Tag: parteneri

  • DONA atinge pragul de 300 de farmacii

    Farmacia DONA cu numărul 300 funcţionează în cadrul unui parteneriat în sistem de franciză, agreat între reţeaua de Farmacii DONA şi proprietarul lanţului de farmacii Medikon – Baby Farm, pentru 5 din cele 6 farmacii pe care acesta le deţine în Iaşi.

    „300 de farmacii înseamnă pentru noi şansa de a fi şi mai aproape de pacienţi şi posibilitatea de a le oferi condiţii generale mai bune în ceea ce priveşte preţurile şi portofoliul de produse, ca urmare a creşterii puterii de negociere cu furnizorii şi producătorii”, a declarat Eugen Banciu, Preşedintele Grupului DONA.

    Până în prezent, peste 130 de Farmacii DONA au fost redecorate. Doar în 2016 au fost investite în rebranding 5 milioane de lei, urmând ca anul acesta să fie alocate peste 2,5 milioane lei pentru reamenajarea farmaciilor. Cea de-a 300-a Farmacie DONA, recent inaugurată la Iaşi, beneficiază la rândul ei de un design modern. Unitatea este una dintre cele 16 unităţi partenere în sistemul de franciză DONA lansat anul trecut. Celelalte 15 sunt situate în oraşele: Bucureşti, Roşiorii de Vede, Alexandria, Brăila şi Iaşi. Programul de extindere prin francizare va fi continuat pe parcursul următorilor doi ani.

    Partenerii DONA au acces la un sistem integrat pe verticală (cu activităţi în achiziţii, distribuţie en-gros, marketing ş.a.), sub condiţia respectării stricte a regulilor care au stat la baza dezvoltării şi succesului brandului „Farmacia DONA”. Concret, partenerii primesc acces la un set de instrumente esenţiale pentru dezvoltare: apartenenţa la un brand mediatizat, proceduri de lucru eficiente şi automatizate, programe de evaluare şi dezvoltare pentru farmacişti şi asistenţi, activităţi de marketing şi merchandising negociate cu producătorii de medicamente şi suplimente alimentare, suport pentru eficientizarea activităţii şi consultanţă de management. În schimb, fiecare partener va contribui cu o valoare proporţională din cifra de afaceri, la cheltuielile de promovare a brandului „Farmacia DONA” şi ale altor acţiuni de marketing şi de achiziţii implementate.

    Marca “Farmacia DONA” reuneşte 300 de farmacii deţinute de 9 companii antreprenoriale cu capital privat românesc, a căror cifră de afaceri a fost de 966 milioane lei la finele lui 2016.

  • Efectul SURPRINZĂTOR al crizei, dezvăluit acum: cum au avut de suferit cuplurile

    Odată cu revenirea economică şi căsătoriile au început treptat să crească, ajungându-se la un număr de 133 de mii în 2016.

    Numărul de divorţuri în 2016 a scăzut cu 9%, faţă de 2015, iar numărul căsătoriilor a crescut cu 6% faţă de anul precedent, informează Divorce Journey.

    “60% dintre divorturi au avut loc la notar, de comun acord, şi doar 40% prin instanţă judecătorească. Principalele cauze declarate ale divorţului sunt adulterul şi dependenţa de alcool, însă la noi la cabinet, cel mai frecvent motiv întâlnit a fost şi este: «unul dintre parteneri doreşte continuarea vieţii alături de o altă persoană»”, declară Dr. Gabriela Saulea, fondator şi coach Divorce Journey. “Avem însă şi alte veşti bune pentru cupluri: se observă o creştere a numărului căsătoriilor în 2016 cu 6% faţă de cele 125 de mii care au avut loc în România, în 2015.”

    Campionul la numărul de căsătorii, cu peste 16 mii în 2015, este Bucureştiul, urmat de Iaşi cu 5511 căsătorii. La coada clasamentului se află judeţele Covasna cu 1000 de căsătorii şi Tulcea cu 1100 de căsătorii.

    Potrivit informaţiilor Divorce Journey, din totalul căsătoriilor care au avut loc în 2015, în 26 de mii dintre ele unul dintre parteneri a mai fost căsătorit înainte.

  • Cum a fost răsplătit un imigrant după ce a spălat vase timp de douăzeci de ani pentru unul dintre cele mai bune restaurante din lume

    „Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că managerii noştri, Lau şi James, alături de Ali, cel care se ocupă cu spălatul vaselor, au devenit parteneri în NOMA”, a declarat Redzepi pe Instagram.

    Sonko, în vârstă de 62 de ani, s-a ocupat de spălatul vaselor mai bine de un deceniu în cadrul restaurantului din Copenhaga, Danemarca. Un purtator de cuvânt al restaurantului – care deţine două stele Michelin – a refuzat să dezvăluie condiţiile financiare ale parteneriatului cu Sonko.

    Pe de altă parte, când a anunţat vestea, Redzepi l-a descris pe acesta ca fiind „inima şi sufletul Noma”, potrivit ziarului danez Berlingske.  „Nu cred că oamenii ştiu ce înseamnă să ai o persoană ca Ali în casă. E tot timpul cu zâmbetul pe buze”, a spus Redzepi.

    Redzepi a deschis NOMA în 2003, după ce a lucrat alături de mulţi bucătari faimoşi. Apreciatul restaurant din  Copenhaga a deţinut titlul de „Cel mai bun restaurant din lume” timp de trei ani consecutivi, între 2010 şi 2012, şi apoi din nou în 2014. 

  • Cum a fost răsplătit un imigrant după ce a spălat vase timp de douăzeci de ani pentru unul dintre cele mai bune restaurante din lume

    „Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că managerii noştri, Lau şi James, alături de Ali, cel care se ocupă cu spălatul vaselor, au devenit parteneri în NOMA”, a declarat Redzepi pe Instagram.

    Sonko, în vârstă de 62 de ani, s-a ocupat de spălatul vaselor mai bine de un deceniu în cadrul restaurantului din Copenhaga, Danemarca. Un purtator de cuvânt al restaurantului – care deţine două stele Michelin – a refuzat să dezvăluie condiţiile financiare ale parteneriatului cu Sonko.

    Pe de altă parte, când a anunţat vestea, Redzepi l-a descris pe acesta ca fiind „inima şi sufletul Noma”, potrivit ziarului danez Berlingske.  „Nu cred că oamenii ştiu ce înseamnă să ai o persoană ca Ali în casă. E tot timpul cu zâmbetul pe buze”, a spus Redzepi.

    Redzepi a deschis NOMA în 2003, după ce a lucrat alături de mulţi bucătari faimoşi. Apreciatul restaurant din  Copenhaga a deţinut titlul de „Cel mai bun restaurant din lume” timp de trei ani consecutivi, între 2010 şi 2012, şi apoi din nou în 2014. 

  • Cu ce se ocupă acum tânărul care a deţinut cea mai bună slujba din lume – GALERIE FOTO

    Împreună cu soţia sa, Sophee, tânărul este plătit să călătorească şi să împărtăşească experienţele prin intermediul blogului său- The best life in the world. În timpul călătoriilor, perechea trebuie să ducă la bun sfârşit anumite provocări în unele dintre cele mai frumoase locuri din lume – de exemplu, aceştia au călătorit 54.000 de mile, din Singapore în Londra, cu un Land  Rover.  

    „Viaţa este cool atunci când poţi munci, convieţui şi călători cu persoana pe care o iubeşti. Cel mai mare beneficiu este de a te bucura şi împărtăşi experienţe în cele mai uimitoare locuri din lume”, spune Ben. „Munca de la nouă la cinci într-un birou nu se compară cu ceea ce trăim noi. Totuşi, chiar dacă ideea de a fi în vacanţă non-stop pare interesantă, noi depunem un mare efort să fotografiem cele mai frumose locuri, ziua şi noaptea, să le expunem în cele mai originale moduri şi să surprindem noutăţi, ceva ce nu a mai fost prezentat. Uneori asta înseamnă zile şi nopţi întregi, iar alteori devine puţin frustrant să publici tot ce trebuie şi să menţii partenerii şi sponsroii fericiţi”, mai adaugă acesta. 

    De când s-au căsătorit, în urmă cu cinci ani, Ben şi Sophee au devenit unul dintre cele mai invidiate cupluri de pe internet. Sophee câştiga bani din propriul său blog de călătorii încă de pe vremea când avea un job de birou. „Predictibilitatea şi lipsa de libertate începeau să mă deprime. Mi-am dorit mereu o carieră în care să explorez lucruri noi”, povesteşte aceasta. 

    „Sper ca experienţele pe care le împărtăşim să-i inspire şi pe alţii să-şi învingă temerile, să rişte şi să se bucure de pasiunile lor”, mai spune Ben Southall. 

  • Dacian Cioloş către Sorin Grindeanu: „Cum veţi explica unui om cinstit că unii pot să fure până la 45 de mii de euro fără să fie pedepsiţi penal?”

    „Domnule Prim–ministru al României, Sorin Grindeanu,

    Deciziile luate de Cabinetul dumneavoastră în privinţa modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală au consecinţe negative profunde pentru soarta ţării:

    Distrug reperele morale ale societăţii.

