Tag: localnici

  • Activişti de mediu şi localnici din Pungeşti, în GREVA FOAMEI până când Chevron va opri explorarea

     Un număr de 19 persoane – cinci activişti de mediu şi 14 localnici din comuna Pungeşti – au intrat în greva foamei, pe termen nelimitat.

    Ei spun că vor protesta astfel până când compania Chevron va opri activităţile de explorare a gazelor de şist în zonă, dar şi până când va fi ridicată interdicţia de circulaţie pe drumul judeţean Vaslui-Gârceni, în localităţile Siliştea şi Pungeşti.

    “Am decis să intrăm în greva foamei în semn de nemulţumire faţă de activităţile desfăşurate în zonă de Chevron. Suntem hotărâţi să nu renunţăm până când compania petrolieră nu va renunţa la activitatea de explorare din zonă. De asemenea, protestăm şi faţă de măsura luată de Poliţie, de restricţionare a traficului pe drumul judeţean Vaslui-Gârceni, în localităţile Siliştea şi Pungeşti”, a spus Alexandru Lupe, unul dintre cei cinci activişti de mediu care au intrat în greva foamei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Filipine: Lupta abia a început pentru supravieţuitorii taifunului Haiyan. Localnicii caută hrană şi adăpost, pe fundalul jafurilor şi al riscului de boli contagioase

     După orele terifiante petrecute în vânt, încercând să scape de valurile gigantice care s-au abătut asupra caselor lor, a bisericilor şi şcolilor în care locuitorii credeau că sunt la adăpost, supravieţuitorii se confruntă de câteva zile cu un dezastru cu încetinitorul, dar la fel de îngrozitor.

    Ei traversează un peisaj devastat, nu au apă, hrană şi nu beneficiază de îngrijiri medicale, în timp ce focurile de armă răsună periodic.

    Pe un drum din apropierea aeroportului din Tacloban (centru), unul dintre oraşele cele mai afectate de taifunul Haiyan, Nelson Matobato, în vârstă de 34 de ani, şi soţia sa, Karen, în vârstă de 29 de ani, au petrecut noaptea într-o ricşă. Alături de ei, un sicriu improvizat adăposteşte cadavrele celor două fiice ale lor, în vârstă de şapte şi, respectiv, cinci ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Roşia Montană în ochii localnicilor. Ce părere aveau despre proiect în 2006 şi cum îl văd în prezent

     22 iulie 2006 – Proiectul minier rupe în două tabere comunitatea din Roşia Montană

    Proiectul minier de la Roşia Montană i-a împărţit în două tabere pe cei pe care i-ar putea afecta, în timpul primei dezbateri publice asupra investiţiei, unii pledând pentru binefacerile economice, iar alţii împotriva potenţialului dezastru ecologic sau pentru continuarea traiului în zonă.

    Prima dovadă a rupturii: huiduielile şi fluierăturile cu care fiecare tabără şi-a întâmpinat adversarii care au luat cuvântul la dezbaterea publică de pe stadionul “Minerul” din Roşia Montană.

    Dacă, într-o primă fază, localnicii care refuză să-şi părăsească locurile în care trăiesc de generaţii nu au ascultat prezentarea proiectului făcută de investitor în deschiderea sesiunii de discuţii, fluierând copios, aceştia au avut ulterior parte de acelaşi tratament din partea susţinătorilor investiţiei, atunci când au urcat pe scena improvizată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lider de sindicat: Dacă membrii comisiei speciale nu vor veni la Roşia Montană reluăm protestele

     Liderul Sindicatului “Viitorul Mineritului” de la Roşia Montană, Cristian Albu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că minerii şi localnicii care susţin proiectul minier au suspendat pentru moment protestele şi aşteaptă ca membrii comisiei speciale să vină la Roşia Montană şi să vadă la faţa locului ce va presupune noua exploatare.

    Albu a spus că aceasta a fost una dintre solicitările protestatarilor de la Roşia Montană şi ale minerilor care s-au blocat în subteran.

    El a adăugat că premierul Victor Ponta le-a promis că membrii comisiei vor veni la Roşia Montană şi acesta a fost motivul pentru care minerii şi localnicii au suspendat protestele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTEST la Roşia Montană: Persoane blocate în subteran cer începerea proiectului minier în zonă

     Aproximativ 20 de persoane – angajaţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation şi localnici – au intrat, miercuri, în galeria minieră Cătălina-Monuleşti, una dintre cele mai cunoscute din zona Roşia Montană, şi refuză să iasă la suprafaţă, cerând începerea proiectului minier.

    În paralel, în centrul comunei Roşia Montană, aproximativ 300 de persoane, localnici, dar şi angajaţi ai companiei miniere, protestează, solicitând guvernanţilor şi parlamentarilor să ia o decizie privind începerea proiectului.

    Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveţ, a declarat că în cadrul protestului de la suprafaţă nu au avut loc incidente, precizând că acţiunea nu este autorizată.

    Prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost informat că o parte dintre protestatarii de la Roşia Montană s-au blocat în subteran şi că alte persoane ar dori să recurgă la această formă de protest.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTE la Roşia Montană: Aproximativ 500 de persoane cer începerea proiectului minier

     Circa 500 de persoane s-au adunat, marţi, începând de la ora 10.00, în apropierea fostului sediu al Primăriei din Roşia Montană, solicitând începerea proiectului minier.

    Unii dintre participanţi poartă salopete de miner, fiind angajaţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation, iar alţii sunt localnici care susţin proiectul minier.

    Oamenii scandează lozinci precum “Vrem să muncim, nu să cerşim”, “Vrem locuri de muncă”, “Mineritul înseamnă locuri de muncă”.

    Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, maiorul Cosmin Jurcoveţ, a declarat corespondentului MEDIAFAX că acţiunea de protest este spontană, nefiind autorizată, iar până în prezent nu s-au înregistrat incidente.

    Pe de altă parte, zilnic la Roşia Montană sunt autorizate proteste ale opozanţilor proiectului minier, însă marţi nu se desfăşoară o astfel de acţiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Călătorie de vis în ţara unde timpul stă pe loc

    de ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENŢIEI DE TURISM ŞI EVENIMENTE CMB TRAVEL)


    EI BINE, VĂ SPUN CU MÂNA PE INIMĂ CĂ GRECIA ESTE ÎN TOPUL ACESTOR DESTINAŢII ÎN CEEA CE MĂ PRIVEŞTE. În Grecia nu cred că poţi face o simplă vizită, de Grecia trebuie să te îndrăgosteşti ca să o simţi de fapt aşa cum este. Sincer?! M-am îndrăgostit de la prima vizită.

    Şi pentru că este relativ dificil să alegi pe care dintre renumitele insule să poposeşti, m-am oprit întâi două zile în Atena pentru a intra în atmosfera tipic grecească şi apoi am deschis harta şi am pus degetul pe „cea mai frumoasă„: insula Santorini (Kalliste). Kalliste înseamnă de fapt cea mai frumoasă în greacă şi reprezintă unul dintre cele minimum patru nume care îi sunt azi atribuite mirificei insule.

    Dar până a ajunge acolo trebuie să vă spun câteva cuvinte şi despre Atena. Pe lângă partea modernă a oraşului şi pe lângă atracţiile bine cunoscute precum Pantenon, Acropole, Muzeul Arheologic Naţional, Muzeul de Artă Cicladică, Muzeul Bizantin sau Piaţa Syntagma, atât de încercată în ultima perioadă, se spune că partea esenţială a spiritului atenian o veţi regăsi în Piaţa Monastiraki şi pe toate străduţele înguste care pornesc din acest loc.

    Şi totul începe de la oamenii care încearcă să îţi vândă aproape orice, de la bijuterii la piese de mobilier, ceramică, suveniruri din argint ori fără nicio valoare sau piese de antichitate de a căror autenticitate e bine să te îndoieşti. Poate fi distractiv să te târguieşti cu grecii la cumpărături, însă trebuie să fiţi în acelaşi timp extrem de atenţi, pentru că, spre deosebire de spiritul bazarurilor pe care le regăsiţi în Turcia, veţi simţi cu destulă usurinţă la un moment dat o limită pe care aceştia o stabilesc într-o directă conexiune cu mândria şi demnitatea lor.

    Este bine să nu insistaţi peste această limită, poate fi interpretată drept o ofensă gravă asupra muncii lor şi asupra valorilor pe care obiectele pe care încearcă să vi le vândă le reprezintă intrinsec.

    PE ACEEAŞI POZIŢIE PENTRU CEI CARE VOR SĂ CUNOASCĂ ADEVĂRATUL SPIRIT GRECESC ESTE ŞI UN ALT CARTIER PE CARE NU TREBUIE SĂ ÎL RATAŢI: pitorescul Plaka, cea mai veche parte a oraşului. Plin de vechi case greceşti, de taverne, cafenele şi mici magazine, Plaka este un mix de culori, zgomote şi mirosuri de mâncare tradiţională care te încântă şi te fac să simţi Grecia autentică.

    Şi încă un pont: nu plecaţi din Atena fără să admiraţi un superb apus de soare de pe Colina Lycabettus, cel mai înalt punct al oraşului. O cină delicioasă în restaurantul special amenajat aici şi o vedere panoramică asupra oraşului, absolut încântătoare, este tot ce aveţi nevoie pentru a vă îndrăgosti iremediabil de Grecia. Dacă aţi reuşit să simţiţi măcar puţin libertatea spiritului grecesc, înseamnă că e momentul să pornim spre Santorini.

    Un lucru de care trebuie să tineţi cont în Grecia: trebuie ca voi să vă organizaţi bine călătoria şi să nu lăsaţi asta în seama lor. După ei, dacă ai pierdut un autobuz, nu e nicio grabă, că mai vine unul, dacă ai ratat un feribot, nu e nicio grabă, că mai vine unul, chiar dacă e a doua zi… Azi nu se merge cu catamaranul către insulă că bate vântul. Şi atunci când?! Nu ştim, când se opreşte vântul… Şi tot aşa. Ca urmare, asiguraţi-vă că v-aţi făcut planul cum trebuie şi, la o adică, să aveţi şi unul de rezervă.

  • Singurul străin care a început o afacere în agricultură în judeţul Gorj, bătut de localnici

    Severino Trivellin, de 51 de ani, spune că miercuri seară, în timp ce se afla pe proprietatea sa din comuna Ţânţăreni, a fost bătut de câţiva localnici, cu care se află în conflict de mai mult timp. “Din 2008, de când m-am apucat să cultiv pământul, ei fac orice pentru a mă determina să părăsesc judeţul şi îmi cer să mă întorc la mine în Italia. Până când eu am cumpărat acele terenuri ei le foloseau gratuit, fără să plătească impozite şi taxe, iar acest lucru probabil nu le convine. Culmea este că nici pe mine nu mă ajută autorităţile ca să pot munci în linişte, conflictele cu ei fiind numeroase”, a declarat Severino Trivellin.

    Mai multe pe www.mediafax.ro

  • În aşteptarea americanilor, localnicii din Deveselu fac cursuri de engleză şi antreprenoriat

    Militarii americani sunt aşteptaţi la Deveselu cu pui făcut la ţest, preparat chiar de primarul Gheorghe Beciu, care invocă proverbe olteneşti pentru a-i goni pe samsarii de terenuri în căutare de chilipiruri imobiliare: “Domnilor, nu vă aruncaţi ca slaba-n han!”. Deveselu, o comună din Olt care numără în jur de 3.300 de oameni, a devenit, în numai patru luni, punctul strategic de apărare antirachetă pe harta Europei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plaja din centrul orasului

    De anul trecut, cand criza nici macar nu isi aratase coltii pe de-a intregul, vocabularul de turist a fost imbogatit cu un nou termen – “staycation”, adica moda descoperirii orasului de bastina cu ochi de turist. Odata ce ideea ca este “cool” sa iti descoperi orasul natal in aceasta perioada de recesiune a inceput sa fie promovata pe toate canalele media, varianta vacantei cu plimbari pe langa casa a fost aleasa de multi dintre cei afectati de criza.

    Pentru ca majoritatea asociaza vacanta de vara cu o evadare pe o plaja, printre cei mai castigati au fost operatorii de plaje urbane din marile capitale ale Europei, care raporteaza cresteri semnificative ale numarului de localnici ce apeleaza la serviciile lor. Plajele din orase precum Viena, Paris, Berlin sau Bruxelles, care nu au fost binecuvantate cu iesire la mare, mizeaza in acest an pe un avantaj la care un (fost) turist cu bugetul limitat nu poate rezista – reduceri de pret si uneori chiar gratuitate. La aceasta se adauga nisipul fin adus de pe litoral, vedere la apa, sporturi de vara, ore de fitness sau bronz urban, adica aproape orice gasesti intr-o statiune de pe Coasta de Azur sau Costa del Sol – mai putin marea.

    Astfel de plaje se gasesc aproape in fiecare mare oras al Europei. Praga si Budapesta au propriile plaje construite artificial de-a lungul fluviilor ce le traverseaza, iar Amsterdamul isi incurajeaza localnicii care nu isi permit o excursie la mare sa se bronzeze pe acoperisul muzeului de stiinta (NEMO). Berlinul se lauda, la randul sau, cu oaze de nisip urbane, iar orase mai mici, precum Köln, Rotterdam, Utrecht, Toulouse sau Bordeaux, au preluat din mers tendinta. Viena si Parisul au dezvoltat insa o adevarata industrie in jurul conceptului de plaja urbana. “In fiecare weekend de vara, aproximativ 300.000 de oameni isi petrec timpul pe Donauinsel (Insula Dunarii, situata in centrul Vienei si care desparte fluviul propriu-zis de canalul Neue Donau, fiind gandita initial pentru a proteja orasul de inundatii, n.red.), foarte multi fiind localnici. Un turist petrece in Viena in medie 2 zile jumatate si este in general atras de obiectivele din centru, asa ca localnicii predomina aici”, explica pentru BUSINESS Magazin Gabriele Lenger, director pentru Romania in cadrul Oficiului National de Turism al Austriei. Amatorii de plaja in mijlocul capitalei austriece au de ales intre Insula Dunarii sau amplasamentele mai noi construite de-a lungul canalului fluvial. “Insula Dunarii, o fasie lunga de 21 de kilometri si lata de maxim 210 metri, atrage in fiecare an inotatori, pasionati de navigatie, windsurferi.

    Exista aici nenumarate gradini, pajisti, terase sau promenade cu baruri si restaurante chiar pe malul Dunarii”, spune Lenger. Tot aici se organizeaza si cea mai mare petrecere in aer liber din Europa, Festivalul Danube Island, care a atras anul acesta, la finalul lunii iunie, trei milioane de vizitatori pe durata a trei zile. Desi insula este deschisa tot anul, sezonul propriu-zis incepe din mai si se termina in octombrie. Iar accesul este gratuit. Un fenomen despre care Lenger spune ca a inceput in urma cu zece ani in Viena este cel al plajelor construite de-a lungul canalului Dunarii, unde, desi nu se poate inota, exista nisip si terase teleportate parca de pe litoral.

    Cei care au introdus moda plajelor in Viena au fost investitorii de la Summerstage, care au mizat pe delicatese locale, concerte, volei pe plaja sau trambuline. S-a deschis apoi Badeschiff, un complex construit pe un fost vas container transformat in centru de divertisment, in apropiere de Schwedenplatz (una dintre cele mai populare zone de divertisment din Viena). In timpul anului, aici functioneaza un restaurant cu bar si club, dar vara totul se transforma intr-o scena pentru o petrecere urbana pe plaja, unde pe deasupra se poate inota intr-o piscina construita chiar pe canal.