Tag: discutare

  • După publicarea protocolului Parchet – SRI, deputatul AKM cere rejudecarea tuturor dosarelor de după 2009

    “O să fac propunerea în Parlament. O să discut cu colegii mei şi vom vedea dacă putem face acest lucru prin proiect de lege. O să vorbesc şi cu ministrul Justiţiei despre acest subiect. Se poate face un proiect de lege in urma descoperirilor şi a faptului că judecătorii spun că e un lucru extrem de grav, ca să existe tabara de vară cu judecatori şi SRI, atunci există această mare, mare suspiciune şi nu numai, există suspiciuni suficiente ca să se ceară prin lege rejudecarea tuturor dosarelor din 2009. Eu personal mă gândesc că nu este suficient că noi am descoperit lucrurile astea. Lumea aşteaptă de la noi să vadă şi ce facem. Cei care au făcut poliţie politică şi cei care au facut aceste chestiuni să fie incrimaţi penal. Asta e poziţia mea ca parlamentar pe care o voi discuta cu colegii mei”, a afirmat Rădulescu pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

    Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, pe 30 martie, pe site, protocolul din 2009 încheiat între SRI şi Parchetul General, documentul având 18 pagini. În baza acestui act de colaborare, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani. Protocolul dintre Parchetul general şi SRI a fost semnat în 4 februarie 2009, de către procurorul general la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, adjunctul său, Tiberiu Niţu, şi şeful SRI, George Maior, şi prim-adjunctul Florian Coldea.

    Protocolul din 2009 dintre SRI şi Parchetul General are 18 pagini, prevede elaborarea de strategii comune, dar şi constituirea de echipe operative comune. În baza acestui protocol, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani.

    Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un amendament care modifică Legea ANI care prevede că faptele comise de persoanele aflate în funcţii şi demnităţi publice care duc la conflict de interese sau incompatibilitate se prescriu după trei ani de la săvârşirea acestora. Amendamentul a fost propus de către deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi semnată de mai mulţi parlamentari din arcul Puterii. Această propune introduce astfe referirea la prevederea din Codul civil privind prescripţia, potrivit căreia termenul prescripţiei este de trei ani, dacă legea nu menţionează un alt termen.

  • România şi alte patru ţări plănuiesc să boicoteze summitul UE – Balcanii de Vest. Statele nu vor să recunoască guvernul de la Priştina

    Preşedinţia bulgară a Consiliului Uniunii Europene a anunţat că integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE este prioritară, iar un eventual boicot ar reprezenta o provocare la adresa diplomaţiei.

    Potrivit unor surse diplomatice, Serbia, România, Cipru şi Spania nu vor să participe la întrunirea de la Sofia pentru a nu legitima guvernul de la Priştina. Kosovo a anunţat că preşedintele Hashim Thaci va fi prezent la discuţii.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Sesizarea MEDIAFAX pe protocolul SRI-Parchet, dezbătută miercuri de comisia de abuzuri a Senatului

    “Da, am primit sesizarea şi v-a fi discutată în şedinţa de mâine a Comisiei”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, senatorul PNL, Costel Şoptica.

    Şi senatorul PNL, Marius Nicoară, şef al Comisiei pentru Drepturile Omului a confirmat pentru agenţia de presă primirea prin fax a sesizării, adăugând că au fost făcute copii care vor fi distribuite colegilor din Comisie pentru a putea studia textul şi a putea formula opinii. Dezbaterea propriu-zisă a sesizării urmează să aibă loc săptămâna viitoare, după sărbătorile de Paşte, când este posibil ca forul legislativ să se întrunească în şedinţa marţi dimineaţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tăriceanu, despre definirea abuzului în serviciu: Trebuie să nu permită interpretări

    “Această chestiune va face obiectul dezbaterilor în Comisia specială care funcţionează în Parlament. Eu am primit o serie de reacţii, de păreri, de care probabil cei din comisie vor ţine cont pentru că le voi transmite aceste puncte de vedere, dar nu ştiu să vă spun care va fi forma finală. Sper ca acest abuz în serviciu, care creează numeroase probleme pentru cei care lucrează în administraţie, să fie reglementat într-un mod echilibrat şi care să ţină seama de cele mai bune practici europene. Nu ştiu dacă se va alege o soluţie cu prag. Nu e vorba de redefinirea conceptului, cu toate că în alte alte ţări, în Franţa, dar şi alte ţări, mi se pare că în Germania, nu există abuz în serviciu. Cred că trebuie o formulare mult mai precisă, exactă, bine definită, care să nu permită interpretări şi abuzuri”, a explicat şeful Senatului, după şedinţa de marţi a Biroului Permanent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Shinzo Abe va discuta cu Donald Trump despre problema cetăţenilor japonezi răpiţi de nord-coreeni

    “Plănuiesc să vizitez Statele Unite luna viitoare şi voi avea o întâlnire la nivel înalt cu preşedintele Trump, în care vreau să discut despre situaţia din Coreea de Nord. În special, aş dori să explic poziţia Japoniei cu privire la problema răpirilor”, a spus Abe, în urma unei întrevederi cu familiile celor răpiţi de Coreea de Nord în urmă cu zeci de ani.