    Cum veţi explica unui om cinstit că unii pot să fure până la 45 de mii de euro fără să fie pedepsiţi penal? Cum vor mai crede oamenii în dreptate? Care este exemplul de moralitate pe care îl dă Guvernul Statului Român? Cum se mai pot simţi românii demni în ţara lor când Guvernul lasă impresia că dispreţuieşte cinstea şi transparenţa şi legitimează hoţia?

    Duceţi România într-o zonă incertă de securitate.

    Prin atacul la valorile statului de drept, ne izolaţi la periferia Europei. Lovitura dată justiţiei este totodată o lovitură gravă dată credibilităţii României în relaţia cu partenerii din UE şi NATO, în relaţia cu partenerii noştri economici. Ce pot crede partenerii noştri despre o ţară al cărei guvern validează infracţiunea ca normalitate? Cum le veţi explica că Guvernul României a decis că e normal ca abuzul în serviciu să nu fie infracţiune?

    Risipiţi bruma de creştere economică câştigată prin munca oamenilor.

    Fiecare dintre noi, inclusiv cei care v-au votat în decembrie, va trebui să achităm o notă de plată usturătoare. Leul a început deja să se devalorizeze. Cum veţi compensa pierderea de credibilitate care va afecta încrederea investitorilor în România? Ce le veţi spune antreprenorilor care s-au săturat de corupţie şi de decizii strâmbe ale administraţie? Ce le vei spune românilor care vor plăti mai mult pentru un trai mai prost?

    Impuneţi tirania majorităţii împotriva domniei legii.

    Zecile de mii de oameni care protestează au legitimitatea societăţii, care trebuie ascultată, înţeleasă şi asimilată în deciziile guvernamentale. Am încredere că societatea românească este suficient de matură pentru ca astfel de manifestaţii să aibă loc paşnic şi civilizat ca şi până acum. În acelaşi timp, domnule Grindeanu, nu pot decât să condamn aroganţa şi comportamentul Guvernului în această chestiune.

    Cititi mai multe pe wwwromanibuni.info

     

  • Trump este de NEOPRIT. Acum a luat în vizor Germania. Acuzaţii fără precedent împotriva lui Merkel

    Germania se foloseşte de cursul de schimb pentru a-şi exploata partenerii din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, măsură care este susceptibilă să declanşeze o alarmă în cea mai mare economie a Europei, spune un cosilier comercial de top al lui Donald Trump, scrie Fianancial Times.

    Peter Navarro, şeful Consiliu Naţional al Registrului Comerţului, a declarat pentru Financial Times că moneda euro subevaluată a dat Germaniei un avantaj faţă de principalii săi parteneri comerciali. 

    Trump este de NEOPRIT. Acum a luat în vizor Germania. Acuzaţii fără precedent împotriva lui Merkel

  • Trump este de NEOPRIT. Acum a luat în vizor Germania. Acuzaţii fără precedent împotriva lui Merkel

    Germania se foloseşte de cursul de schimb pentru a-şi exploata partenerii din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, măsură care este susceptibilă să declanşeze o alarmă în cea mai mare economie a Europei, spune un cosilier comercial de top al lui Donald Trump, scrie Fianancial Times.

    Peter Navarro, şeful Consiliu Naţional al Registrului Comerţului, a declarat pentru Financial Times că moneda euro subevaluată a dat Germaniei un avantaj faţă de principalii săi parteneri comerciali. 

    Trump este de NEOPRIT. Acum a luat în vizor Germania. Acuzaţii fără precedent împotriva lui Merkel

  • Şi-a vândut afacerea cu zeci de milioane de euro după care a luat o decizie care i-a schimbat toată viaţa

     
    În 2014, Snapchat a cumpărat Scan, o companie fondată de americanul  Garrett Gee. Potrivit Business Insider, tranzacţia i-a adus lui şi partenerilor lui 54 de milioane de dolari. 
    Tehnologia Scan este baza Snapcode, punctele negre mici răspândite pe ferestrele Snapchat şi care permit utilizatorilor să scaneze şi să se descopere prin intermediul camerelor foto ale smartphone-urilor lor. 
     
    După vânzare, Gee şi-a depozitat câştigurile la banca – a refuzat să spună care a fost valoarea pe care a încasat-o el personal (suma de 54 de milioane fiind împărţită între el şi ceilalţi parteneri).
     
