Un interviu in presa locala al fostului vicepresedinte si strateg PSD Vasile Dancu a incins disputele in partid intre sustinatorii si contestatarii lui Ion Iliescu. Dancu sustinea in declaratiile sale – date chiar dupa votul asupra motiunii de cenzura – ca reforma interna initiata de Mircea Geoana ar trebui sa elimine din partid „javrele batrane“, „resturile bolsevice“ si sa pastreze doar „batranii intelepti“. Ion Iliescu, unul din cei vizati de criticile lui Dancu, a refuzat sa comenteze, insa cazul liderului de la Cluj ar putea fi pus in discutia partidului la cererea lui Marian Vanghelie, presedintele PSD Bucuresti, un mai vechi adversar al acestuia.
Tag: Iliescu
-
Karpov, Iliescu, Oprisan. Sah etern
Exista vreo asemanare intre Anatoli Karpov, Ion Iliescu si Marian Oprisan? Si da, si nu. Cei trei au in comun doua lucruri. Primul: ca toti trei au fost candva mari, fiecare in felul lui. Al doilea: saptamana trecuta, la un moment dat, au trecut unul pe langa altul, fara sa se vada, insa.
Oprisan mergea la audieri la Comisia de aparare a Senatului, Iliescu la biroul lui din Senat, iar Karpov la Crown Plaza, la o partida de sah cu romanul Istratescu.
Asemanarile se opresc aici. Anatoli Karpov este un monument al sahului, inca de pe vremea cand isi disputa titlul mondial cu Gari Kasparov. Un etern al sahului. In schimb, Ion Iliescu si Marian Oprisan, presedintele CJ Vrancea, sunt, fiecare in felul lui, monumente ale sahului etern. In sah, este o metoda prin care, in lipsa de alte variante si idei, iti obligi adversarul sa faca aceeasi mutare la nesfarsit, tu insuti mutand in acelasi fel. Nu castiga nimeni, iese remiza orice ai face. Poate fi considerata o pierdere de vreme. Sahul etern in politica este ceva total neproductiv. Inseamna desconsiderarea celui din fata ta, inseamna ca timpul trece degeaba, personajele sunt aceleasi, cu aceleasi metehne, si ca toate intamplarile nu au nimic nou in ele, sunt repetabile si fara valoare adaugata. Un exemplu sunt declaratiile aiuritoare, negarea a ceea ce reportofoanele si camerele video oricum au inregistrat si incercarile de prostire a semenilor, desconsiderati, astfel, cu explicatii dintre cele mai alambicate.
Saptamana trecuta, bunaoara, pe Oprisan l-a luat gura pe dinainte si s-a apucat sa spuna ca stie el cate parale fac adversarii lui politici din judet, ca are despre ei note informative de la servicii secrete. Chiar asa? – l-a intrebat jurnalistul. Chiar asa, a raspuns el, scotand documentele pe masa. Cazul a ajuns la Comisia pentru aparare din Senat, pentru a se afla care sunt serviciile secrete care fac politie politica.
Ce a facut Oprisan cand a realizat c-a bagat-o pe maneca? A apelat la metoda sahului etern. S-a dus in fata comisiei si a declarat cu seninatate ca el singur a scris nota informativa si ca i-a aratat-o jurnalistului, chipurile, ca sa demonstreze reaua-credinta a acestuia si faptul ca se publica informatii false si mincinoase. Si s-a incurcat in declaratii afirmand ba ca informatiile despre respectivii adversari politici sunt reale (i le-au adus doi care au baut un sprit la Pentagon, a zis Oprisan, in zeflemea), ba ca e o coincidenta faptul ca limbajul e aidoma celui folosit intr-adevar in notele informative ale serviciilor secrete, ba ca nota scrisa de el putea sa se numeasca memoriu sau informare dar ca i-a spus nota informativa pentru ca i s-a parut ca suna mai credibil.
Sunt atatea probleme cu declaratiile lui Oprisan, incat nici nu-ti vine sa crezi ca ele au fost nascocite de o minte matura. Adica ce-ar fi trebuit sa faca jurnalistul, sa mai verifice (unde? cum?) ceea ce ditamai presedintele consiliului judetean Vrancea i-a spus, s-a jurat ca e adevarat si a prezentat ca dovezi chiar documente scrise? Sa fi cerut o expertiza grafologica, sa-l fi rugat pe intelectualul Oprisan sa se conecteze la un detector de minciuni? Una dintre probleme este si aceea ca presedintele comisiei, senatorul PSD Ioan Talpes, in loc sa-i ceara sa nu insulte comisia cu asemenea declaratii, denotand lipsa de respect elementar, l-a luat in serios. Si a spus ca, gata, lucrurile s-au lamurit, nu mai avem ce sa cercetam, declaratiile lui Oprisan sunt edificatoare, nimeni nu face politie politica, la treaba, baieti.
Spre deosebire de colegul lui de partid din Vrancea, Ion Iliescu are o figura credibila. Ar putea sa joace cu succes poker, la cacealma. S-a specializat insa in sahul etern prin mutari invaluitoare. Ion Iliescu este deja celebru pentru negarea cu seninatate a unor afirmatii pe care nu-i convine ca le-a facut.
S-a intamplat din nou. Cu cateva zile in urma, el a spus despre ziaristii care au presupus ca Iliescu ar putea fi inculpat in dosarul revolutiei ca sunt magari. Nimic neobisnuit; sunt de notorietate iesirile gen ma, animalule sau esti o vipera. De data aceasta, cineva l-o fi sfatuit s-o mai dreaga, ca e in schimbare de imagine, o data cu partidul. Asa ca a gasit de cuviinta sa-si ceara scuze, dar nu fata de jurnalisti ci fata de magari, fiinte civilizate, pe care, vezi Doamne, le-a jignit.
Ion Iliescu a supralicitat, chiar. Ca sa demonstreze ca, in realitate, are o relatie foarte buna cu ziaristii, Iliescu a adus asa-zise clarificari ale episodului mai, animalule. A remarcat printre manifestanti un tanar care i-a placut (devenit ulterior, pare-se, stalp al puterii PSD in Constanta) si l-a intrebat, de fapt, ce cauta la astfel de manifestari animalice. Deci mai, animalule era, de fapt, singurul ne-animal din multimea aceea de protestatari. Cele doua exemple demonstreaza ca, oricum ai intoarce-o, iese prost.
Metoda sahului etern e acceptata in jocul de sah, unde poate fi, la un moment dat, chiar o strategie onorabila. In politica, insa, e, pana la urma, un dezastru. E frana, luare in balon a oamenilor pentru care, chipurile, muncesti, persiflare, insulta, desconsiderare si lipsa de respect fata de semeni si fata de institutii.
-
Miron Cozma, Iliescu, PSD. Cine e prizonierul cui?
Daca i-ai pune in ring pe Omar Hayssam si Miron Cozma, cine ar castiga? Nu trebuie sa fii foarte perspicace ca sa-ti dai seama ca pleata lui Miron Cozma ar falfai mandra peste chelia hayssama. Ca s-a gandit sau nu cineva la acest meci nu se poate spune cu precizie, dar se poate banui.
Eliberarea fostului lider al minerilor, cu zece ani inainte de termen, in chiar ziua comemorarii a 15 ani de la cea mai sangeroasa mineriada, a schimbat dintr-o data temele de pe prima pagina a ziarelor. Putini au aratat ca eliberarea lui Cozma a fost facuta, in realitate, de Ion Iliescu si al sau ultim decret de presedinte si ca, acum, justitia nu a putut decat sa constate nelegalitatea anularii gratierii (autor, acelasi Iliescu). Nici macar Cozma nu pare sa realizeze ca ii datoreaza libertatea de acum lui Ion Iliescu; el a ramas doar cu supararea celor sase-sapte luni de puscarie de dupa.
Personaj paradoxal, deopotriva usor de folosit dar si imprevizibil, cu o personalitate saltareata, Miron Cozma a iesit atacandu-si dur vechiul tovaras de jocuri dubioase si propunand schimbarea unei denumiri: mineriadelor trebuie sa li se spuna iliesciade. Declaratiile, spumegate timp de aproape o ora la poarta penitenciarului de maxima siguranta, parca ar fi fost convenite in lungile luni de detentie. Rostite in contextul in care procurorul Dan Voinea tocmai il pusese sub invinuire pentru mineriada din 13-15 iunie 1990 pe Ion Iliescu, noile declaratii ale lui Miron Cozma au avut, deja, mai multe efecte notabile.
Primul efect: vazandu-se atacat din doua parti convergente (dosarul 13-15 iunie si declaratiile lui Cozma), Ion Iliescu a privit in jur si a decis ca e mai intelept sa nu ramana chiar singur. Cu basca in mana, s-a reintors de unde nici nu apucase sa plece: in hulitul PSD. Uitand, fireste, ca PSD a promovat, de-a lungul anilor, o politica clientelara, ca in PSD se afla lideri care ii dispretuiesc pe simplii membri si ii privesc de la inaltimea averilor facute pe cai obscure. A uitat si ca a criticat, cu doua saptamani inainte, felul in care se impart functiile in partid, prin tot felul de targuieli fara demnitate si moralitate (…) tranzactii (ce) reprezinta expresia cea mai inalta a mentalitatii corupte, parazitare.
La capatul unei targuieli sau nu (Geoana zice ca nu, iar Iliescu nu a mai facut declaratii ulterioare) , Iliescu a primit sefia unui ONG, e senator si, inca, presedinte de grup parlamentar. Adica mai nimic. Va putea, din aceste pozitii, sa se amageasca tinand discursuri in fata unei audiente tot mai plictisite, sa faca urzeli politice tot mai rupte de realitate, sa aiba tot mai mult timp liber dar sa se stie ceva mai in siguranta. Caci targul nemarturisit asta e. Il vom apara pe Ion Iliescu pana in panzele albe, declarau cocoseste liderii PSD. (Aparatorul oficial, Antonie Iorgovan, a gasit si el, astfel, modalitatea de a nu fi el obiectul semnelor de autoritate pe care PSD era gata sa le dea.)
Al doilea efect: initial, pentru PSD, faptul ca Ion Iliescu nu a plecat a fost vazut ca un succes indiscutabil. Liderii de acum ai partidului au rasuflat usurati. Chiar daca multi nu-l mai prea inghit pe fostul sef/mentor/protector, ei stiu ca ar fi avut mult de furca daca acesta ar fi plecat. Nu pentru ca partidul s-ar fi rupt. Ar fi fost doar niste ciocniri la varf. Urmari incalculabile ar fi fost insa la baza, acolo unde destui votanti si simpli membri (aceia care ar fi aflat totusi, pana la viitoarele alegeri, ca Iliescu nu mai e nici sef de stat si nici de PSD) e posibil sa nu mai fi votat trandafirii. Iar pentru ca numarul acestora era greu de estimat, liderii PSD au gasit de cuviinta sa pastreze bustul lui Iliescu in curtea partidului. Bucuria lor PSD n-ar trebui sa fie insa una fara margini. Degeaba isi freaca palmele satisfacuti.
Caci al treilea efect e acela ca gheseftul, bun pe termen scurt, ar putea sa-i coste enorm pe termen lung. Caci acum, ei ar fi avut ocazia sa se distanteze de Ion Iliescu si ceea ce a reprezentat el rau in cei 15 ani postdecembristi. Ar fi putut sa puna in aplicare (la nivel de imagine, nimeni nu se gandeste la mai mult) lozinca reformatoare pe care au trambitat-o la si dupa Congres. Care e reforma pe care o cerea toata lumea, baza? Care erau temerile si nemultumirile rostite cu ocazia mitingurilor dinainte de Congres? Baronii si Iliescu. Reforma la nivel de baroni o face PNA, cum glumea cineva.
Reforma la nivel de Iliescu e, iata, imposibil de facut. Pe cei din PSD ii enerveaza la culme sa li se spuna ca sunt urmasii PCR (sintagma care urmareste acest partid in aproape orice analiza facuta in strainatate). Si-au dat CV-urile la Nufarul si spun ca nu e normal sa privesti in trecut, ca ei privesc in viitor. Si, adauga ei, toate partidele au in ele parti din esalonul al doilea al PCR ori urmasi ai comunistilor sau ai securistilor de frunte de odinioara. Au fost patru milioane de membri PCR, obisnuia sa se apere Ion Iliescu.
Discutia se poate purta la nesfarsit, dar oricate inflorituri s-ar face, evidenta e clara: PCR n-a disparut, n-avea cum, ci s-a transformat treptat. A apelat la cateva schimbari succesive de nume, ca intr-o suveica politica, s-a adaptat pe parcurs realitatilor istorice, ajungand acum un partid aproape modern. Legatura cea mai vizibila cu PCR,
Ramanand prizonierii lui Iliescu, ei pot invoca un soi de onoare, de morala politica. Daca nu cumva la mijloc nu se afla o eroare politica si un adevar trist: vigoarea lor politica isi are radacinile tocmai in acea mostenire comunista. Din care vin si Miron Cozma si Omar Hayssam si al lor meci inedit.