Tag: format

  • Cum arată cele mai scumpe ceasuri din lume – GALERIE FOTO şi VIDEO

    Ceasurile au devenit un accesoriu nelipsit, atât în rândul bărbaţilor, cât şi al femeilor. Însă în articolul de faţă nu vă prezentăm ceasuri obişnuite, ci doar pe cele care au intrat în clubul ceasurilor de 1 milion de dolari. Mai jos veţi putea vedea cele mai scumpe ceasuri din lume, selectate de către publicaţia americană WatchTime.

    Hublot Classic Fusion Haute Joaillerie – 1 milion de dolari

    Este format doar din 8 piese, iar suprafaţa îi este acoperită de 1.185 de diamante.

    Roger Dubuis Excalibur Quatuor – 1.1 milioane de dolari

    Potrivit companiei, este primul ceas construit integral din silicon şi este compus din 590 de piese, ceea ce îl face uşor, dar rezistent. Doar trei exemplare există în lume.

  • Carastelec, investiţie de 5 milioane de euro într-o cramă de spumante premium româneşti

    Potrivit reprezentanţilor cramei, suma investită în proiectul lansat pe piaţa locală provine din fonduri europene, proprii şi credite bancare, în proporţie egală. Vinurile produse sunt comercializate doar în magazinele de specialitate şi HoReCa, restaurantele fiind cei mai mari generatori de vânzări. 

    „Volumul produs de Carastelec într-un an de recoltă, fără incidente naturale, este de 200.000 de sticle, preponderent vinuri petiante şi spumante, dar şi o gamă de vinuri liniştite, în ediţii limitate de maxim 3.500 de sticle pe sortiment. Focusul nostru, pe termen lung, este reprezentat de spumantele de calitate superioară. Astfel, pentru gama Carassia, ne-am propus să creştem volumul de la 25.000 de sticle îmbuteliate în prima ediţie, până la 50.000 de sticle. Acelaşi obiectiv îl ţintim şi cu vinurile petiante, vrem să dublăm în următorii doi ani volumul de sticle îmbuteliate”, declară Negele Enikő, Brand & Marketing Manager Crama Carastelec.

     În prezent, Crama Carastelec funcţionează cu un total de 19 angajaţi, dintre care 9 persoane sunt prezente pe plantaţie, patru în cramă, iar restul în vânzări şi administraţie.

    Conform datelor companiei, investiţia în Carastelec a fost gândită şi implementată special pentru producţia spumantelor obţinute prin metodă tradiţională, Carassia, gamă lansată pe piaţa din România în mai 2017 cu obiectivul de a deveni ambasadorul regiunii.

    „Carastelec este o cramă de spumante, a fost înfiinţată pentru gama de spumante Carassia. Atât alegerea locaţiei, a soiurilor tradiţionale folosite şi în zona Champagne, cât şi echiparea cramei au fost gândite pentru a produce spumant din recoltă proprie, întregul proces având loc în aceeaşi locaţie, de la presarea mustului, până la prima şi a doua fermentare, degorjare, remuaj, şi până la etichetare. Astfel, considerăm că investiţia totală de 5 milioane de euro a fost o investiţie pentru această gamă”,  explică Negele Enikő.

    Crama Carastelec a lansat gama Carassia cu obiectivul de a le oferi consumatorilor români o alternativă locală în oferta spumantelor internaţionale. Produsă exclusiv prin metoda tradiţională, cu o maturare îndelungată în sticlă, de minim 20 de luni, noua gamă conţine trei produse distincte: Carassia Blanc de Blancs Brut, Rosé Brut şi Classic Extra Brut.  

    Potrivit datelor OIV, consumul de vin spumant creşte pe plan internaţional, înregistrând în ultimii 10 ani o majorare de 30%, în timp ce producţia acestor vinuri a raportat un plus de 40% pe plan mondial. Prin comparaţie, producţia de vinuri liniştite a crescut cu doar 7% în acelaşi interval de timp. Astfel, susţin reprezentanţii companiei, există un trend vizibil ascendent consumului de  spumante.

    „Tendinţa este promiţătoare. Consumul vinurilor de calitate începe să crească, iar pentru că suntem o ţară receptivă la trenduri internaţionale, şi consumul spumantelor de calitate se va majora. Deşi românii sunt, în mod tradiţional, consumatori sezonieri de spumante – şi de vinuri îmbuteliate, în general – 70% din consum concentrându-se pe perioada Sărbătorilor, sau în jurul evenimentelor importante, am început să întâlnim din ce în ce mai des amatori de spumante la evenimente casual sau wine baruri”, conchide  Negele Enikő, Brand & Marketing Manager Crama Carastelec.

    Planul pe termen lung privind producţia Carassia vizează, după penetrarea pieţei din România şi Ungaria, exportul în alte ţări europene. 

  • Sven Marinus este noul CEO al Sodexo România

    Din noua funcţie, Sven Marinus îşi asumă responsabilitatea administrării şi gestionării operaţiunilor curente, precum şi direcţia strategică şi comercială a companiei în România. El s-a alăturat echipei Sodexo Benefits & Rewards în Belgia, în anul 2013, ocupând funcţia de director de vânzări, preluând ulterior şi rolul de customer service.

    În ultimii patru ani petrecuţi în Belgia, el a avut un aport important la dezvoltarea echipei de vânzări şi la creşterea profitabilă a business-ului, într-o perioadă în care au fost digitalizate două produse importante pe piaţă.

    Înainte de a se alătura echipei Sodexo, Sven Marinus a lucrat pentru Alfacam Group, Accor Services şi Brussels Airlines.

    Cardurile de masă Sodexo Gusto Pass pot fi utilizate în marile reţele de retail, în HORECA, dar şi în magazinele de proximitate. Voucherele de masă în format electronic au reglementări fiscale identice tichetelor de masă pe hârtie. Astfel, cu tichetele de masă Gusto Pass, indiferent de format, angajatorul şi angajatul beneficiază de 100% deductibilitate şi scutire de taxe. În prezent, valoarea nominală maximă a tichetului de masă este de 15 lei.

    Compania Sodexo, al 19-lea angajator mondial, a fost înfiinţată de către Pierre Bellon în 1966 în Marsilia, Franţa. Grupul operează în 80 de ţări cu peste 425.000 de angajaţi.

  • DEZASTRU la intrarea în Bucureşti: oamenii au aşteptat ore întregi în trafic. Care e motivul

    Coloana de maşini de pe DN 1 s-a format de la podul Băneasa, de unde a fost instituită, de luni, o bandă de circulaţie unică pentru autobuze. Astfel, numărul benzilor destinate traficului rutier s-a limitat la două.

    “Se circulă cu fluenţă, dar faptul că s-a trecut de la trei benzi la două şi fluxul foarte mare de maşini au dus la aglomerare în zonă. Avem echipaje atât la Academia de Poliţie, cât şi la Pasajul Băneasa şi la Fântâna Mioriţa, care fac tot posibilul pentru a fluidiza traficul”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Podul Lui Dumnezeu”, singurul pod natural din lume pe care se poate circula cu maşina

    Acesta are 30 m lungime şi 22 înălţime, fiind cel mai mare pod natural din România şi al doilea din Europa ca marime, însă singurul pe care se poate circula cu autovehiculul.

    GALERIE FOTO

    Podul lui Dumnezeu sau Podul Natural, cum i se mai spune, se află în centrul localităţii mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin.
     
    El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere.

  • Camera foto care face doar fotografii alb-negru şi costă mai mult decât o maşină – GALERIE FOTO

    Camera este construită în jurul unui senzor de 101 megapixeli care are o sensibilitatea a imagini ISO maximă de 51,200. Abilitatea de captură alb-negru a fost atinsă prin eliminarea filtrului de culoare Bayer prezent în majoritatea camerelor foto digitale. Acest detaliu de construcţie se reflectă în fotografii cu detalii absolute, valori de luminanţă corecte şi variaţii subtile de ton aproape imposbil de capturat altfel.

    Camera este dedicată fotografiilor care vor să captureze imagini alb-negru de mare rezoluţie portrete, peisaje sau arhitectură. Are declanşator electronic, are timp maxim de expunere de 60 de minute, Wi-Fi, şi HDMI. 

    Vezi mai multe fotografii realizate cu Phase One în galeria foto

  • Camera foto care face doar fotografii alb-negru şi costă mai mult decât o maşină – GALERIE FOTO

    Camera foto Phase One IQ3 100MP Achromatic este prima cameră format mediu de 101 megapixeli ce face fotografii doar alb-negru şi costă 50,000 de dolari, potrivit PetaPixel

    Camera este construită în jurul unui senzor de 101 megapixeli care are o sensibilitatea a imagini ISO maximă de 51,200. Abilitatea de captură alb-negru a fost atinsă prin eliminarea filtrului de culoare Bayer prezent în majoritatea camerelor foto digitale. Acest detaliu de construcţie se reflectă în fotografii cu detalii absolute, valori de luminanţă corecte şi variaţii subtile de ton aproape imposbil de capturat altfel.

    Camera este dedicată fotografiilor care vor să captureze imagini alb-negru de mare rezoluţie portrete, peisaje sau arhitectură. Are declanşator electronic, are timp maxim de expunere de 60 de minute, Wi-Fi, şi HDMI. 

    Vezi mai multe fotografii realizate cu Phase One în galeria foto

  • Un rege cu jumătate de normă: guvernează ţara prin Skype şi lucrează ca mecanic

    Regele Bansah, pe numele său complet Togbe Ngoryifia Cephas Kosi Bansah, conduce un regat format din 200.000 de supuşi, adică regiunea Hohoe, Ghana. Totuşi, acesta nu locuieşte în Ghana, ci în Ludwigshafen, la 80 de km distanţă de Frankfurt, potrivit The Independent.

    Bansah a ajuns în Germania printr-un program de schimb de experienţă pentru studenţi. S-a îndrăgostit de Gabrielle, actuala soţie, şi a rămas în Germania. Asta înainte de a fi numit rege. Bansah a fost încoronat în 1987 după ce bunicul său a murit. El a fost ales în dauna tatălui şi fratelui său mai mare deoarece cei doi erau stângaci, iar acesta este un semn că sunt “murdari” şi “este un semn al necinstei”.

    Rege, însă obiceiurile nu i s-au schimbat, acesta a ales să rămână în Germania, iar regela african îşi guvernează ţara prin Skype sau prin telefon şi de multe ori stă până noapte târziu pentru a media disputele dintre triburi. Se deplasează şi la faţa locului de câteva ori pe an. Funcţia sa nu este decorativă, acesta ajutând la dezvoltarea regiunii-a trimis echipament pentru purificare apei şi a ajutat la trimiterea a 22 de medici în regiune.

    Între timp, în Germania, pentru a se întreţine el a pornit o un service auto unde lucrează ca mecanic.

    Recent, a intrat în vizorul presei străine din cauza faptului că i-au fost furate cele patru coroane de aur din apartamentul său. Paguba financiară este undeva între 15-20.000 de euro