BusinessMagazin

Tag: facultate

  • Facultatea din România unde absolvenţii se BAT cu zecile pe un loc. Salariile la absolvire sunt ASTRONOMICE. ”Cerul este limita”

    Peste 1.500 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru examenul de admitere la specializarea  „Calcu­la­toare şi Tehnologia Informaţiei“ din cadrul Facultăţii de Mate­matică şi Informatică a Universităţii din Bu­cureşti, care are anul acesta 75 de locuri subvenţionate de la buget, rezultând o concurenţă de 20,1 candidaţi pe loc. Această specializare a fost înfiinţată în urmă cu circa 10 ani, iar candidaţii trebuie să dea un examen de admitere scris cu exerciţii de ma­te­ma­tică, informatică şi fizică. Ultima medie de admitere la această specializare a fost de 7,64 în 2018.

     
    „Numărul de candidaţi nu diferă foarte mult de cel de anul trecut, însă până anul tre­cut concurenţa în rândul specializărilor facul­tăţii noastre a tot crescut. Atracţia pentru salariile mari din domeniul IT este unul dintre principalele motive care au condus la creşterea interesului tinerilor pentru o astfel de carieră“, a explicat Radu Gramatovici, decanul Facultăţii de Matema­tică – Informa­tică din cadrul Universităţii din Bucureşti. 
     
    Printre absolvenţii acestei facultăţi se află Daniel Dines, cofondatorul com­paniei IT UiPath evaluată la 1 miliard de euro, şi Florin Talpeş, cofondator al Bitdefender, cel mai mare producător local de software.
     

  • De ce se ”bat” tinerii pe locurile de la Academia de Poliţie: Salariul mă încântă, e primul avantaj

    Sute de absolvenţi de liceu au venit încă de dimineaţă pentru a-şi depune dosarul la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti. Unul dintre ei este Andrei Însurăţelu care este din Suceava. Tânărul spune că tatăl lui lucrează în domeniu şi vrea să-i urmeze exemplul.

    “După ce voi termina facultatea voi avea un loc de muncă stabil, dar îmi place tare mult şi uniforma, este foarte frumoasă. (…) Tatăl meu este poliţist şi cumva asta m-a determinat să vin aici. Ştiu că este greu, uneori nu eşti acasă nopţile sau lucrezi în condiţii rele, chiar şi cu infractori, dar contează că ajuţi oamenii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Însurăţelu.

    Tinerii prezenţi susţin că profesia de poliţist este una respectată, iar salariile i-ar motiva să rămână în ţară.

    “Am venit pentru Facultatea de Poliţie pentru că îmi pare o slujbă foarte bună şi îmi place să ajut oamenii, dar şi să fac dreptate. (…) Când eram mic nu mă gândeam deloc să devin poliţist, însă odată ce m-am maturizat mi-am dat seama că e o slujbă frumoasă. M-am gândit că e complicat, de exemplu vara trebuie să port uniforma şi papucii groşi, dar te obişnuieşti”, a spus candidatul Cristian Ionescu.

    “Sunt o fire mai puternică, îmi place foarte mult această meserie. A fost un vis când eram mică, după m-am gândit la altă profesie, iar acum am revenit la poliţie. (…) Salariul mă încântă, asta ar fi primul avantaj al profesiei şi un motiv să nu plec din ţară”, a adăugat Zârneanu Ana-Maria, candidată.

    Mai emoţionaţi decât absolvenţii de liceu au fost părinţii acestora, care speră ca tinerii să fie admişi şi să aibă o profesie respectată.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • O viaţă de film: Rămasă orfană, o româncă a ajuns bursieră la o universitate de top din Japonia

    În vârstă de 31 de ani, Diana Borcea s-a născut în Tecuci, judeţul Galaţi. Tânăra a absolvit facultatea de Limbi Străine, specializarea Japoneză şi Italiană la Universitatea din Bucureşti. Ulterior, a obţinut o bursă pentru un an la o universitate de prestigiu din Japonia, pentru a-şi aprofunda cunoştinţele în limba japoneză.

