Tag: Carrefour

  • 2 milioane de euro investiţi pentru modernizarea centrului comercial TOM Carrefour din Constanţa

    Lucrările de modernizare ale centrului comercial TOM au început în luna ianuarie a acestui an şi, într-o primă etapă, au vizat refacerea integrală a spaţiilor interioare, atât din punctul de vedere al design-ului galeriilor, cât şi al funcţionalităţii (sisteme de iluminat şi ventilaţie, grupuri sanitare etc.). O a doua etapă, care vizează lucrări de schimbare a faţadei şi a teraselor pietonale, urmează să înceapă în luna septembrie şi vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an. 

    “TOM Carrefour este o investiţie strategică pe care am demarat-o în 2006, odată cu achiziţia centrului comercial, şi pe care vrem acum să o consolidăm prin modernizarea integrală a centrului, în două etape, iar ulterior prin extinderea galeriilor comerciale. Astfel, răspundem pe de-o parte cererii ridicate din partea comercianţilor de a deschide spaţii în cadrul TOM, în contextul unui grad actual de ocupare de 98%, iar pe de altă parte oferim cumpărătorilor din judeţul Constanţa o zonă extinsă de shopping, cu o ofertă variată, aproape de ei”, a declarat Jibril Semour, director general al Catinvest Eastern Europe, cu sediul central la Bucureşti.

    Modernizarea centrului comercial TOM Carrefour Constanţa face parte din strategia Catinvest de modernizare a portofoliului de proprietăţi, astfel încât acestea să constituie pentru vizitatori o destinaţie atractivă.

    În prezent, centrul comercial TOM are o suprafaţă totală închiriabilă de 44.500 de metri pătraţi, iar gradul de ocupare este de 98%,  având o structură mixtă de peste 85 de chiriaşi, printre care: hipermarketul Carrefour, Decathlon, Intersport, Adidas, Flanco, Media Galaxy, Brico Depot, Pepco, Jysk, CCC, Sephora, KFC etc.

    În această vară, Centrul Comercial Tom oferă copiilor, gratuit, prima expoziţie interactivă şi educativă din Constanţa, care aduce la viaţă Epoca de Piatră.

    În perioada 15 iulie – 13 august, Centrul Comercial Tom din Constanţa va găzdui expoziţia pentru copii “Stone Age Kids”, la care cei mici sunt invitaţi să înveţe despre lumea preistorică, prin activităţi interactive şi educative. Copii cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani, vor intra în lumea preistorică, unde se vor aventura timp de 45 de minute pe un traseu special amenajat.

    Aventura va începe cu descoperirea dinozaurilor, va culmina cu uneltele din epoca de piatră şi se va încheia cu o şedinţă foto de excepţie pentru a pleca acasă cu cea mai frumoasă amintire. La final, toţi participanţii vor primi diplome pentru curajul dovedit în Epoca de piatră şi vor fi promovaţi ca micuţi exploratori.

    Parte din grupul francez Catinvest deţinut de antreprenorul Bertrand Catteau, Catinvest Eastern Europe – cu sediul central la Bucureşti – deţine şi operează 6 centre comerciale din România, Ungaria şi Cehia, cu o suprafaţă închiriabilă totală de peste 275.000 de metri pătraţi. În România, Catinvest Eastern Europe a intrat în anul 2003 şi are în proprietate Esplanada şi Orhideea din Bucureşti, precum şi Tom din Contanţa şi, începând din acest an, Electroputere Parc din Craiova.

     

  • La 25 de ani, devenea cel mai tânăr director de marketing al grupului Carrefour

    Ea a fost unul dintre primii angajaţi ai retailerului francez pe piaţa autohtonă şi şi-a păstrat funcţia, de-a lungul anilor.

    Cât priveşte preocupările din afara carierei, ea se declară interesată de „designul interior, călătorii şi latura spirituală. Dedic cam 30% din timpul meu liber acestor trei domenii. Restul de 70% din timpul liber este pentru băiatul meu!”.

    Ea povesteşte că momentul cel mai frumos din viaţa sa personală este legat de naşterea băiatului său, în vârstă de circa doi ani şi jumătate. Întrebată ce măsuri concrete ar lua, dacă ar fi pentru o zi preşedinte, pe acelaşi principiu ca în poveştile în care cineva poate fi împărat pentru o zi, Andreea Mihai indică trei decizii.

    Pe de o parte, ar organiza cu toate partidele politice şi reprezentanţi ai societăţii civile discuţii pentru a seta strategia României pe următorii 10-15 ani (cu 10 domenii cheie) „şi toate guvernele, indiferent de culoare, ar fi obligate să se ţină de ea, căci au participat la aceste discuţii (care să fie făcute şi publice!). În al doilea rând, trebuie stabilit, ca urgenţă naţională, un plan pe sănătate, cu alocări sporite pentru sănătate, atragere de fonduri europene, parteneriate public-private, spitale în fiecare judeţ, dotări de ultimă oră, personal suficient, bine plătit, şcolarizare în afara ţării şi în ţară, schimb de experienţă cu alte ţări, etc. În al treilea rând, ar fi necesar un masterplan IT: aş dezvolta o interfaţă comună a tuturor serviciilor administrative; totul să fie pe o mare platformă, identificare unică cu CNP-ul, plata on line, eliberare hârtii oficiale online cu semnături electronice etc.”.

  • Capriciile vremii şi pierderile fermierilor

    În cazurile în care apar calamităţi, o eventuală despăgubire se poate acorda doar dacă paguba depăşeşte 30% din venituri, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu, în deschiderea conferinţei „Cum salvăm anul agricol”, organizată de Mediafax şi Agrointeligenţa. „Înţelegem, când apare o calamitate, să se ceară despăgubiri, dar trebuie să ne uităm şi la mărimea pagubei. Nu putem vorbi despre despăgubire ca acoperire a pierderilor din venit dacă paguba nu depăşeşte 30%”, a spus Daniel Botănoiu. Oficialul a mai menţionat că „la Ministerul Agriculturii, uşa noastră este deschisă, dar deocamdată nu salvăm nimic şi ne dorim să avem discuţii constructive cu fermierii”.

    Pe de altă parte, directorul general al fermei agricole Insula Mare a Brăilei (IMB), Lucian Buzdugan, a declarat că tehnologia pe care o utilizează în exploataţie se bazează pe ciclul natural îngheţ-dezgheţ, iar solul este foarte puţin atins, astfel că de şapte ani terenurile cultivate în Insula Mare a Brăilei nu au mai fost arate. Insula Mare a Brăilei este cunoscută ca una dintre cele mai mari şi mai performante exploataţii agricole din ţară şi din Europa.

    „Văd că primăvara cultivatorii discuiesc terenul şi mă întreb de ce. Discuirea risipeşte apa din sol, îl şi tasează, iar costurile de exploatare sunt mult mai mari. Eu de şapte ani n-am mai arat terenurile. Valorificăm ciclul îngheţ-dezgheţ şi astfel afânarea terenului pe o adâncime de 20-25 de centimetri se face natural. În plus, consumul de motorină scade de la 50 la 22 de litri la hectar”, explică Lucian Buzdugan.

    Directorul general al IMB a mai arătat că, pentru a reduce costurile de producţie, utilizează inclusiv resturile vegetale („La ceilalţi, humusul din sol scade pentru că materia organică este foarte puţin utilizată”), foloseşte apă dedurizată la irigaţii şi îngrăşăminte în formă lichidă. Mai mult, „noi nu ne atingem de sol decât o singură dată pe an. Gândiţi-vă că o trecere peste sol înseamnă 7% tasare, iar într-un an sunt şapte treceri, din primăvară până în toamnă. Vă recomand să utilizaţi maşini care să fie modulate în aşa fel încât să faceţi o singură trecere peste sol pe an”, a spus Lucian Buzdugan participanţilor la conferinţă.

    Un rol important în eficientizarea activităţii fermierilor este asocierea acestora, dar de-a lungul anilor acest proces s-a dovedit greoi, mai cu seamă din pricina reticenţei agricultorilor. Carrefour, al doilea cel mai mare retailer din România după cifra de afaceri, şi-a înfiinţat propria cooperativă agricolă, denumită Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăşti, care cuprinde la început 80 de familii de producători agricoli, care vor livra în jur de 5.000 tone de legume, recoltate de pe o suprafaţă de 60 de hectare, potrivit reprezentanţilor companiei. Cooperativa Agricolă Vărăşti, prin care Carrefour preia producţia din câmp şi o listează în magazinele proprii, a început cu 4-5 producători şi are acum peste 80 de familii partenere, declară Mircea Isvoranu, manager achiziţii legume fructe al Carrefour.

    „Noi suntem primii retaileri care au deschis dialogul cu producătorii agricoli, în urmă cu 14 ani, şi acum avem în total 360 de producători care ne sunt parteneri, iar peste 90% din produsele noastre marcă proprie sunt fabricate în România. Astfel că am demarat şi programul Cooperativa Agricolă Vărăşti, cu 4-5 familii la început, şi am ajuns la peste 80 de familii partenere în prezent”, spune Mircea Isvoranu.

    Oficialul de la Carrefour a mai arătat că toate părţile implicate în acest proiect – producători, retailer şi clienţi – au avantaje de pe urma colaborării. „Clienţilor le oferim gustul românesc şi prospeţimea produselor, vândute la o zi după recoltare, iar, noi – ca retaileri – avem un parteneriat sigur şi constructiv, iar producătorii au siguranţa vânzării şi reducerea pierderilor”, conform lui Isvoranu. Potrivit acestuia, „producţia de 5.000 de tone pe an, preluată de la Vărăşti, este planificată sezon cu sezon, trimestrial, lunar, săptămânal şi zilnic”, astfel încât „fiecare dintre fermieri ştie exact ce are de făcut”.

  • Jean Baptiste Dernoncourt conduce un business cu afaceri de miliarde de lei

    Dernoncourt a venit în România de mai bine de patru ani, iniţial ocupând funcţia de CFO al Carrefour. Anterior, el a lucrat tot pentru francezi, timp de mai bine de cinci ani, atât în Franţa, cât şi în China.

    Înainte de a se angaja la Carrefour, a dobândit experienţă în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală Deloitte, ultima funcţie ocupată fiind senior auditor. Jean Baptiste Dernoncourt a absolvit Şcoala de Business ESCP Europe.

    La finalul lunii decembrie 2015, Carrefour a anunţat că a preluat operaţiunile locale ale Billa România într-o tranzacţie evaluată la circa 100 de milioane de euro. Aceasta a devenit cea de-a treia mare tranzacţie din retailul românesc, după Auchan – Real (peste 250 milioane de euro) şi Lidl – Plus Discount (peste 200, potrivit estimărilor).

    După această mutare, Carrefour are afaceri totale de aproape 8 miliarde de lei şi peste 275 de magazine sub mai multe formate. În ceea ce priveşte numărul total de salariaţi ai Carrefour (inclusiv angajaţii preluaţi de la Billa România), acesta a depăşit 13.000.

  • Lovitura pe care Carrefour o da in Romania. Este primul retailer care face asta

    Carrefour, al doilea cel mai mare retailer din România după cifra de afaceri, şi-a înfiinţat propria cooperativă agricolă, denumită Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăşti, care cuprinde la început 80 de familii de producători agricoli, care vor livra în jur de 5.000 tone de legume, recoltate de pe o suprafaţă de 60 de hectare, potrivit reprezentanţilor companiei.

    „Poiectul iniţiat de grupul Carrefour în România aduce mai aproape producătorii agricoli cu experienţă şi consumatorii care apreciază produsele româneşti de calitate”, se arată în invitaţia la conferinţa de lansare a Cooperativei Agricole Carrefour Vărăşti.

    Iniţiativa Carrefour vine în contextul în care legea „51% produse româneşti pe raftul supermaketurilor” ar urma să fie modificată astfel încât să poată fi aplicată în rândul tuturor comercianţilor de produse agroalimentare, potrivit preşedintelui Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor. În momentul prezent, România se află în prima etapă a unei proceduri de infringement din cauza acestei legi, Comisia Europeană acuzând România de încălcărea principiului liberei circulaţii a mărfurilor.

    Înfiinţarea unei cooperative agricole ar permite lanţului de magazine Carrefour să se aprovizioneze local fără să aibă grija colectării legumelor din mai multe surse, în contextul în care cooperativele agricole funcţionează după modelul unui centru de colectare, care permite fermierilor să îşi valorifice mai bine producţiile. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Unul dintre cele mai mari branduri de supermarketuri va dispărea din România. Ce apare în loc

    Până la finalul anului 2017 brandul trebuie să dis­pa­ră de pe piaţă. La un total de circa 80 de ma­gazine şi un total de zece luni rămase din acest an, ritmul ar putea fi de 8-10 unităţi redeschise în fiecare lună.

    Grupul  a preluat re­ţeaua de super­mar­­­keturi în Ro­­mânia în de­cem­brie 2015 într-o tran­zac­ţie de aproa­pe 100 mil. euro. Con­siliul Con­­cu­ren­ţei a apro­bat apoi în va­ra anului trecut mu­ta­rea, cu anu­mite con­diţii. Din mo­mentul în care gru­pul fran­cez a primit acordul Concu­ren­ţei, com­pania a anunţat că va trans­forma toate ma­gazinele, brandul urmând a dis­părea de pe piaţă în acest an.

    Este OFICIAL: Unul dintre cele mai mari branduri de supermarketuri va DISPĂREA din România. Ce apare în loc

  • Mutare surpriză în retail: o familie de antreprenori români cumpără două magazine Carrefour din Brăila

    Familia Zanfir, care deţine lanţul de magazine cu acelaşi nume, a preluat două dintre supermarketurile Carrefour. Antreprenorii au preluat două magazine din Brăila, supermarketuri pe care francezii s-au angajat să le vândă odată ce au preluat reţeaua Billa.

    „Carrefour anunţă transferul către Societatea Zanfir SNC a două magazine Market în Brăila, ca urmare a angajamentului luat faţă de Consiliul Concurenţei, în momentul preluării Billa România“, spun oficialii lanţului francez.

    În momentul în care Concurenţa a aprobat tranzacţia prin care Carrefour a preluat Billa România, francezii s-au angajat să transfere către unu sau mai mulţi operator trei magazine din Brăila, două Carrefour şi un Billa. Familia Zanfir a preluat magazinele Carrefour amplasate în Strada Şcolilor, nr. 95 şi în bulevardul Dorobanţi, nr. 78 – strada 1 Decembrie 1918.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mutare surpriză în retail: O familie de antreprenori români cumpără două magazine Carrefour din Brăila

    Familia Zanfir, care deţine lanţul de magazine cu acelaşi nume, a preluat două dintre supermarketurile Carrefour. Antreprenorii au preluat două magazine din Brăila, supermarketuri pe care francezii s-au angajat să le vândă odată ce au preluat reţeaua Billa.

    „Carrefour anunţă transferul către Societatea Zanfir SNC a două magazine Market în Brăila, ca urmare a angajamentului luat faţă de Consiliul Concurenţei, în momentul preluării Billa România“, spun oficialii lanţului francez.

    În momentul în care Concurenţa a aprobat tranzacţia prin care Carrefour a preluat Billa România, francezii s-au angajat să transfere către unu sau mai mulţi operator trei magazine din Brăila, două Carrefour şi un Billa. Familia Zanfir a preluat magazinele Carrefour amplasate în Strada Şcolilor, nr. 95 şi în bulevardul Dorobanţi, nr. 78 – strada 1 Decembrie 1918.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Carrefour deschide al doilea supermarket în Botoşani

    Carrefour a deschis azi, 8 decembrie 2016, al doilea supermarket din Botoşani –  Market Botoşani Piaţa Mare  – ajungând la un număr de 116 magazine în acest format. 

    „Modelul comercial se axează pe o gamă de aproximativ 5.000 de produse, iar oferta include peste 1.000 de articole Carrefour cu minimum 20% mai ieftine ca mărcile naţionale”, conform reprezentanţilor Carrefour. De asemenea, clienţii pot găsi o sortimentaţie bogată pe segmentele lactate-brânzeturi, măcelărie, băcănie, panificaţie şi patiserie, produse de pescărie, legume-fructe, semi-preparate, produse internaţionale, produse bio şi dietetice, dar şi produse non-alimentare de igienă şi de întreţinerea casei.  

    Date cheie despre supermarket-ul Botoşani Piaţa Mare:

    1.   Adresă: Strada Armeană, nr. 2, bloc 10-11-12, Botoşani, Judeţul Botoşani.

    2.   Plaja orară de deschidere:   

    ·         Luni – Sambata: 7:00-21:00

    ·         Duminica: 7:00-20:00

    3.   Număr de produse: 6000

    4.   Suprafaţa magazinului: 430 m²

    5.   Număr case de marcat : 4

    6.   Locuri de munca nou create : 23

    7.   Locuri de parcare gratuite : 30

    8.   Transport : tramvaiul 101 şi microbuzul 3

  • S-a deschis un nou mall, la Piatra-Neamţ, în urma unei investiţii de 25 mil. euro

    După finalizarea unei investiţii de 25 de milioane de euro, noul centru comercial din reşedinţa judeţului Neamţ îşi primeşte vizitatorii.

    Shopping City din Piatra Neamţ a fost dezvoltat de New Europe Property Investment plc (NEPI), iar una dintre ancorele noului spaţiu comercial este hipermarket-ul Carrefour, primul din această zonă al grupului francez. Galeria reuneşte peste 70 de spaţii comerciale şi are peste 1.500 de angajaţi.

    „În ultimii ani, NEPI a investit intens în România (…) Shopping City Piatra-Neamţ fiind al doilea centru comercial pe care îl inauguram în acest an, după Shopping City Timişoara. În primul an de funcţionare ne aşteptăm să ne treacă pragul peste 5,5 milioane de vizitatori.”, a declarat Sebastian Mahu, asset manager în cadrul NEPI.

    Centrul comercial, ce acoperă o suprafaţă totală închiriabilă de 28.000 de metri pătraţi, este dispus pe două niveluri şi include o parcare exterioară de 1.000 de locuri, accesibilă prin cele două sensuri giratorii create la intrările din Bulevardul Decebal şi Strada Bistriţei. Parterul găzduieşte branduri de modă, sport, frumuseţe, bijuterii şi accesorii, home&deco, articole pentru copii şi jucării, tehnologie, dar şi farmacii, bănci, petshop, service auto, servicii de optică.

    Nivelul 1 este dedicat zonelor de food court si divertisment, completate de o terasă exterioară ce oferă o panoramă a culmilor muntoase. Zona găzduieşte restaurante şi cafenele, unele în premieră în judeţ, precum şi diverse opţiuni de petrecere a timpului liber pentru toate vârstele, asigurate de cazinoul MaxBet, zona de recreere MaxFun şi locul de joacă Paradisul Copiilor.

    Cinematograful multiplex Cinema City are şase săli, unde vizitatorii vor putea urmari, începând din a doua parte a lunii decembrie, filme în formate 2D şi 3D.

    Hipermarketul Carrefour are o suprafaţă de 7.500 de metri pătraţi, şi o gamă de peste 50.000 de articole. Printre brandurile prezente în Shopping City Piatra-Neamţ se numără: C&A, New Yorker, Intersport, Pepco, Takko Fashion, Secuiana, Textil Market, Orsay, Neo Fashion, TMX, Gatta, Otter, CCC, Deichmann, Benvenuti, Marelbo, Banca Transilvania.

    NEPI este un grup de investiţii şi dezvoltare listat la Busa de Valori din Johannesburg (JSE) şi la Bursa de Valori din Bucureşti (BVB). Grupul a fost înfiinţat în anul 2007 pentru a achiziţiona, a dezvolta şi a gestiona cele mai importante proprietăţi pe zona de retail din ţările emergente ale Uniunii Europene, cu potenţial de creştere pe termen lung.

    Din portofoliul NEPI mai fac parte Mega Mall, Mall Promenada, Vulcan Value Center, Shopping City Timişoara, City Park Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva  şi alte centre comerciale în întreaga ţară, dar şi în Serbia şi Slovacia. NEPI deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView, Aviatorilor 8 în Bucureşti, City Business Centre în Timişoara şi The Office în Cluj.

    În România, grupul Carrefour operează 283 de magazine dintre care 31 hipermarketuri, 112 supermarketuri Market, 43 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact, un magazin online şi 86 de magazine Billa.