Tag: critica

  • “O lună în Thailanda”, de Paul Negoescu – premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Sofia

     Festivalul Internaţional de Film de la Sofia (7 – 17 martie), ajuns la cea de-a 17-a ediţie, este unul dintre cele mai apreciate evenimente cinematografice din Europa. Evenimentul din Bulgaria a prezentat pe parcursul celor zece zile de festival peste 200 de filme – lungmetraje, scurtmetraje şi documentare.

    Printre invitaţii speciali ai festivalului s-au numărat regizorul Costa-Gavras şi celebri fraţi Paolo şi Vittorio Taviani.

    În programul ediţiei din acest an a Festivalului de la Sofia s-au regăsit mai multe pelicule româneşti. Astfel, filmul regizorului Cristian Mungiu “După dealuri” a fost prezentat în programul Cinema Today – Masters, “O lună în Thailanda”, în regia lui Paul Negoescu, a fost selectat în competiţia internaţională, în timp ce “Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, şi “Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, au fost incluse în competiţia balcanică. Filmul regizat de Radu Jude a fost prezentat şi în secţiunea Grand Prizes.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aleksandr Lukasenko critica dur statele occidentale, cu ocazia Zilei Victoriei

    “In prezent, Belarusul este amenintat din strainatate. Impotriva
    Belarusului este un razboi politic si informational. Incearca sa
    divizeze societatea noastra, semanand teama si neincredere”, a
    declarat Lukasenko. Liderul autoritarist belarus a atribuit
    Occidentului criza economica si atentatul comis pe 14 aprilie la
    metroul din Minsk, soldat cu 14 morti. Lukasenko este criticat pe
    plan international dupa realegerea controversata in functia de
    presedinte la sfarsitul anului 2010. Numerosi activisti si lideri
    ai opozitiei au fost arestati in cadrul actiunilor de
    reprimare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jocul de-a mantuirea

    Bisericile neoprotestante organizeaza sedinte de gaming in care tinerii si adolescentii pot juca „Halo 3“, ultimul titlu din seria de succes lansata de Microsoft, unde este vorba despre o grupare religioasa extraterestra pornita sa distruga Pamantul si mare parte a galaxiei. Jocul nu poate fi cumparat decat de cei cu varsta de peste 17 ani si a inregistrat de la lansare, in urma cu cateva saptamani, vanzari de peste 300 de milioane de dolari. Chiar daca este violent, pastorii sustin ca „Halo 3“ este o metoda buna de a stabili o legatura cu adolescentii si tinerii, care sunt dificil de convins sa frecventeze o biserica. Pe de alta parte, criticii sunt ingrijorati de faptul ca in acest mod jocul devine accesibil chiar si unor copii de 12 ani, lucru care i-ar putea afecta pe viitor, afirmand ca se pot gasi si idei mai bune pentru a aduce poporenii pe calea credintei. In ciuda criticilor, numarul bisericilor care folosesc „Halo 3“ in scopul de a-i face pe tineri sa le calce pragul a ajuns deja la cateva sute. O biserica din Colorado a trimis, spre exemplu, e-mail-uri la 50.000 de tineri, invatandu-i cum sa reflecteze si sa discute despre credinta lor folosindu-se de teme din joc.