Tag: Ministrul Muncii

  • Costin: Sub 10 la sută dintre firme comunică agenţiilor de ocupare a forţei de muncă posturile vacante pe care le au

     “Sub zece la sută dintre firme îşi comunică nevoile privind forţa de muncă. Este un univers uriaş de oportunităţi de locuri de muncă”, a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical la lansarea, de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), a două proiecte-pilot pentru tineri.

    Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că va iniţia o campanie naţională în acest sens, dorind ca fiecare companie în parte să fie contactată şi convinsă să înregistreze la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă posturile vacante pe care le are.

    “Am făcut apel către angajatori să ne comunice nu neapărat locuri de muncă vacante, dar şi ce le este necesar, pentru ca în funcţie de nevoile lor să putem face planul de formare profesională. Am cerut să ne transmită care ar fi necesarul de posturi pentru următorii ani”, a declarat Mariana Câmpeanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câmpeanu: IMM-urile sunt soluţia pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor. Multinaţionalele angajează doar tinerii foarte bine pregătiţi

     “O problemă din ce în ce mai gravă este şomajul în rândul tinerilor. O soluţie pentru această problemă o reprezintă IMM-urile, care pot asigura locuri de muncă pentru toţi tinerii care vor să muncească în această ţară. Multinaţionalele angajează în general doar «vârfurile», tinerii foarte bine pregătiţi”, a spus Câmpeanu, la o lansarea Cartei Albe a IMM-urilor.

    Ea a arătat că sunt anumite zone unde şomajul în rândul tinerilor ajunge la 25%.

    În acelaşi timp, ministrul Muncii a precizat că există în prezent o serie de programe naţionale sau finanţate din fonduri externe prin care firmele sunt încurajate să angajeze tineri.

    “Banca Europeană pentru Investiţii a hotărât să ajute toţi intreprinzătorii din IMM-uri cu facilităţi pentru angajarea tinerilor. Bugetul alocat pentru acest program este de 6 miliarde de euro. Trebuie să vedem cum încasăm aceşti bani în 2014 pentru că va fi o concurenţă foarte mare pentru atragerea fondurilor”, a spus Câmpeanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mariana Câmpeanu, despre fiul său, deferit justiţiei de DNA: Sunt convinsă de nevinovăţia lui

     “Am luat notă de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind trimiterea în judecată a conducerii Registrului Auto Român, decizie pe care nu o comentez. Sunt întru totul convinsă de nevinovăţia fiului meu, Flavius Câmpeanu, nevinovăţie ce va fi dovedită în instanţă. Am încredere în actul de justiţie şi cred cu convingere că hotărârile instanţei vor fi în spiritul şi litera legii”, afirmă ministrul Muncii, într-un comunicat remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

    Mariana Câmpeanu ţine să sublinieze totodată că între activitatea sa de ministru şi cazul conducerii RAR nu există nicio legătură.

    “Aş vrea să separăm net acest caz de activitatea şi mandatul meu de ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, între acestea nefiind nici o legătură”, spune ministrul Muncii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câmpeanu, despre situaţia de la DGASPC Prahova: Este o adevărată crimă să porţi pe drumuri persoane cu handicap grav

    “Este un sistem înţepenit. Sigur că nu avem bani, specialişti suficienţi şi personalul necesar. Toate aceste lucruri le ştim, dar nu cred că toate aceste motive ne dau voie să nu mai fim oameni, să nu fim civilizaţi şi o persoană care vine la o instituţie a statului să nu fie tratată cu respect. Nimeni nu ne dă voie să aducem oameni netransportabili în faţa comisiei. Şi vă spun că au fost cazuri mai grave decât cele prezentate, în care oamenii au fost aduşi şi pe targă”, a spus ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, în conferinţa de presă în care a prezentat rezultatele controlului făcut la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acuzaţii de mită pentru directorul de cabinet al ministrului muncii

    Directorul de cabinet al ministrului muncii, Iulia Coruţ, şi-a prezentat demisia de onoare luni dimineaţă, pentru ca acţiunea penală să nu afecteze imaginea ministerului şi a ministrului, acesta nefiind înştiinţat pe nicio altă cale de această procedură, informează Ministerul Muncii. Ministerul precizează că a luat act de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) prin care s-au făcut publice numele angajaţilor ministerului faţă de care s-a dispus măsura de începere a urmăririi penale. “Menţionăm că directorul de cabinet al ministrului, Iulia Coruţ, şi-a prezentat demisia de onoare în cursul acestei dimineţi, pentru ca acţiunea penală să nu afecteze imaginea ministerului şi a ministrului”, arată ministerul. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Iolanda Stăniloiu, a declarat că Paula Mănuceanu, consilier la cabinetul ministrului, faţă de care s-a început urmărirea penală, este în concediu.

    Mai multe pe zf.ro

  • Acuzaţii de mită pentru directorul de cabinet al ministrului muncii

    Directorul de cabinet al ministrului muncii, Iulia Coruţ, şi-a prezentat demisia de onoare luni dimineaţă, pentru ca acţiunea penală să nu afecteze imaginea ministerului şi a ministrului, acesta nefiind înştiinţat pe nicio altă cale de această procedură, informează Ministerul Muncii. Ministerul precizează că a luat act de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) prin care s-au făcut publice numele angajaţilor ministerului faţă de care s-a dispus măsura de începere a urmăririi penale. “Menţionăm că directorul de cabinet al ministrului, Iulia Coruţ, şi-a prezentat demisia de onoare în cursul acestei dimineţi, pentru ca acţiunea penală să nu afecteze imaginea ministerului şi a ministrului”, arată ministerul. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Iolanda Stăniloiu, a declarat că Paula Mănuceanu, consilier la cabinetul ministrului, faţă de care s-a început urmărirea penală, este în concediu.

    Mai multe pe zf.ro

  • Basescu a semnat demisia lui Botis. Emil Boc este ministru interimar al Muncii

    Presedintele Traian Basescu a semnat, joi, decretul prin care ia
    act de demisia lui Ioan Nelu Botis, ministrul Muncii, Familiei si
    Protectiei Sociale, si se constata incetarea functiei acestuia de
    membru al Guvernului, a precizat Presedintia.
    Totodata, seful statului a semnat decretul pentru desemnarea
    premierului Emil Boc ca ministru interimar al Muncii.Ministrul
    Muncii, Ioan Botis, a declarat, miercuri, ca a demisonat din
    functie si ca demisia sa este una de onoare, in contextul
    scandalului izbucnit legat de angajarea sotiei sale intr-un proiect
    european.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Muncii a demisionat din functie. Declaratiile lui Botis dupa demisie: Este o demisie de onoare

    Declaratiile lui Ioan Botis:

    Vreau sa imi exprim scuzele pentru ca am intarziat o zi in
    anuntarea demisiei. Ieri am tinut sa il informez pe primul ministru
    asupra intentiilor mele de a demisiona si am facut o informare cate
    presedinte. Imi prezint demisia, la baza careia stau motive de
    moralitate. Este o demisie de onoare.

    As dori sa le adresez scuze cetatenilor municipiului Bistrita,
    celor care m-au sustinut, au avut incredere si au avut dezamagiri
    in legatura cu ultimele intamplari din viata mea ca ministru. As
    vrea sa prezint scuzele mele colegilor din Guvern. Este o situatie
    neplacuta pentru multi, dar nu as vrea ca ei sa fie nevoiti sa dea
    explicatii pentru activitatea unui coleg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Codul vrajbei noastre

    Din decembrie si pana acum, adica de cand au fost lansate in
    dezbatere publica propunerile pentru noul Cod al muncii, disputele
    eterne dintre patronate, oameni de afaceri si ministerul de resort
    au escaladat pana intr-un punct in care divergentele de opinii si
    interese au ajuns sa para ireconciliabile.

    Sindicalistii poarta, ca intotdeauna, mesajul angajatilor si
    spun ca propuneri precum extinderea programului de munca, de la o
    medie de 40 de ore pe saptamana pana la 48 de ore pe saptamana
    (pentru un interval de nu mai mult de trei luni consecutiv),
    relaxarea procedurilor in ceea ce priveste concedierile sau
    extinderea perioadei de proba nu vor face decat sa anihileze orice
    elan din partea salariatilor. Ba mai mult, angajatorii vor incepe
    un lung sir de abuzuri, cu atat mai mult acum cand au nevoie de
    oameni care sa munceasca pe branci ore cat mai multe, pe bani cat
    mai putini si fara obiectii. Frustrarea la locul de munca sau
    mutarea frecventa de la o companie la alta sunt acuzate ca ar
    deveni, de asemenea, fenomene larg raspandite odata ce companiile
    vor prefera sa angajeze oameni cu precadere pentru perioade de timp
    determinate.

    Majoritatea oamenilor de afaceri, inclusiv investitorii straini,
    spun ca, dimpotriva, legislatia actuala a protejat excesiv
    angajatii, iar asta a daunat afacerilor, ceea ce, in ultima
    instanta, s-a rasfrant tot asupra celor ce munceau in companie, dar
    si asupra perspectivei somerilor de a-si gasi de lucru. In plus,
    sustin ei, a venit vremea pentru o piata cu adevarat competitiva,
    unde productivitatea sa fie stimulata cu adevarat. De altfel, o
    buna parte dintre propunerile de schimbare au venit chiar din
    partea Consiliului Investitorilor Straini si a Camerei de Comert
    Romano-Americane. Reprezentantii acestora nu si-au propus doar sa
    regleze dezechilibrele din relatia angajat-angajator, ci si sa
    majoreze investitiile in crearea de noi locuri de munca, odata ce
    legislatia va deveni mai prietenoasa cu angajatorii.