     
    ”După trei luni care s-au scurs rapid, am decis să îmi iau din nou propria viaţă în mâini şi să renunţ la locul meu de muncă”, spune Gee, care are 28 de ani. ”Poate viaţa corporatistă este mai potrivită pentru alte tipuri de personalităţi, nu pentru a mea. Mintea şi sufletul meu funcţionează cel mai bine când sunt liber şi sunt sincer cu mine însumi; când îmi respect pasiunile şi valorile.”
     
    Următoarea lui mişcare a fost să se îmbarce în călătoria vieţii lui împreună cu soţia, Jessica, şi cei doi copii, în vârstă de doi, respectiv patru ani. Gee nu a folosit milioanele de dolari din contul său pentru a finanţa această călătorie; cuplul şi-a vândut toate activele pentru 45.000 de dolari. Au agreat să călătorească folosind aceşti bani timp de şase luni, până în decembrie 2015 sau până când aceşti bani s-ar fi terminat. 
     
    După cinci luni de călătorii, cuplul şi-a cheltuit  toti banii, mai putin 5.000 de dolari din bugetul stabilit. Au reuşit să economisească prin planificări atente şi atenţie la cheltuieli – spre exemplu, şi-au cumpărat mereu cele mai ieftine bilete de avion. Între timp, au pus şi bazele blogului The Bucket List Family. 
     
    ”Din fericire, aproximativ în acelaşi timp, am reuşit să atragem atenţia hotelurilor, liniilor aeriene şi altor branduri care doreau să se promoveze prin intermediul călătoriilor noastre, expuse în reţelele sociale. După ce comunitatea noastră din online a început să crească, au început să ne plătască. Chiar înainte să terminăm de cheltuit suma de 45.000 de dolari, am reuşit să facem profit din călătoriile noastre.”
     
    Parteneriatele şi sponsorizările pe care le-au atras sunt în prezent suficiente pentru ca cei doi să îşi finanţeze cheltuielile de trai. Un an mai târziu, Gee nu a cheltuit încă niciun ban din cei primiţi de la Snapchat. 
     
    ”Sunt economisiţi şi investiţi. Plănuiesc să trăiesc ca şi cum nu ar exista şi, într-un anumit mod, să o iau de la capăt”, a spus Gee în interviul publicat de Business Insider. ”Sunt tânăr şi vreau să-mi păstrez spiritul antreprenorial viu; nu vreau să intru într-o zonă de confort. Încep de la zero şi îmi construiesc drumul spre reuşită. Din nou.”
     
    Din ianuarie 2017, la aproximativ 18 luni după ce şi-au lansat brandul, The Bucket List Family a ajuns la peste 455.000 de followers pe Instagram şi 41.500 de subcribers pe YouTube. Garrett şi Jessica petrec aproximativ 20 de zile pe săptămână ocupându-se de managementul blogului lor, canalelor social media şi parteneriatelor. 
     
  • Bitdefender a cumpărat o companie franceză de tehnologie

    Bitdefender a anunţat preluarea partenerului companiei de pe piaţa franceză, Profil Technology, ca parte a strategiei de expansiune a business-ului pe segmentul marilor companii. Aceasta este cea mai mare achiziţie derulată de Bitdefender până acum şi întăreşte poziţia companiei în Europa şi la nivel global, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Preluarea permite companiei româneşti să-şi consolideze poziţia pe piaţa franceză atât pe segmentul enterprise cât şi în consumer şi adaugă o echipă de 50 de profesionişti în vânzări, marketing şi relaţii cu clienţii. 

    Prezent pe piaţa franceză din 2001, Bitdefender a devenit rapid un jucător puternic în retailul de soluţii de securitate cibernetică din Franţa, controlând o treime din piaţa soluţiilor achiziţionate în magazine de consumatorii francezi. Bitdefender protejează de asemenea mai mult de un million de calculatoare de business în toate industriile (sectorul public, educaţie, sănătate, sectorul financiar). 

    „Franţa este o piaţă cheie pentru noi în viitor. Prin preluarea business-ului nostru in-house, vom putea fi mai aproape de parteneri şi de clienţi şi ne propunem să repetăm în domeniul enterprise succesul înregistrat de noi pe piaţa consumatorilor rezidenţiali, mizând pe superioritatea tehnologică a produselor noastre pentru a câştiga o poziţie de lider”, a declarat Florin Talpeş, CEO Bitdefender. 

    Propulsate de cele mai recente inovaţii tehnologice, vânzările Bitdefender către mari companii s-au triplat în ultimii trei ani.

    Doar în 2016, Bitdefender şi-a stabilit prezentă locală în Italia şi Suedia ca parte a strategiei de expansiune la nivel global, şi şi-a crescut reţeaua de parteneri cu mai bine de 100% în ultimii doi ani.