    Tânăra spune că acest drum nu a fost uşor, iar faptul că a crescut într-o casă socială i-a dat putere să-şi depăşească limitele şi să lupte pentru ceva mai mult. La organizaţia SOS Satele Copiilor a ajuns după ce a rămas orfană, iar cineva care a aflat despre cazul ei a ajutat-o să-şi găsească o familie socială.

    “S-a gândit să mă ajute cu mai mult decât să îmi dăruiască un calculator. (…) A vorbit cu cei de la SOS Satele Copiilor să mă primească în cadrul proiectulu. În mod normal, ei nu primesc copii aşa mari, cum aveam eu 12 ani. (…) Aveam o mamă SOS care avea grijă de noi. După câteva luni, m-am simţit ca acasă. (…) Am stat câţiva ani în satul SOS, după care am trecut la Comunitatea de Tineri SOS. Comunitatea de fapt ne pregătea pentru viaţă. Aveam un buget lunar asigurat şi trebuia să ne descurcăm cu el, adică aveam responsabilitate”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Diana Borcea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dintr-o ospătăriţă falită, dependentă de droguri şi fără locuinţă, într-o milionară.” Succesul nu ţine întotdeauna de diplomele obţinute în facultate”

    Crescută în familia unor dependenţi de droguri, în care certurile şi bătăile erau la ordinea zilei, la doar şase ani Johnson a încercat să se sinucidă. Apoi, când a crescut, a început la rândul său să se drogheze zilnic, ducând o viaţă haotică. Până în adolescenţă, a fost bătută şi molestată, şi nu vedea nicio scăpare din situaţia în care se afla.

    A reuşit să obţină un job ca ospătăriţă într-un bar însă, deoarece consuma toţi banii pe droguri şi pe băutură, Johnson rămânea constant fără niciun ban. După un timp, nu şi-a mai permis să plătească chiria, aşa că a rămas fără locuinţă.

    După una dintre petrecerile obişnuite la care a participat cu colegele sale de la barul unde lucra, chiar în ajunul Crăciunului, în 1990, dezamăgită şi deprimată, a încercat din nou să se sinucidă, aruncându-se în ocean. Totuşi, în ultima clipă, a realizat că mai are o şansă de a îndrepta lucrurile şi s-a răzgândit.

    În maşina în care se adăpostea, a găsit un pliant vechi care promova un tratament pentru pierderea în greutate, şi s-a hotărât să strângă bani pentru a porni un business în această direcţie. Iniţial, a reuşit să facă economii din bacşişul pe care îl obţinea la bar, şi a lipit o serie de afişe scrise de mână, cu care a reuşit să atragă câţiva clienţi.

    Încă din prima lună, a reuşit să strângă în jur de 4.000 de dolari. Ulterior, şi-a extins businessul deschizând o serie de centre de control al greutăţii. În doar doi ani, Johnson a devenit milionară.

     

     

  • Cum arată prima maşină din lume construită din SFECLĂ DE ZAHĂR – GALERIE FOTO

    Studenţi de la facultatea din Eindhoven, Olanda au construit o maşină cu 4 locuri ce cântăreşte doar 300 de kilograme, folosind doar materiale compozite. Mai exact, principalul “ingredient” folosit pentru producerea maşinii este sfecla de zahăr, transformată în PLA sau acid polilactic.

    Inventatorii spun că aceasta este prima maşină din lume complet reciclabilă, fiind realizată doar din materiale biodegradabile.

    Prototipul numit Lina foloseşte baterii pentru alimentarea motorului şi oferă o autonomie de până la 100 de kilometri; există totuşi opţiunea de a schimba bateriile, operaţiunea fiind una extrem de simplă. “Nu durează decât 5 minute, cam cât îţi ia să încarci cu combustibil la benzinărie.”

    Următorul pas este omologarea prototipului ca maşină de stradă. Acest proces este unul destul de complicat şi presupune inspectarea maşinii de către mai multe departamente de stat.

    Inventatorii au anunţat că o vor prezenta pe Lina publicului în vara acestui an.

