Tag: candidat

  • Mihaela Feodorof, executive coach & business consultant: Care-i treaba?

    Pe de o parte sunt angajatorii care-şi caută cei mai potriviţi coechipieri, împărtăşindu-şi reuşitele, dar şi experienţele care au eşuat. De cealaltă parte sunt candidaţii prospecţi, cei care se gândesc sau chiar au făcut demersuri pentru a se alătura unei noi echipe.

    De fiecare dată ajungem la aceeaşi temă. Alegerea. Căutarea aceasta formală are însă şi aspecte care merită o atenţie sporită, pe lângă un proces de introspecţie rafinat. Şi aici mă refer, desigur, la procesul individual, indiferent de care parte ne aflăm.

    Un CTO îmi povestea de curând păţaniile profesionale generate de alegeri care au ţinut cont, în principal, de competenţele profesionale, acele ”hard skills“ mult căutate. |ntr-un domeniu care suferă de o lipsă acută de resursă umană specializată, cum este cel tehnic-IT, e tare greu, spunea el. Şi are dreptate. Să cerni candidaţii care au competenţe şi îţi acceptă oferta după criterii ”soft“ este ca şi cum ţi-ai tăia craca de sub picioare. Dar ce te faci când lipsa de implicare, demotivarea şi egocentrismul angajatului decompensează tot setul de cunoştinţe şi abilităţi pentru care ai ales să-l aduci în echipă? Cât de mult costă, cât durează şi cu ce şanse de reuşită se produce o aliniere a valorilor personale? De ce nu faci acest sondaj din procesul de selecţie şi recrutare?

    Această întâmplare, replicată în diverse contexte, mi-a amintit de o experienţă din procesul de recrutare. Proiectul deschis era la nivel de top management. Mi-am ales ajutoare externalizate pentru a mă asigura de identificarea tuturor candidaţilor potriviţi profilului din piaţă şi obiectivitatea primei etape de selecţie a aplicaţiilor. Am întâlnit toţi candidaţii de pe lista scurtă, alături de colegii de echipă. Următoarea etapă a procesului era propunerea candidaţilor către echipa de management tehnic, care urma să lucreze cu cel ales pentru angajare. Doi dintre cei cinci candidaţi au primit avizul tehnic şi s-au întors către noi, cei din HR, pentru propunerea finală care însemna ofertarea. Urma decizia de angajare care, pentru acest nivel, era de mandatul comitetului executiv al companiei.

    Prima propunere a echipei manageriale se potrivea perfect la nivel de competenţe tehnice. Avea cunoştinţele şi le aplicase, cu rezultate foarte bune, în proiecte similare din alte companii, ceea ce îl poziţiona ca preferat pe lista finală. Celălalt candidat nu avusese parte de experienţe similare, dar îşi convinsese interlocutorii specializaţi prin potenţialul său de adaptare şi integrare a diferitelor contexte în care îşi punea la lucru cunoştinţele. Diferenţele majore de abordare între un departament tehnic şi cel de HR sunt bine cunoscute şi încercate de toţi cei care joacă roluri profesionale.

    A fost nevoie să fac câţiva paşi înapoi pentru a vedea cât mai clar contextul. Aveam specialiştii, aveam nivelul de expertiză, aveam nevoie să găsesc un argument solid care să susţină funcţionalitatea competenţelor menţionate în profil. Omul, valorile lui, atitudinea, stilul personal. Un pachet de abilităţi pe care desigur cei din rolurile tehnice nu-l luaseră prea mult în seamă. Maşina trebuie să funcţioneze, nu are suflet.

    Am pariat pe a doua propunere. M-am gândit la fiecare dintre viitorii interlocutori, care ocupau deja roluri manageriale majore în organizaţie. Mi-am imaginat ”deranjul“ produs de atitudinea primului candidat, preferat din punctul de vedere al experienţelor anterioare. De regulă, astfel de aspecte sunt cele care ar trebui soluţionate de HR. Ca şi cum responsabilul de bunăstarea departamentelor respective ar putea să facă pace între managerii lor ca un părinte între copiii săi. Am rămas pe gânduri. Cât avea să mă coste o decizie greşită pe termen lung? Dar, mai ales, cum să argumentezi propunerea către comitetul director?

