“De la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fiii acestei ţări (…) au apărat de-a lungul secolelor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat opresiunile unei ocârmuiri străine care îi nesocotea drepturile naţionale; că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei; că a sosit ceasul ca Ţările Române dintre Nistru şi Tisa să formeze un singur stat unitar (…), hotărâm unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”, a declarat atunci Iancu Flondor, şeful guvernului instituit cu o lună înainte. (Ion Nistor, “Istoria Bucovinei”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, pp. 396-397).
Tag: mama
-
Cum arată Mikette von Issenberg, prima iubire a MILIARDARULUI Ion Ţiriac şi mama lui Ion Ion
Mikette von Issenberg s-a cunoscut cu Ion Tiriac in anul 1974. El era component al echipei Romaniei de Cupa Davis, iar ea era un fotomodel renumit, Mikette locuia la Los Angeles, iar tenismenul o suna zilnic de la Bucuresti. De dragul acestuia, ea a invatat limba romana, iar in anul 1976 era la Bucuresti, insarcinata cu copilul lor, Ion Alexandru Tiriac (Ion Ion), nascut pe 22 septembrie, consemnează apropotv.ro.
Dupa ce fiul lor s-a nascut, relatia s-a destramat. Frumoasa blonda nu dorea sa ramana in Romania comunista, in ciuda insistentelor lui Ion Tiriac. Mikette von Issenberg s-a intors in Statele Unite ale Americii, iar Ion Ion a ramas in grija Rodicai, sora tenismenului, in primii ani ai vietii. Ulterior, fotomodelul s-a ocupat de studiile lui Tiriac Jr. in SUA.
Potrvit presei mondene, prima iubire a lui Ion Tiriac are o avere frumusica si s-a implicat in mai multe proiecte umanitare de-a lungul anilor.
-
Patru din zece firme aşteaptă o decizie de la compania-mamă privind salariile din 2018, dar 45% spun că vor menţine nivelul netului
Aproape jumătate (45%) dintre partenerii Adecco au în plan să menţină salariile nete ale angajaţilor la acelaşi nivel, indiferent dacă vor avea sau nu costuri suplimentare, iar jumătate dintre respondenţi consideră că noile modificări fiscale vor avea un negativ asupra companiei în care îşi desfăşoară activitatea.”Observăm un nivel foarte ridicat de incertitudine în rândul clienţilor noştri, ca urmare a modificărilor fiscale anunţate. Este posibil ca această stare să se reflecte şi asupra pieţei muncii, în sensul în care acolo unde avem o piaţă a angajaţilor, cum ar fi IT, să avem parte în continuare de creşteri importante, dar pe segmentele unde raportul este echilibrat, să nu existe creşteri. Cred că aceste modificări vor spori polarizarea pieţei muncii”, afirmă Florin Godean, Country Manager, Adecco România. -
România, o ţară în care mulţi români fac bani, dar din care vor să fugă
Titlul opiniei era ”Atâta timp cât Iulian Dascălu va prefera să-şi petreacă weekendul la Viena în loc să fie în stradă în fruntea tuturor oamenilor de afaceri şi a câtorva sute de mii de oameni din Iaşi, Bacău, Botoşani, Piatra-Neamţ, Vaslui, Suceava, nu se va construi nicio autostradă care să lege Moldova de Bucureşti sau de vestul ţării, iar diferenţele economice se vor accentua“.
Iulian Dascălu este milionar, în euro (dacă nu chiar a trecut de 100 de milioane de euro), iar toţi aceşti bani i-a făcut prin muncă, în România.
Bancherul meu, corporatist de când se ştie, sigur nu a avut un salariu mediu pe economie şi nici un salariu mediu pe sistemul bancar, care este dublu sau chiar triplu faţă de medie, ci chiar mai mult.
Nu a dus-o rău în România; deloc.
Şi totuşi este foarte nervos pe România, pe sistem, pe autorităţi, pe politicieni, pe toată lumea.
Ce am observat este că aceia care au avut o şansă în România, cei care au fructificat-o fie printr-un business propriu, fie printr-o poziţie bună într-o companie, sunt foarte supăraţi pe această ţară, care într-un fel sau altul le-a dat totul, bineînţeles pe munca lor.
Cei care au câştigat mai puţin, cei care s-au adaptat mai greu vremurilor, cei pentru care capitalismul din România nu a fost aşa bun, nu sunt chiar aşa supăraţi, cel puţin din punctul de vedere al limbajului.
De asemenea, cei care au plecat din România având în spate studii superioare au o privire extrem de nemulţumită legată de evoluţia României, în ultimii 10-15 ani, faţă de cei care au plecat să fie căpşunari, cameriste, spălători de vase, ospătari, barmani, lucrători în construcţii cu mâna şi cârca.
Şi mă întreb: de ce? De ce aceia care au făcut, au câştigat mai mulţi bani în România sau au poziţii superioare în Occident, pe salarii mai mari sunt atât de critici faţă de România?
La polul opus, o bună parte din străinii care au avut şansa să vină în România, într-o mulţinaţională, sau să facă business, sau să găsească parteneri de business, fie au rămas aici, fie vorbesc extrem de bine de România.
România? O ţară extraordinară, oameni fabuloşi, numai cine nu a vrut nu a făcut bani aici! O ţară în care trăieşti mai bine decât în Franţa, Germania, Italia, America, spun expaţii.
O întreagă generaţie de expaţi şi-au găsit de lucru la companiile româneşti după ce li s-a terminat mandatul la multinaţionale. Pentru că nu au vrut să plece din România, pentru că au considerat că sunt mai relevanţi aici, că pot face mult mai multe lucruri aici, decât în ţara lor.
Ce spunem noi? ”O ţară de kkt!“ Iar asta o spun românii care au câştigat mai mult aici, decât media sau decât ar fi putut să câştige în afară, dacă ar fi mers să lucreze în altă ţară sau dacă ar fi făcut business acolo.
Dacă stai de vorbă cu ei, în cafenelele şi restaurantele din Bucureşti, care pot să rivalizeze cu cele de afară, aşteptându-i un BMW X5 sau un Q7 afară, toată lumea este nemulţumită pe România.
Bineînţeles că sunt şi excepţii.
Mulţi români au sperat că lucrurile se vor desfăşura mult mai repede, că autostrăzile se vor construi peste noapte, că drumurile vor fi libere, nu aşa aglomerate ca acum, că parcările vor fi peste tot, că politicienii vor lucra pentru cei care i-au trimis în Parlament, nu pentru ei personal, că taxele şi impozitele vor fi mici, că birocraţia administrativă va dispărea, la fel şi corupţia, doar prin ieşirea în stradă sau prin protestele verbale din conversaţii din clădirile de birouri sau de pe Facebook.
Într-o seară de duminică, am avut şansa să iau un taxi, la 1,39 lei/km, pe o distanţă scurtă, cu un şofer israelian, căsătorit cu o româncă şi pe care l-am întrebat cum e în România, de fapt cum e viaţa în Bucureşti, ca taximetrist. A răspuns clar: ”În România? O superţară, sunt mulţi bani, numai voi, românii, nu-i vedeţi!“.
-
Cum este să te duci cu mama de mână să te angajezi la 23 de ani
Mai mult decât atât, mama punea întrebările în locul copiilor în cadrul discuţiilor cu cei de la HR, iar când era întrebat copilul, atât fete cât şi băieţi, ei răspundeau ”mama ştie mai bine“.
Probabil că aceste situaţii sunt excepţii, dar în spate sunt lucruri mult mai profunde legate de vocaţia tinerilor.
Tinerii millennials nu ştiu ce vor, încearcă să experimenteze cât mai multe lucruri, privesc joburile ca pe o joacă, sunt nervoşi atunci când văd că un serviciu are un program fix, pontaj, norme, proceduri, şefi de care trebuie să ţină cont.Mihaela Feodorof de la Yourway Life & Career Counseling spune că tinerii de astăzi îşi doresc să facă altceva decât ceea ce găsesc pe piaţa muncii sau au făcut o facultate ori o şcoală care nu are nicio legătură cu ceea ce ar fi vrut să facă.
Părinţii i-au împins spre o anumită zonă de educaţie pe ideea că acolo au un viitor, acolo se câştigă mai bine, deşi ei ar fi vrut să facă altceva şi poate nu au avut curajul să spună acest lucru la timpul potrivit.Fiecare dintre noi a fost împins spre o anumită facultate de către familie, de tradiţia familiei, de prietenii mamei sau ai tatălui sau de societate, care la un moment dat miza pe drept, jurnalism sau ASE.
Dacă după 2000 şi până în criză visul celor care se duceau la ASE era de a lucra într-o bancă, unde erau cele mai mari salarii din România (3.500 – 4.000 de lei net), în acest moment, adică peste zece ani, cel mai bine plătiţi sunt angajaţii din IT, programatorii, softiştii, cu salarii între 7.000 şi 8.000 de lei net, plus beneficii greu de imaginat în alte sectoare economice. Dar matematica, programarea nu sunt pentru toată lumea.
Pentru că nu ştiu ce vor, pentru că nu au fost învăţaţi să încerce să afle ce vor să facă, ce le place, copiii de astăzi ajung să se bazeze pe mama sau tata pentru viitorul lor.
La interviurile de angajare le este frică să vorbească liber. Facebookul îţi aduce multe like-uri şi share-uri, dar nu ştiu dacă te învaţă să vorbeşti în public, dincolo de ecranul protejat al smartphone-ului. Iar la un moment dat trebuie să te confrunţi cu faţa unui angajator, care îţi poate decide viitorul într-o fracţiune de secundă. îi place sau nu de tine, are încredere sau nu în ceea ce arăţi, în ceea ce spui, în atitudinea pe care o ai.
Mama poate răspunde la întrebări în locul tău, poate să spună ce îţi place sau nu, ce ai vrea să faci în viitor, dar nu poate înlocui atitudinea, energia, determinarea sau curiozitatea.
O problemă care va deveni din ce în ce mai acută va fi legată de copiii corporatiştilor: ce vor face ei când vor fi mari? Pentru că au avut bani, părinţii lor au avut şansa să le ofere mai multe lucruri, poate o şcoală sau o pregătire mai bună (trăiască meditaţiile în particular, în special la limbile străine), dar nu au avut şi nu au timpul să stea cu ei, să vorbească cu copiii lor şi să vadă încotro să-i îndrepte.
Corporatiştii speră că banii reuşesc să înlocuiască multe lucruri, inclusiv cele legate de viitorul copiilor lor. Dar câteodată nu este aşa, iar căderea copiilor după ce dau nas în nas cu realitatea este destul de dură.
Şcoala românească, dar şi societatea nu încurajază vocaţia, nu-i încurajează pe copii să-şi descopere ceea ce vor să facă în viaţă şi din acest motiv când intră în companii, la 18-23 de ani, sunt destul de dezamăgiţi.
Nu este ceea ce se aşteptau, şefi nu sunt aşa cum sperau, jobul nu este o joacă. Iar pentru angajatori, tinerii millennials sunt un coşmar: sunt inteligenţi, dar nehotărâţi, se mişcă extrem de repede în lumea de astăzi, dar pleacă la fel de repede, sperând că următorul job va fi mai bun.
Dar cum spune o colegă de-a mea, dacă vine cu mama la interviu şi nu e în stare să vorbească singur ”nu l-aş angaja deloc“!
-
Cum este să te duci cu mama de mână să te angajezi la 23 de ani
Mai mult decât atât, mama punea întrebările în locul copiilor în cadrul discuţiilor cu cei de la HR, iar când era întrebat copilul, atât fete cât şi băieţi, ei răspundeau ”mama ştie mai bine“.
Probabil că aceste situaţii sunt excepţii, dar în spate sunt lucruri mult mai profunde legate de vocaţia tinerilor.
Tinerii millennials nu ştiu ce vor, încearcă să experimenteze cât mai multe lucruri, privesc joburile ca pe o joacă, sunt nervoşi atunci când văd că un serviciu are un program fix, pontaj, norme, proceduri, şefi de care trebuie să ţină cont.Mihaela Feodorof de la Yourway Life & Career Counseling spune că tinerii de astăzi îşi doresc să facă altceva decât ceea ce găsesc pe piaţa muncii sau au făcut o facultate ori o şcoală care nu are nicio legătură cu ceea ce ar fi vrut să facă.
Părinţii i-au împins spre o anumită zonă de educaţie pe ideea că acolo au un viitor, acolo se câştigă mai bine, deşi ei ar fi vrut să facă altceva şi poate nu au avut curajul să spună acest lucru la timpul potrivit.Fiecare dintre noi a fost împins spre o anumită facultate de către familie, de tradiţia familiei, de prietenii mamei sau ai tatălui sau de societate, care la un moment dat miza pe drept, jurnalism sau ASE.
Dacă după 2000 şi până în criză visul celor care se duceau la ASE era de a lucra într-o bancă, unde erau cele mai mari salarii din România (3.500 – 4.000 de lei net), în acest moment, adică peste zece ani, cel mai bine plătiţi sunt angajaţii din IT, programatorii, softiştii, cu salarii între 7.000 şi 8.000 de lei net, plus beneficii greu de imaginat în alte sectoare economice. Dar matematica, programarea nu sunt pentru toată lumea.
Pentru că nu ştiu ce vor, pentru că nu au fost învăţaţi să încerce să afle ce vor să facă, ce le place, copiii de astăzi ajung să se bazeze pe mama sau tata pentru viitorul lor.
La interviurile de angajare le este frică să vorbească liber. Facebookul îţi aduce multe like-uri şi share-uri, dar nu ştiu dacă te învaţă să vorbeşti în public, dincolo de ecranul protejat al smartphone-ului. Iar la un moment dat trebuie să te confrunţi cu faţa unui angajator, care îţi poate decide viitorul într-o fracţiune de secundă. îi place sau nu de tine, are încredere sau nu în ceea ce arăţi, în ceea ce spui, în atitudinea pe care o ai.
Mama poate răspunde la întrebări în locul tău, poate să spună ce îţi place sau nu, ce ai vrea să faci în viitor, dar nu poate înlocui atitudinea, energia, determinarea sau curiozitatea.
O problemă care va deveni din ce în ce mai acută va fi legată de copiii corporatiştilor: ce vor face ei când vor fi mari? Pentru că au avut bani, părinţii lor au avut şansa să le ofere mai multe lucruri, poate o şcoală sau o pregătire mai bună (trăiască meditaţiile în particular, în special la limbile străine), dar nu au avut şi nu au timpul să stea cu ei, să vorbească cu copiii lor şi să vadă încotro să-i îndrepte.
Corporatiştii speră că banii reuşesc să înlocuiască multe lucruri, inclusiv cele legate de viitorul copiilor lor. Dar câteodată nu este aşa, iar căderea copiilor după ce dau nas în nas cu realitatea este destul de dură.
Şcoala românească, dar şi societatea nu încurajază vocaţia, nu-i încurajează pe copii să-şi descopere ceea ce vor să facă în viaţă şi din acest motiv când intră în companii, la 18-23 de ani, sunt destul de dezamăgiţi.
Nu este ceea ce se aşteptau, şefi nu sunt aşa cum sperau, jobul nu este o joacă. Iar pentru angajatori, tinerii millennials sunt un coşmar: sunt inteligenţi, dar nehotărâţi, se mişcă extrem de repede în lumea de astăzi, dar pleacă la fel de repede, sperând că următorul job va fi mai bun.
Dar cum spune o colegă de-a mea, dacă vine cu mama la interviu şi nu e în stare să vorbească singur ”nu l-aş angaja deloc“!
-
Cum arată moştenitoarea companiei de cosmetice L’Oreal. Este cea mai bogată femeie din lume
La vârsta de 64 de ani, Françoise Bettencourt-Meyers a moştenit o avere de 42,3 miliarde de dolari. Familia sa, care a fondat grupul L’Oreal în anul 1907, are 33% din acţiunile companiei şi, în luna mai, acestea valorau 107,5 miliarde de dolari, notează Adevărul.Fiind sigurul copil al Lilianei Bettencourt, Françoise Bettencourt-Meyers a moştenit şi cel puţin jumătate din proprietăţile deţinute de mama sa, printre care se numără o vilă într-o suburbie din Paris, o casă pe Brittany Coast şi o insulă în Sicilia.
-
Soţia lui „Thor” e o actriţă de origine română. Cum arată aceasta – FOTO
Pe numele real Elsa Lafuente Medianu, Elsa Pataky (41 ani) e a trăit prima parte a vieţii în Spania, unde jucat într-o mulţime de filme, deşi a absolvit Facultatea de Jurnalism, la fel ca şi mama sa. Apropo de mama sa, Cristina Pataky Medianu, află că aceasta are rădăcini româneşti.Elsa Pataky a fost logodită vreme îndelungată cu actorul american Adrien Brody, iar din 2010 este căsătorită cu actorul australian Chris Hemsworth (34 ani), interpretul lui Thor. Împreună, cei doi au trei copii, Tristan, India Rose şi Sasha.Într-un interviu recent acordat publicaţiei GQ Australia, Chris Hemsworth a declarat: “Eu şi soţia mea, ne-am îndrăgostit, am făcut copii, nu ne-am prea văzut unul cu altul pentru câţiva ani, apoi ne-am îndrăgostit din nou. Ea, cu siguranţă, s-a sacrificat pentru relaţia asta mai mult decât mine”. -
Soţia lui „Thor” e o actriţă de origine română. Cum arată aceasta – FOTO
Pe numele real Elsa Lafuente Medianu, Elsa Pataky (41 ani) e a trăit prima parte a vieţii în Spania, unde jucat într-o mulţime de filme, deşi a absolvit Facultatea de Jurnalism, la fel ca şi mama sa. Apropo de mama sa, Cristina Pataky Medianu, află că aceasta are rădăcini româneşti.Elsa Pataky a fost logodită vreme îndelungată cu actorul american Adrien Brody, iar din 2010 este căsătorită cu actorul australian Chris Hemsworth (34 ani), interpretul lui Thor. Împreună, cei doi au trei copii, Tristan, India Rose şi Sasha.Într-un interviu recent acordat publicaţiei GQ Australia, Chris Hemsworth a declarat: “Eu şi soţia mea, ne-am îndrăgostit, am făcut copii, nu ne-am prea văzut unul cu altul pentru câţiva ani, apoi ne-am îndrăgostit din nou. Ea, cu siguranţă, s-a sacrificat pentru relaţia asta mai mult decât mine”. -
AŞA CONSTRUIM CATEDRALE? O bătrână din Teleorman a donat peste 10.000 de lei pentru Catedrala Neamului, din pensia ei de 500 de lei
Aşa cum povesteşte însăşi bătrâna de 93 de ani, femeia a trăit toată viaţa ca o pusnică, fiind obişnuită de mică cu credinţa faţă de Dumnezeu. ”Tata a fost cântăreţ la biserică”, a mărturisit mama Gherghina. ” Când eram copil, protejată de părinţi, mergeam la biserică. Aşa am dobândit dragoste de Domnul. Mi-au plăcut slujbele şi le-am prins în sufletul meu”, a mai spus aceasta.
Femeia din Saelele – Teleorman mănâncă o dată pe zi, seara, ca să fie mai liniştită, şi ţine toate posturile, ca să-i ajute Dumnezeu ”să fac voia Lui”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro