele MSCI All-Country World a
    stagnat miercuri si este cu 16% sub varful acestui an, atins in
    luna mai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tiparnita americana de bani, pusa din nou la treaba

    In trimestrul al treilea, economia americana a crescut cu 2%,
    insa problema este ca somajul, aflat la 9,6%, nu da semne de
    reducere, iar SUA simt in continuare nevoia de a apela la
    traditionala parghie a tiparnitei de bani si a deprecierii
    dolarului, dupa ce, de la inceputul anului trecut si pana in
    primavara lui 2010, Rezerva Federala a cumparat obligatiuni ale
    Trezoreriei si obligatiuni ipotecare in valoare de 1.700 de
    miliarde de dolari.

    Presedintele Fed, Ben Bernanke, a descris un cerc virtuos, in
    care injectia de lichiditate astfel furnizata va relaxa conditiile
    de creditare, va cobori dobanzile si va incuraja cheltuielile de
    consum, evitand astfel riscul ca SUA sa ajunga intr-o perioada de
    deflatie prelungita de tip japonez – temerea nr.1 a Fed. Multi
    analisti cred insa ca programul nu va avea succes daca nu va fi
    insotit, ca si precedentele runde de achizitii de obligatiuni, de
    un pachet consistent de stimulente fiscale, pe care insa
    administratia Obama va avea mari probleme sa-l treaca printr-un
    Congres unde republicanii au castigat deja majoritatea in
    Camera.

  • Misiunea lui Bernanke

    De fapt, Bernanke s-ar putea sa fie prea optimist: sunt mari
    sanse ca somajul sa creasca, nu sa scada anul viitor. Dar chiar
    daca scade cu o catime, trebuie sa ne intrebam: de ce nu incearca
    Rezerva Federala sa-l coboare mai repede?

    Putina istorie: nu cred ca sunt multi cei care au o idee despre cat
    de multe locuri de munca trebuie sa fie create ca sa iesim din
    fundatura unde ne aflam. Nu trebuie doar sa ne uitam la cele 8
    milioane de locuri de munca pierdute de America de la inceputul
    recesiunii; tara are nevoie de noi locuri de munca – circa 100.000
    in fiecare luna – ca sa tina pasul cu cresterea populatiei. Si asta
    inseamna ca avem nevoie de tot mai multe locuri de munca in fiecare
    luna daca vrem ca America sa revina la o situatie apropiata de un
    somaj zero.

    Cat de multe? Calculul meu estimativ spune ca avem nevoie sa cream
    18 milioane de noi locuri de munca in urmatorii cinci ani, adica
    300.000 in fiecare luna. Aceasta pune intr-o alta perspectiva
    raportul cu privire la somaj – dat publicitatii la inceputul lunii
    – care arata pierderea a “doar” 11.000 de locuri de munca in
    noiembrie. De fapt e un raport ingrozitor, care a fost tratat drept
    o veste buna de presa financiara numai pentru ca de atata vreme
    eram in cadere libera.

    Asa ca daca vrem vesti cu adevarat bune, cineva trebuie sa-si asume
    responsabilitatea pentru crearea de noi locuri de munca. Iar la
    acest moment acel cineva aproape sigur trebuie sa fie Fed-ul.
    Nu vreau sa absolv de orice responsabilitate administratia Obama.
    Evident, administratia a propus un pachet de stimulare care a fost
    de la inceput prea mic si care a fost si mai schimonosit de
    “centristii” din Senat. Iar masurile pe care presedintele Barack
    Obama le-a propus saptamanile trecute, desi vor crea un numar
    semnificativ de noi locuri de munca, sunt mult prea putin fata de
    ce are nevoie economia.

    Dar in vreme ce analiza spune ca ne-ar trebui un al doilea pachet
    de stimulare economica, realitatea politica este ca presedintele –
    pus in fata unui obstructionism total din partea republicanilor si
    sprijinit doar pe deasupra de propriul sau partid – probabil nu va
    obtine in Congres suficiente voturi decat pentru a aborda marginal
    problema somajului.
    Rezerva Federala, pe de alta parte, poate face mai mult decat
    atat.

    Bernanke a primit multe laude, pe drept cuvant, pentru folosirea de
    metode neortodoxe ca sa limiteze dezastrul dupa ce Lehman Brothers
    s-a prabusit. Dar atat actiunile bancii centrale, cuantificate prin
    expansiunea creditarii, cat si cuvintele lui Bernanke sugereaza ca
    promptitudinea cu care s-a actionat la sfarsitul lui 2008 si
    inceputul lui 2009 a fost inlocuita cu un curios mix de fatalism si
    de complacere – un sentiment ca Rezerva Federala si-a terminat
    treaba, acum ca sistemul financiar a pasit dincoace de prapastie,
    desi propriile lor estimari sugereaza ca somajul va ramane
    impovarator de ridicat pentru urmatorii cel putin trei ani.

