BusinessMagazin

Tag: expozitie

  • Rubens, erou de bandă desenată

    Catalogul care însoţeşte o expoziţie de artă nu mai e deloc ceva ieşit din comun, motiv pentru care unele muzee simt nevoia să vină cu ceva mai deosebit, aşa cum a procedat Muzeul de Artă din Philadelphia.

    Instituţia, care a găzduit o expoziţie intitulată ”Mânia zeilor“ cu capodopere semnate de Rubens şi de artiştii din secolul al XVI-lea care l-au inspirat, are ca piesă centrală tabloul ”Prometeu înlănţuit“, scrie New York Times. Pornind de la această lucrare, conducerii muzeului i-a venit ideea realizării unui mic volum de bandă desenată, ”Prometheus Eternal“, care analizează procesul creaţiei acestui tablou, apelând pentru acest demers la scenarişti de bandă desenată şi artişti.

    Cartea de bandă desenată va deveni disponibilă în magazinele specializate pe astfel de produse după închiderea expoziţiei şi poate chiar şi la alte muzee, speră iniţiatorii proiectului.

  • Te uită cum creează artistul

    Gândit ca un eveniment menit să-i atragă pe colecţionari să vină să vadă cum se creează arta, programul Open Studios s-a dezvoltat de-a lungul anilor ajungând în ziua de azi să cuprindă 800 de artişti din San Francisco care se prezintă publicului vreme de patru weekenduri în fiecare an.

    |n aceste weekenduri publicul larg poate intra în studiourile artiştilor care şi-au exprimat disponibilitatea să primească vizite, ca să vadă la ce lucrează aceştia şi să pună întrebări despre lucrări şi eventual să bea o cafea cu gazdele. Cei interesaţi să-i vadă pe artişti în procesul creaţiei au la dispoziţie o expoziţie la care artiştii participanţi expun câte o lucrare, putând astfel alege unde să meargă în vizită.

  • Apartamentul lui Jimi Hendrix din Londra, transformat într-o expoziţie permanentă – VIDEO

    Apartamentul respectiv, aflat într-un imobil situat în cartierul rezidenţial Mayfair, va fi deschis pentru vizitatori la începutul anului 2016, alături de un apartament învecinat, în care a locuit pentru o vreme celebrul compozitor de muzică barocă Georg Friedrich Händel.

    Expoziţia permanentă “Handel and Hendrix in London” va fi vernisată pe 10 februarie 2016, iar biletele vor fi puse în vânzare pe 2 noiembrie.

    Cele două apartamente au fost restaurate cu ajutorul unui proiect de reamenajare, realizat pe durata a doi ani, ce a beneficiat de o finanţare de 2,4 milioane de lire sterline (3,6 milioane dolari). Apartamentul de la ultimul etaj al imobilului de pe strada Brook la numărul 23, ocupat de Jimi Hendrix în anii ’60, a fost utilizat ca birou principal al asociaţiei Handel House Trust, însă a fost renovat şi redecorat pentru a semăna cât mai mult cu perioada în care era locuit de renumitul chitarist american.

    Jimi Hendrix a trăit în acel apartament împreună cu iubita sa Kathy Etchingham, din iulie 1968 până la sfârşitul anului 1969. Cei doi plăteau o chirie de 30 de lire sterline pe săptămână.

    Hendrix a părăsit apartamentul după ce s-a despărţit de Kathy Etchingham, însă a continuat să locuiască la Londra până la moartea sa din septembrie 1970, cauzată de o supradoză accidentală de alcool şi somnifere.

    Georg Friedrich Händel, unul dintre cei mai apreciaţi compozitori de muzică clasică din secolul al XVIII-lea, a locuit într-un apartament învecinat, timp de 36 de ani, până la moartea sa din 1759. Cele două proprietăţi sunt de atunci prezentate împreună clienţilor imobiliari care doreau să se mute în acel imobil.

    Protagonist al legendarului concert de la Woodstock din august 1969, Jimi Hendrix, născut pe 27 noiembrie 1942, este considerat unul dintre cei mai mari chitarişti din istoria muzicii rock.

    Stilul său, nou la acea vreme, de a cânta la chitara electrică a influenţat majoritatea chitariştilor moderni. Din cauza vieţii dezordonate, Hendrix a lăsat în urma lui puţine înregistrări de calitate, multe dintre discurile sale care circulă pe piaţă fiind piratate din concerte. Jimi Hendrix a decedat în 1970, în urma unei supradoze de somnifere, în combinaţie cu alcool. În 2003, el a fost numit de revista Rolling Stone “cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor”.

  • Forme animaliere realizate cu cartuşe folosite

    Nu toţi artiştii se dau bătuţi atunci când nu au succesul scontat în cariera aleasă, ci caută soluţii pentru a reuşi, chiar dacă acest lucru înseamnă să-şi schimbe tehnica. Aşa a procedat columbianul Federico Uribe.

    Acesta, după ce a încercat să se impună ca pictor, şi-a dat seama că adevărata lui chemare nu este să picteze pe pânză sau să deseneze, ci să creeze imagini vii din diverse obiecte. În mâinile lui, şireturi, ace cu gămălie, tacâmuri de plastic, cărţi şi bucăţi de creioane colorate, dar nu numai, se transformă în portrete şi scene diverse.

    Mai nou, artistul realizează sculpturi cu cartuşe folosite pentru diverse arme de foc, pe care le modelează în forme animaliere, o parte din creaţiile sale putând fi admirate la o expoziţie de la Adelson Galleries din Boston.

  • Cum atrag companiile de lux o nouă generaţie de clienţi

    Companiile din industria luxului nu se culcă pe lauri, bazându-se pe lunga tradiţie din domeniul lor, ci încearcă să-şi crească o nouă generaţie de clienţi. O modalitate de a realiza acest lucru o reprezintă organizarea unor expoziţii cu intrarea liberă separate de prezentările colecţiilor, care să atragă publicul larg şi mai ales pe cei activi pe reţelele de socializare online, scrie Financial Times.

    Printre evenimentele de acest tip se numără expoziţia Wanderland a casei Hermes, care reunea câteva mii de obiecte din arhiva sau colecţiile moderne ale companiei. La rândul său, Louis Vuitton a organizat o expoziţie care să prezinte lucrările şi să explice viziunea directorului său de creaţie Nicolas Ghesquiere. Expoziţia, intitulată Series 3, a putut fi vizitată la Londra şi a avut ca subiect procesul de creaţie a colecţiei de toamnă/iarnă 2015, deja disponibilă în magazine, cu scopul de a arăta publicului aspectele nevăzute ale unei colecţii de modă.

    Un alt eveniment este cel al casei Chanel, intitulat Mademoiselle Privé şi menit, aşa cum afirmă conducerea companiei, să atragă tinerii. Spaţiul expoziţional a fost astfel amenajat încât să permită fotografierea uşoară de către vizitatori, care mai apoi să se laude pe internet postând imagini din locurile prin care au trecut. Mademoiselle Privé„ se axează pe măiestria atelierelor de haute couture şi bijuterii ale Chanel şi pe popularul parfum al companiei, Chanel No. 5.
     

  • Tânărul care a trăit pe străzile din Mozambic, iar acum este un fotograf de top cu fotografii expuse în Londra sau în Lisabona

    Mario Macilau avea 14 ani şi trăia pe străzile oraşului Maputo, capitala Mozambicului, când a pus mâna prima dată pe o camera foto, relatează BBC.

    A învâţat singur secretele fotografiei, iar 12 ani mai târziu a ţinut prima expoziţie în Lisabona. Mario Macilau a explicat într-un articol BBC cum a reuşit această performanţă.

    Pentru a ajuta familia să se întreţină, Mario făcea tot felul de slujbe pentru oamenii din piaţă: spăla maşini, căra bagajele oamenilor etc. Acesta a recunoscut că a intrat intr-o sferă influenţă negativă, şi a fost implicat în cazuri de criminalitate minoră, după cum spune el.

    “La 14 ani am împrumutat camera foto a unui prieten şi am început să fac fotografii, să documenteze mediul înconjurător. Mi-am developat pozele într-o cameră obscură pe care am construit-o singur. Practicam fotografia de fiecare dată când puteam, dar era dificil pentru mine deoarece nu aveam bani pentru film şi pentru chimicale”, a spus Mario.

    Nu avea de gând să-şi facă o carieră din fotografie, dar într-o zi, în 2007, când un prieten s-a oferit să-i vândă o cameră, Mario nu a ezitat şi i-a oferit la schimb telefonul mobil pe care-l primise de la mama sa.

    “Mi-a fost greu să-i spun mamei ce am făcut, aşa că am minţit-o şi i-am spus că cineva mi-a furat telefonul”, a spus Macilau.
    Pentru a-şi face munca mai vizibilă, Mario s-a dus la bibliotecă pentru a folosi internetul. Şi-a creat un blog, apoi feedback-ul pozitiv a început să apară şi a fost invitat să-şi expună operele în cadrul unor expoziţii.

    În 2009 a fost invitat de o parohie din Lisabona pentru a ţine o expoziţie. Înainte de asta, el a luat parte la mai multe expoziţii de grup la Berardo Collection Museum şi la Saatchi Gallery din Londra.

    Familiei i-a luat foarte mult să înţeleagă că poate face bani din fotografie. “Chiar şi acum mama mea nu înţelege exact, dar e ok, îmi acceptă decizia”, a mai spus el.

    “Am încercat să mă revanşez faţă de mama mea pentru că i-am vândut telefonul, iar acum, de fiecare dată când călătoresc îi aduc un telefon nou”, a încheiat Mario Macilau.

  • Festivalul Ambasadelor face “O călătorie în jurul lumii”, la Biblioteca Naţională a României

    Parterul Bibliotecii Naţionale a României este dominat de “Costumul ţărănesc, veşmânt regal”, o expoziţie curatoriată de Iulia Gorneanu, realizată cu sprijinul Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, al colecţionarului Teodoru Cristian, Ioanei Corduneanu, fondatoarea “Semne Cusute”, şi Marianei Nagy, muzeograf. Veşmintele, o mică parte a colecţiei muzeului, reprezintă zonele Vrancea, Mehedinţi şi Argeş şi sunt însoţite de podoabe şi fotografii vechi.

    Standul României este centrat pe expoziţia “Mari Inovatori Români”, organizată de Institutul Cultural Român, care trece în revistă personalităţi precum Grigore Antipa, întemeietorul muzeologiei moderne, Victor Babeş, întemeietor al medicinei româneşti moderne, Aurel Vlaicu, supranumit “Icar al românilor”, Spiru Haret, reformatorul societăţii româneşti prin educaţie, şi Nicolae Constantin Paulescu, care a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic ce avea să fie numit ulterior insulină.

    În plus, din colecţia Muzeului Moineşti, aici este expus – ca piesă centrală – un vas din ceramică pictată, datând din anul 3.500 î.e.n., aparţinând culturii Cucuteni, găsit în localitatea Poduri (judeţul Bacău), alături de posibil cea mai veche ştampilă din lume, datată 4.600 – 3.500 î.e.n.

    Unul dintre cele mai vizitate standuri, la lansare, a fost cel al Siriei, unde, printre exponate, se regăsesc fotografii care ilustrează temple şi monumente arhitectonice, dar şi hărţi, obiecte de decor, precum cutii de bijuterii din mozaic, şi de mobilier, instrumente muzicale şi materiale textile.

    Irlanda dedică standul său, intitulat “The Life and Works”, poetului William Butler Yeats, pe când British Council, reprezentând Marea Britanie, propune o incursiune în istoria instituţiei, a educaţiei şi limbii engleze.

    Colţul Mexicului invită la o călătorie prin civilizaţiile maya şi aztecă, prezentând fotografii şi statuete ale unor monumente, războinici, zeităţi şi animale, iar, alături, expoziţia Rusiei se axează pe podoabe şi veşminte, cea a Africii de Sud, pe artizanat şi obiecte decorative, în timp ce Armenia oscilează “între mit şi real”, prezentând hărţi vechi şi fotografii.

    Expoziţii de fotografie pun în scenă şi Statele Unite ale Americii, Uruguay, Venezuela, Indonezia, Malaysia (graffiti şi street art, reproduceri după diverse lucrări murale de pe străzile oraşului Ipoh), Iordania şi Nigeria, iar Maroc prezintă porturi populare.

    Standul Chinei reprezintă o expoziţie de artă aplicată, cu demonstraţii de tehnici caligrafice, pictură şi obiecte decorative, pe când Japonia şi Centrul de Studii Romano-Japoneze “Angela Hondru” pregăteşte, miercuri, între orele 17.00 şi 18.30, mai multe momente culturale, precum arta îmbrăcării yukata şi kimono şi ceremonia ceaiului.

    În deschiderea evenimentului, Bogdan Stanoevici, secretar de stat în Ministerul Culturii, a ţinut să transmită, atât în limba franceză, cât şi în română, salutul ministrului Culturii, Ionuţ Vulpescu, adăugând că “acest eveniment este dovada că încă mai există spaţiu şi dorinţă pentru cultură”.

    “Îmbinarea între spaţiul diplomatic şi cel cultural este fericită, pentru că, dincolo de criteriile economice şi politice, ceea ce ne leagă va fi întotdeauna cultura şi frumosul”, a mai spus acesta, menţionând că diplomaţii sunt, în acelaşi timp, “ambasadori ai frumosului”.

    Festivalul Ambasadelor “Open Your Culture”, un eveniment-concept, se desfăşoară până duminică, în patru spaţii diferite din Bucureşti – Biblioteca Naţională a României, Parcul Tineretului, Cinema Studio şi Galeria Galateca -, oferind manifestări culturale şi momente artistice propuse de peste 50 de ambasade, reprezentând şase continente.

    Evenimentul, aflat la prima ediţie şi organizat de Asociaţia Escu, îşi propune să devină un punct de reper pentru comunitatea diplomatică din ţară, facilitând interacţiunea culturală a publicului din România cu mediul de afaceri şi instituţii, cu misiunile diplomatice şi comunităţi străine.

  • Mai mulţi artişti valorifică gunoaiele nereciclate, creând adevărate opere de artă

    Acolo unde unii nu văd decât gunoi, alţii văd materiale care ar putea fi folosite în scop creativ şi invită artiştii să-şi dea frâu liber imaginaţiei. 

    Un exemplu de astfel de iniţiativă este centrul de reciclare a deşeurilor din San Francisco, Recology, care de 25 de ani oferă rezidenţe artistice, cu mult înainte ca revalorificarea materialelor refolosibile să devină o preocupare importantă.

    Recology a organizat anul acesta o expoziţie aniversară intitulată sugestiv ”Make Art, Not Landfill„ (”Creaţi artă, nu gropi de gunoi„) în cadrul căreia pot fi admirate lucrări ale artiştilor participanţi la programul său, cum ar fi ”Thank You Bag„, o pungă-maieu brodată manual de artista Lauren DiCiccio, ori ”Worldscape IV„, un colaj de bucăţi de hârtie şi tapet recuperate de creatoarea sa, Val Britton, de la groapa de gunoi.

  • REPORTAJ: “Şuteală cu Şmenuială”, o expoziţie într-o fostă închisoare, ce ascunde poveşti ale trecutului – VIDEO, FOTO

    Fostul arest preventiv al unei secţii de poliţie din centrul Bucureştiului a fost deschis publicului pentru prima dată joi, la ora 19.00, când, în acest spaţiu neconvenţional, a fost vernisată expoziţia “Şuteală cu şmenuială”.

    Aceasta nu este o poveste senzaţională, care să atragă “click-uri” pe site-urile de ştiri şi să facă televiziunile să intre în “breaking news”. Aceasta este o poveste simplă, cu o istorie ale cărei urme au rămas scrijelite pe pereţi şi în gândurile celor care au fost încarceraţi în celulele de mici dimensiuni din fosta Secţie 10 de Poliţie. Se pare că totul a început în 1947, când clădirea de pe strada Stelea Spătarul din Bucureşti a fost naţionalizată şi a devenit o secţie de poliţie, funcţionând astfel până în anul 2006, înainte ca România să adere la Uniunea Europeană. În prezent, n-are nimic special care să atragă “vânătorul de senzaţional”. Cei care au iniţiat acest proiect spun că nu cunosc poveştile oamenilor care au fost închişi în fosta Secţie 10 de Poliţie, nu ştiu aşadar nicio celebritate şi niciun politician care să se regăsească pe lista celor încarceraţi în acea clădire şi să atragă astfel curioşii, dar spun că acolo se ascunde, totuşi, o poveste pe care românii ar trebui să o descopere.

    “Acum strângem informaţii. Aflăm legende despre clădire de pe la ei (de la reprezentanţii Secţiei 10 de Poliţie, n.r.), de la vecini, de la oameni care ne spun: «uite, aici m-au închis pe mine în ’94». Noi, acum, asimilăm informaţia. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care am decis să dăm spaţiul spre vizită. Credem că o să începem să strângem poveşti”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Petrescu, una dintre persoanele din spatele acestui proiect.

    Ideea de bază este să fie realizat în acel loc un centru cultural, iar, în prezent, se realizează tranziţia de la un spaţiu de arest preventiv la o galerie de artă. Jumătate din clădire va reprezenta o zonă de birouri pentru persoanele care lucrează în domeniul artelor vizuale, iar cealaltă jumătate va fi formată din galerie plus spaţiul de la etajul 1, unde vor fi amenajate un bar de iarnă şi o sală de conferinţe, unde vor avea loc diverse evenimente.

    Clădirea, fiind o secţie de poliţie, era formată, printre altele, dintr-o sală de instrucţie, dispecerat, cameră de teste pentru narcotice, şase celule şi o carceră, dar şi o curte unde erau plimbaţi deţinuţii.

    La subsolul clădirii, acolo unde, joi seară, a fost vernisată expoziţia “Şuteală cu şmenuială”, curioşii pot afla cum trăiau – pentru o perioadă – persoanele închise pentru greşelile comise. În zona expoziţională pot intra doar câte zece persoane odată, având nevoie de lanterne pe care organizatorii le pun la dispoziţie. Senzaţia de claustrofobie apare încă de la primii paşi, poate şi pentru că spaţiul este unul mic, dar poate şi pentru că este destul de întunecat şi ascunde poveşti nu tocmai plăcute. Timpul petrecut în închisoare i-a făcut pe unii să se considere artişti, astfel că pe zidurile celulelor se văd urme ale unor desene, caraghios realizate, se pot citi mesaje către prieteni şi familie (“Mam te iubesc!!! Încă sper. Te rog iartămă”), gânduri de detenţie (“I’m so pleased to be here!”, “Fuck this jail!”, “răzbunare”), dar şi urme de credinţă (“Doamne iartămă”).

    În spaţiile mici din celule şi-au făcut, totuşi, loc şi imagini cu femei, dar şi coperte ale unor cărţi religioase, precum “Psaltirea Maicii Domnului”.

    Accesul este gratuit pentru toţi cei care vor să viziteze expoziţia.

    Planul este ca acest loc să strângă laolaltă oamenii interesaţi de cultură. Astfel, urmează să fie deschis, printre altele, un atelier de producţie muzicală. Galeria de la subsol – care, în prezent, este nealterată curatorial, fără intervenţii publicitare – va rămâne în acest stadiu vreme de o lună-o lună şi jumătate, după care se va “transforma”, păstrând totuşi anumite elemente distincte.

    În galerie nu pot fi făcute proiecte foarte ample, strict din motive logistice. Nu pot fi prezentate, de exemplu, tablouri foarte mari, pentru că vizitatorilor le-ar fi greu să le privească, dar va deveni un spaţiu expoziţional care să merite a fi vizitat.

    Totodată, sunt în plan o serie de evenimente care ar urma să aibă loc în clădirea din Bucureşti, printre care se numără dezabateri cu profesori de la Facultatea de filosofie, unde se vor aborda subiecte ca sex, consum de alcool, prietenie (primul eveniment fiind programat pe 26 august), dar şi întâlniri cu cineaşti care au abordat în filmele lor şi această temă a închisorilor. Astfel, vor fi proiecţii de filme, urmate de discuţii cu regizorii. Printre cei care s-au arătat interesaţi de proiect se numără şi Corneliu Porumboiu. În continuare, urmează a fi stabilite întâlniri şi cu alţi regizori.

    Fiind un spaţiu mare şi vechi, este destul de dificil de restaurat, de aceea persoanele implicate în proiect caută fonduri pentru a reuşi să îl refacă. În acest sens, se axează mai mult pe sponsorizări private, fără să ceară ajutor autorităţilor locale.

  • REPORTAJ: “Călătoria lui Ţăndărică”, 70 de ani de teatru într-o expoziţie itinerantă – GALERIE FOTO

    În sala de conferinţe a Muzeului Municipiului Bucureşti, care găzduieşte exponatele, pot fi admirate marionete folosite în spectacole ca “Umor pe Sfori” (1954), de Margareta Niculescu, “Pescarul şi Norocul” (1979), de Cristian Pepino, “Don Quijote” (1980), de Ştefan Lenkisch, “Frumoasa din Pădurea Adormită” (1997), de Mihai Lungeanu, “Bărbierul din Sevilla” (1998), de Felix Alexa, şi “Furtuna” (2000), de Bogdan Drăgulescu.

    “Este foarte important ca această expoziţie să apropie publicul tânăr de teatru. Copii, trebuie să ştiţi că o parte din voi va rămâne cu voi”, a spus, vineri seară, în deschiderea vernisajului expoziţiei, Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti.

    La eveniment au mai participat Călin Octavian Mocanu, directorul Teatrului Ţăndărică din Bucureşti, Brânduşa Zaiţa Silvestru, artistul păpuşar care a făcut parte timp de aproape şase decenii din trupa Ţăndărică, şi câteva zeci de copii, alături de părinţi şi educatori. Expoziţia de la Palatului Şuţu a fost montată de Dinu Carcaleţeanu, sculptorul teatrului, care realizează şi recondiţionează păpuşile-actori ale instituţiei.

    GALERIE FOTO

    “La 15 ani, am intrat în lumea teatrului de păpuşi, am jucat pentru mai mult de un milion de copii. Am avut parte de cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele la acest teatru”, a spus Brânduşa Zaiţa Silvestru, cooptându-i şi captivându-i pe cei mici într-o demonstraţie interactivă, prin mânuirea personajului Prinţesa din “Povestea porcului”.

    “Eu am crezut în păpuşă. Ea are un farmec şi o personalitate aparte, primind viaţă din aplauze. Este o meserie pe care am iubit-o, ce are o subtilitate pe care un om o descoperă după ani”, a mai spus aceasta.

    Expoziţia itinerantă “Călătoria lui Ţăndărică” este împărţită în două jumătăţi aproximativ egale – una se află la Bucureşti, care va ajunge pentru cinci săptămâni şi în Serbia, cealaltă, la Beijing, teatrul fiind în turneu prin China zilele acestea. O altă mare parte din păpuşile-actori, aproximativ 120, se află încă în depozitul muzeului instituţiei, aşteptând să fie recondiţionate.

    Circa o sută de păpuşi-actori din fondul total al teatrului au fost recuperate din diverse locuri şi de la diverşi colaboratori al instituţiei. “Pe unele le-am găsit în teatru, pe altele în cârciumi, pe unele la actori şi, cu bunăvoinţa lor, au venit spre noi. A fost şi un noroc, pentru că toată lumea a apreciat ideea şi a fost de acord să ne ajute”, a declarat pentru MEDIAFAX Călin Octavian Mocanu, directorul teatrului, care numără în prezent 32 de angajaţi şi colaboratori.

    Despre întreţinerea şi deplasarea păpuşilor-actori, directorul instituţiei a povestit că ele sunt păstrate şi transportate în saci. “Fiecare, când pleacă la drum ori când se află în depozitul nostru, are sacul ei”, a spus Mocanu, care este de 15 ani manager al instituţiei.

    În ceea ce priveşte marionetele, acestea sunt de mai multe feluri, explică directorul teatrului: “Sunt marionete pe tije, care le imită pe cele belgiene, un fel de soldaţi pe tije. De asemenea, sunt marionete cu fire lungi, altele pe mână, cu gabit – cu gâtul prelungit pe care îl prinzi dinăuntru, cu vaianguri (au un mâner camuflat, n.r.)”.

    Printre spectacolele care vor folosi noi păpuşi-actori, care vor fi lansate în toamna aceasta la Teatrul de Animaţie Ţăndărică, se numără “Micul prinţ”, de Bogdan Rădulescu, “Eu, Oblio”, de Nona Ciobanu, şi “Omuleţul de zăpadă”, după Matei Vişniec.

    “Vom lucra şi la un spectacol de clovnerie-păpuşărie făcut de Mihai Gruia Sandu, care se numeşte «Strada». Este vorba despre un text actual, despre tot ce se întâmplă acum. Spectacolul spune povestea a trei oameni ai străzii care trăiesc o viaţă prin foarte multe lucruri. Nu vrem să-l facem pentru copii, dar s-ar putea să-l realizăm şi în această versiune, într-o notă amuzantă”, a adăugat Mocanu.

    “Toţi managerii, iar în 70 de ani au fost cinci, au fost atenţi la scenografie. Premiul Erasmus a fost primit (în 1978, n.r.) pentru revoluţia în scenografie. Bineînţeles că actorul păpuşar, atunci când se apropie de materialul animat, are reacţii. Dacă îi dai un limbaj de marionetă, el va lucra asta, dacă trebuie să danseze cu păpuşa pe scenă, la fel”, a mai spus acesta.

    Pe lângă noua stagiune, din 11 septembrie, reprezentanţii Teatrului de Animaţie Ţăndărică încep şi o sesiune de întâlniri cu directori de teatre din ţară şi străinătate. Aceştia vor semna parteneriate internaţionale, toate cu scopul de a include instituţia în International Association of Theatre for Children and Young People (ASSITEJ), alianţă profesională înfiinţată în 1965.

    “Sunt opt ţări care semnează acest parteneriat, fiecare punând cel puţin zece teatre şi patru-cinci festivaluri la bătaie. Se vor face schimburi de experienţă, cu oameni şi spectacole, şi, ce mai interesează foarte mult, coproducţii. În lume, teatrele adevărate, ca să zic aşa, lucrează foarte mult pe coproducţii. De ce? Pentru că îşi triplează piaţa şi folosesc jumătate din buget”, a explicat managerul.

    În noiembrie, teatrul va intra în legătură şi cu cea mai veche organizaţie non-guvernamentală a teatrelor – UNion Internationale de la MArionnette (UNIMA), înfiinţată în anul 1929, afiliată în prezent la UNESCO.

    Teatrul de păpuşi este cel mai vechi gen de spectacol de pe teritoriul României. La început, reprezentaţiile erau inspirate din “comedia dell’arte”, cu personaje şi evenimente adaptate la specificul naţional. Mai târziu – în toamna lui 1945 – s-a înfiinţat Teatrul de Păpuşi, sub conducerea actriţei Lucia Calomeri, alături de alţi artişti ai vremii. Împreună au ridicat primul spectacol, “Ţăndărică pe mările Sudului”.

    Din anul 2008, Teatrul de Păpuşi şi Marionete Ţăndărică a devenit Teatrul de Animaţie Ţăndărică, iar Sala Lahovari primeşte în prezent 75.000 de spectatori anual.

    Expoziţia “Călătoria lui Ţăndărică” va putea fi vizitată, de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Şuţu.