Tag: instanta

  • Condamnaţii îşi vor pierde averile acumulate în ultimii 5 ani anteriori sentinţei, conform unei directive UE transpusă în legislaţia românească

    ”Proiectul de lege are în vedere exclusiv transpunerea unor prevederi din două directive ale Uniunii Europene: Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, precum şi Directiva 2016/343/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

    Potrivit sursei citate, intervenţiile legislative cuprinse în proiect au în vedere instituţia confiscării extinse, contestarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse, reglementarea compunerii completului care va judeca contestaţiile prevăzute de art. 2501 alin.(1) şi respectiv art. 4252 din Codul de Procedură Penală împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia şi, respectiv, împotriva hotărârii prin care instanţa de apel dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse direct în apel.

    ”Confiscarea extinsă poate fi aplicată atunci când pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de patru ani sau mai mare. O altă condiţionalitate este ca fapta la care a fost condamnată persoana să fie susceptibilă să îi procure un folos material şi dacă instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. În acest caz, convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei. În proiectul textului de lege, confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de cinci ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei”, precizează Executivul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Radu Mazăre, condamnat la patru ani cu suspendare, în cazul retrocedărilor ilegale de terenuri. Instanţa s-a pronunţat după 9 ani de procese

    Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

    Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis şi ca fostul edil să nu aibă voie să fie ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi nici să nu ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

    În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul şef al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.

    Alţi şapte funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Este vorba despre Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica, Cristian Talpău, Nora Alina Chircă, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu.

    În cazul a doi inculpaţi, instanţa a stabilit că a survenit decesul, motiv pentru care a încetat procesul pe numele lor.

    Ceilalţi 24 de acuzaţi din acest dosar au fost achitaţi de Tribunalul Bucureşti. Între aceştia se numără şi Cristian Borcea.

    Prin decizia de luni, instanţa a desfiinţat mai multe înscrisuri ale Primăriei Constanţa.

    Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În România o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde. Foarte puţine depun plângere şi mai puţine ajung în instanţă

    Acum, un proiect de lege iniţiat de deputatul PNL Adriana Săftoiu ar putea să remedieze o parte din problemă şi să schimbe un articol din Codul Penal, care prevede că, odată ce victima se împacă cu agresorul, acesta din urmă scapă de răspunderea penală. „Nu cred că trebuie să ne mai jucăm la modul acesta. Depun plângere, apoi mi-o retrag, apoi iar depun şi iar o retrag”, explică aceasta, scrie Gândul.info

    În condiţiile în care trei din 10 români consideră că „femeile mai sunt bătute şi din vina lor”, potrivit unui sondaj INSCOP, este clar că, în România, actualizarea legislaţiei în ceea ce priveşte violenţa domestică este un punct critic. Chiar dacă legea privind violenţa domestică a fost modificată în 2012, oferind persoanelor agresate în familie instrumentul legal al ordinului de protecţie, care le poate apăra de cei care le spun la violenţe, aceste schimbări legislative au fost mai mult teoretice, pentru că până la ajungerea în instanţă a unui astfel de dosar poate trece chiar şi un an de zile. De asemenea, potrivit actualelor prevederi ale Codului Penal, dacă victima se împacă cu agresorul, acesta din urmă scapă de răspunderea penală, chiar dacă fusese făcută o plângere împotriva sa.

    Citeşte mai multe pe www.gandul.info

  • Adriana Stoicescu, preşedinta Tribunalului Timiş: Susţin demersul procurorilor. Am fost hăituită de pigmei ce se cred magistraţi

    Adriana Stoicescu face referire la trei procurori din cadrul DNA, respectiv Mihaela Iorga, Doru Ţuluş şi Marin Nicolae, care au sesizat Inspecţia Judiciară (CSM). Pentru doi dintre ei, Mihaela Iorga şi Doru Ţuluş, Laura Codruţa Kovesi a cerut revocarea, solicitare care se va discuta marţi la CSM.

    „Pentru că am fost la rândul meu hăituită şi vânată de pigmei ce se pretind magistraţi, avizi de publicitate şi putere, care fac din distrugerea vieţilor altora un ţel; pentru că am fost ameninţată voalat cu excluderea din magistratură dacă voi continua să vorbesc; pentru că nu înţeleg să abdic de la principiile mele, astăzi, în calitate de judecător independent, susţin demersul procurorilor din DNA şi solicit, la rândul meu, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), garantul independenţei justiţiei, apărarea independenţei procurorilor din DNA care au cerut acest lucru. (…) Reprezentanţii noştri din CSM, în care, personal, am toată încrederea, trebuie să uzeze de toate pârghiile legale pentru ca demersul preşedinţilor de instanţe, însuşit de Adunările Generale, să conducă la readucerea justiţiei acolo unde îi este locul. Un prim pas în acest sens trebuie să fie apărarea independenţei procurorilor DNA care, într-un gest fără precedent în activitatea acestei instituţii, solicită intervenţia CSM-ului”, a scris judecătorul Adriana Stoicescu, pe o pagină de socializare.

    Preşedintele Tribunalului Timiş apreciază că lupta anticorupţie a ajuns să fie aruncată în derizoriu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Decizie radicală a unei ţări din UE. Încalcă orice regulă şi pune piciorul în prag după valul de atentate care a lovit Europa

    Milan Chovanec a precizat că Guvernul de la Praga a aprobat propunerea de a nu mai accepta imigranţi întrucât “programul nu funcţionează”, iar “situaţia de securitate s-a înrăutăţit”.

    Cehia ar trebui să primească aproximativ 2.600 de refugiaţi până în luna septembrie. Până în prezent, a acceptat doar 12, toţi din Grecia
     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Instanţa a decis că Dan Voiculescu poate fi eliberat

    La solicitarea fostului senator, acesta nu a fost adus la instanţă joi.

    Comisia de specialitate de la nivelul penitenciarului Rahova a dat aviz negativ solicitării lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, însă, chiar şi în aceste condiţii, fostul senator s-a adresat judecătorilor. În susţinerea cererii, avocatul acestuia a susţinut că nu a fost pedepsit disciplinar şi a muncit.

    “Comisia spune că perioada executată efectiv, 1022 de zile, e prea scurtă. Însă din fracţia obligatorie fac parte şi zilele câştigate, adică peste 380. (…) Comisia susţine că Dan Voiculescu e în regim inchis, aşadar nu ar trebui eliberat condiţionat. Ţin să precizez că a refuzat un regim inferior din motive de siguranţă personală. Dan Voiculescu a depăşit fracţia cu aproape opt luni, zile executate şi câştigate. A avut un comportament conform, a participat la activităţi în penitenciar, are 71 de ani si suferă de mai multe afecţiuni, care se regăsesc în documentele depuse. Dan Voiculescu nu trebuie îndreptat. El are o educaţie solidă, probabil a înţeles că a încălcat legea”, a susţinut avocatul în sala de judecată.

    În replică, procurorul DNA a susţinut că fără publicarea unor cărţi nu ar fi îndeplinit fracţia de o treime din pedeapsă, condiţie necesară pentru formularea unei cereri de eliberare, acesta precizând că instanţa trebuie să aibă în vedere împrejurările în care au fost realizate lucrările.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SURPRIZĂ de proporţii: Cel mai căutat român din lume a fost eliberat din puşcărie

    Fostul parlamentar a fost eliberat vineri pe cauţiune, decizia fiind luată cu acordul procurorilor, care au acceptat stabilirea unei cauţiuni în valoare de 200.000 de euro.

    După ce avocatul apărării a plătit cauţiunea la Banca Naţională a Serbiei, judecătorul a dispus revocarea măsurii arestului şi eliberarea lui Sebastian Ghiţă.

    Fostul parlamentar are obligaţia de a rămâne într-o reşedinţă temporară pe teritoriul oraşului Belgrad şi de a se prezenta la o secţie de poliţie de două ori pe lună.

    Paşaportul lui Ghiţă a fost confiscat de instanţă.

  • Sebastian Ghiţă a fost eliberat pe cauţiune

    Fostul parlamentar a fost eliberat vineri pe cauţiune, decizia fiind luată cu acordul procurorilor, care au acceptat stabilirea unei cauţiuni în valoare de 200.000 de euro.

    După ce avocatul apărării a plătit cauţiunea la Banca Naţională a Serbiei, judecătorul a dispus revocarea măsurii arestului şi eliberarea lui Sebastian Ghiţă.

    Fostul parlamentar are obligaţia de a rămâne într-o reşedinţă temporară pe teritoriul oraşului Belgrad şi de a se prezenta la o secţie de poliţie de două ori pe lună.

    Paşaportul lui Ghiţă a fost confiscat de instanţă.

  • DOAR ÎN ROMÂNIA: Locatarii din trei blocuri nu mai pot ieşi din case după ce o firmă a câştigat parcarea în instanţă

    Potrivit reprezentanţilor Primăriei Râmnicu Vâlcea, problemele în ceea ce priveşte parcarea din faţa a trei imobile de pe bulevardul nicolae Bălcescu au pornit în urmă cu trei ani când, în urma cererii făcute în baza HG 834/1991, SC SOCOM SA primea de la Consiliul Judeţean Vâlcea titlul de proprietate pentru suprafaţa cuprinsă între blocurile 225, 50 şi 300, teren situat vizavi de Liceul Tehnologic „Oltchim”.

    Pe această suprafaţă, societatea comercială solicita şi obţinea, în anul 2010, certificatul de urbanism în vederea elaborării unui Plan Urbanistic de Detalii (PUD) pentru construirea unei grădiniţe cu program normal.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sorin Bucurescu, un primar din judeţul Gorj, se află printre persoanele INTERCEPTATE în ultimii cinci ani: “Mai vorbeam cu câte o fată. Au lăsat în dosar şi mi-au creat probleme cu soţia”

    Edilul comunei Slivileşti, aflat al patrulea mandat, a fost trimis în judecată, în 2015, alături de alte trei persoane, pentru infracţiuni de corupţie. În acelaşi an, prima instanţă, Judecătoria Târgu-Jiu, a dispus achitarea primarului Sorin Bucurescu, hotărârea fiind atacată cu apel.

    În momentul în care a fost deferit justiţiei, bărbatul a aflat că, în timpul cercetărilor, instanţa a admis cererea procurorilor de interceptare a telefonului său.

    ”Şi eu am avut telefonul ascultat. Mă număr printre cele 1549 de persoane interceptate, în Gorj, în perioada 2010-2015. Enorm de multe, la noi ca la nimeni! În loc să luăm exemplu, în toate domeniile, din partea vestului, noi suntem oaia neagră la toate. Am avut telefonul ascultat permanent, 24 de ore din 24. Mi le-au arătat, mi s-a spus că am fost ascultat, nu am nimic de ascuns, asta este. Singurul lucru este că mai vorbesc şi eu cu câte o fată.

    Ar fi culmea la cât alerg şi la cât muncesc să nu mai vorbesc şi eu cu câte o fată. Iniţial nu am ştiut că e ascultat, nu-ţi spune nimeni, din contră. Te agită, îţi trimit tot felul de săgeţi, aceasta este metoda. E o bazaconie cu sunetele care s-ar auzi în timpul convorbirilor. Acestea sunt timpurile, în perioada aceasta trăim şi, din păcate, aprobările sunt date de către judecători, care ar trebui să ia mult mai în serios propunerile făcute de poliţişti şi de Parchet”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro