BusinessMagazin

Tag: internet

  • Facebook cere guvernanţilor lumii ajutor pentru reglementarea conţinutului pe internet. Scrisoare deschisă transmisă de Mark Zuckerberg

    Într-un articol publicat în Washington Post, fondatorul Facebook declară că responsabilitatea pentru monitorizarea conţinutului dăunător este prea mare pentru firme. Din acest motiv, Mark Zuckerberg solicită public noi legi în patru domenii: “conţinut dăunător, integritatea alegerilor, confidenţialitatea şi transferabilitatea datelor”, relatează BBC.

    Solicitarea Facebook vine după ce, în urmă cu două săptămâni, un individ din Noua Zeelandă a folosit reţeaua de socializare pentru a transmite live atacul asupra unei moschei din Christchurch.
     
    “Deputaţii declară că avem prea multă putere asupra conţinutului şi sincer sunt de acord”, a transmis Zuckerberg.
     
    El a subliniat că Facebook “a creat un organism independent, astfel încât oamenii să poată contesta deciziile companiei” despre ceea ce este postat şi despre ceea ce este blocat.
     
    În scrisoarea deschisă, Zuckerberg a enumerat un nou set de reguli pe care ar dori să le aplice în cazul reţelelor de socializare.
     
    Aceste noi reglementări ar trebui să fie aceleaşi pentru toate site-urile web, a precizat Mark Zuckerberg, astfel încât să fie mai uşor să se oprească difuzarea rapidă a conţinutului “dăunător” pe platformele de socializare.
     

  • Arhivă pentru cinefili

    Întemeiat în 1988 de un pasionat de filme, magazinul Scarecrow (Sperietoarea de ciori) a pornit drept centru de închiriat casete video, cărora li s-au adăugat în timp ediţii laser disc sau DVD.

    Trecut prin faliment, moartea fondatorului şi transformat în organizaţie fără scop lucrativ, Scarecrow se laudă cu mai bine de 132.000 de titluri de prin toată lumea, multe dintre ele nefiind disponibile pe internet sau în alte magazine, fie că sunt casete video de la o emisiune prezentată de John Lennon şi Yoko Ono, fie că sunt filme mute sau unele care nu pot fi exploatate comercial din cauza problemelor legate de drepturile de difuzare. 

  • Cum a reuşit un programator să creeze o afacere de 694 de milioane de dolari prezentă in 70 de ţări

    Craig Alexander Newmark s-a născut pe 6 decembrie 1952 în Morristown, New Jersey, în familia lui Joyce şi a lui Lee Newmark. Pe când Newmark avea 13 ani, tatăl lui, care era agent de asigurări, a murit, aşa că mama sa a trebuit să se mute în altă localitate împreună cu cei doi fii, Craig şi Jeff, din cauza problemelor financiare. În 1971, antreprenorul a absolvit liceul Morristown şi s-a înscris la Case Western Reserve University, unde în 1975 a obţinut o diplomă de licenţă în ştiinţe şi, doi ani mai târziu, o diplomă de master în acelaşi domeniu.

    După terminarea facultăţii, a lucrat la IBM timp de 17 ani ca programator, timp în care a locuit în New Jersey, Boca Raton, Florida şi Detroit. În 1993, s-a mutat în San Francisco pentru a lucra în cadrul Charles Schwab, unde a luat pentru prima dată contact cu internetul.

    În 1995 a dezvoltat Craigslist, platformă pe care a gândit-o ca pe un loc în care oamenii pot să se cunoască şi să facă schimb de informaţii, fără nicio taxă. El a rămas activ în cadrul Craigslist în departamentul de servicii pentru clienţi, care se ocupă în mare parte de spammeri şi escroci. De asemenea, operează Craigconnects, un site care face reclamă organizaţiilor caritabile.

    De-a lungul timpului, Newmark a donat peste 143 de milioane de dolari fundaţiilor caritabile şi altor organizaţii nonprofit. El a fost, de asemenea, membru al consiliului în cadrul unor fundaţii ca Sunlight, Electronic Frontier, Rock the Vote, Voto Latino, Summitul Politicilor Tehnice, Centrul pentru Integritate Publică, Centrul de Raportare Investigativă, Politifact, Uniunea Consumatorilor şi Girls Who Code.

    Antreprenorul s-a căsătorit în 2012 în New Jersey cu Eileen Whelpley, în prezent cuplul locuind în San Francisco. În mai 2017, în baza unui pachet de 42% din acţiuni pe care el îl deţinea în cadrul Craigslist, Forbes a estimat averea netă a lui Newmark la peste 1,3 miliarde de dolari.

    În 2016, Newmark a susţinut campania prezidenţială a senatorului democrat şi fost secretar de stat al Statelor Unite John Kerry. El l-a sprijinit, de asemenea, pe fostul preşedinte Barack Obama şi, potrivit publicaţiei Variety, ar fi sponsorizat şi campania prezidenţială a lui Hillary Clinton.

    Compania Craigslist, răspândită astăzi în aproape 70 de ţări, are o echipă de aproximativ 50 de angajaţi şi, potrivit celor mai recente date, în 2016 a înregistrat venituri de 694 de milioane de dolari. În prezent, averea antreprenorului se ridică la 1,6 miliarde de dolari.

  • Cortina de Fier digitală a lui Vladimir Putin

    Cel mai probabil, încercarea îndrăzneaţă care ţine titlurile ştirilor se va reduce la eforturi ale regimului lui Putin de a introduce o cenzură în stil chinezo-comunist asupra a tot ce circulă pe internet. Parlamentarii ruşi au pregătit deja un pachet de legi care va permite arestarea celor care manifestă lipsă de respect online pentru oficialităţi.

    Pe 10 martie, mii de oameni au ieşit în stradă în Moscova şi alte două oraşe mari ca să protesteze din cauza noilor restricţii privind internetul. Demonstraţia din capitală a fost una dintre cele mai mari din ultimii ani. Poliţia a efectuat, după unele relatări, zeci de arestări. Turbulenţele sociale îi sperie pe politicienii care conduc cu mână de fier Rusia.

    În octombrie, atunci când protestele antiguvernamentale au izbucnit în partea rusă a Munţilor Caucaz, autorităţile au încercat ceva ce n-au mai făcut înainte: au tăiat serviciile de internet mobil pentru întreaga regiune geografică, scrie Bloomberg.

    Timp de aproape două săptămâni, zeci de mii de ruşi, în principal musulmani, au fost împiedicaţi să acceseze site-urile de social media şi să facă schimb de videoclipuri prin intermediul smartphone-urilor. Spre deosebire de China, unde controlul internetului este centralizat, Rusia nu are încă un instrument care să permită punerea cu uşurinţă în carantină a ştirilor negative, aşa că a trebuit să forţeze furnizorii telecom comerciali să limiteze serviciile locale unul câte unul.

    Deficitul de cenzură al Rusiei în comparaţie cu China este pe cale să fie redus. Susţinuţi de preşedintele Vladimir Putin, parlamentarii de la Moscova împing spre adoptarea unui proiect de lege numit „Internetul suveran“ care este conceput să creeze un singur post de comandă de la care autorităţile pot gestiona şi, dacă este necesar, opri fluxurile informaţionale din spaţiul cibernetic al Rusiei.

    Putin susţine iniţiativa ca răspuns defensiv la noua strategie cibernetică a administraţiei americane conduse de Donald Trump, care permite măsuri ofensive împotriva Rusiei şi a altor adversari desemnaţi. Insiderii din industrie, experţi în securitate şi chiar şi înalţi oficiali spun că răsturnările politice sunt cea mai mare îngrijorare. „Această lege nu este despre ameninţările străine sau interzicerea Facebook şi Google, lucruri pe care Rusia le poate face deja legal“, a declarat Andrei Soldatov, autor al „The Red Web (Netul roşu/Reţeaua roşie): războaiele Kremlinului pe internet“ şi cofondator al Agentura.ru, un site care urmăreşte serviciile de securitate. „Este vorba de posibilitatea de a întrerupe anumite tipuri de trafic în anumite zone în perioadele cu turbulenţe sociale.“

    Tensiunile s-au diminuat de-a lungul frontierei sudice a Rusiei în ultimele patru luni, dar ard mocnit în mai multe locuri din ţară. După ce şi-a câştigat în forţă un nou mandat în luna martie, Putin îşi vede rata de aprobare scăzând la minimele ultimilor ani din cauza unor decizii precum reducerea cheltuielilor, creşterea vârstei de pensionare şi majorarea impozitelor, în timp ce salariile continuă să scadă, iar preţurile de consum continuă să urce. Desigur, Putin nu se murdăreşte pe mâini cu aceste măsuri nepopulare. Pentru aceasta există premierul şi miniştrii. Proiectul de lege, la elaborarea căruia a contribuit Andrei Lugovoi, veteranul KGB urmărit în Marea Britanie pentru uciderea prin otrăvire a spionului Aleksander Litvinenko în 2006, este de fapt o amestecătură de legi, unele la care s-a lucrat ani de zile. Scopul final, a explicat Putin, este acela de a se asigura că Runet, numele după care este cunoscut internetul rusesc, continuă să funcţioneze în cazul în care SUA încearcă să-şi izoleze digital foştii inamici din Războiul Rece.

    Putin le-a spus directorilor din mass-media, adunaţi la Kremlin luna trecută, că nu crede că SUA ar deconecta Rusia de la internet, pentru că acest lucru „le-ar provoca pagube enorme“. Totuşi, el le-a dat de înţeles că ameninţarea este reală şi de aceea Rusia trebuie să se pregătească.

    „Ei sunt acolo, e invenţia lor şi toată lumea ascultă, vede şi citeşte ceea ce spui“, le-a explicat Putin. „Cu cât avem mai multă suveranitate, inclusiv în domeniul digital, cu atât este mai bine. Acesta este un domeniu foarte important.“

    Primul pas spre tipul de independenţă avut în vedere în legislaţie este stabilirea „mijloacelor tehnice de combatere a ameninţărilor“. Este vorba de instalarea cutiilor speciale cu software de urmărire la mii de puncte de legătură între reţeaua web rusească şi cea internaţională.

    Unităţile vor alimenta un singur centru nervos, permiţând autorităţilor de reglementare să analizeze atât volumele şi tipurile de trafic în timp real, cât şi să blocheze selectiv sau să redirecţioneze anumite tipuri de fluxuri, fie clipuri pe YouTube, fie notificări pe Facebook. Aşa-numita inspecţie în profunzime a pachetelor (deep-packet inspection, sau DPI) este de ani de zile un instrument popular pentru operatorii de reţele mari, deoarece ajută la optimizarea încărcărilor utilizatorilor. Furnizorii de conţinut utilizează tehnologia pentru a recupera metadatele din ce în ce mai valoroase despre consumatori, pe care le vând agenţilor de publicitate. Însă DPI este, de asemenea, un „mecanism puternic“ pentru represiune, potrivit fostului şef al Google Eric Schmidt. DPI nu numai că poate cenzura „activităţi neacceptate“, dar poate încetini şi internetul „pentru utilizatorii sau comunităţile vizate“, scria Schmidt în 2014.

    Lugovoi, cosponsorul proiectului de lege, a declarat la audieri că oficialii nu au nicio informaţie despre reţelele de comunicaţii stabilite în Rusia şi despre conexiunile transfrontaliere – cine le deţine, cum sunt folosite, ce fel de informaţii sunt trimise. „Odată ce hubul de monitorizare a fost creat, vom putea vedea toate acestea online“, a spus el.

    BBC a încins spiritele pe social media din Rusia luna trecută, când a raportat că autorităţile de la Moscova intenţionau să izoleze Runet complet pentru câteva ore în primăvara acestui an pentru a testa sistemul. Dar acest lucru nu este nici adevărat, nici tehnic posibil, potrivit oficialilor şi directorilor din industrie care au fost informaţi despre proiect.

    Furnizorii de servicii de internet şi operatorii de telefonie mobilă se opun proiectului de lege în forma actuală din mai multe motive, nu în ultimul rând din cauza cheltuielilor. Ei spun că, deşi guvernul s-a angajat să plătească costurile implementării, estimate la 20 de miliarde de ruble (304 milioane dolari) de unul dintre autori, eforturile băneşti nu vor fi suficiente pentru achiziţii, instalare şi ajustare, cu atât mai puţin pentru întreţinere.

    Dar până să se ajungă la acest punct, oficialii trebuie să implice jucătorii de pe piaţă în teste extinse de hardware şi software relevante pentru a evita „întreruperile majore“ care ar putea costa companiile zeci de miliarde de ruble în venituri pierdute, avertizează principala organizaţie de lobby a industriei telecom.

    Rongbin Han, profesor de afaceri internaţionale la Universitatea din Georgia, SUA, care studiază aşa-zisul Marele Zid de Foc (Great Firewall) din China, spune că toate ţările mari îşi extind suveranitatea în spaţiul cibernetic pentru un motiv foarte bun – noi ameninţări apar tot timpul.
    „Rusia se mişcă într-o direcţie similară cu cea a Chinei“, a spus Han. „Nu trebuie neapărat să închizi întregul internet pentru a elimina disidenţa politică. Este mai inteligent doar să filtrezi conţinutul online.”

    Un oficial rus a declarat că noua lege va facilita monitorizarea şi perturbarea de către autorităţi a zeci de aplicaţii de mesagerie care sunt în prezent clasificate drept ilegale. El a spus că circa 30 de milioane de ruşi folosesc astfel de servicii, dintre care cea mai populară este Telegrama, o platformă înfiinţată de antreprenorul rebel din industria de tehnologie Pavel Durov şi de fratele său matematician.

    Eforturile ruseşti de a-l forţa pe Durov, care şi-a stabilit baza în Dubai, să predea cheile de criptare în luna aprilie au dus la proteste şi ridiculizare din partea a mii de utilizatori. Autorităţile au încercat să blocheze accesul la Telegrama în Rusia, dar rezultatul a fost închiderea a sute de site-uri fără nicio legătură cu serviciul de mesagerie, inclusiv comercianţi cu amănuntul, bănci şi platforme de vânzare de bilete de avion. Runetul a funcţionat în mare măsură nereglementat în primii ani ai erei Putin, în timp ce Kremlinul s-a axat pe aducerea la supunere a celor mai influente instituţii media din acea perioadă, radioteleviziunile, ziarele şi revistele. Însă cenzura a fost întărită în mod sistematic, mai ales după izbucnirea unor proteste la nivel naţional la sfârşitul anului 2011, când premierul Putin şi-a anunţat revenirea la preşedinţie.

    Rusia cenzurează acum o varietate de subiecte online, adesea sub pretextul dezrădăcinării „extremismului“. De asemenea, guvernul blochează companii străine precum LinkedIn şi Zello care refuză să aducă serverele în interiorul ţării. În total, aproximativ 80.000 de site-uri sunt în prezent pe lista neagră, potrivit lui Roskomsvoboda, un grup din Moscova care face campanie împotriva restricţiilor online.

    Artem Kozlyuk, fondatorul grupului, a spus că dacă Rusiei îi este cu adevărat teamă că va fi scoasă din reţeaua de internet internaţională de către SUA, atunci joacă pe cartea Americii încercând să centralizeze un sistem deschis. Acest lucru ar face ca Runet să fie mai uşor de atacat şi ar duce la creşterea probabilităţii ca nişte oficiali nepricepuţi să limiteze din greşeală vitezele de conectare în întreaga lume, a spus el.

    „Rusia este unul dintre cele mai mari huburi din lume pentru trafic, cu canale rapide“, a explicat Kozlyuk. „Punerea casetelor de monitorizare pe fiecare nod poate încetini nu numai Runetul, ci şi internetul global. Este ca şi cum ţi-ai închide propriul spaţiu aerian.”

  • Motivul pentru care dispar ziarele: s-au transformat din gardieni ai societăţii în afaceri mari şi s-au concentrat pe obţinerea de profit şi nu pe adaptarea la vremuri

    Despre pericolele care ameninţă media – iar internetul, platformele de social media, fake news, superficialitatea sunt doar câteva dintre acestea – se scrie de ceva ani.

    Însă ce s-a întâmplat în ianuarie în SUA a demonstrat cât de gravă este situaţia, mai ales acolo: circa 1.000 de posturi au fost eliminate la BuzzFeed, Huffington Post şi Gannett, acesta din urmă fiind cel mai mare lanţ de ziare din America. BuzzFeed a anunţat că renunţă la 15% din personal. Verizon elimină 7% din poziţii în divizia media, care include branduri ca HuffPost, AOL şi Yahoo News. Concedierile n-au menajat nici ziarişti celebri, printre aceştia numărându-se câştigători ai Premiului Pulitzer.

    Jeremy Littau, profesor de jurnalism specializat în comunicare la Universitatea Lehigh din Bethlehem, Pennsylvania, a făcut o incursiune în trecutul industriei media pentru a descoperi rădăcinile bolii care loveşte acum organizaţiile de presă. Ce a găsit este de interes nu doar pentru jurnalişti, ci şi pentru cititori, atât din SUA, cât şi din Europa. Littau şi-a publicat analiza în revistele Slate şi Wired.

    Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord a dat alarma în legătură cu o problemă din ce în ce mai mare pentru democraţia americană: numărul oraşelor din SUA care ar putea fi clasificate drept „deşerturi fără ştiri“, adică fără ştiri locale care să-i tragă la răspundere pe oamenii puternici. SUA au pierdut aproximativ 20% din ziarele locale începând din 2004, iar în acelaşi timp cel puţin 900 de comunităţi au ajuns să nu mai aibă nicio sursă de ştiri locale.

    Problema a ajuns în atenţia lumii anul acesta, când publicul a fost bombardat cu ştiri despre disponibilizări, inclusiv unele greu de ignorat, la trei companii media majore. În timp ce multă atenţie se concentrează asupra jucătorilor de talie naţională HuffPost şi BuzzFeed, reducerile de personal de la Gannett sunt cele mai îngrijorătoare pentru că acesta este unul dintre ultimele lanţuri mari de ziare care au proprietăţi pe pieţe de toate dimensiunile.

    Cu toate acestea, ştirea despre Gannett nu a ajuns o poveste-avertisment în SUA. Iar acest lucru reflectă o neînţelegere a problemelor majore cu care se confruntă companiile de ziare americane, o poveste economică care merge mai departe de apariţia internetului pentru public în anii 1990. Este o poveste pe care americanii trebuie să o cunoască şi să o înţeleagă mai bine, deoarece criza ştirilor despre care aude toată lumea este o problemă locală. Dacă cititorul crede că există corupţie la Washington, în guvern şi în Congres, că ceea ce se întâmplă la primărie este adesea mai rău decât în capitală, trebuie să ştie că nu prea mai este nimeni plătit să scoată mizeria la suprafaţă.
    Oamenii vor să dea vina pe internet pentru problemele industriei de ştiri, însă seminţele furtunii devastatoare au fost sădite în anii 1980, cu mult înainte de apariţia acestuia. Pentru a înţelege această problemă şi pentru a o remedia este necesară înţelegerea a trei forţe cheie care au creat acest dezastru lent. Prima este un şir de decizii de afaceri neinspirate care au lăsat companiile de ştiri împovărate cu munţi de datorii şi cu un deficit de  investiţii în newsroomuri. Deţinerea unei tipografii a fost într-adevăr o licenţă pentru fabricarea banilor – există un motiv pentru care acest lucru a devenit un clişeu. Ziarele independente şi de familie au început să fuzioneze în companii şi conglomerate mai mari până la mijlocul secolului al XX-lea, iar astfel de companii au fost extrem de profitabile (cu marje de până la 30%) în anii ’70 şi ’80, deşi declinul publicului cititor a început chiar la pornirea cursei.
    Toată lumea dorea să deţină ziare, astfel încât lanţurile de ziare listate la bursă s-au împrumutat cu bani şi s-au aruncat la cumpărături costisitoare deoarece câştigurile obţinute prin acest model economic eclipsau riscurile. Însă marjele de profit mari creează aşteptări, iar în anii 1980 strategiile de investiţii nu au fost construite în jurul inovaţiei, ci mai degrabă menţinând profiturile mari pentru acţionari.
    A doua forţă care a acţionat în industria presei a fost raportarea veniturilor din ştiri, în jumătatea ultimului deceniu, dintr-un trimestru la cele din trimestrul anterior. Această tendinţă, la care se adaugă aşteptările investitorilor ca profiturile să fie tot mai mari, a ajuns să facă rău industriei.
    Internetul este doar o parte a poveştii. Zeci de ani de investiţii rare şi costuri enorme ale datoriei au lăsat companiile media expuse şi împotmolite în vremuri în care erau necesare investiţii.
    Companiile de ştiri au judecat greşit ce este internetul. În pofida tuturor convingerilor nobile despre jurnalism şi democraţie, ziarele există ca întreprinderi care creează public pentru cumpărătorii de publicitate care doreau să ajungă la aceşti oameni, iar publicaţiile au construit acest public ajutând oamenii să-şi satisfacă nevoia de informare pe care o au ca membri ai comunităţilor sau societăţilor. Omul se concentrează pe „ştirile“ din ziare, dar aceste nevoi includ lucruri precum ghiduri TV, anunţuri privind naşterea şi decesul şi calendare ale evenimentelor comunităţii. În lumea pre-internet, ziarele au funcţionat ca pseudomonopoluri bazate pe limitele tehnologiei şi pe raza pe care un camion de transport ar putea transporta hârtia printată. Publicarea online, cu cost scăzut şi acoperire globală, a schimbat totul. Informarea putea fi făcută acum printr-o gamă mai largă, mai globală de opţiuni. Dintr-o dată, ziarul nu mai era singurul jucător din oraş. Ziarele cărora cândva le lipsea concurenţa s-au văzut în situaţia de a concura cu toată lumea, iar noul joc le-a luat pe nepregătite după decenii de investiţii insuficiente. Greşeala tragică făcută de aceste companii nu a fost aceea de a dezvălui gratuit conţinutul, aşa cum se spune, ci faptul că au realizat prea târziu că internetul le-a distrus monopolul local în ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor de informare ale cetăţenilor. Ar fi trebuit să-şi protejeze legătura cu comunităţile lor de cititori care reprezentau pentru ele cornul abundenţei publicitare. În schimb, ziarele au tratat internetul ca pe un alt loc de publicat şi au plătit scump pentru acest lucru.
    Acest nou peisaj media a fost inundat de competitorii care au luat bucăţi din veniturile ziarelor care se bucurau odată de un fel de monopol. Publisherii începători au redus veniturile din publicitate, care au reprezentat apa vie pentru aceste publicaţii. Apoi a apărut site-ul de anunţuri Craigslist, iar fluxurile de venituri din anunţuri de mica publicitate ale industriei ştirilor au dispărut rapid.
    Această schimbare nu s-a întâmplat peste noapte, însă pe măsură ce companiile de tehnologie au înlocuit lent rolul curatorial al ziarelor – pentru ştiri, da, dar şi pentru acele conexiuni interumane de zi cu zi pe care le creau vechile mijloace de comunicare – veniturile au început să cadă, până când s-au prăbuşit în timpul Marii Recesiuni. Între 2000 şi 2008, veniturile din publicitate ale ziarelor au scăzut cu peste 60%. Companiile au redirecţionat din ce în ce mai mulţi bani în societăţile media digitale care ar putea ajunge la audienţele cândva rezervate pentru oligopolul ziarului, dar la scară globală. Dacă sună familiar, este pentru că în esenţă este ceea ce fac Google şi Facebook şi nu este deloc surprinzător faptul că aceşti coloşi ai internetului şi tehnologiei sunt marii câştigători în acest nou mediu. Compania-mamă a Google, Alphabet, este cea mai mare companie media din lume în ceea ce priveşte veniturile; în urmă cu 21 de ani, Google nu exista. Unele dintre marile ziare americane au un secol de viaţă.
    A treia forţă a fost modul în care aceste companii au reacţionat la efectele  primilor doi factori – reduceri devastatoare ale resurselor pentru ştiri care au accelerat dezastrul.
    Producerea de ştiri este costisitoare, dar presate între realitatea audienţei şi pierderea de venituri pe de o parte şi de obligaţiile create de datorii, companiile de ştiri au tăiat resursele pentru sălile de ştiri. Aceste manevre au afectat reporterii, a căror muncă a adus valoroare ziarelor. Ceea ce a urmat a fost în întregime previzibil. Este ceea ce Phil Meyer de la Universitatea din Carolina de Nord a numit faimos „spirala morţii“ pentru ştiri. Tăierile au dus la pierderea calităţii, iar acest lucru a îndepărtat cititorii. Mai puţini cititori a însemnat mai puţine vânzări şi abonamente, ceea ce a condus la mai puţine venituri din publicitate şi, prin urmare, mai multe tăieri din resursele dedicate ştirilor. Este povestea ultimelor trei decenii de ştiri.
    Prin urmare, internetul este doar o parte a poveştii. Decenii de deficit de investiţii rare şi costuri enorme ale datoriilor au lăsat aceste companii expuse şi blocate într-un moment în care era nevoie de investiţii, când dispozitivele mobile schimbau terenul de joc cu o viteză ameţitoare. Costul pentru public este enorm. Ziarele urmăresc activitatea primăriilor, ţinând socoteala tranzacţiilor şi cheltuielilor din banii publici ca reprezentanţi ai interesului public. Atunci când acel gardian – imperfect, cum poate fi uneori – dispare, cine va trage la răspundere interesele puternice?
    Ceea ce funcţionează pentru New York Times nu va putea fi, probabil, redus la scara organizaţiilor de ştiri dintr-un oraş rural cu o singură intersecţie din America de Vest.
    S-au făcut mari eforturi pentru susţinerea mass-mediei cu acoperire naţională, cum ar fi New York Times sau Washington Post, iar a plăti pentru ştiri a devenit ceva normal. Dar criza este locală, ceea ce înseamnă că trebuie, de asemenea, gândit un plan de acţiune şi cheltuieli la nivel local. Pentru majoritatea ziarelor mici şi mijlocii împovărate cu datorii ar putea fi prea târziu să mai fie salvate. Ceva va apărea în locul lor, probabil ceva în direcţia dată acum de site-uri independente promiţătoare, construite pe suport crowdfunding sau finanţate de fundaţii, cum ar fi ProPublica, Nevada Independent sau Texas Tribune.
    Vechile obiceiuri nu se mai întoarc. Implementarea unor paywalluri la nivel local în încercarea de a recrea monopolul audienţei este nerealistă şi va accelera dezastrul. Însă reconstruirea comunităţilor în jurul lucrurilor unice pe care  jurnalismul încă le face mai bine decât oricine – şi numai asta – ar putea fi soluţia.
    După cum a remarcat profesorul Clay Shirky de la Universitatea din New York, „nimic nu va funcţiona, dar s-ar putea ca totul să meargă”. Organizaţiile de ştiri trebuie să reflecte un sentiment de încercare şi eroare în urmărirea inovaţiei, însă lumea mass-mediei care ar fi avut nevoie de ideile şi modelele bune a apus.
    BuzzFeed şi HuffPost sunt încă companii inovatoare; concedierile de acolo care au făcut titlurile ştirilor ar putea fi un semn că sunt condamnate – sau pur şi simplu un ghiont ca să înveţe cum să-şi construiască audienţa experimentând în acelaşi timp. Timpul va spune. Aceste companii au mai mult spaţiu de manevră ca să-şi dea seama de asta decât ziarele locale, care au fost tăiate până la os de atât de multe ori încât următoarea rundă de concedieri ar putea reprezenta moartea lor.
    În calitate de cetăţeni, trebuie să realizăm că viaţa noastră civică locală este fragilă dacă nu este păzită. N-o mai putem lăsa pe mâna organizaţiilor de ştiri mioape; este de datoria noastră, de cetăţeni, să ne asigurăm că interesele puternice sunt urmărite de actori independenţi care verifică ceea ce au auzit înainte de a raporta. S-ar putea să nu reuşim să salvăm ziare, dar trebuie să ne asigurăm că ceea ce le înlocuieşte reflectă valorile care fac jurnalismul valoros şi distinct într-o lume plină de opţiuni media. Sănătatea democraţiei depinde de acest lucru.

  • Povestea FABULOASĂ a “regelui porno”: de la guru al site-urilor pentru adulţi la antreprenor în serie

    Imperiul său media, DMM.com, a început cu site-uri de pornografie dar s-a transformat, de-a lungul anilor, într-o vastă colecţie de start-up-uri care l-au definit ca unul dintre cei mai bogaţi oameni din Japonia.

    În luna decembrie a anului trecut, rolul său de pionier a fost confirmat prin invitaţia primită de Kameyama de a adresa un discurs în faţa studenţilor de la cea mai prestigioasă universitate privată din Japonia, Universitatea Keio, notează Bloomberg în ediţia sa online.

    Poate părea ciudat că un mall pentru pornografie hard-core, aşa cum era iniţial DMM.com este acum acceptat de marea parte a societăţii; cu toate acestea, Japonia este cunoscută pentru toleranţa crescută faţă de industria pentru adulţi.

    Grupul deţinut de Keishi Kameyama s-a extins şi cuprinde afaceri precum o platformă de trading, jocuri video, cursuri online de limba engleză şi chiar ferme solare. Anul trecut, pornografia a generat mai puţin de o treime din veniturile de 1,7 miliarde de dolari ale grupului.

  • DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ a lui Putin. De ce vrea deconectarea întregii ţări de la internet

    Rusia ia în calcul să se deconecteze de la Internet pentru o scurtă perioadă de timp, în cadrul unui test al capacităţilor sale de apărare cibernetică, relatează BBC.

    Acest test presupune ca informaţiile schimbate între cetăţenii ruşi şi organizaţiile ruse să rămână în interiorul ţării în loc să fie direcţionate în afara ţării.
     
    Un proiect de lege prin care se solicită modificări tehnice în vederea unei funcţionări indepedente a Internetului a fost depus anul trecut în Parlament.
     
    Testul urmează să aibă loc până la 1 aprilie, însă data exactă nu a fost stabilită.

  • Vreţi să renunţaţi la muncă şi să plecaţi din ţară? Locurile din lume atât de ieftine încât nici nu trebuie să munceşti – VIDEO

    Publicaţia internaţională a publicat un clasament al celor mai frumoase şi mai ieftine locuri în care se poate trăi, potrivit World’s Best Place to Retire in 2019 (Cele mai bune locuri în care să te pensionezi, 2019). Editorii acestui studiu au realizat clasamentul bazându-se pe 13 categorii, incluzând costul vieţii, clima, sănătatea şi altele. Anul acesta, au inclus o nouă categorie: oportunităţile pe care le oferă aceste locuri.

    „Am adăugat această categorie fiindcă ştim că multe persoane sunt interesate să lucreze de la distanţă sau să înceapă să facă ceva nou la pensie”, spune Jennifer Stevens, care a condus realizarea studiului. „Aşadar, considerăm că puterea economiei, gradul de dezvoltare a tehnologiei de conectare la internet precum şi deschiderea autorităţilor locale faţă de micile afaceri au fost luate în calcul”, spune Stevens.

    Aşadar, care sunt primele 10 ţări din clasament?


    1. Panama: aici soarele străluceşte, se ajunge uşor, moneda folosită este dolarul american, îngrijirea medicală este de calitate şi la preţuri modeste, infrastructura este foarte bună – iar conectivitatea la internet este bună. Totodată, ţara vrea să îi atragă pe străini cu reduceri de taxe şi alte stimulente.Un cuplu poate să plănuiască un buget lunar cuprins între 1.765 de dolari şi 2.890 de dolari în Panama City şi mai puţin oriunde altundeva; o persoană singură ar putea ajunge la 20-30% din acest buget.

    2. Costa Rica: nu este de mirare că ţara cu mottoul naţional „Pura Vida” se plasează pe locul doi în acest clasament internaţional – aici viaţa se trăieşte mai ales în aer liber, iar oamenii pescuiesc, joacă golf, fac surf, drumeţii, scufundări şi practică yoga. Aici există şi o comunitate înfloritoare de expaţi, iar datorită stilului de viaţă sănătos, oamenii spun că pierd greutate fără să se străduiască.
    Costurile de viaţă lunare pentru o persoană sunt cuprinse aici între 1.585 de dolari şi 2.960 de dolari. Un cuplu poate să trăiască aici confortabil cu 2.500 de dolari pe lună (sau mai puţin). La un restaurant local poţi să te saturi cu 4-5 dolari, iar o menajeră poate să îţi asigure curăţenia lunară cu doar 50 de dolari.

     

    Vezi mai multe aici 

  • Cum să pari bogat pe internet. Secretul din spatele unor imagini postate pe Instagram – GALERIE FOTO

    Ruşii care vor să se laude cu stilul de viaţă luxos pot să închirieze un avion privat (care nu se ridică de la sol) pentru a-şi face fotografii pe care apoi să le distribuie pe reţelele de socializare.

    Astfel, doritorii vor putea închiria un avion timp de două ore pentru 14.000 de ruble (în jur de 244 de dolari) şi au la dispoziţie şi un fotograf sau pot plăti mai puţin (11.000 de ruble sau 191 de dolari) doar pentru avion. Preţul creşte când este vorba de o filmare şi ajunge la 25.000 de ruble (434 de dolari). De asemenea, compania Private Jet Studios pune la dispoziţie şi o echipă de de machiaj, contra cost.

    Asftel, ruşii, doritori de a duce o viaţă de lux, se pozează bând şampanie, în timp ce se prefac că admiră priveliştea de la înălţime.

    Cei care apelează la astfel de servicii sunt cei care vor să adune fani ca apoi să poată obţine contracte de publicitate. 

  • Dincolo de filmul de la ora 20

    În anii de glorie ai televiziunii, dincolo de componenta informaţională care a venit prin emisiuni de ştiri, familiile se strângeau la sfârşitul zilei în faţa televizorului şi urmăreau filmul de la ora 20.00, indiferent de canalul pe care îl alegeau şi indiferent dacă mai văzuseră de două ori acel film.

    Mai târziu, când internetul a început să apară „din două-n două case”, oricine avea un vecin care descărca filme de pe internet şi le împărţea cu toată lumea. Când internetul a ajuns chiar în fiecare casă, pirateria a devenit un obicei al multora dintre utilizatorii de peste tot, care au început să renunţe la televizor sau să îl lase doar „în fundal”.

    Astăzi, printre reglementări, în drumul spre normalitate, s-a creat o nouă nişă pentru creatorii de conţinut, una care nu avea loc însă nici pe TV, nici pe platformele oferite deja de abisul internetului, încât un conţinut de calitate, oferit printr-o imagine de calitate, nu e un lucru pe care un consumator să-l poată primi gratis.

    Sumele pentru realizarea unui film sau serial sunt de ordinul zecilor şi sutelor de milioane de dolari, iar câştigurile din box-office nu mai sunt atât de substanţiale cum erau odată.

    Astfel, serviciile de streaming precum Netflix şi-au făcut loc în piaţă, iar pe măsură ce internetul a devenit mai rapid, şi declinul televiziunii tradiţionale şi-a grăbit marşul. Din ce în ce mai mulţi consumatori renunţă acum în totalitate la cablu în favoarea serviciilor alternative de streaming – care produc din ce în ce mai mult conţinut pe gustul clienţilor.

    Giganţii din industria telecom nu sunt orbi în faţa ameninţării. Ei încearcă să ia cu asalt şi această piaţă, însă cu rezultate mixte, de la serviciul Xfinity Stream TV lansat de Comcast şi până la aplicaţia Watchable lansată de Verizon.

    Cu toate acestea, peisajul mediatic internaţional se schimbă rapid, iar mulţi dintre cei care concurau pentru ochii aţintiţi spre televizoare au ajuns să formeze acum un singur jucător. De exemplu, AT&T a cumpărat Warner Media şi toate proprietăţile acesteia, inclusiv CNN, Crunchyroll, CW, DC Comics, HBO, şi o participaţie de 10% în serviciul de streaming Hulu.

    Disney a cumpărat recent 21st Century Fox şi a anunţat că va lansa propria platformă de servicii video de streaming, Disney+. Întreaga industrie merge către o consolidare, ceea ce ar putea însemna o lovitură şi pentru generaţia actuală de platforme de streaming pe bază de subscripţie, precum CBS All Access, Showtime şi Starz.

    Succesul fiecărui serviciu de streaming video este dependent de libăria de conţinut. Acesta este motiul pentru care unii jucători investesc masiv în conţinut original de calitate. Spre exemplu, Stranger Things realizat de Netflix, The Marvelous Mrs. Maisel făcut de Amazon sau Handmaid’s Tale realizat de Hulu – toate sunt show-uri câştigătoare de premii Emmy, potrivit PCMag. 

    Netflix

    Netflix este temerarul streamingului. Platforma conţine o colecţie impresionantă de conţinut din toate epocile şi lansează conţinut nou în fiecare lună. Mai mult, compania are o librărie impresionantă de conţinut original, mai mult decât orice altă platformă prezentă pe piaţă. Printre titlurile celebre de pe Netflix se numără Altered Carbon, Black Mirror, BoJack Horseman, Chilling Adventures of Sabrina, The Crown, Lost in Space, Mindhunters, Narcos, Orange is the New Black, Santa Clarita Diet şi Stranger Things.

    Netflix produce de asemenea şi filme originale, precum Bright şi Cloverfield: Paradox. Compania a anunţat că va cheltui 7 miliarde de dolari pe conţinut doar anul acesta, ceea ce înseamnă că Netflix îşi păstrează ritmul torenţial de lansări.

    Platforma a crescut recent preţurile de subscripţie. În America, preţurile sunt cuprinse între 8,99 dolari şi 15,99  dolari pe lună, cel din urmă permiţând accesul mai multor device-uri în acelaşi timp la un singur cont şi acces la calitate 4K.

    Hulu

    Hulu oferă cea mai bună soluţie all-in-one pentru cei care renunţă la televizunea clasică. Pe lângă conţinut original de calitate, o arhivă plină de titluri mai vechi şi o selecţie de filme şi seriale anime, Hulu oferă şi o opţiune de Live TV cu mai multe canale. Cu toate acestea, Hulu a rămas puţin în urma competitorilor din cauza unei selecţii mai reduse de conţinut HD şi 4K. Mai mult, utilizatorii de Hulu nu pot descărca filme pentru a le vizualiza online.

    Cu toate acestea, faţă de Netflix şi Amazon, care primesc conţinut nou de pe TV la o lună sau chiar un an după debut, Hulu primeşte mare parte din content imediat, datorită unor legături de business cu mai multe studiouri de la Hollywood.

    Hulu oferea la un moment dat o versiune gratuită, bazată exclusiv pe venituri din reclame, însă acum aceasta nu mai există. Preţurile pe platformă variază între 7,99 şi 30 de dolari pe lună, în funcţie de pachetul ales.

    Sling

    Sling TV este probabil cea mai apropiată experienţă de televiziunea tradiţională pe care o poţi găsi în mediul online. Pentru 25 de dolari pe lună, în America, Sling TV oferă acces live la canale clasice precum CNN, AMC, TBS, TNT şi altele.

    Preţurile variază între 25 şi 40 de dolari în funcţie de pachetul ales, însă succesul acestuia lasă de dorit deoarece nu oferă conţinut original, ci este doar o alternativă a televiziunii clasice, care vine cu acelaşi conţinut dar structurat on-demand.

    Sling oferă şi pachete suplimentare pentru 5 dolari pe lună, precum pachetul Comedy, care aduce posturile MTV, Spike şi Logo, sau pachetul Kids, care aduce canalele Teen Nick şi Disney Junior.

    Amazon Prime Video

    Amazon oferă acces la conţinuturile video în două moduri: abonament la Amazon Video sau abonament la Amazon Prime. Un abonament la Amazon Video costă 8,99 dolari pe lună şi oferă acces doar la librăria de conţinut. Un cont pe Amazon Prime, care include şi conţinut Prime Video şi multe avantaje pe platforma de shopping a gigantului american, costă 12,99 dolari pe an. În ultimii ani, Amazon a încercat să lanseze o serie de titluri originale, precum Bosch, Catastrophe, Electric Dreams, Homecoming, The Man in the High Castle, The Marvelous Mrs. Maisel, One Mississippi, Patriot, Red Oaks, Sneaky Pete, The Grand Tour, The Tick şi Transparent.

    Multe dintre aceste seriale au avut success printre utilizatori şi chiar au luptat de la egal la egal cu oferta Netflix. Prime Video difuzează de asemenea şi emisiuni de top realizate de alte reţele, precum HBO, fără costuri adiţionale pentru utilizatori.

    DirecTV Now

    Serviciile DirecTV Now oferă zeci de canale de televiziune live fără ca utilizatorul să aibă nevoie de antenă de satelit sau de cablu. Serviciul oferă o calitate bună a imaginii şi mai multe opţiuni de conectivitate, iar abonamentele pleacă de la 40 de dolari pe lună. Doar pentru a înţelege modelul de business, cele patru oferte ale DirecTV Now sunt: Live a Little – peste 60 de canale TV cu 40 de dolari pe lună, Just Right – 55 de dolari pe lună, peste 80 de canale, Go Big – 65 de dolari pe lună, peste 100 de canale TV printre care şi BBC World News, Discovery Family şi Universal Kids, şi Gotta Have It – peste 120 de canale.

    FuboTV

    FuboTV este o opţiune foarte bună pentru fanii sporturilor. Serviciul oferă conţinut sportiv live, disponibil pe orice tip de device.

    Abonamentele costă 44,99 dolari pe lună şi garantează accesul la 75 de canale de televiziune, precum NBA TV, CBS, NBC, NFL Network, beIN şi Univision.
    Mai mult, fubo oferă şi alte canale, nu doar sportive, precum National Geographic, FX, The Food Network, AMC, BBC America, Syfy şi CNBC.

    Disponibil momentan doar în America, fuboTV începe să lanseze şi abonamente pentru pieţe internaţionale, precum fubo Latino pentru 17,99 dolari pe lună şi fubo Portugues pentru 19,99 dolari pe lună. Mai mult, orice plan de bază poate fi îmbunătăţit cu conţinut extra, într-un pachet de 49,99 dolari pe lună. 

    YouTube TV

    Platforma oferă o selecţie de canale de ştiri şi evenimente sportive, dar are şi opţiuni populare de entertainment. Printre reţelele valabile se numără ABC, AMC, CBS, CNN, ESPN, FX şi NBC. Preţul unui abonament este de 40 dolari pe lună.

    Conştienţi că paleta lor ar putea să nu acopere toate nevoile, cei de la YouTube TV permit şi extinderea abonamentului cu alte pachete, precum  NBA League Pass, Showtime şi Starz.

    YouTube TV oferă şi o capacitate nelimitată de cloud, care permite utilizatorilor să îşi păstreze show-urile înregistrate timp de nouă luni şi să îşi transmită conţinutul oriunde în SUA. Un cont de YouTube TV suportă şase utilizatori simultan.

    CBS All Access

    Deşi un abonament pentru un singur serviciu pare o decizie limitată, CBS are show-uri populare, de la The Good Fight şi Star Trek până la Thursday Night Football, de la 6 dolari pe lună.

    Pentru 6 dolari utilizatorii au acces la 8.500 de episoade şi seriale populare, precum The Twilight Zone, Taxi şi Star Trek.

    Abonamentul clasic include şi reclame, dar aceştia oferă şi un program denumit CBS All Access Commercial Free pentru 10 dolari pe lună.

    HBO Now

    HBO Now livrează un catalog impresionant de conţinut original, de la Westworld şi Game of Thrones până la Curb Your Enthusiasm, Deadwood, Girls, The Sopranos, Sex and the City, Six Feet Under şi The Wire. Preţul unui abonament pleacă de la 15 dolari pe lună.

    Pe lângă acest conţinut, serviciul on-demand al HBO include şi o colecţie populare de filme din mai multe genuri, de la acţiune, comedie, drama, horror, romance şi până la suspans.

    Cu toate acestea, HBO Now are nevoie de multe ori şi de o completare cu un serviciu care oferă şi televiziune live, de aceea majoritatea platformelor de streaming au negociat cu HBO pentru a oferi HBO Now drept un pachet suplimentar la abonamentele lor.