BusinessMagazin

Tag: implicare

  • Piaţa de artă din România – microscopică, dar în creştere

    Anca Poteraşu şi-a început activitatea în domeniu ca dealer de artă în 2009, iar în mai 2011 a deschis Galeria Anca Poteraşu, în cadrul căruia expune şi vinde lucrările mai multor artişti consacraţi. Din 2012 participă la târguri internaţionale de artă din nişă, iar în septembrie 2018 galeria a fost invitată să deschidă un spaţiu de proiecte la muzeul Spinnerei din oraşul german Leipzig.

    „M-am gândit atunci că ei (artiştii – n.red.) merită şi au nevoie de cineva care să îi promoveze, să îi susţină astfel încât să poată trăi din artă. Cineva trebuia să facă asta – iar pe atunci eram doar câţiva «nebuni» galerişti. Mulţi mi-au spus ca sunt nebună”, povesteşte Anca Poteraşu.

    Curatorul nu a activat însă dintotdeauna în domeniul artei. Originară din Maramureş, Anca Poteraşu a ajuns să studieze sociologie şi asistenţă socială în Bucureşti, cu un master în politici sociale europene. În Capitală a intrat în contact cu artişti, mergea la vernisaje şi la petreceri împreună cu ei, iar cercul de prieteni îi era format tot din artişti, cu care a păstrat o legătură strânsă.

    „Sigur că a fost vorba şi de o nevoie personală, de a face ceva mai mult, de a construi în jurul meu un fel de responsabilitate socială, o conştientizare a nevoii de a ne implica – am acest lucru în comun cu artiştii cu care lucrez”, îşi explică Anca motivaţia care îi propulsează businessul.

    La început, a făcut o selecţie de lucrări care îi plăceau şi a vândut mai întâi chiar din atelierele artiştilor, din propria sufragerie, atunci când lucrările au început să se adune. După ce a testat mai multe opţiuni de promovare a artiştilor, a ajuns la concluzia că printr-o galerie poate să construiască mai mult – o comunitate în jurul artiştilor, o reţea pe termen lung. Astfel, în 2009 a deschis un spaţiu alternativ în care organiza evenimente şi petreceri în jurul artei, iar apoi acesta s-a transformat într-o galerie. „Am vrut să existe o identitate şi un program artistic clar definite, să am un demers profesionist – pe care mereu îl perfecţionez”, explică Poteraşu.

    Artist: Róbert Köteles.
    Clipalma nr 2, ulei pe pânză, 80 x 140 cm, 2002

    În 2011 a deschis Galeria Anca Poteraşu, cu o comunitate puternică în jurul ei, cu artişti în portofoliu precum Decebal Scriba, Irina Botea Bucan, Matei Bejenaru, Aurora Kiraly, Belu-Simion Făinaru, artişti din generaţiile mai tinere – Olivia Mihălţianu, Iulian Bisericaru, Daniel Djamo, Dragoş Bădiţă, pictori recunoscuţi – Zoltan Béla, Robert Koteles, artişti emergenţi precum Adelina Ivan, Larisa Crunţeanu. Lucrările artiştilor sunt din diferite medii de exprimare: pictură, sculptură, dar şi fotografie, video, new media, instalaţii artistice. Galeria se implică în producţia lucrărilor noi de artă, caută parteneriate cu alte spaţii de expoziţii şi, desigur, organizează propriile evenimente.

    „Am o echipă frumoasă la galerie, artişti, curatori cu care lucrez, studenţi de la diferite facultăţi care îşi mai fac practica la noi – am organizat peste 50 de expoziţii în aceşti ani, cu un program curatorial coerent. Din 2012 am început să particip la târguri internaţionale de artă, printre cele mai bune din nişă, cum ar fi ARCO Madrid, Artissima Torino, Loop Barcelona, Nada Miami, toate foarte importante pentru strategia noastră de a promova artiştii români în străinătate, de a ajunge la colecţionari şi curatori din instituţii diverse ca mijloace de abordare şi de valorificare a artei contemporane”, descrie Anca Poteraşu etapele parcurse.

    Ea spune că în România tendinţa generală, chiar şi în rândul artiştilor, este să se emigreze, dar este de părere că în continuare la noi „sunt multe lucruri de văzut, explorat, construit”.

    Din 2015 a iniţiat un proiect de rezidenţă artistică internaţională, una dintre primele din Bucureşti – Plantelor 58. Platforma reuneşte curatori şi artişti din alte ţări, prin intermediul acesteia sunt organizate open call-uri şi se construiesc parteneriate pe termen mediu şi lung.

    „În 2018 am fost invitaţi să deschidem un spaţiu de proiecte la Spinnerei, în Leipzig, o comunitate artistică importantă la nivel internaţional, cu ateliere de artişti, galerii, spaţii artistice de expunere. Organizăm o serie de expoziţii în acest spaţiu central, timp de un an de zile – am început în septembrie 2018 şi continuăm cu proiecte expoziţionale până în august 2019”, încheie Anca Poteraşu povestea evoluţiei pasiunii transformate în business de până acum.

    Artist: Matei Bejenaru.
    Laboratorul Tehnic din Iaşi, seria Între două lumi, print digigrafie cu cerneală de arhivare, 120 x 150 cm, Ediţie 5 + 2AP, 2011

    Plan de afaceri pentru antreprenoriatul cultural

    Dar care sunt cifrele pe care le implică debutul, dar şi dezvoltarea unei astfel de afaceri? Investiţia iniţială a fost de 300 de lei (pentru un catalog printat) şi înfiinţarea firmei. În perioada următoare, şi-a bugetat însă o investiţie de 30.000 de euro, ce va fi direcţionată în amenajarea unui nou spaţiu.

    Cheltuielile lunare sunt reprezentate de chiria lunară, un angajat full-time şi o contabilă, dar şi banii pe care îi investesc în promovare. Anca Poteraşu spune că  bugetul de investiţii în social media este zero – mizează mai degrabă pe o creştere organică. Investiţiile sunt direcţionate mai cu seamă înspre participarea la expoziţii şi târguri şi în cataloage, aceasta fiind tot o formă de promovare, dar mai nişată.

    Ca exemplu, Târgul Artissima, care a reunit anul trecut cinci artişti – Adelina Ivan, Daniel Djamo, Decebal Scriba, Matei Bejenaru şi Olivia Mihălţianu – a costat 16.000 de euro. Din aceşti bani, taxa de participare a fost de 14.000 de euro. Restul au fost cheltuieli de transport, cazare, transport lucrări ş.a. Pentru acest eveniment, galeria şi-a acoperit costurile investite.

    Alte târguri la care a participat galeria anul trecut au fost Volta Basele (cu susţinere parţială din partea Institutului Cultural Român – cost total de 15.000 de euro), Loop Barcelona (specializat doar în arta video – 6.500 de euro) sau Nada Miami (8.000 de euro).

    În ceea ce priveşte colecţionarii, aceştia sunt atât colecţionari privaţi locali, majoritatea fiind însă internaţionali. „Mă bucur mult că de câţiva ani muzeele şi centrele artistice din străinătate fac de asemenea parte din portofoliul galeriei de colecţionari”, explică curatorul.

    Preţurile operelor sunt variate – de la 500 de euro (mai ales pentru desene, de exemplu) până la instalaţii artistice de 60.000 de euro. Ca în orice domeniu, antreprenorii care vor să îşi deschidă o galerie de artă întâmpină dificultăţi, conform Ancăi Poteraşu, care spune că o bună bucată de vreme s-a lovit de faptul că artiştii şi colecţionarii priveau cu suspiciune rolul unei galerii, „ca pe un intermediar inutil”, însă pe măsură ce au trecut anii, „cu toţii au înţeles rolul pe care îl are, de a promova un artist şi arta sa, de a-l susţine pe termen mediu şi lung, de a creşte valoarea lucrărilor de artă prin expoziţii, evenimente, publicaţii, activităţi consecvente care au loc indiferent de aşa-zisele tendinţe din piaţă”. „Este important ca un galerist să fie pregătit ca lucrurile să se dezvolte în timp. Este un business care se construieşte cu răbdare şi perseverenţă şi ceva curaj”, spune Anca Poteraşu.

    Galerista mărturiseşte că nu vede o diferenţă de fond între colecţionarii din România si cei din alte locuri, singura distincţie fiind numărul lor – caracteristica prezentă încă este expunerea redusă la artă.

    Artist: Dragoş Bădiţă.
    Winter Sleep, ulei pe lemn,  40 x 50 cm, 2016

    „Despre colecţionari, numai de bine. De la începuturile istoriei, marile creaţii artistice au avut nevoie de susţinere financiară. Colecţionarii, fie ei persoane fizice sau colecţionari instituţionali, sunt o formă de organizare actuală de susţinere a artei. Există o mare varietate, începând de la colecţionarii ocazionali, care se îndrăgostesc de o lucrare sau care vor sa fie înconjuraţi de frumos, până la colecţionarii care au o temă a colecţiei, cumpără regulat, urmăresc artiştii, galeriile”, spune aceasta.

    Deşi a observat o tendinţă în creştere în rândul achiziţiilor de pictură, Anca Poteraşu spune: „colecţionarul român a început să colecţioneze video, fotografie şi instalaţii.

    „Îmi aduc aminte de anul 2015, când o lucrare de Matei Bejenaru, o instalaţie de diapozitive, a ajuns într-o colecţie foarte frumoasă şi importantă în Bucureşti, şi cât de mult ne-am bucurat. Apoi au urmat lucrările video, fotografia, instalaţia. Asta da bucurie şi realizare”, povesteşte galerista. În România, până de curând nu a existat un colecţionar instituţional. Muzeele, instituţiile, marile companii sunt absente de pe piaţa de artă autohtonă. Există câteva excepţii – o fundaţie la Timişoara, un muzeu privat în Bucureşti – care confirmă însă regula.

    „Artiştii sunt lăsaţi practic în grija colecţionarilor privaţi, însă şi numărul acestora este încă foarte mic, deşi mi se pare că se observă o schimbare în bine în ultimii ani.”

    „În alte ţări vedem colecţionari care vin din familii care colecţionează de generaţii, mulţi dintre ei îşi construiesc o colecţie pe care apoi o donează muzeelor sau construiesc ei un muzeu. Este un comportament generalizat pe câteva generaţii. Noi (re)învăţăm propriile reflexe culturale acum”, declară Anca Poteraşu. „Eu sunt foarte fericită să văd că de când am deschis galeria, avem din ce în ce mai mulţi colecţionari, din generaţii şi backgrounduri diferite.”

    În ceea ce priveşte consumatorul de artă contemporană, progresul este poate mai vizibil, spune ea. „Acum şapte ani abia dacă ne intra o persoană nouă pe uşă în afara evenimentelor de deschidere a expoziţiilor. În ultimii doi ani, aproape zilnic avem vizitatori, doresc să vorbească cu noi, să cunoască şi să înţeleagă ceea ce văd – din perspectiva unei galerii, consumatorii de azi sunt colecţionarii de mâine şi investim mult în acest dialog”, spune cu încântare Anca Poteraşu.

    Nu suficienţi oameni au obiceiul şi cultura de a intra în muzee, galerii, expoziţii. Asta se reflectă in dimensiunea microscopică a pieţei româneşti de artă, caracterizează Anca Poteraşu mentalitatea românului în ceea ce priveşte arta.

    Artist: Zoltán Béla.
    Urban detail, acrylic pe hârtie, 264 x 170 cm, 2017


    „De aceea organizăm expoziţii, rezidenţe, artist talk-uri, publicăm cataloage – noi şi alte galerii şi spaţii artistice din România. Construim canale de comunicare. O caracteristică care îmi displace, dar care nu este unică pentru România, este supralicitarea dimensiunii de investiţie în artă. La un moment dat chiar a existat un index care urmărea creşterea preţurilor pentru lucrările clasice. Bineînţeles, există multe colecţii private, alcătuite de-a lungul anilor, a căror valoare a crescut spectaculos de-a lungul anilor. Însă convingerea mea este că o investiţie în artă trebuie făcută pe cu totul alte considerente. Arta de care te înconjori este o investiţie în sufletul propriu şi în promovarea valorilor culturale pe care le susţii”, consideră aceasta.

    Galerista română vede piaţa de artă din România ca fiind microscopică, dar în creştere: „Primii colecţionari, cei care au contribuit şi contribuie la pornirea ei, sunt oameni care au călătorit foarte mult, astfel încât, atunci când ea se va consolida, piaţa de artă din România va fi probabil bine integrată în structuri internaţionale – iar aici nu mă refer numai la cele occidentale. Există încă de pe acum o deschidere mare spre pieţe din America de Sud, cu care avem mai multe în comun decât am crede la prima privire, China, Japonia şi încă mai sunt alternative de explorat”.

    În România, absenţa flagrantă este marcată de colecţionarii instituţionali. În toate ţările dezvoltate muzeele colecţionează artiştii ţărilor lor – „altfel ce ar lăsa în urmă, pentru generaţiile următoare?”. În ţări precum Polonia, statul şi instituţiile locale au avut un rol foarte important în sprijinirea creaţiei contemporane de artă şi a actorilor de pe piaţă: curatori, galerii, spaţii culturale. Rezultatul: o pătură importantă de colecţionari privaţi şi instituţionali, galerii şi spaţii culturale dinamice care promovează artiştii polonezi pe plan internaţional şi o serie de artişti foarte bine cunoscuţi şi apreciaţi atât la nivel local, cât şi internaţional. „Bugetul pentru cultură în România este încă insuficient, instituţiile culturale care mai distribuie fonduri resimt aceste efecte, nu există o strategie culturală clară – acestea se resimt atât la nivel privat, cât şi public”, deplânge Anca Poteraşu lipsa investiţiilor în cultură.

    Cu toate acestea, cea mai mare mândrie a ei ca artist este că o parte din artiştii cu care lucrează trăiesc din artă. „După ani în care am investit în galerie, mă bucur că şi eu am reuşit să trăiesc din ceea ce fac. Asta numesc eu cu adevărat o victorie – sau, cum o numeşti tu, un business”, mai spune ea.

    Galerista crede că a ajuns în acest punct pentru că a fost optimistă şi că per total ne îndreptăm într-o direcţie bună, cu mai multe galerii, cu mai mulţi colecţionari, consumatori de artă şi centre de artă. Artiştii români au început să capete recunoaştere internaţională, să ajungă în colecţii muzeale şi private importante. „Putem doar spera să avem mai multă susţinere de la instituţii, muzee locale, să contribuim la o creştere economică în ţară, cu din ce în ce mai mulţi consumatori de artă contemporană”, conchide Anca Poteraşu.

  • Papa Francisc, vizită istorică în Emiratele Arabe Unite

    La puţin timp după aterizarea în Abu Dhabi, Papa Francisc a transmis că urmăreşte criza umanitară din Yemen cu multă îngrijorare şi că se foloseşte de slujba sa de la Vatican pentru a solicita părţilor implicate să implementeze un acord de pace şi să vină în ajutorul milioanelor de oameni afectaţi de războiul civil. „Plânsul copiilor şi al părinţilor ajunge la Dumnezeu. Să ne rugăm pentru copiii înfometaţi, însetaţi, care nu au medicamente şi care se află în pericol de moarte”, a transmis Papa Francisc. Emiratele Arabe Unite au salutat mesajul suveranului în ceea ce priveşte războiul din Yemen.

  • Tusk şi românii

    Donald Tusk s-a născut în data de 22 aprilie 1957 şi este originar din Gdansk, Polonia. Tatăl său a fost dulgher, iar mama sa a fost secretară într-un spital. Tatăl său a decedat când Tusk avea doar 14 ani, conform informaţiilor oficiale din biografia sa, oferită de Consiliul European.
    În 1976 a început să studieze istoria la Universitatea Gdansk, unde a devenit implicat în activităţi ilegale împotriva regimului comunist. La acel moment, Tusk a cooperat cu reţeaua subterană Uniunea Comerţului Liber şi l-a cunoscut pe viitorul lider al rezistenţei, Lech Walesa.
    În 1980, Donald Tusk a fondat Asociaţia Studenţilor Independenţi, NZS, care a făcut parte din mişcarea de rezistenţă. Acesta a devenit lider al rezistenţei la locul său de muncă şi jurnalist la ziarul publicat atunci de rezistenţă.
    După ce legea marţială a fost implementată în decembrie 1981, el a rămas ascuns. A lucrat apoi ca vânzător la brutărie, iar mai târziu, între 1984 şi 1989, a muncit ca lucrător specializat în activitatea la înălţimi mari – precum cei care lucrează în construcţii sau la repararea firelor de înaltă tensiune utilizând echipament de escaladare.
    În tot acest timp el a fost activist în fruntea rezistenţei. După ce a fost arestat pentru scurt timp, a fost eliberat în urma amnistiei pentru prizonierii politici anunţată de generalul Jaruzelski.
    În 1983, Donald Tusk a fondat o publicaţie ilegală, Political Review, în care a făcut propagandă cu politici economice liberale şi cu regulile democraţiei libere.
    După prăbuşirea comunismului, grupul de rezistenţă cunoscut drept Liberalii din Gdansk au format un guvern după primele alegeri libere din Polonia.
    În acelaşi timp ei au fondat primul partid probusiness şi pro-Europa din Polonia, Congresul Democratic Liberal, cu Tusk în fruntea partidului. Acesta a fost responsabil pentru demonopolizarea şi privatizarea trustului de presă deţinut de stat.
    Anul 1990 a reprezentat pentru Donald Tusk anul în care a fost ales membru al Parlementului. În continuare, el a publicat o serie de cărţi despre istoria Gdanskului, unele dintre ele devenind bestselleruri în Polonia, sau chiar pe plan internaţional.
    Peste 11 ani, la începutul mileniului, Donald Tusk a fost unul dintre fondatorii partidului de centru cunoscut drept Platforma Civică, iar în 2003 a devenit liderul formaţiunii.
    În 2007, după o campanie dură, a devenit premier şi a stat şapte ani în această poziţie. Astfel, Tusk a devenit premierul polonez cu cel mai lung parcurs în fruntea statului din istoria Poloniei democratice. Acesta este încă singurul premier care a câştigat şi al doilea mandat.
    În timpul perioadei de şapte ani, Polonia şi-a menţinut un ritm stabil de creştere economică, iar în timpul crizei economia ţării a crescut cu aproape 20%, o performanţă record în Europa.
    În 2014, Donald Tusk a fost ales în poziţia de preşedinte al Consiliului European, iar în 2017 a fost reales pentru încă un mandat de doi ani şi jumătate, poziţie în care s-a aflat şi anul acesta când a susţinut discursul de la Ateneul Român.
    Potrivit surselor oficiale, Donald Tusk şi-a scris singur discursul în care a făcut referire la Mircea Eliade, la prima maşină a familiei lui – Dacia 1300, la Simona Halep şi la Steaua lui Helmuth Duckadam, care a câştigat în 1986 Cupa Campionilor Europeni. Aşa face cu fiecare discurs: de cele mai multe ori, ajutat de traducători, Tusk încearcă să susţină discursul în limba ţării în care se află, în special în cadrul ceremoniei de preluare a Preşedinţiei Consiliului.

  • Cleopatra Leahu, partener Suciu Popa: „Cum se evaluează impactul asupra mediului în România?”

    Legea EIM transpune Directiva 2014/52/UE de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului (Directiva EIA). Deşi termenul de 3 ani prevăzut pentru transpunerea directivei în legislaţia statelor membre a expirat la 16 mai 2017, Legea EIM a fost adoptată cu o întârziere de un an şi jumătate; mai mult, Legea EIM stabileşte un termen de până la 12 luni pentru adoptarea legislaţiei secundare, ceea ce înseamnă că directiva va fi integral transpusă abia la sfârşitul anului 2019. Întârzierea îndeplinirii obligaţiei de transpunere nu rămâne fără efect, întrucât are un impact semnificativ asupra proiectelor finanţate din fonduri europene. De ce? Pentru că evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectele în cauză ar trebui raportată la prevederile legislaţiei europene în vigoare (respectiv, la noua directivă EIA), în caz contrar finanţarea acestora fiind pusă sub semnul întrebării. 
    Pentru proiectele în curs, evaluarea se va desfăşura conform vechii proceduri în cazul în care îndrumarul de definire a domeniului evaluării a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii EIM. Pentru celelalte proiecte, se vor aplica prevederile noii legi, ceea ce ridică problema punerii sale în aplicare, în condiţiile în care legislaţia secundară nu este încă aprobată.Etapele procedurii EIM rămân, în principiu, neschimbate; se modifică însa durata şi caracteristicile acestora.

    Etapa de încadrare


    În trecut, titularul proiectului trebuia să depună un memoriu de prezentare ce cuprindea descrierea şi caracteristicile amplasamentului, ale proiectului şi ale activităţilor propuse, respectiv descrierea sumară a impactului potenţial al proiectului asupra mediului.
    Potrivit Legii EIM, memoriul de prezentare va include suplimentar şi valoarea investiţiei, perioada de implementare, descrierea detaliată a lucrărilor de demolare, precum şi a tuturor efectelor negative posibile asupra mediului ale proiectului şi a aspectelor de mediu susceptibile a fi afectate în mod semnificativ de proiect. Rezultatele altor evaluări relevante pentru proiect trebuie, de asemenea, luate în considerare, iar pentru proiectele care au legătură cu apele, memoriul va conţine şi informaţii specifice legate de corpurile de apă.
    În mod tradiţional, aceste informaţii erau prezentate abia în etapa de definire a domeniului evaluării, mai exact în raportul privind impactul asupra mediului. Consecinţa imediată va fi o creştere semnificativă a bugetului alocat de operatori pentru desfăşurarea etapei de încadrare a unui proiect, noile cerinţe implicând contractarea de consultanţă specializată încă din prima etapă, astfel încât memoriul de prezentare să fie redactat într-o manieră completă şi conformă cu noile norme.
     

    Etapa de definire a domeniului evaluării


    În derularea acestei etape, autorităţile dobândesc o marjă largă de apreciere privind informaţiile suplimentare pe care le pot solicita titularului şi nivelul de detaliu al acestora, în funcţie de caracteristicile specifice ale proiectului şi de aspectele de mediu care ar putea fi afectate.
    O altă noutate vizează instituirea unei garanţii a calităţii rapoartelor din cadrul procedurii EIM, prin impunerea în sarcina autorităţii a obligaţiei de a se asigura că deţine expertiza necesară pentru a examina rapoartele depuse de titular. În acest scop, pentru proiectele de o complexitate deosebită, autoritatea poate contracta expertiză externă. Totuşi, rămâne de văzut modul în care autorităţile vor reuşi să îşi îndeplinească obligaţia de a utiliza personal având cunoştinţe de specialitate suficiente în domeniul proiectului în cauză, în contextul în care expunerea de motive pentru Legea EIM nu identifică nicio creştere a cheltuielilor bugetare ca rezultat al aplicării acestei legi.  
    Legea EIM instituie totodată şi o interdicţie de a elabora rapoarte în cadrul procedurii EIM de către persoanele care au condamnări penale definitive pentru fapte ce au legătură cu exercitarea calităţii de expert.

    Durata procedurii


    Legea EIM prelungeşte majoritatea termenelor aplicabile diverselor etape şi faze ale procedurii EIM.
    Ca exemplu, pe vechea reglementare, autoritatea competentă trebuia să ia decizia etapei de încadrare în termen de 15 zile de la depunerea memoriului de prezentare. Conform noii legi, autoritatea va lua decizia în maximum 90 de zile de la data la care titularul proiectului a transmis toate informaţiile necesare, existând şi o opţiune de prelungire a acestui termen în situaţii justificate de natura, complexitatea, amplasarea şi dimensiunea proiectului. Perioadele de consultare a publicului sunt, de asemenea, prelungite. Consecinţa directă este, în mod evident, extinderea duratei întregii proceduri EIM, aspect ce trebuie luat în considerare de fiecare operator în stabilirea calendarului de desfăşurare a proiectului propus.

  • Enterprise Robotic Process Automation (RPA)

    Elementul de  noutate:
    Până acum mai puţin de trei ani, la nivel global existau foarte puţine soluţii de automatizare. Prin atributele sale de computer vision, platforma UiPath este un răspuns complet la nevoile de automatizare a proceselor de business pe care le au organizaţiile, inclusiv companiile de tip enterprise. Practic, roboţii software orchestraţi de platforma UiPath se comportă exact ca un angajat la biroul său şi pot să „vadă” şi să acceseze aplicaţii, operând modificări în acestea şi stabilind cursuri de acţiune şi consecinţe.

    Descrierea inovaţiei:
    RPA este o tehnologie folosită în aproape toate funcţiunile unei afaceri – de la resurse umane la departamentul financiar sau la cel de marketing. Platforma oferă organizaţiilor o tehnologie capabilă să automatizeze procesele operaţionale repetitive, bazate pe reguli, delegând roboţi virtuali să preia din sarcinile angajaţilor. În schimb, aceştia vor putea fi implicaţi în activităţi cu impact strategic mai mare pentru destinul organizaţiei, în sarcini creative sau în care implicarea umană este definitorie.  Datorită misiunii asumate de UiPath de a facilita accesul organizaţiilor la soluţii concrete de artificial intelligence (AI), platforma trece printr-un upgrade permanent, înglobând din ce în ce mai mulţi algoritmi de AI şi machine learning (ML), dezvoltaţi de partenerii tehnologici ai companiei. Activităţile platformei software UiPath se pot derula atât în reţelele organizaţiilor cliente, cât şi în cloud. Unul dintre avantajele tehnologiei RPA este că e system agnostic, adică poate interveni pe structurile IT ale clienţilor fără a cere ca aceasta să suporte modificări sau upgrade-uri. Printre activităţile suportate de tehnologia dezvoltată de UiPath se numără alocarea facturilor pe conturi, citirea şi procesarea datelor structurate şi nestructurate, extragerea de conţinut din multiple formate de date (Word, PDF, Excel etc.) şi procesarea lui ulterioară, sortarea şi procesarea e-mailurilor şi managementul datelor de autentificare.

    Efectele inovaţiei:
    Implementarea platformei UiPath aduce mai multe beneficii: îmbunătăţirea productivităţii unei companii (roboţii software lucrează 24 h / 7 zile pe săptămână), reducerea erorilor (în procesele repetitive, vulnerabile la elementul de eroare umană, roboţii dau aceeaşi atenţie primului proces, precum şi celui de-al 500-lea, de exemplu), îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor (odată eliberaţi de sarcinile repetitive şi consumatoare de timp, angajaţii se pot dedica unui serviciu faţă de clienţi mult mai calitativ; în plus, diverse operaţiuni, preluate de roboţi, vor fi derulate într-un interval mult mai mic de timp, deci clienţii sunt serviţi mai repede şi fără erori) sau ridicarea nivelului de satisfacţie a angajaţilor, care se vor implica în sarcini cu valoare adăugată.

  • Cum au reuşit trei tineri din România să transforme cele mai arzătoare nevoi ale oamenilor într-o afacere profitabilă

    „Cererea de comunicare instantanee în oraşele moderne este un fenomen continuu. În ciuda acestui fapt, există doar câteva alternative la nivelul oraşului şi al spaţiului public pentru a încărca telefonul sau dispozitivul atunci când rămâne fără baterie”, descriu reprezentanţii Green Spots nevoia pe care au sesizat-o atunci când s-au gândit la dezvoltarea unei soluţii de încărcare a telefoanelor în oraşe.

    Dispozitivul dezvoltat de ei are la bază transformarea energiei solare în energie electrică şi generarea puterii necesare pentru încărcarea dispozitivelor de tip tabletă sau telefon mobil, fără racordul la reţeaua de energie electrică stradală, ci doar prin intermediul energiei regenerabile. Astfel, prin instalarea Green Spots în spaţiul public, pietonii au posibilitatea de a-şi reîncărca dispozitivul, au iluminare pe timpul noptii, Wi-Fi, iar investitorul care cumpără soluţia are sisteme cu camere de supraveghere integrate şi spaţiu de publicitate.

    „Acesta reprezintă viitorul tehnologiei durabile pentru următoarele oraşe verzi. Staţia de încărcare oferă energie sigură şi curată pentru dispozitivele mobile, în aer liber”, spun reprezentanţii start-up-ului Green Spots Technology. Acesta a fost înfiinţat anul trecut şi finanţat în 2018 prin programul Start-Up Nation. Energia electrică a staţiilor de încărcare este generată de panouri fotovoltaice, care pot alimenta până la 12 dispozitive simultan. Bateria cu litiu-ion încorporată stochează energie pentru un total de 300 de încărcări, iar staţiile pot fi folosite atât pe timp de zi, cât şi noaptea.

    În plus, arhitecţii Green Spots descriu aceste dispozitive ca reprezentând şi un nou tip de mobilier stradal, care poate contribui substanţial la dezvoltarea zonei în care este amplasat. Prin funcţionalităţile lor, Green Spots au capacitatea de a transforma spaţiul respectiv prin creşterea traficului pietonal şi implicit prin crearea mediului propice pentru deschiderea unor spaţii comerciale de retail sau alimentaţie publică.

    Există trei modele standard de încărcătoare Green Spots, de dimensiuni şi capacităţi diferite: o versiune standard care integrează trei panouri fotovoltaice (90W) şi o baterie litiu-ion de 12 V x 60 A; această staţie permite încărcarea a şase dispozitive mobile simultan şi oferă şi o soluţie de afişaj stradal pentru branduri. Un al doilea model este prevăzut cu nouă panouri fotovoltaice flexibile (135 W) integrează o baterie litiu-ion de 12 V x 60 A; staţia include şase prize USB de maximum 10 W (1-2 A, 5 V) şi este echipată cu blaturi de depozitare, iar al treilea are 12 prize USB, precum şi bănci şi un blat generos. Acesta din urmă este echipat cu şase panouri fotovoltaice, cu o putere totală de 180 W, şi a fost creat pentru parcuri şi piaţete urbane. Opţional, acestuia i se pot adăuga şi panouri publicitare.

    „De la dotarea standard cu prize USB şi LED-uri pentru iluminat nocturn, acestea pot fi echipate suplimentar cu Wi-Fi, sisteme de supraveghere video, panouri cu touchscreen, hărţi interactive, prize pentru încărcarea laptopurilor, trotinetelor sau bicicletelor electrice şi alte elemente de design”, completează reprezentanţii companiei.

    Dezvoltatorii proiectului Green Spots sunt doi arhitecţi, Aurel Basuc şi Adrian Ţuţuianu, precum şi business developerul Cristian Danciu, parteneri şi cofondatori în cadrul biroului de arhitectură şi amenajări interioare Triptic Studio. Asocierea lor se leagă de înfiinţarea, în urmă cu şase ani, a Asociaţiei Române a Tinerilor Arhitecţi de către Aurel Basuc şi Adrian Ţuţuianu. Asociaţia a deţinut, până de curând, o revistă naţională de arhitectură, Atelierul de Proiectare, ce avea ca scop promovarea proiectelor şi a activităţilor studenţilor atât în ţară, cât şi peste hotare.

    „A fost momentul în care, pe lângă relaţia de prietenie dintre noi trei, s-a născut şi latura antreprenorială”, povestesc reprezentaţii afacerii. În prezent, biroul de arhitectură Triptic Studio are un portofoliu de proiecte în domeniile industrial, logistic, rezidenţial şi al amenajărilor interioare de tip office, retail, HoReCa, design de mobilier, structuri şi instalaţii pentru evenimente şi târguri.

    Cristian Danciu are un background internaţional de business development în domenii precum consultanţă financiară, resurse naturale, energie regenerabilă, construcţii navale, arhitectură. Atât arhitecţii, cât şi business developerul din echipa Triptic Studio au fost implicaţi în proiecte internaţionale. Elementul comun al celor trei tineri a fost revenirea în ţară şi implicarea activă în mediul românesc.

    Ei spun că dezvoltarea ideii Green Spots a venit ca o consecinţă a activităţii studioului de arhitectură. „Specificul activităţii unui studio de arhitectură implică analiza continuă a designului, funcţionalităţilor şi nevoilor spaţiilor publice şi private”, spun ei.

    De asemenea, din experienţa de antreprenori, au identificat o caracteristică de bază în mediul urban, şi anume aceea de a fi permanent conectat la mijloacele mobile de comunicare.

    „Deşi această nevoie este tot mai mare, soluţiile de încărcare a dispozitivelor sunt aproape inexistente la nivelul spaţiului public în România. Astfel, Green Spots rezolvă o problemă cotidiană a oricăruia dintre noi, aliniindu-se la caracteristicile de smart city”, spun arhitecţii.
    Concret, de la identificarea nevoii până la implementarea primului charger au trecut un an şi jumătate, interval de timp în care au adunat informaţii, au definit şi au construit conceptul Green Spots.

    Primul Green Spots a fost construit pentru festivalul de muzică Untold din Cluj-Napoca – iar acest pas a fost cel mai dificil din dezvoltarea proiectului, potrivit reprezentanţilor acestuia. „Investiserăm deja foarte mult în partea de start şi trebuia să să demostrăm în cadrul unui festival de renume internaţional că soluţia noastră este viabilă”, spune Cristian Danciu. Încărcătorul a funcţionat, iar în plus faţă de obţinerea acestei confirmări, Primăria Cluj-Napoca a dorit implementarea soluţiilor dezvoltate de tineri pe termen lung în oraş.

    Valoarea investiţiei iniţiale s-a ridicat la aproximativ 100.000 de euro şi a fost acoperită parţial din fondurile Start-Up Nation. Reprezentanţii proiectului apreciază că vor acoperi în maximum doi ani această investiţie.

    Preţul „copacului” Green Spots începe de la 5.000 de euro. Până acum, au implementat trei astfel de soluţii în Cluj, iar a patra va fi implementată în Bucureşti în incinta unui complex de birouri. „Suntem în discuţii cu toţi dezvoltatorii de clădiri de birouri, aceştia numărându-se şi ei printre beneficiarii vizaţi”, spun reprezentanţii proiectului.

    Dezvoltatorii Green Spots au identificat clienţii acestei soluţii deopotrivă ca parte a mediului public şi a celui privat: clienţii publici sunt primăriile şi alte autorităţi locale subordonate, universităţi, campusuri studenţeşti, iar clienţii privaţi pot fi reprezentanţii unor centre de birouri, complexe rezidenţiale, spaţii comerciale, festivaluri, HoReCa sau complexe sportive.

    Până acum, au ajuns la vânzări de 50.000 de euro şi aşteaptă comenzi de încă 25.000 de euro până la finalul anului.

    În ceea ce priveşte producţia, copacii Green Spots sunt realizaţi la Green Yard, firma de construcţii metalice din Brăila deţinută de antreprenorul Grigore Danciu. „Astfel, deţinem controlul întregului proces de creaţie până la producţie şi implementare. Sursa principală a resurselor prime este România, iar durata de realizare diferă în funcţie de modelul şi de funcţionalităţile comandate”, explică arhitecţii. 

    Planul de dezvoltare a proiectului în continuare implică în primul rând implementarea la nivel naţional şi apoi regional a produsului Green Spots. „Vrem să demonstrăm încă o dată că antreprenorul român este puternic, creativ şi poate dezvolta soluţii viabile la nivel internaţional. Cu alte cuvinte, vrem ca Green Spots să devină un brand românesc în regiune”, spune Danciu. Tinerii şi-au propus să dezvolte soluţia în direcţia conceptului de smart city – „care devine o nevoie pentru mediul urban din România şi Europa”.

  • Zeci de persoane, condamnate la detenţie pe viaţă în Turcia pentru implicare în complotul militar

    Peste 240 de persoane, majoritatea civili, au murit în cursul complotului militar eşuat din 15 iulie 2016.

    Aproximativ 160.000 de persoane au fost reţinute sau arestate preventiv, iar 77.000 au fost inculpate pentru implicare în acest complot.

    Turcia susţine că tentativa de lovitură de stat militară a fost organizată de clericul musulman turc Fethullah Gulen, aflat în Statele Unite.

  • Rusoaicele gravide au dat naştere unei afaceri înfloritoare în SUA

    Anatoli Kuzmin este proaspăt părinte. Ştim pentru că şi-a etalat mândru pe internet paşaportul albastru, american, al fiicei sale alături de cel roşu, rusesc, tot al ei, pe fundal cu o superbă plajă din Florida. „Woo hoo! Am dublă cetăţenie pentru fiica mea!, a scris el pe Instagram, comentând poza. Cetăţenia americană pentru fetiţa nou-născută este un obiectiv îndeplinit pentru Kuzmin şi soţia sa, o vedetă pe Instagram. Pentru venirea pe lume a primului lor copil au căutat ajutorul serviciilor turistice natale din Florida. Cei doi se numără printre sutele de părinţi ruşi care fac să prospere astfel de afaceri. Mulţi dintre ei, precum Kuzmin şi soţia sa, sunt găzduiţi pe proprietăţile din Florida ale preşedintelui Donald Trump, scrie The Daily Beast. În timp ce Trump îşi îndreaptă discursul împotriva copiilor născuţi în SUA de imigranţi fără acte, proprietăţile sale din Florida au devenit un loc de joacă pentru clienţii turismului natal din păturile superioare ale Rusiei.

