Tag: CFR

  • CONFERINŢA MEDIAFAX: CFR Marfă – Reducerea reţelei trebuie regândită/ Ministerul Transporturilor – Foarte puţine linii feroviare sunt profitabile

     “Reducerea lungimii sau închiderea unor secţii de circulaţie, pentru CFR Marfă şi pentru societate în general, noi considerăm că trebuie regândită, pentru că CFR Marfă la ora actuală este singurul operator care face transport de vagoane izolate – ceilalţi foarte, foarte puţin, dacă au 1-2%, fac numai trenuri complete – şi prin închiderea acestor secţii, aşa-zise secundare, probabil că vor fi zone multe afectate – aici avem transport de îngrăşăminte, de produse lemnoase, combustibil şi multe alte produse, iar în eventualitatea închiderii acestor linii nu vor mai fi efectuate aceste transporturi.

    Vor afecta negativ atât activitatea CFR Marfă, acest trafic de vagoane izolate reprezintă circa 18% din activitatea noastră, cât şi activitatea în general a societăţii”, a declarat marţi Ion Soare, director comercial al CFR Marfă, la conferinţa MEDIAFAX Talks About Transport&Logistics.

    Concentrarea pe o reţea feroviară mai restrânsă şi programe de reducere a costurilor sunt o parte dintre măsurile avute în vedere de Guvern pentru eficientizarea sectorului de transport feroviar, necesare pentru aprobarea Master Planului General de Transport al României, şi au fost aprobate de Executiv printr-un memorandum.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poliţia dă jos hoţii, cerşetorii şi blatiştii din trenurile care merg de la Bucureşti la Constanţa

    În intervalul 1-3 iulie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R., peste 100 de poliţişti de la transporturi au acţionat în zona staţiilor şi triajele de cale ferată şi în 141 de trenuri de călători care circulă pe magistrala Bucureşti – Constanţa.

    În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 2 persoane urmărite în temeiul legii, 12 persoane care practicau cerşetoria, 3 vânzători ambulanţi neautorizaţi şi 4 minori lipsiţi de supraveghere.

    Totodată, au fost identificaţi 254 de călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare de 2.725 de lei.

    De asemenea, au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 26 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 28 la H.G. nr. 203/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române şi 3 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

    Valoarea totală a contravenţiilor aplicate a fost de 10.830 de lei, iar a bunurilor ridicate în vederea confiscării a fost de 180 de lei.
     

  • CFR Călători introduce trenuri care vor parcurge ruta Bucureşti-Constanţa în cel mult două ore

     Pe ruta Bucureşti-Constanţa vor circula două trenuri, respectiv IR 1987 Bucureşti Nord (plecare la ora 9.00) – Constanţa (sosire 10.58) şi IR 1989 Bucureşti Nord (plecare 16.00) – Constanţa (sosire 17.58).

    Tot două trenuri vor ajunge în două ore de la Constanţa la Bucureşti. Acestea sunt IR 1986 Constanţa (plecare 13.10) – Bucureşti Nord (sosire 15.10) şi IR 1988 Constanţa (plecare 19.20) – Bucureşti Nord (sosire 21.20).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DISPONIBILIZĂRILE de la CFR Marfă pot începe. Guvernul a aprobat plata venitului de completare. Salariaţii disponibilizaţi vor primi între 12 şi 24 de salarii compensatorii

     Distribuirea banilor a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Executivului, prin hotărâre.

    Pentru cei 2.500 angajaţi care vor fi disponibilizaţi, Ministerul Transporturilor a calculat un necesar financiar, aferent doar acestui an, pentru venitul de completare de 16,9 milioane lei.

    “Venitul lunar de completare va fi acordat celor 2.500 de persoane disponibilizate de la CFR Marfă, urmare aplicării planului de disponibilizare, aprobat de conducerea acestei societăţi. Concedierea salariaţilor CFR Marfă se va face începând cu luna iulie 2014 şi este necesară alocarea de la bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumei totale de 67,6 milioane lei, din care în anul 2014 suma de 16,9 milioane lei”, se arată în proiectul elaborat de minister.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • DISPONIBILIZĂRILE de la CFR Marfă pot începe. Guvernul a aprobat plata venitului de completare

     Distribuirea banilor a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Executivului, prin hotărâre.

    Pentru cei 2.500 angajaţi care vor fi disponibilizaţi, Ministerul Transporturilor a calculat un necesar financiar, aferent doar acestui an, pentru venitul de completare de 16,9 milioane lei.

    “Venitul lunar de completare va fi acordat celor 2.500 de persoane disponibilizate de la CFR Marfă, urmare aplicării planului de disponibilizare, aprobat de conducerea acestei societăţi. Concedierea salariaţilor CFR Marfă se va face începând cu luna iulie 2014 şi este necesară alocarea de la bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumei totale de 67,6 milioane lei, din care în anul 2014 suma de 16,9 milioane lei”, se arată în proiectul elaborat de minister.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Podurile de cale ferată de peste Dunăre vor fi reabilitate. Care va fi costul lucrărilor şi când vor fi finalizate

    Astfel, CFR va semna în perioada următoare contractul de lucrări cu asocierea Arcada Company – Metabet C.F. – Compania Construcţii Feroviare, în contextul în care până la expirarea termenului legal pentru depunerea contestaţiilor, niciunul dintre ceilalţi trei ofertanţi nu a depus contestaţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR vrea să cumpere energie electrică la Bursa Română de Mărfuri

     “Operatorii economici interesaţi vor depune la BRM oferta pentru întreaga cantitate, de 20.500 MWh, din care 17.000 MWh energie electrică de joasă tensiune şi 3.500 MWh energie electrică de medie tensiune, modalitatea de calcul a preţului fiind stipulată în documentaţia de licitaţie”, se arată într-un comunicat al CFR.

    Perioada de livrare a energiei, utilizată în staţiile de cale ferată, secţiile şi clădirile administrative ale companiei, este 1 septembrie 2014 – 30 august 2015, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea documetaţiei şi a ofertelor este 17 iulie, şedinţa de tranzacţionare urmând să aibă loc în aceeaşi zi.

    Evaluarea ofertelor se va realiza prin compararea propunerilor financiare determinate prin însumarea valorilor rezultate din înmulţirea preţului total (care va sta la baza încheierii contractului) cu cantitatea maximă aferentă fiecărui tip de energie (medie şi joasă tensiune), precizează compania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Probabil 2.500 angajaţi CFR Marfă îşi vor pierde locul de muncă. Am fost sabotaţi anul trecut

     “Anul trecut am fost sabotaţi şi nu am putut să rezolvăm problema CFR Marfă, acum probabil 2.500 de oameni o să-şi piardă locul de muncă, dar ăsta e preţul pentru sabotajele pe care le-am tot suferit anul trecut”, a spus Ponta în şedinţa de guvern, într-o discuţie cu noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus.

    În luna iunie a anului trecut, compania GFR, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câştigătoare în procesul de privatizare a companiei feroviare, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

    Tranzacţia nu a fost finalizată însă până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra operaţiunii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR vrea să vândă peste 35.000 tone fier vechi la BRM, preţul pleacă de la 335 dolari pe tonă

    CFR vizează, în cadrul acestor proceduri, vânzarea unor materiale recuperate în urma lucrărilor de reabilitare, reparaţii şi întreţinere a infrastructurii feroviare, potrivit unui comunicat al administratorului reţelei feroviare.

    “Valorificarea deşeurilor feroase reprezintă o măsură de eficientizare a activităţii companiei, care va contribui la creşterea veniturilor proprii şi iminent la susţinerea financiară pentru alte lucrări de reparaţii şi întreţinere a infrastructurii feroviare”, a declarat directorul general al CFR, Macarie Moldovan.

    Termenele limită pentru depunerea ofertelor sunt 2 iulie (4 loturi), respectiv 3 iulie (8 loturi).

    Ofertele pot fi depuse pentru unul sau mai multe loturi, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai ridicat.

  • Componenţa Consiliului de Administraţie al CFR Marfă a fost schimbată

     Fostul CA era format din Liviu Radu (preşedinte), Bogdan – Ioan Constantinescu, Dan – Teodor Constantinescu, Ionuţ Georgescu, Vasilică Ţugui şi George Buruiană.

    Radu, Georgescu, Bogdan şi Dan Constantinescu au fost numiţi în CA în februarie 2013, iar ceilalţi ulterior.

    Directorul general al companiei, Dan Valentin Belcea, numit în funcţie în luna aprilie, a demisionat după o lună de la conducerea transportatorului feroviar de stat, invocând motive personale. Până la numirea lui Belcea, conducerea CFR Marfă a fost asigurată interimar de un director general adjunct, Pavel Bărculeţ, după decesul fostului manager al companiei Dragoş Alexandru Drăghici.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro