BusinessMagazin

Tag: istorie

  • Roula Khalaf Prima femeie redactor-Şef al Financial Times: „Acest capitalism are nevoie de o resetare”

    Despre cum vede Khalaf vremurile actuale, de unde a pornit şi cum a ajuns ea la prestigiosul ziar scrie, într-un interviu cu ziarista, revista Vogue. De acolo, cititorul poate afla şi câteva mici detalii fine despre cum funcţionează un ziar de calibrul lui Financial Times.
    Roula Khalaf intră în biroul ei îmbrăcată ca pentru o zonă de război şi o invitaţie la Checkers, toate în aceeaşi zi. În luna ianuarie a acestui an, ea a preluat cârma Financial Times, devenind prima femeie redactor-şef din istoria de 131 de ani a prestigiosului ziar britanic. „Pentru mine, este cea mai naturală evoluţie. De fapt, am fost şocată că s-a scris atât de mult în presă despre asta”, spune ea. Khalaf crede că nu mai există o imagine a editorului clasic – şi, prin urmare, nu există nicio aşteptare ca imaginea să dăinuiască.

    Spaţiul unde lucrează are accentul pe calm în locul strălucirii, biroul aşezat în spate şi ordonat scrupulos, singurul spaţiu aglomerat fiind un raft cu premii. Ferestre de sticlă oferă o vedere asupra City-ului londonez, care timp de multe decenii a făcut din acest ziar biblia sa. Mai recent, FT a devenit o voce autoritară pentru cititorii obişnuiţi, care îi preţuiesc internaţionalismul şi insistenţa pe imparţialitate şi exactitate.

    La întâlnirea cu ziarista Zoe Williams de la Vogue, autoarea interviului, grosul impactului coronavirusului urma încă să fie simţit în Marea Britanie, iar Khalaf şi echipa sa îşi ocupau tot timpul cu pandemia care se apropia. Încă de la începutul crizei, FT a înregistrat un ritm de creştere fără precedent a numărului de cititori şi abonaţi noi. Pentru a-şi ajusta producţia în consecinţă, ziarul a lansat bloguri live 24/7 şi noi actualizări de afaceri. A abordat cele mai strălucite minţi economice pentru a scrie zilnic despre modul în care virusul schimbă lumea. Este un teritoriu cu totul nou, dar Khalaf a acceptat provocarea.
    Este curioasă şi energică şi – ca la mai toate minţile serioase – pe chipul ei se poate deduce o uşoară urmă de amuzament; singurul lucru pe care Khalaf îl recunoaşte ca fiind neobişnuit în ascensiunea ei este locul de unde s-a lansat: „Se spunea că dacă eşti redactor-şef adjunct nu devii niciodată redactor-şef. Când am fost aleasă redactor-şef adjunct la FT în 2016, un bun coleg de-al meu mi-a spus: «Aceasta este cea mai mare greşeală pe care ai făcut-o vreodată, ce vei face în continuare?»”.

    Chiar şi ca redactor-şef adjunct Khalaf a schimbat cursul jurnalului financiar. Aceasta a fost perioada în care ziarul a dezvoltat JanetBot, un program care analizează imaginile de pe site-ul web al publicaţiei pentru a asigura o reprezentare echitabilă a femeilor, şi robotul She Said He Said, conceput să asigure că informaţiile prezentate în FT provin de la mai multe surse (organizaţia de mass-media a constatat anterior că doar 21% din citatele din ziar proveneau de la femei). „Ne-am gândit mai ales la pagina noastră principală”, spune Khalaf despre JanetBot, „pentru că cel mai uşor lucru pentru o poveste de afaceri este să ai imaginea unui trader sau a unui tip în costum.”
    Diversitatea este misiunea. „Cred că toată lumea de aici a îmbrăţişat ţelul. Toţi jurnaliştii şi editorii noştri se gândesc cu atenţie la acest lucru. Văd multe schimbări. Dar în ce măsură se vede schimbarea în exterior? Vrem să facem mai multe cercetări pentru a afla.”

    Nu este surprinzator, din partea poate a celui mai sobru ziar din lume, faptul că evoluţia sa are la bază cercetări atente. Khalaf spune că atunci când i s-a cerut să contureze o imagine a Financial Times, cititorii obişnuiau să descrie un bărbat. „Iar unii chiar au spus: «Un bărbat care-ţi întoarce spatele.” Aşa că a fost cam intimidant. Nu pentru toată lumea, desigur – citesc ziarul de când eram adolescentă. Nu m-am gândit niciodată la aşa ceva.”
    Politica şi finanţele au fost dintotdeauna lumi de explorat pentru Khalaf. Tatăl ei a avut un scurt episod ca ministru al economiei la începutul războiului civil din Liban şi a lucrat ca executiv de top la o companie de asigurări americană în cea mai mare parte a carierei sale. Crescând în Beirut, cu  vedere la celebrul hotel Le Commodore, a căpătat o fixaţie pentru viaţa de corespondent. „Asta m-a atras către jurnalism, mi s-a părut atât de enigmatic, misterios şi captivant. Şi am avut momente din cariera mea care mi-au amintit de Commodore. Întotdeauna era un hotel acolo. Fiecare conflict a avut un hotel, în Irak a fost Rasheed, Saint George în Algeria.”

    Primii ani i-au construit rezistenţa: „Ne-am mutat foarte des, în Liban şi în afară.” Cu toate acestea, cariera ei a început în mai puţin agitata lume a jurnalismului de afaceri, – o alegere calculată care i-a permis să lucreze în America, unde şi-a luat licenţa şi masterul la şcoala de comunicare publică SI Newhouse din Syracuse şi, respectiv, Columbia. Iniţial, a lucrat pentru Forbes ca verificator de informaţii, apoi ca reporter, pentru a ajunge la FT în 1995.
    Anii ’90 au fost un deceniu al călătoriilor şi plin de evenimente, iar Khalaf a avut ce să vadă, mai întâi din postura de corespondent în Africa de Nord, apoi de pe o poziţie de corespondent în Orientul Mijlociu şi, în cele din urmă, ca redactor extern. Chiar dacă ziarul a afirmat clar că nu acoperă războaiele, are una dintre cele mai extinse reţele de corespondenţi străini. „Deşi este adevărat că nu acoperim niciun război, nu poţi spune cu adevărat povestea politicii, a economiei, a societăţii şi a viitorului fără a fi acolo. Pur şi simplu trebuie să fii acolo. Deci a fost cu siguranţă interesant, da. Dar niciodată nu am simţit că este cu adevărat romantic. Romanţam corespondentul de război, dar mă vedeam întotdeauna ca un corespondent străin.”
    Altceva o speria pe ea. „Îmi era foarte rar teamă. M-am speriat când fiul meu cel mare a putut să citească ziarul şi să vadă de unde trimit veştile. Atunci eram neliniştită că va deveni neliniştit din cauza mea. Le spuneam familiei şi părinţilor mei că voi merge în Iordania, când de fapt mergeam în Irak. Îmi amintesc foarte clar că o dată l-am sunat pe fiul meu, iar acesta mi-a spus: «Ştiu că eşti în Bagdad». Primeam, desigur, FT-ul în fiecare dimineaţă, iar soţul meu ar fi trebuit să-l ascundă”.

