Tag: inaugurare

  • Magazin unde persoanele defavorizate muncesc pentru alimente, inaugurat în Drumul Taberei

    Noul magazin caritabil SocialXChange, situat pe strada Lunca Cernei numărul 6A, a fost inaugurat miercuri, în cadrul proiectului cu acelaşi nume ce a debutat în anul 2015. Programul SocialXChange funcţionează pe principiul echităţii sociale, ce presupune colectarea de la persoane fizice sau juridice de alimente sau alte produse necesare, acestea fiind apoi distribuite familiilor nevoiaşe, în schimbul muncii în folosul comunităţii. La rândul lor, şi donatorii pot beneficia, în schimbul produselor oferite, de servicii socio-medicale sau de divertisment.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul stadion al Craiovei se inaugurează cu reeditarea semifinalei Cupei UEFA din 1983

    Majoritatea celor care au evoluat pe 20 aprilie 1983 în acel 1-1 din returul semifinalei vor avea ocazia să joace primul meci pe noua arenă din Bănie. Doi dintre cei care au fost atunci pe teren, căpitanul Costică Ştefănescu şi extrema Zoli Crişan, s-au stins din viaţă.

    În urmă, cu 34 de ani, Balaci deschidea scorul pentru Craiova Maxima, iar oltenii erau în acel moment calificaţi în finala Cupei UEFA, însă Filipovic a egalat şi lusitanii aveau să dispute finala cu Anderlecht.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piatraonline inaugurează cel mai mare spaţiu exterior din România dedicat pietrei naturale, cu o investiţie de peste 200.000 Euro

    Pavilionului Expoziţional reprezintă un pas obligatoriu pe care a trebuit să îl facem pentru a continua inovaţia în domeniu şi pentru a îmbunatăţi serviciile şi produsele pe care le oferim clienţilor. Dorinţa de extindere o aveam în plan încă din 2015, timp în care am reuşit să achiziţionăm spaţiul necesar (aprilie 2017) pentru a putea realiza o zonă de prezentare exterioară la fel de spectaculoasă şi de inspiraţională precum interiorul showroom-ului. Pentru noi, acest proiect constituie o necesitate pentru a le putea oferi clienţilor noştri un adevărat generator de inspiraţie pentru proiectele lor de amenajare interioară sau exterioară”, menţionează Mariana Constantinescu-Brădescu, Managing Partner Piatraonline.

    Pavilionul Expoziţional ocupă o suprafaţă de 800mp şi peste 300 de modele de piatră naturală. Este gândit ca o experienţă completă care dezvăluie diferitele poveşti şi personalităţi ale pietrei, pentru că nu e suficient să vezi şi să atingi piatra naturală, trebuie să înţelegi ce poate deveni. Printre produsele expuse menţionăm marmura, granitul, travertinul, ardezia, limestone, quartit, adică, aproximativ 80% din gama de produse PIATRAONLINE, materiale potrivite pentru amenajările exterioare, dar parţial şi pentru cele interioare, oferind o gamă largă de materiale potrivite pentru orice tip de spaţiu construit.

    Astfel, cel mai mare spaţiu expoziţional privat din România dedicat pietrei naturale este soluţia ideală pentru orice tip de proiect rezidenţial sau comercial. Cele peste 300 de modele de piatră naturală sunt unite în patru zone inspirationale din jurul globului, oferind o gamă diversă de produse, dar mai ales idei pentru ca spaţiul să devină cu adevărat perfect nevoilor si ideilor tale.

     

     

  • Synevo România inaugurează primul departament de histopatologie digitală din Europa de Sud-Est, o investiţie de aproximativ 1 milion de euro

    Acesta va utiliza un sistem de scanare pentru a înregistra imagini de calitate superioară ale probelor biologice specifice, ceea ce va reduce semnificativ timpul de procesare şi va oferi acces la toţi specialiştii patologi din reţeaua de laboratoare a Diviziei de Diagnostic Medicover. Noul departament de histopatologie digitală utilizează echipamente şi sisteme software de ultimă generaţie şi a presupus o investiţie de aproximativ 1 milion de euro.

    „Principalul nostru obiectiv este să fim un sprijin real şi sigur pentru medici în procesul de diagnosticare. În ultimii 20 de ani, am investit constant în dezvoltarea echipei şi dotarea laboratoarelor la cel mai înalt nivel, pentru a ne menţine lider de piaţă din punctul de vedere al calităţii şi al gamei complete de servicii de laborator”, a declarat Laurenţiu Luca, director general Synevo România. „Digitalizarea completă a diagnosticului histopatologic presupune adoptarea celor mai noi tehnologii în domeniu, utilizate în prezent doar în câteva laboratoare din vestul Europei, şi ne bucurăm că le putem pune acum la dispoziţia pacienţilor şi a comunităţii medicale din România.”

    „Beneficiile digitalizării acestui serviciu sunt semnificative: de la reducerea timpului de procesare a probelor, la facilitarea colaborării dintre medicii din cele opt laboratoare de histopatologie din reţeaua internaţională, care pot face schimb de informaţii şi opinii, indiferent în care unitate se află”, a declarat dr. Mihai Stoicea, şef departament Histopatologie, Synevo România. „Histopatologia este un domeniu în care diagnosticul depinde într-o măsură foarte mare de specialistul care analizează probele. În acest context, digitalizarea procesului oferă pacienţilor acces la o întreagă reţea de medici specializaţi în diferite patologii, care colaborează în timp real, ceea ce înseamnă creşterea preciziei diagnosticului.”

    Implementarea noilor tehnologii de histopatologie digitală presupune, printre altele, transferul de la microscopia convenţională la imaginile digitale, prin transpunerea probelor biologice în lame digitale virtuale. Cele opt laboratoare de patologie din reţeaua internaţională a Diviziei de Diagnostic Medicover reunesc aproximativ 100 de medici specializaţi în domeniu.

     

  • Nokian Tyres inaugurează lucrările de construcţie la fabrica de anvelope din Statele Unite

    Locaţia va găzdui, de asemenea, o unitate de distribuţie cu o capacitate de depozitare de 600.000 de anvelope. Lucrările de construcţiei sunt programate să debuteze la începutul anului 2018, urmând ca în 2020 să fie produse primele anvelope în această unitate.

    Pe parcursul ceremoniei inaugurale, Hille Korhonen, preşedinte şi CEO al Nokian Tyres a reafirmat obiectivul ambiţios al companiei de a îşi dubla vânzările de anvelope pe piaţa nord-americană în următorii cinci ani. Aceasta a evidenţiat, de asemenea, şi obiectivul Nokian Tyres de a deveni lider în industria anvelopelor din punct de vedere al producţiei sustenabile şi acela de a deveni angajatorul preferat de populaţia din comunităţile majore pe care le deserveşte.

    În noua unitate de producţie se vor fabrica primele anvelope în anul 2020. În principal, noua fabrică Nokian Tyres se va concentra pe dezvoltarea gamei de anvelope destinate autoturismelor specifice continentului nord-american şi camioanelor uşoare. Capacitatea totală de producţie de 4 milioane de anvelope anual va fi atinsă până în anul 2022, ceea ce va permite Nokian Tyres să satisfacă cererea în creştere din America de Nord. În acest fel, serviciul pentru clienţi va fi îmbunătăţit prin scăderea timpilor de livrare şi printr-o mai mare flexibilitate. În timp ce unitatea de producţie din Dayton va deservi într-un mod eficientizat clienţii din America de Nord, va elibera, în acelaşi timp, celelalte fabrici de anvelope Nokian Tyres de sarcina de producţie destinată acestei regiuni, permiţându-le acestora să asigure capacitatea necesară pentru susţinerea altor pieţe în creştere.

    Nokian Tyres a fost fondată în 1988, însă îşi are rădăcinile în anul 1898, când a fost înfiinţată Suomen Gummitehdas Oy sau Fabrica de cauciuc finlandeză. Compania este cel mai nordic producător de anvelope din lume. Promovează şi facilitează şofatul în siguranţă, în condiţii exigente. Anvelopele inovatoare pentru autoturisme de pasageri, camioane şi maşini grele, sunt comercializate în special în zonele cu zăpadă, împădurite, şi cu condiţii de şofat dificile din cauza anotimpurilor schimbătoare.

    În 2015, cifra de afaceri netă a companiei a fost de aproximativ 1,4 miliarde euro, iar la finalul anului numărul angajaţilor a fost de 4.400. Acţiunile Nokian Tyres sunt listate la bursa Nasdaq Helsinki. Unităţile de producţie se află în Finlanda şi Rusia. La sediul central din Nokia, Finlanda, are loc dezvoltarea centralizată a produselor, sunt finalizate prototipurile şi sunt efectuate testele. Toate produsele sunt dezvoltate conform obiectivelor de siguranţă durabilă şi de respectare a mediului pe parcursul întregului ciclu de viaţă al produsului. Sediul central al Nokian Tyres se află în Nokia, Finlanda, iar sediul european este la Praga.

    Citiţi şi: Cum arată cea mai eficientă fabrică de anvelope din lume: produce zilnic 46.000 de unităţi

  • POVESTEA tristă a Transfăgărăşanului, ”drumul dintre nori”, unul dintre cele mai frumoase din lume

    Transfăgărăşanul este cel mai celebru drum din România. Construit între 1970 şi 1974, ca o cale de comunicare între Muntenia şi Ardeal, i se mai spune “drumul dintre nori”.