    Guvernul Japoniei este îngrijorat că această problemă sensibilă, un subiect-cheie al carierei politice a lui Shinzo Abe, va fi acoperită de discuţiile privind programele nucleare şi cu rachete balistice dezvoltate de regimul de la Phenian, în cadrul summitului SUA-Coreea de Nord.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rectorul UBB Cluj: „România ar fi trebuit să aibă capitala plasată în centrul geografic al ţării, la Braşov”

    “Capitala ar fi putut fi plasată în centrul geografic al pământului românesc. Nu în altfel de centru. Şi cred că centrul geografic al pământului românesc nu e în niciun caz la Bucureşti. Şi acest centru geografic ar fi asigurat şi o comunicare mai bună.
    Şi dacă capitala ţării era, să zicem, la Braşov, şi s-a discutat despre asta, nu e o legendă, dacă capitala ţării ar fi fost la Braşov, astăzi nu am mai fi discutat nici de drumuri care să treacă Carpaţii şi care nu sunt bune, nici de căi ferarte abandonate şi nici de alte probleme care sunt un pic mai delicate”, a precizat istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul UBB Cluj, citat de citynews.ro

    O astfel de poziţionare a capitalei în centrul ţării ar fi fost utilă şi pentru evenimentele politice şi istorice ulterioare, mai crede istoricul Ioan Aurel Pop.

    “Haideţi să ne amintim că după 1940, graniţa aia vremelnică fixată după arbitrajul de la Viena era la 13 kilometri de Braşov, la Chichiş. Să nu vă imaginaţi că dacă capitala ţării era la Braşov s-ar mai fi putut fixa o graniţă, chiar cu voia Germaniei şi a Italiei care ne-au dictat atunci, la o aşa mică distanţă de capitala ţării.

    Deci, plasarea capitalei ţării în centrul geografic ar fi adus un mare echilibru din toate punctele de vedere”, a mai spus rectorul UBB.

  • Referendumul pentru familie ar putea fi organizat în luna mai

    ”Da, cred că da. Conform graficului va fi referendum pentru familie. (…) Din toate calculele în luna mai ar urma să fie referendumul pentru familie”, a declarat vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, întrebat dacă referendumul va fi organizat în primăvara acestui an.

    La rândul său, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că acest subiect va fi discutat în şedinţa BPN, care se desfăşoară la ora transmiterii acestei ştiri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

    Citiţi şi: Opinie Bogdan Angheluţă: Ambiţiile periculoase ale unei instituţii medievale sau ce vrea, de fapt, Coaliţia pentru Familie

     

  • Iohannis a convocat pentru marţi şedinţa CSAT. Obiectivele pentru 2018, printre subiecte

    Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării va fi condusă de către Preşedintele României, Klaus Iohannis.

    “Activitatea desfăşurată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în anul 2017 şi principalele obiective pentru anul 2018;
    Activitatea desfăşurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2017 şi principalele obiective pentru anul 2018;
    Activitatea desfăşurată de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) în anul 2017 şi Planul de activitate pentru anul 2018;
    Activitatea desfăşurată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2017″, sunt subiectele aflate pe ordinea de zi, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

    Totodată, în cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

  • Boris Johnson va discuta, la Bruxelles, cu miniştrii de Externe din UE despre cazul Skripal

    “Va informa miniştrii, va ţine o discuţie şi mă aştept să să fiţi informaţi, în cursul dimineţii, privind poziţia noastră comună”, a declarat Mogherini reporterilor, făcând referire la o declaraţie comună a statelor UE, care ar putea fi publicată luni.

    “Mă aştept întotdeauna la unitate”, a adăugat aceasta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Modificarea Codurilor Penale, discutată la Ministerul Justiţiei cu experţii MCV

    “Discuţiile s-au axat, în special, pe demersurile de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală şi pe procesul legislativ, fiind subliniată importanţa unui proces incluziv de consultare a tuturor factorilor interesaţi. Reprezentanţii sistemului judiciar au prezentat demersurile instituţionale efectuate cu privire la cele două proiecte. Totodată aceştia şi-au exprimat preocuparea referitoare la o serie de propuneri vehiculate în spaţiul public, în acelaşi timp cu disponibilitatea de a participa constructiv la dezbaterile din forul legislativ. Reprezentând Parlamentul, Eugen Nicolicea, a reiterat deschiderea spre dialog cu reprezentanţii sistemului judiciar în cadrul procesului de modificare a celor două coduri”, transmite Ministerul Justiţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro