Tag: card

  • Sistemul informatic al cardului naţional de sănătate este defect din nou

    Sistemul informatic al cardului naţional de sănătate este defect din nou, la doar două zile după ce a fost remediat, fiind vorba despre probleme tehnice privind reţeta electronică şi raportare, Sistemul Informatic Unic Integrat funcţionând în proporţie de 50%.

    ,,În momentul acesta, cardul funcţionează complet, iar Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) şi SIPE în proporţie de 50%. Problemele se cunosc, sunt echipamente defecte, sunt în curs de înlocuire, dar aceste echipamente nu se găsesc în ţară. Dacă cu echipamentele existente sistemul nu va fi ţinut în stare de funcţionare, vom apela la prevederile legale, care permit lucrul off-line pentru perioadele de întrerupere. Este o problemă mai complexă a sistemului, care nu va fi rezolvată foarte repede.

    Problemele acesta au început în data de 10 octombrie, cu cardul de sănătate, apoi au fost afectate şi alte componente. Este vorba de o problemă hardware. Serviciile care s-au făcut miercuri, se pot raporta până luni, dar dacă până luni nu vor fi remediaţi parametrii, va fi obligatoriu să emitem un ordin pentru întrerupere. Practic, fiecare furnizor va lucra pe calculatorul propriu, iar activitatea o va raporta la sfârşitul lunii. Până la sfârşitul lunii sperăm să rezolvăm problemele, poate chiar mai repede”, a declarat pentru MEDIAFAC Radu Ţibichi, preşedintele CNAS.

    Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) are ca scop raportarea în mod unitar a serviciilor şi activităţilor furnizorilor către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi gestiunea electronică a calităţii de asigurat a pacienţilor. Practic, eliberarea de reţete şi achiziţia de medicamente se face prin intermediul acestui sistem informatic integrat, iar pacienţii pot cumpăra medicamentele compensate numai prin intermediul cardului de sănătate. În momentul în care sistemul nu este funcţional, medicii de familie sau farmaciştii pot elibera off-line reţetele, având apoi la dispoziţie trei zile pentru a o înregistra.

  • Radu Georgescu îşi transformă oficial grupul într-un fond de investiţii

    Grupul de companii IT Gecad s-a transformat în ultimii ani într-un fond de investiţii, iar acum a devenit oficial Gecad Ventures, cu o identitate nouă, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. 
     
    Gecad Software a fost prima companie din portofoliu. Au urmat Gecad Technologies, celebră pentru dezvoltarea soluţiei antivirus RAV şi apoi pentru dezvoltarea serverului de email Axigen. Pe rând au fost înfiinţate ePayment, prima platformă locală pentru gestionarea plăţilor online cu cardul, iar apoi Avangate, furnizor de soluţii eCommerce pentru producătorii de software. Cele mai multe dintre aceste companii au fost, rând pe rând, achiziţionate de jucători relevanţi la nivel global precum Microsoft, fondul de investiţii Naspers şi compania americană de investiţii financiare Francisco Partners.
     
    „Gecad Ventures este un pas firesc în călătoria începută ca fond de investiţii. Sectoarele în care suntem interesaţi să investim şi atenţia acordată proiectelor early-stage rămân neschimbate, vorbim de o poziţionare nouă, mult mai potrivită unui fond de investiţii”, menţionează Radu Georgescu, Founding Partner Gecad Ventures.  
     
    Filozofia Gecad Ventures se bazează pe susţinerea acordată companiilor cu potenţial mare de creştere, ce au capacitatea de a inova şi de a revoluţiona domeniile lor de activitate. Ca şi până acum, Gecad Ventures se concentrează pe investiţii în proiecte software şi hi-tech în domenii precum FinTech, securitate, tehnologii cloud, eCommerce şi wearables. ”Suntem o echipă de profesionişti cu experienţă vastă în mediul internaţional IT. Această expertiză, plăcerea de a lucra cu echipe inovatoare şi pline de entuziasm, alături de partea de finanţare, sunt elemente unice în peisajul investiţional.”, continuă Radu Georgescu. 
     
    Printre cele mai recente investiţii ale fondului se numără Vector Watch, ceasul inteligent cu o autonomie a bateriei de 30 zile, SymphoPay, platformă tehnologică ce permite comercianţilor şi băncilor partenere integrarea plăţilor cu cardul prin POS-uri inteligente şi Smart Bill, cel mai important furnizor local de servicii SaaS (software as a service) pentru facturare. 
     
    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, filosofia de investiţii a Gecad Ventures se bazează pe susţinerea companiilor cu potenţial mare de creştere, ce au capacitatea de a inova şi de a fi prezente pe pieţele noi. Gecad Ventures se concentrează pe proiecte software şi hi-tech în domenii precum FinTech, securitate, Cloud Technologies, eCommerce şi wearables. Printre cele mai importante criterii pentru atragerea unei investiţii se numără conturarea unui plan de dezvoltare credibil al componentei tehnologice pentru a susţine produse ce se adresează unei pieţe internaţionale. Cele mai importante exit-uri internaţionale întreprise de Gecad Ventures sunt vânzarea antivirusului RAV către Microsoft în 2004, urmată de achiziţia ePayment de către fondul de investiţii sud-african Naspers şi exit-ul din Avangate, furnizorul global de soluţii eCommerce, către compania americană de investiţii financiare Francisco Partners din 2013. 
     
  • Amenzi de 4.000-10.000 lei pentru prestatorii de servicii de plată care încalcă normele europene

    Guvernul a decis, luni, că ANPC va fi autoritatea naţională responsabilă cu aplicarea normelor europene în domeniul comisioanelor interbancare pentru plata cu cardul, nerespectarea acestor norme de către prestatorii de servicii de plată fiind sancţionate cu amenzi de la 4.000 la 10.000 lei.

    ”Guvernul a stabilit unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacţiile de plată cu cardul. Hotărârea adoptată de Executiv reglementează anumite aspecte din cadrul relaţiei dintre prestatorii de servicii de plată şi consumatori în cazul plăţilor cu cardul şi plăţilor bazate pe card efectuate pe internet şi pe dispozitive mobile. De asemenea, se desemnează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor drept autoritatea naţională responsabilă cu aplicarea normelor europene în domeniu şi stabileşte sancţiunile corespondente faptelor ce privesc nerespectarea aceloraşi dispoziţii europene”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

    Astfel, potrivit sursei citate, la încheierea unui acord contractual cu un prestator de servicii de plată, consumatorul poate solicita să deţină două sau mai multe mărci de plată diferite pe un instrument de plată cu cardul, cu condiţia ca un astfel de serviciu să fie oferit de prestatorul de servicii de plată, iar nerespectarea acestui drept constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două mari bănci din Timişoara îşi obligă clienţii să accepte carduri nesigure

    Noile carduri emise de unele bănci din Timişoara i-au pus pe jar pe mulţi dintre clienţi, aceştia temându-se să nu rămână fără bani.

    Este vorba despre cardurile prevăzute cu ”contactless”, o tehnologie care permite utilizatorului să facă unele cumpărături de până în 100 de lei printr-o simplă scanare a dispozitivului, fără a mai avea nevoie de introducerea codului PIN.

    Băncile care au introdus această opţiune au ţinut să prezinte doar avantajul ei, respectiv faptul că, printr-o simplă scanare a unui astfel de card, clientul câştigă mai mult timp, nemaifiind nevoit să treacă prin toate etapele solicitate la bancomat sau la POS.

    Există însă şi un revers al medaliei. În caz de furt, cardul poate fi golit rapid, prin scanări succesive, de către oricine, fără să cunoască PIN-ul. Este suficient să fie trecut de mai multe ori prin faţa unui bancomat, până la retragerea întregii sume.

    Totodată, cel care l-a sustras îl poate folosi la mai multe cumpărături. Dacă proprietarul cardului nu realizează imediat furtul, degeaba mai sună la bancă pentru a-şi bloca contul, că acesta este deja golit.

    Cititi mai multe pe www.renasterea.ro

  • Fiscul vrea să ştie tot ce faceţi: instituţia cere acces la datele românilor care plătesc cu cardul, fără notificare, permisiune sau mandat

    Fiscul vrea să primească, necondiţionat, „toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deţinătorului cardului” ori de câte ori se efectuează o plată electronică. Această prevedere figurează într-un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea normelor metodologice privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, pus în dezbatere publică de Ministerul de Finanţe, pe 12 iulie. După apariţia informaţiilor, Ministerul Finanţelor a precizat, într-un răspuns pentru Hotnews, că ia în calcul să renunţe la prevederea privind accesul total la datele personale ale posesorilor de card.

    Astfel, potrivit modificărilor preconizate în actul normativ,  „în cazul plăţilor electronice, efectuate cu cardul bancar prin intermediul POS-ului, entitatea  care gestionează certificarea/autorizarea tranzacţiei, comunică Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, simultan cu transmiterea tranzacţiei către instituţia acceptantă, date despre  ID –ul terminalului, ID-ul comerciantului,numărul, valoarea,data, ora, minutul emiterii bonului fiscal, instituţia acceptantă, numărul cardului utilizat pentru efectuarea plăţii, cod autorizare plată, toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deţinătorului cardului”.

    Practic, Fiscul ar avea acces necondiţionat la toate detaliile privind tranzacţiile electronice din România, aici incluzând atât datele operatorului, dar şi datele personale ale posesorului de card bancar, fără notificarea, permisiunea utilizatorului sau mandat de la o instanţă.

    Noile norme metodologice vin în contextul în care operatorii economici sunt obligaţi să înlocuiască vechile case de marcat cu rolă cu noi aparate de marcat electronice, dotate cu jurnal electronic.

    „Sistemul informatic asigură posibilitatea obţinerii de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,  a datelor înregistrate în jurnalul electronic, fără notificarea sau permisiunea utilizatorului. Funcţia   este activată controlat, prin remodelarea profilului existent pe serverele ANAF, deci fără accesarea aparatului de marcat, şi permite obţinerea suplimentară de date fiscale prin raportare la anumite intervale de timp prestabilite, cu o ritmicitate şi într-un format diferite faţă de cele standard”, se arată în proiectul de act normativ, publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Fiscul vrea să aibă acces la datele românilor care plătesc cu cardul, fără notificare, permisiune sau mandat

  • Când e mai bine să economiseşti banii de concediu

    Multe persoane consideră vara perioada ideală pentru o escapadă, dar doar pentru că toată lumea pleacă în concediu, nu înseamnă că este o regulă generală – mai ales dacă anul acesta banii se lasă aşteptaţi.

    Dacă plănuiaţi să folosiţi un card de credit pentru a vă plăti concediul, deja ar trebui să vă ridicaţi un mare semn de întrebare. Un astfel de împrumut bancar ar putea ajunge să coste mult mai mulţi bani în timp, luând în considerare taxele care se vor aduna. Indiferent de costul vacanţei, o dobândă de 12% nu este deloc neglijabilă – acei 12% s-ar preta foarte bine drept bani de cheltuială la următorul concediu. Faptul că nu dispuneţi de banii necesari acum este primul indiciu că vacanţa mai poate aştepta, scrie Time.

    Când e mai bine să economiseşti banii de concediu

  • Gadget Review: Macbook, varianta de lux a laptopului de zi cu zi – FOTO, VIDEO

    PRO

    • Designul/calitatea materialelor
    • Uşor
    • Ecranul/touchpad‑ul sunt ireproşabile
    • Timpul scurt de încărcare

    CONTRA

    • Preţul ridicat
    • Lipsa porturilor
    • Procesorul, memoria RAM sau hard-diskul nu pot fi upgradate (îmbunătăţite), ceea ce limitează durata de viaţă a laptopului

    In altă ordine de idei, Macbook este primul laptop produs de compania din California care foloseşte cipurile Intel Core M (M3, M5 sau M7 în funcţie de specificaţii), procesor care nu necesită cooler, ceea ce-l face mult mai silenţios.

    Problema portului ar putea enerva mai multă lume şi este nevoie ca utilizatorul să care tot timpul după el un adaptor (fie pentru a-şi încărca telefonul, fie pentru a transfera fişiere) şi nici nu este posibil transferul fişierelor în timpul încărcării. Partea bună este faptul că se încarcă incredibil de repede şi în cam două ore e gata pentru o nouă zi. Producătorul promite o utilizare a laptopului de 9-10 ore, ceea ce nu este chiar adevărat în scenarii reale de folosinţă.

    Totuşi bateria a fost suficientă pentru o zi de muncă (s-a întâmplat de câteva ori să mă lase cu două ore înainte de terminarea serviciului, dar acest lucru poate fi rezolvat printr-o încărcare rapidă la prânz, de exemplu). Iar atunci când zic o zi de lucru mă refer la scris, browsing, ascultat muzică, puţin streaming video/audio şi din când în când o sesiune mică de jocuri. Când i-am dat mai mult de lucru, şi bateria s-a scurs mai repede şi, spre surprinderea mea, s-a încălzit destul de tare, dar nu îndeajuns să devină un disconfort.

    Laptopul este la fel de mare ca o revistă Business Magazin şi aproape la fel de subţire; abia dacă-i simţi greutatea de 900 de grame în geantă. Însă mărimea acestuia are şi impedimente: tastatura este mică, iar oamenii cu mâini mai mari vor întâmpina dificultăţi în a tasta şi a se obişnui cu dimensiunea. Eu aici am mai avut şi un „handicap“, pentru că a trebuit să mă obişnuiesc şi cu trecerea la sistemul de lucru al Apple (sunt utilizator de Windows de peste 20 de ani).

    Deşi este plăcută la atingere şi foarte subţire, tastatura este tare şi destul de zgomotoasă (am simţit asta cel mai bine în timpul unei conferinţe de presă, când băteam de zor la laptopul aflat pe genunchi şi câţiva oameni mi-au aruncat priviri pline de reproş). Dacă la acest aspect se mai poate lucra, la touchpad nu văd ce îmbunătăţiri s-ar mai putea aduce. Este perfect, degetele curg lin pe suprafaţă (urăsc când buricele degetelor se lipesc de touchpad), este foarte precis, fiind o plăcere să-l foloseşti; pentru prima dată nu am simţit nevoia de a folosi un mouse la laptop.

    Ecranul de 12 inchi Retina are o rezoluţie de 2.304 x 1.440 cu o densitate mare de pixeli (226 ppi) şi este absolut superb. Culorile sunt vii, texturile foarte clare şi are unghiuri de vizibilitate foarte bune.

    Cum era de aşteptat, programele celor de la Apple funcţionează perfect, se trece fără lag între Safari, App Store sau aplicaţia de text şi am fost absolut uimit să văd că nu are nicio problemă în a procesa şi edita clipuri video cu rezoluţie 4K. Editarea acelui clip mi-a dat mari bătăi de cap pe un Alienware 13, laptop de gaming, şi a trebuit să renunţ într-un final.

    Totuşi, atunci când sunt deschise foarte multe programe şi lucrezi cu fişiere mai mari (tif sau clipuri video) se simte o încetinire a sistemului, dar asta am făcut în mod intenţionat pentru a vedea cât poate duce. Pentru uz real, cred că este este suficient de performant. La capitolul jocuri video s-a mişcat decent (aici se simte nevoia unei plăci video mai performante), dar mă îndoiesc că ar cumpăra cineva acest produs pentru gaming.

    Boxele fac o treabă bună în a reda sunetul. Nu este deranjat cu volumul la maximum, dar nu va putea fi folosit pentru întreţinerea unei petreceri, ci mai degrabă pentru clipuri şi filme. Webcamul nu a fost îmbunătăţit pe acest model şi a rămas la o rezoluţie mică, de 480 p.

    Este un laptop care îşi va găsi fani, dar şi „inamici“. Cei de la Apple au un talent de a face produse ce pot deveni mai mult decât nişte simple obiecte: prin modul în care arată, cum se simt şi prin performanţa pe care o oferă. Chiar în ciuda unor lipsuri „este un obiect de care te-ai putea îndrăgosti“, după cum mi-a zis o prietenă după ce a utilizat laptopul câteva ore.

    În concluzie, cred că este un laptop bun pentru cei care caută mobilitate şi nu lucrează intensiv (paginare, editare video etc.), ci mai degrabă îl vor folosi pentru sarcinile obişnuite (scris, office, browsing, vizionare filme etc.), dar care nu vor să facă rabat la calitate şi design şi vor o încărcare foarte rapidă. Altfel, pentru sarcinile enumerate mai sus există alternative mai ieftine, dar care vin cu minusuri (fie touchpadul este de o calitate slabă, fie sunetul nu este bun, este mai greu sau calitatea materialelor nu este ideală ş.a.m.d.).

    CARACTERISTICI

    Procesor: 1,2 GHz Intel Core M
    Placă video integrată:  Intel HD Graphics 5.300 1536MB
    Memorie: 8 GB RAM DDR3
    Hard disk: 512 GB memorie flash
    Display: 12 inchi Retina (rezoluţie 2.304 x 1.440, 226 ppi)
    Baterie: 9-10 ore

    Produsul a fost dat pentru testare de către eMAG.

  • Românii plătesc de două ori mai mult atunci când cumpără în rate

    Când vine vorba de plata online în rate, românii aleg să achite, în medie, dublu faţă de suma alocată printr-o tranzacţie digitală integrală. Astfel, potrivit NETOPIA mobilPay, circa 750 lei este suma medie achitată online în rate anul trecut. Potrivit datelor companiei, majoritatea plăţilor digitale cu cardul de credit sunt realizate de Black Friday, iar cei mai mulţi români optează pentru achiziţii în 12 rate.

    Valoarea totală a tranzacţiilor în rate procesate de NETOPIA mobilPay, anul trecut, a cumulat circa 10% din totalul sumelor procesate cu cardul bancar de companie, iar cele mai multe au fost înregistrate în noiembrie, luna e-commerce-ului, când toţi retailerii online desfăşoară campanii promoţionale de Black Friday.

    Totuşi, deşi în noiembrie se fac cele mai multe cumpărături online în rate, tot atunci se înregistrează şi cele mai mici valori medii ale plăţilor în rate, un motiv fiind tendinţa consumatorilor de a opta pentru cât mai multe rate, majoritatea pe durata unui an de zile.

    „Datele analizate arată un comportament de consum normal, întânit în rândul pieţelor de e-commerce cu evenimente de sales importante. De Black Friday se fac majoritatea achiziţiilor costisitoare, fie că vorbim de produse IT, electrocasnice sau mobilier. Clienţii aleg să facă astfel de cheltuieli într-un anume moment al anului, le bugetează pe 12 luni şi, cu ocazia aceasta, lichidează şi linia de credit”, declară Antonio Eram, CEO şi Fondator al NETOPIA mobilPay

    În ceea ce priveşte oraşele din ţară în care se fac cele mai multe achiziţii online în rate, peste 50% dintre ele se înregistrează în Capitală, urmate de Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Braşov, fiecare cu o pondere de maxim 5%.

    Cele mai multe achiziţii online cu cardul de credit se fac pentru produse tech, electrocasnice, mobilier, bijuterii, fashion şi produse cosmetice.