Tag: Curte

  • Klaus Iohannis: Ceea ce se întâmplă în aceste zile este DICTATURA majorităţii

    ”Despre conţinutul Codului penal modificat voi avea o prezentare mai lungă atunci când voi contesta la CCR acest act normativ. De asemenea, este bine de ştiut că şi Codul de procedură penală este în pregătire pentru a fi contestat la CCR. Modificările care s-au făcut sunt în bună măsură, fie inutile, fie chiar toxice sau dăunătoare şi am de gând să folosesc toate instrumentele constituţionale pentru a contesta Codul penal şi de procedură penală”, a declarat Klaus Iohannis.

    El a mai spus că ”este pur şi simplu inadmisibil” cum a tranformat PSD procedurile parlamentare.

    ”Ceea ce se întîmplă în aceste zile se numeşte dictatura majorităţii. Este profund dăunătoare democraţiei. În primul rând, parlamentul trebuie să-şi dea atenţia cuvenită. PSD a trecut în timp record Codul penal prin Parlament, un simulacru de dezbatere în Camera Deputaţilor şi acest lucru e profund dăunător. PSD a reuşit în scrut timp să distrugă demnitatea actului de legiferare”, a mai spus preşedintele Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum au reuşit doi ŞOMERI din Timişoara să creeze o afacere de 5 MILIOANE de EURO chiar în curtea casei

    Doi soţi din Timişoara au deschis o brutărie tradiţională în curtea casei, după ce au rămas fără loc de muncă, în urmă cu 26 de ani. La început, Prospero producea 500 de pâini pe zi, iar acum, pe poarta fabricii ies de circa 15 ori mai multe.

    Brutăria Prospero, cu afaceri anuale ce se învârt în jurul a 5 milioane de euro, produce în fiecare săptămână pâine din 22 de tone de făină, cumpărată direct de la moară. Prospero este una dintre cele mai cunoscute firme din Timişoara şi operează în oraş 15 magazine şi cinci cafenele. Pâinea care ajunge pe rafturile magazinelor Prospero este realizată într-o fabrică deschisă în 2008, în Parcul Tehnologic şi Industrial Timişoara. Până atunci, pâinea era coaptă într-o brutărie tradiţională realizată, în anul 1991, în curtea casei celor doi soţi din Timişoara, în cuptoare din cărămidă, pe vatră.

    Adina Bugescu, pre-sales manager la Prospero, povesteşte că părinţii săi, de profesie ingineri mecanici, au rămas fără loc de muncă imediat după Revoluţie. „În anul 1991 au decis să înceapă afacerea asta; cred că le plăcea mult pâinea de casă. Au luat un credit şi au garantat cu casa. Înainte să înceapă producţia, pentru că a fost nevoie să fie construite cuptoare din cărămidă, plus clădirea, lângă casă, dobânda a ajuns la 80%. A fost o lovitură mare, foarte greu ne-am descurcat, riscam să pierdem casa”, povesteşte Adina Bugescu.

    Timişoreanca spune că primele pâini au fost vândute abia în 1993; erau livrate cu o Dacia 1.300, în cutii de banane, în medie fiind coapte aproximativ 500 de pâini zilnic. „Ţin minte că eu şi fratele meu eram mici şi făceam de toate; am participat inclusiv la cărat de cărămidă, la descărcat de pâini. La început, tata era şi cel care distribuia pâinea. Îmi aduc aminte că ne lua şi pe noi în maşină, stăteam în faţă şi ştergeam geamurile, pentru că pâinea era foarte caldă, iar afară era rece. Noi chiar am făcut de toate”, spune Adina Bugescu. În anul 2000, îşi aminteşte reprezentanta brutăriei Prospero, pentru că firma nu reuşea să fie competitivă din cauza cuptoarelor încălzite cu motorină pe care le folosea, părinţii săi au mai luat un credit, al doilea. Cu aceşti bani au fost cumpărate cuptoare noi pe gaz, dar şi unul de patiserie. 2008 a fost un alt an important pentru afacere, pentru că brutăria s-a mutat în Parcul Tehnologic Timişoara, unde a fost realizată o adevărată fabrică de pâine şi de patiserie.

    La început, Prospero realiza doar trei sortimente de pâine, iar în prezent, numărul lor a ajuns la 30. Adina Bugescu spune că pâinea realizată de Prospero nu are niciun fel de amelioratori. „În 2006, aveam doar două-trei magazine deschise în Timişoara, restul produselor erau vândute prin comerţul tradiţional. Însă au apărut key accounts (reţelele de magazine) care au sufocat producătorii. Atunci am fost nevoiţi să creştem prin magazinele noastre. Acum, 95% din producţie o vindem prin spaţiile noastre, iar restul la restaurante, grădiniţe etc.”, explică timişoreanca.

    Adina Bugescu îşi aduce aminte că în momentul în care Prospero a scris pentru prima dată pe etichete că pâinea este fără amelioratori, clienţii întrebau ce sunt, astfel că vânzătorii au început să le explice. „Ar fi fost mult mai profitabil şi am fi crescut mult mai repede dacă am fi mers pe ce vrea piaţa. Însă noi am încercat să tragem piaţa după noi, să educăm şi să explicăm. Pe principiul: dacă voi nu vreţi, noi vrem. Am crescut atât de mult pentru că am fost încăpăţânaţi şi am muncit foarte mult. Ne-am încăpăţânat, deşi clientul a spus că pâinea asta e prea mică, nu era umflată ca altele din comerţ. În final, clienţii au ajuns la concluzia că pâinea contează şi poate să facă diferenţa. Aici intervine responsabilitatea producătorului, de fapt. Pot să fac pâine din prafuri, cu făină şi cu prafuri sau pâine doar din făină, apă, sare, un pic de drojdie şi fără niciun fel de praf. Dar să fac pâine fără prafuri este mai costisitor, iar cel mai important şi costisitor ingredient este timpul. Însă, la finalul zilei este important să te uiţi în ochii clientului când te întreabă ce e în produsul respectiv, iar ce-i spui, aia să fie în pâine”, povesteşte Adina Bugescu. Ea povesteşte că o pâine Prospero se face între şapte şi 24 de ore, pe când cele din comerţ, care conţin amelioratori, în cel mult două ore.

    De zece ani, firma produce şi prăjituri, iar de câţiva ani, biscuiţi, toate din ingrediente naturale. Astfel, Adina Bugescu spune că nu se foloseşte margarină sau frişcă vegetală, ci doar unt şi frişcă naturală. „Am început cu amandine şi cremeş, iar acum facem doboş cu 40 de straturi. Noi facem şi gemurile pe care le punem în prăjituri, deşi ar fi mult mai ieftin să le cumpărăm, pentru că vrem ca totul să fie cât mai sănătos. De asemenea, realizăm şi pâine fără gluten, biscuiţi. Cu cât sunt mai multe produse, cu atât responsabilitatea este mai mare. Eşti responsabil de ce mănâncă un om, faci un produs pe care omul îl consumă în fiecare zi. Ne interesează ca fiecare ingredient din produse să aibă un beneficiu pentru organism, să nu fie o calorie goală. De aceea, pentru noi este vital ce e în interior şi cum se face produsul respectiv”, detaliază reprezentanta Prospero.

    În prezent, brutăria timişoreană numără aproximativ 170 de angajaţi, iar cifra de afaceri de anul trecut a fost un pic sub 5 milioane de euro. Adina Bugescu spune că în fabrica deschisă în Parcul Industrial Timişoara tehnologia este folosită doar ca să scape angajatul de munca fizică, astfel încât „să se concentreze pe realizarea produsului. Putem spune că avem mai multe «bunici» care fac pâinea ca pe vremuri, doar că partea din spate a fost tehnologizată”.

    Pentru ca pâinea să aibă gustul ca al celei făcute în casă, făina folosită de Prospero este cumpărată direct de la mori din ţară sau din străinătate, pentru că este important pentru reprezentanţii brutăriei să nu fie ameliorată.

    Prospero are sloganul „Brutarul tău este un tip de treabă”, care este legat „de ideea că la finalul zilei vrei să faci bine”, explică Adina Bugescu, care precizează că pâinea ei preferată este un sortiment numit „Tradiţie”. „Eu compar pâinea cu vinul. O pâine bună este ca un vin de colecţie, are un gust aparte. O pâine adevărată este cea pe care poţi s-o mănânci singură cu ulei de măsline şi un pahar de vin şi poate să constituie o masă mai faină, mai interesantă şi mai plină de gust decât dacă ai mânca o friptură. Pâinea poate să facă diferenţa, te poate îngrăşa sau nu, te poate balona sau nu”, precizează reprezentantul brutăriei Prospero din Timişoara.

    În ceea ce priveşte planurile de viitor, Adina Bugescu spune că îşi doreşte ca Prospero să scoată pe piaţă noi produse, dar vrea ca firma să crească organic, pentru că „Prospero nu a apărut brusc şi nu s-a dezvoltat peste noapte”.

    Sectorul de morărit şi panificaţie, unde activează peste 6.000 de companii, ajunge anual la circa 10 miliarde de lei, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, o piaţă de peste 40 miliarde de lei, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe mfinante.ro. ZF a luat în calcul codurile CAEN fabricarea pro-duselor de morărit, a amidonului şi fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase. În total, primii zece jucători din industrie au împreună afaceri de peste 2 miliarde de lei, deci au 20% din piaţă. Industria de panificaţie este un domeniu în care cele mai multe companii sunt deţinute de români, iar în clasamentul celor mai mari zece jucători domină antreprenorii locali.

  • Sebastian Ghiţă, ACHITAT de ÎCCJ într-un dosar cu foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova

    Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au achitat, joi, pe fostul deputat Sebastian Ghiţă pentru toate capetele de acuzare imputate în acest dosar, respectiv folosire de informaţii nedestinate publicităţii, dare de mită, cumpărare de influenţă, conducere fără permis, şantaj şi spălare de bani.

    Achitările au fost date de magistraţii instanţei supreme fie pe motiv că faptele nu există, fie pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală

    Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocatul mandatul de arest preventiv emis pe numele lui Sebastian Ghiţă şi în baza căruia a fost cerută extrădarea din Serbia.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Persoanele care ocupă funcţii importante în statul român, cum ar fi preşedinţii Curţii Constituţionale sau preşedinţii CSM, vor primi gratuit reşedinţe oficiale

    ”S-a luat decizia pentru a exista similitudinea legislativă în ceea ce priveşte anumite persoane care ocupă funcţii importante în statul român, de demnitate publică înaltă, să beneficieze de aceleaşi facilităţi. Mă refer aici, din memorie, la preşedintele Academiei Române, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Curţii de Conturi, preşedintele Curţii Constituţionale. S-a luat această decizie având în vedere că ocupă funcţii de înaltă demnitate publică şi să beneficieze, ca şi celelalte persoane care au funcţii similare, de aceşleaşi prevederi legale”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, întrebat care sunt categoriile de persoane incluse în lista de beneficiari ai reşedinţelor oficiale asigurate de RA-APPS.

    Potrivit proiectului, ordonanţa a fost adoptată având în vedere importanţa deosebită şi rolul funcţiilor de preşedinte al Curţii Constituţionale, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinte al Curţii de Conturi, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedinte al Academiei Române şi că se impune crearea cadrului legal pentru ca persoanele care ocupă aceste funcţii să beneficieze de reşedinţe oficiale din cadrul fondului locativ de protocol şi bunuri mobile aflat în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”.

    ”Cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri aferente utilizării reşedinţei oficiale se vor suporta din fondurile regiei”, se arăta în proiectul ordonanţei de urgenţă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Romgaz anunţă că a dat în judecată 60 de foşti angajaţi din funcţii de conducere pentru a recupera sporuri acordate nejustificat în 2013 şi 2014, în valoarea de 9,1 mil.lei

    ”In cursul anului 2016, activitatea Romgaz a facut obiectul unui control al Curtii de Conturi a Romaniei – Camera de Conturi Sibiu, in urma controlului fiind emisa Decizia nr. 26/01.06.2016. Printre masurile dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 26/2016 este prevazuta:  “Identificarea platilor nejustificate reprezentand sporul acordat pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, calcularea, stabilirea intinderii prejudiciului si recuperarea acestuia conform prevederilor legale”., se arată în comunicatul Romgaz semnat de directorul general Corin Emil Cindrea. 
     
    Potrivit deciziei Curţii de Conturi, Romgaz a acordat persoanelor cu funcţii de conducere un spor pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, fără ca acest timp să fie demonstrat prin documentele legale de evidenţă din care sa rezulte timpul efectiv lucrat peste programul normal de lucru.
     
    Valoarea abaterii pe eşantionul verificat de Curtea de Conturi în 2016 este de 9,1 milioane lei, din care 4,5 milioane lei sport pentru fucnţii de conducere acordat în 2013 şi 2,7 milioane lei pentru sporuri acordate în ianuarie-iulie 2014, plus 1,8 milioane lei sume incluse în salariu aferent sporului în perioada august-decembrie 2014.
     
  • Iohannis: Motivarea CCR aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări. Mai avem un pic de citit / Preşedintele: Un referendum, posibil la final de dezbatere. Poate e nevoie de o clarificare în Constituţie

    “Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară aşa o confuzie în spaţiul public. Eu am spus de prima dată că voi citi această motivare până când o înţeleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit, însă citind această motivare au apărut câteva chestiuni care m-au făcut să evaluez anumite demersuri într-o nouă lumină.