    De ani de zile, agenţiile ruseşti le ademenesc pe viitoarele mame bogate din Rusia să vină să nască în Florida. Atracţia nu stă în vremea minunată, în plajele frumoase şi în palmieri, ci în faptul că orice persoană născută pe teritoriul american primeşte automat cetăţenia americană  o perspectivă atrăgătoare pentru viitorii părinţi ruşi, notează Deutsche Welle. În turismul natal, clienţii beneficiază de pachete all-inclusive. Acest tip de turism este înfloritor de ani de zile. Clipuri video promoţionale care circulă pe internet afirmă că în fiecare zi, până la opt rusoaice gravide se îmbarcă în avion pentru a da naştere în străinătate. Există astăzi pe piaţa rusă mai mult de zece agenţii care promovează şi se ocupă de turimul natal. Anton Yatcimenev lucrează pentru una dintre ele. Firma, numită – şi aici nu este nicio surpriză – Miami Care, are zece angajaţi: un avocat, un medic, interpreţi şi o serie de consultanţi din Miami. Yatcimenev locuieşte în Moscova şi consiliază cuplurile căsătorite care doresc să utilizeze serviciile speciale ale agenţiei. Uneori, spune el în glumă, se ocupă, de asemenea, de amanţii secreţi ai femeilor atunci când soţii acestora nu trebuie să ştie nimic.

    „Oferim o întreagă serie de servicii, totul fiind adaptat în mod special la dorinţele clienţilor noştri şi mijloacelor lor financiare“, explică Yatcimenev. El se referă la munca sa ca la o formă de „turism global“, o afacere extrem de profitabilă  mai ales din 2016, când Rusia a ieşit din criza financiară şi de când un număr din ce în ce mai mare de consumatori a avut mijloacele necesare pentru a cumpăra astfel de servicii. Miami Care trimite în fiecare an în Florida până la 200 de viitoare mame rusoaice. Clienţii se pot aştepta la o ofertă cuprinzătoare din care nu lipseşte nimic: sunt luate în considerare toate datele logistice, sunt asigurate cazările şi consilierea medicală şi juridică, precum şi asistenţa în limba rusă. Un magazin cu de toate pentru obţinerea cetăţeniei americane. Yatcimenev recunoaşte că serviciile companiei sale nu sunt ieftine. „Adică, cât de mulţi ruşi îşi pot permite să cheltuiască 30.000 de dolari în trei luni?“, spune el. Jumătate din clienţi vin din Moscova, iar ceilalţi provin în principal din nordul Rusiei, unde se fac foarte mulţi bani în industria petrolieră.

    Cele mai multe dintre gravidele care urmează să zboare spre Miami se bucură de costuri rezonabile de trai şi de o comunitate în creştere de expaţi ruşi. „Fiecare a doua mamă care împinge un cărucior prin Miami este rusoaică“, spune Yatcimenev. Multe vedete pop, precum şi copiii acestora numesc oraşul Miami „acasă. „Toate acestea sunt argumente bune pentru a avea încredere în agenţia noastră“, spune „consilierul”. Nu există cifre oficiale cu privire la numărul de copii născuţi în realitate în SUA din mame rusoaice. Centrul pentru Studii privind Migraţia din New York (CMS) estimează că în fiecare an circa 36.000 de mame venite din ţări străine nasc pe teritoriul SUA.

    Este probabil ca numerele să crească, având în vedere baby boom-ul din prezent, după cum crede Yatcimenev. Însă este el îngrijorat că agenţia sa ar putea ieşi din afacere acum, când preşedintele american, Donald Trump, a sugerat retragerea dreptului la cetăţenie prin naştere? „Nu, deloc“, afirmă Yatcimenev cu încredere. „Dimpotrivă, în ultimele 48 de ore am fost inundaţi cu apeluri de la posibili clienţi.“ El spune că planul lui Trump este unul extraordinar pentru afaceri, deoarece oricine a luat în considerare să folosească agenţia sa, dar a fost nehotărât, este de acum nerăbdător să se ducă să nască în Miami. „Planurile lui Trump sunt, de fapt, o publicitate extraordinară pentru serviciile noastre“, concluzionează el. O comunitate înfloritoare de emigranţi ruşi s-a dezvoltat în jurul suburbiilor din Miami. Cel mai popular magazin cu alimente cu specific rusesc, unde se întâlnesc multe dintre mamele de pe forumurile despre naştere, precum şi alte magazine care amintesc de Europa de Est se află direct peste drum de Trump International Beach Resort, Trump Palace şi Trump Royale. Unii dintre viitori părinţi ruşi vin cu bani puţini, ocolind pachetele scumpe în favoarea unei abordări „do-it-yourself“ dintr-un apartament modest în Miami. O şedere liniştită de trei luni în suburbiile din Miami, completată cu facturi medicale, poate costa 20.000 de dolari.

    Proprietăţile din Florida ale lui Trump sunt opţiuni convenabile pentru ruşii bogaţi, care îşi permit să fie oaspeţii preşedintelui. Aceste proprietăţi sunt notorii ca destinaţie pentru investiţiile superbogaţilor din Rusia, un loc sigur de adăpost pentru economiile în dolari. Şi companiile de turism natal oferă apartamente Trump ca parte a pachetelor care costă peste 75.000 de dolari. Deci pachetele scumpe. SVM-MED, o altă firmă de turism natal, dar din Miami, care se mândreşte cu avanposturile în Moscova şi Kiev, oferă clienţilor săi trei niveluri de pachete, cu cele mai scumpe două apartamente în Trump Towers. Pachetul cel mai scump costă 84.700 de dolari pentru un apartament în Trump Tower II cu cadă aurită şi şofer pentru un Cadillac Escalade sau un Mercedes-Benz. Altă firmă, deşi se adresează în mare măsură clienţilor ucraineni, promite că suburbia Sunny Isles din Miami are opţiuni excelente de cazare, „dintre care unele, cum ar fi Trump Towers, au fost create de însuşi multimiliardarul american Donald Trump!“. O altă ofertă, de la Status-Med, o companie cu birouri la Moscova şi Miami, face publicitate pe site-ul său unui apartament de tip penthouse din Trump Royale, pentru 7.000 de dolari pe lună. Status-Med este afiliată la Sunny Medical Center, o clinică situată chiar pe strada cu apartamentele şi birourile lui Trump din Sunny Isles. Compania organizează yoga pe plajă şi se ocupă de întâlniri şi îngrijire medicală pentru gravide. Proprietarul, Vera Muzyka, spune că proprietăţile Trump sunt foarte căutate de către clienţii săi. „Şi numele Melania a devenit foarte popular“, a adăugat ea. Melania este soţia preşedintelui american.

    O mamă rusoaică a unui nou-născut cetăţean american a declarat pentru The Daily Beast că are un grup de sprijin pentru femeile care îşi fac planuri de naştere fără ajutorul unei companii. În orice moment, 50 de membre ale grupului ei online se află în Miami pentru a naşte, a spus ea. Muzyka estima în 2014 că 40-60 de femei din fostele ţări sovietice nasc în Miami în fiecare lună. „Clienţii noştri plătesc pentru medicamente şi alte servicii şi cheltuiesc foarte mulţi bani în timpul şederii lor în SUA“, a explicat Muzyka. Clientul mediu cheltuieşte de la 40.000 de dolari la 50.000 de dolari timp de trei luni în SUA. Sunny Medical Center spune deschis, în spoturile publicitare, că cetăţenia este unul dintre beneficiile principale primite de clienţi. Muzyka susţine că toate femeile care folosesc serviciile Sunny Medical Center declară deschis oficialilor americani că vin pentru turismul natal.

    Firma, de asemenea, avertizează părinţii să evite să aplice pentru Medicaid, aşa cum aparent fac unele gravide. Făcând acest lucru sau minţind în documentaţia pentru vize, ar putea fi puse pe lista neagră permanent, unde vor rămâne chiar şi după ce copilul lor poate cere reîntregirea familiei. Prima naştere în Miami a Valeriei Storozeva, acum şapte ani, a fost o experienţă atât de bună încât rusoaica s-a întors acolo pentru următorul ei copil, care s-a născut în această toamnă. Storozeva spune că îi plac vremea, atmosfera relaxată şi sentimentul că este în vacanţă.

    „De data aceasta, desigur, vrem să rămânem puţin mai mult pentru că nu vrem să ne întoarcem la iarna rusească“, a glumit ea. Primul ei fiu născut în SUA, acum în vârstă de 6 ani, merge la o şcoală americană din zonă, în timp ce soţul ei şi fiul mai mare vin la ea în vacanţă. Prima dată, Storozeva şi-a rezervat şederea printr-o companie populară de turism natal, care i-a pus la dispoziţie un sofer şi a ajutat-o la găsirea unui apartament şi a unui medic. Storozeva a spus că oamenii care conduceau compania de turism natal au vândut-o între timp şi au trecut la afaceri cu proprietăţi imobiliare, aşa că acum le-a cerut ajutor pentru găsirea unui apartament. „Mă uitam în special la Trump Towers. Prietena mea a locuit aici înainte“, spune ea, referindu-se la o mamă pe care o întâlnise la prima sarcină.

    Cu şapte ani în urmă, Storozeva a stat într-un apartament asemănător pe aceeaşi stradă, dar acum parcă ar vrea ceva mai mult. „Acum, seara, am o privelişte minunată datorită golfului şi a clădirilor strălucitoare“, spune Storozeva. „Clădirea este minunată. Nu regret.“ Între timp, a găsit o comunitate cu oameni ca ea. Unele mame comunică cu ea pe Instagram, unde folosesc hashtaguri ca „naşterile din Miami“ pentru a-şi face publice postările. Le-a întâlnit în timp ce-şi făcea sprâncenele. Şi, spune Storozeva, a cunoscut două mame doar în zborul spre Florida. Turismul natal este o industrie în plină expansiune datorită creşterii clasei de mijloc şi superioare în Rusia şi China. Aceste familii nu intenţionează să lucreze în SUA sau să plătească taxe acolo pe măsură ce copilul lor creşte. Cetăţenia americană reprezintă, mai degrabă, o pătură suplimentară de siguranţă pe care cei bogaţi şi-o oferă după vacanţe de o lună pe plajele din Miami. De asemenea, oferă copiilor lor o şansă de a beneficia de ajutor financiar în şcolile americane şi acces mai facil la locurile de muncă din SUA. După ce copilul a împlinit vârsta de 21 de ani, el poate aplica pentru reîntregirea familiei, pentru a da părinţilor şi fraţilor săi care nu sunt cetăţeni americani undă verde pentru venirea în SUA.

  • Omer Tetik, director general Banca Transilvania: “Admiraţia, respectul şi încrederea sunt de bază” – VIDEO

    Admiraţia, respectul şi încrederea sunt de bază. Sunt mulţi CEO sau alţi executivi care au provocări, temeri, probleme similare, dar pe de altă parte optimismul este foarte important, pentru că toţi cei care au ajuns aici nu au ajuns plângând, au ajuns făcând lucruri, mergând mai departe şi asta încurajează mai mult. Am o echipă excepţională, când am lansat primul card de credit de loialitate din România, care a devenit un brand în sine, card Avantaj, când am făcut prima achiziţie şi integrare în Volksbank, în ciuda recomandărilor de la consultanţi că nu se poate integra atât de repede. Sunt multe momente împreună care mă fac să mă simt bine, nu neapărat un singur eveniment. Omer Tetik încearcă să devină un soţ cât mai implicat, un tată fericit a trei copii. Avem câteva hobbyuri, dar din păcate nu am timp să aloc. Îmi place să ascult muzică, să mixez muzică. Sfaturi pentru viitorii antreprenori să fie tenace, este foarte important să nu renunţi. Dacă renunţi uşor, înseamnă cu nu îţi acorzi şansă ţie însuţi.

  • Grigore Horoi, preşedinte Agricola: “Cea mai mare realizare din carieră este faptul că am reuşit cu echipa pe care o conduc să manageriez într-un chip inspirat perioada crizei.” – VIDEO

    Nu contează admiraţia, mă simt foarte responsabil pentru oamenii care au speranţa unui loc de muncă, într-o zonă unde ofertele nu sunt foarte generoase. Sunt responsabil pentru familia mea pe care nu vreau să o dezamăgesc. Prima dată când am fost numit director pe subsidiarele grupului Agricola, îmi doream să rezist pe acea poziţie măcar un an, ca să mă pot lăuda copiilor şi nepoţilor mei că am fost şi eu director. Slavă Domnului, au trecut foarte mulţi ani de atunci şi sper să mai fie şi alţii. Cea mai mare realizare din carieră este faptul că am reuşit cu echipa pe care o conduc să manageriez într-un chip inspirat perioada crizei. Noi am transformat acel pericol într-o oportunitate.
    Am făcut împreună cu echipa alegeri strategice. Am mers pe strategie de diferenţiere. Noi venim cu un produse care să răspundă aşteptărilor.

    Îmi place să călătoresc în toate locurile pe care nu le-am văzut. Din păcate, mai mult îmi petrec timpul în vacanţe în afara ţării. Râvnesc să petrec timpul în România. Îmi place sportul, dar din păcate, din cauza unor afecţiuni fizice, nu prea mai pot juca chiar toate sporturile care îmi plăceau, dar joc ping-pong.