    Am ales împăcată cu mine, dar şi provocată de toţi cei cărora a trebuit să le explic opţiunea mea, candidatul situat pe poziţia secundară din lista finală. L-am propus pentru angajare datorită modului diplomat şi argumentat prin care îşi susţinea deciziile cele mai inconfortabile. L-am selectat pentru liniştea pe care o aducea prin simpla lui prezenţă, acel echilibru interior care transpărea prin disponibilitatea sa de a se face înţeles. Am dat credit unor relaţii armonioase Am crezut că prezenţa acestei persoane o să ajute la decongestionarea discuţiilor într-un mediu care stătea mereu să explodeze din opinii puternic argumentate – pe teme de interes, urgente şi importante, care deseori degenerau în situaţii conflictuale. Nu este niciun secret dacă vă spun că multe din întâlnirile de lucru, brainstorming sau de proiect, se transformau într-un câmp de luptă pe care fiecare membru sau reprezentant de departament căuta să convingă şi să se declare învingător. Mi-a fost la îndemână să susţin candidatura persoanei care nu va sfârşi prin a alimenta astfel de situaţii atât de bine cunoscute în orice companie cu o cultură competitivă. Acest tip de comportament organizaţional, până să se manifeste în industrie faţă de ceilalţi jucători, este antrenat vehement în interiorul companiei.

    Am câştigat pariul cu  această propunere. Tocmai din acest motiv mi-am permis să-i sugerez CTO-ului trist să-şi pregătească echipa de recrutori astfel încât să aprecieze un candidat mai mult decât din punct de vedere tehnic. Să aloce în egală măsură timp pentru a intervieva persoana încercând să pună în lumină aspectele umane, valorile sale, principiile care-i ghidează modul de a acţiona. Atunci când echipa din care face parte se confruntă cu situaţii neaşteptate, înţelegi cât de bine îi prinde un membru care, pe lângă competenţe, lasă în urma sa şi o vorbă bună pentru colegi. Un model de determinare şi entuziasm reuşeşte să suplinească disconfortul creat. Până la urmă tot la această vorbă ajungem, anume că oamenii fac diferenţa prin modul în care aleg să-şi pună la dispoziţie competenţele. Alegerea individului potrivit comunităţii din care o să facă parte ţine, în egală măsură, dacă nu chiar preponderent, de calităţile lui umane.

  • Cum arată apartamentul noului preşedinte al Americii – GALERIE FOTO şi VIDEO

    Apartamentul său din New York, de tip penthouse, a reuşit totuşi să surprindă prin opulenţa elementelor prezente, majoritatea în nuanţe de auriu.Murale atent elaborate, candelabre strălucitoare şi coloane din marmură de Carrera au stat ca fundal pentru o sesiune foto din 2010 cu Donald Trump, soţia Melania şi fiul lor Barron.

    Cum arată cele mai luxoase proprietăţi ale lui Donald Trump – GALERIE FOTO

  • Şeful de recrutare al LinkedIn dezvăluie primul lucru pe care îl cere unui candidat

    Browne se află la conducerea departamentului de recrutare din 2010, şi spune că de-a lungul timpului a descoperit un indicator extrem de bun în ceea ce priveşte abilităţile candidaţilor.

    El întreabă fiecare candidat, indiferent de poziţia pe care vrea să o ocupe, care este lucrul care îl pasionează în mod special. Apoi, cu ajutorul markerului, candidatul trebuie să schiţeze modul în care acel lucru funcţionează.

    “E o situaţie destul de ambiguă”, spune Browne, “aşa că persoana în cauză trebuie să dea dovadă de spontaneitate.”

    Spre exemplu, explică Browne, dacă unui candidat îi place să producă bere în timpul liber, atunci el trebuie să explice în detaliu cum realizează acest lucru.

    Şeful reţelei de recrutare spune că sunt patru lucruri pe care le poţi afla în urma acestui exerciţiu:

    La ce ţin candidaţii cel mai mult?
    Cât de bin se pot exprima?
    Cum explică ei un proces?
    Cum se descurcă un candidat cu ambiguitatea?