    Două, trei chestiuni aş sublinia, după o primă citire foarte atentă a deciziei şi a motivării. Vreau să spun că, în această etapă, recunosc că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar o aprofundare ulterioară ne poate aduce mai aproape de adevăr. Vom vedea”, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia

    Şeful statului a acuzat Partidul Social Democrat că vrea să limiteze puterile preşedintelui, precizând că judecătorii Curţii Constituţionale sunt în aceeaşi logică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacă nu O revocă, riscă SUSPENDAREA! Liviu Dragnea, ÎMBĂRBĂTAT de succesul mitingului din 9 iunie

    ”Eu am spus ieri, şi nu numai eu, că noi suntem hotărâţi să mergem până la capăt şi cu normalizarea legilor justiţiei, şi cu normalizarea codurilor penale, deciziile Curţii. Nu sunt prezicător, nu ştiu ce va face preşedintele Dar dacă va face GREŞEALA FATALĂ să nu pună în aplicare o decizie CCR, dincolo că se va face de râs peste tot în lume, această încălcare nu ne va lăsa indiferenţi. Nici nu mai cotnează că e vorba de Kovesi – putea fi şi Lazăr, oricine – noi nu vom putea sta cu mâinile în sân”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

    El a subliniat că social-democraţii nu pot admite ca o decizie CCR să nu fie pusă în aplicare şi vor utiliza tot ce au la dispoziţie.

    ”Se poate ajunge la ORICE. Eu spun din nou: dacă ne tot provoacă, NOI AM ARĂTAT ASEARĂ că răspundem la toate provocările şi nu lăsăm lucrurile aşa. Nu ne e frică. Dacă acest om care e preşedintele României înţelege că e, de fapt prizonierul statului paralel şi că va rămâne prizonierul statului paralel, dacă nu va acţiona conform Constituţiei, e problema lui, dar noi nu vom lăsa lucrurile aşa. Degeaba arătăm abuzuri, degeaba modificăm codurilor penale, dacă lăsăm nesancţionată o desconsiderare a deciziei CCR”, a adăugat preşedintele PSD.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • CCR a publicat motivarea, de 133 de pagini, în cazul conflictului preşedinte – ministrul Justiţiei

    “Una dintre condiţiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român o constituie buna funcţionare a autorităţilor publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor, fără blocaje instituţionale. De asemenea, textul art.146 lit.e) din Constituţie nu conferă Curţii Constituţionale atribuţia de a constata doar existenţa conflictelor juridice de natură constituţională, ci pe aceea de a soluţiona aceste conflicte”, se arată în motivarea Curţii.

    De aici reiese şi decizia CCR de a anunţa şi ce măsuri trebuie luate pentru ca acest conflict instituţional preşedinte- ministrul Justiţiei să nu mai existe, indicând şefului statului revocarea procurorului şef al DNA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce va face preşedintele? MOTIVAREA deciziei care îl obligă pe Iohannis să o revoce pe şefa DNA, publicată joi de Curtea Constituţională

    În prealabil, judecătorii Curţii Constituţionale se vor reuni joi în şedinţă pentru a citi, în spatele uşilor închise, decizia CCR care îl obligă pe Klaus Iohannis să o revoce din funcţia de procuror-şef al DNA pe Laura Codruţa Koovesi. Motivarea urmează să fie publicată şi în Monitorul Oficial, conform procedurii legale.

    Pe 30 mai, CCR a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA. Curtea Constituţională a arătat, în comunicatul oficial privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

    “Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, prim-ministrului Guvernului României şi Ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul Curţii Constituţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CCR a respins marţi sesizarea preşedintelui Iohannis pe Legea CSM

    Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, pe 11 mai, Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, anunţă Administraţia Prezidenţială.

    “Pentru a decela competenţele constituţionale ale celor două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la rolul constituţional general al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie interpretate dispoziţiile art. 133 alin. (2) lit. a) şi ale art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală. Analiza coroborată a celor două texte constituţionale relevă faptul că cele două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii nu se compun din toţi membrii CSM, ci exclusiv din cei 14 membri aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat. Nouă judecători fac parte din Secţia pentru Judecători şi cinci procurori fac parte din Secţia pentru procurori. Modul de constituire a secţiilor reflectă rolul constituţional al acestora, astfel cum este reglementat în art. 134 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, prin secţiile sale, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. Rezultă, aşadar, că legiuitorul constituant a stabilit în mod neechivoc faptul că rolul secţiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vizează exclusiv domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, ca element specific, particular, al rolului general al Consiliului Superior al Magistraturii care, în ansamblul său, este garantul independenţei justiţiei”, se arată în sesizare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro