Tag: fiu

Aş vrea să încep prin a spune că numele meu complet este Simion Ioan şi nu Simion Ionuţ; am ales această variantă – Ionuţ – pentru că aşa m-a strigat mama mea, deşi eu sunt foarte mândru de Ioan”, spune şeful PwC, prezent în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO. „Dar chiar dacă preţuiesc foarte mult numele de Ioan, îl folosesc foarte rar şi asta din cauza faptului că de-a lungul carierei mele profesionale, cu mici excepţii, am lucrat numai în companii americane şi am ţinut foarte mult la numele meu român. Or Ioan are imediat conotaţie de John şi detest să fiu numit John. Am încercat să le spun Ionuţ – Johnny era şi mai rău – şi de atunci, în toate companiile în care am lucrat – indiferent că s-au numit Colgate, Amway sau PwC – am avut privilegiul de a fi întotdeauna strigat «sir» de către colegii mei sau partenerii mei de afaceri.”

Ionuţ Simion s-a născut în satul Goruna (Prahova) şi face parte dintr-o familie cu trei fraţi – de aici a şi plecat nevoia de autodepăşire, spune el, pentru că trăia într-o familie în care numai tatăl său avea un venit, fiind cofetar. „Dacă cineva se duce în satul meu şi întreabă: «Îl ştiţi pe Ionuţ Simion?»,  după nume n-ar şti niciunul, poate doar după poză. Dar dacă ai întreba: «Îl ştiţi pe Ionuţ, băiatul lui cofetaru’?», nu cred că există cineva în toate comunele alea din jur să nu ştie unde stau sau ce fac şi cum sunt. De ce? Pentru că tata era un foarte bun profesionist şi el întotdeauna ne-a transmis acest exemplu al lucrului bine făcut.”

Simion a intrat la Academia de Studii Economice în 1987, deşi spune că visul lui era să urmeze şcoala militară. „Toată viaţa mea mi-am dorit să fac şcoala militară, dar nu am putut din cauza accidentului la ochi pe care l-am avut la 8 ani. Dacă stau să mă gândesc, treaba asta mi-a schimbat viaţa în bine şi nu în rău, pentru că probabil aş fi ajuns cine ştie ce ofiţer.”

Când pregătirea şi oportunitatea se întâlnesc

10.000 de candidaţi, aşa că s-a dus la Facultatea de Finanţe pentru că erau cele mai multe locuri, alegând într-un mod „cât se poate de pragmatic” să îşi maximizeze şansele. „A fost, să zic, prima mea judecată de valoare: nu-mi propun să fiu mai bun decât alţi 500, eu îmi propun să fiu în ăia 200.” 

„Am ajuns la concluzia că îţi trebuie şi puţin noroc în viaţă, deşi norocul este acel loc în care pregătirea şi oportunitatea se întâlnesc”, spune Ionuţ Simion. Crede astfel că a avut noroc pentru că a intrat la facultate cu o medie foarte mare, în condiţiile în care s-au întâmplat pentru prima dată în istoria ASE-ului două lucruri: la economie politică nu s-au mai dat subiecte de economie socialistă, ci unele legate de teoria capitalismului, iar la geografie s-a dat un subiect legat de lacurile din România. „Învăţasem eu câteva lucruri, dar lecţia aceea cu teoria capitalistă chiar o ştiam, pentru că visam cum o să combat socialismul ştiinţific cu noi teorii care să facă lumea mai bună; iar la geografie, care era punctul meu slab, chiar ştiam lacurile din România – nu pentru că le învăţasem, dar pentru că atunci când m-am dus să-mi depun dosarul să mă înscriu, doi colegi de-ai mei discutau ce-ar fi dacă ne pică peştii. Când am auzit că e posibil să pice peştii la un examen, am lăsat-o pe mama în Bucureşti, m-am întors la mine la ţară şi am început să citesc tot ce am putut despre peşti din manualul de geografie. Şi nu era nimic, erau numai lacuri… lacuri şi râuri. Şi atât am apucat şi eu să învăţ.”

„La facultate vorbeau despre debit, despre credit, iar eu făcusem tractoare şi ce mai învăţasem la şcoală, care nu avea nicio legătură cu informaţiile lor foarte elaborate sau foarte educate… Iar asta nu a făcut decât să îmi stârnească ambiţia că trebuie să învăţ şi eu, să îi prind din urmă”, povesteşte Simion. Un 4 la matematică, în primul an, este motivul pentru care nu a devenit membru de partid. În anii 1988-1989, membri deveneau cei care nu aveau restanţe. „Şi cum chestia asta te putea ajuta în carieră, toţi acceptau. Imediat după revoluţie toată lumea a alergat după ei pe şinele de tramvai strigându-le: «Băi comunistule», «Băi nu ştiu ce»; eu n-am devenit membru de partid deşi aveam o medie de 9,30-9,50. A fost o întâmplare şi în niciun caz o alegere personală.”

A terminat facultatea în 1993, fiind prima generaţie care a urmat cinci ani de cursuri, iar prima slujbă a obţinut-o în acelaşi an, la Ana Electronic, firma pe care o descrie ca „emblematică” pentru acele vremuri. „Era o companie care aduna foarte mulţi oameni de valoare, iar eu am ajuns să lucrez acolo doar printr-o decizie foarte rapidă luată de domnul Copos”, povesteşte el. „Am participat în ziua aceea la patru interviuri, le-am luat pe toate, dar întorcându-mă înapoi spre ASE, pe strada Roma, am dat peste Ana Electronic; o aveam pe o listă care mi se dăduse de la şcoală, aşa că am intrat şi domnul Copos m-a vazut şi m-a intervievat. Cred că întrebarea a fost: «Cu ce notă ai terminat la şcoală?». Şi i-am răspuns: «Am terminat cu 10», iar el mi-a zis că încep de a doua zi.”