Tag: dosar

  • Acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi. A publicat probe din dosarul familiei Cosma

    „Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”), pentru nerespectarea (…) confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004. Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, precizează Inspecţia Judiciară, printr-un comunicat de presă.

    Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea Laurei Codruţa Kovesi.

    Este vorba despre comunicatul de presă pe care DNA l-a transmis presei, în luna februarie, pentru a răspunde acuzaţiilor lansate de Vlad Cosma la Antena3, când acesta a prezentat înregistrări cu discuţia cu fostul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Secretarul de stat Raed Arafat, audiat la Parchetul General în dosarul protestelor din 10 august

    Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, s-a prezentat la sediul Parchetului General pentru a fi audiat de procurori în dosarul protestelor din 10 august. Acesta a refuzat să dea declaraţii la intrarea în instituţie, precizând că va comunica detalii după audiere.

    De asemenea, şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Gheorghe Nucu Marin, a fost audiat săptămâna aceasta de procurori. El a declarat că nu are informaţii că manifestaţia ar fi fost finanţată din străinătate.

    Procurorii militari de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au înregistrat peste 700 de plângeri depuse împotriva jandarmilor care au intervenit la protestul din 10 august.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea omului care a reuşit să PĂCĂLEASCĂ LOTERIA şi să câştige marele premiu de aproape 3 milioane de euro

    Edward Putman, un multimilionar în vârstă de 53 de ani, este investigat într-un dosar de urmarire penală pentru presupusa falsificare a unui bilet al loteriei naţionale din Marea Britanie. El ar fi încasat ilegal, in urmă cu nouă ani, 2,8 milioane de euro după ce ar fi prezentat biletul de loterie fals. În cazul în care va fi găsit vinovat, bărbatul va trebui să returneze suma integral.

    Numerele sale câştigătoare – 6, 9, 20, 21, 31 şi 34 – au fost extrase pe 11 martie 2009, şi au corespuns unui bilet cumpărat în Worcestershire. Loteria Naţională i-a plătit atunci întreaga sumă, după ce a acesta s-a prezentat în calitate de câştigător, cu un bilet deteriorat, chiar înainte de termenul de expirare de şase luni.

    După ce a ridicat banii, Putman a cerut să nu se facă publicitate în jurul său, şi a dat vestea doar câtorva prieteni. Apoi a folosit câştigurile pentru a cumpăra două case în Kings Langley, Hertfordshire – una de 600.000 de lire sterline şi alta de 400.000 de lire sterline, precum şi o întreagă flotă de maşini de teren.

    În 2015, a fost deschisă o investigaţie de către Divizia de Fraudă, după ce au apărut dovezi că cererea nu era autentică. Bărbatul a fost arestat, dar acuzaţiile au fost retrase ulterior, susţine o sursă apropiată a anchetei.

    Comisia pentru jocuri de noroc a pornit ulterior o investigaţie asupra câştigului, şi a stabilit o amendă de 3,3 milioane de euro pentru agenţia Camelot, care i-a plătit bărbatului suma.

    “Dl. Putman a fost eliberat pe cauţiune pentru a se prezenta la Curtea Magistraturii din St. Albans pe 16 octombrie”, spun surse din cadrul anchetei, citate de Bloomberg.

  • Dosarul Colectiv, AMÂNAT din nou. Părintele unui tânăr mort în incendiu: 65 de morţi, nici un vinovat

    La Tribunalul Bucureşti era programat, luni, un nou termen al dosarului Colectiv, în condiţiile în care judecătorul din dosar, Valeriu Mihail Terceanu, s-a pensionat cu data de 3 septembrie.

    În mod normal, trebuia repartizat un nou judecător în dosar, care să decidă dacă procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor. Deoarece, până luni, însă nu fusese repartizat un nou judecător, procesul s-a amânat pentru data de 22 octombrie.

    “Aşa cum era de aşteptat, justiţia îşi urmează cursul. 3 ani de la Colectiv, 65 de morţi, nici un vinovat, nici un proces pe rol’, a scris, pe Facebook, Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010 şi părintele unui tânăr mort în incendiul de la Colectiv, după amânare.

    La finalul lunii august, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţie a lui Valeriu Mihail Terceanu, care s-a pensionat cu data de 3 septembrie. Mihail Valeriu Terceanu este fostul soţ al judecătoarei Geanina Terceanu, cea care a fost condamnată, la începutul acestui an, pentru luare de mită în dosarul Transferurilor. Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani cu executare de instanţa supremă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primarul Gabriela Firea, la sediul Parchetului General pentru a fi audiată în dosarul protestelor

    Primarul Gabriela Firea a refuzat să dea declaraţii înainte să fie audiată de procuror. Întrebată dacă are dovezi pentru a-şi demonstra afirmaţiile, Firea a răspuns: „Dumneavoastră ce credeţi? Întotdeauna vorbesc numai pe bază de argumente, nu doar pe acest domeniu. Eu voi răspunde procurorului care m-a contactat”.

    De altfel, într-o altă declaraţie susţinută duminică, Gabriela Firea a apărat-o pe Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, o apropiată a sa, şi a spus că ordinul de evacuare al pieţei în 10 august nu conţinea detalii cu privire la modalitatea de intervenţie, dar Cliseru a fost indicată ca responsabilă tocmai pentru a se ajunge la Firea.

    “Când am vrut să facem târgul de Crăciun în Piaţa Victoriei, am fost lăsată singură, protestatarii de profesie au demontat scena. A fost un strigăt de alarmă, dar probabil că unii colegi au crezut că ei nu vor fi vizaţi. S-a întâmplat pe 10 august. I-am reproşat doamnei ministru că prin strategia de comunicare a vrut să transfere răspunderea pentru tot ce urma să se întâmple pe umerii prefectului. Deodată, prefectul, care doar contrasemnează un ordin întocmit de militari, apare ca personaj principal un prefect.

    În noaptea aceea s-a menţionat în presă numele prefectului, a doua zi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a spus că prefectul a dat ordinul de intervenţie, urmărind probabil reacţiile şi presa internaţională şi văzând că interventţa e considerată mai agresivă. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a arătat către prefect, presa spunând că a lucrat cu primarul general. Aşa am ajuns vinovat de serviciu că eu am pus la cale intervenţia, pentru că omul care a dat ordinul e prefectul Capitalei, cel care a lucrat cu mine”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, la România Tv.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gabriela Firea va fi AUDIATĂ de către procurorii Parchetului General în dosarul protestelor din 10 august

    Primarul Gabriela Firea a confirmat, pentru MEDIAFAX, că va fi audiată marţi, la Parchetul General, în dosarul violenţelor de la protestele din 10 august.

    De altfel, într-o altă declaraţie susţinută duminică, Gabriela Firea a apărat-o pe Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, o apropiată a sa, şi a spus că ordinul de evacuare al pieţei în 10 august nu conţinea detalii cu privire la modalitatea de intervenţie, dar Cliseru a fost indicată ca responsabilă tocmai pentru a se ajunge la Firea.

    “Când am vrut să facem târgul de Crăciun în Piaţa Victoriei, am fost lăsată singură, protestatarii de profesie au demontat scena. A fost un strigăt de alarmă, dar probabil că unii colegi au crezut că ei nu vor fi vizaţi. S-a întâmplat pe 10 august. I-am reproşat doamnei ministru că prin strategia de comunicare a vrut să transfere răspunderea pentru tot ce urma să se întâmple pe umerii prefectului. Deodată, prefectul, care doar contrasemnează un ordin întocmit de militari, apare ca personaj principal un prefect.

    În noaptea aceea s-a menţionat în presă numele prefectului, a doua zi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a spus că prefectul a dat ordinul de intervenţie, urmărind probabil reacţiile şi presa internaţională şi văzând că interventţa e considerată mai agresivă. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a arătat către prefect, presa spunând că a lucrat cu primarul general. Aşa am ajuns vinovat de serviciu că eu am pus la cale intervenţia, pentru că omul care a dat ordinul e prefectul Capitalei, cel care a lucrat cu mine”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

  • Tentativa de ASASINARE a lui Liviu Dragnea: SPP nu a fost sesizat/ Parchetul General şi DIICOT anunţă că nu au vreun dosar pe rol | Ce a transmis SRI

    “SPP nu a fost sesizat pe niciunul dintre elementele pe care le-a precizat Liviu Dragnea în declaraţia de marţi, cu privire la ameninţare şi atentat”, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Serviciului.

    În ultimii ani, preşedintele PSD nu a mai beneficiat de paza şi protecţia ofiţerilor SPP, el lansând în această perioadă critici la adresa directorului SPP Lucian Pahonţu.

    Întrebat la începutul lunii august 2018 mai este păzit de cineva, Dragnea a răspuns negativ. „Nu (nu mă păzeşte nimeni – n.r.). Persoană fizică aşa, de capul meu. Domnule, nu ştiu dacă e în regulă, dar iertaţi-mă, nu am nimic cu 99% din ofiţerii SPP. Atâta timp cât Pahonţu e acolo, eu nu am încredere. Principala sa preocupare era să facă raportare la fiecare ofiţer care îl însoţea. La SIE, de al 286 de milioane la 270 milioane de lei, la STS de la 332 milioane lei la 309 milioane lei”, a mai spus liderul PSD, la Antena 3.

    Parchetul General anunţă că nu are pe rol vreun dosar privind presupusa tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea

    Procurorul general Augustin Lazăr a refuzat, miercuri, să declare dacă Parchetul General a avut sau are în cercetare o posibilă cauză referitoare la presupusa tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea, precizând că nu dă interviuri în faţa instituţiei.

    Pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) nu există şi nu a existat vreun dosar referitor la o presupusă tentativă de asasinat asupra lui Liviu Dragnea, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii biroului de presă al instituţiei.

    Reprezentanţii Biroului de informaţii şi relaţii publice al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au precizat, pentru MEDIAFAX, că pe rolul Parchetului nu a existat şi nici nu există vreo anchetă referitoare la spusele preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care a acuzat o tentativă de asasinat anul trecut.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lazăr, mesaj privind dosarul violenţelor de la protest: S-au luat măsuri ca ancheta să fie imparţială

    „Văzând dezbaterile publice privind evenimentele violente ce au avut loc în noaptea de 10/11 august 2018 cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doreşte să asigure opinia publică cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparţiale şi efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor şi care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanţilor sau al forţelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele şi persoanele implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale”, se arată în mesajul procurorului general, transmis printr-un comunicat de presă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro