Tag: locale

  • A intrat în business la începutul anilor ’90, când vindea produse de papetărie şi birotică. Apoi şi-a pornit o afacere cu bani de împrumut, pe care a transformat-o rapid într-un imperiu

     La finalul lui 2015, mai exact cu doar doi ani în urmă, acelaşi stat se situa cinci poziţii mai jos. Infuziile de capital în companii deja existente precum şi asaltul unor nume noi au făcut ca Cehia să urce în clasamentul investitorilor străini, cu nume precum CEZ, PPF sau Penta cap de afiş.

    În umă cu mai puţin de două săptămâni, Consiliul Concurenţei a anunţat că aprobă – cu condiţii – tranzacţia prin care grupul

    A & D Pharma, liderul pieţei locale de profil, intră în portofoliul fondului de investiţii ceh Penta Investment. Aceasta a fost una dintre cele mai mari tranzacţii de pe piaţa locală de anul trecut, evaluată la 350-400 mil. euro, sumă pe care cehii au plătit-o pentru a prelua liderul pieţei de distribuţie farma Mediplus şi lanţul de farmacii Sensiblu împreună cu brandul secundar Punkt.
    Penta Investment este un grup de investiţii din Europa Centrală fondat în 1994 de Marek Dospiva, Jaroslav Hascah şi Jozef Oravkin. |n prezent, grupul este deţinut de cinci acţionari, Iain Child şi Eduard Matak completând echipa formată de cei trei membri fondatori.

    Grupul nu este străin de piaţa locală: înainte de achiziţia A & D Pharma, în vara anului trecut a preluat lanţul de farmacii Arta de la o familie de antreprenori locali. Mai mult, de circa doi ani, acelaşi fond de investiţii activa şi pe piaţa locală a pariurilor. |n total, compania a scos din buzunare peste jumătate de miliard de euro pentru a paria pe România. Acum controlează afaceri ce merg spre 1,5 mld. euro cumulat.

    Grupul desfăşoară activităţi în mai mult de zece ţări europene şi are reprezentanţe în Praga, Bratislava şi Varşovia. Companiile din portofoliu angajează peste 41.000 de persoane, activele grupului se ridicau în 2017 la 8,5 miliarde euro, cu un profit net de 236 milioane de euro. Businessul din România, de circa 1,5 mld. euro, va cântări greu în total.

    Printre activele deţinute de Penta se numără Fortuna (cel mai mare operator de pariuri sportive şi jocuri de noroc din Europa Centrală, prezent şi în România), Aero Vodochody (principalul producător aeronautic din Cehia, specializat în dezvoltarea, producţia, comercializarea şi mentenanţa aparatelor şi echipamentelor de zbor atât pentru uz militar, cât şi civil), Empik (principalul distribuitor de cărţi şi reviste din Polonia), Primabanka (bancă comercială în Slovacia), Dovera (cel mai mare asigurător privat de sănătate din Slovacia) şi Iglotex (lider în distribuţia alimentelor congelate în Polonia).

    După valoarea businessului total controlat, Penta devine cel mai important investitor ceh, depăşind grupul CEZ, fără îndoială cel mai cunoscut nume din statul aflat la o aruncătură de băţ de România. Veniturile totale înregistrate de CEZ în România anul trecut au ajuns la peste 490 de milioane de euro (12,4 miliarde de coroane cehe), grupul de utilităţi CEZ având peste 1,3 milioane de consumatori de energie, mai ales în zona Olteniei, dar şi cel mai mare parc eolian din România.

    Ţara noastră este astfel a treia cea mai importantă piaţă în economia grupului, după Cehia şi Bulgaria. CEZ, unul dintre cei mai mari jucători din domeniul utilităţilor la nivel european, are în spate statul ceh. Grupul a intrat pe piaţa locală acum mai bine de un deceniu când a preluat Electrica Oltenia, companie responsabilă pentru furnizarea de energie electrică în şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman.

    CEZ este cea mai mare companie din Cehia, cu venituri de circa 8,5 mld. euro anul trecut. Alături de aceasta, la vârf, se numără companii precum Agrofert (agricultură, logistică), Energeticky a prumyslovy (energie), Cepro (energie) sau O2 Czech Republic (telecom). Dintre cele mai mari zece companii din Cehia conform datelor Deloitte Central Europe Top 500 – ediţia 2016 (cea mai recentă), una singură este prezentă pe piaţa din România, şi anume CEZ.

    Totuşi, la finalul anului trecut, pe piaţa locală existau aproape 1.000 de firme cu capital ceh, de circa două ori mai multe ca în 2010, arată datele de la Registrul Comerţului. Cehia se afla la finalul anului 2008 pe poziţia a 20-a în clasamentul investitorilor străini după valoarea capitalului social subscris în companiile locale, cu un total de puţin peste 100 de milioane de euro. |n numai un deceniu, cu un sold al capitalului de circa 1,4 mld. euro, Cehia intră în top zece, un club în care podiumul este format din Olanda, Austria şi Germania, arată datele de la Registrul Comerţului. Registrul publică lunar statistici referitoare la investiţiile străine, rapoarte care iau în calcul capitalul social şi ţara de rezidenţă a investitorilor în companii româneşti. Soldul capitalului social creşte an de an atât datorită majorărilor de capital pe care acţionarii le fac în firmele deja existente, cât şi datorită fondării de noi societăţi.

    În România sunt înregistrate aproape 215.000 de companii cu capital străin, o treime din numărul total de firme. |n total, companiile controlate de acţionari înregistraţi în afara României aveau la finalul lui 2017 un sold al capitalului social subscris de 46,6 mld. euro. Astfel, Cehia reprezintă momentan o felie relativ mică din acest ”tort“, dar devine tot mai vizibilă într-o perioadă în care economia duduie, iar consumul privat continuă să crească accelerat. Apropierea geografică este un alt factor care îi convinge pe investitorii cehi din domenii variate, de la energie la imobiliare şi de la farma la retail, să se extindă pe diverse pieţe.

    Interesul companiilor din regiune pentru piaţa locală este în creştere, România intrând pe radarele vecinilor din Cehia dar şi Polonia sau Ungaria inclusiv pe piaţa de fuziuni şi achiziţii. Penta este cel mai concludent exemplu, dar nu singurul.
    Cehii de la PPF se uită cu mare atenţie la piaţa locală. Ei au revenit în România în 2016, după o pauză de câţiva ani, achiziţionând clădirea de birouri Metropolis Center. Apoi, au intrat în discuţii şi pentru preluarea America House, o clădire de biouri emblematică pe piaţă, amplasată în inima Bucureştiului, în Piaţa Victoriei.

    Mai mult, PPF, fond de investiţii deţinut de miliardarul Petr Kellner, a fost implicat şi în negocierile privind preluarea regională a activelor SAB Miller, care deţine pe plan local mărcile Ursus şi Timişoareana. Această negociere a fost câştigată de un investitor strategic în 2016, grupul japonez Asahi. Petr Kellner este, la cei 53 de ani ai săi, cel mai bogat om din Cehia, cu o avere de 15,6 mld. dolari construită în principal în domenii precum bancar, asigurări şi imobiliare, dar nu numai. După valoarea averii sale, el este de departe cel mai bogat om din Cehia şi ocupă poziţia 88 la nivel mondial în clasamentul realizat de revista americană Forbes pentru 2018.

    Cel mai bogat om din Cehia, Petr Kellner, a intrat în business la începutul anilor ’90, când vindea produse de papetărie şi birotică. Apoi a împrumutat 1 milion de dolari şi a pus bazele unui fond de investiţii pe care l-a folosit pentru a cumpăra un pachet majoritar de acţiuni în cadrul celui mai mare asigurător din Cehia în momentul privatizării acestuia. Acum, prin PPF el este un jucător care investeşte în domenii variate, de la bancar şi asigurări la telecom, energie şi imobiliare. De altfel, operatorul telecom O2 Czech Republic, una dintre cele mai mari cinci companii din Cehia, este controlat de Kellner prin interiorul PPF.

    Fondul de investiţii PPF nu este nici el novice pe piaţa din România, fiind activ anterior pe piaţa distribuţiei de gaze, controlând compania Gaz Sud. Ulterior însă aceasta a fost cedată unui alt fond de investiţii ceh, Emma Capital. Acest fond este controlat de către Jiri Smejc, un fost asociat al lui Kellner. Emma Capital şi-a făcut la rândul său simţită prezenţa pe piaţa locală în ultimul an preluând, prin intermediul Premier Energy, Forte Gaz GN, o companie care activează în domeniul distribuţiei de gaze şi care a avut anterior acţionariat românesc. Mai mult, la începutul acestui an, Ligatne Limited, o companie înregistrată în Cipru, a cumpărat traderul de gaze Covi Construct într-o tranzacţie care ajunge la aproape 9 milioane de euro. Ligatne Limited este deţinută tot de fondul ceh de investiţii Emma Capital, controlat de Jiri Smejc.

    Asaltul cehilor pe piaţa din România este tot mai puternic şi nu dă semne că s-ar schimba ceva pe viitor. La polul opus, investitorii români pe pieţele din regiune pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Şi nici aici nu sunt semne că se va schimba ceva.

  • Care sunt cele mai subevaluate sectoare de la bursa românească

    Defalcat pe sectoare, cel mai mic PER de la Bucu­reşti este înregistrat în do­meniul transpor­tu­ri­lor, aco­lo unde multiplul de preţ afi­şează 8,59.

    Locu­rile al doilea şi al trei­lea sunt ocupate de in­dus­tria prelucrătoare (9,02) şi industria extrac­tivă (9,87).

    Sectorul intermedierilor finan­ciare şi al asigurărilor, unul din cei doi piloni ai bursei româneşti, cu o ca­pitalizare bursieră cumulată de 117,89 miliarde lei, echivalentul a 66% din toată capitalizarea bursieră a pie­ţei bucu­reştene, figurează cu un PER de 10,62.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Şi-a făcut afacerea cu bani de împrumut şi în numai câţiva ani a ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Povestea fabuloasă a miliardarului care a cumpărat unul dintre cele mai mari business-uri româneşti

    Cel mai bogat om din Cehia, Petr Kellner, a intrat în business la începutul anilor ’90, când vindea produse de papetărie şi birotică. Apoi a împrumutat 1 milion de dolari şi a pus bazele unui fond de investiţii pe care l-a folosit pentru a cumpăra un pachet majoritar de acţiuni în cadrul celui mai mare asigurător din Cehia în momentul privatizării acestuia. Acum, prin PPF el este un jucător care investeşte în domenii variate, de la bancar şi asigurări la telecom, energie şi imobiliare. De altfel, operatorul telecom O2 Czech Republic, una dintre cele mai mari cinci companii din Cehia, este controlat de Kellner prin interiorul PPF.

    Fondul de investiţii PPF nu este nici el novice pe piaţa din România, fiind activ anterior pe piaţa distribuţiei de gaze, controlând compania Gaz Sud. Ulterior însă aceasta a fost cedată unui alt fond de investiţii ceh, Emma Capital. Acest fond este controlat de către Jiri Smejc, un fost asociat al lui Kellner. Emma Capital şi-a făcut la rândul său simţită prezenţa pe piaţa locală în ultimul an preluând, prin intermediul Premier Energy, Forte Gaz GN, o companie care activează în domeniul distribuţiei de gaze şi care a avut anterior acţionariat românesc. Mai mult, la începutul acestui an, Ligatne Limited, o companie înregistrată în Cipru, a cumpărat traderul de gaze Covi Construct într-o tranzacţie care ajunge la aproape 9 milioane de euro. Ligatne Limited este deţinută tot de fondul ceh de investiţii Emma Capital, controlat de Jiri Smejc.

    Asaltul cehilor pe piaţa din România este tot mai puternic şi nu dă semne că s-ar schimba ceva pe viitor. La polul opus, investitorii români pe pieţele din regiune pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Şi nici aici nu sunt semne că se va schimba ceva.

    Povestea fabuloasă a miliardarului care a cumpărat unul dintre cele mai mari business-uri româneşti. Şi-a făcut afacerea cu bani de împrumut şi în numai câţiva ani a ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume 

  • Cum au ajuns miliardarii cehi să cucerească România

     La finalul lui 2015, mai exact cu doar doi ani în urmă, acelaşi stat se situa cinci poziţii mai jos. Infuziile de capital în companii deja existente precum şi asaltul unor nume noi au făcut ca Cehia să urce în clasamentul investitorilor străini, cu nume precum CEZ, PPF sau Penta cap de afiş.

    În umă cu mai puţin de două săptămâni, Consiliul Concurenţei a anunţat că aprobă – cu condiţii – tranzacţia prin care grupul

    A & D Pharma, liderul pieţei locale de profil, intră în portofoliul fondului de investiţii ceh Penta Investment. Aceasta a fost una dintre cele mai mari tranzacţii de pe piaţa locală de anul trecut, evaluată la 350-400 mil. euro, sumă pe care cehii au plătit-o pentru a prelua liderul pieţei de distribuţie farma Mediplus şi lanţul de farmacii Sensiblu împreună cu brandul secundar Punkt.
    Penta Investment este un grup de investiţii din Europa Centrală fondat în 1994 de Marek Dospiva, Jaroslav Hascah şi Jozef Oravkin. |n prezent, grupul este deţinut de cinci acţionari, Iain Child şi Eduard Matak completând echipa formată de cei trei membri fondatori.

    Grupul nu este străin de piaţa locală: înainte de achiziţia A & D Pharma, în vara anului trecut a preluat lanţul de farmacii Arta de la o familie de antreprenori locali. Mai mult, de circa doi ani, acelaşi fond de investiţii activa şi pe piaţa locală a pariurilor. |n total, compania a scos din buzunare peste jumătate de miliard de euro pentru a paria pe România. Acum controlează afaceri ce merg spre 1,5 mld. euro cumulat.

    Grupul desfăşoară activităţi în mai mult de zece ţări europene şi are reprezentanţe în Praga, Bratislava şi Varşovia. Companiile din portofoliu angajează peste 41.000 de persoane, activele grupului se ridicau în 2017 la 8,5 miliarde euro, cu un profit net de 236 milioane de euro. Businessul din România, de circa 1,5 mld. euro, va cântări greu în total.

    Printre activele deţinute de Penta se numără Fortuna (cel mai mare operator de pariuri sportive şi jocuri de noroc din Europa Centrală, prezent şi în România), Aero Vodochody (principalul producător aeronautic din Cehia, specializat în dezvoltarea, producţia, comercializarea şi mentenanţa aparatelor şi echipamentelor de zbor atât pentru uz militar, cât şi civil), Empik (principalul distribuitor de cărţi şi reviste din Polonia), Primabanka (bancă comercială în Slovacia), Dovera (cel mai mare asigurător privat de sănătate din Slovacia) şi Iglotex (lider în distribuţia alimentelor congelate în Polonia).

    După valoarea businessului total controlat, Penta devine cel mai important investitor ceh, depăşind grupul CEZ, fără îndoială cel mai cunoscut nume din statul aflat la o aruncătură de băţ de România. Veniturile totale înregistrate de CEZ în România anul trecut au ajuns la peste 490 de milioane de euro (12,4 miliarde de coroane cehe), grupul de utilităţi CEZ având peste 1,3 milioane de consumatori de energie, mai ales în zona Olteniei, dar şi cel mai mare parc eolian din România.

    Ţara noastră este astfel a treia cea mai importantă piaţă în economia grupului, după Cehia şi Bulgaria. CEZ, unul dintre cei mai mari jucători din domeniul utilităţilor la nivel european, are în spate statul ceh. Grupul a intrat pe piaţa locală acum mai bine de un deceniu când a preluat Electrica Oltenia, companie responsabilă pentru furnizarea de energie electrică în şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman.

    CEZ este cea mai mare companie din Cehia, cu venituri de circa 8,5 mld. euro anul trecut. Alături de aceasta, la vârf, se numără companii precum Agrofert (agricultură, logistică), Energeticky a prumyslovy (energie), Cepro (energie) sau O2 Czech Republic (telecom). Dintre cele mai mari zece companii din Cehia conform datelor Deloitte Central Europe Top 500 – ediţia 2016 (cea mai recentă), una singură este prezentă pe piaţa din România, şi anume CEZ.

    Totuşi, la finalul anului trecut, pe piaţa locală existau aproape 1.000 de firme cu capital ceh, de circa două ori mai multe ca în 2010, arată datele de la Registrul Comerţului. Cehia se afla la finalul anului 2008 pe poziţia a 20-a în clasamentul investitorilor străini după valoarea capitalului social subscris în companiile locale, cu un total de puţin peste 100 de milioane de euro. |n numai un deceniu, cu un sold al capitalului de circa 1,4 mld. euro, Cehia intră în top zece, un club în care podiumul este format din Olanda, Austria şi Germania, arată datele de la Registrul Comerţului. Registrul publică lunar statistici referitoare la investiţiile străine, rapoarte care iau în calcul capitalul social şi ţara de rezidenţă a investitorilor în companii româneşti. Soldul capitalului social creşte an de an atât datorită majorărilor de capital pe care acţionarii le fac în firmele deja existente, cât şi datorită fondării de noi societăţi.

    În România sunt înregistrate aproape 215.000 de companii cu capital străin, o treime din numărul total de firme. |n total, companiile controlate de acţionari înregistraţi în afara României aveau la finalul lui 2017 un sold al capitalului social subscris de 46,6 mld. euro. Astfel, Cehia reprezintă momentan o felie relativ mică din acest ”tort“, dar devine tot mai vizibilă într-o perioadă în care economia duduie, iar consumul privat continuă să crească accelerat. Apropierea geografică este un alt factor care îi convinge pe investitorii cehi din domenii variate, de la energie la imobiliare şi de la farma la retail, să se extindă pe diverse pieţe.

    Interesul companiilor din regiune pentru piaţa locală este în creştere, România intrând pe radarele vecinilor din Cehia dar şi Polonia sau Ungaria inclusiv pe piaţa de fuziuni şi achiziţii. Penta este cel mai concludent exemplu, dar nu singurul.
    Cehii de la PPF se uită cu mare atenţie la piaţa locală. Ei au revenit în România în 2016, după o pauză de câţiva ani, achiziţionând clădirea de birouri Metropolis Center. Apoi, au intrat în discuţii şi pentru preluarea America House, o clădire de biouri emblematică pe piaţă, amplasată în inima Bucureştiului, în Piaţa Victoriei.

    Mai mult, PPF, fond de investiţii deţinut de miliardarul Petr Kellner, a fost implicat şi în negocierile privind preluarea regională a activelor SAB Miller, care deţine pe plan local mărcile Ursus şi Timişoareana. Această negociere a fost câştigată de un investitor strategic în 2016, grupul japonez Asahi. Petr Kellner este, la cei 53 de ani ai săi, cel mai bogat om din Cehia, cu o avere de 15,6 mld. dolari construită în principal în domenii precum bancar, asigurări şi imobiliare, dar nu numai. După valoarea averii sale, el este de departe cel mai bogat om din Cehia şi ocupă poziţia 88 la nivel mondial în clasamentul realizat de revista americană Forbes pentru 2018.

    Cel mai bogat om din Cehia, Petr Kellner, a intrat în business la începutul anilor ’90, când vindea produse de papetărie şi birotică. Apoi a împrumutat 1 milion de dolari şi a pus bazele unui fond de investiţii pe care l-a folosit pentru a cumpăra un pachet majoritar de acţiuni în cadrul celui mai mare asigurător din Cehia în momentul privatizării acestuia. Acum, prin PPF el este un jucător care investeşte în domenii variate, de la bancar şi asigurări la telecom, energie şi imobiliare. De altfel, operatorul telecom O2 Czech Republic, una dintre cele mai mari cinci companii din Cehia, este controlat de Kellner prin interiorul PPF.

    Fondul de investiţii PPF nu este nici el novice pe piaţa din România, fiind activ anterior pe piaţa distribuţiei de gaze, controlând compania Gaz Sud. Ulterior însă aceasta a fost cedată unui alt fond de investiţii ceh, Emma Capital. Acest fond este controlat de către Jiri Smejc, un fost asociat al lui Kellner. Emma Capital şi-a făcut la rândul său simţită prezenţa pe piaţa locală în ultimul an preluând, prin intermediul Premier Energy, Forte Gaz GN, o companie care activează în domeniul distribuţiei de gaze şi care a avut anterior acţionariat românesc. Mai mult, la începutul acestui an, Ligatne Limited, o companie înregistrată în Cipru, a cumpărat traderul de gaze Covi Construct într-o tranzacţie care ajunge la aproape 9 milioane de euro. Ligatne Limited este deţinută tot de fondul ceh de investiţii Emma Capital, controlat de Jiri Smejc.

    Asaltul cehilor pe piaţa din România este tot mai puternic şi nu dă semne că s-ar schimba ceva pe viitor. La polul opus, investitorii români pe pieţele din regiune pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Şi nici aici nu sunt semne că se va schimba ceva.

  • Cine este omul care conduce lanţul de magazine care a distrus toţi chioşcarii din România

    Vassilis Stavrou a preluat funcţia de conducere a filialei locale a Mega Image în vara anului trecut, de la Xavier Piesvaux, artizanul celei mai spectaculoase evoluţii a unei reţele de pe piaţa locală.

    „Afacerea din România are cel mai mare ritm de creştere din cadrul grupului la nivel internaţional. Aici este un moment foarte bun pentru dezvoltările din comerţ, afacerea pe plan local este în creştere. Este locul potrivit în care să ne aflăm”, declară Vassilis Stavrou. Lucrează în cadrul afacerii de 22 de ani şi povesteşte că a fost în România de multe ori, având diverse roluri de-a lungul timpului.

    „Nu locuiam aici, dar veneam o dată pe lună în România”, motiv pentru care a urmărit îndeaproape evoluţia afacerii, a pieţei de retail şi a ţării în general. Acum nu mai călătoreşte la fel de mult, dar spune că a petrecut mult timp în Indonezia şi în diverse ţări europene, ca Belgia, Grecia, Serbia, Muntenegru, România, Bosnia, Bulgaria, şi Indonezia. Stavrou, care are studii de ştiinţă şi tehnologie alimentară, şi-a început cariera în cadrul Delhaize în 1994, deţinând responsabilităţi în cadrul reţelei greceşti Alfa Beta, în departamente ca logistică, siguranţă alimentară şi, ulterior, resurse umane.

    Înainte de a prelua conducerea operaţiunilor de pe piaţa românească, a fost vicepreşedinte senior pentru dezvoltare a afacerii în Sud-Estul Europei şi Indonezia. Mega Image este cel mai extins retailer din România, cu aproape 500 de magazine şi cu venituri de 3,5 mld. lei în 2015.

    Citiţi mai multe despre Vassilis Stavrou aici

  • Cristi Nechita Rotta, fondatorul producătorului clujean de etichete autoadezive Sunimprof Rottaprint: ”Vrem ca până în 2021 să creştem cifra de afaceri până la 39 de milioane de euro”

    Sunimprof Rottaprint, un business românesc de familie înfiinţat de soţii Arnella şi Cristi Nechita Rotta  în urmă cu 27 de ani, face afaceri de 20,2 de milioane de euro anual, la o marjă de profit de circa 10% printr-o tipografie flexografică axată pe producţia de etichete autoadezive ( compania produce şi etichete shrink-sleeve, etichete wrap around, capace din folie de aluminiu, folie imprimată de aluminiu, manşoane pentru cornete de îngheţată, ambalaje din hârtie metalizată, ambalaje flexibile, etichete promoţionale). Pentru anul în curs, antreprenorii şi-au fixat un obiectiv de creştere de circa 10%, până la 22 de milioane de euro.

    Sunimprof Rottaprint deserveşte circa 800 de clienţi din FMCG, cosmetică şi îngrijire personală, produse pentru casă şi detergenţi, sănătate, inginerie, automotive – dintre ei, majoritatea sunt din România, circa 100 din Germania şi Ungaria. Aproximativ 24 % din venituri sunt aduse de exporturi.

    Compania şi-a planificat un buget de investiţii pentru intervalul 2013-2021 de 18 milioane de euro direcţionate spre tehnologizare (până acum, 4 milioane de euro din investiţie a fost realizată). ”Viziunea pe care am stabilit-o pentru firmă în 2013 a fost să triplăm cifra de afaceri (de la 13 milioane de euro la acea vreme n.red) până în 2021, până la 39 de milioane de euro”, descrie antreprenorul  Cristi Nechita Rotta obiectivele pe care le vizează prin investiţiile bugetate.

    Pentru finanţarea investiţiilor, antreprenorii clujeni lucrează cu două bănci principale, BCR şi Unicredit, dar au accesat şi fonduri europene – spre exemplu, 5 milioane de euro în contextul a două proiecte de tehnologizare şi reciclare. Antreprenorii au depus recent şi un proiect de 2,5 milioane de euro fonduri norvegiene pentru reciclare.  

    Potrivit reprezentanţilor companiei, Sunimprof Rottaprint este liderul pieţei locale de tipografie flexografică, cu peste 33% cotă de piaţă, în contextul unei pieţe locale de autoadezivi de circa 50 de milioane de euro.

    Compania a evoluat de la un spaţiu de producţie de 20 de metri pătraţi, trei angajaţi şi o cantitate tipărită de 12.000 de metri liniari, la un spaţiu de 6.780 de metri pătraţi, 252 de angajaţi şi producţie de 117,37 milioane de metri liniari. ”Ne doream un business şi nu ştiam ce – voiam ceva care este bun pentru toată lumea <şi în condiţii de pace, şi în condiţii de război>, aşa am ajuns la concluzia că de etichete şi ambalaje e nevoie peste tot”, descrie

    Arnella Nechita Rotta momentul în care au decis să înfiinţeze firma, în 1991.Sediul companiei şi centrul de producţie se află în comuna Apahida din judeţul Cluj; aceasta deţine însă şi patru centre logistice în România (la Bucureşti, Timişoara, Paşcani, Braşov) şi două în Europa, în Germania şi Ungaria.

    ”Trei jucători mari de pe plan internaţional ne curtează: nu îmiplace să refuz lumea, dar nici nu cred că astăzi este momentul oportun să vindem, suntem firmă de familie, avem valori pe care poate pentru multinaţionale nu sunt prioritare. Avem tradiţie, istorie etc.”, răspunde Cristi Nechita Rotta comapaniei întrebat de posibilitatea de vânzare a companiei.

    În 2008, compania a înfiinţat şi o şcoală de tipar flexografic, unde se califică noii angajaţii companiei.

    Mai multe detalii despre evoluţia companiei locale Sunimprof Rottaprint veţi putea citi în unul dintre numerele următoare ale Business Magazin.

     

  • Poliţia germană a arestat un oficial al Porsche în legătură cu scandalul emisiilor poluante

    În urmă cu două zile, procurorii au descins la zece adrese din sudul Germaniei în cadrul unei anchetei ce vizează mai mulţi foşti sau actuali lideri ai Porsche suspectaţi de implicare în scandalul privind manipularea emisiilor poluante.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jocul românesc pentru mobil Tap Busters a atins un milion de descărcări, devenind unul dintre cele mai de succes titluri locale

    Tap Busters este un joc de tip clicker/tapper care îmbină elemente de acţiune RPG (Role Playing Game) cu un stil artistic unic realizat de Noper, un ilustrator recunoscut la nivel internaţional. 
     
    “Succesul Tap Busters, care a reprezentat prima noastră lansare importantă, evidenţiază filozofia Carbon: îi susţine pe dezvoltatorii independenţi să-şi atingă potenţialul maxim. Acest succes demonstrează, de asemenea, că modelul nostru unic de business oferă valoare dezvoltatorilor şi poate genera rezultate excelente pentru toate părţile implicate”, a declarat Cătălin Butnariu
     
    Studioul Metagame a fost înfiinţat de un grup de veterani din industria bucureşteană de gaming şi artistul recunoscut la nivel internaţional Noper (pe numele real Radu Pop). 
  • Un gigant din Germania pleacă din România. Ţiriac îi preia o parte din afacere

    Ergo, asigurător german, are ca principal acţionar unul dintre cei mai mari reasigurători din lume, Munich Re, şi după declick-ul cu Unicredit Bank îşi vinde business-ul din anumite ţări, printre care şi România.

    Acţionarii Ergo Asigurări, unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări/reasigurări din lume anunţa la mijlocul lunii martie că ia în calcul un exit de pe mai multe pieţe din Europa, printre care şi România, scrie realitatea.net

    Pentru România, cele două entităti care au fost alese sunt Generali şi Allianz Ţiriac.

  • Un balcon s-a prăbuşit peste o maşină în Centrul Istoric din Capitală

    Potrivit Poliţiei Locale, clădirea din care s-a desprins balconul este locuită, asociaţia de proprietari fiind amendată în trecut tocmai din cauza acestui balcon şi somată să repare terasa prăbuşită vineri.

    Balconul a căzut peste o maşină. Nicio persoană nu a fost rănită.

    Strada Şelari din Capitală este una dintre cele mai aglomerate zone din Centrul Vechi, mai ales în weekend, acolo funcţionând foarte multe terase şi localuri vizitate şi de mulţi turişti străni.