Octavian Pantiş de la Qualians, consultant în leadership, spune că în acest moment principala problemă pentru managerii români este că s-au instalat într-o zonă de confort, le este bine aşa cum le este şi din acest motiv nu mai vor să mute munţii.
În aceste condiţii, lucrurile se petrec mult mai lent în companii, în multinaţionale şi în firmele private, pentru că aceia care au puterea nu prea mai vor să rişte, nu vor să schimbe lucrurile în jurul lor.
Ei trăiesc într-un trecut în care le-a fost şi le este bine şi de aceea viitorul nu li se mai pare atrăgător.
În ultimii 27 de ani România a trăit extrem de intens, urmele acestei perioade cu creşteri explozive şi prăbuşiri neaşteptate se văd pe faţa multora dintre voi.
Cine a ajuns într-o poziţie de manager, cu peste 2.500 de euro net în mână, plus ceva bonusuri, nu mai are chef să o ia de la capăt, nu prea mai are chef să aibă iniţiative, nu prea mai are chef să fie lider şi să aibă grijă de alţii, nu prea mai are sens pentru ei să se afirme.
În aceste condiţii, foarte mulţi, cei mai mulţi dintre voi, vă apăraţi poziţiile obţinute, ca să nu fiţi daţi la o parte. Iar această apărare îmbracă toate formele, începând de la scăderea dorinţei de a spune punctul de vedere în şedinţe, în ierarhie, până la a te ascunde după proceduri, ca la stat.
Mulţi dintre voi vă plângeţi de birocraţia din companii, dar acest lucru de multe ori vă aparţine. Când este vorba de noi iniţiative, care ar putea schimba măcar un scaun din punctul A în punctul E, nimeni nu mai vrea să-şi rişte poziţia. Nu are sens.
Deşi există un deficit pe piaţa forţei de muncă, nu îţi găseşti chiar atât de repede un job de peste 2.000 de euro care să-ţi placă şi cu care să fii confortabil.
Costin Tudor, de la platforma Undelucram.ro, care găzduieşte evaluări ale angajaţilor despre companiile în care lucrează, spune că salariul rămâne în continuare elementul principal care determină pe cineva să aplice pentru un job sau altul, dar constată că încep să capete greutate şi alte elemente: din punct de vedere logistic candidaţii se uită la nivelul de stres, la calitatea managementului, la pachetele de beneficii sau la programul de lucru.
Nu mai sunt voluntari în fiecare zi pentru ”stres“, pentru noi provocări, pentru schimbarea rutinei zilnice. Oricum noi pierdem peste două ore la job, făcând altceva – începând de la bârfa zilnică de la cafea, de la fumat, uitatul pe site-uri, spune Octavian Pantiş. Mai rămân cinci ore pentru a face ceea ce trebuia să facem şi de multe ori nu terminăm în timp util şi rămânem peste program, adaugă el.
Probabil că aceasta este modalitatea de a ne simţi bine cu noi şi cu cei din jur, la muncă.
Pentru că numărul celor care vor să mute munţii se reduce, iar cei care deja s-au instalat pe poziţii nu le părăsesc chiar atât de uşor, companiile se mişcă mai greu, rezultatele sunt în buget, nimeni nu vrea o supraperformanţă şi să iasă în evidenţă într-un an, pentru că nu se ştie ce se va întâmpla în al doilea an dacă rezultatele nu vor mai fi aceleaşi.
Octavian Pantiş spune că se menţine problema managerilor românilor în ce priveşte faptul că nu deleagă, că nu cresc oameni sub ei, că vor să facă ei toate lucrurile.
Motivul este frica de a nu-ţi lua cineva locul, este frica de a nu greşi şi a-ţi pierde poziţia în care te-ai instalat, şi de aceea managerii români preferă să facă ei multe lucruri pe care ar putea să le delege.
Leadershipul rămâne pe agenda companiilor, în special a multinaţionalelor, care au cultura de a aloca bani, de a investi în programe şi în cursuri care să-i facă mai buni pe managerii români. Companiile private româneşti, cu foarte puţine excepţii, nu au această cultură, pentru că proprietarul, acţionarul, patronul, ”el centrează, el dă cu capul“, el face vânzări, el angajează, el dă afară, el ţine contabilitatea banilor, el este peste tot. Poate din acest motiv peste 95% din companiile româneşti (600.000) au numai între 0 şi 9 angajaţi.
În aceste condiţii, companiile au şanse mult mai reduse să progreseze, să crească mai repede, să facă şi să aibă vânzări mai mari.
România este o piaţă plină de oportunităţi doar dacă vrei şi poţi să ieşi din zona de confort.