    Cel mai clar si convingator caz pe care l-am vazut pentru
    necesitatea unei noi actiuni din partea Fed vine din partea lui
    Joseph Gagnon, fost membru al acestei organizatii si care acum
    lucreaza la Institutul Peterson pentru Economie Internationala.
    Bazandu-si analiza pe lucrarile nimeni altuia decat ale lui insusi
    Ben Bernanke – in precedenta sa incarnare ca cercetator economic –
    Gagnon cere Rezervei Federale sa extinda creditarea cumparand
    active de inca doua mii de miliarde de dolari. Un asemenea program
    ar avea un impact major in promovarea unei cresteri rapide, si ar
    avea putine efecte adverse.

    De ce nu face Fed treaba asta? O parte a raspunsului poate fi
    politica: opozantii ideologici ai activismului guvernamental tind
    sa fie la fel de critici cu extinderea creditarii de catre Rezerva
    Federala pe cat sunt si cu planul de stimulare promovat de
    administratia Obama. Si din cauza asta probabil ca Rezerva a
    devenit mai rezervata in a-si folosi atuurile la turatie maxima.
    |ntre timp, un numar semnificativ de oficiali ai Fed, in special de
    la banci regionale, sunt obsedati de teama unei inflatii similare
    cu cea din 1970, pe care ei o vad chiar dupa colt, desi in datele
    actuale nu se vede nici urma de asa ceva.

    Dar mai este, cred eu, si o problema de prioritati. Fed a intrat in
    actiune cand s-a confruntat cu perspectiva unor banci demolate; nu
    mai pare la fel de ingrijorata ca niste vieti ar putea fi acum
    demolate.Si despre asta vorbim aici. Tipul de somaj ridicat estimat
    de Rezerva Federala in propriile ei rapoarte este o reteta sigura
    pentru o imensa suferinta umana – milioane de familii care-si pierd
    economiile si locurile de munca, milioane de tineri americani care
    nu-si mai pot incepe cum trebuie vietile de muncitor pentru ca nu
    au nicio slujba disponibila atunci cand termina scoala. Daca nu
    coboram repede somajul, o sa platim acest pret pe parcursul unei
    generatii intregi.
    Asa ca e cazul ca Rezerva Federala sa nu se mai complaca in
    situatia actuala, sa stearga din minte fatalismul si sa inceapa sa
    intinda o mana de ajutor pentru crearea de locuri de munca.

  • Paul Krugman: Teama de frica

    Ce s-a intamplat? Cu siguranta, “centristii” din Senat au stopat
    eforturile de salvare a economiei. Dar pe langa opozitia politica
    pe care o au de infruntat, presedintele Barack Obama si cercul lui
    de apropiati au fost intimidati de povestile de groaza de pe Wall
    Street.

    Uitati-va la contrastul dintre ce spuneau consilierii lui Obama
    in ajunul inaugurarii si ce spune el acum. In decembrie 2008
    Lawrence Summers, care urma sa devina cel mai de vaza economist al
    administratiei, cerea actiuni hotarate. “Multi experti cred ca
    somajul ar putea ajunge la 10% pana la sfarsitul anului viitor”,
    avertiza el. In fata acestei perspective, “sa facem prea putin este
    cu mult mai riscant decat sa facem prea mult”, continua
    Summers.

    Zece luni mai tarziu, somajul ajungea la 10,2%, sugerand ca in
    ciuda avertismentului sau, administratia nu a facut prea multe
    pentru crearea de locuri de munca. Te-ai fi asteptat, deci, la o
    indarjire de a face mai mult.

    Dar intr-un interviu recent pentru Fox News, presedintele a avut
    o atitudine timida si nervoasa cu privire la politica sa economica.
    A vorbit vag despre posibile stimulente fiscale pentru crearea de
    locuri de munca. Dar “este important, totusi, sa recunoastem ca
    daca vom continua sa acumulam datorii chiar in toiul acestei
    reveniri, la un moment dat oamenii ar putea sa-si piarda increderea
    in economia americana intr-un mod care ar putea duce la o recesiune
    cu o traiectorie in forma de W”, continua el.

    Ce? Cum? Cei mai multi economisti cu care discut considera ca
    riscul mare care paste redresarea vine din neadecvarea eforturilor
    guvernamentale: pachetul de stimulare a fost prea mic si va pali
    anul viitor, in timp ce somajul ridicat submineaza increderea
    consumatorilor si pe cea a mediului de afaceri. Acum e destul de
    dificil din punct de vedere politic pentru administratia Obama sa
    puna in practica un al doilea pachet de stimulare la dimensiunile
    necesare. Totusi, presedintele ar trebui sa incerce sa obtina cat
    de mult sprijin pentru economie poate. Tineti cont ca Obama are
    avantajul tribunei de la Casa Alba: este, prin urmare, misiunea lui
    sa convinga America sa faca ceea ce trebuie facut. In loc de asta,
    Obama isi imprumuta glasul celor care spun ca nu mai putem crea noi
    locuri de munca. Si o relatare de pe Politico.com sugereaza ca
    reducerea deficitului, nu crearea de locuri de munca va fi cheia de
    bolta a primului discurs despre starea natiunii al lui Obama. Ce
    s-a intamplat?

    Mi-a luat ceva vreme pana sa-mi revin din toate acestea. Dar
    indoielile exprimate de Obama devin de inteles daca prespunem ca-si
    ia opiniile, direct sau indirect, de pe Wall Street. De cand a
    inceput Marea Recesiune, analistii economici de la unele (nu de la
    toate) firme mari de pe Wall Street au avertizat ca eforturile de a
    lupta cu declinul vor produce rele economice si mai mari. In
    particular, spun ei, nu va amagiti cu actuala capacitate a
    guvernului american de a se imprumuta pe termen lung la dobanzi
    reduse; in orice moment deficitele bugetare pot duce la o prabusire
    a increderii investitorilor si dobanzile vor exploda.

    Si acestei ingrijorari i-a dat glas Obama in interviul de la Fox
    News. Are dreptate sa fie ingrijorat? E drept, cresteri abrupte ale
    dobanzilor pe termen lung s-au mai intamplat in trecut, cel mai
    recent in 1994. Dar in 1994 economia americana crestea cu 300.000
    de locuri de munca pe luna, iar Rezerva Federala crestea incetisor
    dobanzile pe termen scurt. E greu sa vedem ceva asemanator
    intamplandu-se acum, cand economia pierde constant locuri de munca
    si Rezerva Federala n-are niciun gand sa ridice in viitorul
    apropiat dobanzile.

    Un model mai bun, as spune eu, este Japonia anilor ’90, care a
    avut constant deficite bugetare mari, dar si o economie in
    constanta depresiune si unde dobanzile pe termen lung au scazut la
    fel de constant. E foarte posibil ca oficialii administratiei
    americane sa fie terorizati de o amenintare fantomatica – o
    amenintare care exista numai in mintile lor.

    N-ar trebui oare sa ne uitam si la sursa acestor rele? Din cate
    vad eu, analistii care avertizeaza acum cu privire la dobanzile
    care vor creste tind sa fie aceiasi care insistau, la cateva luni
    dupa ce a inceput Marea Recesiune, ca amenintarea cea mai mare care
    paste economia este inflatia. Si sa nu uitam ca Wall Street-ul –
    care a reusit nu stim cum sa nu-si dea seama de cea mai mare bula
    imobiliara din istorie – are un istoric putin sifonat in privinta
    capacitatii de a prezice comportamentul pietelor.

    Totusi, sa recunoastem ca exista unele riscuri ca, daca facem
    mai mult ca sa combatem somajul cu doua cifre, sa subminam
    increderea in pietele de capital. Acest risc trebuie pus in balanta
    cu certitudinea unor suferinte pe scara larga daca nu facem mai
    mult si cu posibilitatea, cum am mai zis, de a pierde increderea in
    randul angajatilor de rand si al mediului de afaceri. Si Summers a
    avut dreptate la inceput: in fata celei mai mari catastrofe de la
    Marea Depresiune incoace este mult mai riscant sa faci prea putin
    decat sa faci prea mult. E trist si nefericit ca administratia
    Obama pare sa fi pierdut din vedere acest adevar.

  • Talentatul domn Trichet

    La o zi dupa ce Rezerva Federala americana a redus luna trecuta dobanda intr-o sedinta convocata de urgenta, Jean-Claude Trichet a mers in fata Parlamentului European pentru a sustine poate cel mai asteptat discurs al sau din toti cei patru ani de cand este presedintele Bancii Centrale Europene (BCE).

