Tag: curierat

  • Curiero, declarat in insolventa comerciala la Tribunalul Bucuresti

    Procedura de insolventa a fost ceruta de societatea Valtrans 2000, care din 2005 pana in octombrie 2007, a efectuat servicii de transport intern de marfa pentru Curiero. Transportatorul a reclamat neachitarea de catre compania de curierat a unor debite in valoare de circa 300.000 de lei (aproximativ 82.000 de euro). Contestatia formulata de Curiero a fost anulata de judecator ca netimbrata.

    "Evident ca vom plati serviciile prestate, dar nu recunoastem suma pe care ne-o cer. Am solicitat ca facturile sa fie insotite de documente de transport care sa dovedeasca efectuarea curselor respective. Aceste acte nu sunt atasate la facturi, asa cum era stipulat in contract", a precizat presedintele Curiero, Bogdan Carcu, pentru BUSINESS Magazin.

    Carcu a explicat ca prin aceasta actiune Valtrans incearca de fapt sa "mascheze faptul ca ne-a umflat facturile, din moment ce nu are dovezi pe cursele pe care spun ei ca le-au facut. Consideram ca cel putin jumatate din aceasta suma este umflata si vorbim de curse neefectuate".

    Presedintele companiei Curiero a mai precizat ca litigiul comercial dintre cele doua parti este inca in desfasurare si ca hotararea judecatoreasca emisa nu este definitiva. "Curiero este o companie solida si solvabila, capabila sa isi desfasoare activitatea in conditii optime si sa isi onoreze obligatiile", a mai spus Carcu.

    Curiero, al treilea jucator pe piata locala de curierat, dupa Fan Courier si Cargus, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 15 milioane de euro, cu 85% mai mare decat in 2006. Oficialii companiei explica aceasta crestere prin procesul de eficientizare si repozitionare a activitatilor companiei. Pentru 2008 Bogdan Carcu a anuntat ca tinteste o cifra de afaceri de 25 de milioane de euro.

  • Curiero vrea 25 mil. euro in 2008

    Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 15 milioane de euro, cu 85% mai mare comparativ cu 2006, oficialii companiei explicand aceasta crestere prin procesul de eficientizare si repozitionare a activitatilor companiei.

    Cea mai importanta crestere in valoare, de peste 150%, a fost obtinuta pe serviciul de curierat rapid Curiero 24, care detine acum o pondere de 70% in cifra de afaceri, fata de 50% in 2006. Dezvoltarea pe acest serviciu s-a datorat in principal majorarii volumelor de livrari in urma castigarii unor clienti strategici precum Asesoft, Amway, Quelle, Raiffeisen Bank si Inform Lykos. Celelalte servicii din portofoliu, Curiero Express (local) si Curiero Post, detin ponderi de 3% si respectiv 27% din cifra de afaceri.

    Anul acesta, compania va relua serviciul Cargo, suspendat temporar ca urmare a abordarii strategice asumate. Curiero Cargo va fi relansat pe o noua platforma, pentru a indeplini obiectivele de calitate si profitabilitate.

    “Avem ca tinte cresterea cotei de piata de la 10-12%, cat este in prezent, la 15%, precum si a marjei de profit de la 8-10% la 10-11%. In 2008 vom cauta resursele de dezvoltare cu predilectie in interiorul companiei, adica in principal in eficientizarea activitatilor si serviciilor”, a declarat presedintele companiei, Bogdan Carcu.

    Carcu a mai precizat ca a renuntat la planurile de achizitie a unei companii straine de profil, Curiero urmand sa investeasca trei milioane de euro in tehnologie si in flota de masini. "Cresterile Curiero din acest an vor fi realizate si pe fondul introducerii integrale in reteaua Curiero a unor sisteme de cantarire. Estimez ca in acest moment, 20% din valoarea cifrei de afaceri a oricarei companii de curierat din Romania se pierde ca urmare a necantaririi marfii”, a mai spus Bogdan Carcu.

  • Rulajul TCE Logistica a trecut de 10 mil. euro

    Divizia de logistica a a Grupului RTC va incheia ultima luna a anului o cifra de afaceri cu 40% mai mare decat anul trecut, potrivit datelor comunicate de catre companie. Din perspectiva volumelor de marfa, TCE Logistica a transportat in noiembrie 25 de mii de paleti – o crestere efectiva de 20 de procente fata de aceeasi luna a anului trecut.

    La capitolul colete cresterea pe noiembrie este de 25 de procente, comparativ cu aceeasi luna de referinta din 2006. In temeni cantitativi (tone), compania a transportat in noiembrie 2007cu 30% mai mult decat in perioada similara a anului precedent. “Ultimul trimestru din 2007 se dovedeste a fi unul profitabil pentru TCE Logistica, investitiile de pana acum dovedindu-si eficienta”, a declarat directorul companiei, Sorin Sofian.

    Pe segmentul Cargo, care aduce aproximativ 60% din veniturile companiei, compania a inregistrat o crestere de 35% fata de anul precedent. “TCE Logistica a ramas, practic, singurul jucator pe o piata a distributiei in timp real si asta se vede cel mai bine in cresterile substantiale ale numarului de livrari catre lanturile de hipermarket-uri, cash&cary etc.", sustine Sofian.

    TCE Logistica este una din companiile incluse de Radu Octavian, proprietarul Grupului RTC, pe lista companiilor de vanzare. Omul de afaceri a vandut deja companiile Pay Store si Aqua Regis si a inchis Depozitul de Vinuri si Depozitul de Legume si Fructe. In plus, Radu Octavian si Vicentiu Zorzolan, ambii actionari ai companiilor AAV Group si Fashion Retail Group, cu activitati in retailul de imbracaminte si incaltaminte, au decis sa faca un schimb de actiuni in urma caruia fiecare a dobandit complet controlul asupra unei companii, iesind in acelasi timp din actionariatul celeilalte. Radu Octavian a ramas in urma acestui schimb in proprietatea Fashion Retail Group.