    Acum, Khalaf este la conducerea celui mai mare promovator al capitalismului. Deşi nu neapărat aşa ar descrie ea Financial Times. „Forbes şi FT se află pe aceeaşi pagină în ceea ce priveşte credinţa în pieţele libere, ambele publicaţii cred în valoarea afacerii şi în valoarea creată de afaceri. Dar FT nu este propiaţă şi probusiness fără nicio urmă de îndoială. Vrem să facem afacerile responsabile şi întotdeauna le-am cerut socoteală companiilor. Excesele care au dus la criza financiară globală, impactul politic, fie că este vorba de populism sau naţionalism, fie de creşterea inegalităţii: este clar că acest capitalism are nevoie de o resetare.”

    Khalaf se simte bine având perspectiva globală pe care i-o oferă Londra: „De aceea am vrut să mă stabilesc în Marea Britanie”, spune ea. „Cu siguranţă mi-am dorit ca baieţii mei să crească într-un mediu mai stabil.” Are doi fii – unul la şcoală, celălalt absolvent de universitate – şi un soţ, un fost bancher, care lucrează acum în energie regenerabilă. Khalaf îşi petrece prima oră din zi citind, evită şedinţele la micul dejun pentru a-şi putea duce fiul la şcoală şi discută idei cu colegii şi cu executivii cât e ziua de lungă. Dacă a făcut ca establishmentul să arate mai puţin „palid şi bărbăteasc” (o aluzie la dominaţia albilor şi bărbaţilor în structurile de conducere ale statelor sau companiilor), nu l-a găsit niciodată învechit. „Glamour nu este cuvântul pe care l-am folosi pentru meseria mea. Mă face să mă simt împlinită, este fascinantă, este interesantă. Dar suntem foarte liniştiţi aici. Calm şi profesionalism, aşa cum a fost mereu.”
    Însă lumea din afara biroului său personalizat şi liniştit inspiră tocmai opusul. Jurnalismul, desigur, oferă propriile sale provocări inedite. 

    „Cred că ameninţarea majoră este lipsa încrederii; jurnalismul de calitate nu inspiră încredere şi, în unele cazuri, oamenii au încredere în ştirile false mai mult decât în ştirile reale. Cred că este o problemă destul de importantă. Dar nu este o luptă pierdută, sub niciun aspect. Trebuie să insistăm. Trebuie să luptăm.


    Ziarista preia organizaţia globală de ştiri acum, când lumea nu a fost niciodată mai fascinantă sau mai volatilă. „Este minunat pentru jurnalism”, spune ea, în ochi sclipindu-i recunoaşterea tacită că sunt vremuri groaznice pentru orice altceva. „Nimeni nu a văzut coronavirusul venind, iar acest lucru a avut un impact masiv asupra afacerilor şi a economiei, un impact masiv asupra a tot ceea ce scriem. Asta pe lângă politica monetară, pe lângă alegerile din SUA – alegeri americane foarte interesante – şi Brexit şi acordurile comerciale şi războiul comercial, care s-a calmat puţin, dar care va reveni.”
    Cu toate acestea, chiar dacă enumeră aceste evenimente şi circumstanţe extraordinare, ea se orientează în mod firesc spre optimism: „Cred că am simţit cu toţii un recul. Un recul destul de profund. Dar este un pas în spate permanent? Nu neapărat.
    Uitaţi-vă, de exemplu, la protestele şi revoltele din ultimii ani: Hong Kong, unele ţări latino-americane, Sudan. Protestele legate de schimbările climatice pe care le-am văzut sunt foarte interesante. Toată lumea recunoaşte că mişcările populare au avut un impact.”

    Modul ei de a se purta este atât de potolit şi atent încât este nevoie de un timp pentru a realiza cu cine ai de-a face: un radical calm şi abil – aşa se încheie interviul din Vogue.

  • Vrei să îţi cumperi un oraş întreg într-una dintre cele mai frumoase ţări din lume? Vezi cât costă şi cum arată

    Cei pasionaţi de vestul sălbatic au acum posibilitatea nu doar de a încerca o experienţă tipic americană, ci chiar de a cumpăra un întreg oraş construit în stil western în Noua Zeelandă, scrie CNBC. 
     
    Mellonsfolly Ranch, un orăşel de 900 de acri situat în Insula de Nord a Noii Zeelande, la aproape şase ore de condus de Auckland, a fost scos la vânzare pentru 7,5 milioane de dolari şi vine „la pachet” cu clădiri tematice şi o fabrică de miere de Manuka.
     
     
    Orăşelul a fost construit în 2006 de John Bedogni şi deţine, de asemenea, un salon autorizat, o sală de judecată folosită şi ca cinematograf, un birou al şerifului şi o sală de biliard. Există, totodată, trei case care pot găzdui până la 22 de persoane, un boutique-hotel cu preţuri începând de la 5.000 de dolari pe noapte şi un heliport.
     
    În apropiere pot fi desfăşurate activităţi precum pescuit, vânătoare sau înot.  

  • Recomandare de film: un serial care face istorie, dar nu datorită serialului

    Poate în contextul lansării recente a navetei spaţiale a companiei SpaceX, dar şi a listei de actori cunoscuţi, printre care şi Steve Carell, starul parodiei despre spaţiile de muncă The Office, aşteptările legate de Space Force erau ridicate. Poate prea ridicate pentru această comedie lansată recent de Netflix. Totuşi, serialul se dovedeşte a fi un reper pentru platformele de streaming din alte puncte de vedere.

     

    „Un serial incredibil de prost, aceleaşi personaje din spatele The Office te vor dezamăgi” scrie publicaţia americană The Verge despre recentul Space Force. Criticile referitoare la cea mai recentă producţie disponibilă pe Netflix au apărut la scurt timp după lansare, parte din cauza aşteptărilor create de acesta: contextul generat de lansarea rachetei private a companiei SpaceX, o nouă divizie a armatei americane dedicată spaţiului anunţată de Donald Trump, cât şi distribuţia de excepţie. Serialul îi reuneşte pe Steve Carell (actorul principal) şi pe Greg Daniels, care anterior au lucrat împreună la The Office – un serial reprezentativ pentru viaţa în spaţiile de birouri de după anii ’90. În distribuţie se numără şi John Malkovich şi Lisa Kudrow (Phoebe din serialul Friends).
    Serialul se axează pe dinamica la locul de muncă  – un loc de muncă atipic, respectiv cea de-a  şasea subsidiară a Forţelor Armate a Statelor Unite. Un pilot decorat, generalul cu patru stele Mark R. Naird (Carell), este numit la conducerea acestei ramuri şi se mută cu întreaga sa familie în mijlocul deşertului, în Colorado, unde se află un fel de campus al tuturor angajaţilor subsidiarei. Serialul nu este un dezastru total – este pe alocuri amuzant – şi include câteva repere importante – spre exemplu unul dintre episoade pare a fi un omagiu adus animalelor trimise în spaţiu.
    Chiar dacă se presupune că valul de critici ar fi fost o piedică în popularitatea serialului, acesta a ocupat timp de mai multe zile locul 1 prin prisma vizualizărilor în pieţe precum Statele Unite şi Australia.
    Unul dintre motivele pentru care serialul nu s-ar fi ridicat la nivelul aşteptărilor este că Daniels a lucrat aproximativ în aceeaşi perioadă la serialul Upload, publicat pe Amazon Prime.
    Potrivit presei internaţionale, Space Force parodiază o nouă ramură a armatei americane lansată de preşedintele Trump. De altfel, divizia reală a armatei poartă un nume asemănător cu cel al serialului: Space Force. Potrivit Hollywood Reporter, show-ul a rezervat drepturile de autor pentru numele „Space Force” în numeroase pieţe, inclusiv în Europa, Australia şi Mexic, în timp ce Space Force a reuşit doar să aplice pentru înregistrarea mărcii în Statele Unite. Acest lucru înseamnă că show-ul are confirmate mai multe drepturi decât armata americană.
    Sistemul american de patente şi biroul înregistrărilor de marcă de aici se bazează pe principiul „primul venit, primul servit”, iar Netflix a aplicat pentru înregistrarea mărcii înaintea Armatei Americane. Articolele din presa internaţională spun că în timp ce majoritatea oamenilor vor înţelege diferenţa dintre serialul Space Force şi departamentul militar Space Force, numele poate crea confuzie când vine vorba despre vânzarea de articole care poartă numele acestei mărci.
    Iată motivul pentru care acest serial ar putea face istorie: chiar dacă parodia nu este pe gustul vostru, ar putea să devină totuşi un simbol al unei lupte câştigate cu un proiect al preşedintelui american Donald Trump. 

    Space Force
    Producători: Greg Daniels, Steve CaRell
    Actori: Steve Carell, John Malkovich, Ben Schwartz, Lisa Kudrow
    Data lansării: 29 mai
    Notă IMDB: 6,9 din 10

  • Probleme uriaşe pentru un lanţ de magazine preferat de români. Pentru prima dată în istorie compania a anunţat profit sub zero

    Criza provocată de coronavirus a afectat puternic Inditex: cifra de afaceri trimestrială a grupului spaniol de modă a fost redusă la jumătate, în timp ce profiturile s-au situat sub zero pentru prima dată pentru prima dată în istoria companiei. Mai mult decât atât, recuperarea este mai lentă decât se aşteptau reprezentanţii grupului: doar în China şi Coreea situaţia a revenit la normal, scriu cei de la retaildetail.eu.

    În primul trimestru al anului 2020 s-au obţinut pentru prima dată în istoria grupului rezultate negative, deoarece 88% din magazinele sale au fost obligate să îşi închidă porţile. Grupul şi-a înregistrat scăderea cifrei de afaceri de la 5,9 la 3,3 miliarde de euro şi, pentru a înrăutăţi, profitul a scăzut la 409 milioane de euro sub zero – primele pierderi din istoria grupului, relatează Reuters.

    Un efect secundar al pandemiei, pozitiv de această dată, a fost majorarea uriaşă a vânzărilor Inditex în online: vânzările trimestriale au crescut cu 50%, în aprilie înregistrând vânzări aproape duble pe acest canal. Acest lucru confirmă prognozele Inditex potrivit cărora online-ul va reprezenta un sfert din vânzările totale, comparativ cu nivelul actual de 14%.

    În afară de online, grupul se va concentra şi pe magazine mai mari, crescând suprafaţa totală a unităţilor cu 2,5% pe an. În schimb, grupul doreşte să închidă 1.000 de magazine mai mici în 2020, ba chiar 1.200 în 2021. Se estimează că aceste planuri vor costa compania 900 de milioane de euro pe an.

    Cifra de afaceri din mai a fost la 49% faţă de nivelul anului 2019. Doar în China şi Coreea veniturile s-au normalizat.

  • Viaţa la ţară ca o afacere. Cum a transformat o femeie care a lucrat o viaţă la bancă un sat uitat de lume într-o afacere profitabilă – GALERIE FOTO

    Proiectul Caselor de Oaspeţi de la Cincşor a apărut oficial pe scena turismului local în urmă cu patru ani şi a pus pe harta Transilvaniei un sat de doar 650 de locuitori, un sat uitat de lume, rămas undeva în negura timpului.

    Când fosta şcoală, fosta parohie şi două case tradiţionale săseşti au fost restaurate şi introduse în circuitul turistic, câteva mii de iubitorii de natură, de istorie şi de gastronomie locală şi-au pus Cincşorul pe lista de vizitat. Spre exemplu, doar anul trecut circa 8.000 de români şi străini au trecut pragul bisericii fortificate din sat, iar o parte s-au cazat în Casele de Oaspeţi. Pandemia de Covid-19 a dat iniţial peste cap planurile de vacanţă pentru acest an ale multora, dar lucrurile încep acum să se aşeze din nou pe făgaşul normal, iar România în general şi Transilvania în particular devin cap de listă în ceea ce priveşte destinaţiile de top pentru acest sezon.

    O antreprenoare care şi-a construit cariera în mediul bancar a dezvoltat, alături de soţul său, în satul natal Cincşor din Transilvania un proiect ce a găzduit 1.200 de vizitatori în 2019, majoritatea români. Încă de la început fondatorii au mizat pe turiştii locali, tineri de 25-45 de ani, ce lucrează în IT, media, în corporaţii sau care au profesii liberale. Sunt persoane cu venituri peste medie, iar decidenţii sunt în proporţie de 90% femei.

    „E un segment în creştere acesta, sunt oameni care vin atraşi de autenticitatea locului, de relaţia personalizată cu proprietarii. Plus că transmitem o poveste. Şi mai avem un avantaj, bucătăria, mai exact restaurantul propriu. Suntem deschişi tot timpul anului, iar în 2019 am avut un grad mediu de ocupare de 64%”, spune Carmen Schuster, cea care alături de soţul său a lansat proiectul Casele de Oaspeţi de la Cincşor. Ea locuieşte în localitatea braşoveană Cincşor, care numără doar 650 de locuitori. S-a mutat aici, alături de soţul său, acum aproape cinci ani şi a dezvoltat proiectul ce are o capacitate de cazare de circa 40 de persoane.

    „Nu există o lipsă de calitate a vieţii aici. Trebuie să fii racordat la oraş, e adevărat, dar şi comunităţile de aici sunt vii. Există efervescenţă. Nu ducem deloc lipsa oraşului. Aici, deşi munceşti mult, te poţi concentra mai bine. Nu mai pierzi timpul în trafic. În plus, nu suntem departe de cultură şi de activităţi sociale, Sibiul fiind la doar o oră distanţă. Plus că, o dată pe lună, venim la Bucureşti.”

    Carmen Schuster a plecat în Germania în ’85, cu gândul de a rămâne acolo. Studiase aici franceza şi germana, iar acolo a absolvit o facultate cu profil economic la Karlsruhe.
    Apoi s-a angajat în sistemul bancar, unde până în 2000 s-a ocupat de restructurarea băncilor din Germania. Prima dată a revenit în România în 1996 pentru un proiect internaţional de restructurare a CEC. A plecat înapoi şi a revenit ulterior în 2000, tot pentru un proiect de consultanţă. 

    A fost angajată apoi de grupul austriac Erste Bank, care în 2006 a cumpărat BCR. Carmen Schuster face parte din echipa de tranziţie, tranziţie care a durat ceva ani. „Am făcut banking din pasiune. De altfel şi acum am lucrat la un proiect ce va fi implementat din toamnă şi care este menit să acorde credite pentru dezvoltarea businessurilor creionate de femei.” Este un proiect venit din Germania şi realizat de BERD în colaborare cu Savings Banks Foundation for International Cooperation. „Nu m-am desprins cu totul de banking, dar de acum mai bine de un deceniu am considerat că trebuie să găsesc o alternativă, că trebuie să mă racordez la alte domenii. Zona de restaurare şi cea culturală au fost întotdeauna pasiunile mele.”

    Astfel, în 2010, a început, alături de soţul său, să cumpere case în localitatea natală Cincşor pe care să le restaureze şi să le introducă în circuitul turistic. Acum aproape cinci ani s-au mutat în Transilvania şi se ocupă de acest proiect antreprenorial. „În 2010 am simţit că trebuie să rămân în România. A fost momentul când am început să construiesc ideea de case de oaspeţi. Deschiderea oficială a avut loc în 2016, însă am lucrat la proiectul de restaurare din 2010. În paralel lucram şi în corporaţie.”

    În primii ani, atât ea, cât şi soţul său, de profesie istoric, au făcut naveta. Plecau sâmbăta dimineaţa la 5 din Bucureşti şi la ora 9 erau pe şantier, la discuţii cu muncitorii. Iar duminica plecau înapoi. „N-am simţit oboseală, am simţit că nu mai eram legată exclusiv de lumea abstractă a bankingului”, rememorează astăzi Carmen Schuster.

    Ea îşi aminteşte că atunci când s-a întors prima dată în România, în 1996, a simţit o reală efervescenţă. Locuise iniţial în Freiburg, în vestul Germaniei, dar apoi s-a mutat la Berlin în ’89 pentru că acolo se întâmpla istoria. A văzut astfel în estul Germaniei cât de repede se pot dezvolta lucrurile.

    „Credeam şi cred că poate şi România să crească. Acum cred chiar mai mult ca acum un deceniu. Doar că ritmul e foarte lent. Totuşi, lucrurile se vor schimba în bine.”

    Spre exemplu, condiţiile ca turismul local să aibă o şansă să se dezvolte după modelul din Toscana sau Provence sunt multe, spune Carmen Schuster. Ar trebui dezvoltată infrastructura, la fel şi cultura ospitalităţii. „Nu e vorba de faptul că românii sunt ospitalieri, pentru că deja sunt, e vorba de ceva cu totul diferit. Clientul trebuie să fie pe primul loc. E nevoie de multă educaţie, de experienţă, atenţie la detalii şi cunoştinţe de limbi străine. Suntem încă departe.”
    Totuşi, există o posibilitate de dezvoltare, iar businessurile axate pe artizanat sunt o şansă în plus.

    Executivul devenit antreprenor îşi aminteşte propria sa poveste. Când a revenit la Cincşor nu mai avea nimic în proprietate, nici măcar casa părintească. Nu s-a judecat pentru ea, e o comunitate mică, iar pe mulţi îi mai ştia încă. Din cei 650 de locuitori însă, doar zece mai sunt saşi, ea fiind unul dintre ei. „În casele săseşti se mutase lume nouă, mulţi veniţi din Moldova sau din zona rroma din Transilvania. Existau însă oameni care ne ştiau – pe mine şi pe părinţii mei –, aşa că integrarea a fost mai simplă.”

    Dat fiind că nu mai deţinea nicio proprietate în Cincşor, a început să cumpere. Prima casă a achiziţionat-o după ce s-a înscris la licitaţia bisericii Evanghelice. E vorba de fosta şcoală, o clădire în bună parte deteriorată, cu acoperişul căzut. Biserica avea nevoie atunci de fonduri şi de aceea a vândut.

    „A fost mai degrabă o ambiţie personală. Am văzut că se vinde pe internet. Am sunat şi am aflat că mai era o singură persoană interesată, cineva care voia să transforme clădirea în atelier de reparat tractoare.”
    A cumpărat-o în 2008, plătind circa 20.000 de euro, însă restaurarea a costat foarte mult. Carmen Schuster îşi aminteşte că lumea din sat a fost uluită că face asta. „Necălătorind, mulţi din oamenii locului nu gândeau în viitor, nu îşi dădeau seama despre potenţialul zonei, al satului sau al casei.”

    Apoi însă, comunitatea a văzut ce a ieşit din proiectul cu şcoala şi i-a propus să preia şi Parohia, o clădire din 1624. A cumpărat-o. Preluarea a avut loc în 2012, însă restaurarea a durat. Ulterior a mai cumpărat ale proprietăţi, ajungând la patru case în proiectul turistic şi o altă casă închiriată pe termen lung şi care nu intră în circuitul pensiunilor. Aici însă sunt folosite grădinile şi sera care alimentează restaurantul.

    Chiriaşi sunt o familie din Germania care şi-a mutat herghelia în Transilvania şi care îşi construieşte şi o casă. „Lângă noi s-a mutat cineva din Paris. Mă sună şi clienţii caselor noastre de oaspeţi că vor să vină în zonă şi să investească, atât pentru ei, cât şi pentru oportunitatea de business din turism. Oamenii redescoperă ruralul. La început aveam turism de weekend, oamenii veneau pentru 3-4 zile. Acum stau 7-8 zile.

    Totodată, Romania e descoperită de străini, atât de cei care caută turismul de masă, cât şi de cunoscători, avandgardişti, de cei care vor o experienţă exclusivistă, e vorba de elveţieni, dar şi de germani.
    „Primele camere au fost gata în 2014, când am vrut să testăm să vedem ce funcţionează şi ce nu. Proiectul a fost foarte bine primit de la început. Totul a mers conform business planului, din lună în lună, din an în an, am crescut. Am aplicat un business plan normal, dar am avut norocul să am experienţa din mediul bancar. Acolo învăţasem că întotdeauna în business trebuie să pleci de la piaţă şi mulţi uită asta în România.”

    Totul se construieşte după client, până şi mobila. E important să îţi găseşti nişa, crede antreprenoarea. „Am avut noroc pentru că la restaurare am lucrat cu o firmă mică din Sibiu, compania căpătând experienţă din Italia tot în zona de restaurări. Iar meşterii ţi-i creşti, ai noştri au învăţat împreună cu firma de construcţii.” Pe zona de tâmplărie antreprenoarea lucrează cu o persoană din zonă, dar care a câştigat experienţă tot în Italia, iar apoi s-a mutat în România. Tot cu meşteri locali a lucrat şi mobila, o parte restaurată, dat fiind că ea şi soţul său – german– sunt şi colecţionari. „Am cumpărat chiar dacă nu aveam nevoie. Oamenii din zonă aruncă mult şi nu îşi dau seama de valoarea bunurilor.”

    În total, investiţia în proiect, fiind vorba şi de restaurări, se ridică la circa 800.000 de euro. Banii au fost investiţi pe o perioadă lungă, profitul obţinut fiind şi el reinvestit.

    „Am gândit şi un proiect pe fonduri europene, e vorba de restaurarea Parohiei. Am descoperit însă o serie de fresce medievale, aşa că a trebuit să reconfigurăm proiectul, am renunţat la o serie de camere. Dat fiind că proiectele pe fonduri europene nu permiteau reconfigurarea, am dat banii înapoi.”

    Carmen Schuster spune că dacă ar fi să se extindă în afara Cincşorului ar merge tot pe un proiect de restaurare, într-un sat cu biserici fortificate, potenţialul fiind enorm. În zonă sunt circa 150 de biserici fortificate. „Noi (ea şi soţul său – n.red.) ne implicăm noi în tot, de la construcţie, la amenajare. Anul trecut am deschis ultima casă, vechiul CAP, şi ne extindem în continuare. Avem un proiect pentru o şură multifuncţională într-una dintre grădini. Păstrăm ideea de puţine camere pe curte, aşa că dezvoltăm doar şase camere. Acum luxul înseamnă spaţiu şi timp.”

    Acest proiect nou ar fi trebuit realizat în 2020, dar pandemia a dat peste cap planurile.
    Orice criză îţi pune sub semnul întrebării alegerile pe care le-ai făcut, spune ea. Antreprenoarea adaugă că a gândit şi regândit proiectul, aşa că această perioadă a însemnat nu doar şoc, ci şi energie pozitivă. „O perspectivă despre ce a însemnat această perioadă vom avea pe final de an, dacă nu vine valul doi. Până la final de 2020 va fi perioadă complicată. La început am avut scăderi de 60-70%, dar pe vară sper să revenim. Nu vreau însă să forţez lucrurile.”
    Cerere există însă, iar dacă ar vrea, ar putea să umple toate camerele, spune ea. În această perioadă însă, a creionat un regulament intern. Astfel, cam două zile camera stă neocupată după ce au plecat turiştii. „Avem o abordare pe termen lung. Nu o să ne revenim uşor din această pandemie, aşa că trebuie să fim foarte atenţi, să ne resetăm, să nu forţăm lucrurile. E o criză care nu depinde de noi.”

    Antreprenoarea spune că a regândit businessul puţin. Astfel, se bazează cât de mult posibil pe grădina proprie, pe producătorii din sat sau din zonă. E mai greu, dar se poate, crede ea.

    „Sunt convinsă că afacerile mici vor fi favorizate – ai autenticitate, îl vezi pe proprietar, îl cunoşti, controlezi mai bine businessul. Va conta şi ideea de solidaritate şi faptul că vor fi mai puţini cei care vor pleca în străinătate.” La Cincşor, în casele de oaspeţi, se organizau şi evenimente, cum ar fi nunţile, dar momentan acest segment de business e blocat.
    Ce a mai făcut pandemia? A accelerat trendul de slow living, motiv pentru care tot mai mulţi oameni vor căuta să se mute în rural. „Trendul exista, dar pandemia l-a accelerat. Puterea de cumpărare va scădea, însă casele vor fi văzute ca un simbol de protecţie, aşa că cererea pentru ele va creşte. E o criză care va mai dura”, conchide antreprenoarea.

  • Un nou gigant se conturează la orizont: AstraZeneca discută despre o fuziune cu Gilead Sciences, în ceea ce ar putea fi cea mai mare tranzacţie din istoria industriei farmaceutice

    Gigantul farmaceutic britanic AstraZeneca a contactat rivala Gilead Sciences în legătură cu o posibilă fuziune a celor două companii care luptă împotriva pandemiei de COVID-19, conform Bloomberg.

    AstraZeneca, evaluată la 140 de miliarde de dolari, dezvoltă tratemente pentru cancer şi boli cardiovasculare, fiind cel mai mare producător britanic de medicamente după capitalizarea de piaţă. Gilead, evaluată la 96 de miliarde de dolari, este creatorul medicamentului care a primit aprobarea Statelor Unite pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu coronavirus.

    Momentan, Gilead va prefera cel mai probabil să se concentreze pe achiziţii mai mici şi parteneriate, potrivit surselor citate de Bloomberg. În plus, un purtător de cuvânt din cadrul AstraZeneca a declarat că firma nu comentează „zvonuri sau speculaţii”.

    Totuşi, dacă tranzacţia se va materializa, ar deveni cea mai mare achiziţie din istoria industriei farmaceutice. Acţiunile din cadrul AstraZeneca au crescut cu 41% în ultimele 12 luni, compania devenind astfel cel mai bun performer din indexul Bloomberg pentru companii farmaceutice. În aceeaşi perioadă, acţiunile Gilead au crescut cu 19%.

    Gilead a atras investiţii după ce medicamentul antiviral pentru COVID-19, Remdesivir, a trecut testele clinice. Tratamentul, care a primit autorizare din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA, accelerează recuperarea pacienţilor care au forme avansate de COVID-19.

    În urmă cu două săptămâni, AstraZeneca a primit o finanţare de 1 miliard de dolari din partea Autorităţii de Cercetare şi Dezvoltare Biomedicală Avansată (BARDA) din Statele Unite pentru a dezvolta un vaccin de combatere a coronavirusului în colaborare cu Universitatea Oxford.

     

  • Cum s-a terminat gripă spaniolă din 1918 şi ce lecţii putem învăţa din cea mai mare pandemie a lumii moderne

    Pandemia de gripă spaniolă din 1918-1919 a omorât aproximativ 50 de milioane de persoane. A început în ianuarie şi februarie în SUA când mai mulţi oameni au murit manifestând simptome precum dureri de cap, dificultăţi respiratorii, tuse şi febră. Câteva luni mai târziu, în luna mai, pacienţii din Franţa, Belgia şi Germania au început să prezinte simptome asemănătoare, scrie Euronews.

    Una dintre cele mai devastatoare pandemii din istorie, aşa-numita gripă spaniolă este un punct de referinţă extrem de important pentru istoricii care caută să pună în perspectivă situaţia actuală.

    Istoria se repetă

    „Mă simt ca şi cum aş fi într-o maşină a timpului, tot ce am investigat devine realitate pe zi ce trece”, au declarat istoricii spanioli Laura şi María Lara Martínez. Surorile au început să studieze gripa spaniolă cu doi ani în urmă, iar paralele dintre pandemia de astăzi şi evenimentele din urmă cu un secol au fost evidente de la bun început.

    În 1918, oamenii au spus că este o „simplă răceală”, iar măsurile impuse de starea de carantină ne sunt familiare şi astăzi, fiind închise teatrele, şcolile şi graniţele.

    Spaţiile publice, inclusiv telefoanele, erau dezinfectate în mod constant şi oamenii din anumite zone ale Statelor Unite puteau primi amenzi de 100 de dolari pentru nepurtarea măştii. În 1918, oamenii au înţeles de la bun început că mulţimile pot amplifica transmiterea bolii.

    „Mama tuturor pandemiilor”

    Al doilea val de infecţii, mult mai mortal decât primul, a coincis în Spania cu relaxarea restricţiilor de circulaţie. Astfel, iarna a fost martora unui număr tot mai mare de focare de infecţie.

    „Sfârşitul pandemiei a depins de fiecare ţară în parte: de informaţia şi de pregătirea specialiştilor şi de interesele clasei politice”, spune istoricul Jaume Claret Miranda.

    Specialiştii sunt de acord asupra faptului că sfârşitul pandemiei a avut loc în 1920, când societatea a reuşit să dezvolte aşa-numita „imunitate de turmă”, chiar dacă virusul nu a dispărut niciodată în totalitate.

    „Au fost găsite urme ale aceluiaşi virus în alţi viruşi gripali. Gripa spaniolă a continuat să apară, să sufere mutaţii şi să dobândească materialul genetic al altor viruşi”, spune Dr. Benito Almirante, şeful unităţii de boli infecţioase din cadrul spitalului Vall d’Hebron din Barcelona.

    De exemplu, gripa din 2009 a avut elementele genetice ale unor viruşi anteriori, aşa că oamenii mai în vârstă au fost mai bine protejaţi decât cei tineri.

    Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu gripa spaniolă, cei trecuţi de 30 de ani având şanse mai mari de supravieţuire. Cel mai probabil, situaţia se datorează faptului că generaţia de peste 30 de ani a trecut prin aşa-numita gripă rusească din 1889 şi 1890.

    Când se termină o pandemie?

    O pandemie se sfârşeşte atunci când nu mai există transmitere incontrolabilă în rândul comunităţii, iar cazurile sunt la un nivel extrem de scăzut, spune Dr. Almirante.

    „În Europa, suntem aproape să atingem această treaptă deoarece cazurile sunt identificate uşor şi pot fi monitorizate. Dacă situaţia actuală va continua, putem spune că pandemia este ţinută sub control.”

    În timpul gripei spaniole, nivelul fricii a variat în funcţie de gradul de informaţie disponibil şi de starea de după război a ţărilor afectate. De exemplu, spitalele de campanie din Anglia au rămas deschise mult timp după sfârşitul războiului.

    Dar, în final, „cum se întâmplă adesea, când efectul s-a diminuat, oamenii au încetat să îşi mai facă griji”, spune Claret.

    Euforia post-pandemie

    „The roaring 20s” au venit imediat după gripa spaniolă şi cea mai mare conflagraţie mondială din istorie.

    „Populaţia care a supravieţuit a intrat într-o fază de euforie, inclusiv din punct de vedere economic”, spun surorile Lara Martinez.

    Însă în faza de optimist post-gripă, au început să ia naştere regimurile totalitare pe aproape întreg teritoriul Europei.

    „Memoria oamenilor este scurtă. Totuşi, gripa spaniolă a lăsat un anumit nivel de moştenire ştiinţifică în rândul specialiştilor, acumulând cunoştinţe extrem de importante în tratarea viitoarelor epidemii”, a declarat Claret.

    Principala lecţie pe care ne-o predă trecutul, spune Claret, este că „orice măsură” care a fost descrisă drept „exagerată se va dovedi ulterior insuficientă”.

     

  • Tinerii care se cunosc de pe băncile facultăţii şi vor acum să dea o nouă înfăţişare Capitalei. Cum cred ei că va arăta Bucureştiul după pandemie?

    Sunt tineri, o parte dintre ei se cunosc încă de pe băncile facultăţii şi, cu planşele şi creioanele grafit, oferă Bucureştiului o nouă înfăţişare. Cu o istorie de 10 ani, antreprenorii din spatele biroului de arhitectură SSAT+ au resimţit şi ei efectele pandemiei, aşa că se gândesc să „proiecteze” o nouă strategie. Care este aceasta?

    „Povestea SSAT+ a început încă de când eram în facultate, într-o formulă diferită faţă de cea actuală, dar care a pus bazele biroului de arhitectură de azi, prin motivaţia şi formarea pe care ni le-am oferit în decursul anilor. Din garda veche, să spunem aşa, am rămas eu şi Alexandru Popescu, director executiv. Nu am pornit la drum cu bani puşi deoparte, am construit totul treptat, deci investiţia noastră a fost motivaţia personală, a fiecăruia din echipă, de a face lucruri de calitate”, povesteşte Ştefan Sava, managing director al SSAT+.

    Potrivit lui, iniţial SSAT+ a fost o provocare şi un proiect făcut pentru prieteni de familie. „A funcţionat bine încă de la bun început. Cred că asta ne-a şi ambiţionat să continuăm, am fost încântaţi să descoperim că viziunea noastră se transforma în realitate, lucru pe care nu-l vedeam concretizat în urma proiectelor de atelier de la facultate.” O influenţă puternică, spune Sava, a primit-o şi din partea părinţilor, care în perioada anilor 2000 au activat în domeniul antreprenorial de construcţii, la nivel micro.

    „A fost o experienţă pe care am prins-o din zbor, stând lângă ei, care mi-a stârnit curiozitatea şi m-a făcut să-mi doresc să învăţ mai multe despre domeniu, să le cer sfaturi, să pun întrebări. Cu acest spirit antreprenorial preluat din familie şi cu motivaţia de a proiecta şi construi lucruri de calitate, am început, în paralel cu munca de la birou, să mă ocup şi de dezvoltare imobiliară.

    Aşa l-am întâlnit pe Adi (Adrian Panaitescu), actualul partener în această direcţie şi nu numai, cu care am creat în decursul anilor nu doar o relaţie de business puternică, ci şi una de prietenie. Aşa am ajuns să dezvoltăm proiectele The Corner, unele dintre cele mai importante pentru mine din întreg portofoliul.”

    Compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 700.000 de lei iar pentru anul acesta estimările iniţiale vizau atingerea cifrei de1,4 milioane de lei. „Rămâne de văzut dacă încă mai este plauzibilă această previziune, dat fiind contextul actual.

    Nu avem încă repere după care să ne ajustăm aşteptările, aşa că ne vom adapta din mers. Pe viitor, încercăm să ne orientăm mai mult spre proiectele publice/cu statul, dar sigur că şi acest demers cere timp, nu se face peste noapte. Aici, cred că statul ar trebui să susţină investiţiile în dezvoltare şi în infrastructură, şi asta ar duce la un efect pozitiv cu impact dublu – contracte pentru antreprenori pe de o parte şi, bineînţeles, dezvoltarea României, pe de altă parte.”

    Antreprenoriat învăţat „din mers”
    O primă provocare în parcursul antreprenorial, spune Ştefan Sava, a fost chiar vârsta lor, şi asta pentru că, văzându-i tineri, mulţi au crezut că pot profita pentru a primi proiecte bune, cu bugete minime. O alta, adaugă el, a ţinut de organizarea internă şi de managementul organizaţional. „Fiind la început de drum, a trebuit să ştim să găsim soluţii, să ne susţinem singuri şi cât mai bine – lucram de acasă de la fiecare membru al echipei, prin rotaţie, drămuiam fiecare leu încasat şi făceam calcule cu ce costuri vom avea.

    Primul birou închiriat a fost, absolut întâmplător, în garajul casei unui profesor de la facultate, Ştefan Vianu.” De furcă au avut şi cu lipsa de educaţie arhitecturală a clienţilor şi dorinţa acestora de a face totul cât de ieftin se poate, dar cu rezultate maxime, „o luptă pe care încă o mai ducem”. Momentul în care au ajuns în punctul de a fi nevoiţi să facă angajări a fost de asemenea o nouă provocare, pentru că nu ştiau cum să gestioneze corect lucrurile.

    „Acum, una dintre marile provocări pe care le întâmpinăm este dorinţa de a gestiona corect portofoliul de clienţi, pentru a acoperi cât mai bine zonele unde avem cea mai relevantă activitate până acum, experienţă şi know-how, şi mă refer aici la dezvoltarea de ansambluri rezidenţiale premium, de dimensiuni mici şi medii, în zonele urbane centrale, dar nu neglijăm nici proiectele de locuinţe unifamiliale.”

    În prezent, din echipa SSAT+ fac parte opt persoane, cărora li se alătură şi alţi parteneri şi colaboratori. „Nu suntem un birou mare, însă avem multe proiecte executate, în jur de 20, dar şi altele în curs de execuţie sau care urmează a fi executate. Vorbim aici strict de proiecte de birouri, ansambluri rezidenţiale sau locuinţe, deci construcţii civile, cum le numim noi. Printre cele mai relevante se numără proiectele The Corner Floreasca şi The Corner Eminescu-Dacia, dar vreau să menţionez şi proiectele dezvoltate pentru casele Vasile Lucaciu, Romulus Office şi Paicu.

    Cât despre localizare, proiectăm în principal în Bucureşti şi foarte rar în alte oraşe. În provincie am lucrat până acum doar pe proiecte mici”, notează Sava. În decursul celor zece ani, cei mai importanţi clienţi au fost câţiva dezvoltatori imobiliari cu care de la primul proiect au început o colaborare de succes, care continuă şi astăzi. „Am reuşit să creăm relaţii de business de bun augur, să demonstrăm că ne facem treaba la standarde înalte de calitate şi de profesionalism, iar clienţii noştri mizează pe valorile noastre şi ne acordă încredere.”

    În procente, 60% dintre clienţi sunt firme, iar 40%, persoane fizice, majoritatea cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, cu preponderenţă antreprenori sau persoane cu profesii liberale, „oameni care apreciază spiritul creativ şi caută echipe tinere, care să aducă acel «ceva» proiectului lor”. Bugetele celor care apelează la serviciile SSAT+ diferă în funcţie de complexitatea proiectelor. „Fiecare proiect al nostru e unicat, special în felul său, pentru că e gândit până în cele mai mici amănunte, având mereu în minte nevoile şi cerinţele clienţilor noştri. Toate au necesitat atenţie sporită pentru detalii şi au încorporat o doză peste medie de creativitate în utilizarea spaţiilor.

    Astfel, bugetele noastre sunt peste media pieţei, pot spune. Dar nu este nicio regulă în această direcţie – nu vom refuza proiectele care ne provoacă creativ şi ne ajută să contribuim la estetica oraşului.” Dacă în primii ani numărul proiectelor era mai mic, acesta a crescut pe parcurs, prin experienţa dobândită şi datorită proiectelor deja executate, care demonstrau munca lor de până atunci. Astfel, în ultimii ani, compania a încheiat anual aproximativ 15 contracte, care au legătură pe de o parte cu construcţiile civile şi pe de altă parte cu domenii conexe, precum consultanţă pe arhitectură sau proiectare pentru instalaţii şi rezistenţă. Perioada medie de finalizare a proiectelor de construcţii civile este estimată la un an, un an şi jumătate. În acest moment, echipa are în jur de zece proiecte în derulare, multe dintre ele în fază finală, şi aproximativ trei în fază incipientă, un exemplu fiind The Corner Armenească – Moşilor.

    „Din păcate, am resimţit efectul crizei destul de repede şi în mod direct –  nu am mai fost contactaţi pentru proiecte noi, iar proiectele pe care le aveam în derulare şi-au încetinit ritmul. Dar vorbim despre o criză mondială care a avut repercusiuni în toate domeniile, aşa că încercăm să revenim cât de repede la ritmul de dinainte de pandemie şi să ne ajustăm planurile în conformitate cu această perioadă dificilă. În ultimele luni, am lucrat constant pe toate planurile unde a fost posibil, am planificat şi dezvoltat idei pentru proiectele în curs, am încercat să ţinem cât de mult legătura cu clienţii noştri prin intermediul tehnologiei şi să găsim soluţii pentru lucrul la distanţă nu doar între noi, ci şi cu partenerii şi inclusiv cu autorităţile”, spune Ştefan Sava.

    Un viitor cu pereţi „verzi”
    Din punctul său de vedere, în ultimii ani se simte o uşoară educare a antreprenorilor în ceea ce priveşte calitatea şi standardele în cazul proiectelor imobiliare. „Însă asta se datorează, zic eu, beneficiarilor finali, prin cerinţele şi pretenţiile impuse, ca urmare a unui nivel de trai ce a crescut constant în ultimii ani. Mi-ar fi plăcut să pot spune că aceste schimbări sunt ca urmare a implicării vreunei organizaţii profesionale, politice sau a antreprenorilor de profil. Din păcate, nu e aşa.” Se poate remarca însă, adaugă el, contribuţia unor companii străine, care au simţit potenţialul ţării noastre, au mizat pe el şi au vrut să investească, aşa că au venit cu un nivel de lucru standard şi au deschis noi orizonturi şi perspective de business. „Nu în ultimul rând, sunt de menţionat aici şi antreprenorii mici, cei care se ambiţionează să lupte, să aducă o schimbare în bine pentru zona de business şi care investesc în servicii de calitate şi în lucruri executate cu profesionalism.”

    În privinţa elementelor-cheie din arhitectura actuală, antreprenorul spune că nu există un singur element care să dea tonul, ci e vorba despre un mix din care rezultă produsul finit, clădirea potrivită. „E, până la urmă, o negociere care conduce către varianta optimă. De ce negociere? Pe de o parte, simţi să ai un aspect adaptat funcţiunii şi reprezentativ perioadei, pe de altă parte, el trebuie să se supună şi constrângerilor care sunt de multe feluri – economice, de eficienţă energetică, adaptate utilizatorilor şi nevoilor acestora, dar potrivite şi contextului.” În opinia sa, clădirile viitorului trebuie să reuşească să se adapteze la toate aceste cerinţe prin mărirea randamentelor din toate punctele de vedere şi creşterea confortului si a plăcerii de a le utiliza.

    „Personal, cred că e important ca aceste clădiri din viitor să aibă cât mai multe spaţii verzi integrate, un aspect pe care noi ca birou de arhitectură mizăm foarte mult şi de pe urma căruia am primit un feedback extrem de bun de la clienţi. Conectarea cu natura se caută tot mai mult iar beneficiarii îşi doresc să aibă propriul spaţiu verde chiar la ei acasă, iar noi încercăm să integrăm această nevoie cât mai mult în toate proiectele care ne permit.”

    Piedica birocratică
    Legat de nivelul la care se află piaţa imobiliară locală în comparaţie cu cel al altor state din vestul Europei, Sava spune că administraţia locală şi birocraţia sunt, în opinia sa, cele mai mari lacune în momentul de faţă, dar şi de până acum. Dorinţa permanentă, atât din partea celor din domeniul privat, cât şi de stat, ca biroul de arhitectură să fie cât mai ieftin, fără a miza pe criterii sau standarde de calitate, precum şi lipsa profesioniştilor din domeniu sunt alte probleme majore, cu tot ce implică ele – arhitecţi şi proiectări conexe, brokeri imobiliari, antreprenori şi oameni din instituţii profesionale de profil şi din instituţii publice; „dar nu pot să nu constant că există o îmbunătăţire din acest punct de vedere în ultimii ani”, spune antreprenorul.

    Pentru zona de stat, el crede că una dintre primele soluţii care s-ar putea implementa ar fi disponibilitatea administraţiilor locale de a simplifica procedurile şi de a investi în profesionişti, atât prin aducerea lor, cât şi prin formarea lor. „Pentru domeniul privat, aş vedea o nişare a specialităţilor de orice natură – pentru lucru de calitate şi cu eficienţă maximă, care să ducă la rezultatele dorite – pentru că doar astfel se pot îmbunătăţi standardele şi calitatea, inevitabil chiar şi preţurile, fără a se neglija un aspect important – să fie loc pentru toţi profesioniştii, pe zona fiecăruia de interes.”

    Birouri reinventate
    Cu ce va fi însă diferită criza actuală pe piaţa imobiliară locală faţă de criza din 2008-2009? „Cred că încă e prematur să fac predicţii cu privire la modul de proiectare în viitor, dar nu cred că greşesc dacă estimez că pe zona dedicată birourilor, ca proiectare şi construcţie, să fie nevoie de ajustări în viitor, şi asta pentru că vom trebui să ne adaptăm la noile standarde de igienă şi de distanţare generate de efectele crizei actuale.

    Ce pot observa acum e o scădere a preţurilor pe zona imobiliară cauzată de cererea mai scăzută în contextul economiei actuale încetinite, cu venituri mai mici pentru firme şi persoane fizice, dar şi dintr-o teamă de a mai investi sau de a cumpăra locuinţe. Cu toţii aşteptăm să se încheie această perioadă de criză şi să reintrăm uşor, uşor în normalul vieţii cotidiene.” Sava spune că nu vede această criză comparabilă cu cea din 2008-2009, aceasta de acum fiind, din punctul său de vedere, mult mai complexă şi cu mult mai multe consecinţe care se vor resimţi pe o durată mare de timp. „Cred că va mai trebui să aşteptăm un an sau doi până să revenim la normalitate din punct de vedere economic, dar social mai ales, segment în care vom fi afectaţi major. Cred că se va schimba şi modul în care ne vom raporta la lucratul de acasă/ de la distanţă, la serviciile de delivery sau la standardele de siguranţă şi de igienă.”

  • AIE: Criza coronvirusului a adus cea mai mare scădere a investiţiilor în energie din istorie

    Criza coronavirusului provoacă cea mai mare scădere a investiţiilor globale în energie din istorie, pentru că înainte de pandemie finanţarea urma să crească cu 2%, dar acum estimările indică o cădere cu 20%, spune Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE).

    Combustibilii fosili sunt cel mai puternic loviţi, cu o scădere a finanţărilor de 30% pentru petrol şi o scădere cu 15% în cazul cărbunelui.

    Investiţiile în regenerabile au scăzut cu 10% şi reprezintă doar jumătate din ceea ce este necesar pentru a combate schimbările climatice.

    Din cauza restricţiilor impuse de multe ţări, emisiile de carbon au scăzut, dar IEA avertizează că atunci când criza se va termina tendinţa se va inversa, ceea ce duce la creşterea nivelului de CO2.

    “Vedem o scădere istorică a emisiilor, dar dacă nu avem pachete de recuperare economică potrivite, am putea vedea din nou o creştere susţinută a emisiilor, iar scăderea din acest an ar fi irosită”, a declarat pentru BBC directorul executiv al IEA, Fatih Birol. „Amintiţi-vă de criza din 2008-2009. Am văzut imediat o scădere a emisiilor, dar ulterior acestea au revenit. Trebuie să învăţăm din istorie. ”

    Investiţiile totale în energie au scăzut cu aproape 400 miliarde de dolari faţă de ceea ce era prevăzut în 2020, iar AIE spune că acum există îndoieli serioase cu privire la securitatea aprovizionării cu energie, pentru că proiectele energeticeau nevoie de mult timp pentru realizare.

    „Scăderea istorică a investiţiilor este tulburătoare. Aceasta înseamnă locuri de muncă şi oportunităţi economice pierdute. Reducerea cheltuielilor riscă, de asemenea, să submineze tranziţia atât de necesară către sisteme energetice sustenabile.”

    Petrolul este cel mai afectat de declin, iar gazele de şist va înregistra o scădere a investiţiilor cu 50%. Investiţiile în regenerabile urmează să scadă cu 10-15%.

  • Aşa s-a ascuns alcoolul

    Aşa s-a gândit şi casa de licitaţii Sotheby’s, care a organizat săptămâna trecută o vânzare de articole de pe vremea sau din preajma acestui moment al istoriei, menite servirii şi consumului de băuturi alcoolice, printre care şi unele gândite să ascundă faptul că utilizatorul lor s-ar fi atins de băutură. Printre obiectele scoase la licitaţie s-au aflat un shaker  în formă de pinguin din 1936, un shaker în formă de far, un binoclu care e, de fapt, format din două sticluţe metalice pentru alcool ori nişte sticle speciale denumite „stingătoare de sete”, scrie CNN.