Tag: Raiffeisen

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Ieftinirile continuă. Până când?

    Analiştii Raiffeisen Bank România notează că presiunile inflaţioniste rămân scăzute, ca efect al cererii interne reduse, al inflaţiei importate mici şi al limitării creşterii de preţuri la alimente, inclusiv prin intermediul reducerii TVA la pâine. CORE3 (măsura inflaţiei care exclude cele mai fluctuante preţuri din economie) a coborât deja în octombrie la 1,2%, un minim istoric.

    Prognoza BNR pentru finele lui 2013 este de 1,8%, iar pentru decembrie 2014 de 3%. Economiştii Raiffeisen se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să se întoarcă la tendinţa sa pe termen lung (3-3,5%) în a doua jumătate a lui 2014, în condiţiile în care majorarea accizelor preconizată de Guvern s-ar reflecta în economie chiar în condiţiile unei cereri de consum interne slabe; alţi factori de risc care ar putea stimula inflaţia ar fi un an agricol slab şi potenţiale turbulenţe politice de natură să determine o depreciere a leului.

  • Fondul Proprietatea se gândeşte să vândă Transgaz

    “Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom, Sucursala Bucureşti, în calitate de administrator unic şi societate de administrare a investiţiilor Fondului, doreşte să informeze acţionarii că, în conformitate cu angajamentul său de a explora modalităţi de a creşte valoarea pentru acţionari şi de a creşte lichiditatea activelor din portofoliul Fondului, a desemnat Citigroup Global Markets Ltd, Raiffeisen Capital & Investment şi Wood & Company Financial Services în calitate de consultanţi pentru a evalua opţiunile sale strategice privind o parte sau toate participaţiile Fondului de 14,99% din Transgaz”, se arată într-un raport transmis Bursei de Fondul Proprietatea.

    FP a vândut în luna mai un pachet de 1,1% din acţiunile Petrom pentru 246,6 milioane de lei, pentru a obţine lichidităţi necesare finanţării programului de răscumpărare a propriilor acţiuni. FP a răscumpărat în acest an 7,13% din propriile acţiuni, pentru 862,2 milioane lei (48,2 milioane euro).

    Acţionarii FP au aprobat recent, de principiu, în AGA, prelungirea mandatului Franklin Templeton cu doi ani, începând cu 30 septembrie 2014, însă administratorul va trebui să întrunească mai multe criterii de performanţă, pentru a preveni încheierea anticipată a mandatului.

    Ca efect al anunţului FP, acţiunile Transgaz au scăzut cu 3%, iar titlurile FP au stabilit un nou maxim istoric. Scăderea preţului acţiunilor Transgaz poate fi determinată de faptul că Fondul ar putea vinde titluri Transgaz la un preţ mai mic decât cel de la bursă, aşa cum a făcut în luna mai, când a vândut 1,1% din acţiunile Petrom (SNP), la un discount de 6% faţă de cotaţia de la bursă.
     
  • Raiffeisen Bank modifică ora până la care se pot deconta plăţile

    Astfel, plăţile de mică valoare în lei se pot deconta până la ora 15.00 faţă de 14.30, iar pentru plăţile de mare valoare, intervalul se extinde până la 15.30 faţă de 15.00. La plăţile în valută, termenele-limită de procesare au fost armonizate pentru gestionare simplificată, fiind prelungite cu o oră. De asemenea, reprocesarea plăţilor în valuta, respinse din lipsă de fonduri, va fi extinsă cu o oră.

    Transferurile între conturi deschise la Raiffeisen Bank, ordonate prin sistemul Raiffeisen Online, au ora-limită 23.50 şi se procesează în acelasi regim şi în zilele de sâmbătă şi duminică sau în zilele de sărbători legale.

    “O direcţie strategică a Raiffeisen Bank este incurajarea tranzacţiilor efectuate prin sistemele electronice. Extinderea orei-limită de procesare facilitează plăţile rapide şi sigure, element esenţial al oricărei afaceri. Practic, beneficiile se aplică pe întregul lanţ comercial, accelerând decontarile şi îmbunătăţind fluxul de lichidităţi”, a declarat Florentina Stilu, director Cash Management.

    Peste 75.000 de companii utilizează sistemele electronice de plăţi puse la dispoziţie de Raiffeisen Bank, iar volumele lunare tranzacţionate depăşesc 4 miliarde de euro, conform datelor băncii.

    Raiffeisen Bank are în prezent aproximativ 2 milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 7.500 de companii. Banca are 526 de unităţi în toată ţara, o reţea de peste 1.100 de ATM-uri şi aproximativ 11.000 de EPOS-uri.

  • Care sunt băncile cu cea mai bună reputaţie în România

    ING Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania şi BRD Societe Generale sunt totodată şi principala bancă pentru 60% din populaţia urbană bancarizată.
    În opinia românilor, banca cu cea mai bună reputaţie trebuie să fie orientată către oameni, preocupată de satisfacţia clienţilor şi condusă de principii precum onestitatea, transparenţa, etica şi responsabilitatea.

    Orientarea către oameni se referă la faptul că o instituţie financiar-bancară gestionează corect interesele tuturor părţilor implicate – de la angajaţi până la clienţii băncii. Această caracteristică este întărită şi de aşteptarea românilor ca o bancă să urmărească satisfacţia clienţilor şi construirea unor relaţii de încredere, nu doar propriile interese comerciale.
    Scorul de reputaţie a fost construit pe şapte piloni: familiaritate, managementul calităţii, calitatea produselor şi a serviciilor, performanţa financiară, calitatea de bun angajator, responsabilitate socială şi ataşament emoţional.

    “Spre deosebire de alte industrii unde scorurile de reputaţie sunt mai polarizate, cea financiar-bancară are particularitatea unor indicatori foarte apropiaţi ca valoare. Oportunitatea pentru jucătorii din banking este de ieşire din pluton prin consolidarea reputaţiei, cu atât mai mult cu cât aceasta are impact direct în performanţa financiară a companiei”, a declarat Simona Dan, business strategy advisor în cadrul GfK România.
    Studiul de măsurare a reputaţiei în sistemul bancar a fost realizat online cu ajutorul GfK Reputation Management Model, în luna octombrie 2013, pe un eşantion de utilizatori de internet reprezentativ urban.

  • Raiffeisen Bank a lansat Smart Mobile 2.0

    Pentru dispozitivele Apple, aplicaţia este compatibilă cu iPhone, iPad şi iPod touch, necesită minim iOS 5.0 şi este optimizată pentru iPhone 5. Pentru tabletele cu Android, necesarul minim este Android 2.3.

    “Am lansat în 2011 prima aplicaţie de mobile banking din piaţa românească şi în fiecare an am adus îmbunătăţiri atât de conţinut, prin creşterea numărului de operaţiuni disponibile, dar mai ales de simplificare a utilizării ei. În acest an aducem o aplicaţie noua, adaptată complet tabletelor cu sisteme de operare iOS sau Android” a spus Vladimir Kalinov, vicepreşedinte Divizia Retail, Raiffeisen Bank România.

    Potrivit informaţiilor difuzate de bancă, Raiffeisen Bank are cei mai multi utilizatori de internet banking (660.000) şi cel mai mare număr de persoane fizice care folosesc Raiffeisen Online – 597.500.

    Raiffeisen Bank, a şasea din România în funcţie de active, are în prezent aproximativ 2 milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 7.500 de companii. Banca are 526 de unităţi în toata ţara, o reţea de peste 1.100 de ATM-uri şi aproximativ 11.000 de EPOS-uri.

    Raiffeisen Bank a primit în această săptămână premiul “Banca Anului” în România de la The Banker, revista specializată pentru domeniul bancar a ziarului Financial Times.

    Grupul Raiffeisen Bank International (RBI) a primit pentru a treia oară consecutiv premiul “Cea mai buna bancă” din Europa Centrală şi de Est. În acelaşi timp, alte patru subsidiare ale grupului – din Belarus, Croaţia, Kosovo şi Serbia – au primit titlul de “Banca Anului” în ţările respective.

    RBI este o subsidiară integral consolidată a Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG (RZB). RZB deţine în mod indirect în jur de 78,5% din acţiuni, restul fiind tranzacţionate la bursa de la Viena. RZB este instituţia centrală a grupului bancar austriac Raiffeisen, cel mai mare din ţară.

    RBI a realizat un profit consolidat de 411 milioane euro in primele 3 trimestre ale anului 2013.

  • Raiffeisen negociază vânzarea diviziei din Ucraina

    “Testăm permanent piaţa şi, normal, derulăm şi negocieri, însă vom decide la momentul potrivit. (…) Bineînţeles, unele pieţe sunt sub o supraveghere specială”, a declarat Sevelda jurnaliştilor austrieci în timpul unui eveniment organizat la Bucureşti.

    Raiffeisen primeşte “tot timpul” întrebări din partea investitorilor interesţi de achiziţia subsidiarei ucrainene Aval, a adăugat Sevelda, citat de Reuters. Publicaţia americană Forbes a scris recent că există doi posibili cumpărători pentru preluarea Aval, care anul trecut a obţinut un profit de 33 de milioane de euro. Raiffeisen a cumpărat banca în 2005, pentru 1,05 miliarde de dolari. Investitorii se tem că Ucraina s-ar putea confrunta cu un război economic cu Rusia, din cauza planurilor guvernului de la Kiev de a semna un acord de liber schimb cu UE. Erste Bank s-a retras deja din Ucraina, iar Bank Austria analizează vânzarea diviziei Ukrsotsbank, cumpărată în 2008.

    Raiffeisen intenţionează să-şi menţină prezenţa pe pieţe cu oportunităţi de creştere, precum Polonia, Rusia şi România, a spus Sevelda, citat de Reuters. Vânzarea Aval ar ajuta Raiffeisen să restituie un ajutor de stat de 1,75 miliarde de euro până în 2017, pentru care va derula probabil şi o majorare de capital.

    Raiffeisen Bank România, condusă de Steven van Groningen, a obţinut în primul semestru un profit net de 60 milioane euro, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce valoarea activelor a scăzut cu 1% faţă de iunie 2012, la 5,59 miliarde euro.

  • Raiffeisen negociază vânzarea băncii pe care o deţine în Ucraina

     “Testăm permanent piaţa şi, normal, derulăm şi negocieri, însă vom decide la momentul potrivit. (…) Bineînţeles, unele pieţe sunt sub o supraveghere specială”, a declarat Sevelda jurnaliştilor austrieci în timpul unui eveniment organizat la Bucureşti.

    Raiffeisen primeşte “tot timpul” întrebări din partea investitorilor interesţi de achiziţia subsidiarei ucrainene Aval, a adăugat Sevelda.

    Publicaţia americană Forbes a scris recent că există doi posibili cumpărători pentru preluarea Aval, care anul trecut a obţinut un profit de 33 de milioane de euro. Raiffeisen a cumpărat banca în 2005, pentru 1,05 miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VIDEO – Discursul învingătorului. De ce crede Steven van Groningen că este cel mai admirat CEO în 2013

    Steven van Groningen, şeful Raiffeisen Bank, este cel mai admirat CEO în 2013. Iată discursul său susţinut la Gala Business Magazin, de la hotelul Intercontinental.