Tag: raniti

  • CUTREMUR de 7,8 grade în Ecuador: 77 de morţi şi aproape 600 de răniţi “Ce s-a întâmplat în Pedernales este catastrofic”

     Bilanţul cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade, produs în Ecuador sâmbătă noapte, a ajuns la 77 de morţi şi 588 de răniţi, a anunţat vicepreşedintele ţării, Jorge Glas, potrivit BBC News online.

    Cutremurul s-a produs sâmbătă la ora locală 18.58 (01.58) ora României, în apropiere de oraşul Muisne de pe coasta de vest a ţării, fiind resimţit în aproape toată ţara.

    Cea mai afectată este provincia Manabi (vest), pagube importante înregistrându-se şi în oraşul Guayaquil, la 300 de kilometri de epicentrul cutremurului.

    Stare de urgenţă a fost declarată în şase provincii din ţară, iar membrii Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi pentru a participa la operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor.

    “Din păcate, potrivit informaţiilor pe care le avem în acest moment, 41 de cetăţeni şi-au pierdut viaţa (…) Acest bilanţ va creşte în următoarele ore”, a anunţat vicepreşedintele ţării, Jorge Glas, adăugând că este cel mai puternic cutremur care a lovit Ecuadorul din 1979.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilanţul cutremurelor din Japonia a ajuns la 32 de morţi şi peste 1.500 de răniţi

     Un oficial din cadrul prefecturii Kumamoto, Riho Tajima, a declarat că ultimul bilanţ în cazul celui de-al doilea cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade de vineri noapte este de 22 de morţi. Oficialul nipon a mai precizat că 184 de răniţi sunt în stare gravă, iar peste 91.000 de persoane au fost evacuate din locuinţe.

    Regiunea Kumamoto care s-a aflat aproape de epicenterele celor două cutremure este cea mai afectată de pe insula Kyushu, din sudul Japoniei. În urma cutremurului de 6,5 grade produs în cursul nopţii de joi spre vineri, cel puţin zece persoane au murit, ceea ce aduce bilanţul total la 32 de morţi.

    La scurt timp după cutremure, s-au declanşat ploi puternice care îngreunează accesul serviciilor de intervenţii la posibilii supravieţuitori mai ales din zonele rurale care sunt practic izolate, producând alunecări de teren, surpări de drumuri şi de poduri.

    Circa 20.000 de militari, poliţişti şi pompieri au fost mobilizaţi pentru a participa la operaţiunile de căutare şi salvarea a mii de oameni prinşi printre dărâmături.

    Potrivit presei japoneze, circa 200.000 de locuinţe au rămas fără electricitate, iar 400.000 nu au acces la apă potabilă.

  • Zeci de imigranţi, răniţi la Idomeni după ce poliţiştii macedoneni au folosit gaze lacrimogene

    “Zeci de persoane au fost rănite, având mai ales probleme respiratorii, iar trei au fost transferate la spitalul din Kilkis”, un oraş situat în apropiere de Idomeni, a declarat un responsabil al organizaţiei Medici fără Frontiere.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilanţul atentatului sinucigaş din Bagdad a ajuns la 41 de morţi şi 105 răniţi – oficiali irakieni

    Bilanţul atentatului sinucigaş, produs la un meci de fotbal desfăşurat la periferia capitalei irakiene Bagdad şi revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic, a ajuns la 41 de morţi şi 105 răniţi, informează agenţia de presă AP, citând oficiali irakieni.

    Oficialii irakieni din securitate şi sectorul sănătăţii au oferit sâmbătă detalii despre noul bilanţ actualizat sub condiţia anonimatului, nevând autoritatea necesară pentru a face astfel de anunţuri.

    Bilanţul anterior era de 26 de morţi şi circa 100 de răniţi.

    Atacul sinucigaş a avut loc vineri în timpul unui meci de fotbal în localitatea Iskanderiyah, la 50 de kilometri de Bagdad.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Singurele supravieţuitoare din vagonul de metrou în care a explodat bomba ar fi o româncă şi fetiţa ei

    O botoşăneancă şi fetiţa ei de doi ani au fost rănite grav, dar au scăpat miraculos cu viaţă din metroul unde, marţi dimineaţă, a fost detonată o încărcătură explozivă, în staţia Maelbeek din Bruxelles, informează gândul.info

    Roxana Ştefănucă de 23 de ani este stabilită de mai bine de cinci ani în capitala Belgiei, acolo unde soţul şi tatăl ei au o afacere în domeniul construcţiilor. În ziua fatidică, tânăra originară din comuna Mileanca, judeţul Botoşani, şi-a dus la şcoală fiica cea mare, în vârstă de cinci ani. Pentru că nu a avut cu cine s-o lase, a luat-o cu ea şi pe fetiţa cea mică, în vârstă de doar doi ani. Pe drumul de întoarcere o bombă a explodat chiar în vagonul în care erau cele două botoşănence.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Tinerii răniţi în Colectiv, internaţi la Spitalul Militar din Bruxelles,externaţi

    Patru din tinerii răniţi în incendiul din clubul Colectiv, internaţi la Spitalul Militar ‘Regina Astrid”, sunt externaţi marţi, pentru a face loc răniţilor din atentatele din capitala belgiană, aceştia urmând să fie aduşi în România, au declarat surse oficiale pentru MEDIAFAX.

    Potrivit surselor citate, Raluca Chiţiga, Ciocăneli Silviu Mihail, Oana Rotariu şi Marius Frăţoaică, sunt externaţi marţi din Spitalul Militar ‘Regina Astrid”.

    O rudă a unuia dintre cei internaţi, a declarat pentru MEDIAFAX, că mai multe ambulanţe staţionează în faţa spitalului, pregătite să ia pacienţii si să-i transporte la un hotel.

    Tinerii vor fi aduşi în România în zilele care urmează. Cei patru tineri făceau recuperare în spitalul belgian, fiind aduşi aici de la alte spitale din Europa.

    “Este perfect normal ce au făcut medicii de acolo, este o siutaţie de aşa natură în care trebuiau să facă acest lucru. Atâta timp cât pacienţii din România nu aveau viaţa pusă în pericol şi se aflau pentru recuperare acolo, este firesc să se întămple aşa” a declarat Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne pentru MEDIAFAX.

    În Spitalul Militar ‘Regina Astrid” rămân internaţi Bogdan Moleşag şi Pavlos Popovici.

  • Organizaţia teroristă Stat Islamic revendică atentatele de la Bruxelles

    Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele comise marţi la Bruxelles, soldate, potrivit presei, cu 34 de morţi şi peste 100 de răniţi, dar autenticitatea mesajului nu poate fi verificată din surse independente şi nu este clar dacă postarea aparţine organizaţiei fundamentaliste sunnite.

    Mesaje de revendicare au fost postate pe site-urile islamiste Rudaw şi Amaq News.

    Nu este clar dacă este vorba de un mesaj de revendicare ori de reacţii ale simpatizanţilor organizaţiei teroriste sunnite.

    Potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de presa belgiană, cel puţin 34 de persoane au fost ucise, iar alte 135 au fost rănite în atacurile teroriste comise la aeroportul Zaventem şi în staţii de metrou din Bruxelles.