    A fost o prezentare tehnica, densa, asezonata cu consideratii interesante despre felul cum sistemul financiar european ar putea sa navigheze prin criza creditelor care vine dinspre Statele Unite. Dar publicul nu era interesat decat de un singur lucru: banca centrala a Europei va urma exemplul reducerii aplicate de Fed?

    Raspunsul, pastrat de Trichet pentru sfarsitul discursului, a fost nu. Lupta cu inflatia, a spus el, inca mai este scopul cardinal al bancii – „varful compasului nostru“, pentru a folosi expresia lui preferata; ceea ce nu inseamna, evident, ca banca nu va mai reduce niciodata dobanda de referinta. A fost o prestatie remarcabila a celuilalt bancher important al lumii, prezentand atat replica rece al lui Trichet la framantarile din piata, cat si fermitatea lui in a insista ca europenii trebuie sa isi croiasca propriul lor raspuns la problemele din Statele Unite. Prin comparatie, spun analistii bancari, presedintele Fed, Ben S. Bernanke, a dat impresia de nesiguranta.

    „In acest caz, suntem norocosi sa avem un adevarat fiu al Bretaniei“, spune Alexandre Lamfalussy, fost director al Institutului Monetar European, institutie predecesoare a BCE, despre francezul Trichet. „Navigarea in ape involburate este ceva la care un breton se pricepe foarte bine. Si par sa-i placa aceste greutati.“

    Dar acum Trichet, in varsta de 65 de ani, s-ar putea sa aiba de-a face cu ape mult mai dificile. Daca Statele Unite aluneca intr-o recesiune, spun cei mai multi experti, cresterea va incetini si in Europa, probabil chiar rapid. Unele state, precum Irlanda si Spania, deja sunt in pragul unei prabusiri a pietei imobiliare, nu mult diferita de cea din anumite zone ale Statelor Unite. Si cu inflatia care a trecut binisor peste pragul de 2% stabilit de banca centrala a Europei, Trichet se teme ca sindicatele din Germania si din alte parti se vor folosi de argumentul preturilor mai mari ca sa ceara salarii mai mari.

    Aceasta perspectiva l-a facut pe Trichet sa avertizeze ca banca ar putea chiar sa ridice in loc sa coboare rata dobanzii. Putini economisti se asteapta ca banca sa si puna in aplicare aceasta amenintare, dar unii sustin ca ea ramane in vigoare si s-ar putea implini cand o va cere momentul. De altfel, joia trecuta, BCE a decis sa pastreze dobanda la 4%, conform cu asteptarile pietei.

    Si daca toate aceastea nu sunt de ajuns, mai sunt si alte intrebari sacaitoare, chiar despre bancile Europei. Multe dintre ele abia acum trebuie sa isi faca publice expunerile pe piata creditelor ipotecare secundare si expertii spun ca riscul unei crize bancare este acum mai acut decat in august anul trecut, cand Banca Centrala Europeana a primit laude pentru ca a injectat la timp miliarde de euro in sistemul financiar. „Stim ca exista o gramada de reziduuri toxice in bancile din zona euro“, spune Adam Posen, director adjunct la Institutul Peterson pentru Economie Internationala din Washington. „Pana acum, BCE a avut o viata mai usoara decat Fed. Acum vine greul si pentru ei.“

    „Au inceput sa piarda ritmul“, spune Thomas Mayer, economist-sef la biroul Deutsche Bank din Londra. „Mi se pare ca vara trecuta erau mult mai la curent cu ce se intampla.“ Mayer atribuie aceasta in parte chiar lui Trichet, despre care spune ca are ca specializare ingineria, nu economia, ca Bernanke sau ca guvernatorul Bancii Angliei, Mervyn A. King. „Trichet a fost foarte bun cand sistemul bancar a avut un acces de indigestie“, spune Mayer. „Intuitiv si-a dat seama ca era o problema de instalatie, care trebuia rezolvata. Bernanke a fost mult mai lent in reactie, in vreme ce Mervyn King se ingrijora de riscurile morale“ (e vorba de precedentul creat de sustinerea indirecta, prin reducerea dobanzii, a unor institutii financiare care au actionat imprudent).

    Necazul, crede Mayer, este ca aptitudinile lui Trichet s-ar putea sa fie prea putin potrivite pentru urmatoarea faza a crizei, care va necesita capacitatea de a ghici in zatul economic si de a paria pe evenimente ce urmeaza sa se intample. „Abordarea inginerului este: arata-mi faptele, ce trebuie rezolvat?“, afirma Mayer. „Economistul, in schimb, spune ca exista probleme serioase la orizont: trebuie sa fac ceva de pe acum ca ele sa nu se dezvolte.“