Tag: premii

  • Vezi dacă ai CÂŞTIGAT. Loteria Bonurilor Fiscale şi Loteria Fiscală Specială. Care sunt bonurile câştigătoare duminică, 16 aprilie

    Pe 16 aprilie a avut lor atât Loteria Bonurilor Fiscale, cât şi Loteria Fiscală Specială.

    Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

    După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

    VEZI CARE AU FOST BONURILE CÂŞTIGĂTOARE

    CITEŞTE CONTINUAREA PE MEDIAFAX.RO

  • A fost ales cel mai bun restaurant din lume. Cât costă o cină aici

    Cu renumitul chef Daniel Humm, la cârmă, acest restaurant serveşte o excepţională bucătărie înnobilată cu produse proaspete locale, de sezon, care surprinde şi încântă. Un meniu format din 11 feluri de mâncare costă 295 de dolari şi ai nevoie de trei ore pentru a-l savura.

    “Niciodată, nici măcar în vis, nu m-am gândit că mă voi afla vreodată în această poziţie”, a declarat Humm, după ce a aflat că este câştigător.  

    “Bucătăria mi-a dat totul. Am părăsit şcoala la 14 ani şi m-am înhămat la o cursă în care nimeni nu a crezut. Mâncarea m-a învăţat tot ce ştiu: limbi străine, cultură. Am călătorit în mai toată lumea şi apoi l-am întâlnit pe Will care mi-a devenit cel mai bun prieten şi partenerul meu de afaceri. Este incredibil ce se întâmplă”.

    Aflaţi toată povestea pe www.gustarte.ro

  • Digital Citizen: ESET Smart Security Premium a fost desemnat “Cel mai bun produs de securitate al anului”

    „Premiile Digital Citizen au fost concepute pentru a ajuta consumatorii să identifice cele mai bune produse antivirus conform nevoilor lor“, a declarat Ciprian Adrian Rusen, Digital Citizen. „ESET Smart Security Premium s-a evidenţiat în faţa concurenţilor săi datorită motorului său antivirus extrem de eficient, datorită impactului său redus asupra sistemului şi protecţiei de top oferite reţelei. Noi credem că asigură cea mai bună experienţă pentru utilizatorii Windows.”

    Motivele pentru care ESET Smart Security Premium a primit premiul Digital Citizen „Cel mai bun produs de securitate al anului“:

    Motor antivirus rapid şi eficient ce oferă protecţie împotriva tuturor tipurilor de malware; lipsesc, aproape în totalitate, efectele negative asupra vitezei şi performanţei computerului; include un modul firewall puternic, care protejează computerul şi dispozitivele împotriva tuturor tipurilor de ameninţări de reţea; interfaţă uşor de utilizat atât de începători, cât şi de către utilizatorii experimentaţi; include instrumente suplimentare utile: control parental, un utilitar pentru criptarea fişierelor şi a unităţilor de stocare externe, un manager de parole care utilizează criptarea AES-256, scut ransomware, protecţie pentru camera web, precum şi protecţie pentru internet banking şi plăţi online.

  • Gala Woman in Power. Premii pentru excelenţa în afaceri şi în afara scenei de business

    „În toamna lui 2004 am lansat Business Magazin, o revistă motivaţională pentru cei care voiau să reuşească în afaceri”, a spus Bogdan Angheluţă, redactor la Business MAGAZIN şi gazdă a evenimentului, alături de Ioana Matei, editor al Business Magazin. „Prezenţa tot mai clară a doamnelor în afaceri a fost motivul pentru care am lansat acest catalog”, a afirmat Ioana Matei, punctând că proiectul a ajuns la a şasea ediţie şi prezintă cele mai puternice antreprenoare şi reprezentante de companii multinaţionale.

    „Acest eveniment este şi unul de networking pentru că nu vă cunoaşteţi îndeajuns între voi, nu faceţi afaceri împreună şi asta este una dintre slăbiciunile mediului de afaceri românesc, aşa cum am spus de mai multe ori”, a declarat, la eveniment Cristian Hostiuc, director editorial la Business MAGAZIN şi Ziarul Financiar.

    Că au făcut performanţă în afaceri este un lucru îndeobşte recunoscut, dar la ediţia din acest an am vrut să descoperim şi alte faţete ale acestor doamne, aşa că le-am provocat să dezvăluie preocupările lor din afara scenei de business: care sunt ţelurile, cele mai frumoase momente din viaţa lor, cum evaluează implicarea mediului de afaceri în societate. În cadrul galei, Business MAGAZIN a organizat o dezbatere despre viziunea femeii la putere. Putere de business, dar şi putere spirituală. Puterea cifrelor, dar şi a cuvintelor. În panelul de discuţii au participat Christine Schillings, director general al Ana Hotels, Mădălina Teodorescu, director general adjunct al Piraeus Bank, şi Silviana Petre Badea, managing director al JLL.

    Dacă ar fi să scrieţi un articol despre dumneavoastră, ce aţi spune? a întrebat Cristian Hostiuc, care a moderat panelul de discuţii. „Nu vă opriţi! Nu vă lăsaţi impresionate de ceea ce vedeţi în jur, viitorul este al vostru – în faţa voastră, în mâinile vostre. Urmăriţi-vă ţelul! Sunt o mulţime de lucruri de făcut în lume şi mediul de afaceri este cel mai adesea favorabil bărbaţilor. Am păr alb – şi asta arată o experienţă de ani buni. De aceea spun că trebuie să continuăm să ne impunem în poziţii de top management”, a spus Christine Schillings, director general al Ana Hotels. Ea a povestit că atunci când i s-a propus să preia funcţia actuală, un element important a fost faptul că ştia deja ţara; prima oară a venit în România în 1996, pentru deschiderea Athéné Palace Hilton. „Am plecat şi m-am întors. Când domnul Copos m-a sunat şi m-a întrebat dacă aş fi interesată de această funcţie, am acceptat”, a adăugat Christine Schillings.

    „Dacă ar fi să scriu un articol despre mine cred că l-aş intitula «Mulţumesc» – pentru bucuria de a trăi în fiecare zi, de a amesteca o pasiune, pe care o am încă din copilărie, în job, de a avea doi copii minunaţi, de a avea prieteni grozavi în jurul meu. Fac asta în fiecare seară”, a spus Mădălina Teodorescu, director general adjunct al Piraeus Bank. „Încă din copilărie strângeam bani în puşculiţă şi la un moment dat am început să-mi împrumut mamaia care mă creştea atunci; de fiecare dată îi dădeam 10 lei pentru pâine şi luam înapoi 15 lei. Pe la 16 ani aveam în puşculiţă o sumă destul de importantă şi atunci m-am gândit că bankingul mi se potriveşte. Sigur, bankingul nu înseamnă doar creditare, dar aşa a început.”

    În cazul Silvianei Badea, managing partner al JLL, articolul potrivit despre sine însăşi ar spune: „Găseşte echilibrul! Şi asta pentru că dacă viaţa te încearcă suficient de mult, singurul scop care se menţine este să găseşti un echilibru între ceea ce ai de făcut, ce ai de realizat pentru tine ca persoană şi mediul în care trăieşti – familie, societate, colegi, prieteni şamd”.
    Cât priveşte cea mai importantă decizie din carieră, Christine Schillings spune că „a fost momentul în care am hotărât că nu voi rămâne într-un singur loc pentru totdeauna, ci voi alege să-mi contruiesc cariera în diverite locuri din lume. Sunt belgiancă şi din momentul studenţiei şi până acum am lucrat în 15 ţări diferite. Când iei o asemenea decizie la începutul carierei, are un impact mare. Eram tânără şi am acceptat că mă voi reloca ori de câte ori va fi nevoie”.

    În cazul Mădălinei Teodorescu, cea mai complicată decizie a fost cea legată de momentul în care a decis, în interiorul industriei, să schimbe zona de business. „În industria bancară sunt zone specializate şi modelele de business au la bază pricipii diferite. E curajos ca atunci când începi să înţelegi un model de business să nu te folosseşti neapărat de principiile învăţate şi să o iei de la capăt. Schimbarea pentru mine a însemnat o trecere de la corporate spre retail, de la o bancă mică la una mai mare. Curajul a fost atunci când am hotărât că vreau să le fac pe toate.”

    „Pornită fiind pe partea de financiar, contabilitate, după vreo patru ani de muncă, am schimbat macazul spre real estate. Acela a fost pentru mine momentul în care mi-am găsit locul şi dacă se poate ca real estate-ul să fie o vocaţie pentru cineva, iată, şi vocaţia”.

    În cadrul evenimentului, Business MAGAZIN a acordat zece premii. Rareş Măcinică, CEO al firmei de logistică Lagermax, a oferit primul premiu al serii, după ce a menţionat că în cadrul firmei pe care o conduce 80% dintre angajaţi sunt femei, iar în board el este singurul bărbat. Prima premiantă a serii, Nicoleta Eftimiu, franchise country manager la Coca- Cola România şi Moldova, a venit la eveniment însoţită de fetiţa sa. „Aşa cum aţi văzut, nu am venit singură în seara aceasta, ci cu fetiţa mea de doi ani, pentru că nu am avut cu cine să o las. Am doi copii, o carieră frumoasă, o echipă pe măsură, îmi dedic timp şi hobby-urilor: călătoresc, fac sport, sunt pasionată de design interior. Cred că se pot face toate, cu puţină organizare şi ajutor din partea celorlalţi.”

    Anda Jurca, director naţional de vânzări la Bijuteria Teilor, a doua premiantă a galei, a spus: „Sunt o norocoasă, pentru că în domeniul în care sunt nu simt că lucrez, fac totul din plăcere. Cred că mă identific cu multe doamne de aici, care iubesc bijuteriile”.

    Daniela Becheru, cofondator al retailerului foto video F64: „Cu toate că noi vindem echipamente foto, jumătate din echipa noastră este formată din femei”. Daniela Becheru dedică timp şi hobby-urilor sale: o oră pe săptămână pentru pian, de două ori pe săptămână merge la sală, iar în vacanţe scrie şi versuri.

    Emilia Bunea, CEO la Metropolitan Life, participantă la maratoane, a primit un alt premiu şi a spus: „ Cred că toată viaţa este un maraton. Cred că sacrificăm ceva. Renunţaţi la mitul femeii perfecte, pentru că ne punem standarde prea înalte şi nu mai avem timp să visăm, şi uneori trebuie să faem şi asta. Soţul meu spune, cu admiraţie, că trăiesc o viaţă ca la armată: 30 de minute, 20 de minute, 40 de minute. Dar ceva pierdem, în aest ritm de viaţă. Trebuie să le învăţăm pe fetele noastre că au toate opţiunile: nu trebuie să fie femei perfecte, nu trebuie să fie femei de carieră, e minunat dacă sunt feminine, e minunat dacă sunt puternice.”

    Un alt premiu al galei a fost oferit Florentinei Taudor, CEO al companiei de echipamente de protecţie Renania. „Felicitări tuturor doamnelor care au făcut performanţă şi mă bucur că fac parte din această elită.”
    Lucia Costea, cofondator al SECOM, a primit un alt premiu al serii. „Este important echilibrul din toate punctele de vedere – deopotrivă emoţional, dar şi fizic.”

    Alina Bistreanu, director general al grupului polonez LPP, care operează pe piaţa românească magazinele Reserved, Mohito, Sinsey şi Crop, şi-a dedicat majoritatea timpului din ultimii trei ani dezvoltării afacerii pe care o conduce. În cadrul galei, ea a spus: „Aş vrea să dedic acest premiu celor mai importante femei din viaţa mea – bunica şi mama, care mi-au dat sfaturi foarte bune, pe care le-am pus în practică încă din copilărie. Bunica mă sfătuia că orice aş alege să fac în viaţă să nu uit de unde am plecat, să nu uit să fiu un om de valoare. Mama m-a educat şi m-a învăţat să fiu un om responsabil, să încerc şi să greşesc, să mă ridic oricât de dureroase ar fi căzăturile. Succesul nu se măsoară în funcţiile pe care le avem sau valorile materiale pe care le deţinem, ci prin calităţile noastre şi valorile personale – prieteni, familie, oamenii frumoşi pe care îi avem în jurul nostru”.

    Un alt premiu al galei a fost dedicat Simonei Lăpuşan, COO & founding partner la Zitec. Ea a spus: „Sunt onorată să fiu alături de femeile puternice care în fiecare zi fac lucrurile să se întâmple. În firma noastră cam 35% din echipă sunt femei. Programarea a fost o pasiune, care a început cu un HC la 12 ani şi în urmă cu 14 ani am participat la înfiinţarea firmei”.
    În cadrul galei, Business Magazin a mai acordat premii şi pentru Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour România, şi pentru Laura Şerban, director general la Mecanica Ceahlău.

    Dacă la capitole precum sănătatea sau productivitatea muncii România nu ocupă o poziţie fruntaşă în rândul ţărilor de pe continent, în ce priveşte numărul femeilor implicate în management media ţării noastre este de 41%, peste cea înregistrată la nivel european; în alte şapte ţări reprezentarea doamnelor în managent este mai ridicată. Doar unu din trei manageri este femeie, în ţările din Uniunea Europeană. Aproape 7,3 milioane de persoane deţin poziţii manageriale în companii cu cel puţin zece angajaţi, în cadrul UE, arată datele Eurostat, 4,7 milioane dintre ei fiind bărbaţi şi 2,6 milioane fiind femei. Deşi reprezintă aproape jumătate din angajaţii din această zonă, femeile continuă să aibă un grad de reprezentare mai redus decât al bărbaţilor.

    Gala Woman in Power a fost realizată cu sprijinul partenerilor Mercedes-Benz, Carrefour, Metropolitan Life, Ana Hotels, Petrom, Domeniile Sâmbureşti, Aqua Carpatica, Beautik, Grace Couture, Nera Plant, Sport Couture, Luna Solai, Florăria Magnolia, Zarea, Rhea Costa, Burberry şi Make-up Room 363.

    Catalogul „Cele mai puternice femei de afaceri” poate fi achiziţionat de la departamentul de distribuţie al grupului Mediafax.

     

  • Academia Americană de Film a adoptat un nou regulament al Premiilor Oscar pentru a evita noi erori

    Preşedintele Academiei Americane de Film, Cheryl Boone Isaacs, a trimis un e-mail membrilor Academiei miercuri cu detalii asupra noilor protocoale privind câştigătorii premiilor Oscar. Decizia vine după gafa petrecută la gala premiilor din 2017, luna trecută, când au fost încurcate plicurile pentru premiul Oscar acordat celui mai bun film.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premiile GOPO: „Sieranevada“ marele câştigător al serii. „Selfie 69“ ia acasă Premiul Publicului

    „Sieranevada“, un film regizat de Cristi Puiu ce spune povestea unui parastas,a fost desmenat cel mai bun film. Premiul pentru cea mai bună regie a mers la Cristi Puiu pentru filmul “Sieranevada”.

    Cel mai bun actor în rol principal a fost desemneat Gheorghe Visu  pentru rolul Hogaş din filmul „Câini”. Cea mai bună actriţă în rol principal a fost desemneată Dana Dogaru pentru rolul Nuşa din filmul „Sieranevada”.  Cel mai bun actor în rol secundar: Vlad Ivanov pentru rolul din „Câini“, iar cea mai bună actriţă în rol secundar: Ana Ciontea ca Tanti Ofelia din filmul „Sieranevada”

    Premiul Gopo pentru cel mai bun scenariu a mers tot la Cristi Puiu, pentru “Sieranevada”.

    „Câini“ a mai câştigat şi premiul pentru cel mai bun fim de debut (Lungmetraj).

    Filmele „Câini“ şi „Inimi Cicatrizate“ au împărţit premiul Gopo pentru cea mai bună imagine.

    Comedia romantică „Selfie 69“, regizată de Cristina Iacob a primit Premiul Publicului.

    Premiul pentru cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură s-a acordat Biancăi Boeroiu şi Domnicăi Bodogan pentru filmul „Inimi Cicatrizate”. Tot „Inimi Cicatrizate” a luat şi premiul pentru cele mai bune decoruri. Premiul pentru cel mai bun sunet a mers la Sam Cohen, Sebastian Ysemlze, Hervé Buirette pentru filmul „Câini”. Cele mai bune costume au fost realizate de Dana Păpăruz pentru filmul “Inimi cicatrizate”.

    Actorul Valentin Uritescu a primit un premiu pentru întreaga activitate. 

  • Loteria Bonurilor Fiscale – A fost stabilit bonul CÂŞTIGĂTOR. Vezi dacă te afli printre cei norocoşi

    Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

    După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

    A fost stabilit bonul CÂŞTIGĂTOR. Vezi dacă te afli printre cei norocoşi

    CITEŞTE CONTINUAREA PE MEDIAFAX.RO

     

  • O profesoară din România, printre finaliştii la „Nobelul pentru educaţie”

    „Profesorul mediocru spune. Profesorul bun explică şi demonstrează. Profesorul perfect inspiră”, spunea un matematician englez. Manuela Prajea este o profesoară care inspiră.

    „De ce ne place nouă matematica? Se punctează în primul rând creativitatea. Deci nu vă gândiţi să fim neapărat filozofi sau să dăm definiţia matematicii, ci să spunem cu cuvintele noastre ce ne place şi ce este frumos”, le explică profesoara elevilor.

    Când vorbeşti cu ea nici nu îţi dai seama ce iubeşte mai mult: matematica sau copiii cărora le explică pe înţelesul lor teoremele şi tainele algebrei.

    Încerc să fiu printre copii şi să fiu copil. Copiii au nevoie de joc. Ei învaţă prin joc. Învaţă prin afecţiune, prin încurajare”, spune Manuela Prajea.

    Aşa se face că de la orele de matematică ale Manuelei Prajea nu chiuleşte nimeni. Elevii nu sunt chinuiţi să memoreze formule abstracte, ci să le asocieze cu ceva cunoscut.

    Este persoana care are inteligenţa şi spiritualitatea necesară ca să facă ora de matematică să conteze, să o facă mult mai plăcută decât e văzută matematica”, spune Andrei Moraru, elev.

    În ultimii 25 de ani, Manuela Prajea a inspirat sute de elevi care au obţinut 64 de premii internaţionale, 133 naţionale şi peste 430 judeţene. Nu doar copiii au atins performanţa, ci şi cea care le-a călăuzit paşii. Anul trecut, Manuela Prajea a fost nominalizată la Global Teacher Prize, un fel de Nobel pentru educaţie. A fost selectată în primii 50 de finalişti, scrie digi24.ro

  • Cum a fost posibilă cea mai mare gafă din istoria Premiilor Oscar. „La jumătatea discursului am auzit ‘Oh, la naiba! Oh, Doamne!’”

    La cea de-a 89-a ediţie a Premiilor Academiei, prezentatorii Warren Beatty şi Faye Dunaway au anunţat producţia „La La Land” drept marele câştigător al trofeului pentru „Cel mai bun film” când, de fapt, premiul fusese adjudecat de pelicula „Moonlight”. La jumătatea discursului echipei „La La Land”, eroarea a fost clarificată, iar plicul corect a fost deschis în faţa camerelor de filmat. 
     
    „Am deschis plicul şi acolo scria: Emma Sone, La La Land”, a explicat Warren Beatty. „Acesta este motivul pentru care am făcut o pauză atât de lungă şi m-am uitat apoi la Faye şi la dumneavoastră. Nu încercam să fiu amuzant”, a mai spus Beatty. 
     
  • Cum a fost posibilă cea mai mare gafă din istoria Premiilor Oscar. „La jumătatea discursului am auzit ‘Oh, la naiba! Oh, Doamne!’”

    La cea de-a 89-a ediţie a Premiilor Academiei, prezentatorii Warren Beatty şi Faye Dunaway au anunţat producţia „La La Land” drept marele câştigător al trofeului pentru „Cel mai bun film” când, de fapt, premiul fusese adjudecat de pelicula „Moonlight”. La jumătatea discursului echipei „La La Land”, eroarea a fost clarificată, iar plicul corect a fost deschis în faţa camerelor de filmat. 
     
    „Am deschis plicul şi acolo scria: Emma Sone, La La Land”, a explicat Warren Beatty. „Acesta este motivul pentru care am făcut o pauză atât de lungă şi m-am uitat apoi la Faye şi la dumneavoastră. Nu încercam să fiu amuzant”, a mai spus Beatty.