    “Va pot confirma din experienta personala ca marile companii
    ezita sa ruleze afaceri in Romania pentru ca legislatia muncii este
    extrem de rigida si asta le poate crea o serie de pierderi
    importante, cauzate, spre exemplu, de incapacitatea de gestionare a
    angajatilor neperformanti”, sustine Roxana Tesiu, directorul de
    resurse umane al Wipro, companie cu 850 de angajati, care activeaza
    pe piata serviciilor externalizate. Pana acum, adauga ea, singurul
    nostru avantaj competitiv a fost costul fortei de munca, sensibil
    mai mic decat in alte tari. Pentru ca puteau face economie la acest
    capitol, erau companii din afara care externalizau in Romania sau
    investitori care alegeau sa-si mute afacerile aici. Piedicile
    intalnite ulterior atunci cand trebuia sa gestioneze contractele de
    munca ii nemultumeau insa.

    Dincolo de modificarile propriu-zise, sindicatele si o parte
    dintre patronate (initial Alianta Confederatiilor Patronale,
    ulterior doar UGIR-1903) contesta si implicarea Consiliului
    Investitorilor Straini si a Camerei de Comert Romano-Americane, pe
    motiv ca aceste doua entitati nu sunt parteneri sociali, deci nu ar
    trebui sa fie consultate. Din acest punct de vedere, ramane o
    dovada de diplomatie aproape incredibila faptul ca sindicatul de la
    Dacia a scos saptamana trecuta in strada 10.000 de oameni care sa
    protesteze contra noului proiect de Cod al muncii, dar in acelasi
    timp fara a avea niciun repros la adresa patronatului francez de la
    Renault, desi actualul sef al Dacia, Jérôme Olive, este membru in
    consiliul de conducere al Consiliului Investitorilor Straini, care
    si-a exprimat nu o data deschis punctul de vedere asupra
    “flexibilizarii” pietei muncii.

    In sprijinul lor, contestatarii noului Cod au invocat
    concluziile intalnirii de saptamana trecuta cu reprezentantii FMI
    si ai Organizatiei Internationale a Muncii, care au declarat ca nu
    sustin ca o reglementare atat de importanta pentru viitorul
    relatiilor de munca sa fie adoptata in pofida dorintei partenerilor
    sociali si cu riscul de a creste in continuare tensiunile din
    societate. Ministrul de resort, Ioan Botis, a promis oricum ca
    ministerul va prelua cateva dintre propunerile sindicatelor la
    modificarea legislatiei, printre care stagiatura introdusa la
    debutul in cariera sau reabilitarea dupa sase luni a angajatului cu
    sanctiuni disciplinare. Pe de alta parte insa, ministrul a insistat
    ca nu va renunta la propunerile legate de prelungirea perioadei de
    proba, a preavizului sau a duratei contractelor pe termen
    determinat. De asemenea, va fi mentinuta si propunerea privind
    aplicarea contractelor colective de munca la un intreg sector doar
    daca este semnat de cel putin jumatate dintre cei acoperiti de
    acest contract.

  • Seitan: Nu-mi dau demisia

    “Nu stiu exact ce se va intampla, dar pot sa va spun ca nu imi voi
    da demisia”, a spus {eitan, de numele caruia au fost legate o serie
    de masuri nepopulare, precum eliminarea pensiilor speciale sau a
    alocatiilor pentru copii care provin din familii instarite.

    |n ceea ce priveste evolutia ratei somajului, ministrul a spus ca
    estimeaza ca anul 2010 se va termina cu un numar mai mic de someri
    decat 2009, nu neaparat datorita revenirii economiei, cat unor
    masuri pe care ministerul le-a propus pentru a incuraja reluarea
    angajarii.

    Este vorba despre doua ordonante de urgenta. Prima vizeaza
    posibilitatea intreprinderilor mici de a trimite oameni in somaj
    tehnic, pentru a evita somajul definitiv, iar a doua se refera la
    stimulentele fiscale pe care cle pot obtine companiile care sunt
    dispuse sa angajeze.

    Astfel, angajatorii care sunt dispusi sa angajeze pentru cel putin
    un an oameni care se afla in somaj de cel putin trei luni si care
    nu au mai lucrat in cadrul firmei respective vor fi scutite de la
    plata contributiilor socile timp de sase luni. “Credem ca aceasta
    masura va duce la crearea a cel putin 40.000 – 50.000 de noi locuri
    de munca anul acesta”, a preciza Seitan, care a tinut, de asemenea,
    sa mentioneze ca nici anul acesta nu va fi atins pragul oficial de
    un milion de someri inregistrati.