    Pentru realizarea celor 91 de kilometri de şosea s-au dislocat circa 3 milioane de tone de rocă, s-au facut 830 de lucrări transversale şi 290.000 de metri cubi de zidărie. Pentru realizarea tunelului Capra – Balea – cel mai lung din România, cu o  lungime de 887 m – au fost escavaţi peste 41.000 metri cubi de rocă. De asemenea, s-au folosit 20 tone de dinamită, 3.573 tone de ciment, 89 tone de oţel beton, 24.000 ancore, 129 tone de plase sudate, 14.200 metri patraţi de cofraje, 1.750 metri liniari de tuburi de beton, 4.100 metri liniari de ţeavă, 50 tone de confecţii metalice, 6.900 metri cubi de nisip, 6.000 metri cubi de pietriş, 3.000 tone de cribluri si 740 de lampi de iluminat.

    IMAGINI INEDITE de la construcţia Transfăgărăşanului

    Ideea construirii acestui drum i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu care a vrut să asigure un drum strategic peste munţi,  folosit îndeosebi de militari. Ca urmare a invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice, în 1968, România era o ţintă în vizorul armatei roşii. Până la construcţia acestuia,  Munţii Făgăraş nu puteau fi trecuţi,  în acea zonă, nici măcar folosind calul.

    La construirea lui au fost folosiţi tinerii înrolaţi obligatoriu în armată la 18 ani, constructorii civili şi militarii, ţăranii şi intelectualii, mulţi dintre cei din urmă ce proveneau din închisorile comuniste.

    Potrivit povestirilor locului, minerii care se ocupau cu montarea explozibilului se ţineau unii de alţii, câte 20 – 30, pentru a nu fi luaţi de vijelie şi aruncaţi în prăpastie.

    O altă povestire se referă la un călugăr pe nume Nectarie. După construirea Transfăgărăşanului acesta a urcat cu maşina, un Trabant, până la Capra, unde a fost suprins de o avalanşă. A lăsat maşina sub copertina de la Capra iar el s-a aruncat pe zapada, fiind dus de “val”. Se spune că aşa a scăpat cu viaţă, în timp ce maşina a fost găsită după 6 luni când s-a topit zăpada.

    Cert este că o parte dintre cei care au construit “drumul dintre nori” au murit în prăpăstiile adânci ale Munţilor Făgăraş. Oficial au fost raportaţi zeci de morţi, neoficial au fost de ordinul sutelor.

  • Câţi bani a “înghiţit” până acum Catedrala Mântuirii Neamului

    Propunerile de rectificare bugetară au fost aprobate cu 32 de voturi pentru, o abţinere şi 13 împotrivă, în cadrul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de luni.

    Până în prezent, pentru lucrările de ridicare ale lăcaşului de cult s-au cheltuit, potrivit Patriarhiei Române, peste 40 de milioane de euro, scrie Gândul. La această sumă au contribuit, de-a lungul timpului, atât Guvernul, cât şi alte administraţii centrale şi locale. Costul lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului până la stadiul roşu-gri, adică pentru finalizarea construcţiei, fără tencuială, dar cu geamuri şi uşi, este de aproximativ 80 de milioane de euro, potrivit estimărilor Patriarhiei.

    Citiţi articolul integral pe www.mediafax.ro

  • 3Pillar Global inaugurează un nou centru de dezvoltare IT în România

    Activitatea 3Pillar Global în România a început în 2009 şi se întinde pe aproape un deceniu, timp în care compania a crescut organic, constant, de la preluarea unei companii locale din Cluj-Napoca până la inaugurarea celui de-al treilea centru de dezvoltare, majoritatea operaţiunilor desfăşurându-se acum din România. De altfel, 3Pillar Global este una din puţinele companii internaţionale care deschide birouri operaţionale în toate cele trei centre secundare din România, Timişoara, Cluj şi Iaşi.

    Centrul de dezvoltare din Iaşi este un pas strategic, pregătit temeinic mai bine de un an; această inaugurare fiind o referinţă pentru 3Pillar Global. Capitala Moldovei a fost în concurenţă cu alte centre din ţară, inclusiv Bucureşti, dar şi oraşe din străinătate. Modelul de succes aplicat în Cluj-Napoca şi Timişoara şi nivelul ridicat al specialiştilor IT din cele două birouri având ca rezultat extinderea operaţiunilor a avut o greutate aparte în luarea deciziei finale. Alţi factori determinanţi au fost indicatorii favorabili specifici oraşului Iaşi – existenţa unui centru universitar important şi a unui număr mare de absolvenţi cu studii în IT, nivelul de calificare a specialiştilor IT şi disponibilitatea acestora pe piaţa muncii, posibilităţile de extindere a operaţiunilor şi infrastructura oraşului. În urma unui amplu proces de analiză care a durat mai bine de un an,  managementul companiei s-a arătat favorabil deschiderii celui de-al treilea centru de dezvoltare tot în România şi tot într-un oraş secundar.

    Biroul cu o suprafaţă totală de 700 de metri pătraţi situat în zona centrală a oraşului, în ansamblul Moldova Business Center, va găzdui aproximativ 50 de ingineri şi specialişti IT până la finalul acestui an. După modelul birourilor din Cluj-Napoca şi Timişoara, 3Pillar Global ia în considerare extinderea suprafeţei închiriate în centrul din Iaşi pentru a ajunge la cel puţin 100 de angajaţi.

    În centrul de dezvoltare din Iaşi, 3Pillar Global vizează să atragă specialişti senior şi de nivel mediu cu o experienţă de minim 2 ani de zile în IT şi competenţe dovedite în tehnologii utilizate pentru dezvoltarea de aplicaţii web (Java, Phyton, Ruby on Rails, Front End), mobile (iOS şi Android) şi testare care se vor alătura celor 450 de angajaţi din România.

    3Pillar Global Romania face parte dintr-o organizaţie globală cu operaţiuni pe trei continente şi 800 de angajaţi. Cu 450 de angajaţi şi managementul operaţional în România, 3Pillar Global Romania are o importanţă strategică pe harta globală a organizaţiei. Experţii IT 3Pillar Global Romania îmbină gândirea de business şi expertiza tehnică în tehnologii de ultimă generaţie, cu aplicabilitate în mobile computing, cloud şi big data, pentru a dezvolta produse solicitate de clienţi de top din media şi entertainment, informare, sănătate şi financiar, printre care: PBS, televiziunea publică din SUA, CARFAX, lider în furnizarea de informaţii despre istoricul autovehiculelor, respectiv Equinox, leader mondial în sport şi servicii de întreţinere.

  • Deloitte inaugurează Centrul de Inteligenţă Cibernetică

    “România a oferit mereu experţi deosebit de competenţi în securitate cibernetică, ce au dobândit recunoaştere internaţională, iar eu sunt extrem de încântat de faptul că biroul nostru este parte esenţială a acestei comunităţi”, spune Andrei Ionescu, Risk Advisory Partener Deloitte Romania, ce conduce practica de securitate cibernetică.

    Reţeaua globală a Centrelor de Inteligenţă Cibernetică, care numără peste 50,000 de profesionişti la nivel internaţional, operează fără întrerupere, 365 de zile ale anului, pentru a oferi soluţii de securitate pe deplin adaptabile clienţilor, inclusiv servicii de monitorizare avansată a evenimentelor de securitate, analiza riscurilor şi ameninţărilor, managementul riscurilor şi ameninţărilor, precum şi planuri răspuns la incidente cibernetice pentru afacerile din regiune, pentru a putea îndeplini cererea de servicii de securitate cibernetică în creştere. Portofoliul de servicii include zece linii de servicii, de la prevenţia şi detectarea atacurilor cibernetice, la reacţii în caz de atacuri cibernetice şi managementul incidentului.

    Serviciile Centrului de Inteligenţă Cibernetică sunt sprijinite de o structură organizaţională pe trei niveluri de expertiză pentru a garanta securitatea clienţilor noştri, într-un mediu alert non-stop. 

  • iSTYLE, reţeaua de magazine care vinde produse Apple, deschide o nouă locaţie într-un oraş din România – GALERIE FOTO

    Magazinul are un spatiu de aproape 100 m2 şi este situat într-o zonă uşor accesibilă de la parterul complexului Palas Mall. În acest spaţiu vizitatorii vor avea ocazia să descopere şi să experimenteze gama completă de sisteme Mac, dispozitive iPhone, iPad, Apple Watch şi Apple TV, precum şi accesorii din ecosistemul Apple, inclusiv gadgeturi inteligente pentru un stil de viaţă sănătos, accesorii pentru pasionaţi şi profesionişti în fotografie, muzică şi film, sisteme inteligente pentru controlul locuinţei, soluţii audio-video..

    Cu ocazia inaugurării, vizitatorii se vor bucura de preţuri reduse la produse din toate categoriile, precum MacBook Air 13-inch la 3.999 lei, iPhone SE la 1.299 lei, Apple Watch Series 1 de la 999 lei şi până la 25% discount pentru accesorii premium. Totodată, vizitatorii pot participa la demonstraţii implicând cele mai noi produse Apple şi pot câştiga premii instant, în limita stoculului disponibil, la achiziţionarea acestora.

    iSTYLE este cel mai mare lanţ de magazine Apple Premium Reseller din Centrul şi Estul Europei. În România, iSTYLE comercializează prin intermediul celor 9 magazine retail, precum şi online, gama completă de produse Mac, iPhone, iPad, Apple Watch şi Apple TV, împreună cu accesorii, periferice şi gadgeturi inteligente compatibile.