  • Un nou suflu pentru Europa

    ”Mulţumesc, prieteni! |n seara aceasta, a câştigat Franţa!“ Aşa a început Emmanuel Macron discursul adresat celor peste 10.000 de susţinători adunaţi în faţa muzeului Luvru. ”|n seara aceasta, Europa şi lumea ne privesc. Aşteaptă să apărăm spiritul iluminist ameninţat din atât de multe puncte de vedere. Aşteaptă să aducem o nouă speranţă, un nou umanism.“

    Proaspătul câştigător al scrutinului prezidenţial din Franţa le-a mulţumit apoi susţinătorilor şi a salutat eforturile adversarei sale, Marine Le Pen, promiţând combaterea terorismului şi depăşirea clivajelor care afectează societatea franceză. ”Aţi ales să îmi acordaţi încrederea şi vă sunt profund recunoscător. Vă mulţumesc din inimă pentru această onoare şi responsabilitate. Nu voi uita“, a spus Macron pe scena amenajată în faţa Luvrului. ”Vreau să îi adresez un salut republican adversarei mele Marine Le Pen. Ştiu că polemicile din ţara noastră i-au adus pe unii la puncte de vedere extreme. Este responsabilitatea mea să ascult toate punctele de vedere şi să le protejez pe cele fragile“, a afirmat preşedintele ales al Franţei.

    ”|n seara aceasta, mă adresez tuturor, întregului popor al Franţei. O nouă pagină a îndelungatei noastre istorii se deschide în această seară. Vreau să fie una a speranţei şi încrederii regăsite“, a continuat Macron, promiţând remodelarea relaţiilor în Europa şi între popoarele europene. ”Franţa va fi un membru de prim rang în combaterea terorismului, atât pe teritoriul francez, cât şi pe plan internaţional. |n următorii cinci ani, responsabilitatea mea va fi să atenuez temerile, să adun toate femeile şi toţi bărbaţii pregătiţi să înfrunte provocările enorme care ne aşteaptă. Voi lupta cu toată forţa împotriva diviziunilor. Doar aşa vom putea să oferim poporului francez şansele pe care Franţa i le datorează. Iubim Franţa. |n următorii cinci ani, vreau să slujesc naţiunea în numele vostru cu modestie, devotament şi determinare. Trăiască Republica, trăiască Franţa!“, a încheiat Emmanuel Macron.

    Dar cel mai important mesaj al lui Macron a fost în fapt un apel în vederea mobilizării electoratului pentru alegerile parlamentare programate în iunie. Deşi atribuţiile preşedintelui sunt numeroase în Franţa, fiind vorba de o republică prezidenţială, parlamentul trebuie să îşi dea acordul când vine vorba de legi. ”Vom avea sarcina de a construi începând de mâine o majoritate parlamentară reală, o majoritate puternică, o majoritate a schimbării“, a transmis Macron. ”Voi avea nevoie din nou de voi peste şase săptămâni.“ Felicitările şi cuvintele de laudă nu s-au lăsat apoi prea mult aşteptate: ”Sunt fericit că cetăţenii francezi au ales un viitor european; salut decizia francezilor în favoarea principiilor libertate, egalitate, fraternitate“, a transmis Jean-Claude Juncker prin Twitter, dând astfel o formă coerentă suspinului de uşurare care se auzea, în ceas de noapte, prin birourile instituţiilor europene.

    ”Felicitări, Emmanuel Macron. Victoria dumneavoastră este o victorie a unei Europe puternice şi unite, o victorie a prieteniei franco-germane“, a transmis, la rândul său, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Germaniei, Angela Merkel. ”|i transmit felicitări călduroase lui Emmanuel Macron şi aştept cu nerăbdare să colaborăm“, a declarat şi premierul Marii Britanii, Theresa May; chiar şi Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, i-a transmis felicitări lui Emmanuel Macron pentru victoria înregistrată în scrutinul prezidenţial din Franţa. ”|i transmit felicitări lui Emmanuel Macron pentru victoria importantă înregistrată astăzi“, a declarat liderul de la Casa Albă. ”Aştept să colaborez cu el în calitatea de preşedinte al Franţei.“

    Victoria lui Macron e impresionantă din multe puncte de vedere: în urmă cu un an, spre exemplu, casele de sondare a opiniei publice nici nu îl includeau pe lista candidaţilor cu şanse reale la preşedinţie.

    Cine este, aşadar, noul preşedinte al Franţei? Născut pe data de 21 decembrie 1977, cel mai tânăr lider al Franţei de la Napoleon încoace a absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea Paris Nanterre şi are un masterat în afaceri publice la Institut d’Etudes Politiques de Paris. Macron începe să lucreze în domeniul public în 2004, în cadrul serviciului Inspecţia Finanţelor, după un an primind diploma de inspector. Din 2008 lucrează ca bancher la Rothschild.

    Macron a fost membru al Partidului Socialist între anii 2006 şi 2009, din 2009 menţinând o poziţie independentă. A reintrat în politică în anul 2012, atunci când a ocupat postul de consilier al preşedintelui François Hollande. Ulterior, el a fost ministru al economiei, până în 2016, moment în care a demisionat, dorind să se axeze pe candidatura sa la preşedinţia Franţei. Prin urmare, la începutul lui 2016 – pe 6 aprilie, mai exact – el a înfiinţat mişcarea En Marche. 

    Emmanuel Macron nu se consideră ”nici de dreapta, nici de stânga“, ci mai degrabă un politician ”pragmatic“. Are politici de stânga, în sensul menţinerii statului asistenţial, dar pledează pentru o serie de măsuri economice de dreapta. Printre acestea, el propune subvenţii de 15.000 de euro companiilor care angajează persoane din suburbii defavorizate şi vrea o serie de măsuri pentru combaterea sărăciei. A promis reducerea datoriei suverane a Franţei cu 60 de miliarde de euro în următorii cinci ani, vrea relansarea agriculturii şi reducerea cu 120.000 de posturi a aparatului funcţionarilor de stat.

    Macron susţine suplimentarea bugetului comun al Uniunii Europene, crearea unui guvern economic european, a unui parlament al zonei euro şi iniţierea unor consultări democratice în toate statele membre pentru reformarea proiectului politic comunitar. De asemenea, el pledează pentru suplimentarea cu 10.000 de agenţi a efectivelor Poliţiei şi Jandarmeriei, reorganizarea serviciilor de informaţii şi crearea unei structuri speciale pentru protejarea frontierelor Uniunii Europene.

    Gestul lui Macron din seara alegerilor a fost unul extrem de sugestiv: înainte de a se adresa suporterilor săi, adunaţi în faţa celebrei piramide de la Luvru, noul preşedinte al Franţei a parcurs un drum de câteva minute prin curtea faimosului muzeu. Singur, fără agenţi de securitate sau cameramani, printr-o curte aproape în beznă, Macron a păşit sigur pe el, fără a trăda prea multe gesturi, în vreme ce ”Odă bucuriei“ se auzea pe fundal. Singur, el a reuşit să schimbe faţa politicii din Franţa; singur, el i-a salvat pe francezi din pragul extremismului şi i-a întors către Europa. Singur, Emmanuel Macron a reuşit să dea un suflu nou construcţiei europene. |l vor urma şi alţii?

  • Protestele din România nu mai sunt suficiente. Avem nevoie de acţiuni concrete

    Sunt de acord cu mişcările de stradă, atât timp cât ele sunt paşnice, dar în cazul nostru rezultatele par a se lăsa prea mult aşteptate. Sigur, protestele au reuşit să împiedice trecerea sau intrarea în vigoare a unor acte normative importante, dar părea evident că e doar o problemă de timp până când acestea îşi vor găsi o altă formă într-un alt act.

    Răspunsul nu e protestul, ci oferirea unor alte soluţii. În mod democratic, evident, pentru că sistemul reprezentativităţii este singurul care ne mai ţine la suprafaţă.

    Corupţia, mita şi toate problemele care macină România au o singură sursă: banii. Un stat sănătos e un stat care produce bani. Şi cei mai potriviţi să conducă economia unui asemenea stat sunt oamenii din business.

    Franţa oferă un exemplu bun prin Emmanuel Macron: deşi nu e un candidat plăcut de prea multă lume – ca dovadă şi rezultatul obţinut în primul tur al alegerilor, de doar 24% – este totuşi candidatul preferat de toată lumea. De unde vine Macron? Din mediul privat, fiind un fost bancher. Este un cvasipolitician de 39 de ani care nu a mai participat niciodată la alegeri. Şi nu e vorba de alegeri prezidenţiale, ci de alegeri de orice fel; Macron a deţinut un portofoliu în guvern, dar e o funcţie pe care a fost numit. Acestea fiind spuse, Macron are prima şansă de a deveni preşedintele Franţei.

    Vorbind de o republică prezidenţială, şi nu parlamentară, aşa cum e cazul României, Macron va deţine întrega putere în Hexagon.

    Spun că e un exemplu bun pentru că şi România ar avea nevoie de oameni veniţi din mediul privat. Nu de tehnocraţi, adică politicieni neafiliaţi unui partid, ci de oameni de afaceri care să îşi asume posturi cheie în sistemul administrativ.

    Sigur, e riscant să laşi un salariu bun pe unul de la stat, dar până la urmă cred că s-ar găsi oameni dispuşi să participe la ridicarea României.

    Problema devine, evident, cum ar putea ajunge aceşti oameni să fie numiţi în funcţii decizionale.

    Şi mă întorc astfel la Macron şi la mişcarea sa politică, En Marche!, fondată în aprilie 2016. În 12 luni, partidul de centru-stânga a reuşit să dea principalul candidat la alegerile prezidenţiale. Ca o scurtă paranteză, numele oficial al partidului e mai mult decât elocvent: Asociaţia pentru Reînnoirea Vieţii Politice.

    Se poate, aşadar, ca un partid oarecum conservator, născut din aceeaşi mişcare antisistem care bântuie Europa şi lumea întreagă de vreo doi ani, să se impună pe scena politică a uneia dintre cele mai performante ţări.

    De ce nu se poate replica acest sistem şi la noi? De ce singurul partid care s-a putut organiza este condus de oameni care nu au putut trasa o agendă economică logică, apelând la fostul guvern condus de Dacian Cioloş?

    De ce nu îşi poate nimeni asuma, în mod deschis, ideea de a implica oamenii de afaceri în conducerea de zi cu zi a ţării?

    Un răspuns e evident: pentru că oamenii din business nu sunt extrem de populari, iar asta înseamnă voturi în minus. Oamenii din business nu sunt dispuşi să intre în dezbateri aprinse, în scandaluri, iar asta înseamnă voturi în minus. Oamenii din business evită iresponsabilitatea şi promisiunile care nu pot fi acoperite, iar asta înseamnă şi mai multe voturi în minus.

    Îşi mai găseşte loc şi eternul argument că oamenii de afaceri nu au experienţă politică. E adevărat, dar mă îndoiesc sincer că cineva are nevoie de o diplomă în ştiinţe politice ca să conducă un minister. E mult mai important să îţi alegi echipa potrivită, iar asta e o condiţie pe care orice om de succes în afaceri o poate bifa.

    E timpul, poate, ca lucrurile să se schimbe; e timpul ca oamenii care au reuşit să ridice o afacere să ajute la readucerea României pe traiectoria corectă. 

    În cele din urmă, protestele sunt doar o reacţie, nu şi o soluţie.

  • Cum a ajuns banca ce conduce lumea să impună noul preşedinte al Franţei

    Adus în politică de François Hollande, Macron era considerat protejatul politic al preşedintelui, poate eroul unui destin mai măreţ, după cum scrie BBC.

    Puţini ar fi intuit în urmă cu doar un an că tânărul Macron va porni cu prima şansă în turul doi al alegerilor prezidenţiale într-una dintre cele mai intense şi importante curse electorale nu doar din Franţa, ci şi din Europa. Faţă de principalii săi contra­candidaţi, Macron este singurul care sprijină deschis UE şi euro.

    Macron este un om care se plimba cu bicicleta pe plajă în urmă cu trei ani când i s-a propus să intre activ în politică, un om care în urmă cu doi ani era ministrul în cabinetul Hollande ce primea cele mai multe insulte din chiar partea partidului pre­şedintelui, Partidul Socialist, şi un om care, acum un an, s-a apucat să construiască de la temelie o mişcare politică – În Mişcare -, „nici de dreapta, nici de stânga“ – cu ţinta de a candida pentru primăria unui mare oraş francez, notează Politico. Acum politicianul de 39 de ani i-a depăşit, după numărul de voturi, pe toţi politicienii tradiţionali sau cu experienţă din Franţa care au candidat la preşedinţie, iar perspectiva ajungerii sale la conducerea statului este de natură să reducă pesimismul privind viitorul UE.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Cine va câştiga alegerile din Franţa. Ultimele sondaje dinaintea scrutinului de duminică

    Potrivit sondajului efectuat de Institutul Ipsos, Emmanuel Macron este creditat cu 59% din intenţiile de vot, în timp ce Marine Le Pen, candidatul formaţiunii populiste de extremă-dreapta Frontul Naţional, ar urma să primească 41% din voturi.

    Sondajul a fost efecuat în perioada 30 aprilie – 1 mai, prin Internet, pe un eşantion reprezentativ de 13.742 de persoane.

    Citiţi continuarea pe www.gandul.info

  • Marine Le Pen l-a acuzat pe Emmanuel Macron că este “slab” în combaterea terorismului islamist

    Macron şi Le Pen se vor confrunta în turul doi al scrutinului prezidenţial din Franţa, în data de 7 mai.

    “Mă voi duce pe teren să discut cu cetăţenii francezi, să le atrag atenţia asupra unor subiecte importante. Printre acestea se află terorismul islamist, o temă în privinţa căreia domnul Macron este cel puţin slab. Domnul Macron nu are niciun proiect pentru a proteja poporul francez de pericolele islamiste”, a precizat Marine Le Pen.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni pe fondul alegerilor din Franţa

    Euro a crescut cu 1,3%, ajungând la 1,0868 dolari.

    „Acesta este scenariul perfect pe care pieţele îl aşteptau cu disperare”, a spus Sebastien Galy, reprezentant al Deutsche Bank AG, în NewYork.

    Aurul a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele şapte săptămâni, precizează Bloomberg.

    Investitorii îşi îndreaptă atenţia către al doilea tur de scrutin, care va avea loc pe 7 mai.

    Euro ar putea ajunge la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani dacă Marine Le Pen câştigă alegerile prezidenţiale, o reacţie similară lirei în urma rezultatului din Marea Britanie privind ieşirea din Uniunea Europeană, potrivit economiştilor întrebaţi de Bloomberg.

    Candidatul de centru, Emmanuel Macron, a obţinut 23,75% din voturi în primul tur al scrutinului prezidenţial din Franţa, fiind urmat de reprezentanta extremei drepte, Marine Le Pen, care a obţinut 21,53 %, conform rezultatelor finale comunicat de Ministerul francez de Interne, potrivit Reuters.

  • Directoarea de HR care a citit peste 40.000 de CV-uri dezvăluie cele mai mari greşeli pe care le fac candidaţii

    Unele dintre aceste greşeli nu par unele atât de importante; dar pe o piaţă a muncii atât de competitivă, ele pot face diferenţa între obţinerea jobului de vis şi aruncarea CV-ului la gunoi.

    Iată care sunt, în opinia Tinei Nicolai, greşelile pe care trebuie cu orice preţ să le evitaţi.

    Neglijenţa. “Cea mai mare greşeală pe care o fac candidaţii este că nu sunt atenţi la detalii. Sunt leneşi”, spune Nicolai. Ea subliniază faptul că a văzut prea multe CV-uri cu greşeli de ortografie, fonturi alese prost, date de contact care nu mai erau valabile sau informaţii irelevante.

    CV-uri prea lungi. “După o vreme, CV-urile încep să pară un capitol dintr-o carte. E mai bine să amintiţi doar rezultatele importante pe un singur rând sau maxim două.”

    Începerea unui rând cu “responsabil de…” Aceasta este altă greşeală pe care Tina Nicolai spune că a regăsit-o la foarte mulţi candidaţi. Începând descrierea cu “responsabil de…” arată angajatorului care erau cerinţele job-ului respectiv, dar nu spune nimic despre rezultatele efective ale candidatului.