Tag: destinatii

  • Topul celor mai căutate destinaţii turistice din 2019

    Google a publicat săptămâna aceasta lista celor mai căutate destinaţii tursitice din 2019 în Statele Unite. Lista nu include cele mai populare destinaţii, ci doar mai degrabă care au fost tendinţele anului, conform CNBC.

    Prima destinaţie din clasament sunt Insulele Maldive. Cea mai mică ţară din Asia este alcătuită dintr-o serie de atoli şi este faimoasă pentru resorturi, apele turcoaz complet transparente şi recifurile impecabile de corali.

    O noapte într-un dormitor subacvatic poate costa aproximativ 34.000 de euro, ceea ce poate face preţurile de 9000 de euro din extrasezon în care micul dejun este inclus să pară o adevărată afacere.

    Japonia prezintă o reală fascinaţie pentru întreaga planetă, iar americanii nu fac excepţie. Organizaţia Mondială a Turismului raporta în septembrie că Japonia înregistrează a doua cea mai mare creştere a numărului de turişti pe plan global, după Australia. Pe lângă templele din perioada feudală şi faimoasele onsenuri, arhipelagul nipon este o locaţie perfectă pentru schiat şi pentru city break-uri.

    Bora Bora a revenit în ultimii ani în trendurile turstice. Deşi atolul din Polinezia Franceză este un loc ideal pentru a înnota cu rechini, calcani şi chiar balene, diving-ul este principala activitate căutată de turişti, de vreme ce insula s-a format deasupra unui vulcan inactiv. O noapte la un hotel de lux poate costa 1000 de dolari, însă se pot găsi alternative şi de 300 de dolari.

    Pe locul al patrulea este Las Vegas, cel mai mare oraş al statului american Nevada, fiind prima destinaţie la nivel mondial în ceea ce priveşte jocurile de noroc. Americanii aleg Vegasul datorită petrecerilor de burlaci, cluburilor de noapte şi numărului infinit de cazinouri. Oraşul a fost imortalizat în ultimele decenii în filmele cu gangsteri regizate de Martin Scorsese şi, mai recent, în comedii care au devenit clasice.

    Chiar dacă este pe locul cinci în clasamentul Google, Mexicul rămâne principala destinaţie de concediu a americanilor, datorită proximităţii geografice, climei calde şi preţurilor accesibile. Nu numai că americanii îşi petrec vacanţele în Mexic, dar se şi stabilesc acolo. Ambasada Statelor Unite în Ciudad de México estimează ca circa 1,5 milioane de americani locuiesc în Mexic, de şapte ori mai mult decât în 1990.

    A doua jumătate a listei este dominată de state americane – Alaska, New Orleans, California şi New York, în această ordine – cu o singură excepţie, Costa Rica, ce ocupă locul al zecelea. Însă cum numărul americanilor cu paşapoarte este acum la 42% – faţă de 4% în 1990 –, un număr mult mai mare de oameni îşi îndreaptă atenţia asupra unor destinaţii cu totul diferite de ce le poate oferi continentul american.

     

  • Câte rezervări a înregistrat agenţia de turism Hello Holidays în cadrul Târgului de Turism de la Romexpo

    În cadrul Târgului de Turism al României, care s-a desfăşurat la finalul săptămânii anterioare la Romexpo, în Bucureşti, standul agenţiei de turism Hello Holidays a fost vizitat de majoritatea participanţilor la eveniment, peste 14.000 de persoane de toate vârstele, dornice să se informeze sau să-şi planifice următoarele vacanţe. Agenţia a înregistrat 1.200 rezervări pentru vacanţe, cele mai căutate destinaţii fiind: Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania, Portugalia, Danemarca, Norvegia, Suedia şi Rusia

    Rezervările s-au efectuat atât în cadrul Târgului de la Romexpo, în agenţie, cât şi online, întrucât ofertele au fost disponibile în timp real pe site, iar turiştii au putut să îşi rezerve vacanţele direct de pe mobil sau laptop. Ca şi în anii precedenţi, românii au achiziţionat vacanţe atât pentru vară, cât şi pentru sărbătorile de iarnă.

    Cele mai căutate destinaţii pentru sejururi au fost: Grecia, Turcia şi Bulgaria. Publicul a fost atras în special de reducerile pentru destinaţiile Halkidiki, Thassos, Insula Evia, Riviera Olimpului şi Tolo din Grecia, de sejururile cu avionul în Antalya, de Marmaris şi Kusadasi din Turcia şi de staţiunile de pe litoralul din Bulgaria.

    De asemenea, Circuitele în Europa atât cu avionul, cât şi cu autocarul au avut un număr mare de solicitări. Printre cele mai solicitate programe au fost: Rusia, ţările din Peninsula Scandinavă, Spania şi Portugalia, dar şi circuitele pentru Istanbul si Cappadocia, cu care agenţia Hello Holidays şi-a obişnuit turiştii în ultimii ani.

    În oferta companiei s-au regăsit oferte pentru destinaţii ca Halkidiki, Thassos, Insula Evia, Riviera Olimpului şi Tolo la 1 euro/persoană/ noapte + transport, sejururi cu avionul în Antalya, cu taxele de aeroport gratuite, dar şi de reduceri suplimentare pentru early booking la cazare. Pentru Marmaris şi Kusadasi am existat reduceri de până la 50% atât pentru transport, cât şi pentru cazare. Pentru Litoralul bulgăresc reducerile au ajuns până la 35%. De asemenea, pentru circuite atât cu avionul cât şi cu autocarul, reducerile au fost de până la 15%, plus avans minim de 25 euro/persoană la înscriere.

    Potrivit Denisei Oprea, marketing manager al agenţiei, majoritatea celor care au vizitat standul în cadrul târgului de turism au fost cupluri şi familii cu sau fără copii, dornice să îşi rezerve o vacanţă atât pentru sărbători, cât şi pentru anul 2020. O parte dintre turişti au venit şi singuri, în special doritorii de vacanţe de tip circuit.
     

  • Ce destinaţii au ales românii pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă

    Sharm el Sheikh, Hurghada şi Antalya sunt destinaţiile pe care mizează turoperatorul Cocktail Holidays pentru sărbătorile de iarnă 2019 şi primăvara 2020, cererea pentru vacanţe în destinaţii calde şi la cel mult trei ore de zbor de Bucureşti fiind în creştere cu 45% faţă de anul trecut. Noutatea sezonului este Hurghada, reintrodusă în portofoliul destinaţiilor Cocktail Holidays, cu zboruri charter de la Bucureşti, dar şi la de la Cluj-Napoca.

     

    Zborurile charter sunt programate de Crăciun, Revelion şi în prima parte a lunii ianuarie, în sezonul de iarnă, şi din martie până în iunie, atât pentru Sharm el Sheikh, cât şi pentru Hurghada. Cursa charter pentru Antalya este programată de Revelion.

    În perioada în care la Bucureşti se organizează târgul de turism – ediţia de toamnă, unele vacanţe  din portofoliul Cocktail Holidays pot fi cumpărate cu o reducere de până la 60% de pe site-ul turoperatorului. Pachetele pentru Revelionul 2020 în Antalya pornesc de la 637 de euro/persoană, în timp ce ofertele pentru Sharm el Sheikh costă de la 863 de euro/persoană. Pentru Hurghada mai sunt disponibile pachete numai de la Cluj-Napoca, de la 741 de euro/persoană. O vacanţă de Revelion în Dubai costă de la 1.041 de euro/persoană, cu zbor de la Bucureşti, şi de la 1.183 de euro/persoană cu zbor de la Cluj-Napoca, iar în Cipru, de la 459 de euro/persoană cu zbor de la Bucureşti şi de la 543 de euro/persoană cu zbor de la Cluj-Napoca.

    În afară de Sharm el Sheikh, Hurghada şi Antalya, Cipru, Dubai, turiştii au mai căutat pentru vacanţa de Revelion Thailanda, unde temperaturile sunt, de asemenea, ridicate, dar şi Lisabona (pentru petrecerile în ritm de fado şi samba), ori alte oraşe europene unde se organizează concerte în aer liber şi program de artificii.

    Vânzări mai mari cu 15% s-au înregistrat anul acesta şi pentru vacanţele în oraşele europene unde se organizează târgurile de Crăciun, de la finalul lunii noiembrie până la jumătatea lunii decembrie. Turiştii au ales Atena, Istanbul, Praga, Viena, Barcelona, Roma, Lisabona şi cele două circuite la New York, organizate în premieră de Cocktail Holidays.  Cea mai ieftină vacanţă la pieţele de Crăciun, de trei nopţi, cu zbor şi toate taxele incluse, a costat 325 de euro/persoană.

    Oferta de chartere pentru vara viitoare cuprinde Turcia: Antalya, Bodrum şi Dalaman, în premieră pentru sezonul 2020, pentru scurtarea timpului de transfer spre Marmaris, Grecia, Spania, Cipru, Emiratele Arabe Unite, iar cea de circuite Japonia, Madeira (pentru Carnavalul 2020 şi Festivalul Florilor), şi, în premieră, şi tururi gastronomice în Thailanda.
    Cocktail Holidays încheie anul cu un volum de vânzări de aproximativ 25 de milioane de euro, în creştere cu aproximativ 40% faţă de 2018, şi mai mult de 35.000 de turişti deserviti, în creştere cu 35% faţă de anul trecut.

  • Cinci destinaţii turistice creative pentru toamna acestui an

    De la ateliere de artă în Toscana, Italia, la cursuri de scris romane poliţiste în Scoţia, prezentăm mai jos câteva destinaţii turistice creative pentru toamna acestui an, potrivit The Observer.

    Ateliere de artă în Toscana, Italia

    Situată pe dealurile dintre Pisa şi Florenţa, Villa Lena, un “palazzo” neorenascentist din secolul al 19-lea, care dispune de 500 de hectare de vii şi păduri, este o destinaţie care îmbină creativitatea cu cultura. Oaspeţii pot să îşi realizeze proiectele creative, dar aici sunt organizate şi ateliere, cursuri şi manifestări coordonate de diverşi artişti. Hotelul şi fundaţia non-profit aferentă sunt înfiinţate de Lena Evstafieva, fost consultant în artă, şi de soţul acesteia, muzicianul Jérôme Hadey. Oaspeţii pot intra în contact cu natura, dar şi cu artiştii rezidenţi, pot alege singurătatea sau să interacţioneze social, spune Evstafieva. O noapte de cazare costă de la 80 de euro.

    Fotografie în Maroc

    De la bazarul din Marrakech la dunele şi crescătorii beduini de cămile din Sahara – Creative Escapes oferă cursuri de fotografie, pentru începători şi amatori. Cursanţii pot afla secretele fotografiei din diferite genuri, de la peisaj la fotoreportaj, şi pot primi multe sfaturi tehnice. Tururile se încheie cu o expoziţie. Un astfel de curs costă de la 2.850 de euro pentru zece zile şi include cazare, transport şi atelierul de fotografie.

    Curs de gătit în Veneţia, Italia

    Şcoala de gătit a celebrei Enrica Rocca, chef şi proprietar de restaurant, oferă cursuri despre bucătăria autentică, vinurile şi cultura din Veneţia, având ca sediu vila de familie a acesteia, unde oaspeţii se şi pot caza. Sejururile pot dura de la o zi la o săptămână. Cursanţii pot afla secretele preparării unei focaccia, dar şi ale pastelor realizate manual. Se fac excursii în pieţe, la producători de vin şi la diverse “trattorie” unde se pot degusta preparate locale. Cursurile au preţuri ce pornesc de la 195 de euro pe zi.

    Curs de olărit în Cornwall, Marea Britanie

    Primrose Cottage din peninsula Penwith organizează cursuri de olărit, coordonate de Caroline Winn, celebră în domeniu de peste 20 de ani. Cursurile durează cinci zile. Cursanţii se pot relaxa apoi plimbându-se prin Cornwall, o zonă cu un peisaj spectaculos. Sejurul, care include cursul, mesele, materialele şi excursiile, costă de la 1.000 de euro de persoană.

    Cursuri de scris romane poliţiste, în Scoţia

    Moniack Mhor Creative Writing Centre organizează astfel de cursuri, care durează cinci zile, cu autori celebri şi premiaţi, precum Louise Welsh şi Karen Campbell, şi criticul literar Adam LeBor. Peisajul este unul spectaculos, deci inspiraţia pentru scris nu se va lăsa aşteptată. Un astfel de sejur costă de la 600 de euro, incluzând cazare, mese şi cursul propriu-zis.

  • Cinci destinaţii turistice creative pentru toamna acestui an

    De la ateliere de artă în Toscana, Italia, la cursuri de scris romane poliţiste în Scoţia, prezentăm mai jos câteva destinaţii turistice creative pentru toamna acestui an, potrivit The Observer.

    Ateliere de artă în Toscana, Italia

    Situată pe dealurile dintre Pisa şi Florenţa, Villa Lena, un “palazzo” neorenascentist din secolul al 19-lea, care dispune de 500 de hectare de vii şi păduri, este o destinaţie care îmbină creativitatea cu cultura. Oaspeţii pot să îşi realizeze proiectele creative, dar aici sunt organizate şi ateliere, cursuri şi manifestări coordonate de diverşi artişti. Hotelul şi fundaţia non-profit aferentă sunt înfiinţate de Lena Evstafieva, fost consultant în artă, şi de soţul acesteia, muzicianul Jérôme Hadey. Oaspeţii pot intra în contact cu natura, dar şi cu artiştii rezidenţi, pot alege singurătatea sau să interacţioneze social, spune Evstafieva. O noapte de cazare costă de la 80 de euro.

    Fotografie în Maroc

    De la bazarul din Marrakech la dunele şi crescătorii beduini de cămile din Sahara – Creative Escapes oferă cursuri de fotografie, pentru începători şi amatori. Cursanţii pot afla secretele fotografiei din diferite genuri, de la peisaj la fotoreportaj, şi pot primi multe sfaturi tehnice. Tururile se încheie cu o expoziţie. Un astfel de curs costă de la 2.850 de euro pentru zece zile şi include cazare, transport şi atelierul de fotografie.

    Curs de gătit în Veneţia, Italia

    Şcoala de gătit a celebrei Enrica Rocca, chef şi proprietar de restaurant, oferă cursuri despre bucătăria autentică, vinurile şi cultura din Veneţia, având ca sediu vila de familie a acesteia, unde oaspeţii se şi pot caza. Sejururile pot dura de la o zi la o săptămână. Cursanţii pot afla secretele preparării unei focaccia, dar şi ale pastelor realizate manual. Se fac excursii în pieţe, la producători de vin şi la diverse “trattorie” unde se pot degusta preparate locale. Cursurile au preţuri ce pornesc de la 195 de euro pe zi.

    Curs de olărit în Cornwall, Marea Britanie

    Primrose Cottage din peninsula Penwith organizează cursuri de olărit, coordonate de Caroline Winn, celebră în domeniu de peste 20 de ani. Cursurile durează cinci zile. Cursanţii se pot relaxa apoi plimbându-se prin Cornwall, o zonă cu un peisaj spectaculos. Sejurul, care include cursul, mesele, materialele şi excursiile, costă de la 1.000 de euro de persoană.

    Cursuri de scris romane poliţiste, în Scoţia

    Moniack Mhor Creative Writing Centre organizează astfel de cursuri, care durează cinci zile, cu autori celebri şi premiaţi, precum Louise Welsh şi Karen Campbell, şi criticul literar Adam LeBor. Peisajul este unul spectaculos, deci inspiraţia pentru scris nu se va lăsa aşteptată. Un astfel de sejur costă de la 600 de euro, incluzând cazare, mese şi cursul propriu-zis.

  • Locul din România care este în topul destinaţiilor turistice de toamnă europene

    Transilvania este în topul destinaţiilor turistice de toamnă europene, alături de zone spectaculoase din Croaţia, Italia, Polonia sau Malta, potrivit platformei Vagrants Of The World Travel

    Pe lista Destinaţiilor de Toamnă Frumoase din Europa, cei de la Vagrants Of The World Travel enumeră Transilvania printre cele mai spectaculoase locuri care pot fi văzute în ultima parte a anului.

    Transilvania este remarcată pentru aspectul copacilor toamna, castele şi legende locale.

    Lista specialiştilor include Slovenia, unde sunt prezentate drept atracţii coloritul pădurilor toamna, castele şi festivaluri de vin, Croaţia, unde culorile toamnei sunt dublate de oraşe vechi dar şi de sezonul târziu de pe plaje şi din insule, Italia, cu frumuseţea lacurilor şi festivaluri culinare, sudul Franţei, unde atracţiile sunt vara indiană, plajele şi activităţile în aer liber, toamna de aur poloneză şi castelele medievale, eleganţa Budapestei şi băile termale din Ungaria, Valea Wachau din Austria, târgurile din Cehia, iar pentru luna noiembrie sunt păstrate Madiera, în Portugalia, Cipru şi Malta.

    Sezonul de toamnă este considerat o atracţie în sine pentru destinaţiile europene alese de cei de la Vagrants.

    Cea mai bună lună de călătorie în această toamnă este considerată octombrie, luna în care culorile anotimpului sunt în cel mai bun moment iar Europa se umple de festivaluri.

    Ljubljana, capitala Sloveniei a fost votată capitala verde a Europei în 2016 oferind un centru vechi prielnic plimbărilor pe jos de-a lungul râului Ljubljanica. Toamna este şi momentul festivalului vinului sloven, Vinarium Festival şi al Festivalului de Vin Vechi. Atracţii culinare şi instalaţii artistice completează oferta sezonului. O altă atracţie slovenă este lacul Bled cu biserica Înălţarea Mariei unde urcarea celor 99 de trepte de piatră ar garanta împlinirea unei dorinţe şi castelul din zonă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Milenialii renunţă la Booking şi Airbnb? Tot mai mulţi tineri cumpără vacanţe prin intermediul agenţiilor

    „Tot mai mulţi tineri se adresează agenţiei pentru pachete complete de sejururi şi circuite, cca. 80% dintre ei solicitând o vacanţă în afara ţării.”, a declarat Carmen Pavel, preşedintele agenţiei de turism J’Info Tours.

    Conform unei analize făcute de agenţia de turism J’Info Tours asupra comportamentului de cumpărare al turiştilor săi, se observă o creştere cu 12%, pe ultimele 12 luni, a numărului de vânzări de sejururi şi circuite către cei din generaţia Millennials (tinerii între 23 şi 38 de ani), faţă de perioada iulie 2017- iulie 2018.

    „Motivul principal pentru care aceştia încep să se reorienteze către consilierii în turism sunt: lipsa timpului necesar pentru organizarea cap-coadă a unei vacanţe, aceasta implicând multă documentare, rezervări şi informaţii dificil de gestionat, uneori. De asemenea, agenţia capată din nou valoare în ochii călătorului sub 40 de ani, pentru că un consilier în turism te poate sfătui să alegi vacanţa potrivită stilului tău de viaţă, îţi poate furniza mai multe informaţii şi, mai ales, poate gestiona neplăcerile ce pot apărea pe parcursul ei, găsind cele mai bune soluţii. Astfel, eşti protejat în cazul în care pleci printr-o agenţie, pentru că aceasta răspunde de serviciile contractate de tine.”, a adăugat Carmen Pavel.

    J’Info Tours a constatat că aproximativ 80% dintre tinerii între 20 şi 40 de ani, care contactează agenţia, preferă circuitele pe continentul american, Statele Unite fiind una dintre destinaţiile pe care se observă o creştere a numărului de cereri, cu cca. 18%, în ultimele şapte luni faţă de perioada similară a lui 2018.

    „Mulţi tineri vor să ajungă în oraşele emblemă ale SUA: New York, San Francisco şi Los Angeles şi pe plajele din Hawaii. Las Vegas este una dintre destinaţiile care continuă să fascineze, astfel încât sunt căutate circuitele care cuprind celebrul oraş al luminilor şi al cazinourilor.” a mai spus preşedintele J’Info Tours, Carmen Pavel.

    „Marea surpriză vine dinspre America de Sud, Mongolia şi Etiopia. Dacă, până în prezent, peste 70% dintre cei ce mergeau în circuitele spre aceste destinaţii aveau, la vremea rezervării, peste 60 de ani, acum se observă o schimbare de profil al turistului.

    Astfel, pentru finalul lui 2019 şi pentru 2020, cca. 45% din numărul rezervărilor spre locurile sus amintite, sunt din partea celor de până în 40 de ani, ce provin din marile oraşe ale României. Aceştia doresc să se rupă de ritmul cotidian alert şi preferă vacanţele în care se pot bucura de natură şi peisaje spectaculoase. Ei îşi rezervă expediţii pe urmele civilizaţiilor străvechi, maiaşe şi incaşe din ţările sud-americane, Mexic, Peru, Guatemala, Bolivia sau vacanţele în care se trăieşte experienţa vieţii de nomad, cum sunt cele în Mongolia.

    Destinaţia care trezeşte interesul celor între 35 şi 55 de ani, ce au ca pasiuni fotografia, religia şi istoria este Etiopia cu ale sale populaţii tribale şi cu atracţii turistice cu puternică încărcătură religioasă. Se ştie că Etiopia este ţara care, după Rusia, are cea mai mare comunitate de ortodocşi si deţine Chivotul cu Tablele Legii, dăruite de Dumnezeu lui Moise, pe Muntele Sinai.” a precizat Carmen Pavel.

    Creşterea numărului celor ce nu-şi mai organizează singuri vacanţele, ci apelează din nou la agenţii se observă şi în alte părţi ale lumii, cum rezultă din rapoartele unor organizaţii din turism din Marea Britanie sau SUA.

    Potrivit raportului ABTA (asociaţie ce reuneşte peste 1200 de agenţii din Marea Britanie) privind trendurile în turismul lui 2019 (Travel Trends Report 2019), turiştii încep să apeleze din nou la agenţii, 45% dintre aceştia manifestându-şi încrederea că profesoniştii din domeniu îi pot consilia şi le pot oferi vacanţele potrivite nevoilor lor.

    Raportul anual al MMGY Global (cea mai mare agenţie de marketing intergrat, din domeniul turismului şi industriei ospitalităţii), Portretul călătorilor americani (Portrait of American Travelers), publicat în iulie 2019, relevă şi el faptul că 13% dintre vacanţe au fost rezervate prin agenţiile de turism, faţă de 8% în 2018.

    Potrivit aceluiaşi raport, 19% dintre consumatorii de vacanţe au declarat că intenţionează să utilizeze serviciile oferite de o agenţie de turism, în următorii doi ani, faţă de 16% în 2018.

    De asemenea, tot conform studiilor MMGY, 24% dintre Mileniali au declarat că, în ultimul an, au contractat o vacanţă printr-o agenţie, comparativ cu cei din generaţia Baby Boomers (cei între 55 şi 75 de ani) dintre care numai 12% au apelat la o agenţie şi cu cei aparţinând Generaţiei X (cu vârste între 40 şi 54 ani) care au apelat doar în proporţie de 10% la serviciile unor profesionişti în turism.

     

     

  • 5 minuni naturale din România apreciate de o lume întreagă

    5. Tunelul Iubirii

    O porţiune de cale ferată dintre oraşele Oţelul Roşu şi Caransebeş a devenit o curiozitate pentru vizitatori şi un loc apreciat de către îndrăgostiţi. Pe marginile căii ferate arborii şi vegetaţia din jur s-au unit şi au creat forma perfectă a unui tunel, o boltă de copaci lăsată să crească în voie face din acest loc un peisaj unic în România. Puţini români ştiu să ajungă în acest loc magic, Tunelul Iubirii se află cam la jumătatea distanţei dintre Obreja şi Glimboca şi este deseori asemănat cu Pasajul Iubirii din Ucraina.


    4. Insula Ovidiu

    În apropierea oraşului Ovidiu se află insuliţa omonimă, un spaţiu excelent pentru cei care doresc să se bucure de linişte câteva ore şi să relaxaze într-o zonă prea puţin atinsă de mâna omului. Insula Ovidiu este exemplul perfect al naturii armonioase, dar şi leagănul unei legende unice. Pentru a ajunge pe insulă, trebuie să călătoriţi până la destinaţie cu vaporaşul, dintr-o dată se va dezvălui o oază de verdeaţă de o frumuseţe cum rar aţi mai întâlnit.


    3. Canionul Şapte Scări


    Se află chiar pe Valea Prahovei, dar deşi este localizat într-un loc atât de accesat de către turişti, nu este atât de renumit. Această splendoare naturală se află la o aruncătură de băţ de Predeal şi este format în întregime de apele pârâului Şipoaia. Canionul Şapte Scări se află la o altitudine cuprinsă între 1100-1200 de metri şi este format din şapte chei săpate în calcar, găzduind un număr de şapte cascade. Pentru a admira unicul canion, trebuie să urci şapte rânduri de scări metalice care îşi vor solicita destul de mult efortul fizic.


    2. Lacul Ochiu Beiului

    Se află în Munţii Aninei, iar nuanţa sa de culoarea cerului te îndeamnă să-i afli povestea. Lacul Ochiul Beiului este o structură unică în România, o acumulare de apă cu diametrul de 15 metri, care nu îngheaţă niciodată, nici măcar în timpul iernii. Lacul nu are o adâncime mai mare de 3,6 metri, aşa încât va fi foarte uşor să observi păstrăvii care se plimbă jucăuşi pe fundul apelor. Zona este frumoasă şi plină de mistere, cu o faună unică şi peisaje uimitoare.


    1. Cascada Bigăr

    Podiumul nu poate fi ocupat decât de Cascada Bigăr, una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din Europa şi chiar din lumea întreagă. Această operă de artă sculptată de natură se află pe Cheile râului Miniş şi constiuite împreună cu împrejurimile un orizont unic tot mai apreciat de către turiştii din întreaga lume. Turismul în zonă s-a relansat odată cu anul 2010, atunci când o revistă de specialitate a realizat un album cu locuri deosebite din România în care a fost inclusă şi Casada Bigăr.

  • Alergători de lux

    Noul tip de cumpărători este reprezentat de pasionaţii de alergare pe poteci montane, aşa-numitul „trail running”, care caută asemenea proprietăţi pentru a le folosi ca baze pe durata verii când îşi practică hobbyul sau participă la concursuri.

    Aceştia vor fie apartamente, fie case în localităţi precum Chamonix sau Morzine din Alpii francezi, fiind dispuşi să plătească chiar şi sute de mii sau milioane de euro pentru a le obţine, iar principalii cumpărători sunt persoane de peste 30 sau 40 de ani care lucrează în domeniul financiar la Hong Kong, Londra, în Australia sau în SUA.

  • Alergători de lux

    Noul tip de cumpărători este reprezentat de pasionaţii de alergare pe poteci montane, aşa-numitul „trail running”, care caută asemenea proprietăţi pentru a le folosi ca baze pe durata verii când îşi practică hobbyul sau participă la concursuri.

    Aceştia vor fie apartamente, fie case în localităţi precum Chamonix sau Morzine din Alpii francezi, fiind dispuşi să plătească chiar şi sute de mii sau milioane de euro pentru a le obţine, iar principalii cumpărători sunt persoane de peste 30 sau 40 de ani care lucrează în domeniul financiar la Hong Kong, Londra, în Australia sau în SUA.