Tag: liceu

  • FELICITĂRI! Liceul din România unde aproape toţi sunt premianţi în clasa a XII-a

    Astăzi este ultima zi de şcoală pentru liceenii claselor a XII-a şi în multe unităţi şcolare au fost deja organizate cursurile festive. Ieri, la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” a avut loc ceremonia de absolvire a clasei a XII-a a promoţiei cu numărul 160.

    O ceremonie emoţionantă, într-o Sală festivă care s-a dovedit neîncăpătoare, pentru elevii celor şase clase care au terminat, profesori, rude şi părinţii veniţi la eveniment. Rând pe rând, elevii claselor terminale au fost chemaţi pentru a fi răsplătiţi pentru munca depusă pe parcursul anilor de liceu, rezultate foarte bune la olimpiade sau concursuri naţionale şi internaţionale. În faţa sălii festive au ajuns elevii care au obţinut medii peste 9, adică cei cu premiul I, II, III şi menţiuni. La Colegiul „Andrei Şaguna”, asta înseamnă aproape toată clasa.

    Ropote de aplauze au curs minute în şir pentru şeful de promoţie, Dragoş Manea, absolventul care a primit multiple diplome şi premii şi a coordonat activitatea televiziunii Colegiului, TELE AS. A terminat clasa a XII-a cu media 10.00, iar peste câteva luni ştie că vrea să înceapă studiile la Universitatea din Bucureşti. Promite că se va întoarce la Colegiul Andrei Şaguna ca profesor de matematică. „Au fost patru ani minunaţi, patru ani în care am încercat să dau tot ce pot acestei şcoli”, a spus tânărul. 

    Ceremonia de absolvire nu a fost însă numai pentru elevi. Doi profesori şi-au luat rămas bun de la colegi şi elevi. Tiberiu Bondar s-a retras din activitate după o viaţă la catedră sau după cum le-a spus elevilor săi, după 27.720 de ore la catedră.

    „Este o generaţie de care suntem foarte mândri. Toate generaţiile noastre sunt deosebite, dar aceasta are o încărcătură deosebită deoarece are numărul 160, îi felicităm şi le dorim mult succes în continuare”, a declarat Constanţa Bordea, director adjunct Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”.
    Ceremonia a fost una emoţionantă pentru toţi cei prezenţi. „A fost foarte interesantă, nu mă aşteptam să primesc cele mai multe premii, nu mă aşteptam să primesc de exemplu un premiu pentru că am fost acceptat la Oxford”, a spus Ştefan Manolescu, absolvent, scrie BZB

  • Se schimbă algoritmul de admitere la LICEU.Ce se întâmplă cu Evaluarea Naţională

    “Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere”, se arată în ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial în luna august 2016.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Cum arată soţia lui Emmanuel Macron, cu 25 de ani mai mare decât acesta. Când s-au cunoscut, el avea 15 ani. Galerie FOTO

    Brigitte Trogneux, soţia lui Emmanuel Macron, cel care are cele mai mari şanse să câştige şi al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 7 mai, este fosta profesoară a lui Macron din liceu.

    La 64 de ani, ea este cu 25 de ani mai în vârstă decât Emmanuel Macron, Brigitte Trogneux are toate şansele să devină Prima Doamnă a Franţei.

    Cei doi au dezvoltat o relaţie apropiată şi au păstrat legătura după ce Macron absolvit liceul. În cele din urmă cei doi s-au căsătorit şi locuiesc împreună cu cei trei copiii ai lui  Brigitte Trogneaux, scrie The Thelegraph.

    Cum arată soţia lui Emmanuel Macron, cu 25 de ani mai mare decât acesta. Când s-au cunoscut, el avea 15 ani. Galerie FOTO

  • Drama care cucereşte România: De ce absolvenţii nu au cunoştinţele de bază

    Modul de predare discursiv al profesorilor prin care transmit informaţia nu are legătură cu ceea ce văd elevii în viaţa de zi cu zi, spun specialiştii în educaţie.

    „Atunci când au de rezolvat probleme se izbesc de matematica prost cunoscută, cum ar fi fracţii, procente, adunări sau scăderi. Fizica este gândită în programa şcolară mult prea abstract, teoretic şi sunt prea multe formule“, a spus Staş.

    În opinia sa, absolvenţii de liceu nu au cunoştinţe de bază la discipline precum biologie, chimie, fizică sau chiar limba română pentru că profesorii predau într-un limbaj neînţeles de ei. „Capcana disciplinelor precum biologie, chimie sau chiar limba română este folosirea de către profesori a unui metavocabular. Spre exemplu, la biologie, copiii în loc să înveţe cum funcţionează lumea vie, ei învaţă cuvinte dificile“, a explicat Marian Staş. El precizează că slaba pregătire a absolvenţilor de liceu pleacă de la planul-cadru pentru gimnaziu. „Planul-cadru pentru gimna­ziu pleacă de la premisa că elevii învaţă toţi la fel pentru că au acelaşi număr de ore pe săptămână, iar acest lucru nu este normal“, a spus Staş.

  • Rusoaica FRUMOASĂ şi FATALĂ. Niciun soldat nu a scăpat din mâinile ei

    Roza Shanina este una dintre cele mai cunoscute eroine ale Uniunii Sovietice din cel de Al Doilea Război Mondial.

    La doar 14 ani, Roza a plecat de acasă, din micul sat în care locuia, pentru a se înscrie la liceul din Arkhangelsk. A trebuit să meargă aproape 200 de kilometri pe jos până la gara de tren care să o ducă în oraş, lucru relativ uşor pentru această tânără, obişnuită fiind cu distanţele lungi pe care le parcurgea pe jos.

    Vezi aici rusoaica FRUMOASĂ şi FATALĂ. Niciun soldat nu a scăpat din mâinile ei

  • Drama care cucereşte România: De ce absolvenţii nu au cunoştinţele de bază

    Modul de predare discursiv al profesorilor prin care transmit informaţia nu are legătură cu ceea ce văd elevii în viaţa de zi cu zi, spun specialiştii în educaţie.

    „Atunci când au de rezolvat probleme se izbesc de matematica prost cunoscută, cum ar fi fracţii, procente, adunări sau scăderi. Fizica este gândită în programa şcolară mult prea abstract, teoretic şi sunt prea multe formule“, a spus Staş.

    În opinia sa, absolvenţii de liceu nu au cunoştinţe de bază la discipline precum biologie, chimie, fizică sau chiar limba română pentru că profesorii predau într-un limbaj neînţeles de ei. „Capcana disciplinelor precum biologie, chimie sau chiar limba română este folosirea de către profesori a unui metavocabular. Spre exemplu, la biologie, copiii în loc să înveţe cum funcţionează lumea vie, ei învaţă cuvinte dificile“, a explicat Marian Staş. El precizează că slaba pregătire a absolvenţilor de liceu pleacă de la planul-cadru pentru gimnaziu. „Planul-cadru pentru gimna­ziu pleacă de la premisa că elevii învaţă toţi la fel pentru că au acelaşi număr de ore pe săptămână, iar acest lucru nu este normal“, a spus Staş.

  • DOAR în România. Bugetarii care au doar liceu câştigă MAI MULT decât absolvenţii de facultate

    Statisticienii medicali şi registratorii medicali debutanţi, absolvenţi de studii medii, care lucrează la anatomie patologică şi medicină legală, vor avea în 2022 salarii de bază de aproape 4.700 lei brut lunar, cu 19% mai mult decât psihologii, logopezii, kinetoterapeuţii, asistenţii sociali, biochimiştii, fizicienii medicali, fiziokinetoterapeuţii debutanţi cu studii superioare de lungă durată, care lucrează în spitale clinice, potrivit proiectului de lege al salarizării unitare.

    Un site de ştiri a întocmit lista bugetarilor cu studii medii, care vor fi remuneraţi mai bine decât unii dintre colegii lor cu studii superioare în anul 2022, dacă proiectul de lege va fi adoptat în forma actuală.

    O parte dintre bugetarii care au absolvit doar studii medii şi care lucrează în Justiţie, în Diplomaţie, în Învăţământ, Cultură, spitale sau Administraţia publică centrală, vor încasa în anul 2022 salarii de bază mai mari decât ale celor mai mulţi bugetari debutanţi, absolvenţi de studii superioare de lungă durată, potrivit unei statistici care a analizat proiectul legii salarizării unitare.

    Cel mai bine plătiţi bugetari cu studii medii lucrează în Justiţie şi vor avea în anul 2022 salarii de bază de aproape 7.600 lei brut lunar, adică circa 5.300 lei „în mână”. Se vor bucura de aceste niveluri salariale prim-grefierii, grefierii – şefi de secţie, grefierii – şefi, conform proiectului legii salarizării unitare.

    Spre comparaţie, imensa majoritate a bugetarilor debutanţi, absolvenţi de studii superioare de lungă durată, vor încasa în anul 2022 salarii de bază de 3.950 lei brut lunar, adică aproape 2.800 lei net lunar, arată o statistică realizată de un site de ştiri pe baza proiectului legii salarizării unitare.

    Totuşi, cu excepţia angajaţilor din Justiţie şi Sănătate, majoritatea bugetarilor cu studii medii şi salarii de bază mai mari decât ale debutanţilor absolvenţi de studii superioare de lungă durată vor încasa în anul 2022 cu maximum 10% mai mult decât licenţiaţii, arată datele din proiectul de lege, comparate de noi, scrie jurnalumm.

  • Doar in România. Bugetarii care au doar liceu câştigă mai mult decât absolvenţii de facultate

    Statisticienii medicali şi registratorii medicali debutanţi, absolvenţi de studii medii, care lucrează la anatomie patologică şi medicină legală, vor avea în 2022 salarii de bază de aproape 4.700 lei brut lunar, cu 19% mai mult decât psihologii, logopezii, kinetoterapeuţii, asistenţii sociali, biochimiştii, fizicienii medicali, fiziokinetoterapeuţii debutanţi cu studii superioare de lungă durată, care lucrează în spitale clinice, potrivit proiectului de lege al salarizării unitare. ECONOMICA.NET a întocmit lista bugetarilor cu studii medii, care vor fi remuneraţi mai bine decât unii dintre colegii lor cu studii superioare în anul 2022, dacă proiectul de lege va fi adoptat în forma actuală.

    O parte dintre bugetarii care au absolvit doar studii medii şi care lucrează în Justiţie, în Diplomaţie, în Învăţământ, Cultură, spitale sau Administraţia publică centrală, vor încasa în anul 2022 salarii de bază mai mari decât ale celor mai mulţi bugetari debutanţi, absolvenţi de studii superioare de lungă durată, potrivit unei statistici ECONOMICA.NET, care a analizat proiectul legii salarizării unitare.

    Cel mai bine plătiţi bugetari cu studii medii lucrează în Justiţie şi vor avea în anul 2022 salarii de bază de aproape 7.600 lei brut lunar, adică circa 5.300 lei „în mână”. Se vor bucura de aceste niveluri salariale prim-grefierii, grefierii – şefi de secţie, grefierii – şefi, conform proiectului legii salarizării unitare.
    Spre comparaţie, imensa majoritate a bugetarilor debutanţi, absolvenţi de studii superioare de lungă durată, vor încasa în anul 2022 salarii de bază de 3.950 lei brut lunar, adică aproape 2.800 lei net lunar, arată o statistică realizată de ECONOMICA.NET pe baza proiectului legii salarizării unitare.

    Totuşi, cu excepţia angajaţilor din Justiţie şi Sănătate, majoritatea bugetarilor cu studii medii şi salarii de bază mai mari decât ale debutanţilor absolvenţi de studii superioare de lungă durată vor încasa în anul 2022 cu maximum 10% mai mult decât licenţiaţii, arată datele din proiectul de lege, comparate de noi, scrie jurnalumm

  • Cum a ajuns fiul unu imigrant evreu care trăia în Bronx unul dintre cei mai bogaţi şi celebri oameni din lume

    Cu mult timp înainte să devină un fashion icon, fondatorul brandului Ralph Lauren se numea Ralph Lipschitz şi era cel mai mic dintre cei patru copii ai unor imigranţi evrei din Bronx, originari din Ucraina. Pentru a „evada” din mediul modest în care trăia, Ralph Lauren îşi făcuse un obicei din a merge la cinema şi a-şi imagina că face parte din distribuţia filmelor. „Efectiv intra în pielea personajelor sale preferate şi se gândea ce ar face, cum ar acţiona el în scenele respective”, a declarat presei Michael Gross, autorul cărţii „Genuine Authentic: The Real Life of Ralph Lauren”. Jocul acesta l-a apropiat din ce în ce mai mult de lumea fascinantă a celebrităţilor, a croit direcţia şi i-a conferit abilitatea de a păşi mai uşor către domeniul modei.

    Deoarece în adolescenţă a îndurat ani de tachinări, la puţin peste 20 de ani tânărul a decis să îşi schimbe numele în Lauren, tocmai pentru a evita riscul ca originile sale să fie luate în derâdere. După un scurt stagiu în armată, Lauren s-a mutat din nou în New York, unde a început să lucreze ca vânzător la un magazin Brooks Brothers. O experienţă marcantă pentru destinul său a fost participarea la primul meci de polo. „Eram expuşi la diverse lucruri fabuloase pentru noi atunci – caii, echipamentele de piele, fetele blonde, înalte, cu pălării uriaşe şi, mai ales, societatea elitistă pe care am cunoscut-o acolo”, povestea Warren Helstein, prietenul care l-a dus la acel meci.

    Evenimentul l-a inspirat pe Lauren să dezvolte un brand elegant, high class, care a devenit ulterior Polo Ralph Lauren. Având doar o diplomă de liceu şi câteva cursuri de antreprenoriat la activ, decizia de a-şi înfiinţa propria companie a fost primul mare risc pe care acesta şi l-a asumat de-a lungul carierei sale legendare. Următorul a fost hotărârea de a crea şi pune pe piaţă cravate late, colorate, într-o perioadă în care toată lumea le purta pe cele subţiri şi simple. Iar curajul său pare să fi fost o bună strategie, având în vedere că în primul an a vândut cravate de 500.000 de dolari.

    În ciuda succesului său rapid, Lauren nu s-a relaxat şi a continuat să se extindă agresiv, unul dintre principiile sale fiind „Te poţi bucura de reuşită în timp ce avansezi”. În ceea ce ţine de designul produselor create, Ralph Lauren se axează pe simplitate şi, conform spuselor sale, propune haine pe care el însuşi le-ar purta. De-a lungul timpului, brandul s-a făcut cunoscut în domeniul hainelor, al accesoriilor şi parfumurilor, iar în 1977 Lauren a decis să listeze compania la bursa de la New York, dar păstrat 81,5% dintre acţiuni. În urmă cu doi ani s-a retras din poziţia de CEO al companiei, dar a păstrat două funcţii: cea de preşedinte şi de director de creaţie.

    Copilul curios care se visa milionar se bucură acum, la 77 de ani, de laurii succesului la nivel global, de confortul proprietăţilor sale din Jamaica, Long Island, Bedford sau Manhattan şi de colecţiile sale impresionante de maşini valoroase, a căror valoare se ridică la 200 de milioane de dolari.

    Ralph Lauren este căsătorit din 1964 cu Ricky Anne Loew-Beer şi are trei copii, dintre care doi au activităţi în afaceri, iar cel mai mare este producător de film şi actor. Creatorul de modă a făcut şi numeroase acte de caritate, implicându-se, printre altele, şi în diverse proiecte dedicate prevenirii şi tratării cancerului. În 2011 a lansat Polo Ralph Lauren Foundation, prin intermediul căreia donează bani în scopuri caritabile.
     

  • În urmă cu 10 ani au pornit o şcoală cu 5 elevi, iar acum au peste 450 de elevi şi venituri de 3,2 milioane de euro

    „Am început în urmă cu 10 ani, în mansarda unei vile din Pipera, cu o clasă I cu cinci elevi. Atunci, în 2007, planul nostru de dezvoltare includea doar ciclul primar”, spune Diana Segărceanu, cofondator şi director executiv al Avenor College. Primele investiţii au fost făcute din resursele proprii, însă odată cu extinderea au apelat şi la credite. La trei ani de la debutul afacerii au deschis şi ciclul gimnazial şi s-au mutat în actualul campus din Băneasa, „în spaţii construite special pentru a corespunde, atât funcţional, cât şi estetic, necesităţilor unei instituţii de învăţământ moderne”, spune antreprenoarea. 2015 a fost anul când au lansat şi Liceul Internaţional Avenor, care respectă programa Cambridge International Examination.

    „De la înfiinţare, investiţia a fost continuă, de la un an la altul, iar până în acest moment se ridică la peste 4,5 milioane de euro”, spune Segărceanu. Tot ea povesteşte că una dintre cele mai mari dificultăţi a fost, de-a lungul timpului, recrutarea profesorilor; au apelat la de cele mai multe ori la ajutorul consultanţilor externi de resurse umane. Au creat, de asemenea, un profil al profesorului de la Avenor College, pe care îl urmează atât în procesul de recrutare, cât şi în cel de evaluare a performanţelor acestora. „Noi căutăm oameni temerari în această meserie, care sunt dedicaţi şi pasionaţi, au obiective foarte clare, au noţiunile pedagogice şi psihologice necesare pentru a-i putea ghida pe copii. Şi, nu în ultimul rând, ne împărtăşesc valorile şi principiile. Nu-i găsim uşor, dar suntem perseverenţi şi-i căutăm mereu, avem un proces de recrutare continuu, care durează 365 de zile”, explică Diana Segărceanu strategia de recrutare a cadrelor didactice.

    În cadrul şcolii Avenor, elevii parcurg programa şcolară naţională, însă diferenţa faţă de alte şcoli cu profil similar este că structura acesteia este creată astfel încât să fie centrată pe elev şi adaptată la nevoile de învăţare individuale. Profesorii folosesc strategii educaţionale complementare, materiale didactice diverse şi interactive, iar disciplinele şcolare obligatorii sunt completate prin cursuri specifice sistemului britanic. Mai exact, elevii au ore de dezvoltare personală şi ore de studiu individual la clasă, o gamă de cluburi extracurriculare, prin care participă la activităţi, în şcoală şi în afara ei.

    De asemenea, sistemul de evaluare standard prin calificative şi note este completat de un set de instrumente de evaluare alternativă prin merite academice, spune antreprenoarea. În cadrul Liceului Internaţional Avenor, care respectă programa Cambridge International Examinations, elevii mai învaţă şi despre antreprenoriat, leadership, provocări globale, serviciu comunitar, sport şi arte. Anul acesta liceul va deschide procesul de admitere şi pentru ultimii doi ani de liceu, clasele a XI-a şi a XII-a, Sixth Form în sistemul britanic. „Prin materiile pe care le propunem, în afara celor clasice, le dezvoltăm elevilor gândirea antreprenorială, pe care se pot baza mai târziu, dar şi acele calităţi care le vor facilita accesul către marile universităţi din lume şi care îi vor ajuta să devină lideri în profesiile pe care şi le vor alege”, adaugă Diana Segărceanu.

    Numărul celor înscrişi a crescut de la un an la altul, odată cu vârsta elevilor, mai spune ea. În prezent, 312 copii urmează cursurile din clasele pregătitoare până la clasa VIII, 23 elevi în clasele IX şi X şi 120 de preşcolari sunt înscrişi la grădiniţa Avenor. Pe fondul acestei creşteri constante, fondatorii estimează că până în anul 2020 vor ajunge la capacitatea maximă a campusului Avenor College, de 550 de elevi. Taxa pentru clasele I – VIII este de 7.500 de euro pe an, cea pentru clasa pregătitoare este de 6.900 de euro pe an, iar pentru liceu ajunge până la 10.500 de euro pe an. Fundaţia Avenor acordă anual burse pentru liceul internaţional, care acoperă între 25% şi 100% din taxa de şcolarizare, fiind oferite unor elevi excepţionali, cu rezultate academice remarcabile şi realizări în cadrul activităţilor extracurriculare. Bursierii, precizează antreprenoarea, au posibilitatea să‑şi păstreze bursa pe perioada celor patru ani de liceu, cu condiţia să îşi menţină an de an nivelul academic şi comportamental pentru care au primit bursa.

    Profilul elevului de la Avenor se încadrează în tipologia copilului responsabil şi disciplinat, spune Segărceanu: „Sunt ambiţioşi, fără să fie individualişti şi sunt campioni ai colaborării, ai lucrului în echipă. Îşi susţin cu dezinvoltură şi originalitate punctele de vedere, sunt mereu curioşi şi creativi, nu se tem să experimenteze şi nici să greşească”. Pe de altă parte, cadrele didactice angajate trebuie să fie oameni dedicaţi profesiei şi care vorbesc cu pasiune despre educaţie. De asemenea, un partener foarte important în această ecuaţie sunt părinţii din comunitate. „Pentru noi este foarte important nu doar să-i educăm pe elevi, ci şi ca aceştia să «înveţe să înveţe». Pentru a reuşi, avem nevoie de o cooperare strânsă şi deschisă între profesori, elevi şi părinţi”, adaugă antreprenoarea.