  • Vicepreşedinte ALDE îl acuză pe ministrul Muncii că şi-a însuşit o propunere ALDE

    “Acum o lună şi ceva am iniţiat un proiect de hotărâre prin care propuneam ca armata, facultatea, plus masteratul şi doctoratul, să fie considerate vechime în muncă. La comsie a venit punctul de vedere al Ministerului Muncii, cu aviz negativ, iar acum câteva zile am auzit-o pe doamna Olguţa Vailescu, ministru de resort, spunând exact acelaşi lucru pe care îl propuneam eu printr-o lege, că îl va face pe baza unei ordonanţe de urgenţă, cu toate că la legea mea s-a dat pur şi simplu aviz negativ”, a afirmat Alexandru Băişanu, după şedinţa grupului ALDE.

    Deputatul ALDE a mai susţinut că, iniţial, Ministerul Muncii condus de Lia Olguţa Vasilescu, a dat aviz negativ propunerii iniţiate de ALDE.

    “Trebuie să clarificăm un lucru, propunerea este propunerea ALDE, făcută de mine, alături de colegii mei din ALDE. Dacă doamna Olguţa Vasilescu a dat aviz negativ legii numai ca să o treacă prin OUG e o chestie destul de dubioasă şi neclară. Cred că era firesc să purtăm o discuţie, se putea retrage această propunere legislativă şi sprijineam cu toate forţele ca această propunere legislativă să apară ca OUG. Am cere o mai multă colaborare între noi şi domniile lor pentru că până la urmă luptăm împreună pentru binele cetăţenilor români”, a mai precizat Băişanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cui i se datorează cariera voastră? Cel puţin la început

    Odată cu trecerea anilor şi cu salturile mai mari sau mai mici în carieră, cu obţinerea unei poziţii de CEO, CFO, CMO, CIO etc., cu realizarea unui business, a unui brand, a unei afaceri de mai mare sau mai mic succes, cu intersecţia mai multor decizii, numele celui care v-a influenţat cariera profesională începe să-şi piardă din importanţă, având în vedere că pe parcurs au apărut mai multe personaje care au luat decizii pentru voi.

    Bineînţeles că pe primul loc este mama, tata, bunica, bunicul, profesorii de fizică, de sport sau de matematică, primul patron, primul boss (că tot este un apelativ la modă), prima companie care v-a luat, şi apoi vin cei care v-au recrutat, vânat, promovat sau retrogradat şi, de ce nu, dat afară.

    Dar întotdeauna a existat cineva care a luat prima decizie pentru voi atunci când aţi fost la primul job, la primul interviu, la prima discuţie despre ce vreţi să faceţi în viaţă.

    Pentru că nu avea nimic de pierdut, pentru că nu răspundea pentru voi, pentru că nu îşi bătea capul cu cine sunteţi şi ce faceţi, primul care a semnat decizia de angajare sau care v-a îndemnat să faceţi un bunsiness este cel mai neînsemnat în carieră, dar cel mai valoros. Decizia lui a stabilit ce sunteţi voi astăzi şi unde aţi ajuns.

    Bineînţeles că toată cariera voastră are în spate muncă, determinare, energie, ambiţie, jocuri de culise, politica de a te da bine pe lângă cei care ar fi putut să vă promoveze.

    Cel care v-a angajat prima oară, cel care v-a luat să-i căraţi geanta, s-a bazat în evaluarea voastră numai pe feelingul lui, pentru că nu ar fi putut să vă angajeze pe bază de experienţă, întrucât nu aveaţi. Şi nici măcar nu s-a gândit la cariera voastră ulterioară, ci dimpotrivă, primul lui gând era să vă trimită după ţigări, cafea sau bere.

    Dacă un calculator v-a recrutat prin selectarea CV-urilor, puteţi să-i mulţumiţi lui, dar apoi a fost cineva care a spus da, care a dat viză de aprobare, care la închiderea programului a zis: „Hai să-l luăm, că-i târziu şi vreau să ajung mai repede acasă”. Sau, bineînţeles, a spus nu.
    După ’90, după căderea comunismului, după prăbuşirea unui sistem economic, nimeni nu ştia încotro să o apuce, mai ales cei care erau la şcoală şi se pregăteau de primul job după terminarea studiilor sau chiar în timpul facultăţii.

    Până la finalul anilor ‘90, principala opţiune era un job la stat, un job în mastodonţii industriali care au intrat la reanimare, acolo unde munceau părinţii sau unde au lucrat bunicii. Multinaţionalele erau prea puţine şi nu mulţi aveau curaj să intre în business, să-şi facă o afacere proprie, mai ales dacă nu dispuneau de relaţii, valută ca să plătească importurile.

    Lucrurile s-au schimbat dramatic la începutul anilor 2000, odată cu intrarea masivă a investitorilor străini, mai ales cei care au deschis afaceri de la zero. Atunci au apărut noi organigrame, poziţii noi care nici nu se aflau în nomenclatorul de ocupaţii.

    După recrutarea primului val de manageri − care trebuia să aibă ceva experienţă −, au urmat angajări masive „fără experienţă” care au schimbat foarte multe cariere şi care, pentru mulţi dintre voi, v-au influenţat toată cariera profesională şi nu numai.

    Odată ce aţi intrat într-o companie, într-un job, cariera voastră a depins într-o bună măsură de ceea ce aţi făcut acolo, poate de meritocraţie, dar şi de abilitatea de a vă fi poziţionat lângă cei cu decizii. Pe măsură ce au urmat promovări în organigramă, iar în joc erau poziţii superioare, de prestigiu, şi nu în ultimul rând bani şi bonusuri, lucrurile s-au schimbat.

    Trăim cu iluzia că în viaţă putem experimenta multe lucruri, că avem şansa de a face ceea ce ne place, de a fi fericiţi la locul de muncă (cum vrea noua generaţie), dar în realitate ne mişcăm prea puţin. Fiecare dintre voi a pornit cu ideea de a face ceva în viaţa profesională, dar la început s-a intersectat cu cineva care a influenţat fără să ştie tot ce a urmat. Dacă vă urâţi jobul sau ce faceţi acum, puteţi să daţi vina tot pe cel care v-a primit la internship sau care v-a recrutat prima dată, bineînţeles că aţi fi putut să faceţi altceva, dar nu vi s-au dat şanse.
    Vorba lui Murielle Lorilloux: ca să ai noroc în viaţă, trebuie să-l provoci.

    Eu am pornit cu ideea de a fi bancher după ce am terminat Facultatea de Finanţe-Bănci de la ASE, dar am sfârşit prin a fi ziarist, după ce un tip, Emil Burloi (a fost unul dintre impresarii trupei 3rei Sud Est), m-a angajat la cotidianul Ora în 1993, după ce văzusem anunţul de recrutare într-un metrou, într-o duminică seară.

  • De ce vor unii să iasă din tipare?

    „Mă decolorez de patru ori pe an, mă vopsesc o dată sau de două ori pe an cu vopsea permanentă şi de până la zece ori cu vopsea semipermanentă iarna. În anotimpul rece este nevoie de dublă decolorare ca să pot obţine păr alb sau argintiu, îmi place cum se asortează cu zăpada şi cerul înnorat”, spune Carol Turculeţ, absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

    El povesteşte că s-a vopsit pentru prima dată înainte de a participa la prima ediţie a evenimentului East European Comic Con, când avea
    15 ani.

    „Prima dată m-am vopsit înainte să particip la prima ediţie a evenimentul East European Comic Con, în primăvara lui 2013, când aveam 15 ani. Personajul în care voiam să mă costumez avea părul portocaliu, dar eu nu obişnuiam să mă decolorez pe atunci şi m-am făcut vişiniu. Ulterior nu m-am mai vopsit până la începutul primului an de facultate, când m-am făcut brunet şi de atunci alternez culorile constant”, spune Carol Turculeţ.

    Specialiştii spun că unul dintre motivele pentru care bărbaţii se vopsesc este pentru a se conforma la un anumit grup, spre exemplu cel al hipsterilor.

    „Motivul psihologic pentru care bărbaţii se vopsesc este nevoia de noutate şi dinamism, de poziţie şi atitudine freestyle. De asemenea, poate fi şi nevoia de apartenenţă la un anumit stil, precum cel renumit al hipsterilor”, spune Alin Sebastian Godeanu, psiholog clinician specialist şi lector la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Bucureşti.

    Carol Turculeţ spune că nu s-a vopsit niciodată la salon, el apelează la serviciile unui hairstylist doar pentru a se tunde şi se vopseşte acasă sau la prieteni, iar „în momentul vopsirii, oriunde aş fi, am grijă să am la mine strictul necesar: oxidant, vopsea, elastice şi clame mici deoarece am părul scurt, mănuşi şi pensule, dar şi suplimente precum balsam, mască de păr sau un borcan de ulei esenţial, în cazul în care simt părul uscat după vopsire”.

    El recurge la vopsitul permanent şi la decolorat de aproximativ şase ori pe an şi foloseşte vopseaua semi-permanentă de cel puţin zece ori pe an, mai des în sezonul rece. „Nu costă mult nici vopsirea propriu-zisă şi nici decolorantul. Înainte devenea costisitor când, fără experienţă fiind, îmi ardeam părul şi trebuia să achiziţionez măşti de păr, care costau 20 de lei pe doză şi era nevoie de trei doze pe săptămână, sau uleiul esenţial, pe care îl aplicam zilnic, şi nici acela nu era ieftin.”

    Ulterior a învăţat să se vopsească/decoloreze singur şi, astfel, pudra decolorantă şi oxidantul ajung să îl coste între 10 şi 20 de lei, „iar cea mai scumpă vopsea pe care am achiziţionat-o este cea ametist, pe care o am acum în păr, care a costat 25 de lei tubul. Nu consider că, în prezent, este un obicei costisitor”.

    Cristi Pascu, unul dintre cei mai apreciaţi hairstylişti din România, priveşte la polul opus şi spune că mulţi bărbaţi se vopsesc pentru a acoperi firele albe de păr; pentru asta plătesc 200 – 250 de lei, iar vopsirea se repetă o dată la trei săptămâni.

    „Bărbaţii îşi doresc şi ei să arate mai bine. Unul dintre motivele pentru care se vopsesc este să-şi acopere părul alb, ceea ce este valabil mai ales în cazul celor care îşi câştigă existenţa prin imagine, precum cântăreţi, oameni de televiziune, oameni de presă sau cei care intră în contact cu publicul”, spune Cristi Pascu.

    El adaugă că vârsta este relativă, deoarece la bărbaţi părul alb începe să apară încă de la vârsta de 18 ani. „Am văzut băieţi care la 20 de ani aveau părul grizonat. Asta poate fi cool la început, dar la un moment dat te vopseşti, pentru că nu vrei ca la 30 de ani să arăţi de 50.”
    În acelaşi timp, Sebastian Godeanu spune că băieţii încep să se vopsească încă de la vârsta de 16 – 17 ani.

    Avantajul pe care îl aduce schimbarea culorii de păr la bărbaţi este cel legat de sentimentul de bunăstare, de aceea mulţi recurg la schimbarea culorii de păr pentru a fi în acord cu propria personalitate, adaugă Sebastian Godeanu, făcând referire la cei care abordează culorile vii, câteodată combinate.

    Dar cum cultura noastră nu se apropie atât de mult de cea asiatică, unde cei mai mulţi bărbaţi sunt vopsiţi în culori stridente, majoritatea bărbaţilor din România se vopsesc pentru a acoperi firele albe şi astfel nu există o culoare care să fie la modă sau care să fie preferată de bărbaţi, spune Cristi Pascu. „Nu există o culoare căutată de bărbaţi, pentru că ei îşi vopsesc părul din necesitate şi încearcă să aibă o culoare cât mai apropiată de culoarea lor naturală. E bine că în prezent vopselele sunt destul de avansate din punct de vedere tehnologic şi astfel poţi obţine un aspect perfect natural.”

    Stilistul adaugă că pentru bărbaţi moda este relativă, deoarece „suntem mai conservatori” şi atunci moda poate fi o tendinţă care ţine de statutul social şi de vârstă. „Poate fi ceva la modă pentru cei care sunt la nivel de business şi poate fi altceva la modă pentru cei care ies cu skateboardul în parc.”

    Însă, deşi bărbaţii care se vopsesc nu sunt prea bine văzuţi în România şi această schimbare este asociată cu imaturitatea, psihologul Sebastian Godeanu spune că femeile sunt atrase de bărbaţii care îndrăznesc să îşi asume aceste schimbări, mai ales într-o lume tradiţionalistă.

    „Am observat că femeile sunt atrase de bărbaţii vopsiţi, pentru că îndrăznesc să-şi asume personalitatea într-o lume tradiţionalistă, cum este a noastră. Chiar dacă multe femei asociază vopsitul părului cu imaturitatea, este apreciată iniţiativa”, adaugă Sebastian Godeanu.

  • Facultatea din România care nu scoate şomeri: “Un proaspăt absolvent poate câştiga şi 6.000 de lei net pe lună”

    Deşi liderii ideologici şi politici, mediul de afaceri şi comunităţile internaţionale vorbesc deja de mai mulţi ani despre aptitudinile necesare pentru a reuşi în „a patra revoluţie industrială”, mediul de business local reclamă de multe ori lipsa unor măsuri concrete luate de mediul universitar pentru a adresa aceste probleme şi a pregăti studenţii pentru viitorul lor în piaţa muncii.

    În condiţiile în care absolvenţii de clasa a 12-a au susţinut deja examenul de Bacalaureat şi urmează admiterea la facultate, cum se pregăteşte FABIZ (din cadrul ASE Bucureşti), una dintre cele mai căutate facultăţi de business din România, pentru a trimite în piaţa muncii absolvenţi capabili să depăşească provocările viitorului?

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • In vino veritas

    Miron Radic a fost cooptat de Alfred Beck în cadrul companiei amb Wine Company, firma care deţine Crama Liliac, în urmă cu circa şase ani, iar miliardarul austriac i-a transmis rapid „dependenţa” de vinul românesc. Licoarea lui Bachus îi stârnise interesul tânărului încă de pe băncile facultăţii: Miron Radic şi-a realizat şi tema de licenţă chiar pe subiectul vinurilor româneşti, la Universitatea de Economie şi Business din Viena.

    Miron face parte din echipa Liliac de la momentul lansării oficiale a cra­mei în România, în 2012, ocupându-se până în 2015 de vânzările de export şi de marketing. În acel an, a fost numit managing director al companiei amb Wine Company, alături de „jumătatea lui mai bună”, cum îi place să spună, Victor Ciupercă, manager român care ocupa şi funcţia de CEO al companiei. Tot în 2015 s-a mutat şi în România, pentru că un business nu poate fi gestionat de la mai bine de 600 de kilometri depărtare.

    Anul acesta însă, Victor Ciupercă i-a predat funcţia de CEO al amb Wine Company tânărului austriac. Miron Radic coordonează astfel în prezent atât activitatea echipei de la Bucureşti, cât şi operaţiunile cramei la nivel regional.

    „Eu am crescut în Austria, am fost învăţat să fiu punctual, să respect reguli, dar, cu toate astea, în România am învăţat că nu trebuie să fii atât de extremist cu punctualitatea. Cred că România este o ţară cu mult potenţial, mai ales în ceea ce priveşte piaţa vinurilor, cred că putem creşte foarte mult ceea ce facem aici, în România”, spune Miron Radic.

    Amb Wine Company este parte a consorţiului austriac amb Holding şi compania fondatoare a Cramei Liliac, localizată în regiunea Batoş din Târgu-Mureş.

    Istoria producătorului de vin începe acum circa opt ani, când antreprenorul austriac Alfred Beck a achiziţionat terenurile viticole din zona de centru-nord a ţării. Austriacul Alfred Beck nu se află la primele lui afaceri în România, el fiind activ şi în domeniul imobiliar şi în agricultură. De altfel, în 2010, în timpul unei vizite la Batoş, austriacul tatona investiţiile în păduri, însă i-au plăcut dealurile acelei zone şi s-a decis să investească în cramă. Antreprenorul este acţionar al grupului imobiliar care deţine clădirea de birouri Magheru One, precum şi alte clădiri de birouri în zona Pipera şi mai multe terenuri în Bucureşti şi în ţară. El deţine şi câteva sute de hectare de teren arabil.

    Cum a început Miron Radic să lucreze pentru compania miliardarului austriac?„Am intrat în contact cu cei de la amb Wine Company după ce am terminat facultatea. Alfred Beck (fondatorul companiei) m-a plăcut, a avut încredere în mine şi m-a angajat. Nu s-a uitat peste CV-ul meu, de fapt nu am scris niciodată un CV”, povesteşte tânărul manager, care acum conduce un business cu peste 30 de angajaţi.

    El spune că, la rândul lui, nu s-a uitat peste CV-urile persoanelor pe care le-a angajat. Spre exemplu, Miron povesteşte că dacă se baza pe ce scria în CV-ul asistentei pe care o are în prezent, nu ar fi angajat-o niciodată.

    „Sincer, dacă mă luam după ce scria în CV, nu aş fi angajat-o, dar am chemat-o la interviu şi totul a fost  atât de minunat, încât i-am zis: «Eşti angajată». Ştiam că nu ştie să facă ce ar trebui să facă cineva în funcţia de asistent, dar i-am zis că anul acesta trebuie să înveţe ce este nevoie, i-am zis că anul ăsta poate să facă greşeli, pentru că nu se supără nimeni, pentru că din greşeli învăţăm cel mai bine”.CEO-ul a ştiut că dacă ocupă această funcţie este mai bine pentru companie ca el să se mute în România, pentru a putea manageria de aproape toată activitatea.

    „Când am fost întrebat de Alfred Beck dacă vreau să ocup funcţia de manager general, am spus da, dar asta înseamnă că trebuie să mă mut în România, pentru că nu pot să conduc o companie de la mii de kilometri depărtare. Trebuie să fiu acolo pentru a putea înţelege ce merge şi ce trebuie îmbunătăţit.” O parte din filosofia lui Alfred Beck se axează pe încrederea oferită angajaţilor lui, filosofie preluată şi de Miron.

    „Eu le ofer angajaţilor libertate şi încredere. Deşi anul acesta echipa este mai mică – anul trecut erau 38 de angajaţi, în prezent sunt 32 – businessul a crescut. Asta pentru că fiecare face exact ce trebuie, iar eu am încredere în ce pot ei să facă. Sunt gata să spăl şi vase, sunt pregătit să fac şi calculele financiare, suntem o echipă şi ne ajutăm la orice. Este bine să găseşti oameni care să formeze o echipă consolidată.”

    Miron spune că domeniul vitivinicol este un business care se dezvoltă încet, în care nu poţi grăbi lucrurile. „În următorii cinci ani voi urma strategia de dezvoltare şi creştere. Chiar dacă sunt momente în care îmi vine să sar peste anumiţi paşi, îmi aduc aminte că în această industrie trebuie să ai răbdare pentru a fi sustenabil şi pentru a evolua.”

    Pentru anul în curs, Miron Radic estimează o creştere de 10%, având în vedere recolta slabă de anul trecut.

    „Am înregistrat creşteri mari, având în vedere că în 2012 vindeam 12.000 de sticle într-o lună, iar acum vindem 12.000 de sticle pe zi.”
    Amb Wine Company a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de anul precedent, când au înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează o creştere de 10%. Crama Liliac a fost finalizată în 2015 şi a totalizat o investiţie de 10 milioane de euro.

    La ora actuală, crama are o capacitate totală de producţie de peste 300.000 de litri în rezervoare de inox şi 150 de butoaie de lemn din stejar transilvănean. Reprezentanţii companiei au spus că au în plan o extindere a capacităţii de până la 400.000 litri.

    Compania exportă 10% din totalul producţiei în ţări precum Austria, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Luxemburg, Cehia, Polonia, iar începând de anul acesta şi în Belgia.